Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» ROLUL SI FUNCTIILE STATULUI


ROLUL SI FUNCTIILE STATULUI




ROLUL SI FUNCTIILE STATULUI

SECTIUNEA 1

GENERALITATI[1]

Rolul si functiile statului au constituit un obiect principal de studiu si analiza in lucrarile marilor ganditori ai lumii, care s-au concentrat asupra fenomenului juridic, indeosebi asupra contributiei dreptului la reglementarea raporturilor sociale, la organizarea societatii omenesti, mai ales dupa aparitia relatiilor politice-statale.




Montesquieu a explicat pe larg rolul statului in apararea si garantarea libertatii politice. ”Desi toate statele au, in general, acelasi scop, anume conservarea lor, fiecare stat are pe langa acesta si scopul sau particular”.

Dupa opinia lui Jean Jacques Rousseau, rolul statului consta in a asigura un raport corespunzator intre autoritatile publice si cetateni. Dansul considera ca ”guvernamantul, ca sa fie bun, trebuie sa fie mai puternic cu cat poporul este mai numeros”.

SECTIUNEA 2

ROLUL SI SCOPUL STATULUI[4]

Formula cea mai concisa prin care putem defini rolul si scopul statului este ca acesta apara interesul general al tuturor cetatenilor si al fiecaruia in parte. ”Scopul statului este fericirea cetatenilor”, deoarece ”statul este conditia exclusiva a atingerii scopului si binelui particular”.

Daca cetatenilor nu le merge bine, daca scopul lor subiectiv nu este satisfacut, daca ei nu gasesc ca mijlocirea acestei satisfactii constituie statul insusi ”atunci statul sta pe picioare slabe”.

In analizele efectuate de Immanuel Kant si Rene Casin, se subliniaza ca scopul principal al organizatiei politice statale il constituie ”apararea drepturilor inalienabile ale omului”. Kant lega acest obiectiv de morala si il explica prin morala, iar Casin il lega de ”interesul civic general”.

SECTIUNEA 3

FUNCTIILE STATULUI

Rolul si scopul statului se realizeaza prin functiile sale, care sunt: functii interne si functii externe. In analiza obiectivelor sale majore, statul are indatorirea sa asigure ordinea si stabilitatea in societatea data, si sa contribuie, prin mijloacele sale proprii, la progresul economic, tehnic, uman. Pe plan extern, statul modern indeplineste functiile de promovare a cooperarii cu celelalte state; de statornicire a unor relatii de buna vecinatate; si de aparare a tarii printr-o relatie de cooperare si parteneriat cu alte tari.

Statul – in indeplinirea atributiilor sale specifice, ca principala institutie politica si, totodata, in calitate de gestionar pentru bunurile si mijloacele aflate in proprietatea sa – are obligatia ca, in conditiile dezvoltarii tehnice fara precedent, din ultimii ani, sa indeplineasca functii multiple: sa asigure, in masura mijloacelor de care dispune, progresul economic, tehnic si uman, sa mentina ordinea; sa garanteze stabilitatea politica si sociala.

Pe plan intern, statul modern are atributii importante acolo unde initiativa particulara este insuficienta.

Statul actioneaza ca subiect de drept privat (de iure gestiones), ca parte intr-un contract. Totodata, statul actioneaza ca putere suverana (de iure imperii) cand reglementeaza relatiile financiar-valutare, vamale etc.

Functiile statului sunt urmatoarele:

functia legislativa, este expresia, manifestarea directa a suveranitatii poporului si se caracterizeaza prin aceea ca statul stabileste reguli de conduita sociala obligatorii si care pot fi aduse la indeplinire, in situatia incalcarii sau nesocotirii lor, prin forta de constrangere pe care numai statul o are;

Functia executiva si administrativa are ca obiect organizarea aplicarii si aplicarea in practica a legilor, asigurarea functionarii serviciilor publice instituite in acest scop, precum si elaborarea de acte normative si individuale, date in baza legilor;



Functia jurisdictionala are ca obiect principal solutionarea conflictelor juridice, care se pot naste in societate si asigurarea respectarii legilor, prin punerea in aplicare a unor proceduri speciale menite sa garanteze o deplina obiectivitate.[7]

Pe plan extern, statul modern indeplineste functii de promovare a cooperarii cu alte state; de statornicire a unor relatii de buna vecinatate si de aparare a tarii, printr-o relatie de cooperare si parteneriat cu alte tari.[8]



A se vedea D.Mazilu, op.cit., pp. 93-94

A se vedea D.Mazilu, op.cit., apud. Montesquieu, Despre spiritul legilor, I, Editura ”Stiintifica”, Bucuresti, 1964, p. 194

A se vedea D.Mazilu, op.cit., apud. J.J.Rousseau, Contractul social, Editura ”Stiintifica”, Bucuresti, 1957, p. 168

A se vedea D.Mazilu, op.cit., pp. 94-95

A se vedea D.Mazilu, op.cit., apud. G.W.Fr.Hegel, Principiile filozofiei dreptului, Editura ”Academiei”, Bucuresti, 1969, pp. 291 si urm.

A se vedea D.Mazilu, op.cit., pp. 97-98

A se vedea C.Voicu, op.cit., p. 91

A se vedea D.Mazilu, op.cit., p. 99




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate