Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Etape prealabile incheierii contractelor


Etape prealabile incheierii contractelor




ETAPE PREALABILE INCHEIERII CONTRACTELOR

PUBLICITATEA; ALTE ETAPE PREALABILE INCHEIERII CONTRACTELOR

A. PUBLICITATEA

Abordand tema publicitatii, vom prezenta reglementarile edictate in domeniu, care cuprind cerinte restrictive si interdictii, avand ca scop limitarea influentei negative a publicitatii, a comportamentelor neloiale vehiculate de aceasta si care sunt impuse atat profesionistilor publicitatii cat si producatorilor si comerciantilor care recurg la publicitate, din perspectiva protectiei juridice asigurate prin aceste norme potentialilor consumatori, destinatari ai publicitatii, deoarece, regulile protectoare se aplica nu numai contractului propriu-zis, ci si preliminariilor acestuia. Producatorii si comerciantii apeleaza la publicitate in scopul valorificarii produselor si serviciilor, incitand publicul in general, potentialii consumatorii, la cumpararea acestora. Publicitatea constituie, dupa J. Blythe “cea mai activa interventie in procesul luarii deciziei de cumparare” .




Atentionarea consumatorului asupra produselor sau serviciilor, prin publicitatea comerciala, imbraca la aceasta data metodele cele mai variate si originale de evidentiere a caracteristicilor produselor sau serviciilor; a pretului; a conditiilor economice si juridice de achizitionare si prestare; a identitatii celui care isi face publicitate, dar este interzis a se realiza prin utilizarea mijloacelor ilicite, constand in actiuni sau omisiuni, care le prezinta eronat. [“Publicitarul pretinde ca prezinta reclama ca pe o informatie – ca si cum ar putea fi numita informatie o incitare directa si uneori agresiva la consumarea unui produs laudat in detrimentul altuia care poate il depaseste calitativ” -Alejo Carpentier “Ritualul primaverii”]

Publicitatea care induce sau poate induce in eroare potentialii consumatori, destinatari ai publicitatii, le poate afecta comportamentul economic, determinandu-i sa ia decizia de cumparare, lezandu-le interesul de consumator, prin deceptia astfel creata, incalcand dreptul la protectia intereselor economice a acestora, fiind interzisa si sanctionata de lege. In prezent, consumatorul a ajuns, astfel incat, in acest mediu, asigurarea protectiei juridice a potentialilor consumatori de produse si servicii, a devenit un deziderat atins de legislativ prin instituirea interdictiilor si cerintelor restrictive asupra ansamblului de mijloace utilizate de profesionistii publicitatii, producatori si comercianti in prezentarea produselor sau serviciilor si care urmeaza a fi completat de jurisprudenta. Leguitorul a intervenit pentru a moraliza publicitatea, atat in interesul concurentilor, cat si in cel al consumatorilor. 

1. Reglementarea publicitatii in Romania. Reglementarile anterioare anului 2000

Pana in anul 2000, nu a fost creat cadrul legislativ, cuprinzand norme unitare de definire si reglementare a publicitatii, a interdictiei publicitatii inselatoare. In lipsa acestui cadru, publicitatea a fost vizata in anumite norme pe care, dupa criteriul obiectului lor le putem grupa in patru categorii:

- reglementarea inselaciunii in conventii cuprinse in Codul penal;

reglementari privind combaterea concurentei neloiale.

Legea 11 din 29 ianuarie 1991 [publicata in M.Of. nr. 24 din 30 ianuarie 1991] privind combaterea concurentei neloiale, prevedea in art. 5, confuzia si punerea in vanzare a marfurilor avand false mentiuni, fapte care constituiau infractiune de concurenta neloiala. Legea este modificata si completata prin Legea 298 din 07.06.2001 [publicata in M.Of. nr. 313 din 12 iunie 2001]

- reglementari privitoare la comercializarea anumitor categorii de produse.

In aceasta categorie intra reglementarile privitoare la produsele alimentare, cosmetice, serviciile de asigurare, serviciile turistice, care cuprind si norme privitoare la publicitatea respectivelor produse sau servicii.

reglementari privitoare la protectia consumatorilor.

Potrivit art. 24 din O.G. 21 din 21 august 1992 se interzicea prezentarea prin publicitate - in prospecte, cataloage, prin mass-media si altele, a altor valori ale parametrilor ce caracterizeaza produsele sau serviciile, altele decat cele efectiv realizate.

O.G. 21 din 21 august 1992 nu denumeste si nu defineste publicitatea inselatoare, dar o interzice, prin art. 24, deoarece tocmai neconcordanta afirmatiilor si indicatiilor cu parametri ce caracterizeaza produsele, atrage caracterul inselator al publicitatii, care induce in eroare consumatorii.

reglementari privitoare la publicitate in domeniul audiovizualului.

Incepand cu suportii traditionali de difuzare a mesajului publicitar, istoria publicitatii cuprinde o gama tot mai complexa si mai variata de suporti, gama care se extinde spre domenii din ce in ce mai neconventionale. Deoarece, pentru comunicarea mesajului publicitar se pot utiliza mai multe tipuri de suporti, de mijloace care servesc difuzarii mesajului publicitar: imprimate, presa scrisa, panouri, afise, radiodifuziune, televiziune, dar dintre acestea, mijloacele audiovizuale confera gradul cel mai larg de raspandire si difuzare a mesajului publicitar, aceste mijloace au fost supuse unei reglementari speciale, concretizat, atat in norme generale privitoare la desfasurarea activitatii audiovizuale, cat si in norme imperative, impuse difuzorilor de publicitate avand acest suport, norme care vizeaza desfasurarea, durata, forma, prezentarea, inserarea publicitatii.

Reglementarea publicitatii in domeniul audiovizualului este data de Legea 48 din 21 mai 1992 a audiovizualului care, preluand principiile constitutionale, reglementeaza cadrul legal privitor la functionarea mijloacelor audiovizuale, garantand libera exprimare a ideilor si a opiniilor, precum si libera comunicare a informatiilor, mijloacele audiovizuale, atat cele publice, cat si cele private, avand obligatia sa informeze corect opinia publica. Totodata, legea creeaza si un cadru institutional, prin infiintarea in domeniul audiovizualului, in conformitate cu prevederile art. 11 al legii, a unei autoritati publice autonome - Consiliul National al Audiovizualului. Printre atributiile C.N.A. este si aceea de a stabili, potrivit art. 32, norme obligatorii in domeniul audiovizualului, unele dintre acestea fiind, cuprinse in deciziile emise de C.N.A. in reglementarea publicitatii. Aceasta presupune ca, atat societatile publice din domeniul audiovizualului, infiintate prin Legea 41 din 17 iunie 1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, cat si societatile private, sunt obligate sa respecte in desfasurarea activitatii lor, normele obligatorii privitoare la publicitate, edictate prin deciziile C.N.A.

De la infiintare si pana in prezent, C.N.A. a emis mai multe decizii in materie de publicitate audiovizuala, relevante pentru prezentul studiu fiind - Decizia 105 din 22 iulie 1993, pentru aprobarea Normelor obligatorii privind realizarea publicitatii in cadrul programelor audiovizuale, radiodifuzate sau distribuite prin cablu publicata in M.Of. nr. 197 din 18.09.1993, aprobate si publicate in forma revizuita in M.Of. nr. 290 din 8 iulie 1998, completata si modificata prin D.C.N.A. 71 din 24 iunie 1997, publicata in M.Of., 286 din 22 octombrie 1997 - Decizia 172 din 23 decembrie 1998 pentru aprobarea Normelor obligatorii privind programarea si realizarea emisiunilor de teleshopping publicata in M.Of. 67 din 18 februarie 1999 ambele decizii fiind la aceasta data abrogate, prin art. 38 din D.C.N.A. 65 din 23 mai 2000 privind adoptarea Normelor obligatorii pentru publicitate, teleshopping si sponsorizare in domeniul audiovizualului [publicata in M.Of. 352 din 27 iulie 2000

Aceste categorii de norme care reglementeaza publicitatea, cuprinse la pct. 1, 2, 3, 4 sunt si la aceasta data in vigoare, completand cadrul legislativ asigurat de legea publicitatii.

2. Reglementarea cuprinsa in Legea 148 din 26 iulie 2000 privind publicitatea

Legea 148 din 26 iulie 2000 privind publicitatea [publicata in M.Of. 359 din 2 august 2000], intrata in vigoare pe data de 2 noiembrie 2000, a fost elaborata preluand Directiva 84/450/CEE din 10 septembrie 1984, cu privire la armonizarea dispozitiilor legislative, reglementare si administrative ale Statelor membre in materie de publicitate inselatoare [publicata in J.O. L 250 din 19.09.1984] modificata de Directiva 97/55/CE a Consiliului si Parlamentului european a din 6 octombrie 1997 care include si publicitatea comparativa [J.O. L 290 din 23.10.1997

Scopul legii este, dupa cum prevede art. 1, protectia consumatorilor de produse si servicii, protectia persoanelor care desfasoara o activitate de productie, de comert, presteaza un serviciu sau practica o meserie ori o profesie, precum si protectia interesului public general impotriva publicitatii inselatoare, a consecintelor negative ale publicitatii si stabileste conditiile in care este permisa publicitatea comparativa.

Legea 148 din 26 iulie 2000 privind publicitatea [publicata in M.Of. 359 din 2 august 2000] are, potrivit art. 2 si 3, ca domeniu de aplicare, continutul materialelor publicitare si mesajelor publicitare transmise prin orice mijloc de comunicare, care face posibil transferul informatiei, inclusiv a celor difuzate in cadrul programelor de radiodifuziune si televiziune, transmise pe cale radioelectrica sau prin cablu ori printr-un alt sistem tehnic asimilat acestuia, publicitatea prin aceste din urma mijloace de comunicare, fiind reglementate si de prevederile referitoare la publicitatea in domeniul audiovizualului cuprinse in Legea audiovizualului nr. 48/1992 si in deciziile C.N.A.

Legea are, deci, aplicabilitate generala, pentru orice tip de publicitate si pentru orice suporti, completandu-se cu reglementarile sectoriale privitoare la anumiti suporti utilizati in publicitate, cu cele privitoare la publicitatea in vederea comercializarii anumitor produse, servicii precum si cu cele privitoare la publicitatea anumitor practici comerciale.

3. Definitia publicitatii

In legislatia noastra, datorita succesiunii in timp a edictarii reglementarilor in materie de publicitate, prezentate anterior, dupa 1990 a fost definita doar publicitatea audiovizuala prin Decizia C.N.A. 105 din 22 iulie 1993, pentru aprobarea Normelor obligatorii privind realizarea publicitatii in cadrul programelor audiovizuale, radiodifuzate sau distribuite prin cablu publicata in M.Of. 197 din 18 septembrie 1993, norme aprobate si publicate in forma revizuita in M.Of. 290 din 07 august 1998, completata si modificata prin D.C.N.A 71 din 24 iunie 1997, publicata in M.Of. 286 din 22 octombrie 1997 decizie care la aceasta data este abrogata si abia ulterior, prin Legea 148 din 26 iulie 2000 privind publicitatea publicata in M.Of. 359 din 2 august 2000 a fost definit conceptul general de publicitate.

Definitia publicitatii, data de art. 4, lit. a) al Legii privind publicitatea nr. 148 din 26 iulie 2000 [publicata in M.Of. nr. 359 din 2 august 2000] este preluata din Directiva Consiliului european 84/450/EEC din 10 septembrie 1984, cu privire la armonizarea dispozitiilor legislative, reglementare si administrative ale Statelor membre in materie de publicitate inselatoare [publicata in J.O. L 250 din 19.09.1984] modificata de Directiva 97/55/EC a Consiliului si Parlamentului european din 6 octombrie 1997 care include si publicitatea comparativa [publicata in J.O. L 290 din 23.10.1997]. Publicitatea este definita ca fiind “orice forma de prezentare a unei activitati comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste, avand ca scop promovarea vanzarii de bunuri si servicii, de drepturi si obligatii”. [definitia data publicitatii de art. 2 al directivei este urmatoarea: “efectuarea unei prezentari in orice forma in legatura cu un comert, afacere, mestesug sau profesie pentru a promova furnizarea bunurilor si serviciilor, inclusiv proprietatea imobiliara, drepturi si obligatii”]

In definitiile prezentate se regasesc urmatoarele elemente:

- publicitatea este o forma de comunicare facuta publicului printr-o prezentare. Ca forma de comunicare, publicitatea se caracterizeaza, in principal, prin gradul larg de difuzare al mesajului publicitar si, in secundar, prin accesul neingradit al publicului la acest mesaj.

- gradul larg de difuzare al mesajului publicitar este asigurat de suportul, mijlocul utilizat in acest scop si constituie criteriul distinctiei intre comunicarile care, sunt apreciate ca fiind publicitate si cele care nu au aceasta valoare. Este apreciata ca fiind publicitate, numai acea comunicare facuta publicului prin mijloace care asigura mesajului o larga raspandire.





Daca suportii moderni, televiziune, radiodifuziune nu suscita discutii in acest sens, nu aceeasi este situatia suportilor traditionali, cum ar fi comunicarea scrisa. Jurisprudenta retine in acest sens, ca o difuzare larga a unui numar mare de exemplare a unui contract tip, presupune ca s-a infaptuit publicitatea, astfel, un formular de contract tip, difuzat in public de catre un vanzator de mobilier si de aparate menajere, a fost calificat pe drept cuvant ca un mijloc banal de publicitate. Pe de alta parte, formularul de contract, nu a fost apreciat de jurisprudenta ca fiind mijloc publicitar, daca nu a fost raspandit in scopuri de propaganda comerciala - remiterea unui inscris necesar pentru efectuarea platii, chiar daca include conditiile vanzarii, nu poate fi asimilat unui mesaj publicitar in lipsa difuzarii largi a acestui inscris. De asemenea, referitor la afirmatiile verbale inselatoare ale unui constructor de case individuale, Tribunalul de comert din Marseille, apreciaza ca oferta strict personalizata facuta, in mod deosebit unui consumator determinat si care nu depaseste cadrul relatiilor individuale nu constituie act publicitar. Totusi, referitor la un document ce continea o descriere incompleta remis de un agent imobiliar unui singur client, Camera penala se pare ca, mai recent, a admis contrariul considerand privitor la mentiunile manuscriselor mincinoase inserate pe o carte de vizita, ca orice mijloc de informare destinat sa permita unui client potential sa isi faca o opinie asupra rezultatelor care pot fi asteptate de la un bun sau serviciu care ii este propus constituie publicitate, in sensul legii din 27 decembrie 1973. Scrisorile circulare, reproduse in mai multe exemplare si adresate clientilor pentru a le propune bunuri sau servicii, pot fi considerate ca fiind mesaje publicitare, putand servi ca suport pentru o publicitate inselatoare.

Deci, publicitatea consta in prezentarea unei activitati comerciale, industriale sau liber profesioniste, avand ca scop promovarea vanzarii de bunuri si servicii de drepturi si obligatii. Scopul suprem al publicitatii este acela de a face cunoscut un bun sau serviciu, un liber profesionist sau un meserias, de a-l lansa, de a-l promova pe piata, de a trezi interesul publicului asupra lui, de a incita la achizitionare. Cu toate acestea, prezentarea si promovarea prin publicitate, este reglementata prin norme speciale, in cazul anumitor profesii sau meserii. Daca publicitatea comerciala este permisa, bineinteles in formele si modalitatile prevazute de lege, publicitatea realizata in scopul promovarii anumitor profesii liberale, spre exemplu, cea de expert contabil, notar, avocat este interzisa cu anumite exceptii.

- publicitatea se realizeaza cu titlu oneros. Costurile publicitatii sunt intr-o continua crestere datorata rolului tot mai important pe care aceasta il joaca in vanzarea produselor si serviciilor, atragand majorarea pretului acestora deoarece, dupa cum remarca si prof. O. Capatana “consumatorul finanteaza el insusi mesajele care ii sunt destinate de catre anuntatori”.

4. Particularitati ale publicitatii vanzarilor si prestarilor de servicii

Notiunea de publicitate comerciala inglobeaza cele trei elemente definitorii ale conceptului general de publicitate prezentate anterior, cu precizarea ca este legata in exclusivitate de o activitate comerciala, avand ca scop promovarea vanzarii de bunuri si servicii.

Publicitatea nu are ca scop esential informarea. “Facuta pentru a incita, ea prezinta un oarecare pericol pentru consumatori, deoarece scopul de a seduce este greu compatibil cu o informare completa si obiectiva.” In vederea realizarii acestui scop, publicitatea comerciala poate imbraca mijloace originale, atunci cand este realizata prin mijloace audiovizuale, constituind un tip special de publicitate, denumita teleshopping, si atunci cand vizeaza anumite tipuri de vanzari: vanzarile cu pret redus, vanzarile de lichidare, vanzarile de soldare, vanzarile prin magazin sau prin depozit de fabrica, vanzarile promotionale, vanzarile la distanta, vanzarile directe, vanzarile piramidale, vanzarile in afara spatiilor comerciale, loteriile publicitare, vanzarile cu prime, vanzarile conditionate si vanzarile fortate.

Normele privitoare la prezentarea exacta a caracteristicilor produselor si serviciilor sunt cu atat mai important a fi respectate, in cazurile in care publicitatea are valoare contractuala. In consecinta in cazul in care publicitatea are valoare contractuala se aplica alaturi de normele privitoare la publicitate si cele care reglementeaza o anumite tipuri de vanzari.

Privitor la caracterul informativ al publicitatii, instanta a precizat ca “incriminarea publicitatii mincinoase nu ar trebui sa fie retinuta decat referitor la o publicitate propriu zisa, si nu referitor la o informatie generala” si a concluzionat ca in speta, “filmul turnat de canalul de televiziune francez T.F.1 a fost in cadrul retransmiterii evenimentelor constituind informatia generala, si nu poate fi asimilata unui film publicitar”.

Publicitatea dobandeste valoare contractuala, daca este asimilata cu informarea, deoarece informarea este o obligatie legala in raporturile dintre comerciant si consumator. Normele legale recurg la aceasta asimilare pentru a asigura o protectie mai eficienta a consumatorilor adaptata la specificul unor categorii de produse care constituie obiectul contractului de vanzare-cumparare sau prestari de servicii [spre exemplu, pachete de servicii turistice .

Caracterul incitativ al publicitatii este de esenta acesteia, dar nu este obligatoriu. Mai mult, pentru anumite produse, considerate periculoase pentru consumatori, caracterul incitativ al publicitatii este mult atenuat, impunandu-se caracterul informativ cu preponderenta prin normele specifice care reglementeaza publicitatea pentru respectivele produse [alcoolul, produse din tutun la vanzarea carora s-a impus inscrierea mentiunii din Directiva Consiliului CE nr. 89/622/CEE “Tutunul dauneaza grav sanatatii”].

“Totusi publicitatea este deseori atat informativa cat si incitativa, deci granitele dintre notiunea de publicitate si cea de informare sunt cateodata greu de trasat.Publicitatea este asimilata cu oferta, de aici deriva faptul ca aceasta dobandeste valoare contractuala, deoarece oferta este un act juridic. Aceasta asimilare, este impusa normele legale tot in vederea asigurarii unei protectii mai eficiente a consumatorilor adaptata la specificul unor tipuri de vanzari cum ar fi vanzarile la distanta sau teleshopping-ul. Specificitatea publicitatii vanzarilor este data de reglementarea tipurilor de vanzari potrivit carora oferta si informarea sunt continute in publicitate.

Jurisprudenta s-a pronuntat, de asemenea, ca in anumite cazuri, publicitatea reprezinta o oferta din punct de vedere juridic si anume atunci cand “mesajul publicitar suficient de precis si ferm constituie o oferta care, odata acceptata de destinatar angajeaza pe ofertant.”

Conditia esentiala pentru ca publicitatea comerciala sa-si atinga scopul propus este existenta pietei libere, numai intr-un astfel de cadru publicitatea comerciala devine dupa cum se exprima G. Lagneau o “arma a concurentei” [in “La Sociologie de la publicité”, Paris, 1995, p. 7, citat in O. Capatana, “Evolutia si organizarea publicitatii comerciale”, in R.D.C., nr. 10/1997, p. 5].

Publicitatea comerciala mobilizeaza la aceasta data teluri si competente din ce in ce mai numeroase si complexe, nu se mai limiteaza la a prezenta produsele sau serviciile unei intreprinderi, devine un instrument de comunicare, la care agentul economic-producator sau comerciant – poate sa recurga sau nu, in raport de interesele sale. Apelarea la publicitate de catre agentul economic se poate realiza prin doua modalitati: fie prin publicitatea comerciala directa, organizata de catre agentul economic in cauza, fie prin publicitatea comerciala indirecta, organizata de profesionisti ai publicitatii - agentii de publicitate, raportul juridic dintre acestia si agentul economic concretizandu-se in “contractul de publicitate

5. Principiile aplicabile publicitatii vanzarilor si prestarilor

Prezentarea principiilor aplicabile publicitatii este restransa la aspectele vizand publicitatea comerciala, si la o anumita categorie de persoane destinatari dar si posibil a fi prejudiciati prin publicitate si anume potentialii cumparatori–consumatori. Principiile deduse din textele legii aplicabile in materie sunt urmatoarele: - publicitatea trebuie sa fie corecta, loiala si onesta; -publicitatea este supusa unor criterii de exigenta suplimentare atunci cand se adreseaza minorilor; - reguli specifice pentru publicitatea anumitor produse si practici comerciale .

6. Publicitatea trebuie sa fie loiala si onesta

Loialitatea si buna credinta sunt prevazute intr-o serie de reglementari, cu statut de principii deontologice ale desfasurarii activitatii agentilor economici, si trebuie sa fie proprii comportamentul: Legea 11 din 30 ianuarie 1991 privind combaterea concurentei neloiale [publicata in M.Of. 24 din 30 ianuarie 1991], modificata prin Legea 298 din 7 iunie 2001, prevede obligatia comerciantilor de a-si exercita activitatea comerciala cu buna credinta si potrivit uzantelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor si a cerintelor concurentei loiale”.

Potrivit art. 9 din O.G. 21 din 1992, privind protectia consumatorilor, agentii economici sunt obligati sa se comporte in mod corect in relatiile cu consumatorii.

In acelasi sens, L.P. prevede la art. 5 ca publicitatea trebuie sa fie decenta, corecta, si elaborata in spiritul responsabilitatii sociale. Decizia C.N.A. 123 din 30 iunie 2003 privind publicitatea si teleshopping-ul [publicata in M.Of. 479 din 4 iulie 2003] reformuleaza in art. 2, lit. a, cerinta caracterului competitiei corecte si transparente care trebuie sa serveasca, in primul rand, intereselor publicului.

7. Interdictii privitoare la publicitate:

a. Interdictia publicitatii inselatoare

Finalitatea publicitatii o constituie, atragerea, mentinerea si sporirea clientelei, in scopul promovarii propriilor produse, finalitate pentru care agentii economici uziteaza orice modalitati de prezentare a caracteristicilor produselor si serviciilor, modalitati care pot contraveni principiului loialitatii si onestitatii comerciantilor in raporturile cu potentialii consumatori si pot avea caracter inselator.

Aprecierea caracterului inselator al publicitatii a fost privita, initial, in materie comerciala mai condescendent, pornind de la notiunea „dolus bonus”. S-a retinut astfel ca “E preferabil sa ne aratam mai putin severi in aprecierea inselatoriilor in materie comerciala decat in dreptul civil, obiceiurile comertului ducand la laudarea calitatii marfurilor dincolo de realitate si orice publicitate fiind prin ea insasi exagerata, daca nu ea ar fi inutila. Aceasta opinie pe care nimic nu o poate justifica pe plan moral, se fondeaza pe necesitatea de a evita recursurile nesigure ale dobanditorilor deceptionati, care ar dauna stabilitatii operatiunilor comerciale I. Hemard , “Encyclopédie juridique” Dalloz, 1970-1976 ]

Anterior promulgarii L.P., publicitatea inselatoare era interzisa prin acte normative sectoriale privitoare la comercializarea anumitor produse si servicii - alimente, servicii turistice, servicii de asigurare, precum si prin art. 24 al O.G. 21 din 1992, privind protectia consumatorilor, care prevede o interdictie generala, de a prezenta, prin orice mijloace, a afirmatiilor si indicatiilor, care, nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizeaza produsele si serviciile si care nu pot fi probate. De asemenea, reglementarile privitoare la publicitatea in cadrul programelor audiovizuale, radiodifuzate sau distribuite prin cablu, cuprinse in Normele obligatorii privind realizarea publicitatii in cadrul programelor audiovizuale radiodifuzate sau distribuite prin cablu [aprobate prin Decizia Consiliului National al Audiovizualului 105 din 22 iulie 1993 revizuita, modificata prin D.C.N.A. 71 din 24 iunie 1997 publicata in M.Of. nr. 286 din 22 octombrie 1997] in prezent abrogate, interziceau in art. 1 alin. 2 caracterul inselator al publicitatii.

La aceasta data, L.P. defineste publicitatea inselatoare, o interzice, stabileste care vor fi caracteristicile luate in considerare, in mod deosebit, in aprecierea caracterului inselator al acesteia si sanctiunile aplicabile pentru savarsirea publicitatii inselatoare si organele competente a constata fapta, a aplica sanctiunea precum si cui revine sarcina probei.

Potrivit prevederilor art. 4, lit. b din L.P., publicitatea inselatoare este orice publicitate care, in orice fel, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce in eroare orice persoana careia ii este adresata sau care ia cunostinta cu aceasta si ii poate afecta comportamentul economic, lezandu-i interesul de consumator, sau poate leza interesele unui concurent [publicitatea inselatoare este definita in Directiva 84-450 din 10 septembrie 1984, publicata in JOCE 250 din 19 sept. 1984, ca fiind orice publicitate care, intr-un mod oarecare, inclusiv prin prezentare, induce in eroare sau este susceptibila sa induca in eroare persoanele fizice sau morale carora li se adreseaza si care datorita caracterului ei inselator, poate sa le afecteze comportamentul economic sau care, din aceste motive, prejudiciaza sau este susceptibila sa prejudicieze un concurent.]. Decizia C.N.A. 65 din 23 mai 2000 privind adoptarea Normelor obligatorii pentru publicitate, teleshopping si sponsorizare in domeniul audiovizualului [publicata in M.Of. 352 din 27 iulie 2000] defineste la art. 1, lit.e, publicitatea inselatoare ca fiind, publicitatea care induce sau poate induce in eroare, persoana careia ii este adresata sau care ia contact cu aceasta publicitate in orice fel, inclusiv prin modul de prezentare, afectandu-i comportamentul economic si lezandu-i interesul de consumator;

Raportat la aceste definitii, concluzionam ca, publicitatea nu trebuie sa induca in eroare pentru a fi calificata drept inselatoare, fiind suficient, ca aceasta sa fie susceptibila sa induca in eroare. Mesajul publicitar poate fi inselator, daca contine referiri, indicatii sau prezentari care sunt false sau care sunt de natura sa induca in eroare. In primul caz, publicitatea este inselatoare, deoarece mesajul prezinta adevarat ceea ce este fals sau invers, iar in al doilea caz, publicitatea poate fi susceptibila de a insela, deoarece mesajul contine elemente adevarate, dar prezentare lui face publicul sa-si reprezinte inexact realitatea.

Potrivit art. 7 din LP, pentru determinarea caracterului inselator al publicitatii, se vor lua in considerare toate caracteristicile produsului sau serviciului si, in mod deosebit, anumite element componente, a caror prezentare o vom face, pentru elocventa, alaturi de solutiile jurisprudentiale: lit. a - caracteristicile bunurilor si serviciilor, cum sunt: disponibilitatea, natura, modul de executie si de ambalare, compozitia, metoda si data fabricatiei sau a aprovizionarii, masura in care acestea corespund scopului destinat, destinatia, cantitatea, parametrii tehnico-functionali, producatorul, originea geografica sau comerciala ori rezultatele testelor si incercarilor asupra bunurilor sau serviciilor, precum si rezultatele care se asteapta de la acestea; lit. b - pretul sau modul de calcul al pretului, precum si conditiile in care sunt distribuite produsele sau sunt prestate serviciile; lit. c - conditiile economice si juridice de achizitionare sau de prestare a serviciilor; lit. d - natura serviciilor ce urmeaza a fi asigurate dupa vanzarea produselor sau prestarea serviciilor; lit. e - natura, atributiile si drepturile celui care isi face publicitate, cum ar fi: identitatea, capitalul social, calificarea, dreptul de proprietate industriala, premii si distinctii primite; lit. f - omiterea unor informatii esentiale cu privire la identificarea si caracterizarea bunurilor sau serviciilor, cu scopul de a induce in eroare persoanele carora le sunt adresate. Prezentarea nu are caracter limitativ, deoarece se utilizeaza termenul “toate” si  “in mod deosebit” cele enumerate. Aceste caracteristici ale produsului sau serviciului, vor fi luate in considerare in aprecierea caracterului inselator al publicitatii, oricare ar fi mijlocul utilizat.



Solutiile vor fi din jurisprudenta franceza, in principal, deoarece legea romana este noua si aplicarea sa nu a dus la solutii jurisprudentiale.

- natura bunului sau serviciului - indicarea intr-un anunt de catre directorul unui hotel ca acesta cuprinde 86 de camere categoria trei stele, cand de fapt, numai 61 de camere corespund acestui criteriu; publicitatea unui disc cu mentiunea ca este vorba despre muzicieni celebri, cand de fapt executantii sunt muzicieni obisnuiti;

- compozitia produsului - eticheta unei inghetate de capsuni care mentiona “coloranti naturali E102, E124 si suc de capsuni pur natural E120”, in conditiile in care E102 si E 124 sunt coloranti sintetici; anuntul de vanzare a unui mobilier masiv de nuc, cand de fapt este vorba de un mobilier facut din mesteacan si din placaj de nuc; publicitatea facuta unui balsam chinezesc prezentat ca avand in continut “cinci plante medicinale” si numai “componente naturale”, eficiente la cele mai mari dureri, cand in realitate, produsul nu avea efecte terapeutice;

- calitati ale produsului sau serviciului pe care o persoana le are in vedere atunci cand contracteaza si in absenta carora nu ar fi contractat sau ar fi contract in conditii diferite – Societatea de ape din Evian a indus in eroare prin publicitatea facuta la siropul pe care il fabrica, facand cumparatorul sa creada ca acest produs contine apa Evian si in consecinta are proprietatile terapeutice ale acestei ape minerale ; publicitatea facuta unor aparate telefonice fara a indica ca nu sunt agreate de PTT; faptul ca un cutit vandut la Thiers provine din artizanatul local, al carei reputatie comerciala este notorie, constituie pentru consumatorul mediu o calitate substantiala a acestui produs. Cutitele fabricate in Asia nu pot fi deci comercializate sub denumirea “Laguiole”. Operatiunile de finisare, curatare si polizare nu pot echivala cu o veritabila fabricatie;

- metoda de fabricatie: publicitatea facuta de un bijutier, unui serviciu de fabricatie de bijuterii, cand de fapt se limiteaza la incredintarea executiei lucrarilor comandate de clientela sa altor bijutierii sau unei fabrici;

- inexactitati privind persoana producatorului sau prestatorului, prin prezentarea de titluri, diplome sau competente pe care, de fapt agentul economic nu le detine: hotelierii care confera stabilimentelor lor decoratii pe care nu le-au obtinut ; profesorii fara pregatire superioara, care se prezinta ca “acreditati de stat”; anuntul unui vanzator de articole sportive privitor la reducerea pretului schiurilor marca “Rossignol“ cand, de fapt, era vorba de reducerea pretului la schiuri de o alta marca;

- pret: anuntul care pretinde ca pretul este “pret de fabrica” cand de fapt vanzatorul este un intermediar care s-a interpus intre producator si consumator; difuzarea unui prospect creand impresia ca un ansamblu de marfuri, un fierastrau cu banda si un motor, care sunt ilustrate in prospect, sunt vandute la pretul afisat, dar pretul indicat este numai pentru fierastraul cu banda; publicitatea care, contine mentiunea “preturi alese sub controlul portarelului” desi acesta nu a intrat in magazinele concurente si nu au verificat pretul utilizat de acestia pe unitate de masura;

- conditiile in care sunt distribuite produsele sau serviciile: directorul comercial al SNCF a fost condamnat pentru publicitate inselatoare deoarece a promis o reducere de 50% pentru biletele cumparate de cupluri si de familii pentru sejur dus-intors, fara a preciza conditiile foarte restrictive pe baza carora aceasta reducere este acordata; conditiile de vanzare identice, atat economice cat si juridice, nu sunt intrunite, daca, pretul produselor si serviciilor, nu este la vanzare identic cu cel indicat in catalogul publicitar;

- garantia sau service-ul dupa vanzare - anuntul prin care se asigura 5 ani de garantie dupa vanzare, aparatelor electronice, cand de fapt, garantia presupune incheierea unui contract de asigurare, care implica in mod obligatoriu consimtamantul cumparatorului si interventia asiguratorului. Un vanzator de extinctoare care preciza pe bonurile livrarii si pe facturi “Garantie totala. Orice extinctor va fi controlat in fiecare an”, a fost condamnat pentru publicitate mincinoasa. De fapt, garantia era extrem de limitata; in ce priveste controlul anual, el nu devenea efectiv decat daca un contract distinct si, deci, platit era semnat intre client si vanzator; o asociatie de concesionari a introdus o actiune impotriva unui importator de automobile, deoarece estima ca acesta trebuia sa indice in publicitatea sa ca vehiculele nu mai beneficiau de garantia completa de 1 an data de constructor. Cererea a fost respinsa si nu s-a stabilit ca publicitatea ar fi inselatoare, desi un numar mare de consumatori se asteapta la acelasi nivel de servicii ca in cazul cumpararii prin filiera agreata. Daca cererea ar fi fost acceptata, ar fi constituit o piedica la libera circulatie a bunurilor, circulatie reglementata de art. 3 din Tratatul CEE. Decizia jurisprudentei nu ar putea fi justificata cu privire la examinarea proportionalitatii: un risc limitat de inselare a consumatorului trebuie sa fie acceptat atunci cand permite evitarea unei limitari considerabile a libertatii de circulatie a bunurilor. Curtea federala a apreciat ca publicitatea pentru automobilele importate de Germania, fara anumite indicatii privind echipamentul nu era inselatoare;

- conditiile juridice de achizitionare a produsului sau serviciului necuprinse in contract - contractul care a facut obiectul unei largi difuzari, cum sunt contractele tip, difuzate oricarui potential contractant, dar, care, nu cuprind toate conditiile contractuale;

- rezultatele testelor si incercarilor asupra bunurilor sau serviciilor - un fabricant de alifii pentru tratarea varicelor, care se mandrea, in publicitatea facuta produsului, cu vindecarea a 1785 clienti, dar nu a putut face dovada decat a 120 scrisori de multumire; un profesionist il facea pe destinatar sa creada ca o anume afacere ii este personal recomandata, de o a treia persoana, utilizand urmatoarea metoda: profesionistul expedia corespondente nesolicitate purtand mesaje de tipul “Ati vrea sa aveti mai multi bani in buzunar?”, la care erau atasate adeziuni, care, reprezentau comentarii de genul “Afacerea merge excelent. Stiam ca te va interesa” sub semnatura “M”;

- rezultatele care se asteapta de la respectivul produs sau serviciu - publicitatea pentru un tratament impotriva caderii parului era susceptibila de a face consumatorii sa creada ca serviciile oferite garanteaza un rezultat pozitiv si ca sunt de natura medicala. Intr-o sentinta se retin urmatoarele fapte: reclamantul suferea de o cadere a parului si i-a fost prescris de catre o societate un tratament cosmetic. Insa pelada nu necesita un tratament cosmetic, ci unul medical. In final i-a fost aplicat si un tratament medical constand din corticoide luate pe cale orala, minoxydil si un complex de vitamine, de catre un personal specializat al Securitati Sociale, persoana respectiva recuperandu-si parul, si fiind debarasata de boala sau cel putin de simptome vizibile. Pe baza acestor fapte si datorita tratamentului inutil si oneros preconizat de societatea reclamanta, reclamantul a introdus un recurs in justitie solicitand rezolutia judiciara a contractului de prestari servicii, ca si indemnizarea prejudiciilor suferite.

Cererea a fost primita in prima instanta si Audienta Provinciala a respins recursul in apel al societatii reclamante. Ea a constatat in special ca consumatorul a fost indus in eroare de o publicitate ambigua, care sugera ca serviciul oferit garanta un rezultat pozitiv. Aplicand dispozitiile articolului 8 din Legea Generala 26/1984 pentru Apararea consumatorilor si utilizatorilor, Curtea a confirmat decizia data de instanta de primul grad;

In privinta remediilor sau tratamentelor miraculoase, este de remarcat Codul de publicitate portughez, care interzice publicitatea asa-zisului “produs miraculos”, considerand ca mesajele publicitare care il vizeaza, exploateaza ignoranta, teama, increderea, superstitia publicului, prezentand orice produs sau serviciu ca avand efecte automate specifice si garantate pentru sanatate, stare generala buna, noroc sau fericire consumatorilor (mai ales vindecari sau alte avantaje), fara baze stiintifice.

b. Interdictia publicitatii mascate si subliminale

Prevederile art. 6 lit. b din L.P. interzic publicitatea subliminala, care este definita, in art.4, lit.d, ca fiind, orice publicitate, care utilizeaza stimuli prea slabi pentru a fi perceputi in mod constient, dar care pot influenta comportamentul economic al unei persoane.

c. Alte interdictii in materie de publicitate

PRINCIPIU - L.P. prevede la art. 6 alte interdictii in materie de publicitate si anume, este interzisa publicitatea care: lit. c - prejudiciaza respectul pentru demnitatea umana si morala publica; lit. d - include discriminari bazate pe rasa, sex, limba, origine, origine sociala, identitate etnica sau nationalitate; lit. e - atenteaza la convingerile religioase sau politice; lit. f - aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnitatii si vietii particulare a persoanelor; lit. g - exploateaza superstitiile, credulitatea sau frica persoanelor; lit. h - prejudiciaza securitatea persoanelor sau incita la violenta; lit. i - incurajeaza un comportament care prejudiciaza mediul inconjurator; lit. j - favorizeaza comercializarea unor bunuri sau servicii care sunt produse ori distribuite contrar prevederilor legale.

Incalcarea acestor reglementari constituie contraventie sau infractiune, dupa caz, iar contraventia se sanctioneaza cu amenda de la 5.000.000 la 15.000.000 lei, potrivit art. 23, alin.1, lit. a. Competenta de a aplica sanctiunea contraventionala revine, potrivit art. 24, alin.1, lit.d, reprezentantilor imputerniciti ai Ministerului Sanatatii.

8. Publicitatea este supusa unor criterii de exigenta suplimentare atunci cand se adreseaza minorilor

PRINCIPIU - Reglementarile in materie de publicitate, atat regulile generale cat si regulile aplicabile in raport de suportul utilizat, prevad dispozitii particulare pentru publicitatea destinata minorilor, deoarece copilul este o tinta specifica .

Dupa cum remarca J. Blythe, “Desi numarul copiilor este intr-un declin constant, nu acelasi lucru se poate spune despre importanta lor in calitate de consumatori. Pe langa cumparaturile directe ale produselor de care copii au nevoie, acestia influenteaza luarea deciziilor intr-o maniera importanta [in “Comportamentul consumatorului”, Ed. Teora, Bucuresti, 1998, pag. 133.]

In multe cazuri, copilul nu este numai destinatarul publicitatii, el este adesea si actorul. Deci, presiunea comerciala asupra copiilor, este din ce in ce mai puternica, iar legiuitorul prins [dupa cum remarca P. Dejemeppe, J. Laffineur, in “Le statut juridique du consommateur mineur d’age”, C.D.C., Louvain–la–Neuve, 1997, p. 94], intre “ciocanul educativ si nicovala economica”, incearca sa gaseasca modalitati de protectie cat mai eficiente.

L.P. defineste minorul ca fiind orice persoana in varsta de pana la 18 ani, deci, intentia legiuitorului este de a proteja de efectele daunatoare ale publicitatii minorii, in aceasta categorie fiind incluse, in acord cu normele generale privitoare la capacitate persoanele pana la 18 ani.

Vizand protectia acestora, legea instituie in art. 16 mai multe interdictii, pentru publicitatea produselor si serviciilor destinate minorilor si anume: lit. a - contine elemente ce dauneaza acestora din punct de vedere fizic, moral, intelectual sau psihic; lit. b - incurajeaza in mod indirect minorii sa cumpere produse sau servicii, profitand de lipsa de experienta sau de credulitatea lor; lit. c - afecteaza relatiile speciale care exista intre minori, pe de o parte, si parinti sau cadre didactice, pe de alta parte; lit. d - prezinta, in mod nejustificat, minori in situatii periculoase.

Legislatia canadiana privind protectia consumatorilor, interzice publicitatea adresata copiilor care au mai putin de 13 ani, deoarece are efect invadator si persuasiv, se adreseaza copiilor incapabili sa inteleaga scopul ei comercial, ceea ce este considerata ca o exploatare a acestui auditoriu. Adresandu-se direct copiilor mai degraba decat parintilor, publicitatea poate fi considerata ca o desconsiderare a autoritatii parintilor, iar faptul ca recurge, mai degraba, la sentimente, decat la argumente obiective, este apreciata ca avand un efect neloial asupra concurentei. Interdictia a fost apreciata ca neconstutionala si atacata la Curtea Suprema de Justitie, considerandu-se ca ingradirea data publicitatii in aceste cazuri, este contrara constitutiei canadiene, care consacra principiul libertatii de exprimare. Curtea Suprema, prin Hotararea din 27 aprilie 1989 a respins exceptia de neconstitutionalitate, considerand ca modalitatea de reglementare a publicitatii comerciale destinate copiilor, corespunde scopului general al legii privind protectia consumatorilor, adica, protejarea unui grup foarte vulnerabil la manipularea comerciala, deoarece, copii nu au capacitatea adultilor in a evalua forta persuasiva a publicitatii comerciale. Curtea a concluzionat ca autorii publicitatii trebuie impiedicati sa exploateze credulitatea copiilor. Interdictia este rezonabila si constituie o limita justificabila.

In conceptia doctrinei, caracterul inselator al publicitatii adresate copiilor ar trebui mai bine definit, excluzand publicitatea care incita la violenta, mijloacele care creaza o legatura artificiala intre un produs si nevoia de identitate sociala a tanarului, cele care incita la un comportament riscant nu numai din punct de vedere al securitatii fizice a tanarului, dar si din punctul de vedere al securitatii financiare, cele pentru produse daunatoare sanatatii; publicitatea televizata adresata minorului ar trebui sa cuprinda masuri restrictive reunite intr-un cod al publicitatii pentru minori, iar in cauzele privitoare la publicitatea inselatoare in care cei lezati sunt minorii,

Caracterul inselator al publicitatii “va trebui apreciat de la caz la caz dupa natura si genul publicitatii, natura produsului, natura argumentelor publicitare avansate si mai ales dupa calitatea publicului caruia publicitatea i se adreseaza.”

L.P. interzice, in scopul protectiei minorilor, publicitatea privitoare la anumite categorii de produse cum ar fi produsele din tutun si bauturile alcoolice: in incinta unitatilor de invatamant si a unitatilor de asistenta medicala sau la o distanta mai mica de 200 metri de intrarea acestora, masurata pe drum public - art. 11 ; in publicatii destinate in principal minorilor, in salile de spectacole inainte, in timpul si dupa spectacolele destinate minorilor – art. 12; in conditiile in care: lit. a - se adreseaza minorilor; lit. b - infatiseaza minorii consumand aceste produse - art. 13

9. Vanzarea prin teleshopping

Teleshopping-ului, desi ii este aplicabila reglementarea privitoare la contractele incheiate inafara spatiilor comerciale - O.G. 106 din 30 august 1999 [publicata in M.Of. 431 din 31 august 1999], deoarece, este o tehnica de comunicare la distanta, ii sunt aplicabile si normele speciale, prevazute in Decizia 123.

Modalitatea particulara de realizare a publicitatii are valoarea juridica a ofertei si este lansata cu intentia de a produce efecte juridice, in cazul teleshopping-ului, definit ca o forma de publicitate constand intr-o oferta facuta direct publicului, prin mijloace audiovizuale si reglementat, dupa cum am aratat prin Decizia 123. Teleshopping-ul insumeaza atat caracteristici ale publicitatii cat si ale ofertei, avand atat scopul de a atrage, de a incita publicul la cumparare, dar producandu-si efecte juridice, deoarece acceptarea ei de catre potentialul consumator duce la formarea contractului.

Potrivit prevederilor art. 8 al Deciziei 123, informatiile prezentate in spoturile de publicitate sau in emisiuni de teleshopping nu trebuie sa induca in eroare publicul, direct sau prin omisiune, in privinta: caracteristicilor produsului si, in special, a naturii, identitatii, proprietatilor, compozitiei, cantitatii, durabilitatii, originii sau provenientei, precum si a metodelor de fabricatie sau de productie; atribuirii de efecte sau proprietati pe care produsul nu le poseda.

a. Interdictii in materie de publicitate si teleshopping: este interzisa difuzarea de publicitate si teleshopping:

- la produse pentru tratarea alcoolismului; la tratamente clinice impotriva caderii parului; pentru hipnoza, terapie prin hipnoza, psihologie, psihanaliza sau psihiatrie; la acele produse medicamentoase al caror cost este compensat. Este interzisa mentionarea, in publicitate sau teleshopping, a unor indicatii terapeutice ca: tuberculoza; bolile cu transmisie sexuala; alte boli infectioase grave; cancer si alte boli tumorale; insomnia cronica; diabet si alte boli metabolice; este interzisa difuzarea de publicitate si teleshopping la produse si tratamente naturiste, care, dupa caz, nu sunt insotite de avertizarea, sonora si scrisa:



'produs neatestat medical';

'metoda neatestata medical'.

In cazul in care produsele si tratamentele naturiste au fost verificate din punct de vedere medical, acest lucru va fi atestat de catre Colegiul Medicilor din Romania.

Avertizarea prevazuta la alin. (1) se va face la finalul mesajului publicitar.

Este interzisa difuzarea de emisiuni sau teleshopping in care sunt prezentate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor conventionale sau neconventionale, daca diagnosticul si actele medicale care il atesta nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din Romania sau daca, in emisiune sau in teleshopping, nu este prezent si un reprezentant al Colegiului Medicilor din Romania care sa certifice din punct de vedere medical rezultatele obtinute;este interzisa difuzarea de publicitate si teleshopping in care se sugereaza ca este necesar ca oricine sa-si suplimenteze dieta cu vitamine si minerale sau ca astfel de suplimente pot sa imbunatateasca functii fizice ori mentale care in mod normal sunt bune;sunt interzise marturiile sau relatarea unor cazuri particulare care sa justifice urmarea dietei respective.

b. Cerinte speciale in materie de publicitate si teleshopping: publicitatea si teleshoppingul pentru produse si tratamente homeopate sunt permise numai pentru produsele si tratamentele avizate de Ministerul Sanatatii sau de Colegiul Medicilor din Romania; emisiunile audiovizuale, publicitatea si teleshopping-ul destinate produselor sau tratamentelor pentru slabit si pentru mentinerea greutatii corporale, fara indicatii terapeutice, vor respecta urmatoarele conditii: sa existe dovezi medicale, de incredere, pentru fiecare afirmatie privind efectele benefice ale produselor sau tratamentelor; sa indice, cand se afirma ca greutatea unei persoane a scazut cu o anumita valoare, perioada in care s-a realizat aceasta scadere; greutatea pierduta si perioada in care s-a obtinut trebuie sa fie compatibile cu practicile medicale si de dieta, general acceptate, si sa nu semnifice calitati nereprezentative ale produsului sau serviciului medical oferit; in cazul alimentelor si bauturilor cu cantitati calorice scazute, daca sunt prezentate ca o parte a regimului de slabire, se va indica faptul ca produsul respectiv poate conduce la pierderea de greutate numai ca parte a unei diete ce controleaza caloriile/energia; in cazul produselor special elaborate pentru a fi utilizate in diete cu restrictii calorice, care, conform instructiunilor producatorului, inlocuiesc in totalitate sau in parte aportul alimentar zilnic, acestea nu pot fi promovate sub alt nume decat 'substitut alimentar complet pentru slabit' sau 'substitut alimentar partial pentru slabit'; in cazul produselor alimentare si al bauturilor cu cantitati calorice scazute nu se vor face referiri la rata sau la marimea scaderii in greutate ca rezultat al utilizarii respectivelor produse sau la reducerea senzatiei de foame ori la cresterea senzatiei de satietate;promovarea sau prezentarea produselor si tratamentelor pentru slabit ori pentru mentinerea greutatii corporale trebuie sa includa avertizarea, sonora si scrisa, cu o durata de minimum 5 secunde, 'Consultati medicul inainte de a urma dieta'; dieta trebuie prezentata sau promovata ca o masura pe termen scurt.

B. ETAPE PREALABILE INCHEIERII CONTRACTELOR

1. Cautarea partenerului

Cautarea partenerului contractual prezinta trasaturi specifice fiecareia dintre cele doua categorii de baza de contracte comerciale: contractele incheiate intre comercianti si contractele incheiate intre comercianti si consumatori. Cele mai importante particularitati ale activitatii de cautare a partenerului se releva in analiza contractului de cumparare-vanzare comerciala.

Atragerea si fidelizarea consumatorilor se realizeaza prin metodele specifice distributiei marfurilor si publicitatii comerciale, care interfereaza normele concurentei comerciale. In cazul contractelor intre comercianti, cautarea partenerului utilizeaza instrumente si organisme specializate cum sunt: - publicatiile anuale; - societatile si organismele comerciale diverse, cum sunt bancile, camerele de comert si industrie, sindicatele profesionale, reprezentantele comerciale si atasatii comerciali de pe langa ambasade etc; - ofertele publicate in presa scrisa, la radio sau la T.V.; - targurile, expozitiile si saloanele comerciale etc.

2. Caile si metodele cunoasterii partenerului

Alaturi de agentiile specializate in furnizarea de informatii comerciale, bancile joaca un rol important in cunoasterea situatiei financiare a virtualului partener de afaceri. Agentiile cat si bancile sunt raspunzatoare pentru prejudiciul cauzat clientului care a contractat bazandu-se pe informatii eronate. Natura juridica a obligatiei de repararea prejudiciului se determina in raport de relatia cu solicitantul informatiei

Raspunderea este contractuala daca informatia este furnizata unui client cu care agentia sau banca se afla deja in raporturi de afaceri. Aceasta concluzie este valabila nu numai atunci cand clientul plateste pentru informatie, chiar si un pret modic, ci si atunci cand clientul primeste gratuit informatia. Desi nu este retribuita pentru informatie, banca isi asuma o obligatie de natura contractuala in raportul juridic cu clientul ei si nu ignora consecintele prestarii acestui serviciu. Daca accepta sa furnizeze informatia ceruta de client, se angajeaza implicit sa nu-l induca in eroare. Raspunderea va avea o natura delictuala, daca informatia este furnizata unei terte persoane, cu care banca nu are raporturi de afaceri.

Obligatia de a furniza informatii cat mai exacte posibil este o obligatie de mijloace si nu de rezultat, atat in cazul bancii cat si in cazul agentiei. Ele nu pot garanta perfecta conformitate cu realitatea. Astfel, de exemplu, daca se solicita o informatie privind solvabilitatea unui agent economic, continutul informatiei furnizate poate fi influentat de doi factori: pe de o parte, sub aparenta de prosperitate se poate disimula o situatie financiara dificila, pe de alta parte, secretul profesional impiedica banca sa dezvaluie orice informatie, buna sau rea, care ar putea dauna propriului client.

In ce priveste diligenta pretinsa din partea lor in furnizarea informatiilor cerute, tratamentul este diferentiat, pentru ca in timp ce agentiile isi exercita obiectul de activitate specifica, dimpotriva bancile furnizeaza doar cu titlu accesoriu asemenea servicii. Totusi, chiar si in aceste conditii, un minimum de diligenta este pretins si bancii.

Victima falsei informatii va putea obtine despagubirea daca va dovedi caracterul eronat sau incomplet al informatiei, culpa autorului (inducerea in eroare cu rea credinta sau simpla neglijenta), precum si raportul de cauzalitate intre furnizarea informatiei si prejudiciul suferit. Acest raport va fi greu de stabilit, daca se are in vedere libertatea beneficiarului informatiei de a lua decizii privind incheierea contractului comercial cu partenerul virtual. Pe de alta parte, instanta, uzand de aprecierea sa suverana, va putea considera ca informatia foarte favorabila a avut un rol incitant sau ca beneficiarul informatiei s-a increzut orbeste in informatia primita. Daca insa, informatia a fost insotita de unele rezerve si chiar de recomandarea ca solicitantul sa intreprinda propriile sale verificari, banca va fi exonerata de raspundere.

Unele servicii de publicitate imobiliara, cum sunt registrele de inscriptiuni si transcriptiuni sau serviciile de carte funciara pot oferi informatii asupra averii imobiliare a eventualului partener, iar oficiul registrului comertului de pe langa camera de comert si industrie judeteana ofera un spectru larg de informatii cu privire la comerciantii inmatriculati - art. 4 al Legii 26/1990.

3. Negocierea contractului

De regula, negocierea nu este o etapa necesara in formarea unui contract comercial. De aceea, uneori ea poate lipsi cu desavarsire, alteori poate deveni obligatorie, indelungata si complicata. Negocierea poate fi absenta din doua cauze diferite: lipsa fireasca a oricarei justificari practice sau interzicerea ei de catre une din parti. Imensa majoritate a contractelor comerciale se incheie cu o asemenea usurinta si iuteala incat uneori partile nici nu realizeaza, cu suficienta claritate, stabilirea relatiilor contractuale si cu atat mai putin intinderea efectelor contractului. Constatarea este valabila nu numai pentru automobilistul care plateste un bilet de parcare sau pentru consumatorul care cumpara un bilet de tramvai ori care inchiriaza o camera la hotel ci si pentru comerciantii angrosisti care printr-un rapid schimb de telefaxuri sau printr-o scurta convorbire telefonica ori prin simpla predare a unei recipise – warrant, incheie contracte de milioane. In toate aceste cazuri negocierea este absenta pentru ca nu este practic necesara .

In cazul contractelor “de adeziune” (cum sunt, de exemplu: contractele de furnizare de energie electrica, contractele de transport pe calea ferata si multe altele) orice posibilitate de negociere este din start eliminata de catre partenerul cel mai puternic, care ii ofera celuilalt doar un formular imprimat cu spatiu liber pentru semnatura. In asemenea situatii, partenerul defavorizat are numai remedii indirecte si prea putin eficiente.

4. Obligatia de a-l informa pe partener

Negociatorul este dator sa furnizeze partenerului toate informatiile pa care le poseda si care ar putea fi determinante pentru partener in luarea hotararii de a incheia contractul. In mod deosebit este obligat sa-i semnaleze riscurile referitoare la utilizarea unui produs. Daca, insa, vanzatorul a furnizat informatiile necesare cu privire la pericolul pe care il prezinta lucrul , de exemplu pericolul de aprindere, raspunderea lui este inlaturata in cazul producerii unui prejudiciu datorita nerespectarii indicatiilor sale privind utilizarea produsului. La fel, in cazul medicamentelor, s-a decis ca obligatia de informare a fost indeplinita daca s-au comunicat partenerului datele referitoare la contraindicatii si efecte secundare cunoscute de vanzator in momentul introducerii pe piata a produsului.

Caracterul complet sau incomplet al informatiei a fost apreciat si in raport de partenerul caruia ii este destinata. Pentru un profan, mentiunea “inflamabil” a fost apreciata ca insuficienta in cazul unui adeziv, dar pentru un profesionist mentiunea “toxic” a fost considerata ca suficienta in cazul unui colorant destinat exteriorului cladirilor care a fost totusi utilizat in interior.

5. Obligatia de a-l sfatui pe partener

In situatiile in care negociatorul este un profesionist care poseda o mai buna cunoastere decat partenerul, sau, referitor la materialul vandut, el are chiar datoria de a-l chestiona pe partener asupra necesitatilor acestuia si de a-l sfatui pentru alegerea produsului celui mai adecvat. S-a decis astfel in cazul contractarii unor materiale sau servicii informatice sau in cazul vanzatorului care, primind o comanda in care se face referire expresa la o anumita norma stie ca desi lucrul pe care il livreaza corespunde normei indicate, el nu corespunde insa nevoilor utilizatorului si totusi nu atrage atentia cumparatorului asupra acestui aspect.

Alteori s-a decis ca intrucat cumparatorul trebuie sa aleaga materialul si sa stie de ce are nevoie, nu poate reprosa ulterior vanzatorului ca obiectul nu corespunde asteptarilor sale si ca acesta era dator sa-l sfatuiasca ce trebuie sa cumpere. Totusi, in prezent, tot mai frecvent jurisprudenta tinde sa retina datoria vanzatorului nu doar de a-l informa de o maniera obiectiva pe partener asupra conditiilor de utilizare a lucrului dar chiar de a-l ghida in alegerea lucrului si de a-l preveni asupra eventualelor inconveniente.

Obligatia de sfatuire este o obligatie de mijloace. Culpa ar putea consta in nefurnizarea acelor informatii care l-ar putea avertiza pe partener cu privire la inconvenientele sau la exigentele specifice utilizarii lucrului sau care l-ar putea orienta pe partener in luarea unei decizii in sensul achizitionarii lucrului care este cel mai corespunzator nevoilor sale. S-ar putea imputa vanzatorului chiar si absenta preocuparii de a cunoaste exact care sunt nevoile partenerului pentru a-i furniza acestuia cea mai buna prestatie. Obligatia de sfatuire are o sfera mai restransa decat obligatia de informare a partenerului. Obligatia de a-i furniza partenerului informatiile pe care le detine (sau trebuie sa le detina ca specialist) este impusa oricarui contractant si in orice situatie, sub sanctiunea anularii conventiei pentru dol prin reticenta sau a raspunderii extracontractuale pentru culpa constand in lipsa de diligenta. Dimpotriva, sfatuirea apare ca o datorie numai in anumite situatii si in anumite domenii, cand prestatia este oferita unui profesionist.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Expertiza judiciara ca procedeu probatoriu
Desfasurarea judecatii
Dreptul international si problema drogurilor
Notiunea, durata si principiile ocrotirii parintesti
Reductiunea liberalitatilor excesive. Notiune
Efectele actului juridic
METODOLOGIA CERCETARII JURIDICE - TEST GRILA
Formele dreptului de proprietate
Regimul juridic al terenurilor proprietate privata
Procedura administrativ – contraventionala














loading...