Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Asistenta sociala


Index » sanatate » Asistenta sociala
» ASISTENTA SOCIALA A PERSOANELOR VARSTNICE CU HANDICAP PSIHIC SEVER


ASISTENTA SOCIALA A PERSOANELOR VARSTNICE CU HANDICAP PSIHIC SEVER




ASISTENTA SOCIALA A PERSOANELOR VARSTNICE CU HANDICAP PSIHIC SEVER


ARGUMENT

                        Experienta demonstreaza ca nici un stat nu poate realiza cu succes reforme radicale in viata economica si politica, sociala si culturala fara a dispune si de o retea dezvoltata de servicii de asistenta sociala. In sens restrans, asistenta sociala reprezinta o activitate de ajutorare a oamenilor sa-si inteleaga  si sa-si invinga greutatile prin sustinere si protectie, corectie si reabilitare.




                        Dupa cum se stie, o persoana cu handicap psihic, indiferent de severitatea acestuia, trebuie privita ca o individualitate specifica, diferita de alte persoane din aceeasi categorie. Etichetarea acestor indivizi, reflex al unei mentalitati simplificatoare, le poate aduce deservicii morale; fiecare dintre acestia au probleme proprii si resurse diferite. Din pacate, cu cat nivelul de afectare al functiei mintale este mai sever, cu atat este mai dificila posibilitatea de comunicare, perceperea diferentelor si nevoilor lui si, in consecinta, asistarea.

                        Scopul lucrarii consta in studierea problemei legata de protectia persoanei cu handicap psihic atat in plan social cat si in plan legislativ, aceasta categorie a populatiei avand o pozitie dezavantajata fata de celelalte categorii. Indiferent de tipul handicapului, acesta reprezinta o sursa de stigmatizare; atunci cand handicapul psihic 'se alatura' batranetii, putem spune ca avem deja o problema sociala.

                        Privita in ansamblul sau, persoana varstnica este o persoana de cele mai multe ori multiplu dezavantajata prin scaderea resurselor fizice, care nu inseamna intotdeauna boala, prin scaderea resurselor financiare sau prin perzenta unui handicap mental.

                        Cunoastem proverbul 'Cine nu are batrani sa-si cumpere!'. Dar mai este, oare, de actualitate, validat de realitatea sociala?  Mai este prezenta varstncului atat de respectata? Atunci de ce vedem batrani atat de singuri, sau de ce fiii sau fiicele isi conduc parintii batrani pe scarile unui camin? De ce traim un sentiment de respingere atunci cand trebuie sa ingrijim un batran bolnav si nu-i mai oferim nimic sau prea putin in afara nevoilor de baza?

                        Plecand de la aceste intrebari, trebuie sa avem in vedere drepturile persoanelor varstnice, care sunt insa adeseori ignorate. Fara a avea pretentia ca sunt cuprinse in totalitate, amintim:

-        dreptul la ingrijire medicala;

-        dreptul la religie;

-        dreptul la prevenirea dependentei;

-        dreptul la ocrotire de catre personal calificat ;

-        dreptul la ocrotire legala;

-        dreptul de  a alege locul si modul de viata;

-        dreptul la sustinere familiala si comunitara, si, nu in ultimul rand, dreptul la ingrijiri paleative.

Multe dintre persoanele varstnice devin dependente si, desi nu este o boala, poate fi determinata de boala, de accident, de o anomalie innascuta sau castigata, la care se adauga procesul de involutie. 

CAPITOLUL 1

GENERALITATI

1.1 Scurt istoric privind abordarea problemei handicapului mental in decursul istoriei

In toate epocile, persoanele cu handicap mental erau observate de cei din jur, solicitand intotdeauna o atentie sporita. Pe parcursul secolelor, atitudinea societatii fata de aceste persoane a fost direct influentata de nivelul de dezvoltare al educatiei, culturii, invatamantului, medicinei, nivelul de dezvoltare economica.

                        In epoca lui Galileo Galilei si Giordano Bruno, profesorul – medic Felix Platter (1537-1614) viziteaza manastiri si inchisori, observand comportamentul bolnavilor mentali; dupa moartea sa ii apar doua lucrari – «Observari»  si  «Practica medicala» - in care este realizata prima clasificare a suferinzilor de boli mentale.

                        In Lumea Antica si in Evul Mediu, desi Biserica ii chema pe toti oamenii la mila si indurare, societatea era prea putin preocupata de destinul persoanelor cu handicap mental; la aceste persoane oamenii se uitau ca la niste fiinte condamnate, care nu merita compasiune. In Roma Antica o persoana cu handicap mental era uneori ocrotita doar pentru a-i distra pe cei bogati, iar mai tarziu, in manastirile catolice si ortodoxe, acest tip de persoane erau tinute ca sa adune pomana. In India, de exemplu, exista pana si astazi o secta religioasa in care credinciosii traiesc doar din pomenile adunate de catre persoane cu acest tip de handicap. Bineinteles, in manastiri erau adapostiti doar unii dintre acestia; majoritatea dintre ei peregrinau, hoinareau, cerseau, deoarece familiile nu doreau sa intretina o persoana lipsita de minte.

                        In Epoca Renasterii apare prima oara problema referitoare la statutul juridic al deficientului mental. Totuti, oricare ar fi legile si straduintele carturarilor de a schimba starea sociala a persoanelor cu handicap, societatea nu-si asuma mare raspundere fata de persoanele cu capacitati mentale reduse, destinul acestora ramanand inca mult timp in voia hazardului.

                        Materialistii francezi optau pentru o atitudine umanista fata de bolnavii mentali, considerand ocrotirea sociala nu ca o manifestare filantropica, ci ca o datorie a statului.

                        Ajungem in secolele XIX si XX, care se caracterizeaza printr-o imensa activitate la nivel legislativ, elaborandu-se legi care reglementeaza drepturile persoanelor cu handicap mental. In 1979, sociologul francez R. Perron aduce la cunostinta cateva etape in abordarea evolutiei gandirii si atitudinilor fata de deficienta mentala:

-        inainte de 1800, cand problema nu exista din punct de vedere stiintific, ea reprezentadu-se mai ales ca problema sociala;

-        etapa 1800-1870, cand se intreprind primele cercetari sistematice si se inregistreaza primele demersuri terapeutice si educationale;

-        aproximativ din 1870 pana la cel de-al doilea razboi mondial, cand apare o orientare clara catre o abordare mai realista si, in acelasi timp, mai optimista.

In Romania, in 1989, asistenta sociala era aproape inexistenta; generatia tanara de asistenti sociali de pana in 40 de ani lipsea total, iar cei mai multi dintre asistentii sociali de peste 40 de ani lucrau in posturi nespecifice. Desi, in trecut, asistenta sociala a avut o buna traditie in invatamantul romanesc, cu rezultate remarcabile in educatia si formarea specialistilor, in regimul comunist acest sistem a fost treptat marginalizat, profesia de asistent social fiind chiar stearsa din nomenclatorul de profesii. Pot fi invocati mai multi factori explicativi: indiferenta fata de om si necesitatile sale, teoria conform careia problemele sociale si umane s-ar putea rezolva cvasi-automat prin mecanisme administrativ-birocratice si politice bazate pe ideologia “naturii umaniste” a sistemului, natura opresiva a sistemului comunist, lipsa unei democratii reale.

                        De aceea, imediat dupa Revolutie, programul de reforma a cuprins si sistemul de asistenta sociala. Astfel, procesul de recuperare psihosociala si de evitare a izolarii sociale a bolnavilor cronici, a varstnicilor, persoanelor cu afectiuni psihice sau a celor cu dizabilitati are anumite particularitati ce deriva din diversitatea problemelor specifice perioadei de tranzitie.

                        Planificatorii si realizatorii de politici de sanatate trebuie sa tina seama de aceste particularitati pentru obtinerea unei imbunatatiri a starii de sanatate, care, dupa cum a definit-o Organizatia Mondiala a Sanatatii, «reprezinta starea de bunastare fizica, psihica si sociala si nu doar absenta bolii sau a infirmitatii».

                        Populatia varstnica inregistreaza peste tot in lume o crestere constanta in diferite ritmuri, cu consecinte multiple: demografice, economice, sociale, medicale. Persoanele in varsta de peste 60 de ani reprezinta 18,3% din totalul populatiei Romaniei, iar proiectiile demografice pentru anul 2030 arata o proportie a acestora de 22,3%. Aceste aspecte explica atentia deosebita acordata problematicii imbatranirii din perspectiva societatii.

                        Asadar, atitudinea fata de deficientul mental in epoci diferite ale timpului este diversa, incepand cu exterminarea, ridiculizarea, plasarea in aziluri               semi-carcerale pana la acceptarea si incercarea de a-i integra in societate.

1.2 Definirea termenilor de handicap mental si deficienta mentala

Termenul de handicap provine din limba engleza si se refera la domeniul sportiv si desemna la inceput reducerea voita a capacitatii unui concurent intr-o intrecere, marind astfel sansele adversarului. Conceptia traditionala privind persoana cu handicap vizeaza posibilitatile reduse ale acesteia de a actiona comparativ cu cele ale persoanei sanatoase; imaginea persoanei cu handicap este dominata de aspectele legale sau de “neputinta”, de absenta puterii economice, profesionale, sociale, relationale, civice, afective.

                        Jocul “hand in cap” (mana in palarie) este un joc al hazardului si  consta in extragerea unor biletele adunate intr-o palarie. Practic, handicapul atinge o persoana prin hazard si nici acea persoana, nici familia nu poarta vina acestei situatii. Societatea a retinut aceaste definitie, ceea ce este un element pozitiv, intrucat in acest mod sunt absolvite de orice vina persoana cu handicap si familia ei.

                        Este dificil de abordat o definitie care sa fie in acelasi timp riguroasa si non-stigmatizanta. In 1980 Organizatia Mondiala a Sanatatii a adoptat o clasificare internationala a deficientei, incapacitatii si handicapului, care a sugerat o abordare mai profunda si in acelasi timp mai aproape de realitate. Terminologia internationala in domeniu a trebuit adoptata si la noi, pentru a elimina conotatiile negative pe care le au termeni cum ar fi «handicapat», «invalid», «retardat», termeni folositi frecvent atunci cand se face referire la persoana cu dizabilitati.

                        Deficienta – se poate defini ca afectare organica si/sau functionala a capacitatii naturale a unui individ de a se adapta la mediul fizic; acest termen se poate defini si ca orice dereglare de structura sau functie psihologica sau anatomica din cauza unei maladii, accident, dereglari evolutive, etc.

                        Handicapul – poate fi definit ca afectare la nivelul functionarii sociale a capacitatii naturale a individului de adaptare la mediul social. El este rezultatul posibil, dar nu obligatoriu, al manifestarii unei deficiente si/sau dizabilitati si se datoreaza complicarii  interactiunii optime dintre individ si mediul sau social, aparute ca urmare a existentei unor bariere fizice, sociale si culturale care impiedica individul deficient sa aiba acces la viata sociala ca orice persoana normala. Datorita handicapului, persoana este dezavantajata comparativ cu alte persoane, dezavantajul manifestandu-se in interactiunea individului cu mediul sau social.

                        Handicapul corespunde consecintelor in viata sociala ale unei incapacitati sau ale unei deficiente, limitand sau interzicand realizarea unui rol normal in raport cu varsta, sexul si factorii sociali si culturali, ducand inevitabil catre dependenta. In anumite situatii diagnosticul, de dependenta este evident; de exemplu, fractura la nivelul unui membru, cataracta,  infarctul, cerebral, prin deficientele pe care le antreneaza, impun evident nevoia de ajutor pentru anumite aspecte ale vietii cotidiene si realizarea unei activitati normale.

                        Dignosticul de dependenta nu este insa intotodeauna la fel de simplu, consecintele functionale ale unei deficiente putand fi neglijate sau subevaluate. Astfel, anumite afectiuni degenerative  ca artroza, boala Parkinson, dementa senila, evolueaza progresiv, iar reducerea campului de activitate se face uneori insiduos. Diagnosticul dependentei este, in cazul acesta, facut cu ocazia unei situatii de ruptura, legata de nepotrivirea brutala dintre posibilitatile persoanei si mediul sau inconjurator (caderi, episod infectios intercurent, denutritie).

                        Bolile drastice de degenerescenta sunt caracteristice imbatranirii, aceasta fiind definita ca ansamblul de transformari ce afecteaza ultima perioada a vietii si care constituie un proces de declin. Fizic, batranetea este o stare distrofica, de involutie, ce se poate agrava cu anumite boli cronice. Functionarea normala a unei persoane varstnice cuprinde echilibrul fizic, psihic si social; atunci cand intervin modificari legate de scaderea capacitatilor fizice sau psihice, echilibrul este perturbat, aparand situatia de handicap.


CAPITOLUL 2

CONSIDERATII PRIVIND BOLILE PSIHICE ALE VARSTINICILOR SI ASISTENTA SOCIALA A PERSOANELOR VARSTINICE

CU HANDICAP PSIHIC SEVER

2.1 Gerontologia – studiul varstelor de regresie

Considerate ca varste fragile, de involutie, etapele de dupa 65 de ani, pun desigur mult mai multe probleme clinice decat celelalte varste. Gerontologia, domeniul cunostintelor despre batranetea umana, s-a nascut in contextul filozofiei si medicinei cu foarte multa vreme inainte de epoca noastra. Observatiile comune, manipulate in viata sociala, au permis sa se stranga informatii importante privind batranetea ca un  fel de varsta a intelepciunii, anticamera a mortii si a bilanturilor, de obicei, cu tendinte de impacare cu lumea si de detasare treptata de aceasta.

                        Gerontologia (termen introdus de Mecinicov in 1903) este stiinta proceselor de imbatranire, ea analizand esenta si cauzele imbatranirii la organismele vii. Gerontologia, ca ramura a stiintei experimentale, studiaza  procesele normale, universale si progresive. Ea are menirea rezolvarilor fundamentale a mecanismelor, proceselor de imbatranire si a esentei lor – scaderea capacitatii de adaptare.

                        Geriatria (termen introdus de Ignaz Nascher in 1909), este ramura a medicinei care cerceteaza multidisciplinar aspectele patologice, anormale, individuale, neuniversale si prin urmare reversibile ale diferitelor functii din organism. Geriatria este medicina unei grupe de varsta si reprezinta o sinteza interdisciplinara asupra prevenirii, supravegherii, terapiei bolilor varstnicului si a batranului si readaptarea lor la viata sociala; ea mai poate fi definita si ca o medicina a sperantei pantru ziua de maine. Gerontologia romaneasca, prin cercetarile lui Marinescu in domeniul neurologiei si ale lui Parhon in biologia varstelor, a adus contributii cu valoare de pionierat; profilaxia este metoda esentiala a intarzierii sau evitarii fenomenelor morbide la varsta a treia.

                        Geriatria a  cunoscut o dezvoltare remarcabila si s-a impus ca o ramura distincta a stiintelor medicale numai in ultimele decenii. La aceasta a contribuit explozia demografica, cresterea de cinci ori in unele tari a numarului celor peste 65 de ani, particularitatile foarte caracteristice ale patologiei persoanelor batrane. Evolutia demografica actuala a adus in prim plan fenomenul “imbatranirii demografice”, delimitat, cum se stie, de cresterea numarului persoanelor varstnice in structura generala a populatiei, fenomen mai accentuat in tarile dezvoltate si caracteristic si tarii noastre. Se apreciaza ca dincolo de 65 de ani individul are aproape 50% sanse sa nu mai fie sanatos, sa aiba nevoie de ingrijire medicala sau chiar spitaliceasca. Clasificarea cea mai folosita astazi distinge urmatoarele categorii:

            -intre 65 (60) – 75 ani – trecere spre batranete sau perioada de varstnic;

            -intre 75 – 85 (90) ani – batranetea medie sau perioada de batran;

            -peste 85 (90) ani – stadiul marii batraneti sau perioada de longeviv.        

                        Mutatiile in raporturile persoanei varstnice cu societatea au importante efecte psihologice, ca si asupra starii de sanatate. Prin incetarea activitatii profesionale are loc o nivelare sociala si psihologica; varstnicul isi pierde sentimentul de utilitate sociala, pierde rolul social activ, pierdere ce se constituie intr-un stres care actioneaza ca un veritabil agent patogen, determinand in multe cazuri asa-zisa „patologie de retragere”.

                        Ca urmare, se impun eforturi pentru insusirea unei conceptii stiintifice, realiste despre imbatranire, ca o etapa fireasca, obligatorie a existentei umane, careia trebuie sa i se asigure o desfasurare demna, plina de respect, ferita de griji si de boli, care ar trebui bine suportata. Este ceea ce s-a delimitat prin conceptul de „pregatire pentru imbatranire”. Marii ganditori au afirmat ca imbatranirea se pregateste din tinerete. O  incercare de clasificare a imbolnavirilor la varstnici ar putea include in linii mari:

1)               boli comune si varstelor anterioare, cu aspect clinic si evolutie nesemnificativ diferita;

2)               boli comune si varstelor anterioare, dar cu tablou clinic, evolutie si prognostic particulare la varstnic;

3)               boli specifice (zise si senile) ale varstnicului, care conduc la handicap.


2.2 Regresia biologica

Conceptul de batranete a trezit numeroase dispute nu numai datorita faptului ca imbatranirea este  foarte diferita in diverse arii geografice, dar si de la persoana la persoana. Ca la varstele de debut ale vietii si in aceste perioade are loc o distantare a regresiei biologice de acces a batranetii psihologice, in care datorita antrenarii sociale si active mai reduse, se produc restructurari ale caracteristicilor personalitatii si o modificare de stare a diferitelor functii psihice, a constiintei si dinamicii vietii interioare.

                        In privinta modificarilor biologice, fenomenul cel mai semnificativ este cel al scaderii instinctelor (scaderea libidoului) si a eficientei adaptarii, dupa ce in finalul fazelor adulte a avut loc anularea capacitatii de procreare. In ansamblu, se produc o serie de modificari  hormonale, trofice, de consistenta si functionale ale structurilor biologice ale organismului. Fara indoiala, in imbatranire joaca un rol important imbatranirea celulelor, a tesuturilor si a organelor; aceasta se manifesta in exterior printr-o serie de caracteristici, dintre care cea mai evidenta este modificarea aspectului general al pielii, care isi pierde elasticitatea, devine mai subtire, mai uscata si mai palida (fenomenele de ridare si pigmentare a pielii sunt mai evidente la nivelul fetei si al mainilor).

                        Un alt aspect ce se resimte odata cu inaintarea in varsta este cel al miscarilor; acestea devin mai greoaie, lipsite de suplete si forta. Scaderea elasticitatii miscarilor si a capacitatii de efort fizic este determinat pe de o parte, de diminuarea mobilitatii articulatiilor, iar pe de alta, datorita atrofierii lor. In acelasi timp are loc si o slabire a muschilor scheletului legati prin tendoane. La acestea se adauga cresterea fragilitatii oaselor prin rarefierea tesuturilor osoase, decalcifieri, ceea ce provoaca dureri osoase (de coloana, discopatii) sau de tip sciatica, dureri reumatismale care, impreuna cu depozite disproportionale de grasime  (inca din stadiile anterioare), determina modificari de tinuta, postura, un confort mai mare in anumite pozitii.

                        Si in domeniul organelor interne au loc fenomene de degradare. Acestea se refera in cele mai multe cazuri la cord si pulmoni, organe vitale. La nivelul inimii are loc o mai mare incidenta, dupa 55 de ani, a infarctului miocardic si lezarea arterelor coronariene (care hranesc inima). Peretii vaselor sanguine  se ingroasa si se ingusteaza pana la astuparea lor, ceea ce determina ruperea lor, fapt ce produce hemoragii fie in apropiere sau in inima, fie la nivelul creierului.

                        Cu varsta, scade eficienta respiratiei si se produc efecte de sumare in procesul de degradare a programului vital al organismului; desigur, in acest context se manifesta bronsita si enfizemul pulmonar.

                        Procesul de imbatranire este amplificat de modificarile hormonale ce survin mai ales dupa 65 de ani.  Exista tendinta de crestere a produselor corticosuprarenalelor, care duce la alimentarea sclerozei vasculare si a hipertensiunii arteriale, in varstele inaintate echilibrul hormonal putand deveni critic.

                        Degradarea si imbatranirea sistemului nervos este legata de reducerea capacitatii organismului de a satisface exigentele alimentare foarte mari ale creierului (irigarea, oxigenarea, alimentarea). In afara de ischemieri legate de alimentarea creierului au loc intensificari de mortificare a neuronilor, acest proces fiind ireversibil. Creierul isi micsoresza volumul (de la aproximativ 1400 gr. la barbatii de 20 ani, la 1250 gr., iar la femei de la aproximativ 1250 gr, la 1125 gr.), iar regresia este mai accentuata spre 70-75 de ani. Procesul degradarii functionalitatii creierului determina o scadere lenta a capacitatii de adaptare a organismului, cat si a functiilor de reglare, efectele acestei diminuari fiind intensificarea procesului de imbatranire a organelor de simt periferice.

                         In continuare ne vom referi la caracteristicile dezvoltarii psihice a persoanelor sanatoase in varstele postadulte.

                        Caracteristici psihice - intregul tablou al activitatii psihice poarta, pe de o parte, amprenta experientei de viata parcurse, pe de alta, a proceselor complexe de reechilibrare ce antreneaza fortele compensatorii ale experientei si cele functionale ale organismului.

                        Planul senzorial - acesta se afla intr-un impact discret dual (periferic si central functional), ce tinde sa se echilibreze pe seama imensei experiente senzoriale acumulate. Vazul se degradeaza prin scaderea capacitatii de modificare a cristalinului; acest proces are o mai mare densitate la persoanele care suprasolicita vederea, la persoanele care lucreaza in mediu toxic sau excitant cu puncte de luminiscenta foarte puternica, etc. Scade capacitatea discriminatorie a nuantelor de culori si campul vizual cromatic, scade claritatea imaginii, a acomodarii vizuale si convergente, a acuitatii si discriminarii vizuale. Auzul se modifica, de asemenea; scade sesibilitatea absoluta auditiva, auzul fonetic devine mai putin sensibil. Fenomenele de surditate se manifesta de cele mai multe ori datorita sclerozarii urechii interne. In cazurile in care sunt afectate celulele centrilor corticali ai analizatorului auditiv, au loc fenomene de surditate psihica  ce se manifesta prin faptul ca persoana in cauza aude, dar nu intelege. In aceste conditii, prelucrarea informatiilor devine dificila si deficitara, partea buna fiind ca pentru vaz si auz exista forme de protejari relativ variate si eficiente.

                        Sensibilitatea tactila se degradeaza doar dupa 50-55 de ani; scade sensibilitatea la cald, la rece si la durere. Viteza miscarilor scade simtitor la subiectii in varsta, ca de altfel toate performantele.

                        In ceea ce priveste problema memoriei, apar cateva fenomene caracteristice; mai semnificativ este faptul ca degradarea memoriei este mai pregnanta pentru componenta ei de scurta durata (MSD). Memoria de mai lunga durata (MLD) este mai rezistenta. Oamenii in varsta uita usor unde au pus un obiect, ce au spus intr-o imprejurare sau alta, etc.  Devine mai lenta gandirea, atentia, vorbirea; concomitent, are loc o exacerbatie a emotionalitatii, a nervozitatii, a starilor de irascibilitate, a fenomenelor de dominare si refulare mai ales in faza a doua, cand se manifesta si tulburari ale unor functii psihice - slaba cooperare, anxietate, capricii, dependente de moment, etc.

                        Inteligenta poate sa se mentina relativ activa; totusi, tumultul ideilor scade, se manifesta momente de vid intelectual, urmate de momente de constientizare a declinului pe care il reprezinta aceste momente. In aceste conditii se manifesta reticente verbale, timiditate, autism.

                        Cea mai specifica in seria fenomenelor de deteriorare este pierderea sau diminuarea capacitatii de evaluare cronologica. Pe de o parte, cronologia interna, legata de ritmurile biologice (ore de masa, de culcare, de evacuare, etc ) functioneaza corect, pe de alta parte, evaluarea timpului, a datei, a zilei, uneori a anului devine adesea confuza. Toate acestea pun in evidenta deteriorari de memorie si promptitudine in a utiliza corect datele ei.

                        Dintre toate manifestarile psihopatice prezente in batranete, cele care se refera la tulburarile afectiviatii sunt dominante si isi pun pecetea pe intregul comportament al acestora. Starile depresive au o frecventa mai mare la persoanele in varsta, la care determina un dezechilibru in plan intern, pe de o parte, iar pe de alta parte, perturba relatiile individului cu cei din jurul sau si se creeaza fenomene de dezadaptare. Se pare ca la majoritatea  persoanelor in varsta, depresia este insotita de o stare de teama fata de ideea mortii si regretul pentru perioadele fericite din viata individuala. Asemenea stari se accentueaza dupa pierderea partenerului sau a cunostintelor de varsta apropiata. In alte cazuri, ideea de inutilitate sau cea de neluare in seama de catre cei din jur imprima un caracter tragic de tristete si sentimentul de frustrare. Persoanele care sufera de depresie sunt pesimiste si inhibate, nefericite si nelinistite, manifesta negativism fata de conversatii si au greutati in activitatea de concentrare. Batranul preocupat cu precadere de propria sa persoana traieste o tensiune neplacuta si devine iritabil la situatii nesemnificative. Se pot inalni doua categorii de depresivi: agitatii si retardatii. Primii sunt nervosi, acuza frecvent cefalee, insomnie, nemultumire, iar ultimii sunt lenti, vorbesc incet si rar, au miscari stangace, nu au pofta de mancare si traiesc sentimentul de abandon.

                        Un alt fenomen care se manifesta in tulburarile afective este cel de hipertrofiere a sinelui, ca urmare a raportarii la propria persoana a tuturor faptelor si de justificare a comportamentului sau prin dilatarea drepturilor personale si atrofierea sensibilitatii. In cazurile mai grave apare sindromul de depersonalizare care se exprima printr-o pierdere a identitatii personale. Persoana in cauza se comporta ca si cand nu-si apartine siesi, emotiile sunt reci si lipsite de vioiciune, lucrurile se desfasoara „ca in vis” si este inhibata latura comunicationala. Dupa stresuri prelungite, sindromul depersonalizarii se accentueaza si se manifesta asociat cu alte dezordini psihotice cum ar fi ipohondria, isteria, etc.

                        Functia mnezica are si ea de suferit la varstele inaintate; cel mai adesea apar hipomneziile, dar si manifestari mnezice relativ limitate. De cele mai multe ori, hipomnezia apare pe fondul unor nevroze si psihoze, cand se manifesta ca fenomen secundar. Dar sunt si situatii cand hipomnezia apare in prim plan si cand are tendinta de a se agrava ajungand la amnezie. La persoanele in varsta se intalneste frecvent asa-numita amnezie infantila de origine afectiva. Tulburarile memoriei se asociaza frecvent cu cele ale gandirii si limbajului; ideile de persecutie creeaza impresia persoanei ca este in permaneneta observata si urmarita, ca nimic din ceea ce spune si gandeste nu este pe placul altora. In plan verbal, exprimarea devine anevoioasa, lenta si incoerenta. Scrisul este nesigur, colturos, tremurat si sacadat. Fenomenele parkinsonice care intervin frecvent, ingreuneaza si mai mult transpunerea ideilor in spatiul grafic.

                        In plan comportamental, persoanele cu astfel de tulburari se manifesta ca nervoase, irascibile si traiesc un sentiment de frustrare. In situatiile mai dificile, comportamentul aberant se traduce prin parasirea temporara a domiciliului, vagabondaj si fuga de colectiv. Toate aceste abateri de la conduita normala semnifica o prosata adaptare si integrare in colectiv, o lipsa de cooperare si un pronuntat egocentrism. Asa, spre exemplu, in manie apar veriatii rapide ale dispozitiilor cu un mare consum nervos in care predomina impulsiviatea si agitatia psihomotorie. In schimb, in melancolie se produc tulburari comportamentale dominate de agresiviate, care se poate revarsa asupra altora sau asupra altei persoane; au loc omucideri, automutilari sau chiar sinucideri.

                         In etape mai avansate  (dupa 70-75 de ani) se manifesta o evolutie mai pregnanta a proceselor de imbatranire. Exista o lenta dezorganizare mintala in care este afectata mai ales memoria (retrograda si anterograda), fapt ce duce la uitari mai grosiere, la recunoasteri false, fabulatii, o usoara crestere a iritabilitatii si egocentrismului. Aceste caracteristici apar mai pregnant in cazurile de dementa senila si psihoze. Aceste etape sunt incarcate de melancolie, de involutie, (pot fi depresive, delirante, si dementiale in cazuri de psihopatologizare). Uneori se manifesta asa-numitul sindrom catard ce se manifesta prin negatie (nu voi muri niciodata, fiinta mea este enorma, cat universul, voi suferi etern). Constiinta de imbatranire devine tot mai clara, se manifesta printre altele prin constientizarea pierderii fortelor fizice, mentale si morale fata de scopurile si dorintele privind realizari de viitor, mai mult sau mai putin apropiat; au loc modificari de caracter, afectivitate, hartuieli, insensibilitati, egoism. In alte cazuri se amplifica insusirile ce existau in fazele anterioare; in fine, in alte situatii creste insensibilitatea (la schizoizi). Poate ca insemnul cel mai clar al uitarii in aceasta faza consta in trairea in trecut. Fenomenul ca atare pune in evidenta vidul de idealuri si aspiratii pentru viitor si cautarea resurselor de identificare din aspectele considerate ale trecutului.

                        In genere, ne-am referit pana acum mai ales la persoanele in varsta   care sunt sanatoase. Batranetea este insa marcata de foarte multe ori de boala, slabiciune, dezorientare – ceea ce inseamna dependenta de altii. In unele cazuri dependenta este mare (din cauza dificultatilor de deplasare), in schimb personalitatea isi conserva identitatea si continuitatea – conduita devenind insa limitata.

2.3 Bolile psihice ale varstnicului - dementele

Din date ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii rezulta ca 11-15% din populatia varstnica prezinta o regresie intelectuala, iar dintre acestia 60-70% au demente Alzheimer. Leziuni tip B.A. se gasesc in creierul indivizilor considerati neurologic normali in proportie de 80% la persoanele intre 60-69 de ani si 100% la persoanele peste 70 de ani. Leziunile histologice sunt asa de raspandite, incat pot fi considerate si ca o consecinta inevitabila a imbatranirii.

                        Aceste boli constau intr-o scadere progresiva si ireversibila, globala, a activitatii psihice, conditionata de aparitia unor modificari organice cerebrale de natura degenerativa, incomplet cunoscuta (senila) si de natura vasculara (arteriosclerotica) a caror evolutie poate fi precipitata si de actiunea unor factori exteriori de natura psiho-socio-culturala. Deteriorarea globala a functiilor cognitive perturba functia sociala si individuala a subiectului.

                        Dementele pot fi definite ca grup de boli mintale dobandite, cu etiologie diferita, caracterizate prin scaderea progresiva si ireversibila a activitatii psihice, determinate de modificari organice cerebrale.

                        Clasificarea dementelor dupa criteriul cronologic si etiologic :

1.     Demente secundare – care pot surveni la orice varsta:

a.      demente posttraumatice craniocerebrale;

b.     tumori cerebrale;

c.      infectii cerebrale: sifilis tertiar (PGC), meningite (TBC, fungica), encefalite;

d.     boli neurologice degenerative: coree Huntington, leuconevraxita, epilepsie, boala Parkinson;

e.      tulburari cardiovasculare determinand anoxie si distrugere cerebrala, accidente cerebrale vasculare, ictus lacunar;

f.      cauze toxice si metabolice: anemie pernicioasa, hipotiroidism, intoxicatii cu brom, CO, plumb, mercur, boala Wilson (deficit al metabolismului cuprului).

2.     Demente presenile:

a.      Pick;

b.     Alzheimer.

3.     Demente tardive:

a.      dementa vasculara (multiinfarct);

b.     dementa senila;

c.      dementa mixta.

       

Principalele caractere ale sindromului demential sunt:

1-     Caracterul dobandit al tulburarilor, aspectul deteriorativ, „dementul fiind un bogat care s-a ruinat”;

2-     Caracterul global al tulburarilor, alterarea difuza a functiilor creierului (slabirea atentiei, memoriei, scaderea capacitatii de judecata, saracirea limbajului si afectivitatii);

3-     Predomina caracterul deficitar (intelect, activitate, afectivitate); elementele productive sunt foarte rare si de durata redusa;

4-     Discrepanta dintre intensitatea severa a modificarilor psihopatologice din demente si cea fiziologica legata de varsta;

5-     Caracterul progresiv, cronic, de obicei ireversibil al tulburarilor; in unele forme de dementa, exista posibiliatea opririi evolutiei, ba chiar o oarecare ameliorare prin interventia terapeutica; caracterul permanent, ireversibil al tulburarilor constituie regula;

6-     Caracterul lezional, organic, al tulburarilor le diferentiaza de pseudodementele functionale, cum sunt unele stari depresive grave (aspect prezentat ulterior).

Simptomele principale ale simptomului demential difera, in functie de etiologie si faza evolutiva a bolii.  Cele mai frecvente manifestari sunt urmatoarele:

-        deficit amnezic accentuat, afectand in primul rand memoria de fixare (dar si de evocare);

-        deteriorarea afectiv-cognitiva progresiva, comporatmentul regresiv (egocentrism), dezinhibitie pulsionala, saracirea treptata a afectivitatii  pana la totala indiferenta;

-        tulburari de judecata, pierderea posibilitatii de rationament, pierderea autocriticii; pierzandu-si capacitatea de judecata, simtul moral, bolnvii dementi au tendinte agresive si pot comite o serie de acte cu implicatii medico-legale (tentative de viol, crime sau tentative de crime);

-        scaderea marcata a atentiei;

-        dezorientare temporo-spatiala;

-        deteriorarea limbajului evidentiata prin: incoerenta in gandire si vorbire, saracirea vocabularului (pana la mutism terminal), limbaj redus, cu propozitii stereotipe, perseverari, ecolalie, polilalie, tulburari de tip afazic

-        pirderea treptata a constiintei de sine, a constientei bolii, pierderea «identitatii», bolnavul nemaistiind cum se numeste, ce varsta are.

Asistenta medicala poate aprecia intensitatea deteriorarii psihice     printr-un examen psihopatologic simplu; acesta consta intr-un chestionar cu 10 intrebari, cu ajutorul carora se poate testa orientarea temporala, spatiala si memoria. Bolnavul va incerca sa raspunda la urmatoarele intrebari:

-        Unde ne aflam acum?

-        In ce oras?

-        In ce zi suntem?

-        In ce luna suntem?

-        In ce an?

-        Cati ani aveti?

-        Cand este ziua dumneavoastra de nastere?

-        In ce an v-ati nascut?

-        Cine este presedintele tarii?





-        Cine a fost inaintea lui?

In functie de numarul raspunsurilor gresite se stabileste gradul deteriorarii (ex. deteriorare moderata = 3-6 greseli).

La pacientii dementi pot surveni o serie de urgente, cum ar fi:

-        Turbulenta nocturna – insomnie cu agitatie psihomotorie dezordonata si accentuata – cand bolnavul se trezeste noaptea si incepe sa umble prin casa, cauta prin dulapuri, face mancare;

-        Fugile amnestice – nesupravegheati, bolnavii parasesc domiciliul si vagabondeaza prin oras, murdari, neglijenti, nefiind in stare sa regaseasca drumul spre casa ori sa-si spuna adresa (grave tulburari de orientare si memorie);

-        Stari de agresivitate, datorita pierderii capacitatii de judecata si a simtului moral;

-        Accidente: arsuri, intoxicatii cu gazele uitate deschise, intoxicatii medicamentoase;

-        Refuzul alimentatiei;

Tipurile de dementa in functie de etiologie

       I.   Cel mai frecvent tip intalnit in practica este reprezentat de dementa senila. Ea predomina la sexul feminin dupa varsta de 65-70 de ani; se caracterizeaza prin amnezie generala si saracirea mijloacelor de expresie. Uneori se prezinta sub forma depresiva sau paranoid-halucinatorie. Evolutia este progresiva si ireversibila. La pacientul varstnic, inhibitia psihomotorie, tulburarile de atentie si lipsa de motivatie, survenite in depresia de involutie, pot crea confuzie cu sindromul demential. Diagnosticul diferential cu pseudosindromul demential din melancolia de involutie se bazeaza pe o serie de aspecte clinice, astfel:

     1. Primele manifestari

                     dementa: tulburarile  cognitive preced simptomele depresive;

                     depresie: simptomatologia depresiva precede tulburarile cognitive;

    2. Atitudinea pacientului fata de tulburarile psihice

                     pacientul dement incearca sa minimalizeze, sa nege, sa ascunda perturbarile de la nivelul concentratiei si memoriei

                     pacientul depresiv insista asupra tulburarilor cognitive, le exagereaza, revine fara incetare asupra lor

3. Aspectul exterior si comporatmentul

                in dementa apare neglijenta vestimentara, indiferenta si apatia; confruntarea cu deficienta intelectuala poate antrena o criza de furie sau hohot de plans (reactie catastrofica)

               in depresie, de cele mai multe ori aspectul exterior al pacientului nu lasa de dorit; comportamentul este marcat de lipsa de motivatie si de resemnare; se plange de propriile deficiente intelectuale, crizele de plans sunt frecvente, dar nu au violenta intalnita in reactia catastrofica.

4.     Reactia la intrebarile puse.

                   Pacientul dement reactioneaza evaziv, cu iritare sau sarcasm, disimuleaza deficitul psihic

                   Depresivul este capabil sa dea un rapuns coerent, dar acest lucru se petrece dupa un interval lung si/sau in mod vag; in contrast cu reactia disimulata a dementului, depresivul face demonstratia explicita a neputintei, sub forma raspunsului «nu stiu»

5.     Tulburarea intelectuala

La bolnavul dement aceasta este globala, progresiva, ireversibila

                        La depresiv tulburarea este lacunara, afectand in special memoria de fixare (evenimentele recente), aceste tulburari fiind legata de lipsa concentrarii si lipsa interesului fata de ce il inconjoara.

                        Odata cu cresterea duratei medii de viata, contingentul persoanelor varstnice in a 7-a decada de viata reprezinta aproximativ 10% din populatie; se estimeaza ca 2-4% din acesti varstnici sufera de dementa senila. Substratul anatomopatologic il reprezinta atrofierea globala a creierului, afectand in mod difuz cortexul cerebral, in care se intalnesc «placi senile» (structuri lipsite de celule nervoase). In faza terminala, starea somatica se agraveaza, pacientii devin casectici, gatosi (incontinenta sfincteriana) si au escare.

  II  Dementa arteriosclerotica (vasculara sau multiinfarct) este al doilea tip de dementa intalnit si se caracterizeaza prin modificari psihice cu aspect lacunar (partiale si variabile in timp); nucleul personalitatii si constiinta bolii se pastreaza in timp, iar tulburarile de memorie prezinta oscilatii evidente de la o zi la alta. Bolnavul manifesta labilitate emotionala, „inconstinenta” afectiva, ras si plans spasmodic, in contrast cu indiferenta fata de anturaj. Examenul neurologic contureaza sindromul pseudobulbar – asociat tulburarilor psihice.

                        Substratul anatomopatologic il constituie angiopatia hipertensiva si ateroscleroza arterelor extra si intracraniene, cu infarctizari cerebrale consecutive. In antecedentele patologice se noteaza accidente vasculare cerebrale, etilism, tabagism, excese alimentare. Evolutia este caracterizata prin atacuri succesive, imbracand aspectul unor episoade confuzionale, cu agravari progresive si exitus in cativa ani.

 III   Dementele presenile - cel de-al treilea tip, debuteaza inainte de 65 de ani. In boala Alzheimer leziunile predomina la nivelul cortexului parieto-temporo-occipital, unde se constata prezenta de „placi senile” si a degenerescentelor neurofibrilara si granulovasculara a celulelor nervoase. Boala debuteaza in 4/5 din cazuri intre 45 si 65 de ani, predominand net la sexul feminin. Nu s-a putut demonstra transmiterea ereditara a bolii.

                        Elementele caracteristice ale bolii sunt urmatoarele:

-        instalarea rapida (in cateva luni) a tabloului demential;

-        dezorientare temporo-spatiala precoce- pierde simtul de orientare in spatiul imediat;

-        deficit mnezic global, progresiv;

-        tulburari psihice productive – halucinatii auditive, vizuale;

-        tulburari variate ale functiilor simbolice: sindrom afazo-apraxo-agnozic, bolnavul sfarsind in stare de casexie in 4-10 ani.

   Maladia Pick  face parte din dementele de presenium si se manifesta printr-un comportament de tip “prefrontal”. Anatomic se consatata atrofia bilaterala in lobii frontali si temporali. In zonele de cortex atrofiat se constata disparitia difuza a neuronilor, inlocuiti de celule gliale astrocitare intens proliferate.

                        Debutul clinic se situeaza la varsta de 50-60 de ani; transmiterea ereditara nu este demonstrata, iar etiopatologia este necunoscuta. Debutul este progresiv (2-5 ani), fara deficit mnezic marcat, cu posibilitatea orientarii in spatiul imediat. in perioada de stare se descrie sindromul „moriatic” - comportament de tip prefrontal – caracterizat prin: exaltare cu euforie puerila, iritabiliate pe un fond dispozitional de apatie si aspontaneitate, stereotipii, perseverari, bulimie, dezinhibitie sexuala, tulburari de limbaj, absenta totala a constientizarii bolii. Spre deosebire de boala Alzheimer, nu apar dezorientare temporo-spatiala, ideile delirante, halucinatiile. Evolutia este lenta, progresiva, cu exitus in 5-10 ani.

    IV   Dementele posttraumatice (TCC) se pot instala in continuarea starii de coma profunda, dupa o stare confuzionala prelungita sau dupa un interval liber (de luni sau ani). Dementa este o complicatie rara a TCC; consumul de alcool agraveaza evolutia spre deteriorare. La fostii boxeri (de ex. Casius Clay) se pot instala dementele traumatice si tulburari neurologice de tip parkinsonian sau crize comitiale.

  V  Dementa alcoolica se instaleaza secundar consumului cronic de etanol, rezultand deteriorarea progresiva in plan afectiv-cognitiv si degradarea precoce a simtului moral si etic. Degenerescenta centrala a corpului calos, descrisa de catre Marchiafava si Bignami, determina o dementa toxica alcoolica cu tulburari neurologice majore     (hipertonie, astazo-abazie, crize convulsive).

                        Etilismul cronic poate determina scleroza corticala laminara orel (stare dementiala cu hipertonie si dizartrie). Afectarea bilaterala a structurii anatomice ale circuitului Papez (hipo-campo-mamilo-talamo-cingular) determina sindrom Korsakov. Evolutia naturala este catre dementa alcoolica; sub tratament, tabloul psiho-patologic se poate remite in 6-8 saptamani.

                        Ingrijirea pacientilor cu demente nu se poate face fara o atitudine umanitara. Se va incerca promovarea contactului cu realitatea, prin:

                    -stimulare senzoriala repetata;

                    -antrenarea pacientului in activitati simple, curente, de zi cu zi;

                    -folosirea schemelor zilnice si a programelor scrise;

                    -orientarea permanenta in timp si spatiu, folosind un ceas cu cadran mare, vizibil si calendar mare cu indicarea zilei, lunii; marcarea cu semne distincte, vizibile, a usii salii de mese ori de la salonul pacientului.

                        De asemenea, comunicarea cu pacientul este foarte importanta; se va tine cont de faptul ca:

                        -pacientul nu trebuie izolat

                        -ideile concrete trebuie folosite in comunicare

                        -mesajele verbale nu trebuie tipate la urechea pacientului, deoarece se produce distorsionarea sunetelor cu frecventa inalta, si se creaza disconfort;

                        -se foloseste contactul vizual fata in fata pentru comunicari, gesturile simple, mimate , fiind sugestive.

                        Incurajarea implicarii familiei pentru asigurarea suportului emotional, realizarea conditiilor de igiena pentru a evita escarele, suprainfectarile, asigurarea unei diete echilibrate, corectarea carentelor vitaminice precum si compensarea insuficientelor organice printr-un tratament adecvat, sunt deasemenea atribute ale ingrijirii pacientului cu dementa.

                        In tratamentul varstnicului trebuie tinut cont de o serie de particularitati:

            -de evitat polipragmazia;

            -supravegherea atenta a tratamentului, deoarece efectele paradoxale si adverse sunt mai frecvente;

            -dozele de psihotrope suportate de varstnic sunt mai mici; asocierea psihotropelor intre ele se dovedeste utila, deoarece permite diminuarea dozelor.  

2.4 Modalitati de asistenta pentru persoanele varstnice cu handicap sever

 Serviciile de asistenta sociala reprezinta un ansamblu de activitati specializate, elaborate si desfasurate in cadrul diferitelor institutii publice sau organizatii, ce afecteaza in mod direct sau indirect viata personala si sociala a diverselor categorii de de beneficiari din cadrul unei comunitati. Putem vorbi de servicii adresate persoanelor care prezinta un anumit tip/grad de deficienta/handicap, persoanelor aflate in incapacitatea de a desfasura in mod independent activitati profesionale, batranilor, familiilor sarace, persoanelor din medii defavorizate, etc.

                        Asistenta persoanelor cu dizabilitati include ingrijire in institutii, sprijin material, servicii de orientare profesionala, servicii de reabilitare, modificari la nivelul echipamentului sau mediului, ingrijire personalizata, etc. Politica este deci de a mentine oamenii cu dizabilitati cat mai mult posibil in comunitate, de a promova independenta si de a preveni sau reduce dependenta, de a promova accesul si implicarea persoanelor cu dizabilitati  ca membri ai comunitatii. Desi serviciile oferite acestor persoane in comunitate sunt in crestere, ingrijirea institutionala joaca inca un rol important, in special in cazul persoanelor cu dizabilitati severe, cu multiple handicapuri.

                        Incepand cu anii '60 in majoritatea tarilor dezvoltate numarul persoanelor cu tulburari psihice tratate in comunitate a crescut comparativ cu al celor internate in institutii. Acest lucru a fost posibil datorita avantajelor medicamentelor psihotrope si a schimbarii atitudinii favorabile incarcerarii persoanelor cu astfel de tulburai mentale.

                        Dupa ce evaluarea dependentei varstnicului a condus la un diagnostic, deciziile terapeutice ulterioare, ca si mijloacele puse in aplicare  presupun obligatoriu o buna cunoastere a dispozitivelor institutionale  care intervin in jurul persoanei varstnice si, de asemenea, presupun ca orice obiectiv al ingrijirii sa fie definit in prealabil in acord cu pacientul. In orice demers de ingrijire a varstnicului dependent, fie el la domiciliu, fie institutionalizat, trebuie insuflat pacientului entuziasm, spirit de lupta fara de care ingrijirea risca sa fie zadarnica si sa antreneze renuntarea la orice viata autonoma.

                        Caracteristica varstnicului este nevoia majora de ingrijiri cronice de lunga durata, avand in vedere, pe de o parte, faptul ca bolile cronice sunt cauza primara de moarte a varstnicilor, iar pe de alta parte faptul ca dizabilitatile cronice sunt modificarile principale ale varstei inaintate.

                        Cercetarile gerontologilor americani facute de-a lungul a peste un sfert de secol l-au condus pe Stanley J. Brody la urmatoarele doua concluzii referitoare la ingrijirea varstnicului:

a.      - situatiile batranetii care necesita sprijin sunt cronice si dicteaza necesitatea unor servicii continue si sustinute; aceste servicii sunt cele medicale si cele sociale.

b.     - intretinatorii principali ai varstnicului dependent sunt membrii familiei, iar daca familia solicita asistenta si suport inseamna ca resursele familiale sunt limitate.

S-a constatat, de asemenea, ca, in principal, institutionalizarea unei persoane varstnice cu handicap a fost ultima solutie la care a recurs familia atunci cand toate celelalte eforturi au esuat.

                        In Romania se constata tendinta de a forta institutionalizarea, din motivatii ata de ordin obiectiv (conditii de locuit restranse, dificultati financiare, imposibilitatea supravegherii permanente a varstnicilor cu deteriorari psihice, dificultatea familiei adulte de a se ocupa de ingrijirea propriilor bunici sau chiar strabunici), cat si de ordin subiectiv (relaxarea legaturilor parentale, o psihologie individualista, care respinge faptul ca aspectele triste ca batranetea , invaliditatea, moartea, fac parte din viata ).

                        Scopul sistemului de asistenta sociala si de sanatate a varstnicului este acela 'de a permite varstnicului suferind de o dizabilitate fizica sau mentala sa traiasca unde el ar fi dorit sa traiasca daca nu ar fi avut acea dizabilitate' (dupa cum afirma doctorul englez  J. Grimley Evans).

                        Initiativa, perfectionarea, si controlul calitatii serviciilor de asistenta si ajutor sunt in sarcina comunitatii; toate eforturile locale trebuie sa fie orientate spre un sistem de ajutor pe termen lung, furnizand un larg spectru de servicii pentru persoana dizabilitata. Ingrijirea varstniculiui dependent la domiciliu trebuie sa fie globala. Obiectivul este restaurarea functiilor afectate sau compensarea lor in cazul in care sunt temporar sau definitiv afectate. Se pot distinge doua categorii de ingrijiri:

-        lupta contra incapacitatii si a tulburarilor functionale

-        adaptarea mediului de viata la incapacitate.

„Reintinerirea este o imposibilitate biologica si un non-sens moral”,  spunea profesorul Gheorghe Marinescu. Putem insa sa facem totul ca batranetea sa fie mai frumoasa, inlaturand factorii care duc la accelerarea procesului de imbatranire: inactivitatea fizica si psihica. si poate ca la acestea se vor adauga si progresele medicinei care vor creste nu numai durata vietii ci si calitatea acesteia.

2.4.1 Ingrijirea varstnicului cu handicap mental in familie

Este recunoscut faptul ca familia are o contributie substantiala in eforturile de ingrijire si un efect benefic asupra psihicului varstnicului; de aceea, sistemul de ajutor trebuie sa se indrepte catre familie, sa o sprijine si sa o incurajeze in eforturile ei de a-si pastra batranul „acasa”.

                        Persoana aflata la varsta a treia este pusa in situatia de a-si reorganiza activitatea zilnica, in circumstante cu totul noi. Daca adaptarea se face dificil, rezultatul poate fi instalarea unei stari de nervozitate sau depresie care pot determina varstnicul sa se izoleze de anumite evenimente familiale sau sociale, traieste sentimentul de abandonare, de izolare, de plasare la periferia societatii.

                        Ramanerea in mijlocul familiei il face totusi sa duca o viata activa, favorizand reintegrarea sociala si familiala. Persoanele varstnice simt nevoia de afectiune, atentie sporita si respect, un climat psihologic calm, insa evolutia procesului de imbatranire poate genera fenomene patologice precum: dezorientare temporo-spatiala, scaderea sau pierderea memoriei , stari anxioase sau depresive, stari psihotice cu stereotipii verbale sau gestuale, conturand tabloul de dementa senila.

                        Geriatria moderna integreaza familia in abordarea majoritatii problemelor varstnicului bolnav si cu atat mai mult in cazul dementei. Familia impreuna cu medicul isi asuma supravegherea, ingrijirile, tratamentul, pregatirea si conduita sa fiind esentiala pentru calitatea vietii pacientului varstnic cu dementa.

                        Cele mai dificile probleme cu care se confrunta familia (in cazul varstnicului cu dementa), sunt instabilitatea afectiva, insomniile, dromomania, refuzul hranei, refuzul igienei corporale, inconstinenta urinara. Unul din cele mai suparatoare simptome este senzatia de pericol iminent, de panica, declansata de stresuri minore. Avertzata, familia poate interveni din timp, inlaturand factorii declansatori, ameliorand mediul, distragand atentia bolnavului. Educarea familiei, organizarea anturajului familial sunt considerate resurse terapeutice importante intrt-o boala atat de dificila cum este dementa.

                        Cu toate aceste greutati, daca familia beneficiaza de un ajutor corespunzator astfel incat sa capete incredere in fortele proprii si problemele financiare sa nu mai poata fi invocate, rezultatul ingrijirilor ar fi mai bune. In acest scop, pentru a ajuta familia , este de dorit ca in fiecare comunitate sa existe servicii care sa poata oferi gazduire temporara (de zi, de noapte, de weekend) sau care sa vina in ajutorul familiei .               

Varstnicii beneficiaza de :

-        pensie de varsta

-        pensie de boala

-        pensie de urmas

In cazul celor fara venituri, se acorda un ajutor social care consta in remunerarea unei persoane de ingrijire; in cazul persoanelor cu handicap, se acorda o suma de bani ce provine de la bugetul local.

De cele mai multe ori, intregul ansamblu al metodelor de ajutor pentru mentinerea in familie nu este disponibil in totalitate, nici chiar in tarile unde acest sistem este bine pus la punct; in practica, punerea in aplicare a tuturor modalitatilor de ingrijire depinde de posibilitatile locale.

                        Ameliorarea mentinerii la domiciliu ar necesita actiuni in mai multe domenii :

-        o foarte buna adaptare a locuintei;

-        o dezvoltare a locuintelor temporare (adaposturi temporare) pentru o relaxare periodica a anturajului familial;

-        mijloace suplimentare de ajutoare exterioare (ajutor menajer, ajutor pentru ingrijire, masa la domiciliu), mijloacede comunicare.

Dementa este o drama pentru familie: perachea (sotul/sotia ), copiii, prietenii. Nu vor recunoaste ca le-a placut sau ca l-au cunoscut mai demult si chiar varstnicul insusi nu va recunoaste asta. Familiile sufera de un amestec de disperare si de vinovatie: disperarea de a nu putea face fata tuturor tulburarilor (in special cele comportamentale) pe care le produce boala si vinovatia de a trebui sa-si puna problema institutionalizarii.                  

Sa ai acasa o ruda varstnica dementa este o situatie permanenta, susceptibila de a genera o tensiune psihica insuportabila. Bunavointa initiala a familiei poate fi inlocuita in timp de sentimentul rejetarii batranului, pe care nu il mai suporta. Atunci este rezonabil sa se propuna familiei plasamentul varstnicului pentru a o descarca de toate sarcinile cotidiene si, de asemenea, pentru a le permite reluarea unui contact mai calm cu ruda, in timpul vizitelor in institutie, pentru pastrarea nealterata a relatiilor afective, pentru a permite familiei tinere indeplinirea rolurilor parentale, profesionale, sociale.

2.4.2 Ingrijirea varstnicului cu handicap mental in institutii

Alegerea institutionalizarii este intotdeauna supusa contextului geografic si, in consecinta, extrem de variata. in masura posibilitatilor este preferabil ca institutia de primire sa fie aproape de vechiul domiciliu al varstnicului. Prin institutie de primire - camin spital - se intelege asezamantul de gazduire sociala care primeste batrani ce si-au pierdut autonomia si a caror stare de sanatate necesita o supraveghere medicala permanenta  si tratament de ingrijire.

                        Procedeul de admitere in aceste institutii se face prin adresabilitatea varstnicului sau a familiei catre serviciul de asistenta sociala.

                        Cresterea numarului de persoane varstnice a dus si la cresterea numarului celor care necesita asistenta si protectie in cadrul unor institutii specializate, mai ales cele structurate pe asistenta medico-sociala. Prin dimensiuni si varietate, problema varstnicului, care in trecut era in special in sarcina familiei, in prezent, in societatea moderna impune interventia statului.

                        Ca urmare, societatea si-a creat o retea de institutii specializate de asistenta medicala si ocrotire sociala, variabila de la tara la tara , in raport cu unii factori ca ponderea populatiei varstnice, resursele economice, traditiile, etc.

                        Pe masura inaintarii in varsta, ca urmare a interventiei unor stari grave invalidante – sindromul de imobilizare, dementele, incontinentele, pierderea autonomiei si a capacitatii de autoservire la care se adauga factori sociali, ca diminuarea veniturilor, lipsa familiei sau imposibilitatea acesteia de a asigura supravegherea si ingrijirile, se delimiteaza o tendinta la cresterea solicitarilor de spitalizare pentru perioade indelungate de timp, ca si o nevoie crescuta de ocrotire sociala (4% din populatia de peste 65 de ani este internata permanent).

                        Cu toate eforturile de a promova o longevitate activa, de a mentine independenta biologica si sociala, pastrarea integrarii sociale, mentinerea in mediul familial, o anumita parte a persoanelor varstnice va avea nevoie in ultima parte a vietii de asistenta organizata in institutii profilate, ca masura protectoare pentru varstnic si, concomitent, ca masura de sprijinire a familiilor fara conditii de ingrijire si asistenta a varstnicului. Este vorba de persoane afectate de un proces de degradare somatica si psihica progresiva si ireversibila, proces care se intinde in multe cazuri pe mai multi ani, 2-3 ani in cele mai multe cazuri, 5-6 ani si uneori chiar mai mult. Procesul de regresie marcata, care afecteaza amplu independenta biologica, psihologica si sociala a persoanelor varstnice, trebuie considerat ca atare, ca parte componenta a imbatranirii, ca ultima etapa, care in cele mai multe cazuri precede iesirea din viata.

                        Situatiile in care se pune problema institutionalizarii sunt diferite, nu numai pentru batranii traind singuri, dar si pentru cei cu familie: caderile repetate, sindromul de imobilizare, sechelele dupa accidentele vasculo-cerebrale, dementele, inconstinentele, numai o parte din familii asumandu-si sarcina de ingrijire la domiciliu a batranilor aflati in aceste situatii, nerecurgand la institutionalizare. Tendinta generala este de a incuraja si sprijini aceste familii care-si preiau in sarcina batranii si rolul medicului in aeste situatii devine foarte important.

                        Exista opinii relative la institutionalizare, care considera ca aceasta nu este decat o forma mascata de „izolare a batranului” pe care o promoveaza familia si societatea. Necesitatea unor institutii de asistenta pe termen lung nu contravine in nici un fel principiului  de ramanere a batranului in mediul familial; insa, atat timp cat ramanerea in familie a varstnicului, in mediul sau firesc, este pentru o parte a batranilor  (a celor dependenti) un ideal frumos, dar utopic, institutionalizarea devine o necesitate.

                        Analizand tendintele familiei de a forta institutionalizarea, se constata ca explicatiile sunt de ordin obiectiv (dificultatea familiei adulte de a se ocupa de ingrijirea a 2-3 generatii, copiii proprii, bunici si uneori strabunici, restrangerea conditiilor de locuit in noile medii urbane, deteriorarea fizica si psihica a varstnicilor  care nacesita ingrijiri si supraveghere permanenta) si de ordin subiectiv (relaxarea legaturilor parentale, tendinta tinerilor de a uita grija si datoriile pe care le au fata de varstnicii lor, o anume psihologie individualista, pragmatica, care respinge aspectele triste ale vietii , ca batranetea, invaliditatea, moartea, omitand ca si acestea fac parte din viata).

                        Decizia de institutionalizare este un act de mare raspundere; factorii care o iau sunt: familia, pentru cei cu familie, avand sau nu acordul varstnicului; varstnicul insusi (daca este constient), ramas fara familie  si uneori avand familie cu care se afla insa in relatii distante; medicul, organele de asistenta sociala, autoritatile comunitare. Cel mai adesea medicul este acela care recomanda plasamentul intr-o asemenea institutie, ca unul care poseda toate instrumentele de evaluare a starii fizice si somatice, a gradului de autonomie, a prognosticului si a contextului familial.

                        Practic, in ordinea urgentei sociale, categoriile institutionalizabile sunt varstnicii locuind singuri, fara familie, din momentul in care nu se mai pot autoservi corespunzator; varstnicii traind singuri sau in familie cu tulburari psihice importante (de tipul dementelor) sau tulburari psihice cu grad de periclitate antisocial ca agitatie, agresivitate, stari grave delirante, varstnicii tintuiti la pat, fara conditii de ingrijire in mediul familial. In deciderea plasamentului, ori de cate ori persoana varstnica poate participa la decizie, dorinta cea mai profunda a acesteia este de a ramane la domiciliu; uneori trebuie sa se tina seama de aceasta dorinta, mai ales in cazurile in care conditiile de la domiciliu sunt cat de cat corespunzatoare. Experienta arata ca este mai bine sa se accepte ramanerea la domiciliu, chiar intr-o situatie mediocra, decat sa se impuna un plasament cu consecinte uneori catastrofale (regresie rapida cu evolutie spre exitus, depresie grava, chiar suicid).

                        Daca institutionalizarea este indicata, medicul va insista pentru pregatirea pacientului din punct de vedere psihologic, spre a se evita sau atenua tulburarile de adaptare. De asemenea,  va interveni in familie, de la caz la caz,  fie pentru a impiedica o institutionalizare fortata a unui varstnic care poate fi ingrijit la domiciliu si la care anticipeaza tulburari serioase de adaptare la noul regim de viata impus, fie pentru a explica familiilor care regreta decizia de internare, isi fac reprosuri, se culpabilizeaza, ca aceasta era necesara, in cazul unor bolnavi cu dementa, inconstinenti, cu escare, imobilizati.

                        Aproape in nici o alta specialitate medicala ca in geriatrie nu este  atat de necesara, in practica asistentei, echipa. Pentru a actiona cu cat mai multa eficacitate, membrii acesteia trebuie sa aiba o pregatire complexa, care sa includa pe langa cunostintele de medicina geriatrica si notiuni de psihologie a varstnicului, de psihiatrie, de sociologie si asistenta sociala, de recuperare. Asistenta in echipa multidisciplinara ofera mai multe avantaje si raspunde mai bine nevoilor varstnicului bolnav.

                        In mod traditional se considera ca medicul poate raspunde tuturor acestor aspecte, insa , nu intotdeauna varstnicii au nevoie de tratament strict medicamentos; de aceea, echipa va cuprinde si un medic psihiatru pentru multiplele suferinte psihice ale varstnicului, acesta facilitand cunoasterea mai profunda a psihismului varstnicilor si mai ales pentru sustinerea psihoterapeutica, pentru combaterea preocuparilor regresive si a izolarii. Asistenta medicala este un membru obligatoriu al echipei, ca de altfel in orice domeniu al asistentei. Asistenta sociala are, de asemenea, un camp important de lucru mai ales in teritoriu, in depistarea aspectelor sociale, in formularea indicatiilor de plasament si in motivarea acestuia, precum si in institutie, unde va rezolva celelalte nevoi de asistenta sociala a varstnicului.

                        Un rol important in cadrul echipei il are personalul auxiliar, infirmierele, care trebuie sa aiba o buna pregatire privind tehnica ingrijirii bolnavului varstnic, precum si calitati morale deosebite. In sfarsit, in unitatile de tip camin-spital si camin de batrani se face din ce in ce mai simtita necesitatea  unui cadru al carui rol este  sa se ocupe de organizarea vietii celor asistati, indeosebi de intocmirea programelor sociale, culturale, instructiv-recreative, cu efecte curative si mai ales profilactice deosebite.

                        Pregatirea profesionala a membrilor echipei trebuie dublata de inalte calitati morale, fara de care activitatea lor in favoarea batranului este de neconceput; o persoana care nu manifesta simpatie si intelegere fata de batran, care nu are rabdare, blandete si calm, nu trebuie sa faca parte dintr-o echipa geriatrica. O alta exigenta pretinde ca eforturile echipei sa urmareasca doua obiective si anume:

                        -sa tinteasca redobandirea autonomiei varstnicului (prin tratarea bolilor, terapie recuperativa), recapatarea tonusului vital, restituirea poftei de viata, reintegrarea sociala;

                        -in situatia in care acest lucru nu mai este posibil si evolutia se indreapta spre un sfarsit implcabil, sa ia toate masurile medicale si morale ca batranul sa sufere cat mai putin, sa-i ofere un maximum de confort, sa faciliteze prezenta celor apropiati alaturi de batranul bolnav (ingrijiri paliative).

                        Bolnavii cu demente pun probleme deosebit de grele de ingrijire, fiind categoria care se institutionalizeaza cel mai frecvent, putine familii avand posibilitatea asigurarii unei ingrijiri si mai ales a unei supravegheri continui, la domiciliu. Pe de alta parte,, unitatile de psihiatrie asista numai o parte a acestor demente, majoritatea internandu-se in camine-spital. Medicul, ca si ceilalti membri ai echipei , au dificultati legate de ingrijire, de supraveghere, de sedare in caz de agitatie a batranilor cu demente; pe de alta parte, ceilalti bolnavi suporta cu greu coabitarea cu acestia, care nu pot fi intotdeauna grupati corespunzator si care atunci cand circula tulbura confortul celorlalti. Toate acestea fac ca batranii cu demente, datorita dificultatilor pe care le creeaza atat familiei cat si institutiei care ii asista, sa fie evitati, refuzati, trimisi dintr-o unitate in alta, in lipsa institutiilor de profil la capacitati corespunzatoare. Multi dintre ei, in special cei agitati, sfarsesc imobilizati la pat, ca urmare a sedarii continui, care de altfel este nacesara.

                              S-a observat ca si in cazurile subiectilor cu demente, in stare de agitatie, agresivi, o echipa de ingrijire suficient de numeroasa si de calificata, poate avea cu ei „relatii privilegiate” si gaseste metode de ingrijire si acceptare particulare, care permit in unele cazuri o stabilizare a bolii si o relativa reintegrare in ambianta caminului-spital. In concluzie, pacientii unui serviciu de lunga spitalizare, care sunt varstnici bolnavi psihic, dependenti, sunt o sarcina grea pentru echipa de ingrijire. Rolul acesteia nu va putea fi pur medical-tehnic; va trebui sa ofere si un suport psihoafectiv permanent batranului, respect pentru personalitatea acestuia, o motivatie de a trai inca.

2.5 Reabilitarea geriatrica

Prin reabilitare se intelege un tratament medical recuperativ, care urmareste redobandirea unor functii afectate de boala, de sechelele unei boli si reintegrarea subiectului in activitate, intr-o colectivitate (familie, camin).

                        Reeducarea si readaptarea functionala constituie o parte esentiala a ingrijirilor si terapeuticii persoanelor varstnice, deoarece principalele boli care le afecteaza se traduc prin grade variabile de deficite (afectiuni neurologice, accidente vasculare cerebrale, boli psihice). Aceste deficite se adauga la cele preexistente legate de varsta, inclusiv senzoriale (tulburari de vedere si de auz) si intelectuale (deficit de adaptare), toptalul acestor deficite facand sa rezulte un varf de handicapuri care fac ca subiectul varstnic sa devina incapabil de autonomie, chiar de cea elementara – spalat, imbracat, alimentat, mers la toaleta. Patologia invalidanta ii creeaza varstnicului dificultati sau chiar imposibilitatea integrarii in comunitate si uneori chiar in familie.

                        Neinstituirea masurilor de reabilitare prezinta riscul unei degradari initial sociala si intelectuala, care limiteaza varstnicul la locul unde s-a produs imbolnavirea, accidentul (domiciliu, spital) facandu-l sa depinda de altii, si in final degradare fizica, fixand bolnavul la pat sau fotoliu. De aici rezulta scopul reeducarii in geriatrie, care este mai intai de toate dezvoltarea cat mai mult posibil a autonomiei batranului, spre a se evita cu orice pret tintuirea la pat.

                        Actiunea echipei de reeducare trebuie plasata intotdeauna in optica unei posibile reintoarceri la domiciliu si intr-o puternica motivatie atat pentru subiect, cat si pentru echipa. Inainte de initierea unui program de readaptare sunt necesare evaluari individualizate ale subiectului in cauza; mai intai, in ceea ce priveste deficitul pe care il are si, concomitent, capacitatile restante si rezervele. Apoi, vor fi evaluate componentele psihologice ale subiectului atat pentru a initia masurile de recuperare psihologica concomitenta, cat si pentru elaborarea prognosticului reeducarii, independent de diagnosticul neurologic sau ortopedic. Existenta unei stari depresive anterioare sau recente, reactiva la boala sau la accidentul in cauza, constatarea unei deteriorari intelectuale influenteaza intr-o masura importanta participarea bolnavului la procesul de recuperare.

                        Si varsta subiectului este un criteriu de evaluat, dar evaluarea va evita absolutizarea acestui criteriu, care va fi judecat in contextul tuturor celorlalte date. In general, s-a constatat ca dupa 70 de ani multe servicii de readaptare evita preluarea unora din subiecti pentru instituirea recuperarii.

                        Prin urmare, reabilitarea geriatricaa are unele particularitati, precum si scopuri diferite, comparative cu aceeasi forma de terapie la grupele nevarstnice. Reabilitarea varstnicului se aplica subiectilor cu deficiente fizice si psihice si presupune dezvoltarea acelor capacitati si forte care sa-i permita acestuia independenta in autoservire, pentru necesitatile vitale (mancat, baut, controlul defecatiei si mictiunii, mobilitatea din pat in fotoliu, mersul propriu-zis, cu ajutor sau nu). Reabilitarea ofera posibilitatea de a acorda cel mai bun ajutor in interesul individului.

                        In principiu, indicatiile de recuperare pentru persoanele in varsta sunt asemanatoare cu ale celorlalte grupe de varsta, cu deosebirea ca, pe masura inaintarii in varsta, scopul recuperarii pentru munca trece pe planul al doilea, obiectivul principal devenind aducerea varstnicului in situatia „de a se ajuta pe el insusi”. In acest context, recuperarea se face in interesul acestuia si al societatii care va fi degrevata de efortul asigurarii asistentei si ingrijirilor.

                        Daca la adult interesul social priveste conservarea posibilitatilor de a munci, la varstnic interesul social priveste prevenirea, minimalizarea sau indepartarea necesitatilor de ingrijire de catre alte persoane a indivizilor handicapati. Indicatiile recuperarii la varstnic trebuie sa ia in consideratie eventualii factori limitativi. Urmatoarele trei situattii de viata constituie indicatii pentru recuperarea geriatrica:

            - pacientul care a supravietuit unei boli acute poate sa aiba nevoie de ajutor sa se intoarca la modul lui de viata obisnuit; in acest caz este vorba de recuperarea curativa.  

            - pacientul purtator al unei afectiuni cronice sau al uni handicap stabilizat poate sa obtina prin recuperare unele imbunatatiri sau cel putin poate sa previna degradarea in continuare, recuperarea ajutandu-l sa poata ramane in propria sa casa; este ceea ce se cheama recuperarea conservativa.     

            - pacientul a carui stare este pe cale de deteriorare (capacitatea de autoservire este periclitata) poate, prin procedeele recuperative, sa opreasca procesul deteriorativ; este vorba de recuperarea preventiva.    

                        Recuperarea trebuie conceputa si intreprinsa tinand seama si de obiectivele sociale: perspectivele de reitegrare a varstnicului in familie, de revenirea la domiciliu, de internare intr-o institutie pentru batrani (camin de batrani) sau bolnavi cronici si infirmi (camin-spital). Recuperarea psihologica trebuie sa insoteasca intotdeauna pe cea somatica si trebuie condusa de specialisti psihoterapeuti cu formatie corespunzatoare in psihogeriatrie. Recuperarea psihogeriatrica se adreseaza pacientilor varstnici si este o alta ramura importanta a recuperarii geriatrice care se face in unitati specializate cu o structura adaptata si tehnici specifice – psihoterapie de grup, psihoterapie individuala, resocializare, care necesita o echipa specializata.

                        Trebuie sa fie binecunoscute si criteriile de excludere de la terapia recuperatorie, sau contraindicatiile. Acestea sunt: 

            - modificarile somatice ireversibile, stadiile terminale ale imbolnavirilor sau starilor posttraumatice.

            - modificarile psihice nerecuperabile, care exclud posibilitatea cooperarii, recuperarea bazandu-se pe un proces de invatare (cum sunt dementele in stadiile avansate).

            - lipsa de motivatie a unor pacienti varstnici, depresivi, care refuza recuperarea, complacandu-se in rolul de „batrani irecuperabili”.

               - irecuperabilitatea tulburarilor psihice nu va fi declarata decat dupa examinari minutioase si observarea bolnavului in timp, de catre internist si psihiatru.                       Instituirea reabilitarii, intocmirea programelor, alegerea si dozarea procedurilor se fac in raport cu profilul handicapului. Handicapul (cardiovascular, neuromotor, locomotor, psihic, etc.) necesita programe specifice, tipuri de exercitii selectionate si, de asemenea, componenta corespunzatoare a echipei de reeducare.

2.6 Abuzul si violenta contra persoanelor varstnice

Este o tema noua ce a aparut la inceputul anilor ’80, spre deosebire de aspectul maltratarii copilului, definit de Kempe in 1979. Prin maltratare se face referire la copiii sau la alti apartinatori sau persoane din anturajul varstnicului, care ingrijesc varstnicul, producandu-i insa abuzuri (vatamari) fizice, emotionale, sexuale sau juridice sau neglijandu-l intr-un asemenea grad incat starea sanatatii sale fizice si/sau emotionale, precum si viata ii sunt puse in pericol.

                        De obicei, persoana varstnica este o persoana care poate fi victima abuzului fizic (batai, arsuri, fracturi) acesta putand fi uneori cauzator de moarte. La fel de traumatizant este abuzul emotional (injuraturile, amenintarea cu moartea, cu bataia, cu luarea banilor, a averii). El poate produce o stare de permanenta anxietate, spaima, climat emotional ce poate avea efecte cumulate suprapuse peste o patologie caracteristica varstnicului. Abuzul emotional trebuie saa fie in centrul atentiei lucratorilor sociali, pentru ca el este greu de demonstrat, iar varstnicii cu greu isi dezvaluie din traumele pe care le traiesc intr-o astfel de situatie.




                        Dintr-o alta perspectiva, se mai poate vorbi despre:

                                      - abuzul in familie

                                      - abuzul in institutie.

                        De obicei, se vorbeste mult mai des despre situatiile abuzive din familie, dar institutia reprezinta inca un loc inchis in care abuzul emotional isi face adesea loc. In conditiile in care domeniul geriatriei este o disciplina neatractiva, putin motivanta, mai multe detrminante ale violentei in institutii vin din partea personalului de ingrijire. Acesta, suprasolicitat de starea bolnavilor varstnici cu grade mari de dependenta (inconstinente, escare, demente), suprasolicitat prin insuficienta personalului, ajung sa perceapa varstnicul ca o sarcina, ca o obligatie de efectuat si nu ca o persoana ce trebuie ingrijita.

                        In mod deosebit este solicitanta ingrijirea cotidiana a persoanelor cu dementa; reactiile acestora cu miscari de opozitie, de agresivitate (refuz, loviri, insulte) datorita neintelegerii de catre subiect a sensului gestului de ingrijire, comportamentul antisocial repetat – agitatie si neliniste psihomotorie, mobilitate fara rost, mutarea obiectelor dintr-un loc intr-altul, dezbracare, inconstinenta, etc., determina reactii diferite din partea ingrijitorului. El poate sa apara ca ramanand indiferent la agresivitate, sau reactioneaza prin propria agresivitate. In acelasi determinism, intervin si alte elemente cum ar fi: functionarea echipei de ingrijire (personalitati, narcisism), efort fizic si mental de ingrijire greu (oboseala, scaderea pragului de toleranta), sentimente de inutilitate si insatisfactie fata de rezultatele muncii depuse; relatia personal de ingrijire – familia persoanei ingrijite al carei sentiment de culpabilitate pentru plasamentul institutional al unui parinte, determina reprosuri impotriva personalului, il invinovateste deevolutia starii pacientului, creandu-i acestuia o stare de tensiune permanenta. In plus, sentimentul de angoasa fata de propriul viitor fac ca familia sa manifeste exigente nefiresti fata de persoana varstnica.

                        Sintetizand, factorii de risc ai violentei intra-institutionale ar fi:

-        starea de dependenta a pacientilor, necesitand un efort mare de ingrijire;

-        starea mentala a pacientilor – dementele cu comportamentul specific;

-        lipsa de motivare a personalului si disfunctii in sanul echipei;

-        lipsa de profesionalism a personalului, fara o formare suficienta, adaptata;

-        concentrarea persoanelor cu stari grave, si in special cu demente in cadrul unei unitati, a unui compartiment;

-     personal insuficient, local vechi, nefunctional, lipsit de confort, dotari insuficiente.

                        Ca forme de exprimare, relele tratamente se concretizeaza la nivelul limbajului: sub pretextul hipoacuziilor, personalul adopta un ton ridicat, vecin cu rastirea, cu tipatul si insotit de o mimica de acelasi sens, alteori adresabilitatea exprima lipsa de respect, ironizare, tutuire; tot o forma de violenta este si neascultarea deliberata a pacientului, lipsa de atentie care il impiedica sa comunice. Ca forme de violenta mai este identificata violenta sociala, constand in ignorarea ca persoana, privarea de orice rol social sub pretextul varstei inaintate (unul din exemplele curente din institutii este totala lipsa de respect pentru intimitate in timpul toaletei).

                        Un aspect care se poate inscrie in acelasi perimetru al ignorarii drepturilor batranului, al excluderii sociale si discriminarii, este insuficienta abordare a violentei impotriva batranilor, comparativ cu celelalte aspecte ale violentei in lumea contemporana, o slaba mediatizare in contrast cu amploarea fenomenului, ceea ce impiedica formarea unei opinii reale despre fenomen, formarea de atitudini si comportamente care sa previna, sa limiteze si sa condamne acest tip de violenta acolo unde se manifesta.

                        Privind profilaxia, educatia este masura de baza a opiniei publice, privind respectul si protectia pe care o datoram semenilor nostri varstnici, respect si protectie de care vom beneficia cu totii – copii, tineri, adulti, cand vom ajunge la varsta lor.

2.7 Teoretizarea bolii psihice si impactul asupra individului, familiei si asistentului  social

            Pentru multi dintre noi, mentionarea bolii psihice ne aduce in minte imaginea unor nebuni bizari si a unor uriase ospicii. Si, totusi, in formele ei variate, boala psihica este larg raspandita in cadrul populatiei si rareori se potriveste cu o descriere atat de intunecata.

            In munca lor zilnica, asistentii sociali intalnesc bolnavi psihici printre cazurile cu care iau contact si chiar adesea in faza  initiala a prabusirii clientului. Asistentul social implicat in asemenea cazuri trebuie sa-si concentreze atentia asupra implicatiilor afectiunii asupra individului si asupra familiei acestuia.

            In cazul varstnicului cu handicap psihic se stie ca acesta a avut o perioada de normalitate inainte ca boala sa se iveasca si ca aceasta reprezinta o anumita schimbare la o persoana normal dezvoltata. Diagnosticul se bazeaza pe datele care arata  ca un individ se poarta, gandeste sau simte in moduri care sunt neobisnuite sau care ii produc lui sau celorlalti motive de ingrijorare. Importanta relativa a tulburarilor de comportament, gandire sau sentimente va diferi de la caz la caz si va conduce, in consecinta, la aplicarea unui diagnostic diferit.

            Tulburarile cronice sunt, cel mai adesea, forme ale dementei - distrugerea unei parti a creierului. Acesta este un proces prin care trecem cu totii, pe masura ce imbatranim. Totusi, la unii oameni procesul incepe mai repede decat normal si avanseaza mai rapid. Simptomatologia se afirma in patru domenii:

1-     Deteriorarea memoriei: initial aceasta este concentrata pe evenimentele recente, dar pe masura ce boala progreseaza sunt afectate si evenimente mai vechi.

2-     Deteriorarea intelectului: capacitatea de  rezolvare de probleme este mai redusa, mai ales in relatie cu calcule abstracte.

3-     Emotional: labilitate crescuta; plange si rade din motive putin evidente.

4-     Comportament: obiceiurile personale se degradeaza treptat astfel incat neglijeaza locuinta si imbracamintea. 

In asemenea cazuri, tratamentul este foarte limitat si restrans la incercari de asigurare a unui regim alimentar bun si suficiente vitamine. O problema importanta pentru asistentul social poate fi nevoia de institutionalizare a persoanei. Cea mai mare parte a ingrijirii trebuie sa se bazeze pe familie si tot sprijinul pe care aceasta poate sa-l acorde - fie financiar, moral sau fizic - va contribui la cresterea duratei de timp in care individul rezista la nevoia de ingrijire institutionalizata. Trebuie facute eforturi pentru a dezvolta alternative la aceasta situatie; poate fi promovata utilizarea paturilor de spital pentru perioade scurte si fixe de timp, ca un respiro, cu scopul de a oferi ajutor si usurare familiei.

            Handicapul psihic intrerupe caile de comunicare dintre oameni si distorsioneaza relatiile psihologice si psihice  ale tuturor celor implicati, avand impact asupra clientului, familiei sale si asupra asistentuliui social.

            La declansarea bolii psihice clientul poate sa simta un sentiment vag de neliniste, in prezenta unor idei necontrolabile, care patrund intre gandurile sale constiente. Aceasta poate duce la o stare de confuzie in mintea individului si poate incepe sa intrerupa fluxul gandirii normale, logice. In general, individul lupta impotriva acestor idei si incearca sa pastreze un sentiment de echilibru; pentru un timp, acest efort poate avea succes, simtindu-se el insusi. Totusi, aceste senzatii submineaza capacitatea individului de a intelege ce i se intampla in viata de toate zilele; el nu pare sa inteleaga ce nu este in ordine, stie doar ca ideile, starile, sentimentele si reactiile psihice altadata obisnuite sunt intrerupte si distorsionate, descopera dificultatea de a se exprima si, in paralel, de a intelege ce-i spun ceilalti. Intreruperea comunicarii normale poate conduce la alte neintelegeri si dificultati,  intre client, familia acestuia si ceilalti aparand un sentiment de respingere si izolare emotionala.

            Impactul pe care il poate avea boala psihica asupra familiei  este o dimensiune importanta a problemei in care asistentul social trebuie sa se implice. In mod frecvent, familia poate parea, la un prim contact, ostila si defensiva. Rudele au trebuit, poate, sa suporte un comportament dificil al clientului, iar stresul indus de efortul de a face fata cuiva care s-a imbolnavit, provoaca rupturi in multe familii si reactiveaza neintelegeri de mult ingropate. In mod inevitabil, unii dintre membrii familiei se vor simti vinovati de ceea ce se intampla, fie datorita unor lucruri spuse sau facute in trecut, fie datorita unora nespuse sau nefacute. Handicapul psihic constituie inca un stigmat in ochii multora, iar familia s-ar putea sa trebuiasca sa suporte acest stigmat. Aceasta o poate detrmina sa ascunda adevarul in fata prietenilor si vecinilor, izolandu-se astfel si mai mult atat pe ei cat si pe pacient.

            Asistentul social nu este imun la marele numar de stereotipii ale bolii psihice. El poate fi la fel de nelinistit si de temator de contactul cu aceasta boala cum este si majoritatea persoanelor in ansamblu. Si totusi, pe parcursul muncii sale, el va trebui sa discute si sa asiste multe  persoane cu handicap psihic, sa faca fata stresului, sa-si pastreze echilibrul, urmarind ceea ce este esential: sprijinirea intereselor clientului. De asemenea, asistentul social trebuie sa ajute la restabilirea relatiilor de familie si sa caute sprijinirea optimului social de functionare a  familiei si a individului (atat cat este posibil).

            Daca asistentul social va reusi sa ajute oamenii sa faca fata crizelor din propriile lor case si va reusi sa obtina sprijinul familial si comunitar, atunci poate spune ca a dus la bun sfarsit  acele cazuri de „batrani cu handicap psihic' care nu au fost lasati „ca niste umbre hoinarind ziua '. 

CAPITOLUL 3

LEGISLATIA CE REGLEMENTEAZA PROTECTIA

VARSTNICULUI CU HANDICAP PSIHIC SEVER

Fiecare stat trebuie sa asigure prin legislatie drepturile si obligatiile persoanelor cu handicap, conditiile ca aceste persone sa-si poata exercita toate drepturile de baza la egalitate cu ceilalti cetateni, posibilitatea ca organizatiile persoanelor cu dizabilitati sa se implice in dezvoltarea si ameliorarea legislatiei interne referitoare la problematica persoanelor cu cerinte speciale, sanctiuni corespunzatoare in cazul nerespectarii principiilor non-discriminarii.

                        In Romania, protectia sociala a persoanelor cu handicap este reglementata din punct de vedere juridic, prin legi, adoptate de Parlament, prin ordonante si hotarari emise de Guvern. Legile au valabilitate definitiva; celelalte tipuri de acte normative se aplica pana la adoptarea de catre Parlament a unor legi cu un  continut similar.

                        Constitutia, carta nationala a drepturilor civice, ofera prima si cea mai temeinica garantie a ocrotirii persoanei cu handicap in raport cu riscurile sociale. In conformitate cu articolul 46 din Constitutia Romaniei, persoanele cu handicap „se bucura de protecttie speciala”. Responsabilitatea politicilor de protectie speciala revine statului; aceasta rezolvare se bazeaza pe ideea ca ocrotirea persoanelor cu handicap este o problema de importanta nationala si trebuie tratata in mod unitar si echitabil, astfel incat sa nu se lezeze interesele unor categorii de cetateni in raport cu altele. Pe aceasta prevedere din Constitutia Romaniei se intemeiaza toate reglementarile legislatiei nationale care au ca obiect masuri in favoarea persoanelor cu handicap.

                        Legislatia pentru persoanele cu handicap poate fi stabilita in mai multe feluri :

           - prin decretarea unei legislatii separate, in care sunt abordate exclusiv problemele persoanei cu deficiente;

           - prin includerea problemelor persoanelor cu deficiente in paragrafe speciale in interiorul legilor;

           - prin mentionarea clara a persoanelor cu deficiente in textele care servesc la interpretarea legislatiei existente.

                        Este preferabila combinarea acestor metode diferite de abordare legislativa. Legislatia trebuie sa asigure conditii persoanelor cu handicap pentru a-si exercita drepturile la educatie, munca, securitate sociala si protectie, pe o baza de egalitate cu ceilalti cetateni. Actiunea legislativa este necesara pentru inlaturarea unor conditii nefavorabile ce ar putea afecta viata persoanei cu handicap, inclusiv a victimizarii si hartuirii.

                        In ceea ce priveste protectia varstnicului cu handicap psihic sever, cele mai importante documente legislative in vigoare sunt :

·       Constitutia Romaniei;

·       Legea 519/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr.102/1999 (cu modificarile ulterioare) privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu  handicap – adoptata de Parlamentul Romaniei;

·       Hotararea de Guvern nr. 427/2001 privind conditiile de incadrare, drepturile si obligatiile asistentului personal al persoanei cu handicap;

·       Legea 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice – adoptata de Parlamentul Romaniei;

·       Legea 487/2002, legea sanatatii mentale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice – adoptata de Parlamentul Romaniei;

·       Legea 705/2001 privind sistemul national de asistenta sociala – adoptata de Parlamentul Romaniei;

·       Ordonanta nr.68/2003 privind serviciile sociale – emisa si adoptata de Guvernul Romaniei.

Legea nr. 519/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 102/1999 (cu modificarile ulterioare) este legea cadru care reglementeaza protectia speciala a persoanelor cu handicap. Aceste masuri se aplica fie la domiciliul persoanelor, fie in institutii de ocrotire si asistenta sociala si se stabilesc pe baza incadrarii in categorii de personae cu handicap, in raport cu gradul de handicap. Modalitatea de incadrare intr-o categorie de persoane cu handicap care necesita protectie specialaa  este precizata la art. 2, alin. 1-5, care specifica: „Responsabilitatea incadrarii intr-o categorie de persoane cu handicap revine comisiilor de expertiza medicala a persoanelor cu handicap pentru adulti”. Aceste comisii pot atesta sau respinge incadrarea intr-o categorie de persoana cu handicap pe baza evaluarii gradului de handicap – usor, mediu, accentuat sau grav – conform criteriilor de diagnostic anatomo-clinic, diagnostic functional si de evaluare a capacitatii de munca si autoservire; expertizarea se finalizeaza cu eliberarea unui certificat de incadrare intr-un grad de handicap.

                        Adultii cu handicap – in acesta categorie incadrandu-se si varstnicul cu handicap - au dreptul, in vederea asigurarii securitatii sociale, la o serie de ajutoare si facilitati (potrivit art. 19), dupa cum urmeaza:

   - o indemnizatie lunara  in procent de 50% din salariul minim brut pe tara, pe toata durata handicapului, daca nu au alte venituri cu exceptia pensiei de urmas; cei cu venituri pana la acest cuantum primesc diferenta pana la nivelul indemnizatiei lunare;

   - asistent personal pentru adultul cu handicap grav, angajat de catre autoritatile administratiei publice locale;

   - scutirea de plata taxelor de abonament pentru adultii cu handicap grav, detinatori de aparate radio si televizoare (inclusiv familia care are in intretinerea sa persoana cu handicap);

   - prioritate la instalarea postului telefonic si scutirea de plata abonamentului telefonic cu 100 de impulsuri incluse;

  - gratuitatea transportului urban (inclusiv pentru asistentul personal);

   - gratuitatea transportului interurban (inclusiv pentru asistentul personal);

   - medicamente gratuite atat pentru tratamentul ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarii in conformitate cu prevederile Legii 145/1997 a asigurarilor sociale de sanatate .

          Conform acestei legi, persoana cu handicap grav are dreptul la un asistent personal; acesta este „persoana care supravegheaza, acorda asistenta si ingrijire”  (art. 31, alin. 1). Dreptul la angajarea unui asistent personal se acorda persoanei cu handicap grav in baza anchetei sociale realizate de catre o comisie din cadrul compartimentului specializat; asistentul personal isi desfasoara activitatea pe baza contractului individual de munca incheiat cu autoritatile administratiei publice locale in a caror raza isi are domiciliul persoana cu handicap grav si este salarizat in raport cu dispozitiile legale privind salarizarea asistentului social debutant din unitatile bugetare.

                        In conformitate cu prevederile art. 4, asistentul personal are urmatoarele obligatii (in ceea ce priveste persoana cu handicap):

            - sa trateze cu respect, buna-credinta si intelegere persoana cu handicap grav si sa nu abuzeze fizic, psihic si moral de starea de incapacitate in care se afla acesta (art.4, lit.c);

            - sa sesizeze angajatorul si serviciul de asistenta despre orice modificare survenita in starea fizica, psihica sau sociala a persoanei cu handicap grav, de natura sa modifice acordarea drepturilor prevazute de lege ( art.4, lit.d).

                        Neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare de catre asistentul personal a obligatiilor prevazute in dispozitiile legale, precum si a celor prevazute in contractul individual de munca atrage  raspunderea juridica a acestuia, potrivit art.8, alin. 1 din H.G. nr.427/2001.

                        Legea asigurarilor sociale de sanatate nr.145/1997 reglementeaza principalul sistem de ocrotire a sanatatii populatiei, in Romaania. Din perspectiva protectiei speciale a persoanei cu handicap, aceasta lege are mai multe prevederi relevante. Astfel, conform art.6, lit.b, „persoanele cu handicap care nu realizeaza venituri din munca sau se afla in grija familiei, beneficiaza de asigurare de sanatate, fara plata contributiei”. Sunt precizate, totodata, o serie de facilitati  care vin si in sprijinul persoanei cu handicap.

                        Conform  Legii 705/2001 privind sistemul national de asistenta sociala, este specificat faptul ca „Asistenta sociala are obiectiv principal protejarea persoanelor care, datorita unor motive de natura economica, fizica, psihica sau sociala, nu au posibilitatea sa isi asigure nevoile sociale, sa isi dezvolte propriile capacitati si competente pentru integrare sociala”.

                        Persoana varstnica  are nevoie de protectia asistentei sociale, in acest sens fiind elaborata Legea 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice, care cuprinde directii de politica publica in activitatea de protectie  a acestora. Conform acestei legi, persoanele varstnice au dreptul la asistenta sociala in raport cu situatia sociomedicala si cu resursele economice de care dispun (art.1). Beneficiaza de prevederile prezentei legi si persoana varstnica ce se afla in imposibilitatea de a-si asigura nevoile sociomedicale, datorita bolii ori starii fizice sau psihice (art.3, lit.e).

                        Asistenta sociala a persoanei varstnice trebuie sa asigure respectarea drepturilor persoanelor – asa cum sunt reglementate in tratatele si conventiile internationale. Ca stat semnatar a Chartei Europene Revizuite, Romania s-a angajat sa promoveze, direct sau in cooperare cu organizatiile neguvernamentale, masuri adecvate pentru a permite persoanelor varstnice sa ramana membri activi ai societatii, sa dispuna de resurse suficiente pentru o viata decenta, sa participe activ la viata publica sociala, sa decida asupra propriei vieti si sa dispuna de serviciile sociale de ingrijire in functie de nevoile individuale. Documentul prevede, totodata, asigurarea unei existente corespunzatoare pentru persoanele aflate in regim institutionalizat.

                        Sanatatea mentala reprezinta o componenta fundamentala a sanatatii individuale si constituie un obiectiv major al politicii de sanatate publica. Guvernul Romaniei, prin organismele sale abilitate, intreprinde masuri pentru promovarea si apararea sanatatii mentale, prevenirea si tratamentul tulburarilor psihice, elaborand in acest scop Legea 487/2002, numita Legea sanatatii mentale si a protectiei persoanei cu tulburari psihice. In sensul prezentei legi, prin persoana cu tulburari psihice se intelege „persoana bolnava psihic, persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltata psihic ori dependenta de alcool sau de  droguri, precum si persoana care manifesta alte dereglari ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic in vigoare din practica medicala, ca fiind tulburari psihice”.

                        In temeiul acestei legi, ingrijirile oricarei persoane cu tulburari psihice se acorda in mediul cel mai putin restrictiv, prin proceduri cat mai putin restrictive, care sa respecte pe cat posibil integritatea sa fizica si psihica si sa raspunda in acelasi timp nevoilor sale de sanatate, precum si necesitatii de a asigura securitatea fizica a celorlalti (art. 26, alin. 2). De asemenea, orice persoana cu tulburari psihice are dreptul la cele mai bune servicii medicale si ingrijiri de sanatate mentala disponibile   (art. 35, alin. 1), trebuie tratata cu omenie si in respectul demnitatii umane si aparata impotriva oricarei forme de exploatare economica, sexuala sau de alta natura, impotriva tratamentelor vatamatoare si degradante (art. 35, alin. 2).

                        Asistenta sociala, ca parte importanta a protectiei sociale, reprezinta un mod obiectiv de punere in aplicare a programelor si masurilor de protectie sociala pentru acele categorii care se considera ca fac parte din populatia cu nevoi speciale – din aceasta categorie facand parte si varstnicii cu handicap psihic sever. Protejarea acestei categorii apare ca obiectiv central al prestatiilor de asistenta sociala, orientand activitatea statului la nivel central si local prin institutii special constituite, investite cu autoritate de functionare in aceasta directie. Existenta unui cadru legislativ puternic si coerent duce la dezvoltarea si functionarea sistemului de asistentata si securitate sociala, scopul fiind ajutorarea celor in dificultate, in functie de necesitati, pentru o integrare normala in comunitate.


CONCLUZII

Ca stiinta, asistenta sociala cerceteaza omul in contextul intregii totalitati de relatii sociale (economice, politice, moral-spirituale, etc.). O astfel de abordare este incompatibila cu incercarea de a reduce sarcina ei doar la argumentarea necesitatii ajutorului sau a protectiei sociale pentru anumite categorii de oameni, la niste recomandari ce tin de aceste probleme. Indiscutabil, ajutorul social, protectia sociala a populatiei, sunt directii deosebit de importante ale asistentei sociale, dar esenta ei sociala isi are radacini mult mai adanci.

               Asistenta sociala a persoanelor varstnice trebuie sa asigure respectarea drepturilor persoanelor  - asa cum sunt ele reglementate in tratatele si conventiile internationale. Ca membra a O.N.U., si tara noastra are obligatia de a se alinia recomandarilor Adunarii Mondiale, elaborandu-si propria politica sociala adaptata realitatilor, avand in vedere ca Romania se confrunta cu fenomenul imbatranirii populatiei, in paralel cu problemele specifice tranzitiei. De aceea, trebuie analizat efectul schimbarilor demografice asupra activitatilor din diverse sectoare economice, precum si asupra sistemelor de securitate sociala, de sanatate si educatie.

            Este necesara protectia si promovarea drepturilor umane ca o prioritate. In acest sens, guvernul trebuie sa promoveze aspectele pozitive, sa incurajeze perceptia persoanelor varstnice ca persoane active, sa creeze conditii ca ele sa se bucure de sanatate, securitate ssi sa participe activ la viata politica, economica, sociala si  culturala, sa previna violenta, abuzul, in special asupra femeilor, sa intareasca masurile legale si sa ofere victimelor mecanisme de protectie si sprijin. Este necesara includerea persoanei varstnice pe agenda dezvoltarii, in strategii pentru combaterea saraciei si marginalizarii sociale, prin acordarea unei atentii sporite nevoilor lor.

            Guvernul are obligatia de a asigura acces egal si universal la servicii sociale si de sanatate, impreuna cu intarirea rolului cheie jucat de familie, voluntari, comunitate, si organizatii nonguvernamentale pentru varstnici. De asemenea, trebuie urmarita promovarea relatiilor intre generatii - ca element esential al coeziunii sociale, intarita colaborarea la nivel nattional si local, intre institutii publice, agentii si organizatii internationale si reprezentantii societatii civile. Colaborarea intre sectorul public si privat reprezinta un factor important de mobilizare a fondurilor necesare pentru cercetare, pregatire profesionala in geriatrie si gerontologie, precum si pentru acordarea de asistenta in implementarea activitatilor.

            Analizele recente ale problematicii specifice populatiei varstnice au evidentiat aspecte specifice, comune cu a altor tari, dar si ramaneri in urma:

                        - discriminare in angajarea celor ce au atins varsta pensionarii, chiar daca ei pot fi inca activi; acest fel de discriminare are si influente negative asupra societatii, deoarece obliga o parte a persoanelor varstnice la pasivitate, nevalorificand restantul lor activ; pe de alta parte, varstnicii au tendinta sa lucreze atat timp cat pot, datorita pensiilor mici.

                        - probleme numeroase apar in cazul persoanelor varstnice cu probleme de sanatate si care necesita ingrijiri: ingrijirea persoanelor varstnice nu este in suficienta masura abordata la nivel politic si comunitar; prestatorii privati de  servicii, oricat de bune ingrijiri ar acorda, nu sunt o solutie prin ei insisi, fara o implicare din partea statului, cat si din partea profesionistilor. Elementele acestui sistem de abordare ar putea fi: principiile generale coordonatoare sa prevada ca persoana varstnica trebuie sa traiasca o viata implinita si in demnitate pana la moarte; concentrarea pe nevoile persoanelor; prevenirii imbolnavirilor si intaririi sanatatii trebuie sa i se acorde o mai mare importanta in timpul vietii active.

            Incepand cu anii '60, in majoritatea tarilor dezvoltate, numarul persoanelor varstnice cu dizabilitati psihice tratate in comunitate a crescut comparativ cu al celor internate in spitalele de psihiatrie. Acest lucru a fost posibil datorita avantajelor medicamentelor psihotrope si a schimbarii atitudinii favorabila incarcerarii pesoanelor cu astfel de tulburari psihice.

            In acest context, si sistemul de protectie speciala din Romania s-a aflat si se afla intr-un proces de cautare a formelor de organizare, domeniul protectiei speciale a persoanelor varstnice cu handicap psihic necesitand un proces continuu de reevaluare si perfectionare.


STUDIU DE CAZ

                        T.E. – feminin, 80 ani, dementa Alzheimer

COMPONENTA SOCIALA A FAMILIEI

DETALII FAMILIE

            Familie nucleara, legal constituita, alcatuita din T.I. - sotul, 84 de ani, pensionar limitaa de varsta. Din caasatorie au rezultat doi copii: T.V., fiul, 60 de ani, salariat, casatorit cu T.L., 54 de ani, casnica si D.M., fiica, 51 de ani, salariata, casatorita cu D.G., 54 de ani, salariat.

            Batranii locuiesc cu familia fiicei, cu care se afla in  relatii foarte bune, desi datorita deteriorarii starii de sanatate a mamei, a existat o tendinta de izolare din partea familiei varstnice. Asigurand suportul emotional necesar, familia fiicei a reusit sa-si ajute parintii sa treaca peste perioada de criza, asigurandu-i ca le vor fi alaturi in  permanenta.

ORIGINEA ETNICA – romana

LIMBA – romana

RELIGIE – ortodoxa; pana la debutul bolii, d-na. T.E. mergea foarte des la biserica.

FAMILIA LARGITA

            Sora d-nei. T.E., d-na. L.R. (care locuieste destul de aproape) o viziteaza des, fiind profund afectata de boala acesteia.

            Fiul, dl. T.V. si sotia acestuia locuiesc in alt oras, dar se intereseaza permanent de parinti si ii viziteaza de cateva ori pe an.

            Nepotii (D.C., 30 de ani si T.A., 34 de ani) locuiesc separat dar, cunoscand situatia bunicii, sprijina moral familia.

CONTACTE CU ALTI PROFESIONISTI

            Familia are relatii cu medicul de familie si medicul specialist pentru urmarirea starii de sanatate a batranei. De asemenea, tin legatura cu politistul din cartier, deoarece d-na. T.E. a avut plecari repetate de acasa, fiind adusa inpoi de catre vecini sau politie. La indrumarea medicului specialist, d-na. T.E. a fost prezentata Comisiei de Expertiza Medicala a Persoanelor cu Handicap – Adulti, obtinand un certificat de persoana cu handicap gradul grav, cu asistent personal, avand diagnosticul de «Dementa Alzheimer». Ca urmare, familia s-a adresat Serviciului Public Judetean de Asistenta Sociala pentru acordarea drepturilor conform legii pentru gradul in care a fost incadrata d-na. T.E.

OCUPATIE, LOC DE MUNCA

            D-na. T.E. nu a lucrat niciodata, ocupandu-se de cresterea copiilor proprii si apoi a celor doi nepoti. Sotul, dl. T.I. a lucrat ca lucrator comercial la Fabrica de Paine, de unde a iesit la pensie.

            Fiica, D.M., este educatoare si lucreaza la o gradinita cu program normal, iar ginerele este medic veterinar si detinea un cabinet de medicina veterinara.

SITUATIA FINANCIARA A FAMILIEI

VENITURI

CHELTUIELI

Pensia sotului = 180 lei/lunar

Salariul fiicei = 350 lei/lunar

Venitul ginerelui = 700 lei/lunar

TOTAL  = 1230 lei / lunar

Alimente = 600 lei

Imbracaminte = 50 lei

Produse igiena = 50 lei

Intretinerea locuintei = 150 lei

(lumina, apa, gaze, telefon, TV )

Medicamente + cheltuieli = 100 lei

legate de sanatate

Taxe, impozite, cabinet = 100 lei

Recreere, relaxare = 80 lei

TOTAL = 1.130 lei / lunar

Deoarece bugetul este comun, revine fiecarui membru al familiei suma de aproximativ 310 lei / lunar.

            Diagnosticul diferential – bugetul este suficient, echilibrat.

            Diagnosticul etiologic – datorita faptului ca membrii adulti ai familiei sunt salariati si deoarece veniturile  sunt folosite adecvat, balanta dintre cheltuieli si venituri este echilibrata. Familia cheltuieste sume mai mari pentru mancare si medicamente fata de sumele cheltuite pentru imbracaminte, recreere, cultura, incercand sa asigure conditii de trai cat mai bune persoanei varstnice cu handicap.

CONDITII MATERIALE

            Familia locuieste intr-o casa proprietate a familiei T.I. si T.E., care va ramane mostenire fiicei (aceasta investind in modernizarea si intretinerea casei parintesti). Casa este formata din 5 camere, bucatarie si baie, ingrijit mobilate, curat intretinute. Locuinta este canalizata, cu apa curenta la bucatarie si baie (rece si calda), incalzirea este cu gaze, nivelul de umiditate este normal iar lumina este suficienta.

            Familia T. locuieste in 2 din cele 5 camere; acestea sunt curat intretinute, mobilate decent, avand toate conditiile unui trai decent. Desi d-na. T.E. este dignosticata cu Dementa Alzheimer si nu se poate ingriji singura, camera este curata, lenjeria de pat si hainele sunt curat intretinute, iar bolnava are o tinuta ingrijita. Acest lucru este asigurat de asistentul personal (o vecina, in varsta de 47 de ani, apropiata de familie), pana la sosirea fiicei de la serviciu. Desi ingrijirea unei persoane varstnice cu handicap psihic sever este foarte dificila si obositoare, fiica declara ca relatia sa cu mama a fost foarte apropiata si indiferent de natura bolii, va incerca sa-i fie alaturi; sotul este de acord si o sprijina in permanenta, socrii fiindu-i singurii parinti (a crescut intr-o casa de copii, iar facultatea a facut-o cu sprijinul sotiei si al socrilor).


ISTORICUL PACIENTULUI

            D-na. T.E. este nascuta la tara, intr-o familie cu 7 copii. A absolvit 2 clase primare la scoala din sat si a lucrat, ca si ceilalti memebri ai familiei sale, la munca campului. S-a casatorit cu dl. T.I. de la varsta de 16 ani; primul copil l-a nascut la 20 de ani, iar fiica la 9 ani diferenta. S-a mutat cu sotul la oras dupa nasterea primului copil; nu a lucrat niciodata, ocupandu-se de  gospodarie si de cresterea si educarea copiilor.

            Nu a avut probleme deosebite de sanatate, fiind activa pana la varsta de 78 de ani, cand a inceput saa manifeste primele semne de boala: slabirea atentiei, scaderea capacitatii de judecata, dezorientare temporo-spatiala, culminand cu plecarea de acasa fara a mai sti sa se intoarca (a fost gasita de o vecina si adusa acasa dupa cateva ore).

In urma internarii la sectia de psihiatrie, i-a fost stabilit dignosticul de «dementa Alzheimer». De atunci boala a evoluat, ajungand ca in  prezent sa nu stie cum se numeste, sa nu-si recunoasca sotul si fiica (sotul este marcat si afectat de boala sotiei).

PUNCTE DE VEDERE ALE FAMILIEI

Prin angajarea unui asistent personal, situatia s-a imbunatatit simtitor, in sensul ca bolnava este ingrijita si supravegheata permanent, in acest fel fiica putand merge in continuare la serviciu, bugetul familiei nefiind astfel afectat de cheltuielile suplimentare privind ingrijirea unei persoane cu handicap, concomitent cu imposibilitatea de a munci a unui membru activ al familiei.

INFORMATII DIN ALTE SURSE

            Medicul de familie confirma cele relatate de familie, iar vecinii cunosc situatia d-nei. T.E., vizitand-o cand este posibil (in ultima perioada mai rar, datorita evolutiei negative a bolii ).      

PLAN DE INTERVENTIE INDIVIDUALIZAT

            Scop – asigurarea protectiei batranului aflat in dificultate si a familiei sale.

            Obiective – incadrarea varstnicului in grad de handicap;

-        angajarea unui asistent personal;

-        depunerea actelor la SPJAS pentru acordarea ajutorului special;

-        asigurarea suportului psihologic pentru familie;

-        asigurarea ca familia poate acorda ingrijile necesare persoanei cu handicap psihic;

-         prevenirea institutionalizarii.

Mijloace – inregistrarea dosarului la SPJAS – pentru persoana cu handicap;

                -   inregistrarea dosarului la DAS – pentru asistentul personal;



                -   ancheta sociala pentru persoana cu handicap;

                -    ancheta sociala pentru asistentul personal;

                - iincurajarea familiei pentru continuarea ingrijirii bolnavului la domiciliu.

EVALUAREA

            Din punct de vedere al familiei – imbunatatirea situatiei emotionale si cresterea moralului familiei prin angajarea unui asistent personal pentru varstnicul cu handicap, aceasta degrevand grupul familial de o parte a sarcinilor care devenisera obositoare si destul de greu de indeplinit.

            Din punct de vedere al asitentului social – caz rezolvat.

            Din punct de vedere al institutiei – persoana varstnica cu handicap si familia acesteia  beneficiaza de facilitatile prevazute de lege si de serviciile de consiliere oferite familiei in dificultate.


STUDIU DE CAZ

 

            L.M. - feminin, 83 de ani, dementa senila

COMPONENTA SOCIALA A FAMILIEI           

DETALII FAMILIE

            D-na. L.M. este vaduva din anul 1990. Familia a fost legal constituita, din casatorie rezultand 3 copii: L.I., fiul, 63 de ani, pensionar limita de varsta, casatorit cu L. D., 59 de ani, pensionara limita de varsta; G.L., fiica, 58 de ani, casnica, casatorita cu G.G., 60 de ani, pensionat pe caz de boala; T.R., fiica, 55 de ani, casnica, casatorita cu T.L., 62 de ani, pensionar limita de varsta.

            D-na L.M. locuieste impreuna cu familia fiicei mai mici, relatiile din familie fiind destul de tensionate din cauza problemelor finanaciare si a bolii de care sufera batrana.

ORIGINEA ETNICA – romana

LIMBA – romana

RELIGIE - ortodoxaa; familia frecventeaza destul de rar biserica (doar la sarbatorile religioase).

FAMILIA  LARGITA

            D-na. L.M. nu mai are frati sau surori in viata. Fiul, L.I. locuieste in comuna X, la o distanta de 60 km., vizitandu-si mama destul de rar, dar ajutaand-o cu produse alimentare. Fiica, G.L., locuieste in Braila, este in relatii bune cu mama si sora sa, dar nu le poate ajuta decat moral, ea insasi avand  o situatie deosebita in familie, in sensul ca isi ingrijeste sotul bolnav, imobilizat la pat. Cele doua nepoate care locuiesc impreuna cu familia (T.A. 33 de ani si  T. C, 25 de ani) o ajuta pe mama la treburile casnice si la ingrijirea bunicii.

CONTACTE CU ALTI PROFESIONISTI

            Familia are relatii cu medicul de familie si cu medicul specialist pentru urmarirea starii de sanatate a batranei, solicitand dese internari la sectia de psihiatrie.  Ca urmare a internarilor, i s-a staabilit diagnosticul de 'Dementa Senila'. La indrumarea medicului specialist, d-na. L.M. a fost prezentataa Comisiei de Expertiza Medicalaa a Persoanelor cu Handicap - Adulti, obtinand un certificat de persoana cu handicap gradul grav, cu asistent personal. Dupaa aceasta, familia  s-a  adresat Serviciului Public Judetean de Asistenta Sociala, pentru acordarea drepturilor conform legii pentru gradul in care a fost incadrata d-na. L.M.

OCUPATIE, LOC DE MUNCA

            D-na. L.M. nu a lucrat niciodata, ocupandu-se de cresterea copiilor; sotul a lucarat  pe santier, in constructii, pana la pensionare.

            Fiica, T.R. este casnica, iar ginerele este pensionar. Una dintre nepoate , T.C. lucreazaa la patron, ca vanzatoare .

SITUATIA FINANCIARA A FAMILIEI

VENITURI

CHELTUIELI

Pensia de urmas = 105 lei/lunar

Pensia ginerelui = 230 lei/lunar

Salariul nepoatei = 240 lei/lunar

Alocatia stranepoatei= 21 lei/lunar

TOTAL = 596 lei/lunar

Alimente = 300 lei

Intretinerea locuintei = 120 lei

Produse igienice = 20 lei

Medicamente  =  100 lei

Chelt. Sanatate

Imbracaminte = 20 lei

Cheltuieli scolare = 25 lei

TOTAL = 585 lei/lunar

Deoarece bugetul este comun, revine fiecarui membru al familiei suma de aproximativ  100 lei/lunar.

            Diagnosticul diferential - bugetul, desi este echilibrat, este insuficient.

            Diagnosticul etiologic - datorita faptului ca nu toti membrii adulti din familie sunt incadrati, exista un copil  care merge la scoala (in oras), un membru al familiei este bolnav, bugetul este insuficient. Familia cheltuieste foarte putini bani pentru imbracaminte, fiind privati de posibiliatea de a se relaxa; fiind o familie numeroasa, adultii fiind majoritari, se cheltuiesc multi bani pentru hrana zilnica.

CONDITII MATERIALE

            Doamna L.M. locuieste impreuna cu familia fiicei intr-o casa proprietate a acesteia, formata din 3 camere ssi bucatarie. Casa este construita din paianta, invelita cu tabla; incalzirea se face cu lemne, iar toaleta se afla in curte. Nu au apa curenta si nici canalizare, canalul aflandu-se in strada.

            Cele trei camere sunt curat intretinute, dar modest mobilate. Ferestrele sunt mici si de aceea lumina este insuficienta; de asemenea , din cauza panzei freatice care se afla la suprafata, peretii prezinta igrasie si persista  mirosul de mucegai.

            Doamna L.M. fiind diagnosticata cu Dementa senila, nu se poate ingriji singura, acest lucru fiind facut de catre fiica sa, care urmeaza sa-si depuna dosar pentru a fi incadrata ca asistent personal.  Batrina are o tinuta neingrijita, refuzand cu incapatanare sa fie spalata, schimbata sau pieptanata; nu merge la toaleta, nu stie sa manance singura, fiica sa fiind cea care are grija de acestea.  Familia suporta cu greu boala batranei, mai ales ca aceasta nici nu ii mai recunoaste, dar declara ca nu doresc ca aceasta sa fie internata intr-o institutie, familia avand nevoie atat de venitul pensiei de urmas, cat si de salariul pe care il va primi fiica.

ISTORICUL PACIENTULUI

            D-na. L.M. este nascuta in Braila, intr-o familie cu trei copii, fiind singura care mai este in viata. S-a casatorit de la varsta de 17 ani, in urma casatoriei rezultand 3 copii. Nu a lucrat niciodata cu carte de munca, dar a fost o croitoreasa priceputa, intretinandu-si familia din banii castigati. Sotul a lucrat  mai mult pe santier, fiind de meserie zidar; a fost un mare consumator de bauturi alcoolice, din acest motiv avand discutii si certuri care degenerau pana la violenta asupra sotiei si chiar a copiilor.

            D-na. L.M. nu a avut probleme deosebite de sanatate, fiind o femeie activa pana la varsta de 75 de ani, cand a inceput sa manifeste primele semne de boala: amnezie, neglijenta vestimentara, indiferenta, combinate cu negarea perturbarilor.

In urma internarilor la sectia de psihiatrie, i-a fost stabilit diagnosticul de „Dementa senila'. De atunci boala a evoluat, ajungand ca in prezent sa nu stie cum se numeste, ce varsta are, iese tot mai rar afara din camera, prezinta inconstinenta.

PUNCTE DE VEDERE ALE FAMILIEI

            Ca urmarea a faptului ca d-na L.M. va beneficia de ajutorul special acordat persoanei cu handicap, precum si  a  angajarii fiicei ca  asistent personal, situatia  s-a imbunatatit simtitor; datorita cresterii bugetului familiei, va creste si  posibilitatea asigurarii unor conditii de viata mai bune, atat pentru batrana cat si pentru ceilalti membri ai familiei.

INFORMATII DIN ALTE SURSE

            Medicul de familie confirma diagnosticul, cunoscand si problemele familiei respective. De asemeneea, vecinii cunosc situatia dar o viziteaza pe batrana foarte rar, spunand ca „nu mai este femeia care era odata'.

PLAN DE INTERVENTIE INDIVIDUALIZAT

            Scop - asigurarea protectiei sociale a batranului si a familiei sale.

            Obiective - incadrarea varstnicului intr-un grad de handicap;

                              - angajarea fiicei ca asistent personal;

                           - depunerea actelor la SPJAS pentru acordarea ajutorului special;

                           - asigurarea suportului psihologic pentru familie

- asigurarea ca familia poate acorda ingrijirile necesare persoanei cu   handicap psihic;

                          - prevenirea institutionalizarii

           

            Mijloace: - inregistrarea dosarului la SPJAS - pentru persoana cu handicap;

                            - inregistrarea dosarului la DAS - pentru asistentul personal;

                            - ancheta sociala pentru persoana cu handicap;

                            - ancheta sociala pentru asistentul personal;

                            - incurajarea familiei pentru continuarea ingrijirii bolnavului la domiciliu.

EVALUAREA

            Din punct de vedere al familiei - imbunatatirea situatiei materiale, emotionale si cresterea moralului familiei prin acordarea ajutorului special si angajarea unui asistent personal, aceasta degrevand grupul familial de o parte a cheltuielilor care afectau bugetul familiei, acest fapt constituind o motivatie in plus privind  ingrijirea la domiciliu a batranei.  

            Din punct de vedere al asistentului social - caz rezolvat.

            Din punct de vedere al institutiei - persoana varstnica cu handicap si familia acesteia beneficiaza de facilitatile prevazute de lege si de serviciile de consiliere oferite familiei in dificultate.


STUDIU DE CAZ

            U.M. – masculin, 70 ani, demeta arteriosclerotica

            COMPONENTA SOCIALA A FAMILIEI

            DETALII FAMILIE

            Dl. U.M. este vaduv din anul 1997. Familia a fost legal constituita, din casatorie rezultand o fiica, A.G., 45 de ani, vaduva (din anul 2002), salariata.

            Batranul locuieste cu fiica sa din anul 2003, relatiile de familie fiind tensionate datorita bolii de care sufera dl. U.M. si, mai ales, datorita faptului ca, in continuare consuma alcool.

            ORIGINEA ETNICA – romana

            LIMBA – romana

            RELIGIE – ortodoxa; dl. U.M. nu a frecventat biserica, refuzand si in prezent acest lucru.

            FAMILIA LARGITA

            Dl. U.M. are o singura sora in viata, d-na. M.C., 72 de ani, casatorita, care il viziteaza destul de des, icercand sa-si sustina moral nepoata.

            Nepotii A.A., 25 de ani si A.D., 22 de ani sunt studenti in Bucuresti, si nu sunt de acord cu faptul ca mama lor il ingrijeste pe bunic. Totusi, vin cat pot de des acasa, incercand sa o ajute si sa-i fie alaturi.

            CONTACTE CU ALTI PROFESIONISTI

            Familia are relatii cu medicul de familie si cu medicul specialist, pentru urmarirea starii de sanatate a batranului, acesta avand dese internari la sectia de psihiatrie. De asemenea, are relatii cu politistul din cartier, dl. U.M. fiind violent si agresiv. Ca urmare a internarilor i a-a stabilit diagnosticul de „ Dementa arteriosclerotica”. La sfatul medicului specialist, dl. U.M. a fost prezentat Comisie de Expertiza Medicala pentru Persoanele cu Handicap – Adulti, obtinand un certificat de persoana cu handicap gradul grav cu asistent personal. Dupa aceasta, familia s-a adresat Serviciului Public Judetean de Asistenta Sociala pentru acordarea drepturilor conform legii pentru gradul in care a fost incadrat .

            OCUPATIE, LOC DE MUNCA

            Domnul U.M. este pensionar limita de varsta; sotia sa a lucrat in invatamant, fiind profesoara de chimie.

            Fiica, A.G. este salariata la o firma particulara, fiind incadrata ca jurist.

            SITUATIA FINANCIARA A FAMILEI

VENITURI

CHELTUIELI

Pensia d-lui U.M. = 460 lei/lunar

Salariul fiicei = 850 lei/lunar

Venit din chirie = 150 lei/lunar

TOTAL =1.460 lei/lunar

Alimente = 250 lei/lunar

Imbracaminte = 50 lei/lunar

Produse igiena =50 lei/lunar

Medicamente = 100 lei/lunar

Intretinerea locuintei =230 lei/lunar

Cheltuieli cu copiii = 700 lei/lunar

(chirie, carti, etc.)

TOTAL = 1.380 lei/lunar

 

Bugetul este comun, fiecarui membru al familiei revenindu-i suma de aproximativ 350 lei/lunar.

            Diagnosticul diferential – bugetul, desi este echilibrat, este insuficient.

            Diagnosticul etiologic – datorita faptului ca sunt doi copii studenti, care studiaza in Bucuresti necesitand cheltuieli mari pentru intretinere si un membru al familiei este bolnav, bugetul este la limta, devenind uneori insuficient. Aceste cheltuieli priveaza familia de posibilitatea de a se relaxa.

            CONDITII MATERIALE

            Dl. U.M. locuieste impreuna cu fiica sa intr-un apartament proprietate al acesteia, format din 3 camere, frumos mobilate, curat intretinute. Apartamentul este dotat cu cele necesare, oferind conditii bune de trai. Camerele sunt luminoase, iar nivelul de umiditate este normal.

Dl. U.M. locuieste intr-unul dintre dormitoare, curat intretinut, lenjeria si hainele sunt curate, este luminos, are televizor si aparat de radio proprii. Pana la sosirea fiicei de la serviciu, batranul este supravegheat si ingrijit de cumnatul acesteia, dl. A.T., in varsta de 57 de ani, incadrat ca asistent personal. Desi ingrijirea unei persoane cu handicap psihic este obositoare si dificila, d-na A.G. declara ca va face tot posibilul sa-si ingrijeasca tatal, dar ca, atunci cand nu va mai fi posibil, va apela la ingrijirea intr-o institutie.

            Dl. U.M. detine un apartament (mostenire comuna cu fiica), care in prezent este inchiriat.

ISTORICUL PACIENTULUI

            Dl. U.M. este nascut in comuna G., judetul Buzau, intr-o familie cu 4 copii. S-a casatorit la varsta de 22 de ani, in urma casatoriei rezultand un singur copil. A terminat scoala militara de subofiteri M.I., lucrand in acest domeniu pana la pensionare. Sotia sa a fost profesoara de chimie, decedand in anul 1997, ca urmare a unui infarct.

            Dl. U.M. a consumat bauturi alcoolice in permanenta, devenind violent in familie, din acest motiv relatiile cu sotia si mai ales cu fiica, fiind foarte tensionate. Dupa decesul sotiei, consumul de alcool s-a accentuat, motivat de convigerea ca a contribuit in mod semnificativ la moartea  sotiei. Fiica a incercat sa se apropie de tatal sau, desi relatiile dintre ei nu erau dintre cele mai bune (nepotii evita si in prezent, pe cat posibil, contactul cu bunicul lor).

            In anul 2002, dupa moartea ginerelui, survenita brusc, in urma unui accident rutier, la propunerea fiicei de a locui impreuna, dl. U.M. a fost de acord, spunand ca doreste sa-si ajute financiar unicul copil, considerand ca asfel ii vor fi iertate greselile din trecut.

            Dl. U.M. nu a avut probleme deosebite de sanatate pana in anul 2000 cand a suferit un usor accident cerebral.A continuat sa consume alcool, pana in momentul cand a realizat ca prezinta tulburari de memorie, labilitate emotionala, trecand de la o extrema la alta (ajungand de la starea de buna dispozitie la violenta verbala si chiar fizica). In urma internarilor la sectia de psihiatrie i-a fost stabilit diagnosticul de „ Dementa arteriosclerotica – fond etilic „. Boala a evoluat, imbracand aspectul unor episoade confuzionale si a suferit un nou accident cerebral, in urma caruia a eamas cu o usoara pareza dreapta, deplasandu-se cu greutate.

            PUNCTE DE VEDERE ALE FAMILIEI

            Prin angajarea unui asistent personal, situatia s-a imbunatatit simtitor, in sensul ca bolnavul este ingrijit si supravegheat permanent, fiica putand merge in continuare la serviciu.Asfel, bugetul familiei nu este afectat de cheltuieli suplimentare privind ingrijirea unei persoane cu handicap, concomitent cu imposibilitatea de a munci a unui membru activ al familiei.

            INFORMATII DIN ALTE SURSE

            Medicul de familie confirma cele relatate de familie, iar prietenii cunosc situatia dlui. U.M., vizitandu-l destul de des , dar acuzandu-l ca este singurul vinovat de starea in care se afla.

            PLAN DE INTERVENTIE INDIVIDUALIZAT

            Scop – asigurarea protectiei sociale a batranului aflat in dificultate si prevenirea institutionalizarii.

            Obiective – incadrarea varsnicului intr-un grad de handicap.

-        angajarea unui asistent personal.

-        depunerea actelor la SPJAS pentru acordarea facilitatilor prevazute de lege.

-        asigurarea suportului psihologic pentru familie.

-        asigurarea ca familia poate acorda ingrijirile necesare persoanelor cu handicap psihic.

-        prevenirea institutionalizarii.

            Mijloace – inregistrarea dosarului la SPJAS pentru persoana cu handicap.

-        inregistrarea dosarului la DAS pentru asistentul personal.

-        ancheta sociala pentru persoana cu handicap.

-        ancheta sociala pentru asistentul personal.

-        incurajarea familiei pentru continuarea ingrijirii bolnavului la domiciliu.

EVALUAREA

            Din punct de vedere al familiei – imbunatatitrea situatiei emotionale si cresterea moralului familiei prin asigurarea suportului psihologic si angajarea unui asistent personal pentru varstnicul cu handicap, care sa asigure supravegherea acestuia, fapt care degreveaza familia de o parte a sarcinilor care devenisera obositoare si destul de greu de indeplinit.

            Din punct de vedere al asistentului social – caz rezovat.

            Din punct de vedere al institutiei – persoana cu handicap si familia acesteia beneficiaza de facilitatile prevazute de lege si de serviciile de consiliere oferite familiei, pentru prevenirea institutionalizarii.

           


BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Nr. crt.

AUTORUL SI DENUMIREA LUCRARII

1.

Alan Butler, Collen Pritchard: Bolile Mentale, Editura Alternative,

Bucuresti, 1993

2.

Constantin Bogdan: Elemente de geriatrie practica, Editura Medicala,

Bucuresti, 1992

3.

George Neamtu: Tratat De Asistenta Sociala, Editura Polirom, Iasi, 2003

4.

Ursula Schiopu, Emil Verzea: Psihologia varstelor, Editura Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 1981

5.

Dr. Gheorghe Vuzitas si Dr. Aurelian Anghelescu: Neurologie si

Psihiatrie, Editura Societatatea Stiinta si Tehnica, Bucuresti,

1996

6.

Dr. Ruxandra Rascanu: Psihologie Medicala si Asistenta Sociala, Editura

Societatea Stiinta si Tehnica SA, Bucuresti, 1996

7.

Verquerre R.: Reprezentarea parintilor in fata copiilor, Editura De Boek

Wesmael, Bruxelles, 1989

8.

Waller W.: Familia, Editura Reuben Hill, New York, 1951

9.

*   *   *   Revista de Asistenta Sociala, nr. 1 / 2003







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Asistenta-sociala




MODERNIZAREA PROTECTIEI SOCIALE
Functionalismul
ACTIVAREA RESURSELOR
ABANDONUL DE COPII
Politici sociale in sec. XX
ASISTENTA SOCIALA IN EUROPA MEDIEVALA
Managementul serviciilor sociale de sanatate
METODE DE INVESTIGATII IN CAZUL COPIILOR INSTITUTIONALIZATI
Relatia dintre dezvoltare sociala si schimbare sociala. Acceptiuni si definitii.
Serviciile publice de sanatate si dezvoltarea sociala