Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» SUCCESIUNEA LEGALǍ


SUCCESIUNEA LEGALǍ




SUCCESIUNEA LEGALǍ

Succesiunea ab intestat reprezintǎ acea succesiune transmisǎ membrilor familiei atunci cand nu exista un testament. In vechiul drept roman, succesiunea ab intestat se realiza in cadrul familiei agnatice romane, cu toate consecintele ce decurgeau de aici: chemarea la succesiune a celor aflati sub puterea lui pater familias si excluderea tuturor acelora care, desi rude de sange, nu se aflau sub aceastǎ putere.




Pe mǎsurǎ, insǎ, ce legǎtura de sange dobandeste o importantǎ tot mai mare, a revenit pretorului sarcina de a intǎri, suplini si modifica dreptul civil in conformitate cu realitǎtile familiei cognatice.

Succesiunea primitivǎ, fǎrǎ testament, ab intestato, este predeterminatǎ de structura familiarǎ. Dacǎ seful de familie moare, vechea familie se dizolvǎ. In situatia si locul acesteia apar atatea noi trunchiuri cati fii si fiice de familie existǎ, de sine stǎtǎtoare, care devin independente, sui iuris, formand fiecare o noua familie.

Mostenirea se imparte dupǎ ramurile familiei agnatice (stirpes). Fiecare copil, chiar si cel cǎsǎtorit, dacǎ se afla sub puterea lui pater familias, la momentul decesului acestuia primeste o parte egalǎ. In cazul in care unul dintre acestia decedeazǎ prematur, descendentii sǎi ii vor lua locul la succesiune.

Cu toate acestea, noii detinǎtori ai puterii pot continua viata familialǎ, ramanand impreunǎ si formand o comunitate de mostenitori fǎrǎ partajul bunurilor mostenite. Totul se petrecea ca si cum vechea familie ar fi existat incǎ, cu diferenta cǎ ea regrupa mai multi membrii independenti intr-o comunitate cu scopul de a evita fragmentarea bunurilor familiei si de a garanta o mai bunǎ existentǎ a membrilor sǎi. Totusi, acest consortium nu era adesea decat o solutie provizorie si intermediarǎ a unei mosteniri nesupuse partajului.


Stefan Cocos: Drept roman. Editura AU-Beck, Bucuresti 2000.

Vasile Val Popa: Drept privat roman. Editura All Beck, Bucuresti 2004

Sectiunea I

DESCHIDEREA SUCCESIUNII

Succesiunea ab intestat(fǎrǎ testament) se deschide atunci cand nu existǎ succesori testamentari, fie pentru cǎ defunctul nu a lǎsat testament, fie pentru cǎ testamentul nu a fost valabil intocmit.

Succesiunea se deschide prin moartea lui de cuius, dar spre deosebire de ceea ce se petrece in dreptul modern, la romani nu trecea automat asupra mostenitorilor ci numai li se oferea: hereditas defertur (mostenirea acordatǎ, oferitǎ), de unde si denumirea de delatio hereditatis (mostenitor denuntat sau chemat la mostenire). Prin simpla delatio mostenitorul nu castiga mostenirea, el trebuia sǎ-si manifeste si vointa de a dobandi pentru ca sǎ aibǎ loc

aquisito hereditatis (dobandirea mostenirii), actul de dobandire purtand denumirea de aditio hereditatis ( adunarea mostenirii).

Rezultǎ din cele arǎtate cǎ in dreptul roman putea sǎ existe un interval de timp intre delatio hereditatis si aditio hereditatis, in care interval de timp succesiunea neavand un stǎpan actual, se numea hereditas iacens (mostenire aruncatǎ) si fiind deci un res nullius (lucru fǎrǎ valoare), putea fi ocupatǎ de oricine, fǎrǎ ca acela sǎ fie considerat cǎ ar fi comis un furt.

CHEMAREA LA SUCCESIUNE

Persoanele chemate a dobandi succesiunea sunt desemnate fie prin voita legii si atunci cand avem de-a face cu succesiunea legalǎ, fie prin testament.

Delatiunea sau chemarea la mostenire avea loc printr-un act de ultimǎ vointǎ a lui de cuius, numit testament, sau in lipsa acestuia, pe baza normelor juridice privitoare la mostenire.

In primul caz, mostenirea se numea testamentarǎ, iar in al doilea caz se numea ab intestate (fǎrǎ testament), iar mostenitorii in primul caz se numeau testamentari, iar in al doilea caz mostenitori legitimi, deoarece erau chemati la mostenire numai in virtutea prescriptiunilor legale care dǎdeau expresie unei prezumtii de afectiune ale defunctului.

Chiar din timpul legilor celor XII Table,care reglementa riguros succesiunea legalǎ, succesiunea testamentarǎ cǎpǎta prioritate fatǎ de aceasta. Era nu numai un obicei, dar si un fel de demnitate cetǎteneascǎ ca cineva sǎ moarǎ lǎsand testament


Vasile Val Popa: Drept privat roman. Editura All Beck, Bucuresti 2004





Sectiunea II

SUCCESIUNEA AB INTESTATO DUPǍ LEGEA CELOR XII TABLE

O reglementare legalǎ se cerea cu necesitate mai ales cand defunctul rǎmanea fǎrǎ descendenti si nu depǎsea acest impas prin adoptarea unui copil ( extraneus), care ar fi putut ocupa locul vacant al unui mostenitor natural. In acest caz, familia se stingea si bunurile rǎmase isi pierdeau titularul. De asemenea nerespectarea obligatiilor culturilor funerare de cǎtre familie era nenorocirea celui mort care nu-si gǎsea linistea in lumea de dincolo si revenea ca spirit fǎcǎtor de rǎu (larva), provocand catastrofe familiei supravietuitoare si comunitǎtii.

In cazul in care nu existau rude in linie colateralǎ, acestea nu puteau continua familia din moment ce nu fǎceau parte din grupul de sui (ai lor), iar extranei (cei din afarǎ), care veneau din afarǎ, nu puteau accede la mostenire decat printr-un anumit act: aditionarea la mostenire – aditio hereditatis.

Prima reglementare a accesului mostenitorilor strǎini la mostenire era opera Legii celor XII Table. Ea stabileste o ordine la succesiune care-si avea in mod cert fundamentul in cutumele ancestrale, deoarece ele recurg la familia agnaticǎ si la ginti ale cǎror structurǎ era bine consolidatǎ mult inaintea Legii celor XII Table.

“Si intestates moritur, cui suus heres nec escit, adgnatus proximus familiam habeto. Si adgnatus nec escit gentiles familiam habento”. (dacǎ cel care nu are mostenitori moare fǎrǎ a fi fǎcut testament, agnatul cel mai apropiat ii va lua bunurile.Dacǎ nu existǎ agnat, membrii gintii vor primi bunurile.)

Este interesant faptul cǎ mostenirea nu este numitǎ hereditas ci familia, ceea ce subliniazǎ aspectul patrimonial al acestei reluǎri de bunuri.De altfel, legea nu conferea mostenitorilor legitimi nimic, titlul de mostenitor deschizand adevǎrata succesiune, ci le atribuia simplul patrimoniu: familiam habento. Nici agnates proximus, nici gentiles nu sunt declarati heredes, mostenitori; ei nu fac decat sǎ dobandeascǎ bunurile lǎsate prin ocupatiune, la care chiar legea ii invita.

Scopul reglementarii celor XII table nu este sǎ schimbe aceastǎ formǎ de succesiune, ci sǎ stabileascǎ o ordine fixǎ intre pretendentii la patrimoniu (familia) defunctului.

Este la inceput randul agnatului cel mai apropiat (agnates proximus), apoi al membrilor gintii chemati impreunǎ. Privilegiul acordat de lege se limiteazǎ deci la ruda cea mai apropiatǎ, in general fratele decedatului, si intr-o manierǎ punctualǎ, deoarece legea nu prevedea deloc o vocatie succesivǎ, de la agnatul cel mai apropiat la cel mai depǎrtat. Dacǎ agnatus proximus refuza sǎ primeascǎ bunurile vacante, agnatii urmǎtori nu puteau sǎ-i ia locul.


Vasile Val Popa: Drept privat roman. Editura All Beck, Bucuresti 2004

Sectiunea III

CLASE DE MOSTENITORI LEGALI

Succesiunea ab interstat, dupǎ cum se aratǎ in Legea celor XII Table, se deschidea numai in cazul in care ‘deejus’ - defunctul nu a lǎsat testament - si interstate moritur, ori testamentul lǎsat a fost atins de o cauzǎ de nulitate, fie herdele refuzǎ sau devenea incapabil sǎ primeascǎ mostenirea.

Aceastǎ lege prevedea urmatoarele categorii de mostenitori civili: heredes sui, agnatus proximus si gentiles.

Exista un principiu in conformitate cu care persoanele stabilite de lege sǎ vin la mostenire intr-o anumitǎ ordine preferentialǎ dupǎ cum urmeazǎ:

S    sui heredes constituiau persoanele din prima categorie ce aveau intaietate, apoi urmau

S    agnatus proximus, ce veneau la mostenire, dacǎ lipseau cei din prima, si in sfarsit

S    gentiles persoanele care se aflau in grad cel mai apropiat de revedenie conform regulii proximitǎtii. Aceasta nu se aplica intre sui heredes.




Heredes sui constituie persoanele care prin moartea lui pater familias devin sui iuris, si sunt chemati astfel la mostenirea defuntului cu prioritatea dupǎ cum s-a vǎzut. Din aceastǎ categorie fac parte: fii,fiicele,sotia cǎsǎtoritǎ cu manus, in calitate de fiicǎ precum si nepotii dacǎ tatǎl lor a precedat bunicul

Nu sunt heredes sui sotia cǎsǎtoritǎ fǎrǎ manus si fiul emancipat, deoarece intre ei si parter familias nu existau legǎturi civile in momentul mortii acestuia.

Agnatus proximus constituie persoanele care sunt chemate la mostenire in lipsa lui sui heredes . Cu toate cǎ expresia agnatus proximus este formulatǎ la singular, prin ea se desemneazǎ fie o persoanǎ fie un grup de persoane aflate in cel mai apropiat grad de rudenie cu defunctul. In consecintǎ, un agnat mai indepǎrtat va fi cel mai apropiat agnat cand nu existǎ o altǎ rudǎ mai apropiatǎ de defunct. In aceastǎ categorie trebuie, de exemplu, a situa pe fratii si surorile defunctului adicǎ cei nǎscuti din aceeasi mamǎ si din acelasi tatǎ, sau numai din acelasi tatǎ. Asadar, aceastǎ categorie de mostenitori nu este fixǎ, ci mobilǎ

Gentiles constituie persoanele care sunt chemate la succesiune in pǎrti egale datoritǎ lipsei primelor douǎ categorii de mostenitori.


Vasile Val Popa: Drept privat roman. Editura All Beck, Bucuresti 2004

Sectiunea IV

UZUCAPIUNEA MOSTENIRII

Ordinea legalǎ a succesiunii rudimentare a dat nastere unei institutii foarte ciudate, care se intercala intre mostenirea celor “ai sǎi” ai defunctului si mostenitorilor exteriori numiti prin lege sau testament. Acolo unde mostenirea nu era luatǎ de cǎtre mostenitorii sai sau cei impusi, succesiunea se deschidea uzucapiunii pentru cei ce veneau sa acapareze patrimoniul defunctului, atribuindu-si titlul de pro herede. Dacǎ alti mostenitori din afarǎ, legali sau testamentari, nu ii revendicau proprietatea, acesta dobandea proprietatea dupǎ un termen de un an.

Mostenirea era fǎrǎ titular – hereditas iacens - astfel cǎ nimic nu impiedica un tert sǎ se punǎ in postura unui heres si de a-si apropria mostenirea prin uzucapiune. Se pare cǎ,la origine, acest tert dobandea patrimoniul in intregime si trebuia, de asmenea, sǎ se insǎrcineze cu sacra defunctului ( ritualuri funerare etc.) ca si cu obligatiile care grevau mostenirea si care ii impunea sǎ satisfacǎ creditorii.

Dacǎ la inceput, aceastǎ institutie a indeplinit o functie utilǎ, garantand mai ales continuitatea raporturilor juridice si religioase, ea si-a pierdut sensurile originare de cand s-a deschis uzucapiunii, nu doar ca patrimoniu integral (universitas), ci si ca bunuri particulare care il compuneau: res hereditariae.

Aceastǎ decǎdere a fost favorizatǎ prin introducerea vanzǎrii patrimoniului defunctului (bineinteles fǎrǎ titular) la cererea creditorilor care puteau fi astfel satisfǎcuti.Mai mult, obligatia de sacra nu mai era legatǎ de mostenitori sau de uzucapantul pro herede, ci de cel ce castiga marea majoritate a bunurilor mostenirii.

In aceste noi conditii, uzucapiunea pro herede are o reputatie proastǎ si este cotatǎ ca improbǎ si lucrativǎ – ca reprobabilǎ pentru cǎ este pur lucrativǎ .Era de fapt, inadmisibil ca cineva sǎ acapareze un bun apartinand mostenirii, stiind cǎ nu existǎ mostenitor cǎci, cel mai adesea, el il sustrǎgea de la viitorul mostenitor care nu putuse sǎ intre in posesia sa in termenul scurt de un an.

Sub impǎratul Hadrian, un senatusconsultum pune capǎt inechitǎtii acestei institutii.Uzucapantul nu putea sǎ-si valorifice nici un titlu, dar era tratat ca un pur posesor – pro possesore – titlul pro herede fiind din acest moment rezervat adevǎratului mostenitor sau celui ce cu bunǎ credintǎ pretinde cǎ este.


Vasile Val Popa: Drept privat roman. Editura All Beck, Bucuresti 2004

Sectiunea V

ORDINEA SUCCESORALǍ PRETORIANǍ



Ordinea succesoralǎ civilǎ a fost fondatǎ prin cele XII Table a cǎror autoritate nu a fost niciodatǎ contestatǎ, chiar dacǎ ele se bazau pe conceptii care in timpurile evaluate ale Republicii si ale Principatului erau mult depǎsite. Aceaasta a fost posibilǎ datoritǎ interventiei pretorului care, prin diferite mijloace procedurale, corecta greselile si umplea lacunele datorate ordinii legale rigide. In rubrica : si tabulae testament nullae extrabunt ( dacǎ nu existǎ nici un testament) se inscria bonorum possession ab intestato – punerea in posesie a celor ce se bucurau de o pozitie foarte puternicǎ acordatǎ protectiei posesorii.

Aceastǎ pozitie conferea dobanditorului mostenirii inatacabilitate fatǎ de orice tert si echivala, de fapt, cu o veritabilǎ succesiune a bunurilor defunctului. Dacǎ se afla in fatǎ cu un concurent care-si valorifica un drept legal fatǎ de succesiune, el era net favorizat prin pozitia sa de posesor intrucat nu avea nevoie sǎ probeze dreptul sǎu de mostenire. Sarcina probei revenea reclamantului neposesor care era obligat sǎ valorifice un drept superior fatǎ de succesiune. Dacǎ ceda in actiune, pozitia sa de posesor se vedea ca posesie sine re, intrucat era obligat la restituirea succesiunii celui care se prevala de un drept legal.

Totusi, dacǎ nici un mostenitor civil nu se anunta in termenul prevǎzut, bonorum possessor dobandea definitive succesiunea prin prescriptie.

Vocatia ereditarǎ prevazutǎ de pretor, urma dupa o anumitǎ clasificare prestabilitǎ, in ordine succesiva, legatǎ de termene, in general, fixate la 100 de zile:

S        -Unde liberi (copiii defunctului). Acest cerc include copiii defunctului, atat emancipatii cat si copiii adoptivi, pentru cei care nu erau adoptati intr-o altǎ familie. Femeia nu putea avea liberi apartinand acestei clase. Barbatul si femeia mosteneau in mod egal;

S        -unde legitimi. In aceastǎ clasǎ se face apel la mostenitorii legali: copiii defunctului, exceptand copiii emancipati si agnatii apropiati. Totusi, pretorul nu ii chema succesiv ci tot in acelasi termen;

S        -unde cognati. Grupul cuprinde rude de sange in linie paternǎ si maternǎ panǎ la gradul VI ( nepotii fratilor si surorilor, sobrini). Posesia lor este sin re;

S        -unde vir et uxoer.In ultimul rand, pretorul cheama sotul supravietuitor dintr-o cǎsǎtorie liberǎ. Aceastǎ proastǎ pozitie a sotului supravietuitor este compensatǎ prin cutuma de a asigura intretinerea sa prin alte mijloace, in primul rand prin dotǎ.

Ordinea a suferit modificǎri ulterioare care au evoluat in sensul unei ameliorǎri a raporturilor succesorale intre mamǎ si copil. Dupǎ senatusconsultum Tertullianum, mama urma dupǎ agnati si mostenea in acelasi timp cu surorile tatǎlui, in cazul in care ele erau singurele mostenitoare. Dupǎ senatusconsultum Orfitianum, copiii isi mosteneau mama inaintea agnatilor.

Sectiunea VI

SUCCESIUNEA COGNATICǍ

Dezvoltarea ulterioarǎ a succesiunii a fost dominatǎ de o politicǎ legislativǎ ale cǎrei mǎsuri, in ciuda lipsei lor de coerenta, tindeau sǎ niveleze diferentele intre ordinea civilǎ si ordinea creatǎ de pretor in favoarea principiului cognatic. Iustinian va fixa definitiv devolutia dupǎ acest principiu. Conform acestui nou sistem, care rupe brusc ordinea dreptului succesoral civil, mostenitorii erau grupati dupǎ patru clase chemate succesiv, ceilalti fiind exclusi de la succesiune.

Prima cuprindea descendentii, incluzand si copii adoptati, legitimi sau emancipati. Descendentii anterior decedati erau reprezentati prin proprii lor descendenti. La egalitate de grad, descendentii impǎrteau mostenirea pe capete.

A doua clasǎ reunea ascendentii, fratii si surorile germane care mosteneau toti in pǎrti egale. Nepotii luau locul parintilor lor predecedati prin reprezentare.

A treia clasǎ continea alti frati si surori si descendentii acestora care se prezentau prin reprezentare.

A patra clasǎ era rezervatǎ rudelor colaterale mai indepǎrtate, fǎrǎ ca o limitǎ sǎ fi fost mentionatǎ. Cei mai apropiati ii precedau pe cei mai indepǎrtati si ii excludeau.

Sotul supravietuitor nu figura in aceastǎ ordine si nu era chemat decat in lipsa mostenitorilor. Femeia nu primea decat dota sa sau nu figura decat printre legatari.

Dacǎ niciun mostenitor nu se prezenta, succesiunea era consideratǎ ca vacantǎ.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate