Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Management


Index » business » Management
» De la strategia financiara la activitatea financiara curenta a firmei: managementul echilibrului financiar


De la strategia financiara la activitatea financiara curenta a firmei: managementul echilibrului financiar




De la strategia financiara la activitatea financiara curenta a firmei: managementul echilibrului financiar.

Agregate care descriu static echilibrul financiar.

In capitolul 4 au fost prezentate aspectele legate de deciziile financiare de investire a fondurilor financiare pe termen lung. Am aratat ca astfel de decizii definesc hotarator strategia firmei.




Definirea strategiei financiare a unei firme trebuie sa tina cont de dinamismul modificarilor din mediul de afaceri in general, din mediul financiar in special.

Esecurile cele mai grave ale managementului financiar al unei firme apar in urma dezechilibrelor financiare acumulate si nerezolvate. Analiza corecta a acestor dezechilibre releva cu preponderenta carente majore in redefinirea continua a strategiei financiare a unei firme.

Capitalul de lucru. Abordari din perspectiva surselor de acoperire financiara

Din perspectiva surselor de formare sau acoperire a capitalului de lucru, se poate determina:

capitalul de lucru brut;

capitalul de lucru net;

capitalul de lucru propriu;

capitalul de lucru strain.

Capitalul de lucru brut

Capitalul de lucru brut (vezi Fig. 1.1) se determina ca diferenta intre capitalul total si activele imobilizate, ceea ce inseamna ca el reprezinta acea parte din capitalul total al unei firme corespunzatoare finantarii sau acoperirii financiare a activelor circulante.

Astfel:

CLB = C - A = a

unde:

CLB reprezinta capitalul de lucru brut;

C = capitalul total;

A = partea din capitalul total "plasata" sau "investita" in active "imobile", fixe;

a = partea din capitalul total corespunzatoare activelor "mobile", circulante.

Fig. . Capitalul de lucru brut

Capitalul de lucru net

Capitalul de lucru net (vezi Fig. 1.2) reprezinta partea din capital corespunzatoare finantarii sau acoperirii financiare permanente a activelor curente ale firmei.

Astfel:

CLN = P - A = CLB - p = a - p

unde:

CLN reprezinta capitalul de lucru net;

P = partea din capitalul total corespunzatoare finantarii permanente a firmei;

p = partea din capitalul total corespunzatoare finantarii curente, temporare a firmei.

Fig. . Capitalul de lucru net

In practica financiar-bancara capitalul de lucru net este admis in mod curent ca indicator de apreciere a potentialului financiar al unei firme prin prisma echilibrului sau financiar. El se regaseste si sub denumirea de fond de rulment net.

Capitalul de lucru propriu

Capitalul de lucru propriu (vezi Fig. 1.3) este partea din capitalul propriu corespunzatoare finantarii sau acoperirii activelor circulante.

Astfel:

CLP = CLN - Ps sau CLP = Pp - A

unde:

Pp reprezinta capitalul propriu al firmei;

Ps = capitalul strain obtinut pe termen lung.

Fig. . Capitalul de lucru propriu

Trebuie mentionat ca existenta capitalului de lucru propriu apare ca o exceptie, acesta fiind pus in evidenta numai in masura in care capitalul propriu depaseste suma activelor imobilizate, notiunea vehiculandu-se cu precadere in domeniul teoriei, cazurile faptice fiind extrem de rare.

Capitalul de lucru strain

Capitalul de lucru strain este partea din capitalul de lucru net corespunzatoare surselor straine de finantare sau acoperire.

Prin urmare:

CLS = CLN - CLP

Precizari suplimentare si concluzii.

Capitalul de lucru nu apare distinct in pasivul bilantului. El se obtine ca marime folosind informatiile din bilant si reprezinta un un indicator prin care se apreciaza starea de echilibru financiar a unei firme. Dupa unii autori francezi, el semnifica o marja de siguranta pentru managementul financiar al firmei[1], pe seama acestuia urmand a se face fata obligatiilor scadente in situatiile in care in derularea activitatii intervin factori care duc la intreruperi nedorite in circuitul financiar, cum ar fi: neonorarea unor obligatii de catre unii clienti ai intreprinderii, goluri in aprovizionare, stagnarea in fabricatie, nelivrari la termen, neobtinerea la timp a unor credite comerciale ori imprumuturi bancare, fenomene social-politice negative etc. Dupa aceeasi autori el poate fi si o ilustrare a felului in care are loc finantarea sau acoperirea nevoilor pe seama capitalului permanent al intreprinderii.

Nevoia de capital de lucru

Necesitatile de finantare ale ciclului de exploatare sunt acoperite in cea mai mare parte din surse temporare corespunzatoare (datorii de exploatare: furnizori, creditori etc.). Diferenta dintre necesitatile de finantare ale ciclului de exploatare si datoriile de exploatare constituie ceea ce se numeste nevoia de capital de lucru (sau nevoia de fond de rulment).

Prin urmare:

NCLN = af - p

unde:

NCLN reprezinta nevoia de capital de lucru net;

af = active circulante (mobile) - acele active care, pentru a se putea "misca" pe parcursul circuitului financiar, cer o anumita finantare, ele nefiind caracterizate de lichiditate maxima;

p = capitalul corespunzator finantarii temporare a activitatii firmei.

Fig. . Nevoia de capital de lucru net

Nevoia de capital de lucru (vezi Fig. 1.4) se poate determina ca diferenta intre valoarea totala a stocurilor si creantelor (adica suma alocarilor financiare pentru exploatarea curenta) si valoarea totala a datoriilor de exploatare.

Daca aceasta diferenta este una pozitiva, atunci ea semnifica un surplus de nevoi temporare (ciclice) in raport cu sursele temporare (ciclice) posibil de mobilizat. O atare situatie poate fi judecata ca fiind normala daca este rezultatul unei politici de investitii care a dus la cresterea nevoii de finantare a ciclului de exploatare. Altfel, nevoia de capital de lucru net poate evidentia un decalaj nefavorabil intre lichiditatea stocurilor si a creantelor si exigibilitatea datoriilor de exploatare (s-au incetinit incasarile si s-au urgentat platile).

Daca nevoia de capital de lucru net este negativa, atunci ea semnifica un surplus de surse temporare (ciclice) in raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante. Ea poate fi apreciata pozitiv daca este rezultatul accelerarii rotatiei activelor circulante si al angajarii de datorii cu scadente mai relaxate. In caz contrar, aceasta nu poate fi decat consecinta unor intreruperi temporare in aprovizionarea si reinnoirea stocurilor[2].

Trezoreria neta.

Excedentul de finantare care apare atunci cand capitalul de lucru net este mai mare decat necesarul de capital de lucru net constituie trezoreria neta a firmei, concretizata in lichiditatile regasite in casieria proprie si in conturile bancare ale firmei.

Astfel:

TN = CLN - NCLN

Trezoreria neta este expresia cea mai concludenta a desfasurarii unei activitati eficiente[3]. Inregistrarea unei trezorerii nete pozitive pe parcursul mai multor exercitii financiare succesive demonstreaza succesul firmei in viata economica si asigura posibilitatea plasarii de noi sume banesti pe diferitele piete economice, avand ca rezultat intarirea pozitiei firmei pe piata.

O trezorerie neta negativa, determinata de excedentul nevoii de capital de lucru net asupra capitalului de lucru net, este un semnal de dezechilibru financiar. Acoperirea acestor deficite monetare se face prin apelul la noi credite, care pot deveni insa mai costisitoare deoarece firma este cotata pe pozitii de risc mai ridicat.

In acelasi timp, o firma rentabila nu are in mod automat si o trezorerie neta pozitiva, rentabilitatea operationala neinsemnand automat si o rentabilitate financiara.

Echilibrul financiar static surprins cu ajutorul indicatorilor relativi sau ratelor

Analiza documentelor financiare este folosita atat ca un mod de anticipare a conditiilor viitoare cat si, cel mai important, ca un punct de plecare pentru redefinirea continua a strategiei firmei.

O etapa importanta a analizei financiare este aceea de determinare a indicatorilor financiari relativi, a ratelor financiare[4].

In pofida bogatiei de informatii pe care analiza pe baza acestor indicatori o furnizeaza, aceasta nu este insa suficienta pentru satisfacerea nevoilor informationale ale managementului financiar al firmei. Explicatia este data de faptul ca analiza pe baza indicatorilor financiari relativi se concentreaza doar pe evenimente trecute[5].

Prin urmare, trebuie aratat ca indicatorii financiari relativi nu pot asigura aprecieri definitive despre administrarea financiara a unei firme.

Prin descrierea evenimentelor care au avut loc ei pot totusi ajuta la identificarea de tendinte in ce priveste performanta financiara a unei firme.

Indicatorii de lichiditate

Lichiditatea este capacitatea unei firme de onorare a obligatiilor financiare scadente si de acoperire financiara a cheltuielilor necesare continuarii activitatii de exploatare.

Dimensiunea relativa a lichiditatii unei firmei poate fi apreciata prin nivelul unor indicatori care se stabilesc pe baza datelor din bilantul contabil.

Indicatorii lichiditatii masoara capacitatea firmei de a-si onora obligatiile pe termen scurt fata de debitori pe baza activelor sale curente, adica a acelor active din patrimoniul firmei caracterizate de o oarecare lichiditate curenta.

Sunt utilizati, in principal, urmatorii indicatori ai lichiditatii:

indi­catorul lichiditatii curente ('curent ratio');

indicatorul lichiditatii rapide ('quick ratio' - indicatorul testului acid);

indicatorul lichiditatii pe baza disponibilitatilor banesti

intervalul defensiv

indicatorul cash-flow-ului operational relativ la obligatiile curente fixe

1) Indicatorul lichiditatii curente este dat de formula:

unde:

LC reprezinta indicatorul sau rata lichiditatii curente;

AC = volumul activelor curente;

OC = volumul obligatiilor curente.

In cadrul activelor curente ale unei firme se includ disponibilitatile sale banesti, valorile de incasat, titlurile de plasament (valori mobiliare, marketabile), stocurile si valorile preplatite (de exemplu, cheltuielile in avans).

In cadrul obligatiilor curente ale unei firme se includ valorile de platit catre furnizori, alti parteneri de afaceri, angajati, organisme statale centrale si locale, precum si obligatiile curente de platit legate de maturizarea datoriilor pe termen lung (dobanzi si rate de rambursat) si valorile preincasate (de exemplu, veniturile in avans).

O valoare a indicatorului lichiditatii curente de 1 sau mai mica de 1 este de cele mai multe ori semnul unor dificultati financiare. O valoare a indicatorului mai mare de 2 poate fi semnul unui exces de active curente, cu posibile efecte nefavorabile asupra profitabilitatii pe ter­men lung a firmei.

2) Indicatorul lichiditatii rapide. Prin deducerea din activele curente a stocurilor, active mai putin lichide din patrimoniul firmei, se obtine numaratorul fractiei pe baza careia se calculeaza in­dicatorul lichiditatii rapide (al 'testului acid'). Acesta masoara capacitatea firmei de a-si onora obligatiile pe termen scurt cu valori foarte lichide (cash, plasamente pe termen scurt si valori de incasat din creditele comerciale):

unde:

LR reprezinta indicatorul sau rata lichiditatii rapide;

ACR = volumul activelor curente rapide, care se poate calcula fie ca suma intre disponibilitatile banesti ale firmei si creantele sale fata de clienti (sume de incasat din credite comerciale), fie ca diferenta intre volumul activelor curente totale si volumul stocurilor;

OC = volumul obligatiilor curente.

Valoarea de referinta a acestui indicator este 1, dar o valoare mai mica decat 1 nu trebuie sa creeze neaparat panica (intai trebuie analizata rezerva de lichiditate in stocurile firmei). O valoa­re foarte mare a indicatorului poate arata un exces de lichiditate (numerar si cvasinu­merar), o politica de credit ce trebuie revazuta sau o schimbare necesara in compozitia activelor (a celor circulante fata de cele imobilizate)[6].

3) Indicatorul de lichiditate pe baza disponibilitatilor banesti este dat de relatia:

unde:

LDB reprezinta indicatorul sau rata lichiditatii pe baza disponibilitatilor banesti;

DB = volumul disponibilitatilor banesti ale firmei (numerarul din casa, banii din conturile bancare si valorile mobiliare, marketabile);

OC = volumul obligatiilor curente.

Acest indicator arata daca firma are suficiente resurse lichide 'in mana' sau 'aproape in mana' ca sa-si onoreze obligatiile curente.

4. Intervalul defensiv exprima numarul de zile in care iesirea medie zilnica estimata de cash este acoperita sau asigurata din sursele potentiale principale de lichiditati dintr-o firma - disponibilitati banesti in casa si in conturile bancare, valori mobiliare si valori de incasat:

Intervalul defensiv = (disponibilitati banesti + valori mobiliare + valori de incasat)/iesire medie zilnica estimata de cash

Estimarea iesirii medii zilnice de cash intra in sarcina managementului disponibilitatilor banesti ale firmei.

5. Indicatorul cash-flow-ului operational relativ la obligatiile curente fixe evidentiaza daca obligatiile curente fixe - determinate de maturizarea datoriilor pe termen lung - sunt acoperite din cash-flow-ul operational al firmei. Cash-flow-ul operational al firmei este regasit in tabloul fluxurilor estimate de trezorerie si este dat de diferenta dintre intrarile si iesirile operationale estimate ale trezoreriei firmei.

Indicatorii de gestiune financiara

A. Indicatorii de gestiune a activelor

Indicatorii de gestiune a activelor mai sunt denumiti si indicatorii activitatii. Eficienta activitatii firmelor este apreciata prin indicatori care privesc intregul proces de transformare a capitalurilor circulante pe parcursul cir­cuitului financiar, incepand cu folosirea banilor pentru achizitionarea stocurilor si incheindu-se cu intrarile banilor care se obtin in urma vanzarii produselor firmei.

Fiecarei etape a ciclului economic ii corespunde o perioada de timp nece­sara, pe parcursul careia are loc o anumita imobilizare de fonduri.

Pentru aprecierea activitatii prin prisma gestiunii activelor se folosesc urmatorii indicatori:

numarul de rotatii ale valorilor de incasat impreuna cu indicatorul corespondent, durata medie de in­casare;

numarul de rotatii ale stocurilor impreuna cu indicatorul corespondent, durata medie de stocare;

durata medie a ciclului operational, calculata ca suma intre durata medie a ciclului de stocare si durata medie a ciclului de incasare, impreuna cu indicatorul corespondent, numarul de cicluri operationale dintr-un an;

numarul de rotatii al capitalului total

1. Numarul de rotatii ale valorilor de incasat este determinat de viteza cu care firma reuseste sa-si incaseze crentele fata de clienti sai.

Acest indicator se poate calcula ca raport intre vanzarile nete ale firmei si valoarea medie a valorilor de incasat pe parcursul unui an (media intre suma valorilor de incasat la inceputul anului si suma valorilor de incasat la sfarsitul anului).

Astfel:

Nr. de rotatii ale valorilor de incasat = Vanzari nete/Valori de incasat medii

Durata medie de incasare sau durata ciclului de incasare estimeaza cate zile ii sunt necesare firmei sa incaseze marfurile vandute pe credit. Acest indicator se poate determina pornind de la numarul de rotatii ale valorilor de incasat pe parcursul unui an (365 de zile):

Durata ciclului de incasare = 365/Nr. de rotatii ale valorilor de incasat

Acest indicator furnizeaza informatii privind relatiile financiare ale firmei cu clientii sai. O perioada foarte mare de incasare poate fi semnul existentei multor sume care nu mai pot fi incasate. Pe de alta parte, o valoare mica a indicatorului poate arata ca politi­cile de garantare a creditului sunt excesiv de restrictive, cu efecte defavorabile asupra van­zarilor.

2. Numarul de rotatii ale stocurilor este determinat de viteza cu care firma transforma stocurile in valori de incasat, folosindu-se raportul:

Nr. de rotatii ale stocurilor = Vanzari exprimate in costuri/Stocuri medii

Volumul mediu al stocurilor se poate calcula ca medie intre stocurile de la inceputul si stocurile de la sfarsitul anului.

Este de dorit o valoare mai ridicata a numarului de rotatii ale stocurilor, aceasta indicand o miscare buna a acestora si, deci, un management eficient al utilizarii stocurilor.

O valoare scazuta a acestui indicator arata adesea existenta de stocuri invechite, deci o lipsa de eficienta in managementului stocurilor.

Raportand numarul de zile dintr-un an la numarul de rotatii ale stocurilor se obtine durata medie in zile a ciclului de stocare:

Durata ciclului de stocare = 365/Nr. de rotatii ale stocuri

3. Suma dintre durata ciclului de stocare si durata ciclului de incasare poate fi o estimare a duratei medii a ciclului operational (de exploatare) al firmei, exprimata ca numar de zile necesare pentru generarea de lichiditati din activele curente ale firmei. Indicatorul corespondent este numarul de cicluri operationale dintr-un an:

Nr. de cicluri operationale = 365/Durata medie a ciclului operational

4. Numarul de rotatii ale capitalului este indicatorul care masoara abilitatea managementului firmei de a transforma capitalul sau in vanzari:

Nr. de rotatii ale capitalului total = Vanzari nete/Capital

Capitalul firmei se poate determina ca suma intre capitalul imprumutat (al carui cost este dat de dobanzi) si capitalul social al firmei (al carui cost este dat de dividende). In formula se va considera o valoare medie a acestuia pe parcursul anului, obtinuta prin considerarea valorilor la inceput si, respectiv, la sfarsit de an.

Un numar mic de rotatii ale capitalului poate sugera ca este nevoie sa se regandeasca strategia intreprinderii, marketingul si programul cheltuielilor cu capitalul.

O crestere a duratei totale a procesului de transformare a capitalurilor (fixe si circulante) este semn al cresterii unor riscuri ca: afectarea morala a activelor; realizarea unor produse care nu pot fi vandute; cresterea costurilor indirecte si, mai ales, a celor cu stocarea; cresterea costurilor finale ale produselor fini­te; diminuarea profitului; cresterea cererii de dividende a actionarilor (ca o masura antirisc) etc.

B. Indicatorii gestiunii datoriilor (indicatorii de levier financiar).

Principalii indicatori ai gestiunii datoriilor sunt:

rata datoriei la capitalul social ('debt to equity');

indicatorul datoriei totale (datorii totale in activul sau capitalul total);

coeficientul de acoperire a obligatiilor fixe din profitul inainte de deducerea dobanzilor si a taxelor;

1. Rata datoriei la capital social

Acest prim indicator de levier financiar compara fondurile obtinute de la creditorii firmei cu fondurile obtinute de la proprietarii acesteia - in speta, actionarii:

Rata datoriei la capitalul social = Total datorii/Capital social

Afacerile in care doresc intreprinzatorii sa investeasca sunt acelea care promit randamentele cele mai mari fata de randamentul de referinta, exprimat de rata dobanzii pe piata. Aceste randamente superioare explica de ce intreprinzatorii fac eforturi deosebite de atragere de capitaluri suplimentare in afacerile in care ei cred. Asemenea capitaluri suplimentare sunt ca un 'levier' sau o 'parghie' pentru afacerile in care acestia vor sa investeasca. Apelul la surse suplimentare de finantare este dorit datorita asteptarilor mari pe care ei le au fata de afacerile in care investesc.

Insa cresterea ponderii fondurilor obtinute de la creditori in finantarea firmei este urmata de cresterea ponderii obligatiilor fixe in ansamblul obligatiilor firmei (in principal, a obligatiilor privind dobanzile), care sunt caracterizate, in general, de un risc mai mare, ceea ce face ca o valoare mai mare a ratei datoriei la capitalul social sa poata indica un potential crescut de risc. Acest fapt este de altfel o reflectare a relatiei rentabilitate-responsabilitate-risc.

2. Indicatorul datoriei totale exprima ponderea fondurilor obtinute de la creditori in averea totala a firmei:

Indicatorul datoriei = Total datorii/Total active (sau Total capital)

Acest indicator arata cat din fondurile totale provin de la creditori, aratand gradul de acoperire prin active in fata creditorilor firmei. O valoare ridicata a indicatorului indica utilizarea 'levierului' sau 'parghiei' financiare la cresterea profi­turilor (insemnand si un risc mai mare), in timp ce un indicator scazut indica o utilizare relativ scazuta a fondu­rilor de la creditori (insemnand un risc mai mic, dar si potential de rentabilitate mai scazut).

3. Coeficientul de acoperire a obligatiilor fixe din profitul inainte de deducerea dobanzilor si a taxelor arata de cate ori castigurile brute ale firmei acopera obligatiile fixe (dobanzile) care trebuie onorate din acestea:

Coeficientul de acoperire a obligatiilor fixe din profitul inainte de deducerea dobanzilor si a taxelor = Profit inainte de deducerea dobanzilor si a taxelor/Dobanzi de platit

Acest indicator este o masura a sigurantei in onorarea obligatiilor fixe ale firmei.

Echilibrul financiar dinamic

In principiu, ca regula generala a echilibrului financiar al firmei, o parte din capitalurile permanente este destinata acoperirii nevoilor ciclice (temporare), determinate de ciclurile de exploatare ale firmei. Aceste nevoi, concretizate cantitativ in volumul necesar de stocuri si creante, se reconstituie permanent, putand fi considerate din acest punct de vedere (strict cantitativ) nevoi stabile (permanente ca si activele fixe), a caror acoperire necesita surse stabile, permanente de finantare.

Daca ramanem ancorati doar in aceasta abordare, rezolvarea problemei de finantare mentionate este realizata cu ajutorul capitalului de lucru net, nu intamplator considerat de majoritatea analistilor financiari ca fiind cel mai important indicator al echilibrului financiar.

Sunt insa analisti financiari care apreciaza ca, dimpotriva, nevoia de capital de lucru net este indicatorul cel mai relevant al echilibrului financiar, deoarece evidentiaza acele nevoi temporare care se reinnoiesc permanent in cadrul ciclurilor de exploatare ale firmei. Aceasta apreciere porneste de la analiza calitativa a ciclului de exploatare, privind capacitatea acestuia de a-si echilibra nevoile ciclice din surse ciclice de capital[7].

Punctul de vedere personal este ca nu s-au facut suficiente eforturi de abordare a echilibrului financiar in dinamica, procedandu-se preponderent doar la analiza acestuia prin prisma volumului capitalului de lucru net si/sau a volumului nevoii de capital de lucru net, inregistrate in anumite momente ale unei perioade financiare. Acest lucru a fost datorat, bineinteles, in mare masura, dificultatilor de ordin tehnic de urmarire in timp real si cu costuri justificate a situatiei financiare din firma.

Din fericire insa, aceste dificultati tind sa se diminueze tot mai mult datorita dezvoltarii considerabile a sistemelor de urmarire si exploatare a informatiei, caracteristica ultimilor ani.

Capitalul de lucru minim necesar - politici in managementul capitalului de lucru.

Capitalul de lucru, ca excedent al capitalurilor permanente in raport cu imobilizarile nete, are pe termen scurt un caracter relativ stabil.

Daca managementul firmei aplica o politica financiara defensiva, caracterizata prin lipsa unor investitii importante sau a unor operatiuni financiare pe termen lung, se poate asista la o crestere progresiva a capitalului de lucru, ca urmare a autofinantarii, adica a acumularilor succesive de amortizari, provizioane si profituri nete nerepartizate.

In conditiile in care nevoia de capital de lucru nu inregistreaza aceeasi evolutie progresiva, putem asista la o crestere tot progresiva a trezoreriei nete care, in lipsa unui plasament rentabil, se poate regasi sub forma unor disponibilitati lenese[8].

Aceasta este o situatie de echilibru financiar cu o suficienta marja de securitate fata de riscurile activitatii economice.

Potrivit multor autori, aceasta nu este cea mai fericita situatie deoarece capitalul de lucru excedentar are un 'cost' de oportunitate, care se poate determina:

brut, ca rentabilitate posibila a plasamentului lichiditatilor corespondente acestuia;

net, ca diferenta intre nivelul sau brut si rentabilitatea activitatii economice a firmei, "acoperita, garantata (?)" de catre capitalul de lucru in cauza.

Trebuie spus insa ca acest 'cost' de oportunitate este unul teoretic si probabil, deoarece rezultatul oricarei investitii se poate concretiza in profit dar si in pierdere.

Dimpotriva, o politica financiara ofensiva, adica de crestere a capacitatilor de productie sau de diversificare a activitatii, determina un deficit de capital de lucru (nevoia de capital de lucru depaseste capitalul de lucru).

Acoperirea deficitului de capital de lucru necesita apelul la credite pe termen scurt, carora le este caracteristic costul determinat de rata dobanzii si o exigibilitate ridicata.

Deficitul de capital de lucru apare si atunci cand activitatea economica nu este de succes.

Apare astfel necesitatea definirii unei politici generale de echilibru.

O astfel de politica propusa de catre literatura de specialitate este cea a mentinerii capitalului de lucru la nivelul mediei fluctuatiilor nevoii de capital de lucru, aceasta fiind marimea minim necesara a capitalului de lucru (vezi Fig. 3.1)[9].

Aceasta politica se rezuma in cele din urma la politica privind structura surselor de finantare sau politica structurii capitalului (care prescrie optiunea pentru caile de finantare - pe termen scurt sau pe termen lung), careia ii este dedicata o intreaga literatura financiara. Raportul dintre cele doua surse de finantare trebuie sa fie o preocupare primordiala a politicii financiare, motivata de obiectivul cresterii valorii intreprinderii prin reducerea costului mediu ponderat al capitalului.

Fig. . Politica de mentinere a capitalului de lucru la nivelul mediei fluctuatiilor nevoii de capital de lucru

Tablourile de fluxuri financiare.

Tablourile de fluxuri sunt documente financiar-contabile, prin care sunt surprinse variatiile utilizarilor si resurselor financiare ale unei firme, fiind, din acest motiv, instrumente folositoare in analiza financiara dinamica a acesteia.

In teoria si practica financiara s-au conturat doua categorii majore de astfel de tablouri financiare:

tablouri de fluxuri de fonduri - documente financiare sintetice, care descriu fluxurile tuturor resurselor si utilizarilor financiare ale firmei, servind astfel ca instrumente necesare analizei echilibrului financiar pe termen lung a firmei;

tablouri de fluxuri de trezorerie - documente financiare sintetice, care descriu doar fluxurile de trezorerie ale firmei, servind astfel ca instrumente necesare analizei echilibrului financiar pe termen scurt a firmei.

Tablourile fluxurilor de fonduri

Tablourile fluxurilor de fonduri au fost concepute si utilizate sub forma anuala sau plurianuala. Ele servesc unei analize dinamice comparative a fondurilor de resurse si, respectiv, a utilizarilor, din bilantul de inchidere fata de un bilant de deschidere aferent perioadei analizate. Prin compararea celor doua bilanturi se poate pune in evidenta si analiza variatia patrimoniului firmei prin prisma noilor resurse de care aceasta a beneficiat pe parcursul perioadei analizate, pentru finantarea noilor nevoi aparute in aceeasi perioada.

Fiind construit pe baza a doua sau mai multe bilanturi succesive, care reflecta fiecare in parte o egalitate patrimoniala, tabloul bazat pe fluxuri de fonduri va descrie, totodata, modul de realizare a egalitatii fluxurilor de utilizari cu cele de resurse in perioada analizata. Aceasta nu inseamna ca menirea sa este de verificare a egalitatilor bilantiere de la inceputul, respectiv sfarsitul perioadei anali­zate. Datele sale pot fi interpretate de catre analistul financiar, astfel incat sa furnizeze explicatii, aprecieri de ansamblu asupra modului de realizare a echi­librului financiar in perioada analizata.

Dupa cum s-a aratat deja, tabloul bazat pe fluxuri de fonduri constituie un document sintetic care vizeaza in special echilibrul financiar pe termen lung al firmei.

In acest fel, tabloul bazat pe fluxuri de fonduri este un document sintetic pe baza caruia pot fi analizate cele doua laturi principale ale managementului financiar al unei firme, finantarea si activitatea de investitii, aratand influenta acestora asupra echilibrului financiar pe termen lung al firmei.

Sunt doua justificari care pot motiva imediat necesitatea construirii tabloului bazat pe fluxuri de fonduri:

pentru o buna gestionare economica, precum si pentru nevoile de informare ale utilizatorilor externi este necesara analiza politicii financiare si de investitii pe o perioada lunga de timp, avand in vedere principiul continuitatii activitatii;

politica de investitii este, prin definitie, construita pe mai multi ani, iar politica de finantare a investitiilor avute in vedere trebuie sa se raporteze la aceeasi perioada de timp.

Cu ajutorul tabloului bazat pe fluxuri de fonduri se poate proceda la determinarea fluxurilor de fonduri, adica a fluxurilor de trezorerie potentiale inregistrate in cadrul unei contabilitati de angajamente. In determinarea fluxurilor de fonduri se urmareste eliminarea din analiza a fluxurilor fara incidenta imediata sau amanata asupra trezoreriei.

In acest scop, in constructia tabloului bazat pe fluxuri de fonduri se parcurg doua etape:

se construieste un bilant diferential, prin care se reflecta diferitele miscari contabile de pe parcursul unei perioade, obtinute prin compararea datelor din doua bilanturi succesive. Posturile acestor bilanturi se transforma, in bilantul diferential, in variatii de utilizari sau de resurse.

se identifica fluxurile de fonduri care trebuie eliminate din analiza, constand in fluxurile care nu au incidenta imediata sau amanata asupra trezoreriei, cum sunt: cresterea capitalului prin operatii interne, reducerea capitalului social pentru acoperirea pierderilor, inregistrarea diferentelor din reevaluare etc.

Interpretarea tabloului bazat pe fluxurile de fonduri se va concentra asupra urmatoarelor doua aspecte[10]:

se va insista asupra resurselor si utilizarilor care reflecta evolutiile semnifica­tive ale firmei din punctul de vedere al echilibrului financiar pe termen lung, care constau in resursele si utilizarile pe termen mediu si lung (resursele pe termen mediu si lung sunt capitalurile proprii si datoriile pe termen mediu si lung, iar utilizarile pe termen mediu si lung constau in imobilizarile patrimoniale ale firmei - activele imobilizate), precum si in resursele si utilizarile ciclice (resursele si utilizarile ciclice sunt datoriile si, respectiv, creantele pe termen scurt, destinate exploatarii; ele se reinnoiesc continuu si, prin urmare, au un caracter de permanenta, la fel ca si resursele si utilizarile pe termen mediu si lung). In opozitie cu resursele si utilizarile pe termen scurt ciclice, resursele si utilizarile pe termen scurt neciclice pot conduce la o interpretare eronata a echilibrului financiar pe termen lung, corespunzator perioadei analizate. Resursele si utilizarile pe termen scurt neciclice constau in datoriile si creantele nelegate direct de exploatarea firmei. Marimea acestora este discontinua si instabila in timp. Prin urmare, valorile de inceput si de sfarsit de perioada care le corespund si intre care se face diferenta pentru a reflecta variatia lor nu sunt intotdeauna semnificative pentru echilibrul financiar pe termen lung al firmei. Ele pot fi influentate de evenimente accidentale, nerecurente, aleatorii.

pentru toate resursele si utilizarile se vor avea in vedere doar operatiile economice semnificative (determinante) pentru evolutia lor in timp. De exemplu, in privinta cresterilor de imobilizari sunt considerate ca fiind nesemnificative cresterile determinate de plusurile la inventar sau de donatii. La fel, in timp ce sunt considerate semnificative diminuarile prin vanzari ale imobilizarilor corporale, necorporale sau financiare, nu sunt considerate semnificative diminuarile determinate de minusu­ri la inventar sau de scoaterea din functiune a imobilizarilor corporale.

Schema simplificata a tabloului bazat pe fluxuri de fonduri este urmatoarea:

Fluxuri de utilizari

Fluxuri de resurse

CRESTERI DE UTILIZARI:

investitii in imobilizari corporale si financiare;

cresterea nevoii de capital de lucru de exploatare;

cresterea volumului titlurilor de plasament si a disponibilitatilor banesti

CRESTERI DE RESURSE:

cresterea capitalului social;

subventii primite pentru investitii;

rezultatul incasat al exercitiului (denumit in literatura anglo-saxona cash-flow);

aportul asociatilor in conturi curente;

imprumuturi contractate pe termen lung;

cresterea creditelor pe termen scurt;

cresterea nevoii de capital de lucru in afara exploatarii

DIMINUARI DE RESURSE:

dividende distribuite;





imprumuturi pe termen mediu si lung rambursate

DIMINUARI DE UTILIZARI:

- imobilizari vandute

Trebuie mentionat ca pentru a putea fi preluat in cadrul tabloului de fluxuri, rezultatul contabil trebuie supus unor corectii pentru a reflecta doar acele fluxuri care au incidenta asupra trezoreriei si, de asemenea, pentru a arata doar acea parte care ramane la dispozitia firmei si nu se distribuie ca si dividende actionarilor sau asociatilor. Rezultatul contabil astfel corectat este numit, in conceptia franceza, capacitate de autofinantare, iar in cea anglo-saxona, cash-flow.

Dintre numeroasele modele ale acestui tip de tablou de flux, elaborate si utilizate pe plan mondial, se vor prezenta in continuare urmatoarele:

modelul cerut de normele contabile anglo-saxone ('Statement of source and application of funds' - Tabloul surselor si utilizarii fondurilor);

tabloul de finantare prevazut de Planul contabil general francez;

alte modele propuse de teoria financiara.

Tabloul surselor si utilizarii fondurilor ('Statement of source and application of funds')

Este un tablou bazat pe fluxurile de fonduri care s-a aplicat in Marea Britanie, incepand cu anul 1976, de catre acele firme care au avut o cifra de afaceri mai mare de 25.000 lire sterline.

Schema acestui model este prezentata in Tab. 3.1.

Acestui model i se atribuie unele neajunsuri constatate in urma unor studii statistice [11]:

nu reflecta exact marimea profitului ramas la dispozitia firmei dupa impozitare si plata dividendelor, deoarece profitul este prezentat inainte de impozitare, in cele mai multe cazuri, in categoria resurselor, in timp ce dividendele si impozitul pe profit sunt trecute mai jos, in categoria utilizarilor. Determinarea profitului net poate necesita astfel calcule suplimentare;

nu arata clar ce investitii sau dezinvestitii s-au facut sub forma participatiilor la filiale, imobilizarilor corporale si a nevoii de capital de lucru de exploatare;

nu da prea multe indicii privind viitoarea performanta a firmei, in special privind incasarile (cash-flow-urile) viitoare, motivul constand in faptul ca, in cele mai multe cazuri, tabloul nu prezinta investitiile efectuate de catre firma in contul programului de investitii si care ar arata perspectivele sale de crestere;

in practica s-au putut diferentia mai multe variante ale tabloului intocmit de catre firme si, in plus, acestea nu sunt intotdeauna clare ca si prezentare si continut, motiv pentru care o persoana neavizata nu le poate citi cu usurinta.

Tab. 6.3. Tabloul surselor si utilizarii fondurilor (Statement of source and application of funds)

A

SURSE (1+2+3+4+5)

Profit inainte de impozitare

Ajustari privind elementele care nu determina miscari de fonduri (amortizari, provizioane etc.)

Cresterea capitalurilor proprii din operatii externe

Imprumuturi contractate pe termen mediu si lung

Active imobilizate vandute

B

UTILIZARI (6+7+8+9+10)

Dividende platite aferente exercitiului financiar incheiat

Impozit de plata pe profit

Reducerea capitalurilor proprii din operatii externe

Imprumuturi pe termen mediu si lung rambursate

Active imobilizate achizitionate

C

CRESTERI SI DESCRESTERI ALE NEVOII DE CAPITAL DE LUCRU (11+12-13)

Cresterea stocurilor si produselor in curs de executie

Descresterea debitorilor

Cresterea creditorilor

D

VARIATIA FONDURILOR LICHIDE NETE (14-15) = A-B-C

Disponibilitati banesti si investitii in active lichide

Credite pe termen scurt si solduri creditoare ale conturilor de disponibilitati

Tabloul de finantare prevazut de Planul contabil general francez si elaborat in 1982

Planul contabil general francez (sistemul dezvoltat) in cadrul caruia a fost cuprins acest tablou, il defineste drept tabloul utilizarilor si resurselor care explica variatia patrimoniului firmei in cursul perioadei de referinta.

Aceasta definitie este criticata de catre teoreticienii analizei dinamice a bilantului contabil datorita conceptiei financiare pe care se sprijina, anume conceptia patrimoniala sau juridico-contabila, pe baza careia este constituit bilantul contabil actual al Planului contabil general francez. In opozitie cu conceptia patrimoniala este conceptia functionala care, sustin aceiasi teoreticieni, este singura care poate fi acceptata pentru a efectua o analiza dinamica a bilantului contabil, bazata pe fluxurile de fonduri, si care permite cunoasterea realizarii echilibrelor financiare partiale intre diferitele activitati si elemente care asigura functionarea si dezvoltarea firmei (pe baza conceptiei functionale se construieste bilantul functional, tinandu-se cont de principiul impartirii activitatilor unei firme in cele 3 categorii: de investitii, de finantare si de exploatare).

In realitate insa tabloul de finantare prevazut de Planul contabil general francez din 1982 este un hibrid al aplicarii conceptiei patrimo­niale si a celei functionale.

Astfel, acest tablou este construit pe baza urmatoarelor doua criterii:

criteriul functional, specific conceptiei functionale, care diferentiaza fluxurile de utilizari si resurse in cadrul celor trei categorii de activitati ale firmei: de investitii, de finantare si de exploatare. Primele doua categorii de fluxuri sunt legate de asa-numitul ciclu de acumulare. A treia categorie de fluxuri este legata de activitatea de exploatare a firmei care, in cazul unei contabilitati de angajamente, determina decalaje intre vanzari, cumparari, productie, pe de o parte, si incasarea, plata si livrarea efectiva, pe de alta parte. Compararea celor trei categorii de fluxuri conduce la obtinerea indicatorilor specifici conceptiei functionale: capitalul de lucru (in cazul Tabloului de finantare al Planului contabil general francez din 1982, acesta este denumit capital de lucru net global), nevoia de capital de lucru, trezoreria neta.

criteriul lichiditatii si exigibilitatii, specific conceptiei patrimoniale. Acest criteriu se aplica resurselor si utilizarilor care apartin activitatii de investitii si de finantare a firmei. Justificarea aplicarii acestui criteriu consta in necesitatea informarii tertilor interesati ai firmei (creditori si investitori) pentru ca acestia sa poata aprecia in ce masura activele (utilizarile) permit sa se faca fata angajamentelor (resurselor). Acesti terti sunt interesati sa urmareasca in dinamica echilibrul patrimonial al firmei, mai concret posibilitatea de lichidare rapida a utilizarilor pentru onorarea datoriilor exigibile.

Schema tabloului de finantare prevazut de Planul contabil general francez din 1982 este prezentata in Tab. 3.2.

In ce priveste capacitatea de autofinantare, ca element de pornire in constructia acestui tablou, aceasta consta intr-un flux financiar care se obtine din structura contului de profit si pierdere, prin doua metode:

metoda directa, potrivit careia capacitatea de autofinantare se calculeaza pornind de la excedentul brut de exploatare (egal cu diferenta dintre valoarea adaugata si subventiile de exploatare, pe de o parte, si cheltuielile cu impozitele si taxele si cu personalul, pe alta parte), corectat cu elemente din afara exploatarii: alte venituri si cheltuieli de exploatare; cote parti din operatiile in participare; venituri si cheltuieli financiare; venituri si cheltuieli exceptionale si impozitul pe profit;

metoda indirecta, potrivit careia capacitatea de autofinantare se calculeaza pornind de la rezultatul net contabil, caruia i se reintegreaza anumite cheltuieli si venituri: cheltuielile cu amortizarile si provizioanele; veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor si plusvalorile sau minusvalorile obtinute din vanzarea imobilizarilor.

In literatura anglo-saxona, capacitatii de autofinantare ii corespunde, cu anumite diferente indicatorul denumit cash-flow.

Interpretarea tabloului de finantare prevazut de Planul contabil general francez si elaborat in 1982 se face pe baza urmatoarelor analize:

analiza variatiei capitalului de lucru (DCL), care poate indica eventualul risc de faliment. Din acest motiv, aceasta analiza este adesea luata in considerare de catre creditorii firmei, acestia fiind interesati asupra modului de asigurare a echilibrului financiar a entitatii pe care au finantat-o;

analiza variatiei nevoii de capital de lucru (DNCL). Analiza dinamica a acestui indicator sta in centrul conceptiei functionale asupra activitatii firmei si este importanta pentru cunoasterea de catre managementul firmei a evolutiei elementelor legate de exploatarea sa. Pentru o analiza pertinenta a variatiei nevoii de capital de lucru trebuie sa se faca distinctie intre variatiile structurale si cele conjuncturale ale acesteia. Variatiile structurale sau ciclice (stabile) se refera strict la elementele de utilizari si resurse care sunt direct legate de exploatare si care sunt cele mai importante pentru definirea comportamentului firmei in mediul caruia ii apartine. In acelasi timp, variatiile structurale sunt un indiciu al perenitatii, al continuitatii activitatii firmei. Variatiile conjuncturale sau aciclice (instabile) se refera la elemente de utilizari si resurse indirect legate de exploatare sau care apar accidental. Ele nu pot caracteriza un comportament specific pentru o firma;

analiza variatiei trezoreriei (DT). Evolutia trezoreriei nu poate fi apreciata corect decat daca este pusa in relatie cu ceilalti doi indicatori. Inainte de aprecierea respectivei corelatii se pot analiza elementele trezoreriei, care reprezinta diferenta dintre lichiditati si creditele ban­care pe termen scurt. Acestea din urma pot indica prezenta unui risc financiar, manifestata in vulnerabilitatea si dependenta fata de banci a firmei;

analiza corelatiei dintre DCL, DNCL si DT. Aceasta se bazeaza pe ecuatia de echilibru: DCL = DNCL + DT. Ea arata ca orice crestere a NCL nefinantata printr-o crestere corespunzatoare a CL va conduce la degradarea trezoreriei. Altfel spus, se evidentiaza modul de finantare a NCL: fie prin CL, fie prin credite de trezorerie (credite bancare pe termen scurt).

Prin constructia sa, tabloul de finantare prevazut de Planul contabil general francez conduce la ideea ca DNCL trebuie sa fie acoperita financiar de catre DCL. In realitate este vorba doar de componenta structurala a DNCL si anume DNCL de exploatare, considerata a avea acelasi caracter ca si utilizarile stabile, a caror variatie este, de asemenea, finantata de catre DCL. Necesitatea acoperirii DNCL de catre DCL este o cerinta a conceptiei functionale, care afecteaza resursele unor utilizari specifice, adica finantarea pe termen lung a imo­bilizarilor (atat active imobilizate, cat si NCL de exploatare).

In cadrul conceptiei functionale, in afara Tabloului de finantare al Planului contabil general francez din 1982, au mai fost elaborate si alte modele de tablouri bazate pe fluxurile de fonduri, cum sunt: modelul Bancii Credit National si diferite modele create pentru firme care au aderat la diferite centre de gestiune agreate.

Tab. 6.3. Tabloul de finantare prevazut de Planul contabil general francez si elaborat in 1982

PARTEA I: CALCULUL VARIATIEI CAPITALULUI DE LUCRU (denumit, in Planul contabil general francez, capital de lucru net global) = A-B = C

A. RESURSE (1+2+3+4+5+6)

Capacitatea de autofinantare

Imobilizari necorporale si corporale vandute

Imobilizari financiare vandute

Majorarea capitalului social

Cresterea altor capitaluri proprii din operatii externe

Cresterea datoriilor financiare pe termen mediu si lung

B. UTILIZARI (7+8+9+10+11+12)

Imobilizari necorporale si corporale achizitionate

Imobilizari financiare achizitionate

Cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii

Reducerea capitalurilor proprii din operatii externe

Datorii financiare pe termen mediu si lung rambursate

Dividende platite aferente exercitiului incheiat

PARTEA A II-A: UTILIZAREA VARIATIEI CAPITALULUI DE LUCRU = D+E+F = G

D. VARIATIA NEVOII DE CAPITAL DE LUCRU DE EXPLOATARE (13+14-15)

Variatia stocurilor si productiei in curs

Variatia creantelor fata de clienti si a altor creante de exploatare

Variatia datoriilor fata de furnizori si a altor datorii de exploatare

E. VARIATIA NEVOII DE CAPITAL DE LUCRU IN AFARA EXPLOATARII (16-17)

Variatia altor debitori

Variatia altor creditori

F. VARIATIA NETA DE TREZORERIE (18-19) = (C-D-E)

Variatia disponibilitatilor banesti si a plasamentelor

Variatia creditelor pe termen scurt

Alte modele propuse de teoria financiara. Modelul Poncet & Portait.

Cele doua modele de tablouri de fluxuri financiare prezentate sunt utile in reflectarea modului de realizare a echilibrului financiar al firmei, pentru a da un raspuns in primul rand creditorilor, dar si managementului firmei, in ceea ce priveste solvabilitatea si riscul de faliment a acesteia. Constructia modelelor corespunde unui stadiu primar al preocuparilor in materie financiara, care acorda prioritate intereselor creditorilor firmei in ceea ce priveste rambursarea sumelor avansate, atat in timpul functionarii societatii, cat si la dizolvare. Aceste modele raspund necesitatii de informare privind supravietuirea firmei si capacitatea acestuia de a-si onora la timp obligatiile financiare. Ca si consecinta, elaborarea unor asemenea modele de tablouri de fluxuri a fost impusa treptat de reglementarile contabile ale sistemului contabil anglo-saxon, respectiv continental (francez).

Pe masura evolutiei economice pe plan mondial in sensul dezvoltarii unor mari agenti economici, a dezvoltarii pietelor financiare, teoreticienii analizei financiare au creat noi modele ale tabloului de fluxuri, modele adaptate noilor realitati. Acestea se bazeaza pe orientarea justa a comportamen­tului firmei: maximizarea averii actionarilor determinata de cresterea valorii actiunilor si, implicit, a valorii firmei.

Primul model al unui asemenea tablou de fluxuri a fost elaborat in 1978 de catre P. Poncet si R. Portait[12]. Alte contributii in acest sens ii revin lui M. Levasseur (1978) si lui G. Charreaux (1984).

Toate modelele se bazeaza insa pe aceeasi conceptie financiara, deosebirea constand in faptul ca primele doua reflecta aceasta conceptie cu ajutorul fluxurilor de fonduri, in timp ce modelul lui G. Charreaux o reflecta cu ajutorul fluxurilor de trezorerie.

Cu ajutorul tablourilor de fluxuri se incearca sa se faca o legatura intre gestiunea financiara a firmei legata de activitatea sa de exploatare si gestiunea financiara a acesteia legata de evolutia pietei financiare.

Ele sunt instrumente de analiza a comportamentului firmei, cu scopul principal al maximizarii averii proprietarilor sai.

Valoarea firmei este data insa atat de capitalul privit din punct de vedere economic (active sau utilizari), cat si de capitalul privit din punct de vedere juridic (pasive sau resurse). Aceste doua abordari reprezinta cele doua fatete ale abordarii integrale necesare a patrimoniului firmei.

Dupa cum s-a aratat deja, tablourile de fluxuri prezinta cele doua laturi ale patrimoniului sub forma fluxurilor de resurse si a fluxurilor de utilizari. Analiza acestora permite cunoasterea contributiei lor la cresterea valorii globale a societatii. In acest fel, analiza financiara dinamica pe baza tablourilor de fluxuri este axata pe analiza rentabilitatii capitalurilor investite, atat sub forma resurselor, cat si a utilizarilor.

Asa cum arata E. Cohen[13], rentabilitatea capitalurilor investite trebuie apreciata in functie de 3 categorii de elemente:

costurile resurselor folosite;

rezultatele investirii resurselor folosite (utilizarile);

riscurile de natura economica si financiara care au determinat managementul firmei sa aleaga anumite tipuri de utilizari, respectiv de resurse.

Dintre modelele de tablouri de fluxuri cu ajutorul carora se pot analiza modalitatile de crestere a valorii firmei, abordam in continuare, cu titlul de exemplu, modelul lui P. Poncet si R. Portait, a carui schema este prezentata in Tab. 3.3.

Tab. 6.3. Modelul de tablou de fluxuri propus de Poncet & Portait

FLUXURI:

DE UTILIZARI

DE RESURSE

REALE (INVESTITII SI EXPLOATARE)

Investitia globala bruta

Excedent brut de exploatare

Impozit pe profit in ipoteza unor datorii nule

A

FLUX REAL TOTAL = 3-2-1

FINANCIARE (LEGATE DE ACTIONARI SI CREDITORI

Dividende platite aferente exercitiului financiar incheiat

Variatia capitalurilor proprii din operatii externe

B

FLUX FINANCIAR PRIMIT DE ACTIONARI = 4-5

Cheltuieli cu dobanzile

Variatia datoriilor

C

FLUX FINANCIAR PRIMIT DE CREDITORI

D

ECONOMIE DE IMPOZIT PRIVIND CHELTUIELILE CU DOBANZILE

FLUXURI DE UTILIZARI = B+C

FLUXURI DE RESURSE = A+D



Modelul lui P. Poncet si R. Portait se bazeaza pe urmatoarele:

fluxurile de fonduri sunt separate in fluxuri de utilizari si fluxuri de resurse;

analiza resurselor si utilizarilor financiare ale firmei este axata pe cunoasterea globala a structurii resurselor si, respectiv, a utilizarilor. S-a renuntat astfel la principiul afectarii resurselor la utilizari specifice, caracteristic asa-numitei analize orizontale. In acest mod, deciziile financiare nu mai urmaresc ajustari partiale ale resurselor cu utilizarile care conduc la echilibrele financiare partiale. Politica financiara a firmei este privita astfel in ansamblu;

fluxurile de fonduri sunt evaluate la valori previzionate, determinate pe baza variatiilor patrimoniului constatate in perioadele trecute prin intermediul bilanturilor contabile succesive. Valorile estimate pentru viitor sunt mereu actualizate, transformate in unitati monetare actuale. Aceasta se face prin aplicarea unei rate de actualizare calculata ca o dobanda asteptata de actionari si creditori pentru ca si-au investit fondurile in firma si nu pe piata financiara. Asteptarile actionarilor si ale creditorilor corespund de fapt unor costuri de oportunitate aferente capitalului investit, costuri de oportunitate acceptate de catre acestia prin investirea capitalului in firma. Pentru a se ajunge la rata de actualizare se adauga si o prima de risc, care reflecta marimea riscului economic si financiar specific firmei. Prin actualizarea valorilor previzionate se poate cunoaste valoarea firmei in termeni actuali, precum si influenta politicii de investitii si de finantare asupra valorii sale.

fluxurile de utilizari si de resurse prezentate in tablou sunt impartite in: fluxuri reale, generate de investitiile si activitatea de exploatare a firmei si fluxuri financiare, care ii intereseaza mai ales pe actionarii si creditorii firmei.

Principalul neajuns al acestui model consta in faptul ca actualizarea fluxurilor viitoare ale firmei se face la o rata care nu include riscul real, deoarece el se bazeaza pe premisele unei piete financiare perfecte. In conditiile unei piete financiare imperfecte, rata de actualizare trebuie majorata cu o prima suplimentara de risc, pentru ca nu poate fi descrisa cu certitudine evolutia variabilelor pe baza carora s-a construit modelul.

Tablouri ale fluxurilor de trezorerie.

Dupa cum arata H. Stolowy[14], tabloul bazat pe fluxuri de trezorerie este un document de sinteza contabila de sine statator, care explica variatia trezoreriei, asa cum contul de profit si pierdere explica formarea rezultatului.

Tabloul fluxurilor de trezorerie (TFT) nu trebuie confundat cu tabloul fluxurilor de fonduri (TFF), care nu poate fi considerat un document independent[15].

Deosebirile dintre cele doua documente constau, dupa M. Ristea, in urmatoarele:

cu toate ca amandoua reflecta echilibrul financiar al firmei, TFF prezinta o imagine de ansamblu a acestuia, in timp ce TFT arata legatura dintre fiecare operatie efectuata de firma si echilibrul financiar;

daca TFF este axat in primul rand pe explicarea modului de realizare a echilibrului financiar, prin analiza comparativa a fluxurilor de utilizari si a fluxurilor de resurse, TFT arata in primul rand efectele pe termen scurt sau lung ale realizarii echilibrului financiar;

cu toate ca ambele tablouri se bazeaza pe rezultatul exercitiului, TFF porneste de la variatia in timp a activelor si pasivelor prin integrarea rezultatului ca o componenta a situatiei patrimoniale, in timp ce TFT pleaca de la rezultatul exercitiului, prin integrarea variatiei activelor si pasivelor[16]. Aceasta apreciere este valabila insa doar in cazul activitatii de exploatare a firmei, in timp ce fluxurile de trezorerie aferente activitatii de investitii si activitatii de finantare a firmei se determina pe baza variatiei activelor, respectiv a pasivelor pe care le reflecta, incluzand uneori unele elemente ale rezultatului .

Prin urmare, TFT caracterizeaza situatia financiara a firmei sub aspectul solvabilitatii si a riscului de faliment. Acest lucru este aratat si de N. Feleaga[18] care arata ca TFT indica mai mult solvabilitatea firmei sau capacitatea de a genera fluxuri pozitive de trezorerie pornind de la activitatile sale curente, decat flexibilitatea financiara a acesteia.

Tablourile bazate pe fluxuri de trezorerie s-au dezvoltat foarte mult ca teorie si practica in ultimul deceniu. Ele au crescut ca si importanta, impunandu-se in fata tablourilor bazate pe fluxuri de fonduri, datorita neajunsurilor acestora din urma si a schimbarii conjuncturii economice care a facut mai complexe cererile utilizatorilor situatiilor financiare, mai ales ale analistilor financiari.

Astfel:

In Statele Unite: TFT a devenit tabloul dominant in raport cu TFF. Norma SFAS nr. 95 a F.A.S.B. (Financial Accounting Standards Board), care dateaza din 1987 a reglementat continutul acestui tablou si a precizat obligativitatea publicarii lui.

In Marea Britanie: in iunie 1990, Comitetul Standardelor Contabile (Accounting Standards Comitee - A.S.C.) a elaborat un tablou al fluxurilor de trezorerie, iar in septembrie 1991 Consiliul Standardelor Contabile (Accounting Standards Board - A.S.B.) a elaborat modelul sau de tablou bazat pe fluxurile de trezorerie.

In Franta: exista preocupari privind asemenea tablouri inca din 1970, dar utilizarea lor in practica a aparut doar in ultimii ani. Consiliul Superior al Ordinului Expertilor Contabili (O.E.C.C.A.) a aprobat, in octombrie 1988, Recomandarea nr. 1.22 cu privire la publicarea unui model al tabloului bazat pe fluxuri de trezorerie.

Pe plan international, norma I.A.S. nr. 7 a Comitetului International al Standardelor Contabile (I.A.S.C.) a fost revizuita si s-a elaborat un proiect de text privind un model aI TFT care este acelasi cu ceI recomandat de catre organizatiile profesio­nale canadiene, americane si franceze.

Preferinta pentru tablourile de fluxuri de trezorerie este justificata si de dezavantajele pe care le prezinta tablourile fluxurilor de fonduri:

in primul rand, soldurile finale ale elementelor de trezorerie ale celor doua bilanturi succesive pe baza carora este construit TFF nu releva intotdeauna evolutia semnificativa a trezoreriei in perioada analizata. Ele sunt niste existente la un moment dat, care pot reflecta situatii izolate, accidentale, necaracteristice pentru respectiva perioada;

in al doilea rand, o anumita variatie a trezoreriei in cursul perioadei (crestere sau descrestere) poate fi interpretata in mai multe moduri. De exemplu, o crestere a trezoreriei poate indica fie o situatie favorabila, fie o situatie defavorabila datorata unor nevoi de capital de lucru mici, corespunzatoare unei activitati slabe de investitii sau de exploatare. Invers, o diminuare a trezoreriei indica fie reducerea mijloacelor de plata si, deci, un risc privind lichiditatea, fie o activitate de investitii sau de exploatare dinamica, care cere intr-un anumit interval de timp mai multe lichiditati[19].

Schema simplificata a tabloului bazat pe fluxurile de trezorerie este prezentata in Tab. 3.4.

Tab. 6.3. Schema generala simplificata a tablourilor de fluxuri de trezorerie

Operatii de exploatare

variatia elementelor fara incidenta imediata asupra trezoreriei sau a elementelor care nu genereaza fluxuri de trezorerie apartinand activitatii de exploatare

Flux de trezorerie aferent activitatii de exploatare

Operatii de investitii

variatia elementelor fara incidenta imediata asupra trezoreriei apartinand activitatii de investitii

Flux de trezorerie aferent activitatii de investitii

Operatii de finantare

variatia elementelor fara incidenta imediata asupra trezoreriei apartinand activitatii de finantare

Flux de trezorerie aferent activitatii de finantare

Modelul anglo-saxon al tabloului de fluxuri de trezorerie ('Cash-flow statement').

Modelul anglo-saxon al tabloului de fluxuri de trezorerie ('Cash-flow statement') include fluxurile de cash (cresterile sau descresterile de cash) sau ale elementelor apropiate de cash ('near cash'), aferente operatiilor angajate si finalizate in cursul exercitiului[20]. Acele operatii pentru care se amana incasarile sau platile aferente de cash, precum si tranzactiile care nu genereaza cash-flow nu sunt cuprinse in tablou.

Tabloul clasifica fluxurile de trezorerie (cresteri sau descresteri) aferente unei perioade in urmatoarele grupe:

fluxuri ale activitatii de exploatare;

fluxuri determinate de investitiile de natura financiara si de costurile finantarii;

fluxuri privind impozitele;

fluxuri ale activitatii de investitii;

fluxuri ale activitatii de finantare.

Tabloul apare sub forma de lista si cu ajutorul lui se calculeaza cate un total pentru fiecare grupa, precum si un total al fluxului net de trezorerie inainte de finantare. Fluxul net de trezorerie poate sa fie pozitiv, numit cash inflow, sau negativ, numit cash outflow.

In finalul tabloului apar elementele de cash, inclusiv elementele apropiate de cash ('near cash'). Elementele apropiate de cash constau in: investitii pe termen scurt foarte lichide (titluri de plasament), care pot fi rapid transformate in bani si care au o scadenta mai mica de 3 luni; anumite sume primite de la banci (solduri creditoare ale conturilor de disponibilitati sau credite pe termen scurt) cu o scadenta mai mica de 3 luni. Diferenta dintre activele lichide si avansurile de la banci cu scadenta mai mica de 3 luni reprezinta fluxul de trezorerie aferent elementelor apropiate de cash.

Schema acestui model este prezentata in Tab. 3.5.

Tab. 6.3. Modelul anglo-saxon al tabloului de fluxuri de trezorerie ('Cash-flow statement')

A

FLUXURI NETE DE TREZORERIE PROVENITE DIN ACTIVITATILE DE EXPLOATARE

B

FLUXURI NETE DE TREZORERIE PROVENITE DIN REZULTATELE INVESTITIILOR DE NATURA FINANCIARA SI DIN COSTURILE FINANTARII (1+2-3-4)

Dobanzi incasate

Dividende incasate

Dobanzi platite in numele exercitiului curent

Dobanzi platite in numele exercitiului incheiat

C

IMPOZITE PLATITE (5)

Impozit pe profit datorat (inclusiv avansurile platite)

D

FLUXURI NETE DE TREZORERIE PROVENITE DIN ACTIVITATILE DE INVESTITII (6+7-8-9)

Incasari din vanzarea de imobilizari necorporale si corporale

Incasari din vanzarea de imobilizari financiare

Plati pentru achizitii de imobilizari necorporale si corporale

Plati pentru achizitii de imobilizari financiare

E

FLUXURI NETE DE TREZORERIE INAINTE DE FINANTARE (A+B-C+D)

F

FLUXURI NETE DE TREZORERIE PROVENITE DIN FINANTARE (10-11+12-13)

Cresterea capitalurilor proprii din operatii externe

Plati ocazionate de diminuarea capitalurilor proprii din operatii externe

Imprumuturi contractate cu o scadenta mai mare de 3 luni

Rambursari de imprumuturi contractate cu o scadenta mai mare de 3 luni

G

FLUX NET DE TREZORERIE COMPUS DIN CASH SI ELEMENTE APROPIATE DE CASH (E+F)

Modelul nord-american al tabloului de fluxuri de trezorerie

Datorita tendintelor observate in practica firmelor din Statele Unite care, in proportie de 60% utilizau un tablou bazat pe fluxurile de trezorerie, Financial Accounting Standards Board (F.A.S.B.), organism de normare contabila americana, a adoptat propriul model al acestui gen de tablou. Norma care il reglementeaza este 'Statements of financial accounting standards no.95' (S.F.A.S. 95). Aceasta norma a impus tuturor firmelor ca incepand cu anul 1988, sa intocmeasca un tablou bazat pe fluxuri de trezorerie.

Tabloul de flux adoptat prin norma S.F.A.S. 95 prezinta incasarile, platile si variatia neta a lichiditatilor care rezulta din activitatile de exploatare, de investitii si de finantare ale unei firme in cursul exercitiului, sub o forma care sa permita punerea in relatie a soldurilor initiale cu cele finale ale lichiditatilor firmei[21].

Tabloul se construieste sub forma de lista si se compune din trei parti:

prima parte prezinta in ordine fluxurile de trezorerie aferente activitatilor de exploatare, investitii si finantare, dupa care apare fluxul net de trezorerie (cash si elemente apropiate de cash), precum si valorile fluxurilor de trezorerie aferente inceputului, respectiv sfarsitului exercitiului. Aceasta parte a tabloului este identica cu cea a modelului anglo-saxon, cu deosebirea ca valorile trezoreriei de la inceput si sfarsit de perioada sunt trecute in anexa, servind verificarii;

a doua parte prezinta trecerea de la rezultatul net al exploatarii la fluxul net de trezorerie al exploatarii. Aceasta parte de tablou se regaseste si in modelul anglo-saxon, dar in anexa;

a treia parte, care reprezinta Anexa, arata activitatile de investitii si de finantare fara incidenta monetara cum sunt actiunile achizitionate care nu s-au platit integral, cresteri ale unor obligatii privind inchirierea de echipamen­te, tipul de active pentru care s-au facut datorii pe termen lung. Aceasta anexa este specifica modelului nord-american.

Schema acestui model este prezentata in Tab. 3.

Tab. 6.3. Modelul nord-american al tabloului de fluxuri de trezorerie

I

FLUXURI DE TREZORERIE DIN ACTIVITATI DE EXPLOATARE (METODA DIRECTA)

Trezorerie incasata de la clienti

Trezorerie platita furnizorilor

Trezorerie platita sub forma salariilor si a altor cheltuieli de exploatare

Trezorerie incasata din dividende

Trezorerie incasata din dobanzi

Trezorerie platita pentru dobanzi

Trezorerie platita pentru impozite si taxe

Trezorerie incasata sau platita pentru alte nevoi de exploatare

A

FLUX NET DE TREZORERIE DIN ACTIVITATI DE EXPLOATARE (1-2-3+4+5-6-7

Trezorerie incasata din vanzarile de imobilizari apartinand exploatarii

Trezorerie platita pentru achizitiile de imobilizari apartinand exploatarii

Trezorerie incasata sau platita pentru creante imobilizate

Trezorerie incasata sau platita pentru titluri imobilizate si titluri de plasament neincluse la trezoreria neta

Trezorerie incasata sub forma dividendelor aferente titlurilor imobilizate

B

FLUX NET DE TREZORERIE DIN ACTIVITATI DE INVESTITII (9-10

Trezorerie incasata sub forma capitalurilor proprii din operatii externe

Trezorerie platita sub forma dividendelor si a altor distributii catre actionari

Trezorerie incasata sub forma imprumuturilor primite

Trezorerie platita sub forma rambursarilor de imprumuturi

Modelul nord-american al tabloului de fluxuri de trezorerie - continuare

C

FLUX NET DE TREZORERIE DIN ACTIVITATI DE FINANTARE (14-15+16-17)

D

CRESTERE SAU DESCRESTERE NETA DE CASH SI ELEMENTE APROPIATE DE CASH (A+B+C=F-E)

E

CASH SI ELEMENTE APROPIATE DE CASH LA INCEPUTUL ANULUI

F

CASH SI ELEMENTE APROPIATE DE CASH LA SFARSITUL ANULUI

II

TRECEREA DE LA REZULTATUL NET LA FLUXUL NET DE TREZORERIE PROVENIT DIN ACTIVITATI DE EXPLOATARE (METODA INDIRECTA)

Rezultat net contabil

Cheltuieli si venituri cu amortizari si provizioane

Variatia creantelor clienti

Variatia stocurilor

Variatia altor creante

Variatia datoriilor fata de furnizori

Variatia datoriilor privind dobanzile

Variatia datoriilor privind impozitele si taxele

Variatia altor datorii

Plus sau minus valoare din vanzarea imobilizarilor apartinand exploatarii

Plus sau minus valoare din vanzarea imobilizarilor financiare

G

FLUX NET DE TREZORERIE DIN OPERATII DE EXPLOATARE (1+2-3-4-5+6+7+8+9

III

ANEXA PRIVIND ELEMENTELE NEFINANCIARE ALE ACTIVITATII DE INVESTITII SI ALE ACTIVITATII DE FINANTARE, care se va completa in functie de aspectele specifice fiecarei firme.

Modelul plurianual propus de G de Murard pentru tabloul de fluxuri de trezorerie.

In Franta, care poate fi considerata reprezentanta sistemului de contabilitate continental, forul legislativ contabil, O.E.C.C.A., a adoptat in anul 1988, in cadrul Recomandarii nr. 1.22, un model de tablou bazat pe fluxurile de trezorerie care este inspirat dupa cel nord-american, existand foarte putine deosebiri. In afara acestui model, in Franta au mai fost elaborate si alte modele: de catre Centre de gestiune agreate, de catre Banca Frantei prin Centrala sa de bilanturi, de catre alti practicieni, precum si de catre diversi teoreticieni. Multe dintre aceste modele sunt o combinatie intre modelul de tablou bazat pe fluxuri de fonduri si modelul de tablou bazat pe fluxuri de trezorerie. Altele trateaza doar o problema particulara a situatiei financiare a firmei, iar altele sunt prea complexe pentru a fi aplicabile.

Dintre acestea se va prezenta in continuare modelul elaborat de catre G. de Murard, model care apartine familiei tablourilor bazate pe fluxuri de trezorerie. In acelasi timp, acest model reprezinta un tip de tablou modern, care nu descrie doar situatia financiara a firmei, ci da si indicii asupra comportamentului financiar pe care acesta ar trebui sa-I aiba pentru a-si asigura o crestere echilibrata.



Cresterea echilibrata pe care o sugereaza modelul, prin modul de constructie specific, este asigurata atunci cand se cunosc si se stapanesc limitele (pragurile) de investitii si cele de finantare. Modelul poate raspunde nevoilor de informare legate de capacitatea maxima de indatorare si de resursele necesare pentru finantarea investitiilor si a nevoilor ciclice de exploatare.

Obiectivul modelului este de a efectua racordarea intre cele doua tablouri de fluxuri financiare ale firmei (fluxuri de rezultate si fluxuri de finantare) la nivelul rezulta­tului brut de exploatare[22] (RBE) si nu a capacitatii de autofinantare. Autorul modelului arata ca aceasta abordare ajuta managementului firmei si unei analize a situatiei financiare bazate pe activitatea de exploatare si pe rentabilitatea acesteia.

Modelul este structurat in patru tipuri de fluxuri financiare stabilite pe mai multi ani (Murard propune 5 ani), fiecare tip de flux degajand un sold care va fi analizat separat. Cele patru tipuri de fluxuri sunt:

fluxuri de exploatare, care arata cresterea economica a firmei si rezultatul obtinut;

fluxuri de finantare interna a cresterii, care arata contributia rezultatului ex­ploatarii la finantarea investitiilor si a activitatii de exploatare;

fluxuri de finantare externa (imprumuturile si contrapartida lor);

alte fluxuri financiare.

Structura modelului arata ca firma este vazuta ca un sistem alcatuit la randul lui dintr-un subsistem de productie, un subsistem financiar si un al treilea subsistem rezidual si exterior primelor doua.

Pentru fiecare tip de flux se calculeaza cate un sold care urmeaza a se interpreta.

Schema acestui model de tablou de fluxuri de trezorerie este prezentata in Tab. 3.7.

Trebuie mentionat ca rezultatul brut de exploatare (RBE) este fluxul de trezorerie potential degajat de activitatea de exploatare a firmei inaintea luarii in considerare a cheltuielilor si veni­turilor de exploatare calculate cu amortizari si provizioane, a cheltuielilor si veniturilor financiare sau exceptionale, precum si a impozitului pe profit.

RBE se calculeaza ca diferenta intre productia exercitiului si subventiile pentru investitii, pe de o parte si consumurile de bunuri si servicii de la terti, cheltuielile cu personalul si cele cu impozitele si taxele, pe de alta parte.

Tab. 6.3. Modelul plurianual propus de G de Murard pentru tabloul de fluxuri de trezorerie

Rezultatul brut de exploatare

Variatia nevoii de capital de lucru de exploatare

EXCEDENT DE TREZORERIE AL EXPLOATARII (1-2)

Imobilizari necorporale si corporale achizitionate

A

SOLD ECONOMIC (3-4)

Variatia datoriilor totale

Dobanzi platite in numele exercitiului curent

Impozit pe profit datorat

Dividende distribuite in numele exercitiului precedent

B

SOLD FINANCIAR (5-6-7-8)

C

SOLD CURENT (A+B)

Venituri si cheltuieli financiare insotite de incasari si plati

Venituri din vanzarea imobilizarilor

Alte venituri si cheltuieli exceptionale insotite de incasari si plati

Imobilizari financiare achizitionate

Variatia capitalurilor proprii din operatii externe

Variatia nevoii de capital de lucru in afara exploatarii

D

ALTE FLUXURI FINANCIARE (9+10+11-12

E

VARIATIA DISPONIBILITATILOR BANESTI SI A PLASAMENTELOR (C+D)

Intentiile autorului, prezentate prin acest tablou, se pot rezuma astfel:

modelul are nu numai un continut descriptiv, ci si un rol de evidentiere a comportamentului firmei in vederea realizarii echilibrului sau financiar. Astfel, modelul sugereaza o schema de crestere echilibrata pe termen lung, bazata pe rezultatul brut de exploatare (RBE). Acesta trebuie sa finanteze in totalitate investitiile in active imobilizate si in nevoia de capital de lucru de exploatare. Prin aceasta, modelul ofera limita maxima pentru investitii (inclusiv in nevoia de capital de lucru de exploatare) care este RBE. Se observa insa ca strategia financiara se bazeaza doar pe rentabilitatea exploatarii. Cele mai importante operatii care produc resurse sunt cele interne, sub forma rezultatului exercitiului obtinut din activitatea de exploatare.

modelul prezinta o conceptie aparte asupra structurii financiare a firmei si a riscului de faliment financiar. Singura resursa de finantare considerata importanta este cea de natura interna, rezultatul exploatarii. Datoriile joaca un rol secundar, fiind considerate ca destinate nu sa finanteze investitiile, ci sa ramburseze vechile datorii si sa se achite cheltuielile financiare. De asemenea, finantarile de provenienta ex­terna (variatia capitalurilor proprii din operatii externe) nu sunt destinate nici ele sa finanteze cresterea economica a firmei. In acest sens, autorul arata ca fondurile proprii reale ale firmei sunt considerate ca neputand in mod normal sa creasca decat prin autofinan­tare; capacitatea de indatorare fiind proportionala cu marimea acestora, apare clar ca dezvoltarea firmei este subordonata rentabilitatii sale. Nici elementele de natura exceptionala, cum sunt veniturile din vanzarea imobilizarilor, nu sunt importante pentru finantarea cresterii firmei. Din acest motiv ele sunt trecute in ultima parte a tabloului. In ceea ce priveste riscul financiar pe care-l prezinta firma, acesta este considerat mai putin important, de vreme ce si resursele de provenienta externa care-l determina sunt margi­nalizate.

Acest modelul de tablou propus s-a dovedit insa a avea mai mult valoare pedagogica, pentru ca in practica doar 15% din firmele din Franta aplica regula sa de baza: limitarea marimii investitiilor la nivelul rezultatului brut al exploatarii (RBE).

Viteza de rotatie a activelor ciclice - reper in managementul echilibrului financiar dinamic pe termen scurt.

O alta problema cheie a managementului capitalului de lucru consta in analiza ciclurilor fondurilor si activelor din firma, care se rezuma in cele din urma la analiza ciclului de conversie a numerarului in raport cu ciclul operational (de exploatare) si cu ciclul de plati.

Efectele ciclului operational asupra echilibrului financiar.

Ciclul operational corespunde perioadei de timp care se scurge de la achizitionarea materiilor prime necesare pentru realizarea productiei sau serviciilor care fac obiectul de activitate al firmei pana la colectarea in numerar a sumelor de primit ca urmare a vanzarii productiei sau serviciilor catre clientii firmei. Apeland la un model procesual, ciclul operational se poate descrie ca in Fig. 3.2.

Durata unui ciclu operational este data de fluxul de timp al procesului operational descris mai sus. Pe toata aceasta perioada, firma trebuie sa acopere financiar activitatile si bufferele procesului: achizitionarea si stocarea de materii prime, activitatile propriu zise de productie sau de servicii, stocarea produselor finite, activitatea de urmarire si incasare a clientilor pentru produsele si serviciile livrate.

Fig. .

Pe scurt, in analiza financiara a ciclului operational sau de exploatare trebuie sa se ia in considerare doi factori determinanti ai lichiditatii:

durata medie de conversie a stocurilor, definita ca perioada medie de timp necesara pentru conversia materiilor prime in produse finite si apoi pentru vanzarea acestora catre clienti, putand fi calculata ca o valoarea medie dupa relatia:

unde:

DCS este durata de conversie a stocurilor;

CA = cifra de afaceri a firmei;

S = volumul mediu al stocurilor.

durata medie de conversie a valorilor de incasat de la clienti, definita ca perioada medie de timp necesara unei firme pentru a-si converti valorile de incasat (de exemplu, efectele comerciale) in numerar, putand fi calculata dupa relatia:

unde:

DCC este durata de conversie a valorilor de incasat de la clienti;

C = volumul mediu al valorilor de incasat de la clienti.

Efectele ciclului de plati asupra echilibrului financiar.

Managementul ciclului operational se concentreaza asupra intrarilor de numerar, dar neglijeaza iesirile de numerar - atunci cand firma trebuie sa plateasca pentru achizitionarea de materii prime sau pentru folosirea fortei de munca. Necesarul de finantare al unei firme poate fi insa influentat de capacitatea sa de a intarzia platile, prin cumpararea de materii prime pe credit sau prin plata salariilor dupa efectuarea muncii. Un management adecvat al iesirilor de numerar poate rezolva din problemele de finantare pe care le ridica fluxul operational. Cu toate acestea, intrarile si iesirile de numerar sunt rareori sincronizate, astfel incat ciclul fluxului de numerar va scoate la iveala, in mod obisnuit, existenta unor perioade cand este necesara finantarea externa.

Pe scurt, analiza financiara a ciclului de plati trebuie sa ia in considerare, ca si factor determinant al lichiditatii, durata medie de intarziere a platilor, care este perioada de timp medie intre achizitionarea materiilor prime si angajarea fortei de munca si plata in numerar a acestora, putandu-se calcula dupa relatia:

unde:

DP este durata medie de intarziere a platilor;

P = volumul mediu al valorilor de platit;

CCA = costul aferent cifrei de afaceri a firmei.

Efectele ciclului de conversie a numerarului asupra echilibrului financiar.

Ciclul de conversie a numerarului este o masura a perioadei de timp necesara pentru recuperarea integrala a numerarului avansat pentru achizitionarea materiilor prime si forta de munca, prin incasarea produselor si serviciilor vandute la clienti (indicatorul specific este durata medie de conversie a numerarului).

Astfel, ciclul de conversie a numerarului masoara lungimea de timp in care firma are fonduri blocate in capitalul de lucru[23].

Relatia care face legatura intre cele 3 cicluri prezentate este:

ciclul de conversie a numerarului = ciclul operational - ciclul de plati

Pornind de la duratele caracteristice celor 3 cicluri, relatia se mai poate scrie sub forma:

DCS + DCC - DP = DCN

unde:

DCS este durata medie de conversie a stocurilor;

DCC = durata medie de conversie a valorilor de incasat de la clienti;

DP = durata medie de intarziere a platilor;

DCN = durata medie de conversie a numerarului.

In Fig. 3.3 sunt prezentate toate cele 3 cicluri financiare, impreuna cu duratele care le caracterizeaza.

Fig. . Cicluri din firma

Interesul firmei este acela de scurtare a duratei medii de conversie a numerarului. Aceasta scurtare, pe masura pronuntarii sale, comporta si un risc tot mai mare, asociat cu activitatea tot mai dezvoltata, mai sustinuta, pe care o implica.

Astfel, de exemplu, scurtarea duratei medii de conversie a numerarului se poate realiza, conform relatiei de mai sus, prin cresterea duratei medii de intarziere a platilor. Totusi, actiunile deliberate de intarziere a platilor pot genera relatii incordate cu furnizorii, ceea ce poate duce la dereglarea viitoare a intregului ciclu operational al firmei. Se naste astfel din nou ideea necesitatii unei stari de echilibru in managementul financiar al celor 3 cicluri caracteristice activitatii dintr-o firma.

Corelarea activelor curente cu obligatiile firmei in luarea deciziilor financiare.

Strategii alternative de finantare a capitalului de lucru.

In Fig. 4.1 este prezentata o situatie ideala de finantare a capitalului de lucru - specifica in afacerile care presupun fluctuatii ciclice ale capitalului de lucru. Astfel, activele fixe cresc constant in firma pe masura cresterii afacerii, in timp ce activelor curente le este caracteristica o evolutie intermitenta: cresteri discrete, la momente distribuite regulat in timp, intre care are loc consumul constant al acestora. Finantarea activitatii intr-o astfel de situatie ideala are loc prin apelul la fonduri pe termen lung pentru finantarea activelor fixe si apelul la credite pe termen scurt (pe perioadele dintre momentele cresterilor discrete ale activelor curente) pentru finantarea activelor curente.

Desi situatia din Fig. 4.1 este una ideala, ea ilustreaza totusi natura generala a procesului de exploatare si, respectiv, a procesului corespunzator de finantare dintr-o firma. Managementul capitalului de lucru consta in deciziile legate de partea superioara a graficului - gestiunea activelor curente si, respectiv, gestiunea creditelor pe termen scurt utilizate pentru finantarea acestora.

Similar situatiei din Fig. 4.1, in orice afacere trebuie urmarit principiul cresterii capitalului de lucru atunci cand mediul specific afacerii are o tendinta generala de crestere economica si, respectiv, al scaderii capitalului de lucru atunci cand mediul specific afacerii are o tendinta generala de scadere economica.

Fig. . Situatie ideala de finantare a activelor curente si a activelor fixe

In mod normal, chiar si atunci cand o afacere se afla la minimul sau sezonier sau ciclic, activele curente aferente nu ajung la zero, acest fapt conducand la nasterea conceptului de active curente permanente. Corespunzator, acele active curente care cresc sau scad odata cu afacerea sunt regasite sub denumirea de active curente temporare.

Maniera in care activele curente permanente si, respectiv, temporare, sunt finantate, constituie politica firmei de finantare a capitalului de lucru.

Politica finantarii componentelor capitalului de lucru dupa criteriul maturitatii.

Politica traditionala de finantare a capitalului de lucru consta in potrivirea maturitatilor activelor cu maturitatile obligatiilor firmei. Aceasta este ilustrata in Fig. 4.2. Dupa cum se poate observa, politica traditionala de finantare a capitalului de lucru consta in:

finantarea atat a activelor fixe, imobilizate, cat si a activelor curente permanente din sursele de capital pe termen lung (capitalul propriu + imprumuturile pe termen lung);

finantarea activelor curente temporare din sursele de finantare temporare ale firmei (datorii pe termen scurt).

Aceasta strategie reduce riscul ca firma sa nu-si poata onora la timp obligatiile ajunse la maturitate.

La extrem, managementul firmei va cauta sa potriveasca exact structura maturitatilor pentru activele si, respectiv, obligatiile nascute din finantarea acestora. De exemplu: stocurile asteptate sa fie vandute in 30 de zile, vor fi finantate cu un credit pe 30 de zile; un utilaj cu o viata economica de 5 ani, va fi finantat cu un credit pe 5 ani etc. Lumea afacerilor este caracaterizata insa de incertitudine. Astfel, daca, de exemplu, stocurile cu o maturitate asteptata de 30 de zile, vor fi vandute, datorita unor fenomene aparute nedorite, intr-o perioada mai mare de timp decat maturitatea de 30 de zile a creditului din care acestea sunt finantate, dupa implinirea maturitatii asteptate a acestor stocuri firma va suferi o criza de finantare, regasita intr-o criza de lichiditati.

Fig. . Politica finantarii componentelor capitalului de lucru dupa criteriul maturitatii

Politica agresiva a finantarii componentelor capitalului de lucru.

In Fig. 4.3 este ilustrata finantarea componentelor capitalului de lucru printr-o politica agresiva. Dupa cum se poate observa, o astfel de politica consta in:

finantarea activelor fixe, imobilizate, precum si a unei parti din activele curente permanente, din sursele de capital pe termen lung, concretizate in capitalul propriu si imprumuturile pe termen lung;

finantarea activelor curente temporare, dar si a unei parti din activele curente permanente, din sursele de finantare pe termen scurt ale firmei (datoriile pe termen scurt).

Fig. . Politica agresiva a finantarii componentelor capitalului de lucru

Prin politica agresiva de finantare a capitalului de lucru creste ponderea activelor acoperite din surse de finantare pe termen scurt.

Ce interes ar putea avea firma pentru apelul mai larg la sursele de finantare pe termen scurt? Raspunsul se gaseste, inainte de toate, in faptul ca sursele de finantare pe termen scurt sunt, in mod obisnuit, mai ieftine decat cele pe termen lung.

O argumentare completa trebuie sa porneasca insa de la posibilitatea clasificarii surselor de finantare pe termen scurt in:

surse de finantare pe termen scurt 'autogenerate', aparute (avantajos pentru firma) chiar pe masura cresterii activitatii de exploatare a firmei. In aceasta categorie intra in special valorile de platit catre diferiti furnizori ai firmei: furnizori de materii prime si materiale (care vand pe credit comercial), furnizori de munca (personalul este platit dupa efectuarea muncii) etc. Asemenea surse de finantare genereaza ceea ce se numeste capital 'gratuit';

surse de finantare pe termen scurt 'suplimentare', negenerate de activitatea de exploatare a firmei. In aceasta categorie intra creditele pe termen scurt obtinute de la diferite organisme financiare.

Trebuie accentuat ca pe masura cresterii ponderii activelor acoperite cu surse de finantare pe termen scurt, creste riscul asociat activitatii firmei. Astfel, politica agresiva de finantare a capitalului de lucru este una mai riscanta decat cea traditionala, dar si una care poate genera profituri mai mari si, daca se dovedeste una de succes, o pozitie tot mai avantajoasa a firmei in fata concurentei sale.

Politica prudenta (conservativa) a finantarii componentelor capitalului de lucru.

Politica prudenta de finantare a componentelor capitalului de lucru este ilustrata in Fig. 4.4. Dupa cum se poate observa, o astfel de politica consta in:

finantarea activelor fixe, imobilizate, precum si a tuturor activelor curente permanente, dar chiar si a unei parti din activele curente temporare, din sursele de capital pe termen lung (capitalul propriu + imprumuturile pe termen lung);

finantarea doar a unei parti din activele curente temporare, din sursele de finantare pe termen scurt ale firmei (credite pe termen scurt).

Printr-o asemenea politica se apeleaza la credite pe termen scurt doar in conditiile aparitiei nevoilor de finantare pe termen scurt specifice varfurilor ciclice ale activitatii firmei. Celelalte nevoi de finantare pe termen scurt sunt acoperite prin detinerea de titluri de plasament (securitati marketabile) achizitionate in perioadele cu activitate redusa si vandute (constituind o sursa de lichiditati) in perioadele cu varfuri ciclice de activitate. O astfel de politica de finantare a capitalului de lucru este una care face foarte putin riscanta activitatea firmei, dar care genereaza potential si profituri mai mici.

Fig. . Politica prudenta a finantarii componentelor capitalului de lucru

Avantaje si dezavantaje ale politicilor de creditare pe termen scurt.

Diferentele dintre cele trei politici de finantare a capitalului de lucru sunt, inainte de toate, in legatura cu ponderea finantarii prin apelul la credite pe termen scurt.

Trebuie aratat ca desi apelul la credite pe termen scurt creste riscul asociat activitatii firmei, acestea prezinta cateva avantaje majore.

Rapiditatea. Creditele pe termen scurt sunt obtinute mult mai rapid decat cele pe termen lung. Acordul pentru oferirea de credite pe termen lung este dat dupa analize mult mai detaliate si mult mai aprofundate ale activitatii firmei intrucat pe o perioada mai lunga de timp se pot intampla mai multe lucruri nedorite pentru creditori). Prin urmare, pentru nevoi urgente, firmele trebuie sa apeleze la pietele de capital pe termen scurt.

Flexibilitatea. Daca nevoile sale de finantare sunt sezoniere sau ciclice, firma nu are motive sa se angajeze in respectarea unor conditii si obligatii pe termen lung - specifice surselor de finantare pe termen lung. Acordurile pentru obtinerea de finantare pe termen scurt sunt mult mai putin restrictive si, deci, mai flexibile, decat cele pentru obtinerea de finantare pe termen lung.

Costul mai mic. Pe de o parte, costul de initiere a finantarii pe termen scurt este mult mai mic decat in cazul finantarii pe termen lung. Pe de alta parte, in conditii economice normale, costul capitalului (dat de rata dobanzii) este, in medie, mai scazut pentru finantarea pe termen scurt (diferenta este data de premiul de risc de maturitate cerut de creditori la finantarea pe termen lung).

Principalul dezavantaj al finantarii pe termen scurt este in legatura cu riscul mai mare pentru activitatea firmei. Sunt doua justificari: (1). Daca firma se imprumuta pe termen lung, costurile cu dobanzile vor fi fixe (sau chiar daca rata dobanzii este una flotanta, costul va ramane unul relativ stabil in timp). Acest lucru nu este valabil pentru creditele pe termen scurt, pentru care dobanzile fluctueaza pe o scara mult mai larga, sporind astfel riscul dobanzilor prea mari. (2). In cazul creditelor pe termen scurt, perioadele in care firma trebuie sa genereze lichiditati necesare platilor presupuse de aceste credite sunt mult mai scurte. Termenele creditelor pe termen scurt sunt, prin urmare, mult mai presante, sporind riscul asociat activitatii firmei.

Intrebari de verificare

Ce este capitalul de lucru brut?

Capitalul de lucru brut al unei firme este de 20 mil. u.m. De ce capital de lucru net dispune firma daca ea aloca din capitalul total pentru finantarea curenta 15 mil. u.m.?

Ce este capitalul de lucru propriu?

De ce capital de lucru strain dispune o firma al carei capital de lucru net este de 10 mil. u.m. si al carei capital de lucru propriu este de 4 mil. u.m.?

In ce consta nevoia de capital de lucru net?

Ce poate insemna existenta unei nevoi de capital de lucru net negativa?

Care este relatia intre trezoreria neta si riscul unei firme?

Ce masoara indicatorii lichiditatii?

Cum se interpreteaza indicatorul lichiditatii curente relativ la valoarea de 1?

In ce consta diferenta dintre indicatorul lichiditatii curente si cel al lichiditatii rapide?

Ce informatii furnizeaza 'intervalul defensiv' privind lichiditatea firmei?

Care sunt obligatiile curente fixe ale unei firme?

Ce reprezinta numarul de rotatii ale valorilor de incasat?

Care este numarul de rotatii ale stocurilor unei firme daca volumul exprimat in costuri ale vanzarilor acesteia este de 150 mil. u.m. in conditiile in care volumul total initial de stocuri a fost de 40 mil. u.m. iar volumul total final al acestora a fost de 50 mil u.m.?

Care este durata medie a ciclului operational al unei firme daca numarul de cicluri operationale este de 4,2?

Ce semnificatie are numarul de rotatii ale capitalului total al unei firme?

Ce se intelege prin 'levierul' sau 'parghia' financiara'?

Cum se determina indicatorul datoriei totale?

Ce sunt disponibilitatile 'lenese' ale unei firme?

In ce consta costul de oportunitate al capitalului de lucru excedentar?

Ce situatii duc la aparitia de deficite ale capitalului de lucru?

Ce motiveaza necesitatea construirii tabloului de fluxuri de fonduri pentru o firma?

Ce este bilantul diferential?

In ce constau deosebirile dintre tablourile fluxurilor de fonduri si tablourile fluxurilor de trezorerie?

Cum se determina durata medie de intarziere a platilor?

Cum se determina durata medie de coversie a numerarului?

Reprezentati schematic ciclurile din firma.

In ce consta politica finantarii componentelor capitalului de lucru dupa criteriul maturitatii?

In ce consta politica agresiva a finantarii componentelor capitalului de lucru?

Care sunt efectele unei politici defensive de finantare a componentelor capitalului de lucru asupra profitului si riscului unei firme?

Care sunt avantajele finantarii prin credite pe termen scurt?

De ce este mai riscanta finantarea prin credite pe termen scurt?



DEPALLENS Georges. Gestion financiere de l`entreprise. 6-edition, SIREY, Paris, 1977, p. 133; SAUVET Thomas, La vie economique de l`entreprise, LES EDITION OUVRIERES, Paris, 1969, p. 137.

STANCU Ion. Finante. Ed. ECONOMICA, Bucuresti, 1996, p. 31

STANCU Ion. Finante. Ed. ECONOMICA, Bucuresti, 1996, p. 31

HOANTA Nicolae. Capitalul firmei. Editura TRIBUNA ECONOMICA, Bucuresti, 1998, p. 55.

HOANTA Nicolae. Capitalul firmei. Editura TRIBUNA ECONOMICA, Bucuresti, 1998, p. 5

HOANTA Nicolae. Capitalul firmei. Ed. TRIBUNA ECONOMICA, Bucuresti, 1998, p. 58.

STANCU Ion. Finante. Ed. ECONOMICA, Bucuresti, 1996, p. 322.

CONSO Pierre. La gestion financière de l`entreprise Ed. DUNOD, Paris, 1985

STANCU Ion. Finante. Ed. ECONOMICA, Bucuresti, 1996, p. 32

COHEN Elie. Analyse financiere. Ed. ECONOMICA, Paris, 1994, p. 249-251.

*** Accountancy Tuition Centre. Advanced financial accounting. ATC PUBLICATIONS, Oxon, 1998, p. 213.

DEACONU Adela. Bilantul contabil al agentilor economici. Modele de analiza. Ed. INTELCREDO, Deva, 1999, p. 185.

COHEN Elie. Analyse financiere. Ed. ECONOMICA, Paris, 1994, p. 232.

STOLOWY Herv , Le tableau de financement. Ed. COMPTABLES MALESHERBES, Paris, 1990, p.3

DEACONU Adela. Bilantul contabil al agentilor economici. Modele de analiza. Ed. INTELCREDO, Deva, 1999, p. 191.

RISTEA Mihai. Contabilitatea societatilor comerciale. Ed. de C.E.C.C.A.R., Bucuresti, 1995, p. 507.

DEACONU Adela. Bilantul contabil al agentilor economici. Modele de analiza. Ed. INTELCREDO, Deva, 1999, p. 192.

FELEAGA Nicolae. Controverse contabile. Ed. ECONOMICA, Bucuresti, 1996, p. 137.

DEACONU Adela. Bilantul contabil al agentilor economici. Modele de analiza. Ed. INTELCREDO, Deva, 1999, p. 194.

ALEXANDER David; BRITTON Anne. Financial Reporting. CHAPMAN AND HALL, London, 1993, p. 611.

FELEAGA Nicolae si colectiv. Contabilitate aprofundata. Editura ECONOMICA, Bucuresti, 1996, p. 108.

ALBOUY Michel. Tableau du financement: orthodoxie et modernite, REVUE FRANCAISE DE COMPTABILITE, nr.7, 1987.

RICHARDS Verlyn D.; LAUGHLIN Eugene. J. A cash conversion approach to liquidity analysis. in FINANCIAL MANAGEMENT, Spring, 1980, p. 32-38.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate