Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
INTERZICEREA SCLAVIEI, A SERVITUTII SI A MUNCII FORTATE SI OBLIGATORII


INTERZICEREA SCLAVIEI, A SERVITUTII SI A MUNCII FORTATE SI OBLIGATORII




INTERZICEREA SCLAVIEI, A SERVITUTII SI A MUNCII FORTATE SI OBLIGATORII

Definitii si sfera de aplicare

Garantiile prevazute de art. 4 al CvEDO, referitoare la interzicerea sclaviei, a aservirii, a muncii fortate sau obligatorii, sunt prezente in toate conventiile internationale ale drepturilor omului cu aplicabilitate generala.

Art. 4 al CvEDO nu defineste notiunea de sclavie, aservire sau munca fortata. Judecatorul european, la fel ca judecatorul altor sisteme internationale de protectie a drepturilor omului, se prevaleaza in interpretarea art. 4 de definitiile acordate sclaviei si muncii fortate de catre conventii internationale specifice.




Sclavia si aservirea

Conventia referitoare la sclavie (1926)1 defineste sclavia ca fiind "starea

sau conditia unui individ asupra caruia sunt exercitate atributele dreptului de

proprietate

Conventia suplimentara cu privire la abolirea sclaviei, a traficului de sclavi si a institutiilor si practicilor analoge sclaviei2 defineste aservirea unei persoane care se afla in una sau mai multe din situatiile prevazute la art.7 lit.b):

  • aservirea pentru datorii reprezinta starea sau conditia rezultand din faptul ca un debitor s-a angajat sa furnizeze in garantia unei datorii serviciile sale personale sau cele ale unei alte persoane asupra careia are autoritate, insa valoarea acestor servicii nu afecteaza lichidarea datoriei sau durata acestor servicii nu este limitata, iar caracterul lor nu este definit;
  • serbia/sevajul - conditia persoanei care este obligata prin lege, obicei sau acord, de a trai si munci pe un pamant apartinand unei alte persoane, facand cateva servicii determinate, remunerate sau gratuit, fara posibilitatea de a-si schimba conditia;

Este considerata aservire a femeii sau copilului, orice institutie sau practica in virtutea careia:

  • femeia este, fara ca ea sa aiba dreptul de a refuza, promisa sau data in casatorie in schimbul unei despagubiri in bani sau in natura platita parintilor, tutorelui, familiei sau unei alte persoane sau unui alt grup de persoane;
  • femeia este cedata unei alte persoane, cu titlu oneros sau in alt mod de catre sot, familia sau clanul acestuia;
  • femeia care, la moartea sotului, este transmisa prin succesiune unei alte persoane;
  • copilul sau adolescentul care are mai putin de 18 ani si este dat, fie de catre parinti sau de catre unul din ei, fie de tutorele sau unei alte persoane contra unei sume de bani sau nu, in vederea exploatarii persoanei sau a muncii copilului sau adolescentului.

Aservirea reprezinta o forma particulara a sclaviei, distingandu-se de aceasta nu prin natura sa juridica, ci prin nivelul aservirii.

Munca fortata sau obligatorie

In interpretarea alin.2 al art.4 din Conventie, CEDO recurge la definitiile muncii fortate sau obligatorii prevazute de cele doua conventii internationale specifice, adoptate de Organizatia Internationala a Muncii (OIM):

Conventia O.I.M. nr. 29 privind munca fortata sau obligatorie si Conventia O.I.M. nr. privind abolirea muncii fortate

Astfel, art.2 alin.1 al Conventiei O.I.M. nr. defineste munca fortata sau obligatorie ca fiind: "orice munca sau serviciu pretins unui individ sub amenintarea unei pedepse oarecare, si pentru care respectiva persoana nu s-a oferit de bunavoie".

In cauza X si Y c. Germaniei, Comisia europeana a drepturilor omului a statuat ca orice munca este fortata sau obligatorie daca indeplineste doua conditii:

  • cel care o presteaza este obligat la aceasta impotriva vointei sale
  • daca obligatia este injusta, opresiva sau constituie o situatie ce nu putea fi evitata.




CEDO a subliniat ca exceptiile prevazute de alin.3 al art.4 - "orice munca impusa in mod normal unei persoane supuse detentiei in conditiile prevazute de articolul 5 din prezenta conventie sau in timpul in care se afla in libertate conditionata; orice serviciu cu caracter militar sau, in cazul celor care refuza sa satisfaca serviciul militar din motive de constiinta, in tarile in care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu in locul serviciului militar obligatoriu; orice serviciu impus in situatii de criza sau de calamitati care ameninta viata sau bunastarea comunitatii; orice munca sau serviciu care face parte din obligatiile civice normale" - sunt acceptate deoarece au la baza un interes general, solidaritatea sociala sau normalitatea (Van der Mussele c. Belgiei).

Prin urmare, nicio alta forma de munca fortata sau obligatorie nu este permisa.

Art.1 al Conventiei O.I.M. nr.105 subliniaza ca munca fortata sau obligatorie este interzisa:

  • ca masura de constrangere sau de educatie politica ori ca sanctiune la adresa persoanelor care au exprimat sau exprima anumite opinii politice sau isi manifesta opozitia ideologica fata de ordinea politica, sociala sau economica stabilita;
  • ca metoda de mobilizare si de utilizare a mainii de lucru in scopul dezvoltarii economice;
  • ca masura de disciplina a muncii;
  • ca pedeapsa pentru participarea la greve;
  • ca masura de discriminare rasiala, sociala, nationala sau religioasa.

Cazurile in care atat judecatorul european, cat si cel national a recurs la garantiile prevazute de art.4 din CvEDO au fost foarte rare. Noile modificari sociale impuse de procesul de globalizare a readus in atentia CEDO interzicerea sclaviei, a aservirii si a muncii fortate sau obligatorii.

DREPTUL LA LIBERTATE SI LA SIGURANTA

~ art. 5 Cv. ~

Art.5 garanteaza libertatea si securitatea persoanei impotriva oricarei arestari sau detentii arbitrare ori abuzive.

Privarea de libertate poate interveni numai in conformitate cu reglementarile de fond si de procedura prevazute de legislatia nationala, iar aceste norme interne trebuie sa respecte scopul esential al art.5 - protejarea individului impotriva arbitrariului autoritatilor statului. Alin.1 al art.5 enumera toate exceptiile in care privarea de libertate poate interveni in mod legal. Lista exceptiilor este exhaustiva; ea nu permite statelor o interpretare contrara scopului art.5 si nici reglementarea in legislatia nationala a unor situatii de privare de libertate suplimentare celor enumerate in cuprinsul Conventiei.

Privarea de libertate este o masura legala daca intervine in una din cele 6 situatii autorizate de art.5, cu respectarea cailor legale si a caracterului reglementar prevazut de Conventie.

Astfel, este permisa privarea de libertate a unei persoane in urmatoarele situatii:

  • daca este detinuta legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent;
  • daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarare pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege;
  • daca a fost arestat sau retinuta in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a o impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia;
  • daca este vorba de detentia legala a unui minor, hotarata pentru educatia sa sub supraveghere sau despre detentia sa legala, in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente;
  • daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
  • daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei personae pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare.



Respectarea cailor legale presupune ca masura privativa de libertate sa aiba o baza legala in dreptul intern, in lipsa careia ar fi arbitrara. Prin urmare, este esential a se respecta principiul general al securitatii juridice potrivit caruia conditiile privarii de libertate prevazute de dreptul intern trebuie sa fie clar definite, iar normele interne trebuie sa fie previzibile in aplicarea lor.

Caracterul reglementar al privarii de libertate presupune ca masura luata de catre autoritatile statului sa fie justificata si conforma cu scopul restrictiilor autorizate de art.5.

In cauza Winterwerp c. Olandei, Comisia europeana a drepturilor omului a decis ca intr-o societate democratica ce a acceptat suprematia legii, o detentie arbitrara nu poate fi considerata reglementara.

Curtea verifica daca masura privativa de libertate este compatibila cu scopul art.5 alin.1 - atat in privinta adoptarii, cat si a executarii sale, si daca circumstantele justifica privarea

de libertate. Conditia sine qua non a privarii de libertate a oricarei persoane consta in existenta unor motive temeinice de a banui ca persoana in cauza a savarsit o infractiune.

Temeinicia banuielilor rezida din existenta unor fapte sau informatii in masura sa il convinga pe un observator obiectiv ca individul in cauza ar fi putut savarsi infractiunea (Fox si altii c. Marii Britanii).

Garantiile acordate persoanelor private de libertate

Garantiile prevazute de art. 5 permit individului sa se apere impotriva unei arestari sau detentii arbitrare si sa-si recapete libertatea.

Alin. 2 al art.5 statueaza dreptul oricarei persoane private de libertate de a fi informata, in cel mai scurt timp si intr-o limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sale si asupra acuzatiilor ce i se aduc.

Alin. 3 al art.5 consacra doua drepturi ale persoanei arestate sau detinute:

  • dreptul de a fi adusa, fara intarziere, in fata unui judecator (impune o obligatie de celeritate si limiteaza perioada de arestare preventiva fara control judiciar) si
  • dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata (rezolva problema duratei detentiei provizorii).

Alin. 4 al art.5 garanteaza dreptul persoanei lipsite de libertate de a intenta o actiune in justitie cu scopul de a obtine, intr-un termen scurt, o decizie cu privire la legalitatea arestarii sau detentiei.

Orice persoana privata de libertate cu incalcarea dispozitiilor art. 5 beneficiaza de un drept la reparatii in virtutea alin.5 al art.5.

Toate instantele internationale de protectie a drepturilor omului, inclusive CEDO, au considerat ca dreptul la libertate si la siguranta nu vizeaza doar cazurile de privare formala de libertate, ci reprezinta, de asemenea, o garantie impotriva disparitiilor involuntare.

CEDO accentueaza obligatia statului de a lua masuri efective pentru reducerea riscului disparitiilor si de a intreprinde o ancheta rapida si eficace in cazul unei plangeri plauzibile de disparitie involuntara a unei persoane (Caciki c. Turciei).




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate