Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI


CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI




CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

. Conventia Europeana a Drepturilor Omului din 1950

Conventia pentru protectia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale a fost elaborata in cadrul Consiliului Europei. Ea a fost deschisa pentru semnare la Roma pe data de 4 noiembrie 1950 si a intrat in vigoare in septembrie 1953.

Obiectivul acestei Conventii a fost de a face primii pasi pentru implementarea colectiva a unor drepturi enuntate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948 adoptata de Organizatia Natiunilor Unite.




Pe langa consacrarea unei serii de drepturi si libertati civile si politice, Conventia a prevazut si un sistem de aplicare a obligatiilor asumate de statele contractante.

Trei institutii au fost create in acest sens:

  • Comisia Europeana a Drepturilor Omului (functionala intre 1954-1998)
  • Curtea Europeana a Drepturilor Omului (infiintata in 1959)
  • Comitetul de Ministri al Consiliului Europei, fiind alcatuit din ministrii afacerilor externe ai statelor membre sau reprezentantii lor.

Conform textului Conventiei, puteau fi introduse plangeri impotriva statelor contractante de catre alte state contractante sau de catre reclamanti individuali (persoane fizice, grupuri de persoane sau organizatii neguvernamentale). Recunoasterea dreptului de recurs individual era totusi facultativa si acest drept nu putea fi invocat decat impotriva statelor care il recunoscusera (recunoasterea acestui drept a devenit ulterior obligatorie in baza prevederilor Protocolului nr. 11 la Conventie).

Plangerile faceau obiectul unei examinari prealabile de catre Comisie, care se pronunta asupra admisibilitatii lor si care statea apoi la dispozitia partilor in vederea intelegerii amiabile a partilor. In caz de esec, Comisia redacta un raport prin care stabilea faptele si isi exprima opinia cu privire la fondul cauzei. Raportul se transmitea Comitetului de Ministri.

Daca statul impotriva caruia era indreptata plangerea accepta jurisdictia obligatorie a Curtii, Comisia si/sau orice stat contractant interesat dispunea de o perioada de trei luni dupa transmiterea raportului catre Comitetul Ministrilor pentru a aduce cazul in fata Curtii in vederea unei hotarari obligatorii, finale.

Persoanele fizice nu aveau dreptul sa sesizeze direct Curtea. Daca o cauza nu era deferita Curtii, Comitetul Ministrilor hotara daca a avut loc o incalcare a Conventiei si, daca era cazul, acorda satisfactie echitabila victimei. Comitetul de Ministri era responsabil, de asemenea, de supervizarea executarii hotararilor Curtii.

2. Evolutiile ulterioare

De la intrarea in vigoare a Conventiei au fost adoptate treisprezece Protocoale. Protocoalele nr. 1, 4, 6, 7, 12 si 13 la Conventie au adaugat si alte drepturi si libertati celor garantate prin Conventie, iar Protocolul nr. 2 a conferit Curtii puterea de a da avize consultative Protocolul nr. 9 a dat posibilitatea reclamantilor, persoane fizice, sa inainteze cererile lor Curtii, sub rezerva ratificarii lui de catre statul parat si acceptarea de catre un comitet de selectare. Protocolul nr. 11 a restructurat mecanismul de control. Celelalte protocoale se refereau la organizarea institutiilor Conventiei si la procedura in fata acestora.

Incepand cu anul 1980, datorita cresterii constante a numarului de cause aduse in fata institutiilor Conventiei, a devenit mult mai dificil sa se mentina durata procedurilor in limite acceptabile. Problema a fost agravata prin aderarea noilor state contractante incepand cu anul 1990. Numarul de cereri inregistrate anual la Comisie a crescut de la 404 in 1981 la 4 750 in 1997. Pe de alta parte, tot in 1997 numarul de dosare neinregistrate sau inregistrate provizoriu la Comisie a crescut la peste 12 000. In cazul Curtii, statistica a reflectat o situatie similara, cu un numar de cazuri inaintate anual crescand de la 7 in 1981 la 119 in 1997. Numarul in crestere de cazuri a dus la dezbateri asupra necesitatii reformarii mecanismului de control creat de Conventie, care a condus la adoptarea Protocolului nr. 11 la Conventie. Scopul urmarit a fost de a simplifica structura pentru a scurta durata procedurii si, in acelasi timp, de a consolida caracterul judiciar al sistemului, facandu-l pe deplin obligatoriu si abolind rolul decizional al Comitetului Ministrilor.

Intrat in vigoare la 1 noiembrie 1998, acest protocol a inlocuit Curtea si Comisia care functionau discontinuu cu o Curte unica si permanenta. Comisia a continuat, Apentru o perioada tranzitorie de un an (pana la 31 octombrie 1999), sa instrumenteze cererile pe care le declarase admisibile pana la data respectiva.

In decursul celor trei ani care au urmat datei la care a intrat in vigoare Protocolul nr. 11, numarul de cereri inregistrate pe rolul Curtii a crescut in mod considerabil. Astfel, de la 5 979 cereri inregistrate in 1998, numarul lor a crescut la 13 858 in 2001, reprezentand o crestere de aproximativ 130 %. Preocuparile privitoare la capacitatea Curtii de a trata acest volum in crestere de cereri au condus la solicitari de resurse suplimentare si la speculatii cu privire la necesitatea unei noi reforme.

Conferinta ministeriala pe tema Drepturilor Omului, care s-a tinut la Roma in perioada 3-4 noiembrie 2000 pentru a marca 50 de ani de la deschiderea spre semnare a Conventiei, a initiat un proces de reflectie asupra reformei sistemului. In noiembrie 2002, ca urmare a Declaratiei ministeriale privind Curtea Drepturilor




Omului pentru Europa, delegatii ministrilor au dat mandat Comitetului director pentru Drepturile Omului (CDDO) sa elaboreze un ansamblu de propuneri concrete si coerente, in special de masuri susceptibile de a fi puse in aplicare fara intarziere si fara eventuale amendamente la Conventie.

3. Drepturi garantate de Cv.E.D.O.

  • Dreptul la viata (art. 2). Acest articol protejeaza orice persoana impotriva mortii provocate intr-o maniera arbitrara de catre un stat, dar nu interzicea recurgerea la pedeapsa cu moartea daca aceasta era prevazuta de lege. Protocolul nr. 6 aboleste pedeapsa cu moartea pe timp de pace, iar Protocolul nr. 13 aboleste pedeapsa in orice situatie in toate statele membre ale CoE.
  • Dreptul la libertate si la siguranta persoanei (art. 5). Art. 5 garanteaza libertatea fizica a persoanei protejand-o in special impotriva arestarilor si detentiilor arbitrare, recunoscandu-i anumite drepturi procedurale fundamentale. Acesta a fost completat de art. 1 al Protocolului nr. 4 care consacra interzicerea pedepsei cu inchisoarea pentru datorii.
  • Dreptul la un proces echitabil in materie civila si penala (art. 6). Acest drept este completat de art. 13, care consacra dreptul la un recurs efectiv in fata unei instante nationale intr-un termen rezonabil. Cazurile de incalcare a acestei dispozitii sunt cel mai des invocate de solicitanti. Notiunea de proces echitabil este completata de principiul neretroactiovitatii legilor penale (art.7), dreptul la un dublu grad de jurisdictie in materie penala, dreptul la despagubiri in caz de eroare judiciara, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori pentru aceeasi infractiune (art. 2, 3 si 4 ale Protocolului nr. 7).
  • Dreptul la respectarea vietii private si familiale, a domiciliului si corespondentei (art.8), care poate fi conexat cu dreptul de a se casatori si de a fonda o familie (art. 12).
  • Egalitatea in drepturi si responsabilitati a sotilor pe durata casatoriei si cu prilejul desfacerii acesteia (art.5 al Protocolului nr. 7).
  • Dreptul la libertatea de exprimare, inclusiv la libertatea presei (art.10).Exigentele acestui drept, cu caracter fundamental, rezulta in mod logic din art. 9 (dreptul la libertatea gandirii, constiintei si religiei).
  • Dreptul la respectarea bunurilor (art. 1 al Protocolului nr. 1, numit si Protocol aditional).
  • Dreptul la educatie (art. 2 al Protocolului aditional).
  • Dreptul la alegeri libere (art. 3 al Protocolului aditional).
  • Dreptul la libertatea de circulatie si dreptul de alegere a resedintei (art. 2 al Protocolului nr. 4).
  • Dreptul la respectarea bunurilor (art. 1 al Protocolului nr. 1, numit si Protocol aditional).
  • Dreptul la educatie (art. 2 al Protocolului aditional).
  • Dreptul la alegeri libere (art. 3 al Protocolului aditional).
  • Dreptul la libertatea de circulatie si dreptul de alegere a resedintei (art. 2 al Protocolului nr. 4).

4. Interdictii prevazute de Cv.E.D.O.

  • Tortura si pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante (art.3).
  • Sclavia, servitutea si munca fortata sau obligatorie (art. 4).
  • Discriminarea in exercitarea drepturilor si libertatilor garantate de Conventie (art.14).
  • Expulzarea sau refuzarea de catre un stat a intrarii propriilor cetateni si expulzarea colectiva a strainilor (art.3 si 4 ale Protocolului nr. 4). Garantii procedurale sunt, de asemenea, recunoscute si pentru strainii amenintati cu expulzarea de catre o tara (art. 1 al Protocolului nr. 7).



loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate