Renuntarea la judecata

RENUNTAREA LA JUDECATA

Renuntarea la judecata este un act de disopzitie care provine de la reclamant si poate fi determinant de ivirea in viitor a unor imprejurari mai favorabile pentrui pozitia sa procesuala.In momentul renuntarii reclamantul trebuie sa aiba capacitate ad e a dispune.Daca renuntarea se face prin reprezentant,acesta trebuie sa aiba procura speciala,iar reprezentantul legal sau ocrotitorul legal trebuie sa fie autorizat de organul competent.

Renuntarea la judecata poate fi facuta oricand in cursul procesului, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa.Daca reclamantul renunta la judecata dupa ce s-a comunicat cererea de chemare in judecata paratului, dar inainte de a se intra in dezbaterea fondului, nu este necesar consimtamintul paratului, dar la cererea acestuia reclamantul poate fi obligat la cheltuieli de judecata Cand s-a intrat in dezbaterea fondului, renuntarea la judecata poate fi facuta numai cu invoiala paratului,care se poate opune renuntarii reclamantului si va cere continuarea judecarii fondului cauzei.

In procesul de divort, reclamantul poate renunta la cerere in tot cursul judecatii inaintea instantelor de fond, chiar daca paratul se impotriveste (art.618 alin.1 c.p.civ.)

Instanta ia act de renuntare la judecata printr-o incheiere prin care dispune incheierea dosarului.Incheierea nu este susceptibila de apel.Daca dreptul subiectiv nu s-a prescris reclamantuil va putea introduce o noua cerere,pentru valorificarea aceluaisi drept subiectiv.

Deoarece renuntarea la judecata este un act individual, in cazul in care exista o copartivipare procesuala active, renuntarea unuia dintre reclamanti nu produce nici un efect fata de ceilalti reclamanti,care doresc sa continue judecata.De asemenea renuntarea reclamantuilui nu afecteaza o eventuala cerere de interventie principala sau cerere reconventionala.

RENUNTAREA LA DREPTUL SUBIECTIV PRETINS

Legislatia noastra procesuala ii confera reclamantului si posibilitatea de a renunta la insusi dreptul subiectiv dedus judecatii. Potrivit art. 247 alin. 1 C. proc. civ: 'in caz de renuntare la insusi dreptul pretins, instanta da o hotarare prin care va respinge cererea in fond si va hotari asupra cheltuielilor'.
Renuntarea la drept se infatiseaza ca un act procedural unilateral prin care reclamantul renunta la dreptul subiectiv dedus in justitie. O atare desistare prezinta urmatoarele trasaturi
a) este un act unilateral de vointa al reclamantului. Efectele acestui act nu sunt insa conditionate de acceptarea partii adverse. In acest sens art. 247 alin. 2 C. proc. civ. precizeaza ca renuntarea 'se poate face si fara invoirea celeilalte parti, atat in prima instanta cat si in apel'.
b) este un act de dispozitie cu efecte defavorabile pentru reclamant. De aceea, pentru a fi valabila este necesar ca reclamantul sa aiba capacitate de exercitiu.
c) renuntarea reclamantului trebuie sa fie expresia libera si neconditionata a consimtamantului reclamantului. Consimtamantul trebuie sa fie exprimat intr-o forma precisa si neechivoca. in caz contrar, un asemenea act nu va putea produce efectele vizate de art. 247 C. proc. civ. Din punct de vedere al formei renuntarea la drept se poate face in
sedinta publica sau prin inscris autentic (art. 247 alin. 3 C. proc. civ.). Observam in aceasta privinta redactarea diferita a textului mentionat anterior fata de art. 246 alin. 1 C. proc. civ. Din acest punct de vedere remarcam ca date fiind consecintele mai grave ale renuntarii la drept legea este mult mai exigenta; ea impune renuntarea in sedinta sau printr-un inscris autentic.
In ceea ce priveste termenul in care se poate face renuntarea art. 247 alin. 2 C. proc. civ. precizeaza ca aceasta poate avea loc atat in prima instanta cat si in apel. Din aceste dispozitii procedurale se desprinde concluzia ca renuntarea la drept nu poate interveni in fata instantei de recurs. In pofida dispozitiilor enuntate, se considera ca renuntarea la drept poate avea loc si in fata instantei de recurs. Socotim judicioasa aceasta opinie care tine seama de natura renuntarii la drept.
Asupra renuntarii la drept instanta se pronunta printr-o hotarare. Prin hotarare, instanta dispune, astfel cum prevede in mod expres art. 247 C. proc. civ., respingerea in fond a actiunii. In aceste conditii, hotararea prin care se ia act de renuntarea la drept are valoarea unei hotarari de fond, desi judecatorul nu a fost chemat practic sa se pronunte asupra temeiniciei actiunii.
Hotararea asupra renuntarii la drept se da fara drept de apel. La cererea paratului reclamantul poate fi indatorat si la suportarea cheltuielilor de judecata pe care le-a ocazionat. Daca renuntarea are loc in fata instantei de recurs hotararea nu este supusa nici unei cai de atac. Cand renuntarea intervine in instanta de apel, hotararea primei instante va fi anulata in totul sau in parte in masura renuntarii (art. 247 alin. 5 C. proc. civ.).

ACHIESAREA
Achiesarea reprezinta un act de dispozitie prin care paratul recunoaste pretentiile reclamantului sau adera la hotararea pronuntata impotriva sa. Exista doua forme ale achiesarii: achiesarea la pretentiile reclamantului si achiesarea partii care a pierdut procesul la hotararea pronuntata.

Conditiile acestui act de dispozitie nu difera esentialmente de cele ale renuntarii la drept. Ele se refera la capacitatea de exercitiu a partii si la exprimarea valabila a consimtamantului.
Achiesarea la pretentii consta intr-o recunoastere pura si simpla a pretentiilor reclamantului. O atare achiesare poate fi totala sau partiala, dupa cum paratul recunoaste in intregime sau numai in parte pretentiile adversarului. In ambele cazuri recunosterea trebuie sa fie pura si simpla, adica neconditionata. O marturisire calificata sau complexa nu constituie o achiesare.

Recunoasterea pretentiilor partii adverse se obtine cel mai adesea pe calea interogatoriului, dar ea poate fi si spontana.
Recunoasterea totala a pretentilor conduce la finalizarea activitatii judiciare in cauza supusa instantei spre solutionare. Dar, asa cum am aratat, achiesarea poate fi si partiala, caz in care instanta poate pronunta o hotarare in acest gens. Codul de procedura civila se ocupa in mod special doar de recunoasterea partiala. Potrivit art. 270 C. proc. civ: 'Daca paratul recunoaste o parte din preteniiile reclamantului, instanta la cererea acestuia, va da o hotarare partiala in masura recunoasterii'.

Daca recunoasterea a avut loc la prima zi de infatisare si paratul nu era pus in intarziuere, el nu poate fi obligat la cheltuieli de judecata.
Din textul citat rezulta ca achiesarea la pretentii este conditionata de acordul reclamantului, in sensul ca numai in atare conditi se poate pronunta o hotarare partiala. Pentru a constitui temei al unei hotarari partiale recunoasterea paratului trebuie sa fie data in forma unei marturisiri judiciare; ea trebuie sa fie de asemenea expresa.

Achiesarea expresa la hotarare poate fi facuta oral in instanta, imediat dupa pronuntarea hotararii, ori prin infatisarea ulterioara a partii in fata presedintelui, precum si prin inscris autentic.

Achisare tacita la hotarare rezulta din faptul ca partea executa de bunavoie hotararea,prezumindu-se ca ea a renuntat la atacarea hotararii respective.

Marturisirea extrajudiciara nu poate determina pronuntarea unei hotarari partiale. De asemenea, hotararea partiala nu poate fi pronuntata pe temeiul unei prezumtii de recunoastere dedusa din refuzul partii de a raspunde la interogatoriu sau de a se infatisa pentru a raspunde la interogatoriul propus. Hotararea partiala pronuntata in aceste conditii devine executorie de drept, astfel cum precizeaza art. 278 pct. 7 C. proc. civ.

TRANZACTIA

Contract prin care partile termina un proces inceput ori preintampina un proces ce poate sa se nasca, prin concesii reciproce, constand in renuntari reciproce la pretentii, , ori in pretentii noi savarsite sau promise de o parte in schimbul renuntarii de catre cealalta parte la dreptul, ce este litigios sau indoielnic, poarta denumirea de tranzactie.

Codul civil reglementeaza tranzactia in art.1704 iar codul de procedura civila in art.271-273 referindu-se la hotararile care consfintesc invoiala partilor care sunt denumite in practica hotarari de expedient.

Tranzactia este un act de dispozitie, implicand deci capacitatea de exercitiu deplina, deoarece tranzactia presupune renuntari reciproce iar in cazul celor lipsiti de capacitate, autorizatia prevazuta de lege. Tranzactia trebuie sa aiba un caracter licit, instantele judecatoresti fiind obligate sa verifice legalitatea ei. Daca invoila a cuprinde un act solemtn, tranzactia trebuie incheiata in forma autentica. De exemplu, este inadmisibila tranzactia care are ca obiect drepturile persoanei incadrate in munca, tranzactia intre institutii etc. Potrivit legii, tranzactia trebuie sa fie constanta prin act scris; daca intervine in cursul unui process, continutul ei este inserat in hotararea judecatoreasca. In toate cazurile tranzactia produce efectele unei hotarari definitive. Ca orice alt contract, tranzactia poate fi anulata pentru vicii de consimtamant, eroare, dol, violenta. Reciprocitatea concesiilor deosebeste tranzacita de achiesare, care constituie recunoasterea neconditionata de catre o parte a drepturilor ori pretentiilor celeilalte parti.

Tranzactia judiciara poate intervni oricand in timpul judecatii,inlcusiv in judecarea unei cai de atac.

Legea distinge dupa cum partile se prezinta pentru incheierea tranzactiei la termenul de judecata sau intr-a alta zi, chiar fara sa fi fost citate.In primul caz tranzactia poate fi primita de judecator, iar hotararea se va pronunta de instanta in sedinta.In cel de-al doilea caz, instanta va da hotarare in camera de consiliu.Intelegerea partilor va alcatui disopozitivul hotararii.

Potrivit art.273 c.p.civila hotararea care consfinteste invoiala partilor se da fara drept de apl, deoarece ea nu reprezinta rezultatul unei judecati pe fond. Care urmare a unor dezbateri contradictorii.Fiind o hotarare definiotiva ,conform dispoz.art. 377 alin.1 pct.1 c.p.civ. ,in masura in care una dintre parti nu-si executa de buna voie obligatiile asumate, ea va putea fi investitta si pusa in executare.

Tranzactia judiciara, fiind un contract, partea interesata poate sa ceara anularea invoielii sip e cale de consecinta a hotararii de expedient, invocans de exemplu,faptul ca a avut consimtamantul viciat.

Hotararea care consfinteste invoiala partilor poate fi atacata cu recurs,copntestatie in anulare, pentur motivele si in conditiile prevazute de lege.Revizuiea este inadmisibila in cazul acestor hotarari deoarece nu este rezultatul unor dezbateri contradictorii si nu stabileste o situatie de fapt in functie de probele administrate.Totusi unele motive de revizuire ar putea fi valorificate si impotriva hotararii de expedient, de ex.daca obiectul pricinii nu se afla in fiinta, daca reprezentantul incapabilului a fost de rea-credinta etc.