Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Conventia de la akerman si tratatul de la adrianopol


Conventia de la akerman si tratatul de la adrianopol




CONVENTIA DE LA AKERMAN SI TRATATUL DE LA ADRIANOPOL

PREVEDERI SI CONSECINTILE LUI ASUPRA PRINCIPATELOR ROMANE

In anul 1821 a avut loc revolutia condusa de Tudor Vladimirescu. Intrarea trupelor otomane in Principate in mai 1821, infrangerea miscarii eteriste si a rezistentei pandurilor a pus capat desfasurarii militare a revolutiei din 1821. Efectele acesteia, insa, aveau sa se resimta, in perioada care a urmat, in deschiderea creata societatii romanesti pentru organizarea structurilor nationale moderne.




Ocupatia otomana, cu toate excesele care au insotit-o, a durat pana la sfarsitul lunii septembrie 1822, cand, in urma presiunii internationale, o parte a trupelor otomane a fost retrasa peste Dunare. Importante detasamente militare au ramas insa pana in 1824 cand efectivele militare au fost reduse la cateva sute de oameni. In urma interventiei puterilor, concertata prin Protocolul de la Berlin( 2-14 martie 1822), Poarta a convocat doua delegatii, alcatuite din boieri munteni si moldoveni, pentru a le consulta cu privire la cerintelor celor doua principate si a modalitatilor de restabilire a administratiei civile. Cerintele nationale erau abolirea regimului fanariot, desfiintarea raialelor, desfiintarea monopolului economic si libertatea comertului.

Poarta otomana a admis restabilirea domniilor pamantene prin numirea lui Ionita Sandu Sturdza in Moldova si a lui Grigorie Dimitrie Ghica in Tara Romaneasca la 1/13 iulie 1822. Perioada domniilor pamantene face tranzitia spre organizarea moderna a societatii. Instabilitatea si nesiguranta din interiorul Principatelor a fost intretinuta si accentuata de activa framantare politica generata de revolutie. Framantarile politice din Principate evolueaza intr-un mediu putin evoluat din punct de vedere economic si politic, intr-un context dominat de actiunile represive organizate de Sfanta Alianta, ale carei protagoniste( Rusia si Austria) se aflau la hotare, in conditiile activizarii politicii ruse in Principate.

Situati internationala, in general, dominata de miscarile politice si revolutionare, de actiunile militare si politice ale Sfintei Aliante, conflictul politic dintre Rusia si Imperiul Otoman, care a traversat intreaga epoca, incheindu-se temporar cu Conventia de la Akerman(1826) si apoi reizbucnind acut prin razboiul din 1828-1829, ca si Tratatul de la Adrianopol(1829), au marcat puternic actiunile politice ale fortelor interne din cele doua Principate. Relatile ruso-turce, de la nivelul bilateral in care se aflau pana acum, au devenit de nivel colectiv, european. Dintr-o problema de forta, interventia Rusiei impotriva Imperiului Otoman este transformata intr-una de drept international. In aceste conditii locul Principatelor Romane in configuratia politica europeana devine cu totul nou.

Daca pana atunci protectoratul Rusiei reprezentase o consecinta a raportului de forte, consacrat, intr-o maniera sui generis, de Tratatul de la Kuciuk- Kainargi, dupa 1822 el a capatat practic girul european.

Indelungatele tratative ruso-turce au avut ca rezultat Conventia de la Akerman din 25 septembrie/7 octombrie 1826. Contele Mihail Vorontov, aghiotant imperial si general de infanterie si Al. Ribeaupierre, ambasadorul la Constantinopol, din partea Rusiei, Seid- Ibrahim Hadi Efendi si Seid- Mehmet Iffet Efendi, din partea Portii, semnau Conventia, prin care se confirmau toate clauzele Tratatului din 1812, in toata intinderea si puterea lor. Conventia reflecta biruinta Rusiei, dar, totodata, actul international consacra cele mai impotante cerinte nationale ale romanilor, care nu fusesera acceptate de Poarta in 1821.[3]

Poarta se obliga sa respecte privilegiile Principatelor Romane, in tratat si in hatiseriful din 1802. Intr-un Act separat relativ la Principatele Moldovei si Valahiei se preconiza alegerea domnilor dintre boierii pamanteni cu consimtamantul si vointa Portii, de catre o adunare generala a boierilor, in conformitate cu vechile obieceiuri.

Boierii divanului, cu acordul locuitorilor, vor alege ca domn pe unul dintre cei mai vechi si capabili spre a indeplini inalta demnitate, apoi vor supune alegerea lor Portii pentru a primi investitura. In cazul in care Poarta s-ar opune alesului boierilor, va avea dreptul de a cere alegerea altuia. Domnia era fixata pe 7 ani, domnii neputand fiind destituiti inaintea acestui termen. Dupa expirarea lui domnii vor putea fi realesi de Divanuri si supusi confirmarii de catre Poarta, in cazul in care isi vor indeplini obligatiile, fara a exista vreo plangere legitima impotriva lor.

Abdicarea din motive de batranete sau de boala va fi supusa acordului prealabil al celor doua mari puteri. In caz de destituire sau abdicare, domnul va avea dreptul de a ramane in tara, cu conditia de a fi linistit si pasiv, fara a avea posibilitatea de a deveni membru al Divanului, dea ocupa o functie publica sau a fi reales ca domn. Dupa destituirea, abdicarea, decesul unui domn pana la alegerea altuia se va institui o caimacamie. Se precizau conditiile reantoarcerii in tara a boierilor. Astfel ei vor putea reveni in deplina siguranta bucurandu-se de toate drepturile si privilegiile, de averile si de domeniile lor la fel ca in trecut. Date fiind pagubele suferite in 1821, Poarta va scuti de plata tributului cele doua Principate pe timp de doi ani, dupa care il vor plati conform hatiserifului din 1802, fara posibilitatea de a fi marit.[5]

Boierii vor avea obligatia de a indeplini poruncile domnitorilor si sa se supuna lor in toate imprejurarile. La randul lor domnitorii nu puteau actiona in mod arbitrar impotriva boierilor, nici sa le aplice pedepse nemeritate, in afara de cazurile de comitere a unor greseli dovedite, ei fiind judecati confrorm legilor si obiceiurilor tarii. Vor fi mentinute si respectate toate privilegiile Principatelor Romane stipulate in tratate.

Plenipotentiarii celor doua mari puteri aveau misiunea de a veghea punerea in aplicare a prevederilor Conventiei de la Akerman.[6] Prin reconfirmarea clauzelor Tratatului din 1812, Curtea din Petersburg, reintra in drepturile sale de putere protectoare asupra Principatelor Romane. Boierii, care timp de 5 ani, ii solicitasera insistent protectia, o vor avea, precum se asteptau, reintregandu-se in privilegiile din trecut. Pentru Moldova, aceasta insemna moartea gruparii carvunarilor si a autoritatii domnului, care este fortat de marea boierime sa aprobe anaforaua din 1827. Sub privirile amenintatoare ale consulului general rus, semnatarii anaforalei cereau: abolirea oricarui fel de dari pentru boieri; dreptul de a se sustrage justitiei ordinare a tarii aducand pricinile lor numai in fata Marelui Divan, alcatuit numai din marii boieri; suprimarea oricarei taxe de timbru pentru mostenire. Mitropolitul si 66 de boieri semnau anaforaua printre autorii anaforalei se afla Mihail Sturdza, unul dintre autorii memoriilor catre tarul Rusiei.





Conventia era un compromis intre interesele celor doua mari puteri. Principatele Romane, desi administrate de domni pamanteni, dobandesc alta fizionomie, devenind formal, o singura provincie, nemaiavand permisiunea de a se ocupa de destinele lor. Exista un singur reprezentant, mai puternic decat toate pasalele la un loc, acesta fiind consulul tarului: „ Diplomatia inlocuise, astfel, fortele militare, puternica influentta rusa substituindu-se slabei influente otomane”. Consulul rus devine personajul principal in cele dpua Principate: “ Iata pentru ce destinele celor doua provincii, atat de separate in timpul ultimilor 5 ani, vor deveni aproape identice”.[7]

Astfel in locul Constitutiei din 1822, s-a aplicat in Principatele romane Conventia de la Akerman, apoi Regulamentele Organice, prin care autoritatile tariste au impus: “ un sistem de ocarmuire in Tarile Romane asa de indepartat de ideile noi, precum nu se mai intalneste nicaieri in Europa si nici chiar in propriul stat”. [8]

Revenirea in tara a boierilor exilatti stavileste numai progresul ideilor liberale si de egalitate nu si al celor nationale. Imediat dupa semnarea Conventiei boierii se arata dornici de a contribui la punerea in aplicare a prevederilor Conventiei de la Akerman, printre ei aflandu-se Nicolae Rosetti-Rosnovanu. El adreseaza un memoriu Rusiei referitor la dreptul de a fi ales domn si la modul de organizare a alegerii. Acesta preciza ca, dupa ocupatie armata si dupa ultimele evenimente din tara, care au influentat starea de spirit a populatiei, Poarta trebuia, totusi, sa inteleaga ca Principatele Romane sunt sub suzeranitatea sa si nu suveranitatea sa.

Mihail Sturdza i-a scris lui Al. Ribeaupierre la Constantinopol rugandu-l de a intreprinde demersuri la Poarta pentru ca firmanul de alegere a domnilor sa prevada faptul ca domnii sa fie alesi numai de catre boierii mari si nu de toti pentru ca a crescut numarul celor mici si mijlocii. Conventia de la Akerman satisfacea doleantele puterii protectoare si ale marii boierimi conservatoare.[9]

In Tara Romaneasca domnitorul Grigore IV Ghica desprindea prevederi nefavorabile din Conventie precum cele referitoare la trecerea fostilor domni in randul boierilor, la finalul celor 7 ani de domnie, chiar si dupa indeplinirea in bune conditii a sarcinilor de administratie. Aceasta o considera nu numai o decadere, dar si o moarte politica, pentru ca nu lasa fostilor domni niciun drept, nici o posibilitate de afirmare in patria lor. La fel ca in Moldova si in Tara Romaneasca se urmarea definirea atributiilor Divanului si Adunarii Obstesti. Divan trebuia sa insemne intrunirea unui tribunal al marilor boieri, iar Divan domnesc, corpul care in prezenta domnului cerceteaza clauzele contencioase, fiind alcatuit din mitropolit, membrii tribunalului judiciar, ministrii, notari, iar Adunarea obsteasca va fi corpul alcatuit din mitropolit, tosi boierii din rangul intai si 17 deputati de districte, reprezantand boierimea mica si mijlocie. Se mentiona ca prin Conventia de la Akerman domnul trebuia sa se ocupe de ameliorarea organizarii tarii, o comisie fiind numita in acest sens: “ Motivul intocmirii oricarei reuniuni intre oameni si singurul scop catre care trebuie sa tinda toate eforturile unei administratii luminate este siguranta persoanelor, proprietatilor si onoarei”. O clauza separata a Conventiei de la Akerman stipula numirea de catre domnii ambelor Principate a cate unei comisii pentru redactarea Regulamentelor Organice, menite a stavili proliferarea abuzurilor. Intre sfarsitul domniilor pamantene si inceputul dominatiei rusesti, doua evenimente sunt deosebit de importante: revenirea calugarilor greci in Principate, impotriva firmanului din 1822 si instituirea de comisii de reforme, in conformitate cu prevederile Conventiei de la Akerman. Unele memorii sau propuneri de reforme din Tara Romaneasca vizau democratizarea regimului politic si limitarea prerogrativelor domnului.[10]

La 26 aprilie/8 mai 1828 a inceput razboiul ruso-turc. Trupele ruse au trecut granita Prutului la 25 aprilie/7 mai 1828, fiind cucerite Braila, Varna si Sumla. Ponind din Rahova si Nicopole turcii au intreprins incursiuni in Oltenia. In timpul razboiului, regimul de ocupatie a fost deosebit de apasator. Inca de la 25 aprilie/7 mai 1828 a fost constituita Comisiunea pentru aprovizionarea ostilor, de asemenea a fost alcatuita o Comisie de incartiruire si infiintat un Divan implinitor, insarcinat cu executarea tuturor cerintelor legate de intretinerea armatei.

Cu toate recomandarile privitoare la repartizarea echitabila a sarcinilor si prevenirea abuzurilor, locuitorii celor doua Principate au fost supusi unor grele incercari. Dezorganizarea care se manifesta in randurile armatei ruse si dificultatile prin care trecea Imperiul tarilor, se rasfrangea negativ asupra celor doua Principate. In aceasta privinta, cancelarul Austriei, Matternich, nota: „ o administratie fara exemplu a distrus cea mai mare parte a izvoarelor de bogatie pentru prezent si viitor”.

Sub presiunea celorlalte puteri intre cele doua puteri beligerante a fost ancheiata Pacea de la Adrianopol(2/14 septembrie 1829). In articolul V din tratat se prevedea ca Principatele Romane ca urmare a capitulatiilor erau plasate sub suzeranitatea Portii, Rusia, garantand prosperitatea lor, pastrandu-si astfel toate privilegiile si imunitatile cuprins in tratatele incheiate intre cele doua puteri. Principatele se bucurau de libera exercitare a cultului, de o securitate perfecta, de o administratie nationala independenta si de o deplina libertate a comertului. In Actul separat de la Adrianopol relativ la principatele Moldovei si Valahiei, cele doua mari puteri confirmau stipulatiile actului separat la Conventia de la Akerman din 1826 referitor la alegerea domnilor. Pentru a da administratie Principatelor Romane un caracter de stabilitate s-a convenit ca durata domniei sa nu fie limitate la 7 ani, ci pe viata, cu exceptia cazurilor de abdicare sau substituire.




Domnii erau investitti cu prerogrativele de a reglementa in mod liber toate afacerile interne ale Principatelor, dupa consultarea divanelor, fara a aduce vreo atingere prevederilor din tratate referitoare la acestea. Se prevedea restituirea celor trei raiale Braila, Giutgiu si Turnu, hotarul tarii fixandu-se pe albia sau thalweg-ul Dunarii.

Principatele Romane se vor bucura de privilegiile unei administratii interne independente, precum organizarea de cordoane sanitare si carantine pe Dunare, infiintarea unei garzi armate pentru paza frontierelor si a linistii interne. Numarul si intretinerea acestora vor fi stabilite de domni cu acordul divanurilor. In afara tributului Principatele Romane vor plati anual Portii o suma drept compensatie a carei marime va fi stabilita ulterior. La reanoirea domniei, in caz de abdicare sau destituire, Principatele vor plati o suma egala cu tributul anual. Locuitorii Principatelor se vor bucura de deplina libertate a comertului cu orice fel de produse fara nici o restrictie, de asemenea vor avea dreptul la libera navigatie pe Dunare. Poarta consimte la exceptarea platii tributului pe timp de doi ani. Ea se mai angaja de a confirma Regulamentele administrative ce vor fi alcatuite in timpul ocupatiei armate ruse de catre adunarile boierilor ce vor servi ca baza pentru regimul intern al Principatelor, fara a se aduce vreo atingere drepturilor Portii.

Toate stipulatiile favorizau libera dezvoltare economica, politica a Principatelor, cu conditia platii unui tribut anual. Cu toate acestea, eliberate intr-o mare masura de stransoarea Portii otomane, Principatele intra intr-una cu mult mai puternica a Curtii din Petersburg, care instituia o ocupatie armata pana la achitarea despagubirilor de razboi.[13]

Drepturile Principatelor Romane stipulate in documentele mentionate ramaneau pur formale din moment ce erau tinute sub ocupatie armata pana la achitarea datoriilor de razboi de catre Poarta. O data mai mult se dovedea ca puterea protectoare nu se putea multumi numai cu ce-i conferise Tratatul de la Kuciuk- Kainargi, anume un drept inca foarte nehotarat, acela de a proteja Principatele Romane. Prin stabilirea domniei pe viata Curtea din Petersburg urmarea sa inlature interventia repetata a Portii in numirea domnilor rezervandu-si pentru sine dreptul de a interveni in destituirea lor ceea ce semnifica un succes deosebit.[14]

Erijandu-se in protectoarea Principatelor Romane, Curtea din Petersburg se comporta ca o putere cuceritoare, care inlocuieste pe contele Pahlen cu Jeltuhin pe motiv ca nu folosise toate mijloacele necesare pentru aprovizionarea si transportul trupelor. Principatele Romane au avut parte de trei daruri ale Curtii protectoare: stipulatiile Tratatului de la Adrianopol, codul de legi denumit Regulamentul Organic si pe presedintele divanurilor de la Iasi si Bucuresti, generalul Pavel Kiseleff. Ocupatia armata a Principatelor, cu intentia de a o perpetua, avea menirea de a o obisnui cu gandul ca tot binele si tot raul puteau veni numai de la Curtea de la Petersburg. Formal asigurata prin ocuparea functiilor de catre romani, administratia Principatelor se afla, de fapt, la discretia autoritatilor de ocupatie, care controlau totul, prin intermediul functionarilor rusi la toate institutiile.

Noul presedinte al Divanurilor Principatelor Romane a sosit la Bucuresti la 12/24 noiembrie 1829, in timpul lui redactandu-se cele doua Regulamente Organice.[15]

Generalul rus Pavel Kiseleff a trecut la punerea ]n aplicarea a prevederilor Tratatului de la Adrianopol. Acesta organizeaza carantinele, se intocmesc catagrafii in orase si judete, a fost numita o comisie care sa se ocupe cu problema desfiintarii scutelnicilor si poslusnicilor. S-a infiintat un Divan special pe probleme judecatoresti in Tara Romaneasca la 11 ianuarie 1830. Se reanfiinteaza Divanul domnesc alcatuit din membrii Divanului judecatoresc, presedintele departamentului pricinilor straine, cativa boieri, avand ca presedinte pe mitropolit.

Din 1830 prin revenirea raialelor in componenta statului muntean, resedinta judetului Valcea a fost mutata de la Gaiesti la Giurgiu. Au fost trimise in judete comisii care sa constate si sa combata orice abuz, luand in consideratie plangerile locuitorilor. O comisie numita la 29 martie 1830 avea sa se ocupe de delimitarea frontierei pe thalwegul Dunarii. In aprilie 1830 a fost numit un comitet pentru organizarea militiei nationale. Aplicarea Regulamentelor Organice a inceput la 1 iulie 1831 in Tara Romaeasca si la 1 ianuarie in Moldova. Se hotara ca domul sa fie ales pe viata din randul marilor boieri de catre o Adunare obsteasca extraordinara. Se infiinta o Adunare obsteasca, un fel de Parlament. Domul avea dreptul sa dizolve Adunarea obsteasca insa pentru alegerea alteia noi trebuia acordul sultanului si al tarului.

In domeniul administrativ au create departamente, infiinsate servicii publice specializate. In baza Regulamentelor Organice au fost numiti ca domni Alexandru Ghica in Tara Romanesca si Mihail Sturdza in Moldova.

Intreaga epoca a Regulamentului Organic va sta sub semnul luptei dintre vechi si nou, lupta necrutatoare desfasurata in toate domeniile vietii. In esenta sa aceasta lupta, vizibila pe toate planurile, se infatisa ca o lupta nationala. Domniile regulamentare aveau sa dea expresie acestei stari de lucru.



***, Istoria Romanilor, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003, volumul VII, tomul I, p. 55

Anastasie Iordache, Principatele Romane in Epoca Moderna, Editura Albatros, Bucuresti, 1996, vol. I, p. 170



Anastasie Iordache, op.cit., p. 184

Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Romanilor din cele mai vechi timpuri pana astazi, Editura Albatros, Bucuresti 1971, p. 503

Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, op.cit., p. 505

Ibidem, p. 184

Miron Constantinescu, Constantin Daicoviciu, Stefan Pascu, Istoria Romaniei Compendiu, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1970 p. 284

Anastasie Iordache, op.cit., p. 186

Miron Constantinescu, Constantin Daicoviciu, Stefan Pascu, op.cit., p. 286

Anastasie Iordache, Principatele Romane in Epoca Moderna, Editura Albatros, Bucuresti 1996, vol. I, p. 196

*** Istoria Romanilor, op.cit., p. 79

Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Romanilor din cele mai vechi timpuri pana astazi, Editura Albatros, Bucuresti, 1971, p. 508

Anastasie Iordache, op.cit., p. 210

Miron Constantinescu, Constantin Daicoviciu, Stefan Pascu, op.cit., p. 288

***,Istoria Romanilor, Editura Enciclopedica, Bucure;ti, 2003, vol. VII, tomul I, p. 85

Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, op.cit.. p. 510

***, Istoria Romanilor, op.cit., p. 93




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate