Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Management


Index » business » Management
» MANAGEMENTUL PROIECTELOR - VALORIFICAREA OPORTUNITATILOR PENTRU TINERII DIN ALBA


MANAGEMENTUL PROIECTELOR - VALORIFICAREA OPORTUNITATILOR PENTRU TINERII DIN ALBA


MANAGEMENTUL PROIECTELOR - VALORIFICAREA OPORTUNITATILOR PENTRU TINERII DIN ALBA

1.DESCRIEREA PROIECTULUI

Multe din initiativele tinerilor pot fi abordate si organizate ca proiecte. Managementul unui proiect nu este simplu si abilitatile de project management nu apar in mod natural la multe persoane. Totusi, aceste abilitati care tin de definirea si managementul unui proiect pot fi invatate. Intelegerea si practicarea conceptelor din acest training vor creste sansele de success ale proiectelor.

Proiectul Managementul Proiectelor - Valorificarea Oportunitatilor pentru Tinerii din Alba ofera participantilor conceptele si cunostintele necesare unui manager de proiect pentru initierea, planificarea, derularea si inchiderea cu succes a proiectelor alocate.



Participantii deprind tehnicile specifice managementului de proiect privind definirea cerintelor, planificarea, controlul riscurilor si a problemelor, utilizarea resurselor si bugetelor, controlul livrabilelor si facilitarea echipelor de proiect.

Proiectul pune bazele formarii project managerilor si a echipelor de proiect, pentru derularea proiectelor in buget, in timp si cu livrarea rezultatelor asteptate.

2. MOTIVAREA PROIECTULUI

Statisticile recente ne arata evolutii negative ale gradului de incredere al tinerilor in institutiile statului si in celelalte institutii publice, ca si in ce priveste multumirea fata de viata politica.

Cu exceptia scolii, care inregistreaza o crestere, trecand pe locul II, in imediata apropiere a Bisericii, toate celelalte institutii cunosc un proces de erodare a increderii tinerilor.

Atunci cand judeca politicile publice desfasurate de Guvern, tinerii sunt mai degraba nemultumiti. O singura exceptie putem nota in legatura cu domeniul invatamantului care satisface un procent ceva mai ridicat dintre tineri si unde raportul dintre cei multumiti si cei nemultumiti pare sa tinda spre un oarecare echilibru. Situatia explica si increderea mai mare exprimata de tineri in institutia scolii.


Masurand comportamentul participativ al tinerilor in sfera societatii civile prin intermediul unei scale cu 5 forme de participare: ca membru in conducere, ca angajat platit, ca voluntar, ca simpatizant si respectiv ca beneficiar, rezulta:

Pentru mai mult de o treime din tineri (36%) timpul liber este unul din aspectele foarte importante ale vietii. 52% din tineri considera timpul liber destul de important. Relatiile familiale si cele de prietenie, munca si scoala sunt, desigur, mai importante decat acesta, fapt care confirma definirea timpului liber ca acel aspect al vietii prin intermediul caruia oamenii desfasoara o serie de activitati pentru sine, dincolo de obligatiile familiale si sociale. Pe de alta parte, constrangerile si cerintele din societatea romaneasca, orientarea catre si pentru relatii de familie si de prietenie, interesul pentru acumularea de capital profesional pot determina situarea timpului liber pe un plan secundar, fie si pentru tineri, care dispun, in principiu, de mai multa "libertate".

Astfel, in timpul liber pe care il au zilnic, tinerii urmaresc emisiuni de televiziune (71%). Tot zilnic, o parte din tineri (35%) se intalnesc cu prietenii, desi, fata de anii anteriori, a scazut cu 12% ponderea acestora. Tendinta a aproape jumatate din tinerii romani (44%) este sa se intalneasca cu prietenii saptamanal. Cu aproximativ aceeasi periodicitate (cel putin o data pe saptamana), peste o treime din tineri citesc ziare, fac sport, merg in baruri sau la terase. Cel putin o data pe luna tinerii merg la petreceri (47%), in cluburi, discoteci (33%), in baruri (30%) si citesc literatura (27%) si cel putin o data pe an merg in excursii (54%), la cinematograf (31%) si la teatru (30%). Exista o pondere importanta de tineri care nu obisnuiesc sa citeasca literatura in timpul liber (28%), sa mearga la cinematograf (47%) sau la teatru (53%).

Datele statistice au fost preluate din studiile realizate de ANT si ANSIT in ultimii ani, principala concluzie fiind aceea ca participarea tinerilor la activitatile societatii civile ramane la un nivel modest.

3.OBIECTIV PRINCIPAL

La sfarsitul acestui training, participantii vor fi capabili sa faca cu succes managementul proiectelor prin:

Initierea, planificarea, derularea si inchiderea proiectelor alocate

Elaborarea unui plan integrat de proiect

Managementul riscurilor, al problemelor si al schimbarilor din proiect (Change Request) care apar in timpul executieie proiectului

Participarea si lucrul eficient in echipe de proiecte

4.OBIECTIVE SPECIFICE

- Sa se creeze un cadru optim de formare si exersare a abilitatilor de concepere, dezvoltare si implementare a unui proiect de finantare

- Sa se identifice care sunt problemele tinerilor din zona;

- Sa se gaseasca solutii viabile pentru rezolvarea acestora venite din partea tinerilor;

Cresterea gradului de implicare al tinerilor in problemele comunitatii;

- Cresterea numarului de tineri informati, prin diseminarea informatiilor in toate scolile din judet, prin reprezentatii Consiliilor Elevilor participanti la training;

5.LOCUL SI PERIOADA DE DESFASURARE

- Centrul de Agrement Arieseni ;

- perioada 13-15 noiembrie;

6.ACTVITATI

In cadrul intalnirii de la Arieseni, vor avea loc urmatoarele activitati:

Trainingul Managementul Proiectelor.

Dezbatere pentru identificarea problemelor tinerilor din judet si gasirea de solutii pentru rezolvarea acestora;

Prezentarea de oportunitati, concursuri si burse pentru tinerii din zona;

Prezentarea proiectului de la Rosia Montana tinerilor din judet si impactul pe care il va avea acesta asupra zonei, cat si noile oportunitati care vor aparea in randul tinerilor odata cu acesta ;

Activitati de socializare;

7.GRUP TINTA

Beneficiari directi:

- 40 de tineri din judet, insemnand membrii Consiliului Judetean al Elevilor ( 33 tineri reprezentand cate 1 reprezentant din fiecare scoala din judet + alti 7 tineri din zona Abrud- Rosia Montana )

Beneficiari indirecti:

- tinerii elevi din scolile din judet si alti tineri, care se vor putea bucura de proiectele demarcate de tinerii participanti la acest training ;;

8. RESURSE

Resurse umane:

membrii ai Consiliului Judetean al Elevilor Alba;

- un trainer profesionist, venit din partea programului "Tineret in Actiune";

Resurse materiale :

- locatia desfasurarii proiectului ( Centrul de Agrement Arieseni), oferita de Directia Judeteana de Tineret Alba ;

9.PROGRAMUL ACTIVITATILOR

Vineri, 13 noiembrie :

sosirea participantilor pana la ora 17 :00

 Deschiderea oficiala a trainingului

Conferinta de presa ( cuvant introducere , prezentarea scopului si a tematicii, discurs invitati)

Prezentarea participantilor

Scurta introducere in tema trainingului - Managementul Proiectelor 

20 :00 - 21 :00 Cina

21 :00 Timp liber organizat

Sambata, 14 noiembrie :

09 :00 - 09 :45 Mic dejun

10 :00 - 13 :30 Atelier de lucru - punerea bazelor unui proiect I

14 :00 - 15 :00 Pranz

16 :00 - 18:00 Atelier de lucru - punerea bazelor unui proiect II

18 :15 - 19 :45 Atelier de lucru - lucru pe echipe - elaborare de proiecte I

20 :00 - 21 :00 Cina

21 :00 Timp liber organizat

Duminica, 15 noiembrie :

09 :00 - 09 :45 Mic dejun

10 :30 - 12 :00 - Atelier de lucru - lucru pe echipe - elaborare de proiecte II

12 :15 - 13 :45 - Evaluarea proiectelor

13 :45 - 14 :15 - Concluzii - Feedback

14 :30 Pranz

15:30 - 18:30 - Excursie pe partia de schii Arieseni ( sau vizita la Rosia Montana )

19 :00 - plecarea participantilor

10.PARTENERI AI PROIECTULUI

- Consiliul Judetean al Elevilor Alba;

- Inspectoratul Scolar Judetean Alba;

- Directia Judeteana de Tineret Alba;

11.PROMOVAREA PROIECTULUI

- pe canalele media (presa,televiziune);

- pe internet (site-ul CJE, alte site-uri cu profil educational);

- in scoli (prin intermediul Consiliilor Elevilor);





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate