Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Transmisiunea succesorala este o transmisiune universala


Transmisiunea succesorala este o transmisiune universala




Transmisiunea succesorala este o transmisiune universala

Prin mostenire se transmite un patrimoniu sau o fractiune din acesta, cu activul si pasivul sau ceea ce o deosebeste de transmisiunile prin acte juridice intre vii care au ca obiect, in principiu, doar bunuri singulare. Cu alte cuvinte, o persoana fizica nu-si poate transmite in timpul vietii intregul patrimoniu acesta fiind legat intim de insasi existenta persoanei fizice si reprezentand de altfel latura economica a personalitatii. Numai dupa moartea sa are loc o transmisiune a tuturor drepturilor si obligatiilor pe care acea persoana le-a avut la momentul mortii sale.

Prin acte juridice intre vii nu se pot transmite datoriile unei persoane. Exista reglementata, e adevarat, institutia cesiunii de datorie prin care debitorul cedent isi transmite datoria sa cesionarului, acesta urmand sa raspunda in fata creditorului cedat dar aceasta institutie nu infirma caracterul universal al transmisiunii succesorale intrucat in cazul cesiunii de datorie se transmite o datorie singulara. Numai moartea unei persoane fizice poate declansa transmisiunea universala a drepturilor si datoriilor sale.

Ceea ce deosebeste de asemenea transmisiunea pentru cauza de moarte de transmisiunile intre vii este si faptul ca opozabilitatea drepturilor dobandite prin succesiune nu este conditionata de alte formalitati ca de pilda transcrierea in cartea funciara in cazul bunurilor imobile. Tot astfel dobandirea unei creante prin mostenire este opozabila tertilor fara notificarea ei debitorului sau fara ca acesta sa o fi acceptat prin inscris autentic, astfel cum art. 1393 C. civ. o cere in cazul actelor juridice intre vii.

In cazul vanzarii drepturilor succesorale insa, care au ca obiect drepturi reale pentru opozabilitate fata de terti este necesara indeplinirea formelor de publicitate intrucat obiectul contractului nu-l formeaza universalitatea patrimoniului defunctului ci un drept sau mai multe privite izolat si distinct de acesta.

Nici in cazul acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar sau in cazul in care mostenirea devine vacanta, cand raspunderea mostenitorilor este limitata la activul ei, caracterul universal al transmisiunii nu este infirmat intrucat, practic, are loc doar o limitare a raspunderii.

Asadar, in principiu prin mostenire se transmit toate drepturile si obligatiile lui de cuius cu exceptia celor strict legate de persoana sa cum sunt cele cu caracter viager sau cele intuitu personae

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 50.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate