Principalele scoli ale managementului comparat pe plan mondial

Principalele scoli ale managementului comparat pe plan mondial

Curentele de sau orientarile in abordarea problematicii managementului comparat au fost grupate in functie de variabilele luate in considerare, in mod diferit de la un autor la altul, identificandu-se astfel mai multe grupari ale acestora. O clasificare mai recenta a orientarilor in domeniul managementului comparat a fost facuta de catre Raghu Nath, identificand urmatoarele grupari :

● scoala dezvoltarii economice;

● scoala mediului;

● scoala comportamentala;

● scoala sistemelor deschise;

● scoala centrala pe rolul culturii.

1. Scoala dezvoltarii economice

Conturata in anii '50, aceasta orientare in dezvoltarea managementului comparat este cel mai bine reprezentat de lucrarile lui F.Harbinson si C.A. Myers, ca o abordare macroeconomica in care se subliniaza influenta managementului asupra dezvoltarii economice. Ei considerau ca fiecare tip de societate, de la cea feudal-agrara, la cea democratica industrializata, dispune de o filozofie specifica privind modul in care managementul influenteaza dezvoltarea economica.

O alta particularitate a lucrarilor care se incadreaza in acest curent de gandire consta in considerarea teoriei si practicii managementului ca fiind universal valabile, aplicabile in orice organizatie, indiferent de cultura in cadrul careia functioneaza. Cercetatorii grupati in acest curent de gandire considera ca in studiile de management comparat trebuie sa se evidentieze influentele managementului din diferite tari sau culturi asupra dezvoltarii economice a tarii respective. In multe cazuri, analizele comparative se fac mai mult prin prisma performantelor economice, decat prin prisma managementului practicat in cadrul tarilor analizate.

Principalul merit al acestor cercetari consta in faptul ca ele reprezinta un pionierat in domeniul managementului comparat, iar intre limitele acestora pot fi evidentiate limitarea la o abordare macroeconomica si ignorarea managementului de la nivelul organizatiilor, precum si considerarea managementului ca avand aplicabilitate universala.

2. Scoala mediului sau environmentalista

Aceasta abordare este cel mai bine reprezentata de lucrarile a doi reprezentanti de seama ai managementului comparat si anume R. Farmer si B. Richman. Acest curent de gandire in abordarea managementului comparat prinde contur in jurul anilor '60, aproape toate cercetarile realizandu-se la nivel macroeconomic.

Caracteristica de baza a acestei scoli o reprezinta conceptia reprezentantilor ca eficienta managementului este o functie a factorilor de mediu extern de natura socioculturala, economica, politica si educationala.

In opinia reprezentantilor acestei scoli, orice cercetare de management comparat trebuie sa evidentieze asemanarile si diferentele intre managementul din diferite medii, prin prisma legaturilor din dintre mediul extern organizatiilor si activitatile desfasurate in cadrul acestora. Atat diferentele dintre mediile externe ale organizatiilor, cat si diferentele dintre modalitatile de influenta ale managementului de catre variabilele de natura economica, tehnica, educationala etc. trebuie studiate, analizate, pentru a intelege managementul din contextele respective. Abordarile in domeniul managementului, caracteristice acestei scoli, se limiteaza tot la nivel macrosocial, ignorand managementul de la nivelul organizatiilor si variabilele endogene din cadrul acestora.

Un merit al cercetarilor cuprinse in acest curent de gandire consta in identificarea mediului ca element de diferentiere in domeniul managementului dar o mare limita consta in abordarea relatiilor dintre organizatie si mediu, numai intr-un sens, adica dinspre mediu inspre management si nu ca o interdependenta. Ori, in realitate, si managementul influenteaza caracteristicile mediului extern, prin calitatea deciziilor luate de catre manageri si, implicit, prin rezultatele organizatiilor.

3. Scoala comportamentala sau behaviorista

Abordarea prin prisma comportamentelor este prima care se orienteaza spre nivelul microeconomic, spre intreprinderi sau organizatii in general. Toate lucrarile cuprinse in aceasta scoala se caracterizeaza prin considerarea influentei pe care o au variabile ca atitudini, credinte, sisteme de valori, modele comportamentale, filozofia managementului asupra practicilor manageriale si asupra eficientei managementului. Majoritatea cercetarilor din domeniul comportamental au fost realizate in SUA si urmareau explicarea modelelor comportamentale ale indivizilor sau grupurilor in cadrul organizatiilor.

Principalii reprezentanti ai acestei scoli - Davis, Narain, Barrett, Bass, Haire, Ghiselli, Porter, Nath - s-au concentrat in cadrul lucrarilor lor, in principal, asupra urmatoarelor aspecte:

● relatia dintre caracterul profilelor nationale si anumite variabile comportamentale din cadrul organizatiilor (Davis, 1971; Narain, 1967);

● atitudinile si perceptiile managerilor referitoare la principalele activitati si concepte de management (Barrett si Bass, 1970; Haire, Ghiselli si Porter, 1966; Ryterband si Barrett, 1970; Thiagarajan, 1968);

● Cele mai raspandite credinte, sisteme de valori si nevoi de ierarhizare dintr-o anumita societate (Davis, 1971).

Din aceste cercetari reies clar diferentele care exista intre culturi, prin prisma atitudinilor, credintelor, sistemelor de valori, nevoilor de ierarhizare si practicilor manageriale. Diferente exista, de asemenea, intre diferite subgrupuri etnice si ocupationale dintr-o societate data. Implicatiile majore ale acestor cercetari se regasesc in grija cu care trebuie sa se faca transferul politicilor manageriale dintr-o cultura in alta.

Multe dintre aceste cercetari prezinta unele limite. Una dintre acestea consta in faptul ca in cadrul acestor studii au fost ignorate preocuparile pentru masurarea eficientei organizationale. Apoi, in cadrul acestor cercetari nu a fost explicata notiunea de cultura, desi diferentele au fost atribuite diferentelor culturale. In realitate, aceste diferente pot sa se explice si prin variabilele contextuale diferite, cum ar fi dimensiunea intreprinderii, tehnologia utilizata, caracteristicile pietei sau conditiile politice.

4. Scoala sistemelor deschise

Acest tip de abordare are la baza conceptia potrivit careia organizatia este un sistem deschis, cu stranse legaturi cu mediul extern Potrivit acestei conceptii, organizatia este o componenta a mediului, din care cauza eficienta acesteia depinde de interactiunea dintre variabilele de mediu si activitatile desfasurate in cadrul acesteia.

Unul dintre reprezentantii acestui curent de gandire, Negandhi (1983), a descris trei tipuri de mediu: organizational, al agentilor economici si societal.

Prin mediul organizational se intelege ansamblul variabilelor interne organizatiei, precum gradul de marime, tehnologiile utilizate, climatul organizational si resursele de capital si de personal. Acest tip de mediu se considera ca fiind in mare parte sub controlul managerilor.

Mediul agentilor economici este format din furnizori, beneficiari, distribuitori, actionari, comunitate, guvern, care influenteaza eficienta organizatiei. Referindu-se la acest tip de mediu, in 1971, Negandhi si Prasad au realizat cercetarile lor interculturale pentru a demonstra cum aceste variabile influenteaza eficienta organizatiei.

Al treilea tip este mediul societal, reprezentat de macro-mediul identificat de catre R. Farmer si B. Richman in variabilele de natura economica, tehnica, educationala etc.

Potrivit acestei orientari, cercetarile in domeniul managementului comparat trebuie sa surprinda asemanarile si/sau diferentele dintre relatiile organizatiei cu mediul, dintre acestea si procesele de management din cadrul organizatiilor, in diferite contexte nationale sau in diferite tari. Principala limita a acestor cercetari, care se incadreaza in aceasta scoala de management comparat, consta in insuficienta definire a variabilelor, din care cauza rezultatele obtinute, concluziile desprinse prezinta un grad mai redus de credibilitate.

5. Scoala centrata pe rolul culturii

Cu toate ca rolul culturii in explicarea unor comportamente din domeniul afacerilor a fost recunoscut inca de prin anii '60, conturarea unei orientari in cercetarile de management comparat este de data relativ recenta. M. Ajiferuke si L. Boddewyn au considerat in numeroase studii cultura ca o variabila independenta, pentru a explica diferentele dintre practicile manageriale ale diferitelor natiuni. Putini dintre autorii grupati in aceasta scoala au incercat o definire a notiunii de cultura. In cele mai multe cercetari, cultura este utilizata cu intelesul de notiune, datorita faptului ca se considera fiecare natiune ca avand particularitatile ei culturale.

In ultima perioada, odata cu dezvoltarea domeniului managementului comparat, s-au manifestat tot mai multe incercari de a defini notiunea de cultura. Un exemplu semnificativ este cazul lui G.Hofstede, care caracterizeaza cultura prin patru dimensiuni (individualism/colectivism, distanta fata de putere mare/mica, controlul incertitudinii intens/redus si masculinitate/feminitate). Asemanator acestei abordari este si aceea a lui F. Trompenaars, care considera ca orice cultura poate fi caracterizata prin prisma a sapte dimensiuni, concretizate in : universalism/particularism, individualism/colectivism, afectiv/neutru, specific/difuz, statut castigat/atribuit, conceptia asupra timpului secventiala/sincrona si relatia omului cu natura, de stapanire a naturii/de armonie cu natura.

Chiar daca lucrarile elaborate in cadrul acestei orientari lasa un bogat material bibliografic, privind influenta culturii asupra managementului, inca nu este lamurita in suficienta masura notiunea de cultura. Dar, asa cum rezulta din capitolul anterior al acestei lucrari, cultura a influentat si influenteaza atat teoria cat si practica din domeniul managementului.