FAMILIA ROMANA

FAMILIA ROMANA

Organizata pe baze monogamice, familia romana se axa in jurul puterii sefului de familie - pater familias-, a carui autoritate era unica si nelimitata." Pater familias appelatur qui in domo dominium habet"( Ulpian).

- Termenul de familie (familia, domus) se refera si la bunuri si la persoane.

- Era grupul larg al persoanelor libere si sclave, supuse patriei lui pater familias si care locuiesc in acelasi domus.

- Familia putea fi urbana sau rustica .

- Familia constituia si ansamblul lucrurilor mancipi.

- Autoritatea pe care stravechile cutume o recunosteau sefului de familie purta denumiri diferite, cum ar fi: manus, patria potestas, domenico potestas sau dominium.

- Puterea sefului de famlie asupra persoanelor de sub autoritatea sa era

nelimitata, mergand pana la ius vitae nerisque

perpetua , caci oricare ar fi varsta membrilor familiei si orice pozitie ar fi ocupat in stat (consul, pretor) ei continuau sa ramana in puterea lui. Pater familias are o serie de functii: proprietar, administrator, pretul cultului familiei si singurul judecator.

Un asemenea tablou al vechii familii romane nu poate surprinde pe cel care cunoaste structurile social economice ale Romei antice. Dispunand de un pamant sarac ce necesita o mana staruitoare pentru a produce cele traiului zilnic, existenta familiei era conditionata de aceasta imprejurare, de unde ideea ca intinsele prerogative pe care cutumele le acordau sefului de familie. Acelasi fapt explica de ce fundamentul familiei romane arhaice il constituie nu legatura de sange, ci raportul de subordonare dintre membrii familiei si seful ei. Aceasta legatura pur juridica este cunoscuta sub numele de rudenie civila, agnatica (agnatio = rudenie prin seful familiei).

De aceea, in aceasta conceptie rude intre ele erau socotite toate persoanele care se aflau sub puterea aceluiasi pater familias, indiferent daca erau sau nu rude de sange.

Desi la moartea sefului de familie, familia sa se diviza in atatea familii cati descendednti nascuti erau, acestia devenind fiecare in parte pater familias, totusi legaturile de rudenie agnatica existente nu dispareau.

Cu alte cuvinte, persoanele care s-au aflat in puterea aceluiasi sef de familie, si care s-ar fi gasit inca sub ea, daca pater ar fi continuat sa traiasca , ramaneau mai departe agnati, putand dovedi oricand legatura lor comuna cu acelasi pater . Dar rudenia agnatica (civila) nu se opera aici, persoanele care nu puteau dovedi o asemenea legatura , dar puteau invoca unele prezumtii care pledau pentru o apartenenta indepartata fata de un pater familias comun, ramaneau cu acelasi nume de familie si apartenenta la acelasi cult religios si erau socotite rude civile indepartate si purtau numele de gentili (gentiles), de la ginti(gentes).

Rudenia de sange( cognatio) era intemeiata pe faptul conceptiei si cel al nasterii. Avea la inceput doar efecte morale, insa de la finele Republicii capata eficienta juridica. Justinian ii asigura triumful definitiv.

INRUDIREA

Inrudirea este de mai multe feluri:

legitima si nelegitima;

agnatio si cognatio;

in linie directa, in linie laturalnica si in linie spirituala

RUDENIA LEGITIMA

Este legatura dintre parintii cetateni romani casatori conform cu ius civile si coiii care se nasc din justae nuptiae, precum si legatura dintre acesti copii( justi). Ea produce 3 efecte:

a) maternitatea- mater semper certa est;

b) paternitatea nu se poate dovedi cu siguranta de catre care barbat a fost zamislit copilul, dar aceasta greutate este usurata de garantia morala ca o femeie casatorita nu are relatii decat cu sotul sau, deaceea s-a admis prezumtia "pater is test quem nuptiae demostrant " (copilul a fost conceput de sotul mamei sale).

c) filiatia- pentru ca prezumtia sa fie admisa nu este suffcient ca minorul sa se nasca imediat duap incheierea casatoriei, ci el trebuie sa se fi nascut la cel putin 6 luni dupa incheierea casatoriei si cel mult in 10 luni de la desfacerea casatoriei. Prin urmare, pentru dovedirea paternitatii nu are nici o importanta faptul ca mama in clipa nasterii mai era sau nu sotia tatalui copilului.Ceea ce are importanta este clipa conceptiei.

RUDENIA NELEGITIMA

Este legatura dintre parintii necasatoriti sau casatoriti altfel decat conform cu ius civile si copiii care se nasc din astfel de relatii, precum si dintre acestia(in justi). Inainte de edictul lui Caracalla, copiii nascuti din parinti casatoriti conform cu jus gentium erau nelegitimi . Dupa ce Justinian a desfacut atata calitatea de latini iunieini si peregrini deditici, toti copiii nascuti din asemenea casatorii sunt legitimi.

Copiii nelegitimi se impart in : a) naturali = nascuti din parinti care traiesc in concubinatus. Ei pot ajunge legitimi prin" legitimatio" ;

b) adulterini = nascuti din relatii adulterine, relatii care sunt pedepsite;

c) incestuosi = nascuti din relatii dintre persoanele care sunt rude. Ei mai sunt numiti si quasi vulga concepti.

d) spurii = sunt toti celilalti copii nascuti inafara casatoriei din relatii care nu sunt oprite, nici pedepsite, ci ingaduite( copiii din flori). "Codex"- nici maternitatea nu exista.

CONDITIA JURIDICA A COPIILOR NELEGITIMI

Sunt considerati ca nu au tata. " Nec hi patrem habue intellegentur".

Regula: paternitate nelegitima nu exista.

Sunt intotdeauna sui iuris.

Sunt rude numai cu mama lor si cu rudele acesteia si intre ei.

De la regula, s-a facut o singura exceptie: Hadrian: copiii nascuti dinafara casatoriei din relatia cu un ostas in vremea serviciului militar sunt rude de sange cu tatal lor.

INRUDIREA AGNATICA "Agnatio

Reprezinta inrudirea in linie masculine bazata pe patria potestas. Deci, sunt agnati toti cei care au fost sub puterea aceluiasi pater. Si toti cei ai caror parinti in linie masculina au fost sub aceeasi patria potestas.

Sunt exclusi- rudele si descendentii prin femei, indiferent cum sunt casatorite (care ramin in familia sotului);

cei iesiti prin emancipatiune si casatoria cum manum;

cei care au suferit un capitis deminutio.

Efectele agnatiunii sunt religioase si civile(drepturi de succesiune, tutela, etc. ).

Rudenia agnatica implica amintirea unei filiatiuni comune. Daca la un moment dat, desi originea comuna este recunoscuta, gradul de rudenie este uitat, aceste rude se numesc gentile ( comunitatea de nume care atesta comunitatea de origine; rudenia sa nu fi fost rupta prin iesirea din familie- prin capitis deminutio).

4. RUDENIA COGNATICA " Cognatio".

- reprezinta sensul modern al termenului " rudenie"

- sunt rudele de sange, indiferent de inrudirea in linie masculina sau feminina.

Efecte: - de la inceput s-a tinut seama de aceasta rudenie pentru prohibitiile( impedimentele) la casatorie.

dreptul la succesiune intre cognati este recunoscut tarziu de pretor, iar Justinian pune bazele sistemului succesoral, agnatio fiind desfiintata si inlocuita cu rudenia de sange.

INRUDIREA IN LINIE DIRECTA. - sunt persoanele care se trag una din alta .

Aceasta inrudire poate fi de 2 tipuri:

descendenta (coboratoare)- cand coboram de la autor la copiii sai ( ex: tata si fiu; tata si nepot de fiu)

ascendenta (suitoare)- cand urcam de la progenitoare la autorul ei.

INRUDIREA IN LINIE COLATERA (LATURALNICA) - este rudenia dintre doua persoane care se trag din acelasi autor comun, iar nu una din alta ( ex: rudenia dintre frati, dintre frate si nepot de frate sau dintre veri).

La romani, rudele colaterale erau de 2 feluri:

consangvini - cand au acelasi tata, adica sunt legati intre ei prin cognatie, fiidca au aceeasi mama sau mame diferite.

uterini - au aceeasi mama.

Astazi: intalnim- consagvini- tatal este comun;

- uterini- numai mama este comuna;

- germanici- cand autorii lor sunt aceeasi( tata si mama; bunic si bunica);

Se poate ca doua persoane sa fie rude intre ele cu mai multe titluri ( inrudire complexa)ex: 2 veri s-au casatorit si au un copil.

Tatal tatalui copilului este in acelasi timp bunic din partea tatalui si unchi din partea mamei, iar copilul este nepot de fiu si stranepot de unchi al tatalui tatalui sau.

Importanta - asupra partilor de mostenire care se cuvin unei persoane, in mostenirile ab intestato.

- Gradul de rudenie poate fi cognatica sau agnatica (se calculeaza la fel).

- se numara generatiile care despart - una din persoane era autorul lor comun sau pe autorul comun de cealalta persoana si la urma se face suma.

- Fiecare generatie reprezinta un grad. Cu alte cuvinte, sunt atatea grade cate generatii" Tot sunt gradus, quod sunt generations"

in linie directa - tatal si fiul- rude de gradul 1; bunicul si nepotul de fiu- rude de gradul 2.

in linie colaterala- se numara generatiile care sunt intre 2 persoane, suindu-se de la una pana la autorul lor comun si coborandu-se de la acesta pana la cealalat paersoana( ex: fratii sunt rude de gradul 2; unchi si nepot sunt rude de gradul 3; verii sunt rude de gradul 4.)

INRUDIREA SPIRITUALA - se bazeaza, nu pe legaturile de familie, ci pe taina botezului( ex: nas - fin; intre nasi intre ei.); aceasta inrudire are importanta la casatorie( Justinian a interzis casatoria intre nas si fina).

AFINITATEA( AFFINITAS, ADFINITAS)

Definitie: Este legatura care se stabileste prin casatorie, atat intre soti, cat si intre unul din soti si rudele de sange ale celuilat sot.

Romanii dau numele de afinitate si legaturii dintre logodnici sau dintre logodnic si rudele de sange ale celuilat logodnic.

Afinitatea dintre unul din soti si rudele de singe ale celuilalt sot poate sa existe in linie directa ( intre sot si ascendentii sau descendentii celuilat soit) sau in linie colaterala( intre sot si rudele colaterale ale celuilat sot). Ex: ginere- soacra, nora- socru, cumnati.

In afinitate nu exista grade, fiindca ea nu se stabileste prin procreere( "gradus autem ad finitati nulli sunt"). Romanii au nume anumite cu care arata legaturile de afinitate inseminate din punct de vedere juridic.

Efectele afinitatii:

persoanele care se gasesc in aceasta legatura, de afinitate nu au drepturi speciale intre ele

afinitatea poate da nastere obligatiei ca afinii sa-si procure reciproc alimente;

afinitatea de anumite grade este o piedica la casatorie (ex: in linie directa, casatoria intre afini e oprita la infinit, iar in linie colaterala, casatoria e oprita pana la gradul 2; este interzis sa ne casatorim cu fratele ori cu sora persoanei cu care am fost casatoriti.)

Incetarea afinitatii:

se produce prin desfacerea casatoriei. Se intelege de la sine ca nu exista afinitate intre unul dintre soti si persoanele care nu ajung rude ale celuilalt sot, decat dupa desfacerea casatoriei.

dar desi afinitatea inceteaza prin desfacerea casatoriei, totusi din punct de vedere al piedicilor la casatorie, ea dureaza si dupa desfacerea casatoriei.

PATRIA POTESTAS (PUTEREA PARINTEASCA)

1. DEFINITIE = este puterea pe care seful familiei o are asupra descendentilor sai, copii, nepoti, desemnati cu totii prin expresia" filii familias", indiferent daca sunt baieti sau fete, daca sunt nascuti in familie sau daca au devenit membri ai familiei printr-un act juridic civil, cum ar fi adoptie, casatorie, adrogatie, legitimare.

" Fere nulli alli sunt hominess qui talem in filias mos habent potestatem nor habemus"

Evolutia:

In epoca veche.

Patria potestas era nelimitat, seful de familie putea:
- sa-i alunge din casa familiala;

sa-i vanda in mancipio (la Roma) sau in sclavi trans Tiberim

sa-i abandoneze ca pe niste lucruri nefolositoare;

sa-i casatoreasca fara sa le ceara consimtamantul;

sa-i omoare cu consultarea unui consiliu de rude(concilium proprinquorum)- facultativ;

sa nu recunoasca paternitatea nou nascutilor;

sa-i revendice de la oricine ii detine pe nedrept.

Patria potestas era perpetua, oricare ar fi fost varsta si pozitia politica in stat (consul, pretor) a descendentilor, acestia ramaneau in puterea lui pater.

Descendentii aflati sub patria potestas nu aveau un patrimoniu propriu, nu puteau dobandi nimic pentru ei si nu puteau face situatia juridica a lui pater mai rea. Cata vreme pater familias este in viata, persoanele de sub puterea sa nu au nici un drept asupra averii familiei. Numai la moartea sefului ei vor obtine dreptul de a-si imparti mostenirea in calitate de " heredes sui".

Nefiind proprietari, persoanele alieni juirs nu se puteau in consecinta, nici obliga potrivit regulilor dreptului pozitiv.

SCHIMBAREA CONDITIE ECONOMICE

Conditii obligatorii cereau ca seful de familie a dispuna de o asemenea omnipotenta. Roma dispunea, la inceput, de un teritoriu agricol putin fertil. Obtinerea celor necesare traiului necesita o munca sustinuta si anevoioasa nu numai din partea sclavilor, dar si din partea tuturor membrilor familiei. De aceea, seful familiei avea nevoie de o putere care sa include largi posibilitati de constrangere. Aceasta autoritate pe care dreptul cutumiar o incredinta capului de familie era o adevarata autoritate jurisdictionala privata, pe care o exercita in calitatea sa de suprem judecator in familia sa. Dupa razboaiele pumice, situatia economica s-a schimbat mult. Modificarea conditiilor economice, sociale si politice, au avut ca efect si limitarea puterii parintesti- coloana vertebrala a familiei si anume:

a)     Privind dreptul de a pedepsi al tatalui- este primul care dispare, statul intervine energic

- In locul pedepsei cu moartea pe care pater o putea pronunta in dreptul starvechi, vedem in timpul Imperiului, un simplu drept de corectie. Imparatii intervin pentru a sanctiona pe sefii de familie care au abuzat de puterea lor parinteasca (Traian a obligat pe un parinte care si-a maltratat copilul, sa-i emancipeze; Hadrian a deportat pe tatal ce si-a ucis copilul intr-o pornire nefireasca de razbunare).

b)     Privind dreptul de a vinde copilul- declarat illicit, copiii putand sa-si reclame libertatea (exceptie: in caz de delict- abandon noxal, obligat de Justinian).

c)     Privind dreptul de viata si de moarte , desi este in vigoare in drept, cade in desuetudine;

d)     privind expunereea copiilor- prohibita si ea chiar in epoca clasica;

Interpelatiile lui Paul nu se refera la aceasta; apare prezumtia de paternitate, iar in perioada bizantina, expunerea era pedepsita cu pierderea puterii parintesti.

e)     Privind casatoria copiilor- li se cere consimtamantul.

In fine s-a admis ca patria potestas nu mai constituie o putere unilaterala , ci implica si indatoriri, cum ar fi obligatia de alimente fata de membrii familiei sau inzestrarea fiicelor.

ADROGATIA("rogare" = a pune o intrebare in fata poporului adunat in comitii)

Definitie si ratiune.

Reprezinta insitutia in baza careia un pater familias trecea in puterea unei alt pater familias. Era folosinta de cele mai multe ori, in scopuri politice cum ar: dobandirea magistraturii, asiguraea succesiunii la aceste magistraturi, ijntere politicieni si plebei, pentru ca acestia din urma sa poata participa la adunarile patricienilor si nu invers. I

Intrucat adrogatia constituia un act politic prin care anumite familii se uneau pentru a deveni mai puternice si a se impune pe scena politica, era necesar acordul adunarilor poporului(comiti curiate), care in cazul adrogatiei purtau numele de comitii callate.

Procedura adrogatiei

In fata comitiilor callate se prezentau persoana fizica care adroga,persoana fizica care urma sa fie adrogata;

Pontifix Maximus punea 3 intrebari: una pentru fiecare parte, dupa care comitiile callate votau adrogarea.

Tot in acest moment adrogatul proceda la o detestation sacrocrum(la o renuntarea a cultului domestic si adoptarea celui al noului pater familias). Dupa instaurarea dominatului (Diocletian- 284 e.n. ) adunarile poprorului nu se mai intruneau, adrogatia facandu-se in fata a 30 lictori.

Tot acum adrogatia se mai putea face prin testament - desi in Corpus Iuris Civilis nu exista exte, totusi in lucrarile lui Cicero si Cornelius Nepos, gasim mentiuni in care se vorbeste despre adrogatia testamentara, in scopul ca adrogatul sa poarte numele si rangul social al celui care il adroga. Astfel a fost adrogat Octavian Augustus de Iulius Cezar si Tiberino de catre Augustus sau prin Mancipt imperial.

Conditii pentru adrogatie

1. Acordul de vointa intre adrogat si adrogant se realiza prin Pontifex Maximus care punea o intrebare la adrogat si alta la adrogant.
2. Ambele parti trebuiau sa fie sefi de familie(pater familias) sa aiba patria potestas.
3. Varsta - adrogantul trebuia sa aiba cel putin 60 ani si sa nu aiba copii. Minorul de 25 ani nu putea sa adroge si sa fie adrogat.
4. Ambele parti sa aiba acces la comitii callate. Adrogarea nu se putea face in provincie unde nu se intruneau adunarile poporului, ci numai la Roma. Nu puteau adroga impuberii, femeile, plebeii. Plebeii au putut adroga si sa fie adrogati in momentul in care au obtinut dreptul de a avea adunari propriu = comitio tributa.

Femeile si minorii- Diocletian = puteau fi adrogati

Antonius Pius= putau fi adrogati, dar treptat au fost luate tot mai multe masuri pentru a feri pe acesti tineri de eventualele speculatii pe care unii adroganti incorecti ar fi putut incerca asupra bunurilor celui bogat.

Efectele adrogatiei
1. EFECTE PERSONALE sunt mult mai grave decat la adoptie, de aceea legea cerea ca, adrogatia sa fie aprobata de colegiul pontifilor si de adunarile poporului, care urmau sa analizeze seriozitatea motivelor invocate:

adrogatul impreuna cu toate persoanele pe care le-a avut in putere intra in patria potestas a adrogantului; el devine o persoana alieni iuris, suferind astfel un capitis deminutio minima.

inceteaza rudenia agnatica a celui adrogat, plus familia fata de rudele de rudele din familia de origine;

se pastreza rudenia cognatica cu familia de origine

adrogatul devine ruda agnate cu adrogantul si rudele acestuia

numele adrogatului va fi numele adrogantului la care se adauga sufixul us

cultul familial al persoanei adrogate disparea

EFECTE PATRIMONIALE= patrimoniul celui adrogat intra in deplina proprietatea a adrogantului; cu alte cuvinte are loc o confuziune intre cele doua patrimonii.

Consecinte:

- persoana fizica adroganta nu era raspunzatoare de datoriile pe care le-a avut cel adrogat, ele fiind considerate stinse in momentul adrogarii;

- aceasta inechitatea recunoscuta de vechiul drept civil a fost speculativa din sensul ca, adrogantul profita de intreg activul celui pe care l-a adrogat si adrogatul se folosea de institutia adrogatiei pentru a scapa de datorii.

- dreptul pretorian a modificat aceasta situatie in sensul ca a permis creditorilor sa isi valorifice creantele pe care le aveau asupra adrogatului, urmarind bunurile aflate in patrimoniul lui pater familias adrogant. Solutia nu era satisfacatoare in situatia in care adrogatul avea in momentul adrogarii un pasiv ce depasea activul si persoana fizica adroganta erau obligate sa raspunda pentru datoriile care depaseau activul din patromoniul pe care l-au primit.

- odata cu recunoastrea existentei peculiilor pe care le puteau avea alienii iuris, intre cele doua patrimonii nu se mai facea confuziune. Bunurile aduse de adrogat formau un peculiu separat, pe care creditorii puteau sa-l urmareasca pentru creantele pe care le aveau fata de adrogat.

EMANCIPAREA ADROGATULUI

El avea dreptul sa i se restituie averea pe care a avut-o in momentul adrogatiei. Daca emanciparea se facea fara o cauza justa rezulta averea si dreptul la un sfert din averea adrogantului.= quarta antonina.

Importanta:

Adoptiunea si adrogarea au avut o larga sfera de aplicare la Roma deoarece pe langa faptul ca asigurau celui fara copii o posteriotate legitima putea servi legitimarii copiilor naturali sau unor scopuri politice.

Adoptarea - latinilor de catre cetatenii romani conferea cetatenie ;

patricienilor de catre plebei = dreptul de a exercita demnitatea de tribun al plebei ;

facuta de imparati desemnau un mostenitor prezumtiv.

ADOPTIA

Izvoarele acesteia pot fi naturale (procreatio ex iustis nuptiis) si artificiale.

In cazul in care seful familiei nu avea urmasi, ii raminea totusi posibilitaea sa-si creeeze unii" artifiali" , pe cale adoptiei, care stabilea intre seful familiei si o persoana straina raporturi similare cu cele pe care casatoria le produce intre parinti si descendentii sai.

Adoptia este actul solemn in baza caruia o persoana alieni iuris trece din puterea parinteasca familiei firesti, in puterea parinteasca(patria potestas) a adoptatorului, dand nastere la rudenia agnatica cu familia adoptatorului;

nu prezinta interes politic;

este mai noua decat adrogatia.

Adoptia presupune 2 etape:

1. persoana care urma sa fie adoptata trebuia sa fie scoasa din familia de origine( se stinge rudenia cognatica); fiul de familie este de 3 ori consecutive vandut, iar ceilalti o singura data.

2. introducerea adoptatului in familia adoptatorului (se naste rudenia agnatica intre cele doua persoane) are loc in fata magistratului, impreuna cu pater familias firesc, pater familias adoptator si un tert.

In baza unei proceduri solemne, care se realiza printr-un in iure cession, adoptatorul declara" acesta este fiul meu conform dreptului civil". Pater familias nu se opunea, il eliberau pe fiu, el intrand in familia adoptatorului.

OBSERVATII:

1. Spre deosebire de interventia autoritatii publice de la adrogatiune, magistratul are numai un rol pasiv;
2. " Si pater filium ter venum dunit, filius a pater liber esta"( Legea celor 12 table- daca tatal a vandut de 3 ori pe fiul sau, acesta este liber de puterea parinteasca. Ce se intimpla daca procedura e repetata o data?).

CONDITII DE FOND LA ADOPTIE:

1. Varsta - diferenta de varsta trebuie sa fie de 18 ani;

nu era necesar ca adoptatorul sa aiba 60 ani(ca la adrogatie);

2. Adoptatorul - putea sa aiba si alti copii fiiresti sau adoptati

femeile nu puteau adopta deoareece nu aveau patria potestas;

Diocletian ( 284-305 ) prin rescript imperial a permis unei femei sa adopte un copil;

Justinian- putea adopta orice femeie care si-a pierdut copiii.

Leon VI( 866- 912)- putea adopta orice femeie care nu putea fi mama.

EFECTELE ADOPTIEI

EFECTE PERSONALE

inceteaza rudenia agnatica cu rudele din familia fireasca

se stabileste rudenia agnatica cu adoptatorul si rudele acestuia

fiul adoptat ramane ruda cognate cu toate persoanele din familia sa de origine;

impedimente la casatorie: cu rudele din familia de origine, datorita rudeniei agnatice ce se pastreaza; cu rudele din familia adoptaorului;

se dobandeste numele si rangul social din familia adoptatorului

EFECTE PATRIMONIALE

se pierde dreptul de succesiune in familia de origine, dobandindu-l in schimb in noua sa familie

si adoptatorul dobandeste un drept de succesiune fata de cel adoptat.

Cu toate acestea, adoptia prezenta unele neajunsuri:

daca tatal adoptiv il emancipeaza pe cel adoptat, deoarece acesta isi pierdea drepturile sale succesorale in familia adoptatorului;

situatia devenea si mai grava daca tatal natural al copilului adoptat murise inainte de emanciparea acestuia, intrucat in asemenea ipoteza, pierdea dreptul de mostenire sin in familia sa de origine.

pentru a proteja interesele fiului adoptat, s-a dat Senatus Consultus Afinianum = fiul adoptat intr-o familie cu 3 copii dobandea un sfert din averea adoptatorului (quarta afiniana), daca acesta il emancipa;

pentru a remedia neajunsurile adoptiei, Justinian a creat doua feluri de adoptie

1. Adoptia cu efecte depline( adoption plena , aplicabila in cazuri rare, cand adoptatorul era un ascendant (patern sau matern), deci cel adoptat era cognat cu adoptatorul, adoptia producand efectele filiatiei firesti.

Ca urmare, chiar emancipat, el nu pierdea drepturile succesorale pe care le avea in aceasta calitate.

2. Adoptia cu efecte reduse( adoption minus plena).- cand adoptatorul era o persoana straina, iar fiul dat in adoptie nu rupea definitiv legaturile cu familia sa fireasca (raminea in continuare in familia si in puterea lui pater familias, fiind rude cognate cu acesta. Era ruda agnata sau cognata cu familia fireasca si ruda agnata cu adoptatorul.

Pastrandu-si neatinse drepturile de succesiune ale persoanei adoptate in familia sa de origine, se inlatura posibilitatea ca aceasta sa ramana fara mostenire, in cazul predecesului tatalui sau natural.

La sfarsitul dreptului roman, adoptia se realiza printr-o simpla conventie care se incheia in fata judecatorului unde erau prezenti adoptatorul ,parintele firesc al adoptatului si adoptatul.

Adoptia se facea sub forma unui act scris care era semnat de toti cei care consimteua la adoptie. La sfarsitul Republicii era adoptia prin testament. Ea era probabil o numire de mostenitor, cu sarcina de a lua numele tatalui.

Adoptia unei persoane- alieni iuris- se putea face in calitate de fiu sau nepot

sui iuris -se numeste adrogatie,

a). adoptia cu efecte depline era posibila in doua cazuri:

- copilul e adoptat de un ascendant firesc al adoptatorului;

Ex: fiul emancipat care isi adopta copiii ramasi in puterea parinteasca a tatalui sau, bunicul copiilor. Se suprapune rudenia bazata pe adoptie peste rudenia fireasca (cognatio).

- copilul este dat in adoptie de un ascendent in familia caruia insa este privat de alta persoana, asa ca nu avea nici un drept eventual la succesiunea ascendentului sub a carui putere se afla. In caz de deces al bunicului, copilul ar fi fost privat de tatal sau. Daca tatal copilului moare, alaturi dre drept, adoptio plena se transforma intr-o adoptio minus plena.

CASATORIA

" Justum matromonium/justae nuptiae"

1. DEFINITIA

Izvoarele dreptului roman ne fac cunoscute mai multe definitii ale casatoriei, dintre care doua au ramas celebre:

- juristul Modestin - sec. III e.n. - " unirea barbatului cu femeia, o comunitate a intreegii vieti, o impartasire a dreptului divin si uman."

" nuptiae sunt coniunctio maris et feminae et consortuim omnis vitae, divini atque humani iuris communication"= uniunea diuntre barbat si femeie pentru toata viata__________

- in manualul de drept (Institutiones) al imparatului Justinian- "unirea barbatului cu femeia care consta dintr-o comunitate de viata de nedespartit".

" viri et mulieris coniunctio individuam consuetudinem vitae continens

Idealizand raporturile dintre femei si barbati, aceste doua definitii nu au acoperit cu exactitate realitatile vietii romane, mai ales pentru epoca veche, cand domina asa zisa "casatorie solemna" (cum manu), in cadrul careia sotia, supusa unei autoritati maritale, ce ii acorda sefului de familie un drept de viata si de moarte asupra ei, nu era intotdeauana partasa unei egale comunitati de viata.

2. LOGODNA( SPONSALIA)- etimologia cuv.= de la "spondere"= folosit la stipulatie.

In general casatoria era precedata de o logodna, simpla legatura morala, care consta in promisiunea pe care si-o faceau viitorii soti in vederea casatoriei.

Promisiunea de casatorie o puteau face, viitorii soti (daca erau persoane sui iuris) sau parintii acestora.

Logodna nu a produs efecte juridice decat in epoca imperiala (Constantin cel Mare), tarziu, cand, devenind un R.J. obliga partea care se facuse vinovata de ruperea nejustificata a logodnei la plata unor daune interese corespunzatoare.

Astfel: - logodnicul are actiune de adulter in caz de infidelitate din partea logodnicei;

- logodnicul care nu-si respecta promisiunea de casatorie, pierdea darurile facute logodnicei cu titlu de poena.;

Logodnica care refuza sa consimta la casatorie, era obligata sa inapoieze de 2 ori valoarea darurilor facute de logodnic;

logodnica dobandea 1/2 din daruri, daca logodnicul a murit

3. CONDITIILE DE FOND ALE CASATORIEI.

3.1. CONSIMTAMANTUL

ambii soti trebuiau sa fie persoane sui iuris- consimtamantul lor era suficient;

ambii soti trebuiau sa fie sub patria potestas- consimtamantul tatalui ;

nepotul- consimtamantul bunic+ tatal

In epoca arhaica, ca o consecinta a autoritatii pe care sefii de familie o aveau asupra personaleor care se aflau in puterea lor familiala (patria potestas), casatoria se incheia de catre pater familiaes.

In dreptul clasic, pe langa consimtamantul sefilor de familie, se cerea si consimtamantul persoanelor care urmau sa se casatoreasca . Treptat, ca urmare a slabirii autoritatii lui pater familias, va prevala in fapt vointa acestora din urma. Se pare ca, in epoca Antoninilor,consimtamtul viitorilor soti, chiar daca erau alieni iuris- era necesar.

In caz de conflict intre pater familias si copii, imparatul Augustus ingaduia fetelor sa ceara magistratului extraordinem, ca acesta sa-l constranga pe seful de familie sa-si dea consimtamantul la casatorie, iar Justinian acorda acet drept si fiilor.

3.2. VARSTA

In vechiul drept roman, varsta la casatorie era fixata de pater familias, Cu timpul s-a procedat la examinarea corporala ( inspection corpores) a viitorilor soti pentru a ase constata pubertatea.

Disputa intre 2 scoli de juristi - Sabinieni_- care promovau idea ca varsta sa fie stabilita in urma unui control corporal;

- Proculieni- varsta la barbati sa fie de 14 ani, iar la femei de 12 ani;

Teoria scolii Proculienilor a fost ulterior preluata si in codificarea lui Justinian, unde se scria ca daca aceasta cerinta era incalcata, casatoria era nula. Nulitatea se acoperea, daca sotii implineau varsta pana la constatarea nulitatii.

3.3. CONNUBIUM( JUS CONNUBII)= Dreptul de a incheia o casatorie conform legii romane.

Lipsa acestui drept era determinat de cauze diverse cum ar fi sociale, politice, civile sau morale sau de rudenie.

a)     considerente sociale: -pana in anul 445 i.e.n., era interzisa casatoria intre patricieni si plebei.(legea Conuleia);

pana in anul 9 e.n. era interzisa casatoria intre ingénui si liberti( legea Iulia de maritandis si legea Papia Poppaea).

era interzisa casatoria intre membrii ordinului imperial si liberti.

era interzisa casatiria intre crestini si evrei prin Constitutia din anul 388 e.n.

b)     considerente politice:- nu aveau ius connubii guvernatorul si femeile din provincie;

militarii nu se puteau casatori atata timp cat indeplineau serviciul militar.

c)     considerente morale( civile

nu aveau dreptul sa se casatoreasca tutorele, curatorul, fiul si nepotul cu fosta pupila mai mica de 26 ani.

tatal cu fosta logodnica a fiului;

fiul cu fosta logodnica a tatalui sau cu concubina tatalui.

rapitorul cu femeia rapita;

legea Iulia de adulteris interzice casatoria femeii adulterine cu complicele sau;

era interzisa casatoria intre copiii rezultati din uniunea sclavilor( contubernium), adica un sclav eliberat impreuna cu sora lui nu puteau incheia o casatorie legitima. Isi producea efecte rudenia cognatica( cognatiune servile).

d)     motive de rudenie: era interzisa casatoria intre:

rude in linie dreapta la infinit;

rude in linie colaterala pana la gradul 4;

rude prin alianta (afinitate) - alianta era rudenia care se stabileste intre un sot si rudele celuilalt sot (sotul este ruda de gradul 2 cu fratele sotiei)

la infinit afinii in linie dreapta- soacra cu ginerele si nora cu socrul;

in linie colaterala, intre cumnati si cumnate, dar numai din epoca dominatului.

Persoane legate prin rudenie spirituala, adica rudenia creeata prin botez sau cununie (fini si nasi);

In cazul adoptiei - adoptat si rudele din familia sa fireasca - piedica = rudenia cognitiva.

adoptat si rudele din familia adoptatorului - piedica = rudenia agnotica.

FORMELE CASATORIEI ROMANE

A. CASATORIA " CUM MANUM"

Este cea mai veche forma de casatorie, asa zisa casatorie "solemna" , care se incheia utilizandu-se anumite formalitati si ritualuri.

A fost mentionata in lege acelor 12 table.

In terminologia juridica romana, intitulata" cum manum", deoarece femeia cadea in puterea(manus) a sefului de familie(pater familias), avand o pozitie de subordonare fata de acesta, asemenea fiicelor (loco filiae), daca seful era pater familias, sau nepoata, daca sotul era persoana alieni iuris.

Casatoria la romani constituia un act privat, incheindu-se fara interventia organelor statului.

Actul prin care sotul dobandea manus asupra sotiei se numea Conventio in manus. El se incheia intre viitorii soti (patricieni) si reprezenta un act independent de casatoria propriu zisa. Conventio in manus se realiza prin anumite solemnitati si ritualuri, unele in forma religioasa, altele in forma laica.

a). CONFARREATIO = patricieni- era o forma solemna cu caracter religios perin care se realiza si se nastea manus.

Ceremonia se oficia de preotul lui Jupiter (flamen Dialis)- Pontifexaximus, de fata cu 10 martori ce reprezentau 10 curii ale cetatii, viitorii soti, oferind o paine facuta dintr-un grau foarte vechi( farreus panis") zeului Jupiter.

De asemenea se rosteau anumite cuvinte solemne, probabil formula era "Ubitu Gaius, ego Gaia"(Unde vei fi tu Gaius, voi fi si eu,Gaia). Ceremonialul se desfasura in casa barbatului inaintea imaginilor de stramosi zeificati.

b) COEMPTIO= plebei, latini carora Iulius Cesar prin legea Iulia ( 63 i.e.n.) le-a acordat ius connubii.

Se realiza printr-o vanzare, la inceput reala, apoi devenita simbolica a sotiei, viitorului sot. Daca viitorii soti erau persoane alieni iuris, conventia se incheia intre tatii acestora. Vanzarea simbolica se realiza prin mancipatiune (act solemn de transferare a proprietatii).

c). USUS(deprindere, usurinta).- consta in dobandirea lui manus printr-o prescriptie achizitiva care avea la baza posesiunea indelungata. Cu alte cuvinte, simpla convietuire neintrerupta a femeii cu un barbat vreme de 1 an, determina nasterea lui manus. Acest mod de dobandire a puterii barbatului asupra femeii era destul de vechi, fiind mentionat in legea celor 12 table, unde se preciza si posibilitatea femeii de a intrerupe termenul de perescriptie si astfel nu intra in familia sotului. In conformitate cu aceasta dispozitie, femeia putea sa lipseasca de la domiciliul conjugal in timpul unui an, intrerupand prescriptia. Ius trinactii exercitat de catre sotie, dadea posibilitatea sotiei sa ramana independenta fata de sot si sa nu intre in puterea acestuia.

EFECTE ALE CASATORIEI CUM MANUM;

1. femeia intra in familia sotului si devine ruda agnata cu toate rudele acesuia;

2. pierde dreptul de mostenire in familia de origine si il dobandeste in familia sotului

B. CASATORIA " SINE MANU"

Profundele transformari sociale si politice pe care le-a cunoscut, spre finele ei, Republica Romana, nu au putut ramane fara rezultate asupra organizarii familiale.

Raporturile familiale isi pierd din rigiditatea de odinioara, o atmosfera mai liberala domneste in viata de familie, iar autoritatea maritala isi pierde si ea din austeritatea (gravitas) de altadata.

Acum isi faceau aparitia asa zisa "casatorie libera", numita si " sine manu", deoarece aceasta nu intra in puterea materiala (in manu) a sotului, ci continua sa isi pastreze pozitie ei juridica anterioara.

Noua forma de casatorie, care se pare ca este la fel de veche ca si casatoria cum manu, fiind mnentionata in legea celor 12 table, nu cerea nici o formalitate pentru existenta ei.

Daca viitorii soti indeplineau conditiile de fond cerute de lege( consimtamantul, varsta, etc.) era suficient ca acestia sa inceapa sa convietuiasca ( hanor matrimonii), cu intentia de a intemeia un camin (affection maritalis)

Iata de ce, juristul Modestin afirma in "Regulile" sale ca simplul fapt al convietuirii unui om liber cu o femeie onesta si nascuta libera constituia o prezumtie absoluta a existentei unei casatorii liberem (sine manu). Merita sa fie subliniat caracterul emiamente etic, nonreligios al unei astfel de conceptii care asigura anumite consecinte juridice unei stari de fapt (legitimarea copiilor, drepturi succesorale), nu in temeiul unor ritualuri si formalitati, ci in virtutea unor norme morale, impuse de interesele sociale si ale partilor in cauza.

Incepand cu epoca imperiala, casatoria "libera"se impune in dauna celei solemne care devine o raritate.

CONCUBINATUL(concubinatul)

In cazul in care doua persoane nu se puteau casatori datorita unui impediment nedirimant (diferenta de conditie sociala, afinitate, considerente politice, etc.)ele puteau convietui in mod stabil sub forma concubinatului.

Concubinatul era o uniune inferioara intrucat nu erau indeplinite conditiile pentru justae nuptiae. Ex :-cetateni romani si peregrini

-guvernator -femei din provincie

-liberti si ingénui

-membrii ordinului senatorial si cei care practicau meserii infamante)

-soldatii in timpul serviciului militar.

Legea Iulia de Adulteris-18 i.e.n.

-nu sanctiona concubinatul, dar pedepsea legaturile "stuprum"(rusinoase) intre persoane care nu s-ar fi putut casatori niciodata, intrucat ar fi dat nastere unei legaturi incestuoase.

Concubinatul era o uniune licita, permisa de lege la inceput, nu exista obligatia de fidelitate si nici aceea de a locui impreuna.Copiii erau considerati copii naturali, rude de sange doar cu mama.Tatal ii putea adopta si sa-i lase mostenitori.

Dupa 284 i.e.n. in perioada dominatului, concubinajul

-devine uniune legitima ,dar inferioara:

-exista obligatia de fidelitate

-barbatul nu putea avea 2 concubine

-copiii raman copii naturali,dar nu puteau fi adoptai sau fi mostenitori.

In dreptul lui Justinian situatia copiilor era atenuata; ei primeau o parte din succesiunea tatalui natural, daca el nu avea copii legitimi.Acum apare si institutia legitimarii copiilor naturali.

OBSERVATII

1.COEMPTIO -era inca uzitata pe vremea lui Sanis, servind si la alte scopuri decat a incheia un matrimoniu.Astfel:

- coemptio fiducia causa pentru ca femeia sa-si schimbe tutorele.Femeia romana trebuia sa se afle totdeauna sub tutela.(femina simper in tutela).In lipsa de sot sau de ascendenti ea trebuie sa ceara un tutore triburilor sau pretorului.Schimbarea tutorelui=act de stare civila, facuta de femeie prin mancipatiune, este un indiciu de usoara emancipatie.

Vanzarea femeii avea la baza un act de fiducia, de unde si numele.Cand coemptionatorul - era sotul, femeia trece in familia acestuia in rand cu fiica;odata cu ea treceau si toate fiicele sale(filiae iura)

- un strain, ea trecea in mancipium.

Primul turore facea cu femeia un iuris, o coemptio, cu conditia de a o revinde altuia, preferat de ea, iar acela o cumpara cu invoiala de a o elibera.

Prin aceste schimbari de proprietari se transmitea si tutela. Dreptul de proprietate se elimina, dar ramanea raportul de tutela, asa cum pentru sclavi ramanea iura patronatus.

- testamenti faciendi gratia -pentru a-si putea face testamentul femeia (nu sotia) trebuia in prealabil sa rupa complet legatura cu familia ei, deci sa iasa de sub puterea tutorilor legitimi (sot sau tata) sau testamentari,fie pentru a deveni:-sui iuris

-a se supune unui manus strain

-a intra sub tutela unui strain.

Aceasta teoretic, practic cum? A se fi pus sub un mamcipium aparent,din care sa fie ulterior eliberata,nu era posibil caci ca persoana aflata sub un mancipium potestas,ea nu putea sa se dea in mancipium si nici sa fie pusa aici de tutore.Astfel nu-i mai ramanea decat calea unei casatorii de forma. Pentru procedura ajungerii de persoana sui iuris, tutorele legitim putea sa adauge incuviintarea sa la testamentul femeii, dar aceasta numai inainte de scoala lui Hadrian.

CONCLUZIE

In vechiul drept roman femeia ingénua nu putea testa pentru a nu atinge pentru a nu atinge dreptul de succesiune a agnatilor sai.Spre a eluda aceasta dispozitie ea isi crea calitatea de manumisa(liberta) prin faptul ca se da in coemptio unui tert care o elibera din puterea lui, ramanand fata de femeie in calitate de manumisor. Asadar, femeia isi pierdea calitatea de ingénua si putea testa. Femeia (nu sotia),desi sui iuris nu putea face testament decat daca incheia in acest scop un matrimonium similat (coemptio fiduciaria testamenti faciendi gratia) pentru ca in felul acesta sotul formal sa coopereze la testament prin a sa auctoritas.

Hadrian a acordat femeii ingénue dreptul de a testa.

- sacrorum interimendorum causa -femeia se casatorea cum manum, trecea in familia sotului, rupea legatura agnatica cu familia ei si scapa astfel de obligatia de a intretine cultul stramosilor ei (sacra).Acesta era scopul.

Femeia astepta sa moara sotul ca sa-si reia propria avere sine sacris in calitate de mostenitoare a defunctului.

RAPORTURILE PERSONALE DINTRE SOTI

1. CASATORIA CUM MANUM

Rupand orice legatura de rudenie agnatica cu familia sa de origine ("capitis deminutio minima"), sotia intra in familia sotului devenind ruda civila cu agnatii sotului ei. Dependenta (alieni iuris)acum de noul cap de familie, sotia intra in puterea:

--"manus" a sotului, daca el era pater familias, dobandind o pozitie din punct de vedere juridic cu a unei fiice("eaca filiae")

--"patria potestas" a lui pater familias, daca sotul este un fiu de familie, locul ei fiind cel al unei nepoate("eaca neptis")

La moartea sotului, legatura creata prin conventia in manum nu se schimba. Sotia urma situatia celorlalte persoane alieni iuris aflate in puterea sotului ei, daca acesta era pater familias. Ea devenea sui iuris, avea drept de succesiune, ca heres sua.

Daca sotul era filius familiae, sotia ramanea ca alieni iuris in puterea acestuia, in cazul decesului lui pater.

Puterea capului de familie asupra femeii a fost la inceput nelimitata: o da in mancipio, judecatorului pana la moarte.

2.CASATORIA SINE MANUM

Femeia ramanea in familia sa de origine ca:

-alieni iuris (daca pater exista)

-sui iuris (sub tutela agnatilor ei).

Ca si in cealalta forma de casatorie, sotia casatorita sine manum primea numele sotului, domiciliul sau era cel al sotului,iar daca fara voia acestuia parasea casa familiala, sotul putea sa o urmareasca si sa o readuca, folosind o cale de urmarire special creata in acest scop: interdictul de "uxore exibenda et ducenda"(chiar si impotriva tatalui sotiei).

In masura in care casatoria sine manum iese din uz, asistam la ameliorarea pozitiei sociale a femeii: sotii sunt obligati sa-si poarte respect reciproc, femeia ia rangul social al barbatului, barbatul e obligat sa-i dea intretinerea corespunzatoare, s-o apere si sa actioneze pentru ea in fata justitiei. Sotii isi datorau fidelitate unul celuilalt. Dar,numai adulterul femeii era pedepsit.Pana spre sfarsitul Republicii pater putea el insusi sa pedepseasca pe sotia infidela.

Prin Legea Julia de adulteries (August, reconfirmata de Domitian, Septimiu-Sever),dreptul de a sanctiona a trecut statului.Actiunea putea fi intentata de sot sau de pater in 60 de zile, iar pedeapsa era renegarea sotiei, moartea(Constantin), inchisoarea pe veci in manastire (Justinian).

Daca barbatul comitea adulter, el restituia dota imediat sau dupa 6 luni.

Sotii nu se puteau actiona in justitie.

RAPORTURILE PATRIMONIALE DINTRE SOTI

1.CASATORIA CUM MANUM

= regimul comunitatii de bunuri.

Situatii :1. femeia alieni iuris = se obisnuia ca pater s-o inzestreze cu bunuri mobile, imobile, care, menite sa sustina sarcinile casatoriei intrau in patrimoniul noului sef de familie.

2. femeia sui iuris = intra in puterea lui pater famimilias impreuna cu toata averea ei.

La decesul sefului de familie ea dobandeste alaturi de ceilalti mostenoitori cota-parte succesorala ce-i revenea in conformitate cu ius civile.

2.CASATORIA SINE MANUM

= regimul separatiei de bunuri

Situatii: 1. femeia alieni iuris continua sa fie supusa autoritatii domestice a capului de familie sale de origine si in consecinta, tot ce dobandea ramanea acestuia. La moartea lui pater venea la mostenire in concurenta ceilalti erezi, primind o cota parte.

2. femeia sui iuris continua sa ramana proprietara averii sale (bunuri extra dotem). Putea sa incheia acte juridice cu concursul tutorelui, putea incheia cu sotul acte juridice, cu exceptia donatiilor (au fost prohibite pana la finele Republicii; Caracalla a stabilit ca ele raman valabile daca sotul donator a murit fara sa-si fi manifestat vointa de a desface donatia).

In ambele cazuri se obisnuia sa se constituie in favoarea sotului o dota (dos) pentru a sustine sarcinile viitoarei casatorii (ad onera matriminii sustinendo).

DOTA

Are ca beneficiar pe sot si se constituia de catre:

- capul de familie daca femeia era alieni iuris;

- terti, daca femeia era sui iuris.

Din punct de vedere juridic existau mai multe modalitati de constituire a dotei:

-- 1. printr-un transfer de proprietate (datio dotis) facut sotului prin modalitatile legale de instrainare a proprietatii : mancipatie,traditie;

-- 2. printr-un contract verbal(promissio dotis) prin care cel ce constituie dota promitea in cuvinte solemne sotului beneficiar ca-i va transmite, odata cu incheierea casatoriei, anumite bunuri;

- 428 e.n. Theodosius al-II-lea si Valentinian al- III-lea au hotarat printr-o constitutie ca dota poate fi constituita fara nici o formalitate printr-un pact (pactum de constituenda dote), adica o simpla promisiune facuta sotului de catre cel ce constituie dota.

Dota devenea proprietatea sotului nelimitata la inceput (dota nu se substituia), prerogativele sotului asupra dotei au fost cu timpul micsorate, avandu-se in vedere interesele sotiei pentru eventualitatea unui divort. De aceea, legea Julia de adulteris coercendis interzice, la finele Republicii, ca sotul sa instraineze, fara incunostiintarea sotiei, fondurile dotale, iar in dreptul postclasic, masura este extinsa asupra oricarui fel e proprietate imobiliara (Justinian).

La desfacerea casatoriei, dota trebuia restituita celui care a constituit-o, intrucat dota fusese constituita pentru sustinerea casatoriei care nu mai exista.

1. in epoca veche- printr-un contract verbal( actio ex stipulatu) incheiat dupa casatorie.
2. la finele Republicii- apare o actiune speciala( action rei uxoriae= reclamatia dotei), cu care sotia cerea judecatorului sa oblige pe sot sa-i inapoieze averea dotala imediat, care se putea realiza in natura sau printr-un echivalent in bani.

Judecatorul il putea condamna numai in limitele activului sau patrimonial, nu peste posibilitatea de plata reala.(beneficiul de competenta) .

Restituind dota, sotul putea, la randul sa retina pasivul legal, o parte din bunurile dotale

pentru a asigura cresterea copiilor rezultati din casatorie (propter liberas)

drept sanctiune impotriva sotiei care sustrasese bunuri de la sot( propter res amotas);

sotului care avusese un comportament immoral (propter mores);

ca o despagubire pentru bunurile pe care le daruise sotiei(propter res donates);

pentru cheltuieli necesare si utilepe care sotul le-a facut in vederea intretinerii averii dotale (propter impensas).

3. in epoca imperiala- action rei uxoriae putea fi intentata in caz de incetare prin moartea sotului, de sotie impotriva mostenitorilor acestuia, dar ei nu se bucurau de beneficiul de competenta.
4. Justininian- actiune de restituire a dotei = action de dote, schimbandu-si totodata structura: - obligatia de restituire a dotei se bazeaza pe lege;

retentiile (retinerile) au fost abolite;

sotul putea opune in compensatie sotiei creantele pe care el, sotul le avea impotriva acesteia;

restituirea era garantata printr-o ipoteca generala si tacita care se constituia asupra patrimoniului barbatului din momentul incheierii casatoriei. Aceasta ipoteca devine si privilegiata printr-o constitutie din 531.

Slabirea rapoturilor familiale si incertitudinile casatoriilor din epoca de declin a sclavagismului roman a impus aparitia unei institutii menite sa asigure unele avantaje sotiei pentru cazul in care sotul ar fi decedat inaintea ei sau cand casatoria s-ar fi desfacut fara vina acesteia. Este vorba de darurile pe care sotul le facea sotiei inainte de casatorie. - "donation ante nuptias"= donatii inainte de casatorie si " donation propter nuptias"= donatie pentru casatorie (Justinian), institutie foarte cunoscuta in Orient, se raspindeste intr-o epoca tarzie in intreg Imperiul Roman. Justinian aplica acestei donatii regula dotei cu care o asimileaza.

DESFACEREA CASATORIEI

Se cunosc 3 cazuri: 1. moartea unuia din soti;

2. capitis deminutio- maxima, media sau minima (datorita emancipatiei sau adoptiunii);

3. divortul- divortium.

CASATORIA CUM MANUM

Femeia era loca filiae, asa incat sotul avea supra ei o adevarata patria potestas. Iesirea de sub manus se facea prin acelasi mod ca si iesirea fiicei - prin emanciparea unui tert care va fi obligat sa dea dota in baza unui pact de fiducie adaugat la mancipatiune, astfel ca femeia va deveni sui juris si casatoria era desfacuta.

Pentru " confarreatis"- " diffoneatio", o solemnitate contrara .

O veche lege atribuita lui Romulus, interzice divortul fara cauza sub pedeapsa, pentru sot, de a da sotiei o parte din avere.

Existau cateva cazuri autorizate cuum ar fi adulterul, furtul de bunuri, substituirea de copii, vrajitoria.

R- numai sotul ce pronunta divortul dupa ce consulta sfatul rudelor apropiate.

2. CASATORIA SINE MANU

Incheiata prin intrunirea celor 2 elemente:

a.      affectio maritalism (intentia de a intemeia o casatorie);

b.     hanor matrimonii (convietuirea in comun).

La desfacerea casatoriei indata ce unul din aceste doua elemente disparea, legea nu cere indeplinirea niciunei formalitati, consecintele fiind:

- separarea sotilor facuta cu intentia de a se desparti pentru totdeauna;

- notificarea in scris prin martori a vointei de a divorta;

- Ruperea actului dotal.

Exista o perfecta egalitate intre soti, femeia sui iuris putea repudia barbatul. Seful de familie al femeii alieni iuris poate desface casatoria chiar impotriva vointei acesteia.

In timpul republicii, sotul trimitea un libert care pronunta formula uzuala de divort.

Divortul devine tot mai frecvent " nuptias consensus facit, dicortium dissensus facit". Csatoria inceteaza fiind un " consortium omnis vitae", desi idea se pastreaza inca in definitia casatoriei.

Seneca: " femeile din clasa dominanta numarau anii, nu dupa consuli, asa cum se obisnuia, ci dupa sotii pe care i-au avut".

Juvenal - satira asupra femeii.

Reglementarile divortului in dreptul lui Justinian.

1. consimtamant mutual (communi consensus
2. Bona gratia- motivata de un fapt just care nu este imputabil unuia dintre soti ( ex: impotenta- dupa 2 ani; sterilitatea; caderea in prizonierat, etc)
3. Divortium ex justia causa - din culpa unui sot, faptul ca a savarsit o fapta pedepsita de legislatie (ex: adulterul; sotul intretinea relatii cu concubine la domiciliul conjugal; etc)
4. Divortiumn sine justa causa, fara motive permise de lege (ex: sotul care repudiaza este pasibil de pedeapsa civila sau penala).

LEGITIMAREA

In vechiul drept roman cand singura rudenie cunoscuta era cea civila (agnatica) copilul nascut in afara casatoriei avea o situatie precara. El nu era ruda nici cu tatal sau natural, pentru ca acesta nefiind casatorit cu mama copilului nu putea fi ruda civila cu aceasta din urma. Nu era ruda nici cu mama sa pentru ca intre ea si copil nu puteau exista legaturi de rudenie civila, deoarece o astfel de rudenie se transmitea numai prin barbati, si nu prin femei, datorita lui patria potestas.

Intr-adevar, numai barbatii in calitatea lor de sefi de familie puteau exercita autoritatea in familie, iar temeiul rudeniei civile il forma tocmai acest gen de putere.

Dupa ce rudeniei de sange(cognatica) i se recunosc anumite efecte juridice, situatia se schimba cu privire la raportul dintre mama si copil: acesta din urma este abia acum ruda cu mama sa. Se cerea doar sa se faca dovada maternitatii, adica a faptului nasterii, ceea ce era foarte simplu, deoarece, asa cum spunea juristul Paul, "mama este intotdeauna sigura, chiar daca ar fi nascut dintr-o casatorie ocazionala"=mater semper certa est, etiam conceperit.

Situatia nu s-a schimbat cu nimic fata de tata, deoarece la Roma numai o casatorie ,adrogatie sau adoptie puteau genera un raport de rudenie cognatica intre tata si copil.Cu alte cuvinte, in societatea romana nu puteau exista decat tati legitimi, iar tata legitim nu putea fi decat sotul mamei,conform adagiului: tatal este cel pe care-l arata casatoria legitima" (pater is este que instae nuptiae demonstrant).

Desi dreptul roman nu a pus la indemana tatilor un mijloc propriu de legitimare a copiilor naturali, totusi ei obisnuiau sa foloseasca in acest scop adoptia sau adrogatia. Pe aceasta cale copiii naturali intrau in familie si implicit in puterea tatalui lor natural.

Legitimarea a aparut in dreptul bizantin admitandu-se ca toti cei care au copii naturali nascuti in cadrul unei uniuni intre persoane care nu aveau ius connubii sa poata sa-I legitimize in anumite conditii:

1).CASATORIA SUBSECVENTA .Imparatul Constantin a admis ca toti cei care au copii nascuti din relatii de concubinat sa-i poata legitima in timp de 1 an de la darea legii printr-o casatorie subsecventa (per subsequens matrimonium).Conditii:

-incheierea unui instrumentum dotal;

-casatoria sa fi fost posibila la data conceptiei copilului (sa nu fi existat impedimente ca existenta unei casatorii sau rudenia);

-consimtamantul celui ce urmeaza a fi legitimat este necesar daca este puber (12-14 ani), deoarece ca urmare a legitimarii el se transforma din persoana sui iuris in persoana alieni iuris, suferind asadar un capitis deminutio minima.

2).RESCRIPT IMPERIAL

In situatia in care o astfel de casatorie nu mai era posibila din motive obiective (decesul mamei, etc.) legitimarea se facea printr-o "decizie imperiala"(per rscriptum principis).Conditii:

-consimtamantul daca era puber si tatal sa nu aiba copii legitimi.

3).OBLATIUNE LA CURIA IMPERIALA.

- a aparut in ultimul secol al imperiului datorita lipsei pe care statul o ducea de strangatori de biruri (functie dificila, deoarece acestia raspundeau personal de incasarea lor).Pentru a asigura un numar corespunzator de astfel de functionari, s-a admis prin lege legitimarea copiilor naturali pe care parintii se obligau sa-i faca perceptori de dari, iar daca erau fete, sa le casatoreasca cu astfel de functionari publici (decurion).Conditii:

-consimtamantul, daca era puber;

-parintii sa nu aiba copii legitimi;

-inzestrarea cu 25 iugari de pamant;

-inscrierea in ordinal decurionilor(baietii);

-casatoria cu un decurion(fetele).

LEGITIMAREA

Definitie: reprezinta o institutie bizantina care apare odata cu introducerea crestinismului. Grija imparatilor crestini pentru reglementarea situatiei copiilor naturali este fireasca, ea fiind paralela cu aceea a recunoasterii concubinatului ca o casatorie de rand inferior .

In vechiul drept roman nu se tinea seama decat de paternitatea legitima. Inafara casatoriei paternitatea nu exista din punct de vedere juridic.

Dimpotriva, maternitatea a fost recunoscuta si a avut efecte depline, fie ca femeia era casatorita sau necasatorita, raportul juridic dintre ea si copii ramanand acelasi.

Regula ca numai paternitatea legitima produce efecte juridice a fost multa vreme fara exceptie. Prima exceptie a fost in timpul imparatului Hadrian = copiii naturali ai militarilor vor fi considerati ca si cognati cu tatal lor, adica vor fi chemati conform edictului pretorului la mostenirea ab intestat a tatalui lor.

De la principiul recunoasterii paternitatii naturale, dreptul crestin a adus modificari importante.Legitimarea copiilor naturali a fost permisa sub 3 forme:

-casatorie subsecventa;

-oblatiune la curie;

-rescript imperial.

1.CASATORIA SUBSECVENTA

A. Origine:

Imparatul Constantin a autorizat persoanele ce traiau in concubinat sa-si legitimize copiii ,casatorindu-se intr-un an de la decizie cu conditiile:

-- femeia sa fie ingénue;

-- sa nu existe copii dintr-o casatorie precedenta.

Aceste conditii au fost desfiintate atunci cand legitimarea prin casatoria subsecventa s-a transformat dintr-o institutie temporara intr-una permanenta.

B.LEGITIMAREA ANASTASIANA

517 e.n. imparatul Anastasie a transformat legitimarea intr-o institutie juridica cu 3 conditii:

-- consimtamantul copilului daca e puber(14 ani);el se transforma din sui iuris in alieni iuris;

-- sa nu apara o filiatie adulterina,ca efect al casatoriei;

-- casatoria sa fie posibila acum si in momentul conceptiei; necesitatea unui instrumentum dotale =contract de casatorie.

Suprimata la un moment dat de imparatul Justin ea a fos definitiv consacrata de Justinian.

Efecte

-- copilul natural devine Justus;

-- el cade in patria potestas a tatalui sau;

-- devine ruda agnata cu toate rudele tatalui .

2.OBLATIUNE (PREZENTARE) LA CURIA IMPERIALA

=Procedeu introdus din motive fiscale de imparatii Teodosiu si Valentinian.Conditii:

-- consimtamantul copilului

-- absenta unui copil legitim

-- inzestrarea cu 25 iugari de pamant (pentru e putea deveni curialis).Daca era fata, sotul ei devenea decurion.

Efecte

=mai reduse-limitate numai la raportul dintre tata si copil;

--copilul ramanea strain fata de rudele tatalui ;

--mosteneste numai pe tata.

3. RESCRIPT IMPERIAL

=introdus de Justinian prin Novela 18. Are ca scop reglementarea situatie copiilor naturali cand casatoria subsecventa a devenit imposibila dintr-o cauza oarecare. Produce aceleasi efecte ca si casatoria subsecventa.

Se cere

-- tatal sa faca o petitie catre imparat cand e in viata sau prin testament. Justinian a desfiintat aceasta conditie in celelalte 2 cazuri,dar a introdus-o aici.

-- nu era necesar instrumentum dotale.

Imparatul putea sa nu incuviinteze legitimarea in 3 cazuri:

--tatal si mama se puteau casatori;

--tatal are copii legitimi;

--in lipsa conceptiei parintii nu s-ar fi putut casatori.

STINGEREA PUTERII PARINTESTI

DURATA PATRIA POTESTAS

Puterea parinteasca era menita in conceptie romana sa dureze pe tot timpul vietii lui pater familias,este deci perpetua.

Spre deosebire de dreptul modern unde ea se stinge odata cu implinirea varstei de 18 ani ,in dreptul roman patria potestas nu se stinge decat cu disparitia titularului ei(moarte naturala sau civila)sau a persoanei care se gasea in puterea celui dintai, si chiar unele efecte ale ei trec dincolo de moartea tatalui de familie.

Explicatia se bazeaza pe fundamentul acestei puteri. In dreptul modern puterea parinteasca are drept scop protejarea copilului, a intereselor acestuia. In dreptul roman patria potestas exista in interesul tatalui de familie.

2) MODALITATI DE STINGERE A PUTERII PARINTESTI

2.1.moartea lui pater familias sau a copilului;

2.2.cazuri de drept privat=emancipatiunea, adoptia, darea in mancipio, adrogatia, casatoria cum manum pentru fete;

2.3.cazuri de drept public=pierderea libertatii (capitis deminutio maxima)

=pierderea cetateniei (capitis deminutio media)

=numirea in unele functii publice a copilului.In dreptul stravechi era demnitatea de flaming a lui Jupiter=flamen dialis sau fat ace devenea preoteasaa zeitei Vesta=virgo vestalis.In faza ultima=consuli,prefecti,episcope.

2.4.cazuri de drept penal=expunerea copiilor si abandonarea

=prostituirea unei fiice de catre tatal sau

=casatoria incestuoasa a tatalui.

EMANCIPAREA

Definitie =mod special de stingere a puterii parintesti care se produce prin vointa tatalui si are ca efect scoaterea copilului din familie= capitis deminutio minima si pierde drepturi succesorale.

Daca e vorba de filius familias dupa a-3-a mancipatiune puterea parinteasca este stinsa conform regulilor din Legea celor XII table. Fiul este persoana sui iuris.Tatal devine prieten. Are loc o mancipatio cum fiducia urmata de eliberare (manimissio).Se numeste fiduciara pentru ca presupune buna credinta.

Evolutie

=in dominat -testament, contract;

=Anastase 502- emancipare prin rescript imperial;

=Justinian-emanciparea se face printr-o simpla declaratie a tatalui inaintea magistratului.

Conditii:-nu exista decat vointa fiului emancipat.

Efecte:=se rup legaturile de rudenie agnatica dintre emancipat si familie;

=dispare dreptul de tutela, de succesiune.

Deci, emancipatul ramane fara familie si fara patrimoniu, pierde pozitia sociala, devin clienti, isi vand forta de munca.

Emancipatul poate dobandi:

-peculium profecticuim pe care-l avea daca nu era luat de tatal sau;

-peculium adventicuim in deplina proprietate;

-peculium castrense si quasi castrense.

Pater familias dobandeste o treime din peculium adventicium(Constantin). Justinian-pastreaza uzufructul a jumatate din bunurile adventicii.

RAPORTURILE PERSONALE DINTRE

PARINTI SI COPII

Pana in perioada imperiului fiul de familie avea o situatie juridica asemanatoare cu cea a sclavului. Astfel:

-- este un instrument de achizitie in favoarea lui pater familias. Tot ce dobandeste fiul intra in patrimoniul lui pater, in virtutea principiului unitatii patrimoniului familial a capului de familie.Patrimoniul este unic si indivizibil.

-- pater nu este obligat prin actele incheiate de fiul sau decat in aceeasi masura ca si pentru sclav, adica in baza actiunii adjectidial qualitatis.

Dupa razboaiele punice situatia economica s-a schimbat mult. Razboaiele purtate de romani au intins hotarele statului, teritorii foarte roditoare fiind anexate Romei.Economia primitiva face loc unei economii comerciale intemeiata pe o vie circulatie de marfuri. Bogatii uriase provenite din prazile de razboi se revarsa asupra Romei, iar numarul urias al sclavilor luati prizonieri asigura mana de lucru de care avea nevoie societatea.Acest fapt a avut 2 consecinte asupra familiei romane:

== pozitia sclavului s-a inrautatit in mod considerabil si din membri de familie devin simple unelte de munca;

- conditia membrilor liberi ai familiei liberati acum de obligatia de a munci, se imbunatateste.

Caracterul despotic al puterii parintesti cedeaza in fata noilor realitati economico-sociale. Fii de familie activau tot mai departe de domus, de aceea s-a ivit necesitatea ca acestia sa poata dobandi anumite bunuri si sa se planga magistratului impotriva actelor lui pater familias care l-ar fi prejudiciat.

I.Peculiile fiului de familie= unul din indiciile dezagregarii puterii patriarhale romane si ale limitarii puterilor lui pater familias.

1. Peculiul prefecticiu = masa de bunuri (turme de animale mici, bunuri mobile, pamant, marfuri, bani, sclavi) pe care pater familias le da in administrare fiului de familie, care avea dreptul de a folosi aceste bunuri si dreptul de a culege fructele pe care le produce.

Este cel mai vechi peculiu, chiar si sclavii pot avea asemenea peculiu.

Tatal ramine proprietarul bunurilor pe care le incredinteaza fiului spre exploatare si fructificare, iar fiul avea doar un drept de folosinta.

Acest peculiu nu constituie o exceptie de la principiul unitatii si indivizibilitatii patrimoniului familiei romane, al carui proprietar unic este pater.

Trasaturile peculiului

se contabilizeaza separat, insa ramine din punct de vedere juridic in proprietatea lui pater familias;

la decesul fiului de familie, peculiul revine tatalui nu" jure hereditario"( adica numai in limita activului, conform dreptului praetorian). Pater nu raspunde de datoriile fiului decat in limitele peculiului. Deci, nu se face o confuziune intre peculiul existent fiului si patrimoniul lui pater, acesta din urma, urmand sa raspunda de datoriile lasate de fiul numai in limitele activului din peculiu. Tertii au o actio de peculiu impotriva lui pater familias. Acest peculiu nu constituie o exceptie de la regula unitatii patrimoniului familial, caci tatal ramane proprietar. Celelalte tipuri de peculiu sunt adevarate exceptii.

2. Peculiul castrense = a aparut la inceputul Imperiului Augustus sau Cezar ( sfarsitul sec I i.e.n. si inecputul sec I e.n.), cand acestia minati de dorinta de a mentine o armata puternica, imparatii romani au ingaduit fiilor de families a devina proprietari ai bunurilor dobandite cu ocazia serviciului militar sisa poata dispune de ele prin acte intre vii sau testament.

Continut:

bunuri si sume de bani pe care fiul le primea de la rudele sale cand pleca in armata;

solda;

Darurile pe care le primea de la superiori sau de la imparat;

Prazile de razboi obtinute in urma luptelor izolate, nu cele ce rezultau din campanile de razboi regulate care erau in statul roman.

Trasaturi:

fata de acest peculiu, fiul are plenitudinea dreptului de proprietar;

fiul poate dispune prin testament, in timpul serviciului de acest peculiu si dupa terminarea acestuia, potrivit unei decizii a lui Hadrian.

Deosebiri fata de peculiul profecticiu

dreptul de a testa;

fiul este proprietarul peculiului castrense;

se poate instraina inter vivos.

Asemanari cu acesta

daca fiul moare fara sa fi lasat testament, tatal va veni la mostenire nu jure hereditatio, ci tot jure peculii;

datorita acestui fapt, peculiul castrrense este tot un peculiu si nu un patrimoniu; Justinian a decis ca tatal in acest caz sa mosteneasca jure hereditario. Este ultimul pas al evolutiei: acum fiul militar este in fruntea unui adevarat patrimoniu.

OBSERVATII

in favoarea militarilor s-au introdus in epoca imperiala mai multe reguli derogatorii de la dreptul comun si adesea ele au fost punctul de plecare al unor principii juridice noi.

3. Peculiul cvasi-castrense= in epoca imparatului Constantin, si se constituia din bunurile pe care functionarii le dobandeau in exercitiul slujbelor publice sau bisericesti si au fost asimilate cu cele dobandite in timpul serviciului militar.

are acelasi regim juridic ca si peculiul castrense, titularii acestora puteau dispune intervivos.

prin limitarea privilegiului acordat militarilor s-a permis functionarilor imperiali si membrilor clerului de a poseda un peculiu.

Acest peculiu a fost introdus prin analogie cu cel al militarilor.

Justinian - a reglementat acest peculiu dupa principiile celui castrense, transformandu-l intr-un adevarat patrimoniu.

4. Bona adventicia( bunuri dobandite)

Sub acelasi imparat Constantin, fiul de familie obtine dreptul de a avea o alta masa de bunuri, cele pe care le dobandise prin mostenire de la mama sa si care sunt cunoscute sub denumirea de " bunuri materne"( bona materna).

La inceput aceste bunuri intrau in patrimoniul lui pater familias. Chiar daca copiii ar fi mostenit pe mama lor, conform SC Ortifianum, tatal devenea proprietarul mostenirii prin intermediul copiilor sai. Dupa aceea, aceste bunuri isi pierdeau individualitatea in masa patrimoniala a sefului de familie, iar la decesul acestuia erau impartite de mostenitorii tatalui, indiferent daca ei proveneau din casatorii diferite.

319 e.n.- Constitutia lui Constantin a decis ca aceste bunuri sa fie supuse unui regim special, nuda proprietate sa fie a copiilor , iar folosinta sa ramana lui pater familias.

Deci, bunurile nu formeaza un peculiu = o totalitate de bunuri supuse activului juridic al unei persoane fie ca are proprietatea sau folosinta.

In cazul bonei adventice, bunurile nu sunt supuse activului copiilor, ei nu au nici un amestec in administrarea acestor bunuri.

Masa de bunuri adventice a crescut mereu:

la inceput, numai bunurile dobandite de la mama( bona materna);

apoi, bunurile dobandite de la rudele mamei (bona materni generic);

mai la urma darurile de nunta.

Regimul juridic

- tatal are uzufructul acestor bunuri, iar fiul nuda proprietate;

- daca tatal deceda, bunurile reveneau numai fiului;

- daca fiul predeceda , tatal dobandea aceste bunuri, cu titlul de jure hereditatio;

- fiul de familie nu putea testa asupra bunurilor adventicii.

1. CAPACITATEA CONTRACTUALA A FIULUI

Se stie ca sclavul nu se poate obliga. Copilul are insa in schimb aceasta capacitate pentru ca are o personalitate, dar nu poate intenta actiunile legii, ci putea intenta doar actio injuriarum si action in fortum.

Filia familias- se presupune, in lipsa unor texte formale , ca erau incapabile de fapt din cauza sexului.

SC Macedonianum, dat in vremea lui Vespanian- prevedea posibiliatea de a anula obligatiile rezultate dintr-un imprumut contractat de un fiu de familie da la un camatar( fiul ridica exception senatus consulti macedonieni, prin care refuza sa plateasca.

Cu timpul s-a recunoascut copiilor chiar un drept asupra patrimoniului parintesc. Astfel, daca pater ii dezmosteneste fara justa cauza, ei pot ataca testamentul prin querella inofficiosi testamenti.

S-a recunoscut copiilor un drept asupra unei patrimi din patrimoniul tatalui- quota legitima.

OBSERVATII:

SC Ortifitianum 178 e.n - s-a acordat copiilor legitimi si nelegitimi dreptul de succesiune la averea mamei lor. Pana atunci, copiii nu aveau acest drept pentru ca nu erau agnati cu mama lor. Deschizindu-li-se dreptul la mostenire, urma dupa jus civile ca averea mostenita sa intre in patrimoniul lui pater , conform principiului ca fiul de famiulie este un instrument de achizitie pentru pater familias. Asadar, averea mostenita de la mama ar fi revenit, la moartea tatalui tuturor copiilor acestuia. Spre a impiedica aceasta consecinta, s-a recunoscut in anul 319 e.n., fiului de familie, dreptul de proprietate asupra bunurilor de peovenienta maternala.

Intrucat in relatiile comerciale cu terte persoane, fiul putea sa faca situatia economica a lui pater mai rea ( adica sa il oblige), situatie ce a aparut frecvent in sec I e.n. cand s-au creat constractele consensuale, de buna credinta in care partile aveau o dubla calitate de debitor si de creditor, tertii il puteau actiona pe pater pe baza actiunii adjectitiae qualitates, obligandu-l sa plateasca datoriile rezultate din contractile incheiate de fiul sau de familie.

DREPTUL LUI JUSTINIAN

Principiul stravechi in dreptul roman era ca o singura familie nu are decat un singur patrimoniu, cel al lui pater familias. Toate persoanele alieni juris castiga numai pentru patrimoniul comun si numai in mod exceptional pentru ele.

Deci, descendentii nu posedau un patrimoniu propriu, nu puteau dobandi nimic pentru ei si nu puteau sa inrautateasca situatia materiala a sefului de familie, de ex sa fie debitori.

Incepand cu Justinian, regula se rastoarna in sensul ca, peculiiile fiului de familie devin adevarate patrimonii si se reglementeaza o noua regula care spunea ca fiecare castiga pentru el insusi si are un patrimoniu propriu.

Institutie specifica romana, patria potestas dispare odata cu mediul in care s-a nascut si s-a dezvoltat. Astazi, puterea parinteasca in sensul roman, nu mai exista.

Ceea ce numim astazi putere parinteasca este fundamental deosebita de patria potestas romana, este diferita ca scop, izvoare si efecte.

De asemenea, Justinian inlocuieste sistemul succesoral bazat pe rudenia civila, agnatica printr-un sistem bazat pe rudenia de sange, cognatica, cu 4 categorii de mostenitori:

descendentii, indiferent daca sunt sau nu sub patria potestas;

ascendentii, fratii si surorile si copii lor;

fratii si surorile consaguini si uterine si copiii acestora;

celelalte rude de sange colaterale

SC Tertullian si SC Orfitianum- marcheaza o etapa importanta pe drumul recunoasterii cognative ca fundament al dreptului succesoral

1. Femeia casatorita sine manum, conform lui ius civile, care este straina fata de copiii ei, capata dreptul succesoral fata de ei, si reciproc, in baza cognatiunii.
2. Simplii cognati devin mostenitori chiar dupa dreptul civil;
3. Copiii nascuti in afara casatoriei devin mostenitori civili, deoarece fata de mama ei sunt considerati asemenea copiilor legitimi.
4. Mama, mostenitor civil este exclusa de la succesiunea copiilor de catre liberi, mostenitorii pretoriani.

Este drept ca pretorul chema la succesiune pe toti cognatii, dar numai daca decujus-ul nu avea agnat.

CAPACITATEA FIILOR DE FAMILIE

Aceasta poate fi prvita din doua puncte de vedere:
a) dreptul public= fiul de familie are o capacitate deplina de exercitiu egala cu cea a lui pater familias; El poate fi pontif, magistrat senator.

b) dreptul privat= fiul are o situatie speciala, el aflandu-se sub patria potestas si lipsit de patrimoniu.; tot ce dobandeste revine lui pater in baza principiului unitatii patrimoniului familiei si sefului; fiul nu poate face mai rea conditia juridica a lui pater.

Extinderea granitelor Romei, prada de razboi, numarul urias al sclavilor luati prizonieri care asigura mana de lucru de care avea nevoie cetatea, au determinat doua consecinte asupra familiei romane:

1. situatia sclavului s-a inrautatit considerabil, din membrii inferiori ai familiei devenind simple unelte de munca;
2. conditia membrilor liberi ai familiei, despovarati acum cu obligatia de a munci, se imbunatateste.

Fii de familie activau tot mai departe de domus, de aceea s-a ivit necesitatea ca acestia sa poata dobandi bunuri si sa se plinga magistratului impotriva actelor lui pater familias care le-ar fi adus prejudicii.

Din secolul I i.e.n. s-a admis pentru fiu, ca si pentru sclav, ca sa faca in unele cazuri mai rea conditia juridica a lui pater familias si anume: il poate obliga, il poate face sa piarda proprietatea unui bun sau al unui drept real sau sa greveze un bun cu un drept real. Aceste situatii se intalneau cand fiul avea un peculiu in administrare, conducea un comert maritim sau pe uscat sau primea un ordin expres de la pater de a incheia un anumit act juridic.

In toate situatiile, tertul are o actiune impotriva lui pater, si anume: adjectitiae quallitatis, deoarece toate actele incheiate de fiu il obliga pe pater.

Fiul apare ca debitor in nume propriu, insa hotararea judecatoreasca nu paote fi executa deoarecen fiul nu are avere si se gaseste sub puterea lui pater, el poate fi insa urmarit silit abia dupa moartea lui pater familias, cand fiul devine titular al averii.

In sec I. e.n., camatarii au abuzat de facultatea de a se obliga in nume propriu a fiilor de familie.S.C.Macedonianum (Vespasian 69-79) interzice camatarilor de a imprumuta bani fiilor de familie prezumati a fi lipsiti de experienta, obligatia rezultata din imprumut fiind anulata, lipsita de eficacitate juridica pentru ca S.C. pe vremea aceea nu avea putere de lege. A intervenit pretorul care a introdus in edictul sau o exceptie Senatus consultus Macedoniani.Astfel, fiul ridica exceptia refuzand sa plateasca.

INCAPACITATI DE DREPT

( lipsa capacitatii de folosinta)

Persoanele lovite de o incapacitate de drept nu puteau sa-si exercite singure sau prin intermediul altor persoane anumite drepturi. Cu alte cuvinte, ele nu aveau nici folosinta si nici exercitiul dreptului.

In astfel de situatii se aflau:

persoanele deportate( sufereau un capitis deminutio media), care pierdeau cetatenia romana, si implicit, toate drepturile legate de aceasta;

persoana exilata pierdea definitiv dreptul de a locui in cetate

auctorii(cei ce executau unele meserii infamante);

peregrinii deditici nu aveau dreptul sa se aproprie de Roma decat pana la o distanta de 100 mile.

capitis deminutio maxima- sclavii nu au personalitate " servile caput nullum est" si se producea cand debitorul devenea insolvabil Trans Tiberin, prin caderea in prizonierat sau cand femeia libera intretinea relatii cu un sclav impotriva vointei stapanului acestuia.

INCAPACITATI DE FAPT

( lipsa capacitatii de exercitiu)

Persoanele lovite de incapacitatile de fapt au toate drepturile recunoscute de lege, insa nu le pot exercita in mod direct datorita anumitor cauze. Drepturile acestora sunt exercitate de tutori sau curatori.

Cauzele care determina incapacitatile de fapt:

Varsta - se impartea in 2 perioade:

1-7 ani= infans= incapacitate totala, toate actele incheiate de tutore, fara ca minorul sa participe;

7-14 ani ( la barbat, iar 12 la femeie)= incapacitate partiala, ei participau la actele pe care le incheiau find asistati de tutore.

minorul 25 ani- pus sub curatela pentru ca, datorita lipsei de experienta, sa nu fie prejudiciat prin actele pe care le-ar fi incheiat cu tertii.

Sexul - femeile dupa 12 ani( sui iuris) cadeau in tutela perpetua a rudelor agnate sau cognate, din cauuza inferioritatii sexului.

Starea sanatatii - nebunul furios- sub curatela;

protigul- persoanele care risipesc averea mostenita de la tatal sau in dauna rudelor agnate- sub curatela

Incapacitate - totala - infantesi nebunii pentru timpul cat tine nebunia.

- partiala- prodigii, femeile si minorul de 25 ani( in dreptul bizantin).

In dreptul roman, termenul " caput" are 2 intelesuri:

inteles larg- personalitatea juridica adica capacitatea de a avea drepturi; aceasta exista la un om liber (liberum caput) si nu la sclav (servile caput);

inteles restrans- totalitatea drepturilor pe care un om le poate avea in ce il priveste(liberii, cetatenii, femei). Deci caput este alcatuit din 3 elemente si anume- libertas, civitatas si familia.

Status principales = status indica pozitia, situatia pe care cineva o are in viata sociala.

Capacitatea juridica era recunoscuta in dreptul roman acelor persoane care indeplineau conditiile de drept si anume libertate, cetatenie romana si sa fie persoane sui iuris.

Dar exista posibilitatea ca o persoana care, desi indeplinea toate conditiile de drept pentru a fi capabila, nu putea in fapt sa-si exercite drepturile sale.

Cauzele care determinau incapacitatea de fapt( lipsa capacitatii de exercitiu) sunt

1. varsta - impuberis -infants(copii) 0-7 ani aveau incapacitate totala

infantia majores 7-14 ani, puteau singuri sa-si faca mai buna conditia autoritatis tutores;

puberes- minores 14-25 ani= pusi sub curatela

majores peste 25 ani

2. sexul- din punct de vedere al capacitatii de folosinta, femeia era egala cu barbatul. Exista deosebire doar in ce priveste capacitatea de exercitiu.

Femeia se gasea intotdeauna sub patria potestas a sefului de familie din care face parte, sub puterea manus a sotului si sub tutela, daca era persoana sui iuris.

Exista insa o exceptie si anume: vestalele. Iesind din familia sa, fara sa sufere capitis deminutio si fiind sui iuris, putea sa faca orice acte juridice, chiar si un testament. Daca deceda fara sa fi intocmit testament, patrimoniul sau revenea tezaurului lui pater familias, si nu membrilor de familie, deoarece nu aveau vocatie succesorala reciproca.

3. starea sanatatii:

-nebunul furios- este pus de drept sub curatela mai tarziu, pretorul a ocrotit prin edictul sau si pe dementes, mente capiti( bolnav mintal);

risipitorul- prodigul- cel care isi cheltuia averea cu usurinta (era pus sub curatela);

Incapacitate- totala - infans si nebunul

Incapacitate partiala - prodig, minorul de 25 ani si femeia sui iuris.

Tutela- impuber si femeia sui iuris.

Curatela - nebun, prodig si minorul de 25 ani.

INCAPACITATI PENTRU OCROTIREA

PERSOANELOR INCAPABILE

Capacitatea juridica era recunoscuta in dreptul roman acelor persoane care indeplineau pe langa unele conditii de drept ( cum ar fi, libertate, cetatenie) si unele conditii e fapt( varsta, sex, stare mintala).

Spre a veni in ajutorul persoanelor care, desi indeplineau toate conditiile dee drept pentru a fi capabile, nu puteau in fapt sa-si exercite drepturile lor, din pricina varstei, sexului, sanatatii, dreptul roman a creat doua institutii care, dupa cum arata si numele, urmaresc ocrotirea (tutela) si ingrijirea( cura) acestor persoane.

Este de la sine inteles, ca tutela si curatela erau organizate pentru incapabilii" independenti" (sui iuris), cat si pentru cei dependenti (alieni iuris) aflaiti sub puterea lui pater familias, se bucurau de supravegherea si ajutorul acestuia si in consecinta nu aveau nevoie de tutori sau curatori.

Desi initial, aceste institutii au fost create mai mult in interesul familiei din care faceau parte incapabilii- amenintati prin eventualele acte de instrainare ale acestora, spre finele Republicii, tutela si curatela urmaresc tot mai mult ocrotirea si ingrijirea incapabililor, transformandu-se in adevarate sarcini de utilitate publica( munera publica).

TUTELA

Definitie: - in Institutele lui Justinian este data urmatoarea definitie tutelei, reprodusa de jurisconsultul Servius Suplicius Rufus contemporan cu Cicero: " Tutela est vis potestas in capite libero ad tuendum cum qui propter aetatem sua sponte se defensive nequit".

(tutela este o putere a unei persoane libere, data si permisa de dreptul civil, spre a proteja , pe acela care, din cauza varstei, nu poate sa se apere singur).

Din aceasta definitie rezulta ca tutela apare- la inceput ca o puterea( potestas) data tutorelui pentru a proteja, in primul rand, averea impuberului, in interesul familiei agnatice. Cu alte cuvinte, este un mod de conservare a patrimoniului impuberului in interesul rudelor agnatice; iar mai tarziu, apare ca un mod de ocrotire a persoanei impuberului.

Moduri de deferire a tutorei

Prin testament - legea celor 12 table mentioneaza ca testatorul putea desemna o persoana din familie (numai pater familias, femeile nu), care dupa moartea sa, devenea tutore. Tutorele trebuia sa aiba vocatie succesorala testamentara pasiva, deci peregrinii si exilatii nu aveau acest drept.

Prin lege -tutela legitima = legea celor 12 table desemna categoria de persoane care puteau deveni tutori. Astfel, daca un impuber nu are tutore ( rudele civile pe linie masculine), iar din epoca imperiala, si rudele cognatice.

Tutela legitima se intalneste cand:

pater familias nu a intocmit testament;

a facut trstament, dat tutorele a murit cat traia pater familias sau inainte de a intra in functie;

a fost numit un tutore testamentar sub conditie suspensiva care nu s-a indeplinit.

Tutela dativa( atiliana, honorara)- legea Atilia 186 i.e.n. era acordata de magistrat cand: nu exista tutela testamentara, cand nu existau rude agnate sau cand tutorele testamentar sau legal a devenit incapabil.

Acum statul incepe sa fie interesat de persoana incapababililor. Transformand tutela dintr-o institutie cu caracter privat intr-una cu caracter public.

Deschiderea tutelei:

Se realizeaza prin:

moartea lui pater familias, copii aflati sub puterea lui devin sui iuris;

capitis deminutio maxima sau media

emanciparea ante pubertatem

divortul pentru femeile casatorite cum manum

Deschiderea tutelei atrage dupa sine 2 intrebari:

Prin ce mosuri se va deferi tutela?

Cui va fi deferita?

TUTELA IMPUBERULUI

Administrarea tutelei

Pana la varsta de 14 ani, copiii de ambele sexe, ce nu se aflau sub puterea lui pater familias, erau pusi sub tutela, deoarece dupa afirmatia lui Servius Sulpicius, un atfel de copil din pricina varstei, nu se putea apara singur(qui propter cetatem ma sponte se defendere nequit). Tutorele avea drept sarcina sa administreze averea impuberului, numiti pupili in raporturile cu tutorii, si sa le completeze vointa ori de cate ori urmau sa incheie acte juridice. De persoana minorului se ocupa mama sau o ruda. La ainceput, tutorele era considerat ca un proprietar (loco domini) al patromoniuului minorului. Tutorele nu il reprezenta pe minor. Toate actele de administrare a patrimoniului erau facute de tutore in numele sau, asa cum facea orice proprietar.

Cine poate fi tutore?

Pentru ca cineva sa fie tutore, trebuia sa indeplineasca anumite conditii de varsta (in dreptul lui Justinian, minorul 25 ani), sa se bucure de toate drepturile cetatenesti, sa nu sufere de boli mintale sau fizice (muti, surzi), sa fie inafara de unele exceptii(incepand cu epoca bizantina, si femeile puteau avea aceasta calitate), de sex masculin.

Tutorii numiti prin testament puteau refuza sarcina primita dar nu si tutorii legali. Tutorii dativi( numiti de autoritati) aveau acest drept numai daca aduceau o scuza temeinica si daca indicau o alta persoana, mai apta pentru o astfel de functie(potioris nomination). In epoca imperiala, regimul scuzelor era ingaduit doar tutorilor dativi, se extinde si asupra celorlalte 2 categorii de tutori.

Motive - existau inca 3 tutele si curatele anterior pentru a o refuza pe a patra.;

varsta inaintata 70 ani;

dusmanii cu tatal pupilului.

Mijloace de administrare a tutelei

Pentru administrarea bunurilor pupilului, tutorele avea la indemana doua procedee juridice:

1. Gestiunea de afaceri( negotiorum gestio), ce se folosea cand pupilul era absent sau avea varsta 1-7 ani. Desi tutorele actiona ca un gerant de afaceri, totusi consecintele actului juridic incheiat pentru pupil si in numele tutorelui, nu treceau asupra pupilului . ci asupra tutorelui, deoarece reprezentarea in dreptul roman nu era cunoscuta( perfecta). Era necesar ca toate operatiunile sa se faca in 2 timpi. Acest mijloc prezenta uneleinconveniente:
- exista poericolul ca la sfarsitul tutelei, fostul minor sa fie insolvabil; sau totorele sa fi devenit insolvabil( tutorele era obligat ca la finele tutelei sa transfere asupra pupilului efectele obligatiilor pe care le incheiase).

- existau unele acte personale, cum ar fi acceptarea unei succesiuni sau mancipatiunea, care nu puteau fi facute de tutore.

Pentru a evita aasemenaea inconveniente, practica judiciara a ingaduit, incepand cu sec.al_II- lea, ca in cele mai multe cazuri, reprezentareea pupilului sa aiba efecte complete si tutorele sa ramana in afara obligatiilor incheiate, acestea rasfrangandu-se asupra pupilului.

1. Auctoritas interpositio tutoris( incuviintare), act verbal si solemn era folosita numai pentru completarea capacitatii pupilului, deci cand acesta avea intre 7-14 ani. In virtutea unei asemenea incuvintari, minorul participa la incheierea actului, fiind asistat de tutore care ii intregea capacitatea . I se pune intrebarea tutorelui: "Auctoris fis?" si acesta raspundea " Auctor fio". Astfel minorul devenea, dupa caz, proprietar, debitor sau creditor.

De aceea, comentatorii medievali ai dreptului roman au afirmat ca "cine isi da incuviintarea , nu se obliga" ("Qui auctor est, non se obligat"). Avantajele acestui procedeu:

pupilul intervine personal la incheierea afacerilor, capatand experienta

efectele juridice se produc direct in persoana pupilului;

se pot incheia chiar si acte juridice personale.

Obligatiile tutorelui

1. La momentul intrarii in tutela:

- sa faca un inventar al bunurilor din patrimoniul minorului. In epoca bizantina inventarul se facea in fata magistratului;

sa dea o garantie ( cautio rem pupilae), pentru ca patrimoniul minorului sa nu fie micsorat.

2. In timpul tutelei

tutorele gireaza patrimoniul minorului ca un bonus pater familias;

nu putea face acte de liberalitate cu bunuri din patrimoniul minorului;

nu putea pleda pentru minor cand avea interese contrare;

nu putea instraina imobilele rustice, decat cu aprobarea magistratului(Senatus consultus din timpul lui Septimus Severus);

nu putea incasa sume mai importante ale pupilului decat cu aprobarea magistratului;

fixarea sumei necesare intretinerii minorului era facuta tot de magistrate.

incepand cu perioada imparatului Constantin, tutorele nu putea incheia acte de admninistrare, instrainare, decat cu aprobarea magistratului;

pupilul avea impotriva tutorelui sau actiunea in integrum restitutum ab aetatem, prin care toate actele facute de tutore care au lezat interesele pupilului, erau anulate.

3. La sfarsitul tutelei

tutorele trebuia sa dea socoteala de modul cum a administrat averea minorului

desi legea celor 12 table a stabilit primele reguli in aceasta materie, dispozitii mai cuprinzatoare intilnim numai spre finele Republicii.

restituind patrimoniul pe care il administrase, tutorele urma sa-l despagubeasca, daca era cazul pe pupil pentru daunele pe care i le-ar fi adus si pe care un bun gospodar nu le-ar fi putut niciodata savarsi. Cu alte cuvinte, raspunderea tutorelui era apreciata in abstracto, in comparatie cu aceea a gospodarului ideal.

In epoca lui Justinian, raspunderea tutorelui a fost usurata, el fiind obligat sa dispuna in administrarea patrimoniului pupilului, de aceeasi diligenta pe care o depunea in gestiunea propriilor sale afaceri, dar nu una mai mare.

Apreciata, asadar, in concreto, raspunderea tutorelui era micsorata. Explicatia rezida in faptul ca, in aceasta epoca, tutela era incredintata rudelor de sange ale copilului sau unor persoane intime ale familiei sale, incat, daca acestea nu administrau averea pupilului in mod desavarsit, insemna ca realmente nu puteau face mai mult.

Fostul pupil avea impotriva tutorelui neglijent o actiune delictuala care obliga pe tutore sa plateasca dublul valorii bunului pierdut (actio de rationibus distrahendis). Actiunea pe care pupilul o avea la indemana pentru a cere tutorelui darea socotelilor si restituirea patrimoniului se numea" actiunea directa din tutele" (action tutelage directa) si action tutelage utilis, in situatia in care tutorrele nu gireaza afacerile minorului, iar lipsurile in gestiune se datoreaza tutorelui. La randul sau, si tutorele avea dreptul la actoiunea impotriuva fostului pupil si anume actio tutelage contraria( indirecta) si action negotiorum gestorum, in cazul in care pupilul nu a rambursat eventualele cheltuieli facute de tutore cu ocazia gestiunii patrimoniului pupilului.

Inlaturarea tutorelui se facea in baza legii celor 12 table, printr-o actiune crimen suspendi tutoris, care sanctiona tutorele abuziv si se intenta la Roma in fata pretorului, sau in provincie in fata magistratului.

Incetarea tutelei

Motive care privesc pe impuber( pupil sau pupila) erau

ajungerea la pubertate sau nubilitate (femeia ajunsa la nubilitate cadea insa in tutela perpetua);

moartea minorului

pierderea libertatii(capitis deminutio maxima);

pierderea cetateniei(capitis deminutio minima):

adrogarea sau adoptia minorului

vestala pentru femeie

Motive care priveau persoana tutorelui

moartea

pierderea libertatii sau cetateniei

conduita incorecta sau abuziva. Aceste trei motive duceau doar la schimbarea tutorelui.

capitis deminutio minima, numai la tutela legitima.

CURATELA

Cele mai vechi curatele au fost organizate de legea celor 12 table, care decreta ca cei bolnavi mintali sau furiosi si cei care isi risipeau averea primita ab intestate, de la un ascendant patern (prodigi), trebuiau pusi sub supravegherea celor mai apropriate rude ( agnatice) care urmau sa le adminsitreze averea.

1. Curatela nebunului

" In cazul in care cineva era nebun furios si nu avea pe cineva care sa-l pazeasca, agnatii sau gentilii dobandeau putere asupra averii si persoanei acestuia" (legea celor 12 tavle).

Nebunul furios era persoana ale carei acte de dementa degenereaza in violenta, devenind un pericol pentru societate. Debilii mintali si alienatii mintali, mai tarziu au fost si ei pusi sub curatela, apoi handicapatii (mente capti), surzii, mutii au fost ocrotiti de pretor prin edictul sau.

Curatela poate fi legitima, dativa (data de pretor sau magistrat) sau instituita prin testament.

Curatorul se ocupa de persoana incapabilului si ii adminsitreaza patrimomiul, asemenea unui gerant de afaceri, urmand ca la finele curatelei sa dea socoteala de modul cum l-a administrat.

nu putea sa faca donatii

nu putea sa instraineze imobilele rustice sau suburbane

nu putea sa primeasca sume de bani care i se cuveneau incapabilului, fara aprobarea magistratului

Actiunea impotriva curatorului se numea action negotiorum gestorum directa, iar actiunea impotriva incapabilului se numea action negotiorum gestorum contraria.

2. Curatela prodigului

Legea celor 12 table instituie curatela asupra persoanelor care risipeau bunurile mostenite pe cale legala de la asecndenti, prejudiciind interesele familiale.

Pretorul a dat impotriva prodigului un edict "deoarece cheltuiesti prin lipsa ta de cumpatare bunurile pe care le-ai dobandit de la parintii si stramosii tai si duci copiii tai la mizerie, din aceasta cauza iti interzic sa mai inchei singur acte si afaceri".

Incapacitatea prodigului era o creatie a legii. In cazul lui, spre deosebire de nebun, trebuia sa intervina o hotarare judectoreasca pentru a arata cand incepe incapacitatea prodigului, ce acte nu are dreptul sa faca decat prin curatorul sau. Pentru a se ridica curatela prodigului, era necesara tot o hotarare judecatoreasca .

Dreptul pretorian a extins curatela prodigului si aupra altor risipitori decat cei prevzuti de legea celor 12 table, fiind considerati prodigi si cei care risipesc orice avere primita de la rude, chiar daca nu aveau copii pe care sa-i prejudicieze. Dreptul pretorian ii interzice, asadar, prodigului sa incheie acte prin care isi facea situatia juridica mai rea, permitandu-i sa incheie acte prin care isi facea situatia juridica mai buna.

TUTELA FEMEII

Femeile se gaseau si ele in tutela, deoarece, in vechea conceptie romana, acestea neavand destula rezistenta fizica (sexus infirmitas), destula statornicie in gandire (levitus animi) si destula experienta in treburile politice (forensium rerum ignorantia), nu puteau sa isi administreze in mod corespunzator propria lor avere. Desi asemenea conceptie a fost socotita chiar de juristii romani" mai mult falsa decat adevarata", totusi femeile au continuat pana la finele Republicii sa ceara tutorilor, numiti prin acelasi procedeu ca si pentru pupili, ori de cate ori instrainau bunuri mai de pret din patrimoniul lor, cand isi intocmeau testamente sau contractau obligatii.

Deosebirea dintre tutela femeii si cea a impuberului consta in aceea ca femeia era sub tutela perpetua, in timp ce impuberul doar temporar, pana la majortul acestuia.

Cine poate fi tutore?

deobicei, rudele agnate, care erau si mostenitorii prezumtivi ai femeii. Tutela urmarea sa restranga capacitatea femeii, chiar celei sui iuris, in privinta instrainarii averii, asigurand astfel agnatii de succesiunea femeii sui iuris.

Tutela poate fi

testamentara- cel care avea in puterea sa o femeie, o fiica sau o nepoata sau sotie casatorita cum manum, putea face testament in care sa indice ca tutore pe acela care devenea sui iuris dupa moartea sa.

legala- rudele agnate sau gentili sau un tert, caruia femeia ii era emancipata (tutore fiduciar);

dativa desemnata de magistrat.

Spre finele Republicii, tutela femeii cunoaste un declin, astfel ca femeia sui iuris isi alegea singura tutorele si se putea vinde unui tert, intrand in puterea acestuia.

Tutorele putea fi schimbat, iar noul tutore ales de femeia sui iuris, printr-un pact de fiducia o va emancipa pe femeie si va ramane un tutore fiduciarium.

Administrarea tutelei

1. Femeia era minora -pana la 12 ani- tutorele ii administra averea, ca in cazul impuberului. La ajungerea femeii la majorat, tutorele trebuia sa dea socoteala de modul de administrare a tutelei.
2. De la 12 ani, femeia era considerate majora, ea continua sa ramana sub tutela, insa putea sa instraineze, fara aprobarea tutorelui, bunurile nec mancipi, incheia orice act care ii facea situatia juridica mai buna, singura. Tutorele asiata pe femeie la incheierea actelor juridice, ea fiind majora. Asadar, auctoritas tutoris era singurul mijloc de administrare a tutelei.

Acte la care era necesara asistarea femeii de catre tutore:
- intocmirea testamentului;

instrainaraea bunurilor mancipi

introducerea unei actiuni civile(legis actio).

Disparitia tutelei

Odata cu tendintele de emancipare a femeii, spre sfarsitul Republicii, acesteia i s-a ingaduit sa isi aleaga singura tutorele si chiar sa il schimbe.

Femeile casatorite cum manum puteau sa-si aleaga singure tutorii. Mai tarziu, daca femeia cerea autoritas la incheierea unui act si tutorele refuza sa i-o dea, pretorul intervenea in favoarea femeii, obligand tutorele sa ii acorde incredintarea.

Imparatul Augustus a desfiintat tutela femeilor nascute ius libere, daca nasteau 3 copii, iar pentru cele dezrobite, 4 copii.

Imparatul Constantin a mentinut numai tutela legitima asupra femeilor minore, iar imparatul Teodosie a desfiintat tutela testamentara si dativa asupra femeii. Din a doua a jumatate a sec IV e.n. nu mai avem dovezi despre existenta tutelei.

CURATELA MINORULUI DE 25 ANI

In dreptul roman, varsta pubertatii era de 14 ani, iar cea a nubilitatii de 12 ani. De la aceasta varsta, tanarul putea sa isi administreze singur patrimoniul.

In perioada veche a dreptului roman, cand predominau actele formaliste il prezenta magistratului sau participarea martorilor (agnati), tanarul de 14 ani putea participa la aceste acte, fara a exista riscul sa fie prejudiciat.

Dupa razboaiele punice, relatiile comerciale se extind, iar actele juridice solemne, incheiate in prezenta martorilor, devin o piedica pentru schimbul de produse. In aceste conditii, apar conventii noi intre diferite persoane care nu mai respecta formalitatile rigide ale contractelor reglementate de vechiul drept civil. Dreptul pretorian a sanctionat astfel de conventii, transformandu-le in contracte reale sau consensuale. Din acest moment, tanarul de 14 ani, putea sa fie prejudiciat, incheind astfel de contracte, datorita lipsei de experienta.

Asa fiind, dreptul roman, in epoca veche, in epoca clasica si in epoca bizantina a luat unele masuri pentru a apara interesele minorului cu varsta intre 14-25 ani.

Legea Pletoria 192-191 i.e.n. reglementa aceasta institutie, prevazand ca inselarea unui minor de 25 ani constituie un delict care se numea circumventio si era sanctionat printr-o actiune penala sau noxala, care era o actiune publica, putand fi introdusa de orice cetatean. Cel ce comitea un asemenea delict, era sanctionat cu plata unei amenzi si o actiune publica prin care era exclus de la decurionat.

Pretorul a intervenit si a dat o serie de mijloace procedurale pentru apararea minorului de 25 ani inselat:

o exceptio legis Pletoria, prin care minorul chemat de un tert in judecata, refuza executarea datoriei, invocand aceasta exceptie;

action in integrum restitution ob aetatem, introdusa de minor intr-un termen foarte scurt prin care se cerea, motivandu-se lipsa de experienta, repunerea in situatia anterioara in cazul incheierii de catre minor a unui act care i-a produs un prejudiciu( enormis laesio);

Alte reglementari:

aceste masuri au determinat ca tertii sa nu aiba incredere in minorii de 25 ani, si implicit sa nu mai incheie afaceri cu ei. De aceea, curatorul a aparut ca necesar sa il asiste pe minor in momentul tranzactiei. Se pare ca Marcus Aurelius a reglementat aceasta institutie.

In dreptul lui Justinian, sub influenta dreptului cutumiar si a celui elenistic, care nu facea deosebire intre minori si impuberi, curatela minorului se contopea cu tutela impuberului.

Aurelian acorda " venia aetatis"( dispensa de varsta), barbatilor la 20 ani si femeilor la 18 ani, care dovedeau o comportare morala buna si posibilitatea de administrare a averii lor.

Tertii pot incheia acte juridice cu minori care au primit dispensa fara teama ca vor putea cere anularea obligatiilor contractuale, cu exceptia dolului;

El (minorul) nu va putea totusi instraina cu titlu gratuit sau oneros, imobile sau mobile pretioase;

Nu poate ipoteca bunuri fara autorizatie obtinuta prin edict imperial.

Bibliografie:

Hanga, Vladimir - Drept privat roman - Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1971;

Gaius, Institutiile - Traducere de Aurel Popescu, Bucuresti,1982;

Jakota, Mihail - Drept roman - Vol. I, Ed. Fundatiei "Chemarea", Iasi, 1992;

Jakota, Mihail - Drept roman - Ed. "Cugetarea", Iasi, 1992;

Molcut, Emil; Oancea, Dan - Drept roman - Casa de Editura si Presa "Sansa" SRL, Bucuresti, 1993;

Ciuca, Valerius M. - Lectii de drept roman - vol. I, Ed. Polirom, Iasi, 1998-2000;

Cocos, Stefan - Drept roman - Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998;

Molcut, Emil - Drept privat roman - Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007;