Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
Societatea romana in timpul Republicii


Societatea romana in timpul Republicii




Societatea romana in timpul Republicii

1. Organizarea teritoriilor cucerite

Incepand cu sfarsitul primului razboi punic (241 i.Chr.), teritoriile cucerite vor fi organizate in provincii (primele au fost Sicilia, Corsica si Sardinia). La sfarsitul Republicii, Roma poseda 14 provincii, dintre care 8 in Europa. Cand o tara invinsa si supusa autoritatii sale era transformata in provincie romana, senatul preciza printr-o lege (lex provincialis) cum va fi organizata aceasta si obligatiile sale. In fruntea fiecarei provincii era asezat un guvernator cu rang de pretor, propretor sau proconsul. Reprezentant atotputernic al Republicii, guvernatorul era, in acelasi timp, comandant si judecator suprem, fiind sprijinit in administrarea provinciei de mai multi subordonati (legati), de un chestor trezorier, ca si de o camarila constituita din prieteni si consilieri veniti cu el de la Roma.

In teritoriile cucerite, Roma a confiscat vaste domenii care au apartinut fostilor regi si nobilimii, care devin proprietatea popurului roman - ager publicus. Administrat de senat, acest domeniu public furniza statului venituri importante. Pe de alta parte, fiecare provincie trebuia, ca semn de supunere, sa achite un tribut (contributie in bani sau in produse; sicilienii predau a zecea parte din recolta). Aceste impozite nu erau percepute de catre magistratii romani, ci erau arendate unor 'oameni de afaceri', asa-numitii publicani, care varsau visteriei sumele cerute si luau de la locuitorii provinciilor tributuri mult mai mari, realizand astfel enorme beneficii. Magistratii insisi, care-si exercitau in principiu gratuit functiile, profitau adesea de posibilitatea care le era oferita pentru a se imbogati. Datorita acestor practici, agravarea situatiei populatiilor supuse va determina, in ciuda numeroaselor trupe stationate in provincii, ca rascoalele sa fie frecvente, deseori de o amploare deosebita.




2. Viata economica

O buna parte a istoriei sale, Roma a fost dominata de mentalitati caracteristice unei societati preponderent agrare. Chiar si in perioadele mai tarzii, agricultura, viata la tara, vor reprezenta nu numai valori economice, ci si etice si morale. In perioada de inceput a Republicii, terenurile agricole erau impartite in proprietati particulare si de stat (ager publicus). In legislatia romana apare permanenta preocuparea de asigurare a cat mai multor cetateni cu pamant, precum si dreptul de transmitere a acestuia prin mostenire. Contradictiile dintre patricieni si plebei, pe langa latura politica, a avut si o clara tenta economica concretizata in disputa asupra terenurilor care intrau in ager publicus. Tendintei permanente manifestate de patricieni pentru acapararea unor terenuri cat mai extinse din ager publicus li se vor opune reprezentantii plebei care incercau sa asigure accesul egal al tuturor cetatenilor asupra terenurilor aflate in proprietatea statului.

Extinderea stapanirii romane in bazinul mediteranean a avut consecinte economice si sociale deosebite. Roma a cunoscut de la inceputul sec. III i.Chr. un considerabil aflux de bogatii provenite din noile teritorii cucerite (metale pretioase, obiecte de arta aduse de invingatori, grau din provincii, prizonieri de razboi ajunsi sclavi, tributuri etc.). In circuitul economic au fost atrase teritorii cu un potential productiv considerabil si cu un important potential uman.

Bogatiile rezultate in urma razboaielor purtate de Roma au fost directionate in buna parte, avand in vedere valorile aristicratiei romane, pentru achizitionarea suplimentara de pamant, fapt ce a incurajat dezvoltarea marilor posesiuni agrare. Agricultura se practica pe scara larga in Italia si in provinciile cucerite. In limitele tehnologiei antice, ea tinde spre o productie intensiva. Se dezvolta viticultura, cultura maslinului, insa si produsele cerealiere. Tendinta generala in epoca a fost aceea de raspandire a marilor domenii (numite latifundia in epoca imperiala), rezultate prin cumparari, prin expropriere fortata sau prin acapararea unor parti din ager publicus. Acestea vor fi puse in valoare prin munca numerosilor sclavi a caror sursa principala au reprezentat-o razboaiele victorioase ale Romei, completata apoi si de comertul cu sclavi, infloritor in a doua jumatate a sec.I i.Chr.

Desi agricultura a constituit ramura principala a economiei romane, treptat mestesugurile si comertul castiga o pondere tot mai insemnata. In secolele II-I i.Chr. in Italia se dezvolta o bogata productie artizanala, pe care doar atelierele mestesugaresti din Orient pot s-o concureze. In activitatea productiva este sesizat un fenomen de pronuntata specializare in domeniul mestesugurilor. Cato cel Batran ('De agricultura') aminteste pe cele de la Capua (vase de bronz), Campania (unelte de fier) sau Roma (ateliere de tesaturi).

Pozitia geografica a Romei ii asigura un important rol comercial, aceasta dezvoltand un amplu sistem de relatii cu diferite orase italice, creindu-se in acest scop un complex sistem de comunicatii. Se vor dezvolta trei artere principale: Via Appia (spre sud, prin Capua, pana la Beneventum), Via Flaminia (spre nord-est la litoralul Adriaticii, asigurand accesul spre valea Padului) si Via Aurelia (spre Etruria). Pe langa evidentul rol economic, aceste artere aveau si un rol strategic, asigurand deplasarea rapida a trupelor romane spre zonele de conflict.

Dezvoltarea mestesugurilor si a schimburilor comerciale vor determina, spre inceputul sec. III i.Chr., trecerea de la schimbul de produse, la folosirea monedei. O caracteristica a comertului roman o constituie dezzechilibrul existent intre importuri si exporturi, primele fiind constant mai mari. Ca urmare, se produce o scurgere de valori dinspre Roma spre provincii sau alte state, o parte a deficitului fiind compensat prin productia minelor de argint din Hispania. Italia a ramas mult timp o exportatoare de produse agricole, in principal, impotrand in schimb articole de lux, cu precadere din Orient. Treptat apar si in Italia centre comerciale precum Puteoli, care detinea monopolul comertului cu Alexandria sau Ostia, portul principal al Romei. Schimburile comerciale erau conditionate in buna parte de activitatile camataresti. Se va constitui un important capital comercial si camataresc, in derularea caruia rolul principal era detinut de publicani (arendasii de impozite). Majoritatea publicanilor proveneau din clasa cavalerilor, sfera lor de activitate extinzandu-se treptat din provincii si asupra Romei.

3. Societatea romana

Mutatiile sesizate in domeniul economic sau politic determina o transformare radicala a societatii, a structurilor sociale, a moravurilor.Categoriile instarite au fost marile beneficiare ale cuceririlor romane. Nobilimea si-a constitut imense domenii (latifundia) prin inchirierea unor teritorii din domeniul public sau rascumparand pe cele ale micilor proprietari ruinati. Marii proprietari dispuneau prin munca sclavilor, recrutati din randul numerosilor prizonieri de razboi, de o mana de lucru ieftina. Pentru a rezista concurentei produselor venite din provincii, buna parte din marii latifundiari, dispunand de capital, isi transforma domeniile in teritorii pentru cresterea animalelor sau pentru cultivarea vitei de vie, maslinului sau a aborilor fructiferi.

Datorita mutatiilor din viata economica, in primele secole ale Republicii incepe procesul de inlocuire a vechii aristocratii gentilice, bazata pe legaturile de sange, cu noua nobilime patriciano-plebee. In constituirea ei factorul economico-social joaca rol determinant. In randurile patriciatului patrund tot mai multi reprezentanti ai triburilor italice din afara Romei.



Corespunzator rolului crescand al noii nobilimi, se constata si o accentuare a rolului senatului care devine, din a doua jumatate a sec.III i.Chr., principala institutie politica din societatea romana. Datorita acestui fapt, nobilimea incepe sa fie desemnata sub numele de nobilime senatoriala, care de la inceputul sec.II i.Chr. devine o adevarata casta inchisa care detine monopolul majoritatii magistraturilor superioare.

Senatorii tind sa constituie o aristocratie a marilor proprietari de pamant, intrucat inca din sec.III i.Chr., camata, operatiile financiare si comertul erau interzise membrilor senatului. Aristocratia senatoriala se simtea atasata de idealurile unei republici traditionaliste. Spre sfarsitul sec. II i.Chr. unii senatori militeaza pentru reforme destinate reechilibrarii edificiului social-politic roman.

In lumea romana se reliefeaza noi interese o data cu aparitia unei adevarate burghezii, categorii sociale desemnata prin termenul de 'oameni noi', cavalerii (equites), proveniti din lumea afacerilor si ai finantei (publicani, arendasi de impozite). De asemenea, comertul a imbogatit cavalerii, care devin o categorie sociala puternica si activa. Desi detineau importante mijloace financiare si economice, cavalerii aveau ingradit accesul la functiile mai importnate care constituiau un monopol aparat cu strasnicie de nobilimea senatoriala. Diferentierile de natura economica si politica dintre nobilimea senatoriala si cavaleri vor genera conflicte tot mai profunde in a doua jumatate a sec.II i.Chr.

In schimb, clasa proprietarilor mici si mijlocii, care constituise osatura societatii romane, s-a restrans numeric. Multi dintre reprezentantii sai au disparut in numeroasele razboaie purtate de Roma. Dovada evidenta a scaderii numarului proprietarilor de pamant (asidui) a fost oferita de dificultatile recrutarii soldatilor pentru legiunile romane. Expansiunea romana a fost infaptuita cu o armata formata din agricultori. Dupa anul 200 i.Chr. Roma s-a vazut obligata sa mentina in mod permanent trupe in afara Italiei. Absenta indelungata a taranilor soldati plecati in campanii a inlesnit expropierea pamanturilor lor si uzurparea drepturilor comunale asupra lui ager publicus. Pe de alta parte, imprumuturile contractate in vederea reluarii activitatii prodictive, ca si afluxul de grau mai ieftin din provincii sau concurenta marilor proprietari au cauzat ruinarea multora dintre proprietarii mici si mijlocii. Din aceasta cauza, incepand cu sec. III i.Chr., problema pamantului si cea a datoriilor, devin cardinale. Pentru a diminua aceste focare de nemultumire, sunt create colonii, atat in Italia cat si in exteriorul ei, populate de veterani.

Ca urmare, asistam la o emigratie masiva din Italia catre Orient a romanilor si italicilor deposedati de pamant cautand in noile teritorii sa dobandeasca prin intermediul intreprinderii private parte din beneficiile care reveneau cuceritorilor. Multi dintre proprietarii deposedati de loturi au intrat in armata constituita de C. Marius, acceptand conditia de soldat profesionist.

Efectivele plebei urbane au crescut o data cu saracirea clasei mijlocii taranesti, ruinata si deposedata de bunurile lor si a fostilor meseriasi concurati de utilizarea muncii sclavilor in marile ateliere. La Roma, cresterea teritoriilor ocupate a atras un numar mare de emigranti, fara resurse: italici dezradacinati, greci in cautare de protectori si, mai ales, liberti din toate semintiile care formau o masa nevoiasa si trandava.

Fara ocupatie si fara resurse, acestia traiau din distribuirea gratuita a graului sau se asezau sub protectia celor bogati a caror clientela o formau. Aceasta multime lenesa si turbulenta, atrasa de jocuri, circ si curse de cai, isi pierde virtutile civice care o caracteriza in primele secole ale Republicii, fiind gata sa-si ofere serviciile oricarui platea.

Plebea si-a gasit aparatori chiar in sanul aristocratiei, la oameni influentati de ideile formulate de filozofii greci, in numele dreptatii.

Alaturi de plebe se afla si multimea de sclavi, rezultata din razboaiele de cucerire. In mediul rural acestia erau folositi la muncile agricole pe marile domenii, in cariere sau in mine. La oras practicau variate meserii, putand ajunge chiar in posturi de conducere (secretar, intendent, educatori etc.).

In secolul al II-lea i.Chr. echilibrul existent in cadrul societatii romane devine precar datorita disparitiei impozitelor directe, a ocolirii treptate a serviciului militar de catre cei bogati, care se limitau tot mai mult la sarcinile de comanda, a potentarii generale a statului si a privilegiilor unei aristocratii conducatoare. Pozitia acesteia nemultumea masa cetatenilor romani, care resimteau tot mai intens inadecvarea intre institutiile orasului-stat si expansiunea imperiala a Romei. Si aliatii italici ai romanilor erau nemultumiti, intrucat se simteau prea impovarati de numeroasele sarcini militar-financiare, fara a avea acces la toate avantajele oferite de cetatenia romana.

In anul 107 i.Chr., spre a rezolva problemele ridicate de necesitatea unor efective militare sporite, C. Marius, devenit consul, initiaza cea mai profunda reforma a armatei romane, reforma care va avea urmari profunde in istoria cetatii eterne. Pana atunci, armata republicana era constituita din cetateni chemati sub arme cand patria avea nevoie, pe propria lor cheltuiala, prin urmare nu foarte eficienta deoarece acestia nu aveau o pregatire militara speciala. Pe de o parte, o asemenea armata bloca si indeparta de muncile agricole pe numerosii mici proprietari.

Prin reforma sa, C. Marius constituia o armata permanenta, profesionista. Cel care alegea cariera militara se bucura timp de 20-25 de ani, cat dura serviciul militar, de solda, de prazi, iar dupa lasarea la vatra era improprietarit. Trupele auxiliare, constituite din necetateni romani, au fost si ele reformate. La terminarea serviciului militar, veteranii primeau cetatenia romana si erau improprietariti.



Reforma lui Marius a constituit o importanta supapa a tensiunilor sociale din societatea romana, cei lipsiti de proprietate putand alege acum cariera armelor. In schimb, ceea ce C. Marius nu a calculat, a fost faptul ca aceasta armata profesionista inceteaza sa mai fie o expresie a poporului roman. Devotamentului civic care caracteriza armata in primele secole ale Republicii i se substituie acum fidelitatea neconditionata fata de comandantul sau, care ofera soldatilor parti din prada de razboi si diverse alte avantaje. Armata devine astfel un instrument de putere in mainile unor generali ambitiosi care nu vor ezita sa se foloseasca de ea pentru a-si impune vointa. Consecintele acestei reforme pentru evolutia structurilor politice au fost incalculabile. Astfel, o reforma care viza intarirea statului roman s-a transformat in generatoare a razboiului civil.

4. Contradictii sociale si politice in societatea romana

Evolutia social-economica a Republicii romane determina aparitia unor fenomene de criza care imbraca forme diverse si implica dferite straturi ale societatii romane. Criza care va marca punctul culminant in sec.I i.Chr. a fost determinata, pe de o parte, de dezechilibrele si conflictele social ce decurgeau din cuceririle romane, iar pe de alta parte din constrangerile politice care cereau ca intinsul stat al Romei, un adevarat imperiu, sa aiba un executiv puternic. In sanul oligarhiei romane se confrunta nobilimea senatoriala, care tine sa-si pastreze privilegiile si noua aristocratie financiara care doreste reforme menite sa-i permita sa joace si un rol politic pe masura. Ca urmare, spre sfarsitul sec.II i.Chr. (dupa 133), clasa conducatoare romana se va imparti in doua factiuni: a) a nobilimii senatoriale care intelege sa-si pastreze vechile privilegii (optimates) si b) cei care influentati de idealul grec de justitie si umanitate, sprijinindu-se pe plebe, formeaza partidul popular (populares). Tensiunea sociala acumulata in timp antreneaza, incepand cu mijlocul sec.II i.Chr., o instabilitate politica care se traduce prin punerea in discutie a institutiilor traditionale si prin escaladarea violentei.

Sistemul republican a fost subminat prin contradictiile existente intre diferitele categorii sociale, un rol in cadrul acestora il detineau cele care vizau imensa masa a sclavilor. In aceste conditii, se produc ample rascoale ale sclavilor, investite atat cu caracter social, cat si cu tendinta antiromana. Intre anii 136 si 132 i.Chr. se desfasoara prima mare rascoala a sclavilor din Siciia, sub conducerea sirianului Eunus si a cilicianului Kleon. Sclavii rasculati cuceresc Agrigentum, procalama ca rege pe Eunus, sub numele de Antiochos, bat moneda si isi statornicesc o capitala, Enna. Ei reusesc sa infranga trei armate consulare pana cand sunt zdrobiti.

Pe de alta parte, in 133 i.Chr., Attalos II, regele Pergamului, moare fara urmasi legitimi si lasa statul sau mostenire romanilor. Dar Aristonikos, fiu nelegitim al altui rege al Pergamului (Eumenes II), se rascoala sprijinindu-se pe paturile sarace, pe sclavi si pe liberti. El creaza un stat al soarelui, al heliopolitanilor, care preconiza egalitatea sociala. In batalia de la Leukai (129 i.Chr.), rasculatii ii inving pe romani, capturand pe consulul P.Licius Crassus. Curand insa insurgentii sunt infranti, iar pe teritoriul Pergamului este creata provincia romana Asia, prima posesiune romana pe continentul asiatic.

O noua rascoala a sclavilor din Sicilia se desfasoara intre 104-101 i.Chr. si lichidata cu mare greutate prin interventia fortelor romane.

Intre anii 73-71 i.Chr. republica romana este amenintata de o noua zguduire interna, rascoala sclavilor din Italia, condusa de Spartacus, un sclav trac evadat din scoala de gladiatori de la Capua. Miscarea s-a extins rapid in sudul Italiei, unde a incorporat 60.000 de sclavi, care reusesc sa biruie armatele consulare. Si aceasta rascoala avea un caracter antiroman, pe langa cel social, intrucat razvratitii s-au indreptat la un moment dat spre nord, cu scopul de a parasi Italia pentru a-si recastiga libertatea. In anul 71 i.Chr., langa Brundisium, Spartacus este infrant de legiunile romane conduse de M. Licinius Crassus, caruia i se alatura Pompei, sosit din Hispania si Lucullus, venit din Macedonia. Represiunea este deosebit de sangeroasa: 60.000 de sclavi sunt ucisi, iar 6000 sunt rastigniti pe via Appia, drumul ce lega Roma si Capua.

Marii proprietari, intelegind pericolul ce-l prezinta cohortele de sclavi, instituie treptat sistemul colonatului, al asezarii de oameni liberi cu contract pe latifundii. De asemenea, a sistemului de eliberare partiala a sclavului care devine un casatus, primind un pecunium, o avere in folosinta, isi poate constitui o familie. Servii casati, ca si colonii, dau o parte din recolta proprietarului.

4.1. Reformele fratilor Gracchi

Rascoalele sclavilor, adancirea contradictiilor in cadrul societatii romane au reprezentat semnele unei crize sociale de proportii care ameninta insesi bazele sistemului republican. In teritoriul rural al Italiei, procesul de ruinare al proprietarilor mici si mijlocii continua sa se accentueze. Reprezentantii acestei taranimi deposedate ingrosau randurile plebei orasenesti, reprezentand un ferment revolutionar. In acest fel, problema agrara a revenit in actualitate in a doua jumatate a secolului al II-lea i.Chr. Este de remarcat faptul ca in randul nobilimii romane existau glasuri care se ridicau in favoarea refacerii taranimii libere, aceasta patura sociala fiind inca privita ca baza a sistemului de recrutare pentru armata romana. In senat se cristalizeaza treptat un curent de opinie tot mai puternic in favoarea impartirii de terenuri pe seama taranilor ca mijloc de consolidare a statului roman.



Desi in sec. II i.Chr. tribunii poporului au continuat sa fie alesi din randul aristocratiei, iar activitatea lor politica era legata de aspiratiile traditionale ale acesteia, ei vadeau o tendinta crescanda de a se plasa in fruntea nemultumirilor diferitelor categorii sociale. Doi reprezentanti ai nobilimii romane reformiste se vor implica in rezolvarea gravei crize sociale nascuta din ruinarea micii proprietati si pentru gasirea fortelor de mobilizat pentru armata: Tiberius si Caius Gracchus.

In vederea insanatosirii vietii economice si sociale, Tiberius Grachus, nepot al lui Scipio Africanul, devenit tribun al plebei in anul 133 i.Chr., va incerca sa reconstituie clasa proprietarilor mici si mijlocii, propunand o lege agrara (lex sempronia) care limita intinderea latifundiilor la 500 de iugere (iugera, adica 125 ha). O comisie constituita din trei persoane trebuia sa imparta in loturi pamantul reluat de stat in virtutea acestei legi, care urma sa fie arendate taranilor romani saraci sau lipsiti de pamant. Cu toata opozitia senatoriala, T.Gracchus supune si obtine adoptarea proiectului de lege de catre adunarea poporului. Incercand sa candideze la un nou mandat de tribun pentru anul 132 spre a impune noi legi cu caracter social (inzestrarea saracilor din mostenirea lui Attalos III, crearea de noi colonii romane si adoptarea unei legislatii privitoare la reducerea serviciului militar pentru micii proprietari), senatorii conservatori il acuza de tendinte dictatoriale si determina izbucnirea unei revolte impotriva lui. Ca urmare, T. Gracchus este ucis pe Capitoliu impreuna cu cateva sute din partizanii sai.

Cu o amploare noua, programul sau a fost reluat de Gaius Gracchus, fratele sau, devenit tribun al plebei in 123 i.Chr. Intelegand ca nu se putea obtine un rezultat durabil decat printr-o profunda reforma a statului, T. Gracchus a impus un pachet de legi favorabile plebei si italicilor. Pentru a izola gruparea nobilimii senatoriale conservatoare (optimates), C. Gracchus se sprijina pe cavaleri (populari) carora le ofera perceperea impozitelor in noua provinci Asia, pe plebea romana care beneficiaza de vanzari de grane la preturi scazute sau pe aliati, populatia italica careia ii propune un statut mai favorabil, cetatenia romana. Nobilimea senatoriala declanseaza o campanie de discreditare a lui C. Gracchus, acesta fiind acuzat de sacrilegiu pentru ca ar fi fondat o colonie pe locul fostei Cartagina, de faptul ca acordarea dreptului de cetate ar fi defavorabil plebei. Aceasta atitudine determina declansarea unei revolte populare, astfel ca C. Gracchus nu mai este reales pentru anul 121, fiind ucis, ca si fratele sau, impreuna cu trei mii dintre adeptii sai.

Egoismul partidei optimates impiedica astfel reformarea republicii romane. Aristocratia senatoriala consolidandu-si puterea isi continua politica sa de conservatorism social, fara a incerca rezolvarea gravelor probleme existente.

Cu toate acestea, actiunile fratilor Gracchi, modeste daca se iau in considerare rezultatele practice, s-au revelat importante, ele provocand in ultima instanta formarea unui partid al popularilor, al caror conducatori vor fi adversarii partidului senatorial, al optimatilor, pana la sfarsitul republicii.

4.2. Rascoala aliatilor italici (91 i.Chr.)

Sfarsitul secolului II .i.Chr. a scos im prim plan necesitatea rezolvarii relatiilor Italiei cu Roma. Adancirea framantarilor interne a determinat izbucnirea unei crize car va zgudui insesi fundamentele puterii romane. Aliatii italici ai Romei, socii, beneficiari ai dreptului latin, erau nemultumiti de dainuirea si agravarea unei situatii care-i mentinea intr-un stadiu de inferioritate in raport cu cetatenii romani si de faptul ca erau amenintati sa-si vada teritoriile ocupate de coloni in urma aplicarii legilor agrare. Desi au participat alaturi de acestia pe toate campurile de lupta, ei se vedeau indepartati de la beneficiile rezultate din cuceriri si cereau drept de cetate. Unii dintre italicii stabiliti la Roma reusesc sa intre pe listele de cetateni, sprijinind in luptele politice pe populari. Optimatii vor lua masuri impotriva acestora, instituind un tribunal pentru epurarea listelor de alegatori (95), cei inscrisi ilegal fiind expulzati. Italicii alungati din Roma vor incepe o intensa actiune pentru obtinerea dreptului de cetatenie. Initiatorul unui proiect de lege privind acordarea cetateniei pentru aliatii italici, tribunul plebeu L. Drussus, va fi asasinat. Acest incident provoaca o puternica agitatie in intreaga Italie, determinand in cele din urma deschiderea conflictului care va cuprinde aproape intreaga peninsula.

Se declanseaza astfel un sangeros conflict in inima Italiei, cunoscut sub numele de razboi cu aliatii (socii). Aceasta confruntare va avea caraacterul unui razboi civil. Italicii vor proclama separarea de Roma, constituindu-si un stat propriu, Italia, cu capitala la Corfinium. Rasculatii isi organizeaza o administratie proprie, copiata dupa modelul roman (senat, consuli, pretori etc.) si o armata numeroasa. Dupa lupte grele, romanii ii infrang pe aliati, dar nobilimea senatoriala va fi obligata sa faca concesiile pana atunci refuzate: acordarea cetateniei romane tuturor italicilor (Lex Plautia-Popilia). Italia va iesi din acest conflict complet transformata: vechiul oras-stat este in curs sa devina o 'natiune' italica.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate