Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Management


Index » business » Management
Analiza si evaluarea riscului economic


Analiza si evaluarea riscului economic




Analiza si evaluarea riscului economic

Analiza si evaluarea riscului economic si a factorilor ce il determina se efectueaza in baza

analizei de variabilitate a profitului. Acest studiu se sprijina, in principal, pe notiunea de levier operational.




Analiza efectului de levier operational are ca obiectiv evaluarea sensibilitatii rezultatului

financiar la variatia nivelului activitatii de baza desfasurate de intreprindere. Aceasta sensibilitate

este conditionata de structura consumurilor si cheltuielilor variabile si constante (fixe).

Dupa natura activitatii si pozitia intreprinderii in mediul economic, rezultatele obtinute sunt mai mult sau mai putin influentate de o serie de evenimente pur economice, precum si economico-sociale: majorarea pretului la resursele energetice, cresterea cheltuielilor pentru intretinerea fortei de munca, sporirea concurentei, inovatia tehnologica etc. Gradul de sensibilitate a rezultatelor obtinute face ca fiecare intreprindere sa fie privita prin prisma unei investitii mai mult sau mai putin riscante. De regula, riscul depinde nu numai de factori generali

(pretul de vinzare, costul vinzarilor, veniturile din vinzari etc.), ci si de structura consumurilor si

a cheltuielilor efectuate, in concordanta cu volumul vinzarilor. In acest context, in teoria economica s-a impus analiza cost - volum - profit, numita si analiza pragului de rentabilitate, ca

o modalitate operationala si eficienta de analiza a riscului.

Deci, pragul de rentabilitate reprezinta punctul de plecare in analiza "sensibilitatii" rezultatelor intreprinderii la variatiile volumului vinzarilor, deoarece el face posibila determinarea acelui volum de vinzari in corelare cu o astfel de marja de contributie totala care ar

acoperi consumurile si cheltuielile constante (fixe).Calculul direct al profitului asteptat ce coincide cu marja de contributie care depaseste pragul de rentabilitate.

Ipotezele ar putea fi redate astfel:

volumul productiei fabricate este acel factor semnificativ ce provoaca atit modificarea consumurilor si cheltuielilor intreprinderii, cit si volumul vinzarilor. Totodata, influenta altor factori, cum ar fi: productivitatea muncii, structura si sortimentul produselor vindute, nivelul preturilor, tehnologiile folosite;

in unitati naturale analiza se efectueaza doar pentru un produs sau pentru o gama de produse

considerata drept referinta. Aceeasi analiza, efectuata in unitati valorice, exclude aceasta restrictie;

consumurile si cheltuielile pot fi totalmente divizate in conventional-variabile si conventional-constante, in functie de modificarea volumului productiei. Totodata, exista unele dificultati atit privind corectitudinea si plenitudinea gruparii consumurilor si cheltuielilor in variabile si constante, cit si privind alegerea metodei de repartizare a consumurilor si cheltuielilor constante. Unele propuneri de solutionare a problemelor respective sunt prezentate mai jos;

analiza se efectueaza doar pe termen scurt. Trebuie de luat in considerare faptul ca doar pe o

perioada scurta de timp (nu mai mare de un an) consumurile si cheltuielile fixe nu se modifica sau se modifica neesential, si alti factori, exceptind volumul productiei, nu influenteaza volumul vinzarilor.

in procesul analizei sunt utilizate notiunile: a) "rezultatul net din activitatea operationala",

care reprezinta rezultatul din activitatea operationala obtinut dupa calculul dobinzilor, diminuat cu cheltuielile privind impozitul pe venit aferente activitatii operationale;

b)"rezultatul din ativitatea operationala pina la calculul dobinzilor" este rezultatul din ativitatea operationala insumat cu valoarea cheltuielilor aferente platii dobinzilor pentru credite si imprumuturi. Referitor la acest fapt nu apar probleme, doar inca o data se demonstreaza existenta unei game largi de profituri si permanent trebuie sa se precizeze despre care profit este vorba;

rezultatul din activitatea operationala se determina prin utilizarea metodei marjei de contributie sau a metodei costurilor variabile. In acest caz volumul productiei fabricate este egal cu volumul productiei vindute si valoarea altor venituri operationale se omite. Totusi, trebuie de mentionat faptul ca atunci cind valoarea altor venituri operationale ocupa o pondere semnificativa in rezultatul operational si constituie o sursa constanta de venit pentru intreprindere, ea poate fi adaugata la suma veniturilor din vinzari.

Deci, analiza cost-volum-profit si respectiv analiza riscului economic al unei intreprinderi

necesita obtinerea permanenta a informatiei operative nu numai cu caracter extern, ci si cu caracter intern - informatia aferenta consumurilor de productie si cheltuielilor perioadei (ipoteza

3). Aceasta informatie se bazeaza pe sistemul contabilitatii de gestiune a consumurilor si cheltuielilor, care trebuie sa fie oportuna, deplina, sa asigure o reflectare veridica a consumurilor



de productie si a cheltuielilor perioadei. In afara de aceasta, ea reflecta costul efectiv de productie al unor tipuri aparte si al intregii productii, acorda structurilor de gestiune informatia

necesara pentru conducerea proceselor de productie si luarea deciziilor, efectueaza controlul

utilizarii economice si rationale a resurselor materiale, de munca si financiare.

In practica economica problema respectiva este solutionata prin aplicarea metodei "direct -

costing". Metoda "direct - costing" permite conducerii sa delimiteze clar consumurile si cheltuielile care variaza direct cu volumul productiei si consumurile si cheltuielile care se mentin

la un nivel constant, indiferent de acest volum.

Relatiile de baza folosite in metoda "direct - costing" sunt urmatoarele:

Venituri din vinzari - Consumuri si cheltuieli variabile = Marja de contributie.

Marja de contributie - Consumuri si cheltuieli constante = Profit (sau pierdere) operational.

Metoda "direct - costing" ofera posibilitatea sa se cunoasca daca volumul vinzarilor este

suficient pentru a acoperi consumurile si cheltuielile constante.

Totusi, aplicarea metodei nominalizate la intreprinderile de productie autohtone se

complica atit de dificultatile privind corectitudinea si plenitudinea gruparii consumurilor si

cheltuielilor in variabile si constante, cit si de dificultatile repartizarii consumurilor constante pe

produse concrete. Divizarea consumurilor si cheltuielilor in constante si variabile este conventionala, deoarece consumurile si cheltuielile pot fi conventional-constante sau conventional-variabile. Cu toate acestea, avantajele metodei "direct-costing" de multe ori acopera neajunsurile caracterului conventional al divizarii consumurilor si cheltuielilor. In literatura de specialitate pentru corectitudinea gruparii consumurilor si cheltuielilor in constante si variabile sunt propuse un sir de metode, cum ar fi [42, 61, 97, 98, 99]: metoda normarii tehnologice; metoda clasificarii contabile; metoda analitica; metoda grafica; metoda statistica cu aplicarea coeficientului de corelare; metoda punctului minim si maxim al volumului de productie pe parcursul perioadei examinate etc.

Fiecare intreprindere are dreptul sa elaboreze propria nomenclatura a consumurilor constante si variabile, utilizind una din metodele enumerate mai sus. Majoritatea intreprinderilor de productie autohtone divizeaza consumurile si cheltuielile in variabile si constante, utilizind metoda clasificarii contabile (in cazurile cind se cunosc inregistrarile prealabile despre consumurile si cheltuielile supuse gruparii si aceste consumuri si cheltuieli nu isi modifica comportamentul) sau metoda analitica (contabilul singur determina apartenenta consumurilor si cheltuielilor la cele variabile sau constante). Concomitent, intreprinderile de productie autohtone se confrunta cu probleme legate de repartizarea consumurilor si cheltuielilor constante asupra diferitelor categorii de produse fabricate. In majoritatea cazurilor aceasta repartizare se efectueaza in mod arbitrar.

Astfel, o importanta semnificativa la analiza o are corectitudinea repartizarii consumurilor si cheltuielilor constante intre tipurile productiei fabricate. In opiniile unor autori, cea mai raspindita si exacta metoda de repartizare a consumurilor si cheltuielilor constante este

repartizarea lor in proportie cu cota produsului concret, care o detine in vinzarile totale. Insa,

dupa parerea noastra, aceasta metoda nu reflecta dependenta intre nivelul marjei de contributie a

produsului concret si consumurile si cheltuielile constante.

Analiza corelatiei cost - volum - profit evidentiaza situatia in care, odata depasit pragul de rentabilitate, rezultatul obtinut din activitatea operationala pina la calculul dobinzilor variaza in masura mai mult decit proportionala in raport cu variatia volumului vinzarilor. Sensibilitatea rezultatului din activitatea operationala pina la calculul dobinzilor la o diminuare a volumului vinzarilor este mai mult sau mai putin pronuntata in functie de particularitatile activitatii intreprinderii. Acest fenomen este exprimat prin elasticitatea rezultatului din activitatea operationala pina la calculul dobinzilor in raport cu volumul vinzarilor, coeficientul de levier operational (CLO) (sau Degree Operating Leverage = DOL).

Acest coeficient caracterizeaza gradul de echilibrare a functionarii intreprinderii,exprimind variatia relativa a rezultatului din activitatea operationala pina la calculul dobinzilor (ΔRAO/RAO) conform variatiei relative a volumului fizic al vinzarilor (Δq/q), intr-un interval corespunzator de timp:



CLO =

Unde RAO reprezinta rezultatul din activitatea operational pana la calculul dobanzilor, iar q reprezinta volumul fizic al vanzarilor.

Aceasta relatie este cunoscuta si sub denumirea de coeficient al sporului de eficienta sau levier operational, coeficient de elasticitate sau elasticitate si reflecta cu cit va creste rezultatul in cazul cind volumul vinzarilor intreprinderii sporeste cu o unitate. Riscul economic se manifesta atunci cind unei cresteri cu o unitate a volumului vinzarilor ii corespunde o sporire subunitara a rezultatului derivat din activitatea operationala.

Coeficientul de levier operational se poate calcula, exprimind volumul vinzarilor

intreprinderii prin veniturile din vinzari, dupa urmatorul model:

CLO =

unde CV reprezinta consumurile si cheltuielile variabile totale;

VV - veniturile din vinzari.

Din cele mentionate mai sus rezulta ca, daca la intreprindere coeficientul de levier operational este ridicat, atunci schimbarile neesentiale ale veniturilor din vinzari vor avea consecinte importante asupra rezultatului din activitatea operationala pina la calculul dobinzilor. Acesta poate progresa foarte sensibil la o crestere a veniturilor, dar, totodata, poate scadea mult la o reducere a acestora.

In baza formulei levierului operational (CLO)in expresie valorica se poate constata ca asupra modificarii lui actioneaza urmatorii factori:

modificarea structurii si sortimentului veniturilor din vinzari - Δq ;

modificarea consumurilor si cheltuielilor variabile unitare - Δc;

modificarea consumurilor si cheltuielilor constante (fixe) - ΔCF;

modificarea preturilor unitare - Δp .

Acesti factori coreleaza intre ei in forma de legatura combinata. Aceasta inseamna ca

pentru calculul influentei factorilor nominalizati poate fi aplicata metoda substituirii in lant sau

varietatile ei. Cel mai des, in cazul cind in formula de calcul sunt reflectate diferite tipuri de produse, se foloseste metoda recalcularii indicatorilor.

Recalcularea indicatorilor se poate face prin mai multe metode de calcul, cum ar fi:

calculul analitic;

calculul sintetic;

calculul combinat (aici persista atit calculul analitic, cit si cel sintetic).








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate