PIATA MONETAR FINANCIARA

PIATA MONETAR FINANCIARA

Piata monetar financiara este acea piata care faciliteaza tranzactiile cu activele monetar financiare in economie. Aceste tranzactii pot fi delimitate in:

tranzactii cu active mon-fin pe termen scurt, de pana la 1 an, care fac obiectul pietei monetare;

tranzactii cu active mon-fin pe termen lung, de peste 1 an, incluse in pietele de K;

PIATA MONETARA = o piata speciala care are rolul de a compensa deficitul cu excedentul de moneda existent la diferenti agenti economici si de a regla cantitatea de bani din economie.

Tranzactiile pe piata monetara au loc in orice tara in legatura cu fluxurile circuitului economic national si in interdependenta cu relatiile economice internationale. Cea mai mare piata monetara din lume este cea din New York, fiind dominata de cele mai mari banci americane, japoneze si europene. Alte piete monetare majore sunt in: Londra, Tokio, Paris.

Participantii si felul in care se realizeaza operatiunile pe piata monetara sunt precizate prin reglementarile juridice adoptate de fiecare stat. In cadrul acestor reglementari sunt specificati nominal unii agenti economici iar alti agenti sunt admisi ca operatori pe aceasta piata numai daca indeplinesc anumite cerinte.

Realizarea activitatii pe aceasta piata reprezinta o activitate cu caracter lucrativ comercial, realizata de agenti economici specializati care concentreaza C si O de moneda provenite de la diversi agenti economici primari. Agentii economici specializati sunt agentii economici intermediari: banci sau alte institutii financiare.

BANCILE au fost create cu mult timp in urma, indeplinind la inceput rolul de a pastra valorile mobiliare depuse de clientii lor si de a efectua plati solicitate de acestia. Prima banca din lume a fost infiintata in 1609 la Amsterdam. In 1694 a fost organizata Banca Angliei din Londra. Treptat, activitatea bancilor s-a amplificat si s-a diversificat, au aparut institutii financiare si societati de asigurari, iar azi bancile functioneaza ca agenti mon-fin importanti, intermediind in mod specializat activitatea celorlalti agenti economici si gestionand parghiile mon-finin raport cu interesele economice corespunzatoare.

Bancile indeplinesc atat functii clasice cat si functii moderne.

Functiile clasice sunt:

active

acordarea de credite persoanelor fizice si juridice care dovedesc bonitate financiara, adica capacitate de a rambursa creditele si dobanzile aferente;

gestionarea conturilor clientilor;

fondarea de soc com pe actiuni;

crearea de active financiare proprii;

pasive

activitati de mobilizare si pastrare a disponibilitatilor monetare temporar disponibile din economie.

Functiile moderne se refera in general  la operatiuni macroeconomice, cum ar fi:

coordonarea incasarilor si platilor din economie;

reglarea creditului sub diversele forme ale sale;

crearea de putere de cumparare suplimentara prin transformarea depozitelor la vedere in credite pe termen lung.

In economia de piata concurentiala, bancile pot fi:

-de emisiune;

-comerciale.

Bancile de emisiune (nationale, centrale) sunt de regula institutii publice care realizeaza functii la nivel macroeconomic:

emisiunea si retragerea de monetar pe de pe piata;

prevenirea dereglarilor profunde in functionarea mecanismului bancar care ar duce la falimente bancare;

autorizarea si supravegherea agentilor care functioneaza pe piata mon-fin;

realizarea de servicii bancilor comerciale.

Intr-o tara exista o sg. banca de emisiune, denumita Banca Nationala, Centrala, banca de prima importanta sau banca bancherilor.

Bancile comerciale sunt institutii cu caracter lucrativ, spacializate, care pun la dispozitia agentilor economici bani-capital, pe baza resurselor monetare atrase de alti agenti economici si a capitalului propriu. Ele au un rol important in cadrul sistemului de plati din economie cat si o participare semnificativa la dezvoltare depozitelor si a certificatelor de depozit.

Termenul de banca comerciala provine din rolul istoric pe care l-a avut aceasta institutie in activitatea de comert. Initial, bancile comerciale au fost principalul creditor al comertului, rol pe care il indeplineste si in prezent. In perioada contemporana insa, aceste banci au dobandit un rol important si in acordarea creditelor pt. consum si a imprumuturilor ipotecare.

Bancile comerciale pot fi grupate in:

banci com de depozit

banci com ipotecare.

BC de depozit sunt acelea care isi asigua resursele monetare de pe piata mon-fin prin depozite pe termen scurt, efectuate de clientii lor.

B ipotecare sunt acelea care isi asigura resursele monetare pe calea emiterii de titluri si obligatiuni ipotecare.

In ec de pt contemporana, pe langa banci, functioneaza si alte institutii:

cooperative de credit

fonduri de pensii

societati de asigurari

societati de investitii.

Cooperativele de credit sunt acele asociatii de persoane care se constituie cu scopul de a furniza sprijin monetar membrilor asociati. Spre deosebire de alte institutii fin, ele nu functioneaza pe principiul profitului, sumele ce depasesc cheltuielile fiind distribuite membrilor, fie prin acordarea de dobanzi aditionale la depozite, fie prin acceptarea unei reduceri a ratei dobanzii pentru membrii debitori.

Fondurile de pensii sunt programe de pensii finantate de agenti economici privati sau de stat in beneficiul angajatilor lor si sunt gestionate indeosebi de catre departamente ale companiilor de credit ipotecar sau ale companiilor de asigurari pe viata. Ele efectueaza investitii in special in : obligatiuni, ipoteci, valori imobiliare si abia mai apoi in actiuni.

Societatile de asigurari sunt institutii care garanteaza asiguratului, in schimbul unei sume de bani (prima de asigurari), despagibirea integrala sau partiala in cazulproducerii unui eveniment pt care acesta s-a asigurat. Aceste institutii realizeaza asigurari de bunuri si de persoane.

Societatile de investitii sunt cunoscute si sub denumirea de "fonduri mutuale", care accepta sa preia fonduri banesti de la persoane fizice si sa le foloseasca pt a cumpara actiuni si obligatiuni emise de diverse firme sau institutii guvernamentale. Ele strang fondurile si ar trebui sa reduca riscurile prin deversificare; totodata, ele ar trebui sa castige ca urmare a economiilor de scara care duc la diminuarea costului analizarii valorilor mobiliare, managementului de portofoliu si tranzactionarii actiunilor si obligatiunilor.