Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
╗ Principiile functionarii justitiei ca serviciu public


Principiile functionarii justitiei ca serviciu public




Principiile functionarii justitiei ca serviciu public.

Justitia reprezinta o functie importanta in orice stat modern iar functionarea sa implica organe statale care sa functioneze in baza unor principii proprii.

Prezentarea structurii organelor judiciare trebuie realizata in contextul sintetizarii principiilor care guverneaza organizarea justitiei ca serviciu public. In literatura de specialitate principiile care stau la baza organizarii judiciare sunt tratate ca principii ale organizarii judecatoresti, desi unele dintre aceste principii intereseaza mai mult procedura civila decat organizarea judecatoreasca propriu - zisa. Necesitatea tratarii unitare a acestor principii impune ca sub anumite aspecte problematica abordata sa intre in sfera procedurii civile.

Se pot retine, in general, urmatoarele principii[1]: justitia constituie monopol de stat, organizarea justitiei pe sistemul dublului grad de jurisdictie, accesul liber la justitie, egalitatea in fata justitiei, gratuitatea justitiei, colegialitatea, caracterul permanent si sedentar al jurisdictiilor.




1. Justitia este monopol de stat.

In societatea moderna rolul de a infaptui justitia si l-a asuma statul. Faptul ca justitia estze monopolul statului implica doua consecinte:

a.       nicio alta autoritate decat instantele judecatoresti legal instituite nu pot infaptui justitia, prin pronuntarea unor hotarari care sa se bucure de autoritatea lucrului judecat si de forta executorie. In acest sens, art.125 alin.1 din Constitutie prevede ca justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Csatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.

b.      cealalta consecinta a principiului potrivit caruia justitia este monopolul statului este aceea ca statul este obligat sa imparta justitia atunci cand se solicita acest lucru. Judecatorul care a fost investit cu solutionarea unei cereri nu poate refuza judecata, sub sanctiunea savarsirii infractiunii de denegare e dreptate. In acest sens art.3 C.civ. prevede ca "judecatorul care va refuza de a judeca, sub cuvant ca legea nu prevede, sau ca este intunecata sau neindestulatoare, va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate". Bineinteles ca este ideal ca judecatorul sa solutioneze cauza cu care a fost investit, in temeiul unui text de lege al carui contiunt sa fie neechivoc si perfect aplicabil situatiei de fapt ce caracterizeaza speta insa, chiar daca legea prezinta neclaritati sau lacune, judecatorul este obligat sa recurga la interpretarea legii, iar in lipsa de text expres la analogia legii ori la analogia dreptului si sa rezolve cauza cu care a fost investit.

O exceptie relativa de la principiul enuntat o reprezinta procedura arbitrajului[2]. In acest caz, in temeiul unei conventii arbitrale ce poate imbraca forma clauzei arbitrale sau a compromisului , partile decid de comun acord ca litigiul sa fie deferit unor persoane particulare, numite arbitrii, inlaturand in acest fel competenta instantelor judecatoresti. Concluzia ca arbitrajul reprezinta numai o exceptia relativa de la principiul conform caruia justitia este monopol al statului este fundamentata pe doua argumente

a. nu toate litigiile sunt arbitrabile. In principiu, pot fi supuse arbitrajului numai litigiile patrimoniale susceptibile de a fi solutionate pe calea unei tranzactii . Uneori legea stabileste ca anumite litigii sunt in competenta exclusiva a instantelor judecatoresti .

b. chiar daca hotararea arbitrala este obligatorie pentru parti, in cazul in care partea ce a pierdut procesul nu executa de buna-voie hotararea, recurgerea la executarea silita poate fi realizata numai prin investirea cu formula executorie a hotararii arbitrale. Or, procedura investirii cu formula executorie este in competenta exclusiva a instantei judecatoresti care ar fi fost competenta sa judece litigiul in lipsa unei conventii arbitrale.

2. Oganizarea justitiei pe sistemul dublului grad de jurisdictie[7].

Controlul ierarhic al hotararilor judecatoresti este un castig incontestabil si reprezinta atat o garantie pentru justitiabil  in contra abuzurilor care ar putea sa apara in activitatea unui judecator cat si o recunoastere a faptului ca judecatorii pot gresi in opera lor de aplicare si interpretare a legii . Acest principiu presupune ca instantele judecatoresti sa nu se situeze la acelasi nivel ierarhic si sa fie grupate doua cate doua, astfel incat un proces judecat intr-o instanta sa poata ajunge apoi, prin exercitarea cailor de atac, in fata unei instante superioare. Astfel, daca o cauza este judecata in prima instanta la tribunal, apelul se va solutiona de curtea de apel, iar recursul la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Chiar daca am prezentat un caz in care procesul urmeaza trei faze - prima instanta, apel si recurs, nu se poate vorbi de un triplu grad de jurisdictie. Recursul este o cale de atac extraordinara care nu permite discutarea cauzei sub toate aspectele de fapt si de drept, singurele problemele susceptibile de a fi analizate fiind cele de drept si numai daca se incadreaza in motivele indicate in mod expres si limitativ de lege. Analizarea cauzei sub toate aspectele sale de fapt si de drept si administrarea unui probatoriu complet este posibila numai in faza judecatii in prima instanta si in fata instantei de apel, motiv pentru care chiar daca legea prevede si calea de atac a recursului, nu se poate vorbi decat de un dublu grad de jurisdictie.

S-a statuat ca principiul dublului grad de jurisdictie nu este unul constitutional astfel incat legiuitorul poate stabili derogari de ala acesta in anumite cazuri[9].

Cu toate acestea, este de retinut ca in materie penala principiul dublului grad de jurisdictie se bucura de o reglementare internationala care se impune cu precadere fata de orice norma interna. Potrivit art.2 alin.1 din Protocolul aditional nr.7 al Conventiei europene a drepturilor omului ,, orice persoana declarata vinovata de o infractiune de catre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaratiei de vinovatie sau a condamnarii de catre o jurisdictie superioara.

In materie civila nu exista o reglementare expresa a principiului dublului grad de jurisdictie dar respectarea acestuia rezulta din ansamblul reglementarii, care recunoaste in general dreptul la apel in majoritatea cauzelor. Totusi conceptul de proces echitabil, impus de art.6 pct.1 din Conventia europeana a drepturilor omului[10] si preluat in Constitutia Romaniei cu ocazia revizuirii acesteia in anul 2003 cuprinde si o componenta relativa la dreptul de a formula cai de atac, aspect presupune in cele mai multe cazuri expresia principiului dublului grad de jurisdictie.

In materie civila se admite ca legiuitorul poate abdica de la principiul dublului grad de jurisdictie in anumite cauze atunci cand se impune fie datorita celeritatii cu care trebuie solutionate acestea, fie ca pricinile respective nu comporta discutii cu privire la fondul dreptului sau stabilesc numai masuri cu caracter provizoriu[12].

In legatura cu principiul dublului grad de jurisdictie se mai discuta si despre un principiu al ierarhiei instantelor[13]. Este aparent curios a evoca un principiu al ierarhiei intr-un domeniu in care am afirmat independenta judecatorului in aplicarea legii. In realitate nu este vorba de o ierarhie la nivel personal, care sa impuna unui judecator sa adopte solutia dictata de un alt judecator de ,,rang superior''. Exista o ierarhie institutionala care presupune ca instantele superioare investite cu solutionarea unei cai de atac pot infirma solutiile pronuntate de celelalte instante. Aceasta ierarhie institutionala nu afecteaza autonomia decizionala a jurisdictiilor inferioare[14].





3. Egalitatea in fata legii.

Potrivit art.16 alin.8 din Constitutie, cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. Nimeni nu este mai presus de lege. Acelasi principiu este consacrat si in Legea nr.304/2004 privind organizarea judecatoreasca, care prevede ca justitia se realizeaza in mod egal pentru toti, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, avere, origine ori conditie sociala sau orice ale criterii discriminatorii.

Principiul egalitatii in fata justitiei presupune ca toate persoanele sa aiba vocatie egala de a fi judecate de aceleasi instante judecatoresti si dupa aceleasi reguli de procedura. Partile trebuie sa aiba dreptul la aceleasi probe, aceleasi aparari si aceleasi cai de atac.

Asa cum s-a aratat in literatura de specialitate[15], egalitatea consacrata la nivel legislativ este mai greu de realizat in fapt deoarece considerente de ordin economic si social pot influenta accesul la justitie si pozitia in proces, pornirea si derularea acestuia presupunand cheltuieli si cunostinte de specialitate. Diferentele de ordin financiar se pot reflecta intr-un mai greu acces la justitie sau in imposibilitatea angajarii unui avocat care sa realizeze o aparare specializata, fara de care drepturile procesuale conferite de lege pot fi pierdute prin nestiinta partii. Din acest motive, instanta de judecata are obligatia de a asigura un echilibru in situatia procesuala a partilor. Instanta are obligatia de a lamureasca partile despre drepturile lor, sa dea indrumari partilor cu privire la drepturile si obligatiile procesuale, atunci cand nu sunt reprezentate sau asistate de avocat si sa staruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice gresala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor cauzei si aplicarea corecta a legii. Pe langa aplicarea dispozitiilor care consacra rolul activ al judecatorului, echilibrul procesului civil poate fi realizat si prin acordarea asistentei juridice gratuite ( art.74-81 C.proc.civ.) care consta in apararea si asistenta gratuita a partii de catre u avocat delegat de barou. Cheltuielile facute de stat prin acordarea asistentei judiciare gratuite vor fi puse in sarcina partii adverse daca aceasta pierde procesul.

4. Gratuitatea justitiei.

Principiul gratuitatii justitiei presupune ca partile nu trebuie sa plateasca judecatorii care solutioneaza pricina si nici ceilalti angajati ai instantei ce deservesc serviciul public pe care il constituie justitia.

S-a apreciat[17] ca gratuitatea justitiei da prestigiu instantelor de judecata si in acelasi timp determina pe judecatori, ori pe ceilalti functionari, sa-si indeplineasca indatoririle fara partinire.

Totusi infaptuirea justitiei implica cheltuieli atat din partea statului, care trebuie sa asigure conditiile materiale pentru desfasurarea activitatii de judecata, cat si din partea justitiabililor, care sunt obligati sa plateasca taxele judiciare de timbru si timbrul judiciar, onorariile de avocat si expert, atunci cand este cazul, precum si alte cheltuieli legate de administrarea probelor. Prin urmare, gratuitatea nu este totala si nu ar fi nici de dorit un astfel de sistem, care ar incuraja apelarea la justitie in scop de sicana sau pentru cauze care ar putea sa-si gaseasca o solutie amiabila. Este important insa, ca eforturile financiare pe care le reclama declansarea si sustinerea unui proces sa nu constituie o piedica in calea liberului acces la justitie, principiu consacrat constitutional si legal. Nu de putine ori s-a semnalat faptul ca taxele judiciare de timbru excesiv de mari fac ca justitia sa devina un lux, inaccesibil celor lipsiti de posibilitati materiale. Avand in vedere aceste realitati, a fost reglementatp in Codul de procedura civila posibilitatea ca instanta de judecata sa incuviinteze asistenta judiciara acelora care nu sunt in stare sa faca fata cheltuielilor unei judecati, fara ca prin aceasta sa afecteze propria intretinere sau a familiei[18]. Asistenta judiciara cuprinde si acordarea de scutiri, reduceri, esalonari sau amanari pentru plata taxelor judiciare de timbru, a timbrului judiciar sau a cautiunilor.

5. Principiul colegialitatii.

Principiul colegialitatii presupune ca judecata trebuie facuta de mai multi judecatori si se opune principiului judecatorului unic. In literatura de specialitate s-au adus argumente si contraargumente pentru fiecare sistem.

In favoarea sistemului judecatorului unic pledeaza urmatoarele argumente: marirea responsabilitatii judecatorului si deci, o mai mare atentie in judecarea cauzelor, micsorarea numarului de judecatori si de aici posibilitatea unei mai bune remunerari a acestora, posibiltatea asigurarii unui mai bune specializari a judecatorilor. Principalele critici formulate la adresa sitemului judecatorului unic sunt cele legate de faptul ca un singur judecator este mai accesibil la coruptie.

In favoarea principiului colegialitatii s-au adus argumente precum: garantarea impartialitatii si prevenirea arbitrariului datorita controlului reciproc dintre judecatori, posibilitatea formarii judecatorilor tineri prin formarea unui complet inpreuna cu judecatori mai experimntati, garantarea unei justitii mai bune datorita schimbului de idei intre membrii completului.. Bineinteles ca si acestui sistem i se poate reprosa ca este mai costisitor si ca existenta mai multor judecatori nu este intotdeauna o garantie penru infaptuirea justitiei in conditii mai bune, mai ales atunci cand pregatirea deficitara a unora dintre membrii completului face ca acestia sa fie influentati de unul dintre acestia.

Noua lege de organizare judiciara, in forma modificata, a adopat un sistem mai suplu, incercand sa imbine avantajele celor doua sisteme cunoscute. In prima instanta, in fata judecatoriilor, tribunalelor si curtilor de apel, de principiu cauza este judecata de un singur judecator[19]. In caile de atac, in care se realizeaza controlul ierarhic, functioneaza principiul colegialitatii in formarea completului - doi judecatori in apel si trei in recurs. La Inalta Curte de Casatie si Justitie este consacrat principiul colegialitatii in forma completului de trei judecatori, completului format din noua judecatori sau Sectiilor Unite ( in acest caz la judecata trebuind sa ia parte cel putin doua trimi din numarul judecatorilor in functie ).

6. Caracterul permanent si sedentar al instantelor.

Instantele judecatoresti sunt permanente. Activitatea acestora se desfasoara in mod continuu, fara intreruperi, afara de cele pricinuite de zilele nelucratoare si de sarbatorile legale. Vacanta judecatoreasca, care intervine in perioada 1 iulie - 31 august a fiecarui an, nu presupune o intrerupere a activitatilor instantei, ci numai o diminuare a acesteia, necesara efectuarii concediului de odihna la care au dreptul magistratii si ceilalti angajati ai instantelor. Chiar si in aceasta perioada vor continua sa fie judecata, in materie civila, cauzele declarate de lege ca fiind urgente, precum ordonantele presedintiale, cele privind obligatiile de intretinere, actiunile posesorii sau pe care instanta le apreciaza a fi urgente. In materie penala, cauzele cu arestati sunt judecate si in cursul vacantei judecatoresti.

In privinta caracterului sedentar al instantelor, trebuie mentionat ca acestea functioneaza in localitatea de resedinta stabilita prin lege, sediul fiind stabil, determinat si cunoscut.

Caracterul sedentar al instantelor nu exclude ca anumite activitati procesuale sa fie facute in afara sediului acestora, atunci cand acest lucru se impune, cum ar fi in cazul efectaurii unei cercetari la fata locului sau audierea unui martor care nu se poate deplasa.



Principiul enuntat comporta si in prezent anumite exceptii. Astfel, in cazul delegarii judecatorului in cadrul birourilor electorale, activitatea acestuia este temporara ( limitata la durata alegerilor ) si se desfasoara in alt sediu decat cel al instantei din care face parte[20]. In mod asemanator, judecatorul delegat la registrul comertului efectueaza o activitate in alt sediu decat cel al instantei in care functioneaza .

7. Accesul liber la justitie.

Accesul liber la justitie reprezinta un drept fundamental consacrat prin art. 21 din Constitutia Romaniei precum si prin art.6 pct.1 din Conventia europeana a drepturilor omului.

Accesul liber la justitie comporta doua aspecte esentiale

a.             obligatia statului de a reglementa mijloacele procedurale care sa permita justitiabilului sa acceada in fata unui tribunal independent si impartial[22] care sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt si de drept . Sub acest aspect, accesul la justitie nu implica neaparat inexistenta unor proceduri prealabile sesizarii instantei. Prin urmare nu sunt contrare principiului enuntat situatiile in care legiuitorul stabileste ca pentru a sesiza instanta este necesara parcurgerea unei proceduri prealabile. In schimb, asa cum am mai aratat , procedurile cu caracter jurisdictional - administrativ au caracter facultativ si gratuit. Alegerea folosirii caii jurisdictional - adminsitrative nu inchide accesul la solutionarea cauzei de catre judecatori deaorece impotriva solutiei pronuntate in procedura administrativa exista intotdeauna cale de atac in fata instantelor judecatoresti.

b.             Obligatia statului de a crea parghiile prin care sa elimine eventualele impedimente de fapt care ar putea sa ingradeasca accesul efectiv la judecata. In acest sens, spre exemplu, statul trebuie sa asigure mijloacele prin care o persoana care nu dispune de resurse financiare sa poate sesiza in mod legal instanta de judecata si sa aiba parte de un proces echitabil. Asa cum am aratat[26], in sistemul nostru de drept, asistenta judiciara este de natura sa inlature situatiile in care justitiabilul nu poate face fata cheltuielilor procesuale.

Accesul la justitie este un drept ce nu trebuie folosit in mod abuziv, numai pentru a sicana o persoana sau in cazul in care pretentiile sunt in mod vadit nefondate. Promovarea unei actiuni nejustificate conduce la suportarea cheltuielilor de judecata efectuate de partea adversa iar in cazul in care se contata exercitiul abuziv al dreptului de a sesiza instanta, exista posibilitatea obligarii partii la plata de amenzi civile fata de stat si despagubiri fata de adversar[27].

8. Principiul distribuirii aleatorii a dosarelor si continuitatii.

Distribuirea aleatorie a cauzelor este conceputa ca o garantie a nepartinirii judecatorilor in solutionarea cauzelor cu care sunt investiti. Continuitatea in judecarea cauzei presupune ca aceeasi judecatori vor face parte din complet la toate termenele de judecata  intr-o anumita etapa procesuala in care se afla judecata ( prima instanta, apel, recurs, contestatie in anulare, revizuire etc. ). Schimbarea compunerii completului de judecata poate fi determinata de incidente procesuale cum ar fi incompatibilitatea, abtinerea, recuzarea sau in cazul in care judecatorul paraseste magistratura, este avansat sau transferat la alta instanta, se afla in concediu etc. Pe de o parte, continuitatea completeaza principiul distribuirii aleatorii a cauzelor deoarece acesta din urma nu ar produce efectul scontat daca judecatorii ce au fost investiti in sistem aleatoriu ar putea fi schimbati ulterior din compunerea completului de judecata. Pe de alta parte, continuitatea in judecarea cauzei asigura o eficientizare a actului de justitie prin faptul ca judecarea intregului proces de catre aceeasi judecatori reprezinta o garantie in plus pentru o mai buna cunoastere a aspectelor ridicate in cauza respectiva. Este recunoscut faptul ca schimbarea compunerii completului de judecata pe parcursul solutionarii cauzei intr-o anumita faza procesuala este de natura sa ingreuneze activitatea judecatorului. Astfel, judecatorul care va pronunta solutia nu a avut posibilitatea audierii martorilor ci va trebui sa analizeze depozitiile acestora consemnate in dosar. In masura in care va simti nevoia unor lamuriri, judecatorul nu va putea decat sa dispuna reaudierea martorilor respectivi, fapt ce va afecta durata de solutionare a procesului.



Sub imperiul Legii nr.92/1992 privind organizarea judecatoreasca, s-a retinut si principiul unitatii functiei jurisdictionale, potrivit caruia instantele judecatoresti de drept comun solutioneaza toate cauzele fara a exista instante specializate. In acest sens, V.M. Ciobanu, op.cit., p.51. In prezent, avand in vedere ca noua lege de organizare judecatoreasca prevede constituirea tribunalelor specializate pentru minori si familie, de munca si asigurari sociale, comerciale, administrative-fiscale, nu se mai poate vorbi de un principiu care sa consacrate unitatea functiei jurisdictionale. Autori de prestigiu, precum prof. I.Les vorbesc chiar de un nou principiu al specializarii instantelor judecatoresti. Pentru amanunte, a se vedea I.Les, Organizarea sistemului judiciar romanesc, Ed. All Beck, 2004, p.56.



A se vedea pentru amanunte, I.Les, Sistemul dublului grad de jurisdictie in dreptul procesual civil actual, R.D.C. nr.6/2003, p.28-39.

I.Les, Institutii judiciare contemporane, Ed.CH Beck, Bucuresti, 2007, p.62-63. R.Perrot, Institution judiciaires, Montchrestien, 12 - Údition, 2006, p.76-79.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate