Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
Roma si statele elenistice in sec.II-I i.Chr. Cuceririle in Orient


Roma si statele elenistice in sec.II-I i.Chr. Cuceririle in Orient




Roma si statele elenistice in sec.II-I i.Chr. Cuceririle in Orient

Victorioasa in al doilea razboi punic, Roma, intarita si impodobita cu un prestigiu extraordinar in lumea mediteraneana, nu a putut evita implicarea sa in afacerile Orientului. Tentativele Romei de patrundere in aria balcanica au debutat prin expeditiile intreprinse impotriva piratilor illyri, expeditii soldate cu cucerirea unor puncte pe litoralul Dalmatiei. Prezenta romana in aceasta zona reprezenta o amenintare directa pentru macedoneni. Regele Filip al V-lea al Macedoniei se va orienta spre incheierea unui tratat cu Hannibal (215), care preveea trimiterea de trupe in sprijinul cartaginezilor, in schimbul careia era recunoscuta dominatia macedoneana asupra intregului Illyricum. Reactia Romei nu se lasa asteptata, o flota romana fiind plasata in apropierea coastelor illyrice pentru a impiedica trimiterea ajutoarelor macedonene in Italia.

Temandu-se de constituirea unui puternic regat macedonean care ar fi amenintat direct Italia de nord, Roma declara razboi lui Filip V (215-205 i.Chr.). La inceput, actiunile militare romane au mai degraba un caracter preventiv, cautand sa realizeze un echilibru de forte in zona balcanica, prin limitarea extinderii dominatiei macedonene. Printr-o abila diplomatie, Roma a reusit, in cursul confruntarii, sa mobilizeze impotriva lui Filip V Liga etoliana (212), regatul Pergamului, Sparta, Elida si Messenia (211), obligandu-l pe suveranul macedonean sa lupte pe fronturi diferite, el neputand astfel sa-l sprijine direct pe Hannibal pe teatrul de razboi din Italia. Prima confruntare dintre Roma si Macedonia elenistica se incheie prin pacea de la Phoinike prin care se recunoaste dominatia romana asupra unei parti din Illyricum.




Aceasta prima etapa de imbinare a armelor cu diplomatia va fi urmata insa de o politica de expansiune mult mai sistematica si coerenta. In perioada urmatoare, atentia lui Filip V s-a indreaptat spre M. Egee. La cererile de ajutor formulate de regatul Pergamului si Rhodos, amenintate de Filip V, Roma va lansa un ultimatum (200), cerand Macedoniei sa sisteze orice actiune ostila impotriva celor doua state. Regele Filip refuza, iar Roma se vede obligata sa trimita unitati navale in M. Egee si trupe in Illyricum. Stiind sa manevreze cu abilitate, Roma va reusi sa atraga de partea sa Liga aheeana, declansind cel de-al doilea razboi macedonean (200-197 i.Chr.). Era un razboi care marca inceputul imixtiunii romane pe scara larga in spatiul grecesc. O victorie decisiva obtinuta in anul 197 i.Chr. in thessalia, la Kynoskefalai, de catre T. Quinctius Flaminius a impus o noua pace prin care Macedonia se vede nevoita sa renunte la teritoriile cucerite in Tracia si Asia Mica, isi retrage garnizoanele din orasele grecesti, recunoscand deplina libertate a acestora. Prin conditiile pacii impuse Macedoniei, Roma isi va permite sa joace rolul de eliberator al oraselor grecesti. In virtutea acestei imagini, la jocurile istmice de la Corinth (196 i.Chr.), T. Flaminius proclama solemn in fata reprezentantilor polisurilor independenta si libertatea tuturor grecilor. Era vorba doar de un joc politic, in realitate Roma nu facea altceva decat sa inlocuiasca hegemonia macedoneana cu propria sa dominatie.

Acest fapt devine vizibil la scurt timp prin implicarea directa a Romei in conflictele interne dintre polisurile grecesti, conflicte in care ea sprijinea partidele aristocratice. Prin instalarea controlului roman asupra oraselor grecesti, echilibrul de forte din estul mediteranean se deterioreaza, nelinistind statele din zona. Dintre acestea, Siria elenistica va reactiona prima prin regele Antiochos al III-lea. El a incercat sa ocupe in Asia Mica si M. Egee pozitiile pe care le-a pierdut Filip V, punand stapanire chiar si pe unele orase (Lampsacus, Smirna) pe care romanii le proclamasera libere si care acum cereau ajutorul Romei. Aceste actiuni, la care se adauga si faptul ca Antiochos III il adapostea pe Hannibal, vechiul si inversunatul dusman al romanilor, alungat din Cartagina, vor determina un conflict direct intre Roma si regatul Siriei.

Roma se vede astfel nevoita sa intervina, pornind primul razboi in Siria (191-188 i.Chr.). Antiochos va incerca sa speculeze nemultumirile aparute in orasele grecesti impotriva romanilor, organizand o expeditie in Grecia. Romanii vor reusi sa infranga la Termopile (191), trupele siriene, aceasta fiind dublata si de o victorie navala obtinuta in apropierea insulei Kios. In continuare, armata romana condusa de L. Cornelius Scipio (Asiaticus) va trece Hellespontul in Asia Mica unde va obtine o noua victorie in batalia de la Magnesia (189). Prin pacea de la Apameea (188), Antiochos II a pierdut teritoriile din Asia Mica pana la M. Taurus, fiind obligat sa renunte la flota de razboi, precum si sa plateasca o despagubire de razboi (15.000 de talanti). Romanii nu vor transforma teritoriile smulse Siriei din Asia Mica in provincie romana, ci se vor multumi sa proclame libertatea oraselor grecesti de pe coasta, iar unele teritorii de aici vor fi cedate aliatilor ei, Pergam si Rhodos. Roma ajunge astfel cea mai mare putere maritima si militara in Mediterana orientala.

Renasterea unei Macedonii puternice sub noul rege Perseu, a creat noi temeri pentru Roma, ducand in cele din urma la al treilea razboi macedonean (171-168) care s-a incheiat prin victoria de la Pydna din anul 167, repurtata de L.Aemilius Paulus, care il captureaza pe Perseu. Aceasta semnifica sfarsitul Macedoniei independente, care a fost dezmembrata in patru parti separate, iar curand, in fata anarhiei in care a cazut Grecia, romanii au transformat-o in provincie (148 i.Chr.)

Pe langa dezmembrarea regatului macedonean, dupa victoria de la Pydna politicaromana fata de Orientul elenistic inregistreaza o modificare semnificativa. Roma isi urmareste interesele fara menajamente, renuntand la masca de campioana a libertatii pentru orasele grecesti si trecand la o stapanire mult mai directa asupra acestora. marcheaza si o noua cotitura in politica romana fata de Orient. Orasele grecesti care s-au aratat ostile in cursul razboiului au fost pedepsite. Conducatorii celor doua ligi (etolica si aheeana) au fost judecati la Roma. Teritoriul Epirului a suferit crunte represalii, o parte a populatiei fiind transformata in sclavi. In Asia Mica, Roma va limita pretentiile de independenta a insulei Rhodos, luandu-i teritoriille cedate dupa razboiul cu Siria. Pe plan economic, acesteia i s-a dat o grava lovitura prin declararea insulei Delos ca port liber. Aceasta initiativa a ruinat comertul Rhodosului si a sustinut activitatea negustorilor italici care incep sa canalizeze spre Roma bogatiile Orientului. Astfel, spre mijlocul sec. II i.Chr., dupa cucerirea Cartaginei (146 i.Chr.) si realizarea unei masive expansiuni in Orient, Roma ajunsese sa controleze intregul bazin mediteranean, M. Mediterana insasi fiind numita de romani 'marea interioara' (mare interum) sau 'marea noastra' (mare nostrum). In Asia Mica, Roma a resit sa obtina pe cai politico-diplomatice ceea ce, in alte parti, dobandise doar prin forta armelor. Astfel, prin actiuni combinate de persuasiune si intimidare, Roma il va determina pe ultimul rege al Pergamului, Attalos III, sa lase mostenire regatul sau romanilor, care va fi transformat in provincie sub numele de Asia (133). Doar anumite zone din Libia, Egipt si Asia nu fusesera inca anexate Romei (incorporarea lor are loc pana la sfarsitul sec.I i.Chr.). Ca urmare, in a doua jumatate a sec II i.Chr., Roma a reusit sa creeze ceea ce mentalitatile vremii considerau a reprezenta un stat 'mondial'. Marile resurse materiale si umane exploatate de Roma in beneficiul sau ii vor asigura o dezvoltare accelerata si o preponderenta politica necontestata in bazinul mediteranean.



Si in sec. I i.Chr. Orientul a constituit pentru Roma principala problema in politica externa. Cel mai primejdios adversar al Romei, singurul care a periclitat serios expansiunea romana in Orient, a fost Mithridate VI Eupator, regele Pontului, care domina intinse teritorii in jurul M. Negre. Romanii au avut nevoie de trei razboaie pentru a-l invinge.

In primul razboi (89-84 i.Chr.), Mithridate a invadat provincia romana Asia si a dispus masacrarea romanilor din provincie, al caror numar se presupune ca era de 80.000. In continuarea actiunilor sale, Mithridate a debarcat in Grecia, unde s-au revoltat impotriva romanilor Atena, Sparta si alte cetati. Cu mari eforturi, Sulla, care primise comanda operatiunilor din Orient, l-a biruit pe Mithridate, ocupand Atena, unde miscarea antiromana era condusa de filosofi stoici si epicureici.

In anul 83 i.Chr. incepe al doilea razboi, prilejuit de moartea regelui Nicomedes al Bithiniei, care, prin testament, lasa mostenire Romei regatul sau. Neacceptand acest aranjament, Mithridate ocupa Bitinia. Impotriva sa senatul il trimite pe Lucullus care abia in anul 71 i.Chr. reuseste sa-l infranga si sa recucereasca Bithinia.

Desi infrant, Mithridate VI Eupator reia ostilitatile cu Roma. Ca urmare, in 66 i.Chr. lui Pompei ii este incredintata comanda suprema in Orient, impotriva lui Mithridate VI. Incheind o alianta cu partii, acesta il ataca pe Mithridate, silindu-l sa se retraga in Armenia si apoi in Crimeea. In urmarirea lui Mithridate, Pompei patrunde in M. Neagra, facand sa dispara principalul dusman al Romei timp de un sfert de veac.








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate