In al doilea stat roman, Moldova

In al doilea stat roman, Moldova

Moldova, dupa cum am spus, s-a format cu vreo 50 de ani mai tarziu decat Tara Romaneasca. Sa trecem peste primii voievozi, pentru a ajunge la un voievod mare, oarecum contemporan cu Mircea cel Batran, si anume Alexandru cel Bun.

Alexandru cel Bun domneste de la 1400 la 1432, ceea ce pentru vremile acelea este o domnie lunga. A fost un bun gospodar, tara s-a intins incetul cu incetul de la nucle­ul unde se formase, regiunea din nord-vest cu capitala la Suceava, cu marele oras Baia. Baia in Evul Mediu inseam­na un loc unde erau mine (de la magh. banya). Din regiunea aceea s-a intins din ce in ce mai mult, pana la mare; se aflau deja romani acolo, dar nu erau uniti sub un singur sceptru, cum vor deveni in Moldova lui Alexandru cel Bun, care se intinde pana la Cetatea Alba, mare cetatuie, veche de pe vremea bizantinilor, detinuta apoi de negustorii genovezi. in momentul cand Moldova devine stapana pe aceasta regiune, Cetatea Alba este inca in mana genovezilor care accepta insa suzeranitatea voievodului moldovean. Mai tarziu, in vremea lui Stefan cel Mare, deasupra unei intrari in cetate, se va afla stema Moldovei, capul de zimbru sau, mai corect, de bour, stema ce se mai vede si astazi.

Alexandru cel Bun este totusi vasal al regelui Poloniei. Avem documente despre imprejurarile in care a prestat juramantul impreuna cu boierii lui, si nu numai atat, avem o alta dovada ca si-a indeplinit indatoririle de vasal si a participat la o lupta celebra intre polonezi si cavalerii teutoni. Acesti urmasi ai cavalerilor cruciati din Palestina erau stabiliti in nordul Poloniei, justificandu-si prezenta prin misiunea de a-i crestina pe acei pagani care mai rama­sesera in nord-estul continentului: lituanienii. De-atunci a ramas in limba romana expresia "lifta pagana': la ori­gine era "litva pagana'!

Lituanienii raman pagani pana pe la sfarsitul veacului al XIV-lea. insa lituanienii sunt foarte buni ostasi, si in frunte cu voievodul lor se intind peste tari de limba rusa sau ruteana. Lituania, pe la 1350, inglo­ba teritoriile de astazi ale Lituaniei, Bielorusiei, sudul si vestul Ucrainei (tara Galitiei). Era mai mare decat Polonia. Regele Poloniei a reusit sa incheie alianta cu marele duce al Lituaniei prin casatorii si, neavand urmas in linie bar­bateasca, i-a urmat la tron Jagetto, voievodul lituanian care s-a crestinat. Asadar, pe la 1390, unita cu Lituania, Polonia devine de doua ori mai mare. Cu vremea insa, polonezii (noi ziceam pe vremea aceea: lesii, dupa numele unui trib de-al lor zis leah), mai de timpuriu crestinati si mai inaintati in civilizatie, vor asimila partial Lituania, si vor fi principalul element in aceasta uniune polono-lituaniana.

Dusmanul polonezilor si lituanienilor este ordinul cavaleresc german care s-a stabilit pe teritoriul numit pana la ultimul razboi mondial Prusia orientala, impiedicand accesul Poloniei la Marea Baltica. De-atunci se duc peri­odic lupte intre cavalerii teutoni, temuti razboinici, si regele Poloniei. La o mare batalie care s-a dat la 1410 la Tannenberg sau Grunwald (ambele nume sunt valabile), Moldova lui Alexandru cel Bun a trimis un contingent de 400 de calareti. Pare o cifra derizorie, dar pentru acea epoca nu insemna putin.

Acesti calareti, e interesant ce spune cronica, au fost cei care au hotarat soarta bataliei aplicand o tactica militara pe care o regasim la Asanesti, cei care, la 1205, la Adrianopol, ajutati de cavaleria cumana, inving pe cruciatii francezi si-l fac prizonier pe imparatul Baldovin al Constantinopolului. Ataca frontal, iar cand ajung in fata dusmanului se opresc brusc, cum fac inca si azi arabii, si se prefac ca fug. Cavalerii, imbracati in armuri, se iau dupa ei, dar, fiind greoi, se imprastie. Cavaleria usoara se opreste brusc din nou si ii inconjoara, cate trei-patru impotriva unuia, si ii distrug pe cavaleri. Aceasta tactica e inca o dovada ca de la cumani au deprins romanii nostri in Evul Mediu arta militara: avem, la un interval de 200 de ani, exact aceeasi tactica a cavaleriei usoare pentru a hotari soarta unei batalii.

Alexandru cel Bun insa, cu toate ca l-a ajutat inca o data pe regele Poloniei in 1422, la sfarsitul domniei sale s-a aliat cu Ungaria si cu Ordinul Teutonic impotriva Poloniei, ca sa puna stapanire pe tinutul Pocutiei, dat amanet de regele Poloniei unui predecesor al lui Alexan­dru, in schimbul unui imprumut de 3 000 de ruble de argint, niciodata restituit. Aceasta nefericita "afacere' va strica periodic relatiile polono-moldovene timp de o suta de ani.

inainte de a vorbi despre un nepot de fiu al lui Alexandru, Stefan cel Mare, vreau sa mai aruncam o privire si asupra celeilalte provincii populate de romani, Transilvania.