Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Opinii referitoare la continuitatea limbii romane - Cele mai vechi texte romanesti


Opinii referitoare la continuitatea limbii romane - Cele mai vechi texte romanesti




Opinii referitoare la continuitatea limbii romane

Opinii ale cronicarilor romani

Dimitrie Cantemir este cea mai complexa personalitate din istoria literaturii noastre vechi, scriitor, istoric, om de stiinta si de stat, de reputatie europeana inca din secolul al XVIII-lea.

In cartea “Descrierea Moldovei”, Cantemir incearca o descriere cat mai ampla a tuturor lucrurilor legate de Moldova si de moldoveni, incepand de la asezare geografica pana la religia si graiul lor.




Obiceiurile moldovenilor

“Noi voim sa marturisim curat ca noi, naravurile moldovenilor, in afara de credinta cea adevarata si ospetie nu gasim prea lesne ceva ce am putea lauda. Din toate cusurile obisnuite si pe la ceilalti oameni, au si moldovenii, daca nu prea multe totuti nici prea putine.Trufia si semetie sunt muma si sora lor. Daca moldoveanul are un cal de soi bun si arme mai bune, atunci el gandeste ca nimeni nu-l intrece si nu s-ar da in laturi sa se ia la harta chiar si cu Dumnezeu, daca s-ar putea.” Referitor la modalitatile de petrecere a moldovenilor, Dimitrie Cantemir afirma: “De bautura nu au prea multa greata, dar nici nu-s sunt  plecati peste masura. Desfatarea lor cea mai mare este sa petreaca in ospete, uneori de la al saselea ceas al serii pana la al treilea ceas dupa miezul noptii, alteori si pana se crapa de ziua, si sa bea pana ce varsa.Jocurile sunt la moldoveni cu totul altfel decat la celelalte neamuri. Ei nu joaca doi sau patru insi laolalta, ca la frantuji si lesi, ci mai multi roata sau intr-un sir lung. Altminteri, ei nu joaca prea lesne decat la nunti.” Despre curajul moldovenilor in lupta, marele istoric relateaza: “Arcul il intind foarte bine, asemenea se pricep sa poarte sulita; dar totdeauna au izbandit mai mult cu spadaLa inceputul luptei sunt totdeauna foarte viteji, iar de-al doilea sunt mai moi; daca si dupa aceea sunt din nou impinsi indarat, atunci rar mai cuteaza sa inceapa a treia oara.” O trasatura negativa este adusa de marele istoric la adresa moldovenilor: “Moldovenii nu cunosc masura in nimic; daca le merge bine, sunt semeti, daca le merge rau, isi pierd cumpatul. Nimic nu li se pare anevoie la intaia aruncatura de ochi; iar daca se iveste ceva cat de cat sa le stea impotriva, atunci se zapacesc si nu stiu ce sa faca.” Despre invatatura moldovenilor, Cantemir face o greseala, afirmand ca “De altminteri moldovenii nu numai ca nu sunt iubitori de invatatura, ci chiar le e urata aproape la toti.” Aceasta imputare facuta moldovenilor de rand este nedreapta. Conditiile social-politice au impiedicat raspandirea invataturii in randul maselor. In secolul al XVII-lea, invatamantul capatase oarecare extindere, prin infiintarea unor scoli, pe care, insa nu le frecventau decat fiii boierilor si chiar dintre ei, un numar destul de mare isi faceau studiile in Polonia. Se observa mentalitatea foarte invechita a moldovenilor referitor la scoala “invatatura este treaba popilor; pentru un om de rand este de ajuns daca stie sa citeasca si sa scrie, sa-si scrie numele, sa-si treaca in condica lui un bou alb, negru si cu coarne, caii, oile si alte dobitoace de povara.” Una dintre cele mai mari calitati ale moldovenilor este, ca si in ziua de azi, ospitalitatea. Despre aceasta se refera si Cantemir in aceasta carte: “Chipul cu care primesc oaspeti straini si drumeti e vrednic de cea mai mare lauda; caci desi foarte saraci din pricina invecinarii cu tatarii, totusi nu se dau inapoi niciodata sa dea mancare si gazduire unui oaspete si-l adapostesc fara plata timp de trei zile, impreuna cu calul sau. Pe strain il primesc cu fata voioasa, ca si cand le-ar fi frate sau alta rudenie.”

Graiul moldovenesc

“Scriitorii au pareri diferite despre izvorul graiului moldovenesc. Multi dintre acestia socotesc ca el ar fi graiul latinesc stalcit, fara amestecul altor graiuri. Altii socotesc ca el s-ar trage din graiul italienesc.In graiul moldovenesc se mai gasesc multe vorbe latinesti, care in graiul latinesc nu se afla deloc; dar substantivele si verbele ce au intrat in graiul italienesc de la goti, vandali si longobarzi nu se afla in graiul moldovenescMoldovenii au primit in limba lor, in acelasi chip, si vorbe din graiul grecilor, turcilor si lesilor, dupa ce au inceput sa faca negot cu aceste neamuri; de exemplu, de la greci: pedeapsa, chivernisire, procopie, blastem, azima, drum, pizma.”

Covatius afirma ca “este lucru de mirare ca graiul moldovenesc are mai multe vorbe latinesti decat graiul italienesc, cu toate ca italianul locuieste astazi acolo unde a locuit altadata romanul. Poate ca totusi nu este chiar de mirare, caci italienii si-au alcatuit un grai la multa vreme dupa aceea.”

“Mai trebuie sa ia aminte ca in graiul moldovenesc se gasesc vorbe ramase pesemne din graiul cel vechi al dacilor, fiindca ele nu se cunosc nici in graiul latinesc si nici in graiurile noroadelor megiese. Caci ce ne sta impotriva sa credem ca odinioara colonistii romani din Dacia i-au avut atunci pe daci sclavi sau de asemenea ca atunci cand ii murea vreunuia nevasta, se insotea cu o femeie din neamul dacilor? De aceea se putea foarte lesne ca in graiul lor sa se strecoare vorbe straine. Astfel sunt: stejar, padure, helestea, carare, graiesc, nemeresc. Graiul moldovenesc are, altminteri ca si celelalte graiuri, rostirile lui felurite. Cea mai buna rostire este la Iasi, in mijlocul Moldovei, fiindca oamenii din partile acestea sunt mult mai invatati, din pricina ca acolo se afla curtea domneasca.” In esenta, afirmatia lui Dimitrie Cantemir are valabilitate. In limba romana s-au pastrat elemente din vechiul fond de limba traco-iliric. Exemplele date sunt, insa nepotrivite. “Stejar” este de provenienta bulgara, “padure” din latina, “helesteu” din maghiara.

Opinii referitoare la continuitatea limbii romane

Cronicarul Grigore Ureche a scris “Letopisetul Tarii Moldovei” in ultimii ani ai vietii si de aceea este o opera neterminata. Ea incepe cu anul intemeierii Moldovei, 1359, “cand s-au descalecat tara”, si se opreste in anul 1594, “au venit Loboda cu oaste cazaceasca si au gonit prea Aron-voda den scaun si au ars targul Iasii”. Mai tarziu, opera este continuata de Miron Costin.





“Intr-o serie de critici poloneze, printre care si aceea a lui Matei Strykovski, Kronika Litewska, pornindu-se de la faptul ca Ovidiu a fost exilat la Tomis, s-a dedus ca Dacia era tara unde erau trimisi condamnatii din Roma, romanii fiind deci urmasii acestor condamnati, prin extensiune, talhari.” Aceasta idee este eronata, deoarece exista dovezi puternice care atesta prezenta dacilor si romanilor pe teritoriul de azi al Romaniei. Pe de alta parte, cronicarul ungur (de origine italiana) Antonio Bonfini in Historia Pannonica arata totusi limpede ca “valahii se trag intr-adevar din romani, dupa cum marturiseste pana astazi limba lor” si ca romanii sunt “urmasii legiunilor si coloniilor aduse in Dacia de Traian si de ceilalti imparati romani.”

Grigore Ureche aduce numeroase argumente lexicale in spijinul romanitatii, precum: “de la ramleni, ce le zicem latini, painea, ei zic panis, carnea, ei zic caro, gaina, ei zic galina, muiarea, mulier; fameia, femina; parinte, pater, al nostru, noster, si alte multe din limba latineasca, ca de ne-am socotit pre-amanuntul, toate cuventile le-am intelege.” De asemenea, Ureche recunoaste ca in limba romana au intrat si cuvinte din alte tari, precum: “de la franci: noi zicem cal, ei zic caval; de la greci, stafide, ei zic stafida; de la lesi: prag, ei zic prog, de la turci, m-am casatorit; de la sarbi cracatita si altele multe ca acestea din toate limbile, carele nu le putem sa le insamnam toate.” Cronicarul nu stia ca doua din aceste din urma cuvinte, “cal” si “a se casatori” (de la vechiul romanesc “casatoriu” – om casnic, sot), sunt tot latinesti. Cuvintele “prag” si “cracativa” nu vin din poloneza si sarba, ci din slavona si rusa, dupa cum “femeie” nu e latinescul femina, ci vine din familia. Ureche nu face, de asemenea, distinctie intre latina clasica si cea populara.

Referitor la unitatea neamului si originea sa comuna, Grigore Ureche afirma ca “in tara Ardealului, zice, nu lacuiesc numai unguri, ce si sasi peste sama de multi si romani peste tot locul, de mai multu-i tara latita de romani decatu de unguri” si “Rumanii, cati se afla lacuitori in Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramorosu, de la un loc santu cu moldovanii si toti de la Tam sa trag.”

II. Cele mai vechi texte romanesti

Problema stabilirii momentului cand s-a inceput a se scrie romaneste este o problema de istoria limbii, totusi literatura avand la baza limba nationala chestiunea intereseaza si istoria literaturii. In mod firesc, s-a presupus, deci, ca in vremea cand limba oficiala in tara noastra era slavona s-a scris si in limba romana macar sporadic, din nevoi particulare. Din nefericire, textele romanesti de acest fel, anterioare secolului al XVI-lea, s-au pierdut. In 1475, un german ar fi vazut in Turcia o scrisoare scris de un frate altui frate, in limba romana, ne incredinteaza Nicolae Iorga (“er ist wallachisch geschrieben”).

Juramantul omagial al lui Stefan cel Mare catre regele Poloniei Cazimir (1485), tradus “ex valachico” In latineste, pare a fi fost numai un concept. In 1489, sultanul Baiazid acorda negustorilor poloni un salvconduct “idiomate valachico scriptus”. S-a dovedit, insa, ca idiomul valah era in realitate o “italiana defectuoasa”.

Cel dintai text romanesc mai lung pastrat, continand si cateva cuvinte slavonesti, este scrisoarea boierului Neacsu din Campulung, datata 1521, o scrisoare de informare adresata lui Hans Benkner, judele Brasovului, asupra miscarii trupelor turcesti:

Cum se vede, numai formula de introducere, salutul final si cateva vorbe de legatura sunt slavonesti, restul fiind exprimat intr-o limba corect romaneasca, foarte putin deosebita fonetic, morfologic si sintactic de limba vorbita azi.

III. Primele incercari de traducere a Bibliei

Traducerea Bibliei in limba fiecarui popor este preconizata chiar de catre unul dintre autorii Noului Testament, apostolul Pavel, in epistola I catre Corinteni, cap. 14:

“Si daca trambita va da un sunet fara noima, cine se va pregati de batalie? Asa si voi, daca prin limba nu veti da o vorba lesne de inteles, cum se va cunoaste ce-ati gresit ? Veti fi niste oameni care vorbesc in vantAsadar, daca nu stii rostul limbii, voi fi barbar pentru cel care vorbeste, si cel care vorbeste iarasi barbar pentru mine.” “in biserica vreau mai bine sa rostesc cinci cuvinte cu inteles, ca sa invat si pe altii, decat zece mii de vorbe in limba insuflata.”



Biserica feudala romana nu a aplicat acest principiu decat treptat si foarte tarziu, dupa ce curtea domneasca parasise limba slavona si intr-un moment cand boierimea nu mai stia slavoneste, catre sfarsitul secolului al XVII-lea.

Tentativa de laicizare a cultului religios, prin urmare de traducere a Bibliei si a cartilor de ritual, se constata inca din prima jumatate a secolului al XVI-lea.

IV. Prima tiparitura in limba romana

Intaia tiparitura romaneasca a aparut in Ardeal in prima jumatate a secolului al XVI-lea, intr-un moment cand, in Tara Romaneasca, tiparul, parasit din vremea lui Neagoe Basarab (1512), nu fusese inca reluat. Aparitia cartii tiparite in limba romana se datoreaza intai dezvoltarii clasei orasenesti din Transilvania si apoi patrunderii Reformei luterane. Sunt cunoscute legaturile pastorilor sasi cu sustinatorii principali ai Reformei lui Luther.

Posedam doua marturii ca in aceste imprejurari si ca in anul 1544 s-a tiparit la Sibiu un Catehism in limba romana, din care nu s-a descoperit pana in prezent nici un exemplar. In socotelile orasului Sibiu se mentioneaza ca un oarecare magister Phillippus (Phillippus Pictor sau Filip Maler) a primit suma de doi florini pentru tiparirea unui catechism valah. De asemenea pastoral Adalbert Hessus din Breslau, anunta aparitia catehismului, specificand si caractere (“sarbesti”, adica chirilice)




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate