Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
E altceva mai important decat familia?desene, planse, jocuri de copii pentru copii




Animale pasari Casa gradina Copii Personalitati Poezii Povesti

Animale pasari


Index » familie » Animale pasari
Platalea leucorodia leucorodia - lopatarul


Platalea leucorodia leucorodia - lopatarul


Platalea leucorodia leucorodia - lopatarul

Descrierea. Penajul este alb-crem, albul fiind mai putin stralucitor decat la egreta mica, cu o banda bruna-portocalie pe piept; pe cap prezinta un mot indreptat inapoi iar picioarele si ciocul (exceptand varful) sunt de culoare neagra.Ciocul este aplatisat dorso-ventral si latit la varf, unde prezinta culoare galbuie. Sub cioc prezinta o mica zona golasa

Biotopul. Populeaza ape dulci, salmastre sau sarate, superficiale, intinse, cu fund malos sau nisipos si vegetatie saraca. La mal prefera un brau cu vegetatie bogata (stuf, papura, rogozuri) si arbori izolati. Uneori intre locul de clocire si baza trofica exista distante de 10-20 km.

Iarna se gaseste si langa ape fara vegetatie, pe litoral etc.

Cloceste in tara doar in Delta Dunarii si a clocit si poate mai cloceste si in stufarisuri din Dobrogea, in lungul Dunarii in aval de Ostrov si la Satchinez/Timis.

Hrana. Filtreaza stand in apa cu ciocul apa si malul penduland capul la dreapta si la stanga; pentru inghitire ridica ciocul in sus.

Hrana este exclusiv animala constand din crustacei, insecte acvatice, moluste (inclusiv cochilia), viermi, pesti mici, rareori amfibii si reptile mici.

Cauta hrana preponderent in crepuscul, frecvent in grup, aliniindu-se intr-un front comun care parcurge apa.

Reproducerea. Atinge maturitatea sexuala la 3-4 ani si formeaza cupluri monogame pe perioada de reproducere. Cloceste preferential in colonii mari, impreuna cu starci, tiganusi si cormorani, dar formeaza si colonii pure, mai mici.



Cuiburile se gasesc in locuri inaccesibile, in stuf vechi, frant, la marginea unor ochiuri de apa, 30-60 cm deasupra apei dar si pe salcii scunde. S-au observat cuiburi si pe sol; distanta intre cuiburi poate fi in colonii sub 1 m.

Cuibul este construit din frunze de stuf uscate, si prezinta o captuseala de iarba, pene etc; pe arbori si din ramurele. Cuiburile nou construite ating 70-100 cm in diametru si 25-30 cm inaltime.

Ouale sunt albe-cenusii cu pete mari, brun roscate.

Depunerea lor are loc la intervale de mai multe zile si incepe spre sfarsitul lunii mai sau in iunie; depune in medie 3-4 oua.

Ambele sexe clocesc incepand inaintea depunerii ultimului ou, timp de 21-25 zile.

Creste pe an un singur rand de pui care stau cca 4 saptamani in cuib; sunt hraniti in continuare de parinti si zboara dupa cca 7-8 saptamani. In caz de pierdere a cuibarului poate depune o ponta de inlocuire.

Fenofazele reproducerii prezinta o mare variabilitate astfel incat in aceeasi colonie se pot gasi si pui mai mari.

Deplasari sezoniere. Este o pasare migratoare care soseste spre sfarsitul lunii aprilie si pleaca in septembrie. Ierneaza in Asia Mica si Irak.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate