Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» INCOERENTE SI CONTRADICTII IN ENUNTURILE DESPRE "LIMBA' SI "VORBIRE'


INCOERENTE SI CONTRADICTII IN ENUNTURILE DESPRE "LIMBA' SI "VORBIRE'




INCOERENTE SI CONTRADICTII IN ENUNTURILE DESPRE "LIMBA' SI "VORBIRE'

1. Conceptia la care am ajuns isi are originea, in primul rand, in dificultatile pe care le intampinam in definirea conceptelor de "limba' si "vorbire', concepte introduse in stiinta lingvistica de catre Ferdinand de Saussure5 si acceptate sau reelaborate apoi de o intreaga serie de lingvisti, discipoli sau nu ai maestrului genevez. Neconcordanta extensiva (si conotativa) dintre numeroa­sele definitii date celor doua concepte a fost semnalata de catre diversi autori, intre altii, O. Jespersen6 si, in special, A. Gardiner7.



2.  in ciuda conceptiei sale empirice ferme si unitare asupra limbajului, Jespersen, abordand distinctia mai sus amintita8, formuleaza pentru cele doua concepte definitii explicite si impli­cite destul de divergente. "Limba' {language) ar fi 'un fel de plural al vorbirii', "limbaj colectiv', 'conceptul comun care se extrage din limbajele individuale', iar limba unei natiuni ar fi "ansamblul deprinderilor prin care membrii unei natiuni obisnuiesc sa comunice cu altii'9. Totodata, "vorbirea''' {speech), "in sensul cel mai propriu si mai strict', ar fi actiunea lingvistica momentana exercitata de catre individ in conformitate, in masura mai mica sau mai mare, cu uzul lingvistic al persoanelor din jur10, dar, intr-un sens poate mai putin strict, ea s-ar identifica cu limbajul individual. Raspunzand interventiei lui Gardiner la al III-lea Congres International al Lingvistilor, Jespersen precizeaza ca este vorba despre distinctia dintre concret si abstract, si ca exista diferite grade de abstractizare, corespunzatoare diferitelor comunitati luate in consideratie (dar incepand cu deprinderile lingvistice particulare ale individului)11. invatatul danez stabileste, deci, o serie de opozitii, care, desi necontradictorii, nu pot, in nici un fel, sa fie considerate ca fiind identice: 1) utilizare lingvis­tica momentana de catre individ - uz lingvistic al comunitatii;

2)  limbaj individual - limbaj colectiv (concept comun, care rezulta din limbajele individuale; cf, mai departe, W. Porzig);

3) ansamblu de deprinderi lingvistice ale unui individ - ansamblu de deprinderi lingvistice ale unei comunitati; 4) limbaj concret -limbaj abstract (acte lingvistice concrete - diferite grade de abstractizare, care cuprind si limbajul individual). Cu aceasta ultima distinctie, ne intoarcem la ceea ce am vazut deja la H. Paul (cf. nota 4), fara sa se fi facut vreo diferentiere in realitatea particulara concreta a limbajului.

3.1.  Distinctia intre vorbire si limba ne apare, asadar, si mai imprecisa. Dar imprecizia sporeste atunci cand confruntam diversele conceptii care sunt explicit sau implicit dualiste si aceasta se intampla in ciuda rigorii cu care distinctia se poate stabili pentru fiecare conceptie particulara.

3.2. Pentru Harold Palmer12, "vorbirea' {speech) este 'ansam­blul activitatilor fizice si mentale13 implicate in actul prin care o persoana comunica alteia un anumit concept (gand, notiune sau emotie)' (cf. prima opozitie a lui Jespersen); "limba' {language) este 'ansamblul de conventii adoptate si sistematizate de catre o masa socializata de utilizatori ai vorbirii' cu scopul de a asigura inteligibilitatea pentru toti (cf. a treia opozitie a lui Jespersen); vorbirea este 'un joc de activitati personale', in timp ce limba 'este un ansamblu de conventii, o cheie'14 .

3.3.  Charles Bally15 interpreteaza distinctia saussuriana ca opozitie intre "averea' lingvistica sociala {limba) si utilizarea lingvistica individuala {vorbire) si o accepta formal ca atare: parole este "limba in actiune, limba actualizata, la langue en equilibre et en pleinfonctionnement'. Dar adauga la aceasta dis­tinctie o noua opozitie caracteristica, de ordin functional (intelec­tual - afectiv sau vital, obiectiv - subiectiv): limba, sistemul organizat, ar cuprinde elementele referitoare la comunicarea si

intelegerea gandurilor; vorbirea, in schimb, ar fi un instrument al vietii afective, ar exprima sentiment si actiune. intre limba si vorbire ar exista o opozitie activa, s-ar da o adevarata lupta: prin intermediul limbajului afectiv, elemente noi ar patrunde in mod continuu in limba.

Cu aceasta, Ch. Bally nu restituie vorbirii intreaga importanta de care o privase Saussure ca posibil obiect pentru o lingvistica -lingvistica (dat fiind ca limbajul afectiv insusi s-ar studia, dupa conceptia sa, in limba, de catre stiinta numita stilistica, in opozitie cu gramatica, iar gramatica ar studia aspectul normal sau intelectual, de pura comunicare), dar, cel putin, umple, in parte, prapastia pe care maestrul o sapase intre limba si vorbire (caci intre ele se intinde acum, in mod constant, puntea limbajului afectiv). Si, ceea ce este mai important pentru noi, el transfera, intr-un anumit fel, opozitia in planul vorbirii concrete, in care s-ar gasi elemente de limba si, in acelasi timp, elemente de vorbire. O alta idee foarte importanta a lui Bally pentru lamurirea problemei care ne preocupa este cea pe care o gasim exprimata implicit in doua paragrafe succesive din lucrarea sa Linguistique generale et linguistique frangaise: limba ar fi o institutie sociala si, in acelasi timp, un sistem, intr-un anumit sens, autonom: "schimbarile pe care le observam intr-o limba de-a lungul timpului sunt determinate, in parte, de o orientare noua a spiritelor, dar sistemul lingvistic in sine, indreptat intr-o anumita directie, se poate dezvolta in mod autonom si, prin reactie indirecta, poate modela intr-un fel nou gandirea colectiva'16.

Sa evidentiem, in sfarsit, modul in care Bally vede relatia temporala intre cele doua aspecte ale limbajului: limba preexista vorbirii din punct de vedere static, iar vorbirea preceda limba din punct de vedere genetic17.

Dupa cat se pare, Bally se refera la geneza primara a limbajului, dar aceeasi conceptie se poate aplica oricarui act lingvistic concret, dat fiind ca "limba' se creeaza neincetat prin intermediul vorbirii: actul lingvistic este realizare a unei "limbi' precedente (sistemul actelor lingvistice anterioare luate ca model) si este, in acelasi timp, element al unei noi "limbi', al unui nou sistem, oarecum diferit, la a carui constituire contribuie. Situandu-ne in planul actului lingvistic, avem, prin urmare, o dubla perspectiva si putem distinge doua "limbi': una care apar­tine trecutului ("avere' lingvistica, sistem anterior), alta care apartine viitorului ("produs', sistem nou).

3.4. Analoga este interpretarea data de Walter Porzig18, care traduce termenul langue prin Sprachbesitz ("avere' lingvistica) si parole prin Gesprach (vorbire, conversatie), rezervand termenul Sprache pentru limbajul in general. Gesprach este vorbirea reala, concreta (das wirkliche Sprechen); Sprachbesitz reprezinta o serie de imagini mnemotehnice si de deprinderi (eine Reihe von Erinnerungsbildern und eingeiibten Gewohnheiten) acumulate in constiinta vorbitorului, care este conditia vorbirii. Dar Porzig are o viziune mai precisa asupra dublei perspective posibile din planul vorbirii, caci arata limpede posibilitatea constituirii "limbii' si pe baza actelor lingvistice concrete19.

Pentru Porzig, "limba' unei comunitati ar fi, prin urmare, pe de o parte, suma actelor lingvistice constatate in mod

concret chiar in ea; pe de alta parte, ar fi suma diferitelor "averi' lingvistice individuale, sau, mai bine spus, acea parte care este comuna acestor "averi' si care constituie fundamentul intelegerii reciproce intre vorbitori. Avem, prin urmare, trei concepte de "limba' clar diferentiate: 1) suma a actelor lingvistice concrete;

2)  conditie a oricarui act lingvistic, Sprachbesitz individual;

3) sistem de isoglose care reuneste aspectele comune acestor Sprachbesitze individuale ale vorbitorilor unei comunitati (cf. Jespersen, 3).

Sa observam, totusi, ca primul dintre aceste concepte, cel putin in formularea data de Porzig, ar corespunde, dupa alti autori (si dupa F. de Saussure insusi20), mai degraba vorbirii. Astfel, de exemplu, Penttila21 considera vorbirea (Rede) ansamblul asistematic a ceea ce el numeste "cuvinte de primul tip', adica cuvinte pronuntate sau scrise in mod concret, in timp ce limba (Sprache) ar fi clasa ordonata sintactic a insesi acestor cuvinte concrete, un sistem supraindividual din care ar fi eliminate, in mod automat, toate aspectele pur personale constatate in vorbire.

3.5. Notiunea de "avere' lingvistica apare, desi cu carac­teristici oarecum diferite, si in conceptia lui Alan H. Gardiner22, invatatul care, dupa Palmer, a sustinut cu mai mare tenacitate, in mediul de limba engleza, distinctia dintre vorbire (speech) si limba (language). Dupa Gardiner, opozitia fundamentala se stabileste intre activitatea lingvistica si o "stiinta' care este, in

acelasi timp, conditie si produs al acestei activitati23. in timp ce limba are, in mod evident, un caracter general si abstract, vorbirea este particulara si ocazionala, fiind proiectia semnelor abstracte ale limbii (a cuvintelor) in realitate24 . Vorbirea este activitatea de a vorbi, in general, dar si fiecare act particular de vorbire25 . Caracterul social sau individual nu este in sine determinant, caci actul lingvistic este, in acelasi timp, social si individual26 . Pe langa aceasta, ceea ce se cheama "limbaj individual' (cf. Jespersen) nu este vorbire, ci limba27. Opozitia dintre limba si vorbire este, asadar, absoluta. Totusi, limba si vorbirea sunt interdependente si, mai mult chiar, se intrepatrund in mod intim; pe de o parte, vorbirea este "the sole generator of language'28, pe de alta parte, in orice act de vorbire intervine limba29. La fiecare act lingvistic concret, la fiecare propozitie rostita participa "fapte de limba': cuvinte si scheme gramaticale30. Dar cu aceasta aspectul de vorbire al vorbitului concret se reduce la structurarea frazei si la selectarea semnelor oferite de limba31. Iata-ne aici in fata unui concept mult mai limitat al "vorbirii' (facts of speech), care nu mai cuprinde tot vorbitul, ci numai aspectul original si inedit al acestuia32 (idee respinsa de Ch. Bally)33. Aceasta distinctie ar justifica o separatie neta intre morfologie (cuvinte si formele lor, categorii verbale) si sintaxa (propozitii si structura lor, functii sintactice). Dar chiar si functiile sintactice sunt "termeni de limba', cel putin ca scheme neaplicate, ca "structuri' sau modele lingvistice neatasate inca de cuvinte particulare, "deoarece sunt termeni ai unor scheme neaplicate, ai unor structuri care pot fi exprimate prin simboluri algebrice si care, in limba, nu sunt inca legate de cuvinte particulare' 34.





Asadar - dupa stabilirea faptului: ca "limba' nu ia nastere decat prin "vorbire' [sp. habla, germ. Rede]; ca in vorbit [sp. hablar, germ. Sprechen] coexista "fapte de limba' si "fapte de vorbire'; ca "limba' poate fi considerata in plan abstract ca existand in afara vorbitului si independent de vorbire (cel putin din punct de vedere statistic), in timp ce vorbirea nu poate fi conceputa in afara limbii si independent de ea, de vreme ce limba reprezinta insasi forma vorbirii, "schema' ei -, este evident, dupa toate acestea, ca distinctia propusa initial de Gardiner nu se mai poate sustine in mod coerent. Dar autorul, impingand pana la ultimele consecinte contradictia implicata in opozitia limba-vorbire, nu reuseste sa traga singurele concluzii care noua ni se par coerente: 1) sau "limba' este pura abstractiune, dedusa a posteriori din vorbitul concret, ca sistem al elementelor constante care se stabilesc aici, si atunci unica realitate lingvistica concreta este vorbitul, care, daca dorim, se poate numi "vorbire'; 2) sau "limba' se identifca cu "faptele de limba' (facts of language, fapte lingvistice sistematice si conventionale intr-o comunitate), iar "vorbirea' cu "faptele de vorbire' (facts of speech, aspectul original si inedit din orice act lingvistic), si atunci "limba' si "vorbirea' sunt doua aspecte care se disting in vorbitul concret; 3) sau, daca se considera "limba' ca ceva exterior vorbitului, atunci nici vorbirea nu se poate identifica cu tot vorbitul (in care se constata si fapte de limba) si ar trebui sa o identificam cu un singur aspect al vorbitului, anume aspectul concret care apare pentru prima data in actele lingvistice considerate (iar vorbitul ar fi atunci convergenta intre un "virtual concretizat', limba, si un "concret primar', vorbirea), ori, mai bine, sa o identificam cu ceva exterior vorbitului insusi, cu acel factor psihic sau impuls expresiv care se intalneste in limba si se combina cu limba pentru a constitui vorbitul.

Deducem, totusi, din analiza patrunzatoare a lui Gardiner, o serie de idei si de constatari pe care le consideram cu totul edificatoare pentru problema care ne intereseaza: 1) limba exista ca "forma' in vorbitul insusi; 2) "faptele de limba' se constata si se disting in mod concret numai in vorbit; 3) sunt "fapte de limba' nu numai cuvintele, ci si functiile si modelele sintactice,

ca "scheme neaplicate'; 4) "limbajul individual' (sistemul de acte lingvistice ale unui individ) are caracter de "limba'; 5) vorbitul este o activitate care se bazeaza pe o "stiinta'; 6) este posibil si se justifica sa dam numele de "vorbire' unui aspect particular al vorbitului; 7) "vorbirea' ca "vorbit' este, intr-o anumita masura, "limba' sau, daca nu, nu este nici macar vorbitul, nu este acti­vitate lingvistica propriu-zisa, ci este ceva care o preceda.

3.6. in aceasta ultima directie se orienteaza, cu perfecta rigoare logica, invatati ca Sechehaye si Brendal.

intr-adevar, dupa cum observa Sechehaye35, daca vorbirea concreta este realizare a "limbii', este exprimare cu mijloace lingvistice, atunci ea este deja, intr-un anumit fel, "limba': de aici, distinctia intre "vorbirea propriu-zisa', simplu impuls ex­presiv si, prin urmare, fenomen "pre-lingvistic' (cf. Devoto), si "vorbirea organizata', veriga indispensabila intre limba ca sistem static si limba ca "evolutie'36.

Viggo Brandal, intr-o lucrare publicata in 193237, vorbeste despre cele 'doua aspecte sub care se prezinta limbajul': "norma' (norm) si "vorbire' (tale), sau, cu alti termeni, "sistem' si "ritm'. Norma, sau sistemul limbii, ar fi de natura sociala si ideala sau formala; vorbirea, sau ritmul limbii, ar fi individuala si reala, adica functionala38 . Dar, cativa ani mai tarziu, intr-un studiu

publicat pentru prima data in 193739, Brandal distinge patru con­cepte in locul celor trei concepte saussuriene (langage = langue -parole): 1) "limbajul' (langage), sau capacitatea generala de a crea semne; 2) "vorbitul' (parole; N.B.: nu este vorba despre parole - vorbire), adica activitatea de a vorbi, in care se disting: 3) "limba' (langue), sistem de semne simbolice, 'institutie care se impune indivizilor si care, ca ideal sistematic, se gaseste la baza oricarui act de parole' si 4) "vorbirea' (discours) - 'totalitate ritmica ordonata in timp si, prin urmare, ireversibila, un ansamblu asimetric, caracterizat prin finalitatea spre care tinde, prin sensul sau sau orientarea sa, prin vointa sa constanta de exprimare', -adica, in mod fundamental, o intentie. in felul acesta, dezvoltand concepte implicite la Saussure, Brendal ajunge sa considere "limba' ca o entitate pur abstracta - "norma superioara care se impune indivizilor, ansamblu de tipuri esentiale pe care le realizeaza vorbirea intr-un mod variabil la nesfarsit' -, a carei structura sistematica este "un obiect autonom si, prin urmare, [] nederivabil din elementele pentru care ea nu este nici ansamblul, nici suma'40, adica nu este, cum ar spune Hjelmslev, nimic mai mult decat "o retea de functii'.

3.7. La conceptii asemanatoare ajung - interpretandu-1, dezvoltandu-1 si depasindu-1 pe Saussure, sau si pe alte cai - o serie intreaga de alti invatati: psihologi ai limbajului, ca Delacroix (dupa care limba este un "ansamblu de conventii lingvistice care corespund unui nivel spiritual, unui moment de dezvoltare a spiritului si a civilizatiei', "o forma ideala care se impune tuturor

indivizilor apartinand aceluiasi grup social')41 sau Buhler (limbile sunt "sisteme de forme lingvistice', iar acestea sunt specii, "obiecte de tipul ideilor platoniciene', "clase de clase, precum numerele')42 , si lingvistii structuralisti si functionalisti, ca fonologii Scolii de la Praga si, in special, Tmbetzkoy, pentru care "limba' este Sprachbesitz, tezaur lingvistic existent in constiinta vorbitorilor ('Limba exista in constiinta tuturor membrilor comunitatii lingvistice in cauza si sta la baza nenumaratelor acte concrete de vorbire') si, in acelasi timp, sistem abstract de functii sau, mai exact, de norme si reguli ("Dimpotriva, in limba, 'sem­nificatul' este reprezentat de reguli abstracte - sintactice, frazeo­logice, morfologice si lexicale. Caci, chiar semnificatiile cuvintelor, asa cum exista ele in limba, nu sunt nimic altceva decat reguli abstracte sau scheme de concepte []'. "Limba, constand in reguli sau norme, este, in opozitie cu actul de vor­bire, un sistem, sau, mai bine zis, un ansamblu de mai multe sisteme partiale')43 . Dar in toate aceste conceptii subzista, explicit sau implicit, identificarea intre "social' si "sistematic' (structural, functional).

3.8. in sfarsit, W. von Wartburg - care este, dupa opinia noastra, unul din cei mai saussurieni dintre lingvistii contem­porani, tocmai prin faptul de a fi incercat sa rezolve, sa concilieze si sa depaseasca antinomiile maestrului, fara sa le diminueze, si, in special, antinomia sincronie-diacronie, pentru a ajunge la un pozitiv "structuralism istoric' sau diacronic, ca si prin faptul de

a fi incercat sa reformeze si sa faca sa progreseze sassurianismul, printr-o sinteza cu doctrinele revolutionare ale lui Gillieron si Schuchardt (istoria sistemului - istoria cuvintelor) si cu aspectele cele mai profitabile ale idealismului lingvistic (limbajul ca institutie sociala - limbajul ca creatie individuala): toate acestea cu un succes pe care nimeni nu-1 poate tagadui - a incercat sa rezolve si antinomia fundamentala dintre langue si paroleAA , reusind, insa, numai sa accentueze interdependenta intre cele doua aspecte ale limbajului. Caracterizarile lui W. von Wartburg nu se indeparteaza prea mult de cele deje citate. Vorbirea este activitate individuala, adevarata energeia, folosire ocazionala a limbii de catre individ, 'valorificare si utilizare individuala a sistemului' si, in acelasi timp, activitate psihico-fizico-fiziologica ce permite aceasta valorificare45. Limba, in schimb, este sociala, comuna si sistematica, este 'limbaj supraindividual', 'suma a tuturor imaginilor de cuvinte si asociatii depozitate in toti vorbitorii'; este un "sistem de exprimare total si compact, care traieste virtual in totalitatea indivizilor', este "ergon, o opera realizata, un bun spiritual atotcuprinzator, in care toti membrii unei comunitati lingvistice traiesc spiritual', "un obiect pur sufletesc-spiritual, independent de activitatile fizico-fiziologice ale organelor vorbirii'. Limba "este intreg sistemul de exprimare care, in interiorul unei comunitati umane, serveste ca mijloc de intelegere', este "un patrimoniu social sau, mai bine zis, o aptitudine particulara a tuturor membrilor unei comunitati lingvistice si comuna tuturor'. Vorbirea ar corespunde spiritului individual, limba - spiritului colectiv.

Contradictiile continute in aceasta doctrina sunt evidente, mai ales in ceea ce priveste identificarea unor concepte atat de

deosebite, ca suma-sistem, patrimoniu-aptitudine, si nu putem considera ca fiind valabila, din punct de vedere stiintific, recurgerea la opozitii atat de ambigue si de arbitrare, ca "spirit individual'-"spirit colectiv', nu foarte diferite de vechea si abandonata opozitie intre "suflet individual' si "suflet colectiv'46. Gasim, totusi, la W. von Wartburg cateva afirmatii care, dupa parerea noastra, ating miezul problemei: 1) "impulsul spre vorbire [vorbirea lui Devoto, acea "parole propiu-zisa' a lui Sechehaye, discursul lui Brandal] este, oarecum, extralingvistic'; 2) "vorbirea se realizeaza potrivit regulilor limbii' si 3) limba apare, se manifesta in mod concret in vorbire (in vorbit)41; cf. Gardiner, 1 si 2.

3.9. Au numai tangential legatura cu problema noastra, deoarece prezinta contradictii de alta natura, doctrinele care considera ca unui monism teoretic trebuie sa-i corespunda in mod necesar un monism metodologic si ca lingvistica in calitate de stiinta (lingvistica istorica) trebuie sa se identifice in mod necesar cu lingvistica in calitate de filozofie (teoria limbajului), adica cu doctrinele idealiste, precum cele ale lui Croce si Vossler, care recunosc in limbaj exclusiv aspectul subiectiv, anume aspectul care, in termeni saussurieni, s-ar chema parole. Acest curent idealist isi are radacinile cele mai adanci la Vico si apoi la Herder, iar originile sale teoretice cele mai recente in celebra caracterizare humboldtiana a limbajului ca energeia sau Tatigkeit, adica activitate creatoare a spiritului. Dar Humboldt nu a cazut niciodata intr-un subiectivism absolut si nu a ocolit exigenta de a vedea in limbaj




o bipolaritate, o miscare dialectica intre subiectiv si obiectiv, individual si interindividual sau supraindividual, intre energeia si ergonA%. Acum, Croce49 crede ca poate sa depaseasca aceasta "insuficienta' care apare la Humboldt, identificand limbajul cu expresia si, in consecinta, cu poezia, si, in perfecta coerenta cu punctul sau de vedere, lingvistica cu estetica. Avem de-a face aici, ca si in alte puncte ale doctrinei lui Croce, cu simple conventii semantice prezentate ca adevaruri teoretice demonstrate sau demonstrabile: nu este vorba despre "lingvistica' si despre "limbaj' ca obiecte, ci despre ceea ce Croce numeste "lingvistica' si "limbaj'. Cei doi termeni sunt folositi de catre filozoful italian in sens restrictiv (ceea ce nu este expresie poetica Croce nu numeste "limbaj', ci fapte practice' sau "simplu sunet', si nu numeste "lingvistica', ci "activitate didactica' tot ceea ce nu este teoria limbajului, a limbajului sau, adica estetica), tot astfel cum termenul "expresie' indica la el ceea ce am numi mai degraba "exteriorizare' (cf. Kundgabe la Buhler), adica o singura functie a expresiei lingvistice. Toate acestea sunt conventii semantice care isi gasesc aplicarea in interpretarea si intelegerea sistemului lui Croce, dar nu in afara lui. Pe langa aceasta, Croce ne spune ca lingvistica generala se identifica cu estetica, "in ceea ce este reductibil la filozofie' si "ca adevarata stiinta'. Dar echivalenta "aspect al unei stiinte reductibile la filozofie' = "adevarata stiinta' reprezinta o noua conventie semantica, ce poate fi acceptata sau respinsa. in sfarsit, daca stiinta expresiei, a intregii expresii, se numeste "estetica', atunci putem si trebuie sa acceptam faptul ca cu ea se identifica "stiinta limbajului' (a ceea ce Croce numeste "limbaj') sau, mai bine, ceea ce Croce numeste "stiinta limbajului', dar nu si faptul ca se identifica in mod necesar in aceeasi "estetica' ceea ce altii, si in primul rand lingvistii, numesc "lingvistica', intr-adevar, aceasta ultima stiinta prezinta aspecte care nu se pot

reduce la filozofie. Problema insasi a "lingvisticii' fara adjective (cum se prezinta, cum se manifesta limbajul?) este diferita de problema "lingvisticii ca filozofie' sau a "filozofiei limbajului' (ce este limbajul?). Toata stiinta lucreaza in mod necesar cu generalizari, care sunt abstractiuni, "formalizari'. De aceea, daca Croce are perfecta dreptate situandu-se, ca filozof al limbajului, in realitatea concreta a acestuia, care este vorbitul, atunci are si Saussure motivele sale sa pretinda ca lingvistul, ca om de stiinta, sa se situeze in planul abstractiunii pe care o numim limba (ceea ce nu inseamna ca lingvistul trebuie sa ignore sau sa piarda din vedere vorbitul concret, pe care se bazeaza generalizarile sale), in planul sistemului lingvistic, pe care si Croce il vede, intr-o oarecare masura, ca fiind opus expresiei individuale, dar care, dupa el, ar fi "o constructie empirica fara existenta reala'. Cu aceasta ultima asertiune, putin modificata ('o abstractiune fara existenta concreta'), pot fi de acord cei mai multi lingvisti, dar nici unul dintre ei nu se gandeste, prin aceasta, sa anuleze valoarea propriei cercetari, pentru ca tocmai aceasta abstractiune este obiectul de studiu al unei mari parti a lingvisticii, pentru ca abstractiuni asemanatoare sunt toate asa-numitele "institutii sociale' si pentru ca cu abstractiuni de acelasi fel lucreaza o intreaga serie de stiinte, considerate ca atare tocmai pentru faptul ca nu se limiteaza sa inregistreze si sa clasifice materialul concret care se ofera in mod nemijlocit cercetarii. Asta inseamna ca, opunandu-se, in mod indreptatit, conceptiei "materialiste' despre limba ca realitate autonoma, ca organism independent de indivizii vorbitori, Croce a exagerat in sens contrar, considerand limbajul ca fenomen exclusiv subiectiv si negand orice obiectivitate limbii ca sistem. Dar obiectivism - asa cum au remarcat si altii - nu inseamna nicidecum "materialism' ("limba' este un "obiect' imaterial, abstract), iar idealismul filozofic se poate impaca perfect, fara nici un compromis teoretic, cu obiectivismul si chiar cu structuralismul lingvistic50.

Ramanand pe terenul filozofiei limbajului, Croce nu a trebuit sa-si modifice pozitia dar, in mod sigur, ar fi facut-o daca s-ar fi ocupat de lingvistica istorica, sarcina care i-a revenit prietenului si discipolului

sau german, Vossler. intr-adevar, acesta a plecat, in primele sale opere51, de la un croceanism intransigent, pentru a ajunge, in diverse lucrari ulterioare52, la o conceptie mult mai conciliatoare, ceruta de insasi activitatea sa de lingvist53. La inceput, Vossler considera ca parole (si anume, o parole poetica) este unicul obiect al lingvisticii si propune, in esenta, o conventie semantica de felul celor stabilite de Croce, identificand stiinta limbajului cu cea a stilului (lingvistica = stilistica) si eliminand din lingvistica (sau din "adevarata lingvistica' = estetica) orice cercetare care nu tine de estetica si pe care el o transfera istoriei culturii (Kulturgeschichte). Dar ulterior Croce stabileste o serie de opozitii, ca aspect estetic sau creativ-aspect istoric sau evolutiv, unificare-diferentiere, individ-mediu lingvistic etc. (care reprezinta, in parte, reveniri la Humboldt si, in parte, concesii nemarturisite facute saussurianismului), ajungand chiar sa admita ca limba poate fi conceputa "in abstracto ca un sistem de retele' si poate fi reprezentata ca un intermediar sau "medium intre individ si comunitatea din care acesta face parte'54.

Nu am zice, parafrazandu-1 pe Jaberg55, ca 'meritul idealismului consta mai degraba intr-un aspect negativ, in ceea ce a eliminat din lingvistica, decat intr-unui pozitiv, adica in ceea ce a adus stiintei noastre', pentru ca idealismului ii datoram reconsiderarea limbii literare, inflorirea studiilor de stilistica, abordarea istoriei limbii in stransa legatura cu istoria culturii si a simtului estetic. Dar, fara indoiala, lingvistica idealista a contribuit foarte putin la elucidarea relatiilor dintre

limba si vorbire, care nu este o pseudo-problema, si nici o problema lipsita de importanta, ci este problema insasi a constituirii lingvisticii ca stiinta perfect constienta de obiectul sau.

Nu putem considera ca o contributie importanta nici doctrina - mai degraba "idealizanta' decat idealista - sustinuta in mai multe lucrari de catre Giulio Bertoni56, care ar vrea sa opuna dihotomiei saussuriene (langage = langue - parole) o conceptie, in aparenta monista, a unei unice realitati - "expresia concreta' -, ce ar putea fi studiata in totalitatea sa atat in momentul sau subiectiv, de creatie sau estetic, numit "limbaj' (linguaggio), cat si in momentul sau obiectiv, instrumental, numit "limba' (lingua). "Limbajul' ar consta in activitatea gandirii, ar fi "insusi momentul estetic al gandirii', si s-ar manifesta "in accent, in timbru, in tonalitatea si in culoarea pe care le capata limba la fiecare vorbitor'. Momentul obiectiv ar fi "gandire gandita', "limba culturii, limba instrumentala, limba care se afla la dispozitia tuturor si care se poate studia in diferite feluri, ca fapt fizic, ca fapt social sau ca mijloc de comunicare etc.'57. "Adevarata limba' ar fi "limbajul individual', si abstragerea unei "limbi' - latina, sau italiana etc. - ar fi justificata si legitima din punct de vedere didactic, de simpla oportunitate practica sau comoditate empirica, dar ar constitui o eroare din punct de vedere stiintific-speculativ. Conceptia lui Bertoni a fost criticata de B. Croce58, care a considerat-o contradictorie, pentru faptul ca nu e croceana (sau nu e in intregime croceana), si a fost, de asemenea, criticata, ca fiind incoerenta din punct de vedere lingvistic, mai ales de catre G. Nencioni59. intr-adevar, nu se intelege bine pana la ce punct

 "limbajul' lui Bertoni s-ar identifica cu ceea ce, dupa Croce, ar fi in­tregul limbaj, pana la ce punct ar fi vorba de gandirea insasi in acti­vitate si pana la ce punct "limbajul' sau s-ar identifica cu parole a lui Saussure sau cu unele aspecte ale acesteia (ton, accent al vorbitorului etc). Totodata, justificarea teoretica pe care o da el "limbii' este nesatis­facatoare: lingvistica ar fi realmente o stiinta bizara daca ar avea drept obiect produsul unei "erori' stiintifice. in plus, aceasta "limba' atat de precar constituita ar fi un obiect, intr-un anumit fel, material sau natural ("lingua naturale') si ar putea fi studiat cu metodele stiintelor naturale. Totusi, credem ca trebuie sa retinem de la Bertoni ideea pe care o consideram fundamentala in conceptia sa, anume ca realitatea primara a limbajului este expresia concreta, pe baza careia stiinta lingvistica isi structureaza indispensabilele sale abstractiuni. Dar asta nu inseamna, pentru noi, ca aceleasi abstractiuni nu exista in constiinta vorbitorilor, ca virtualitati gata de a fi actualizate.

Conceptiile lui Croce si Bertoni au contribuit in mod evident la innoirea si revigorarea studiilor lingvistice, mai ales in Italia, si au lasat urme mai mult sau mai putin adanci in pozitiile teoretice ale multor lingvisti italieni. Si se poate ca doctrina lui Bertoni sa fi satisfacut mai mult pe lingvisti decat cea a lui Croce (caci teoriile mai putin coerente nu sunt intodeauna si cele mai putin fructuoase). Dar, in general, ambele doctrine au fost depasite, iar la aceasta depasire a contribuit permanent comparatia cu doctrina saussuriana. Astazi, chiar cei care nu se ocupa in mod special cu lingvistica teoretica si accepta formal gandirea lui Bertoni60 recurg si la ajutorul altor ganditori si ajung sa conceapa limbile ca "institutii sociale', ca "sisteme de fapte', ca "determinari istorice ale limbajului', considerand momentul estetic ca un "moment initial' al limbii si cazand de acord in a sublinia "necesitatea de a completa

lingvistica cu o sectiune care sa studieze elementul estetic' al limbajului ca "factor determinant al dezvoltarii lingvistice'51.

3.10. Conceptul de "limba' ca determinare istorica a limbajului a fost dezvoltat in mod admirabil, in diferite lucrari si cursuri universitare, de catre Antonio Pagliaro62, care porneste, tocmai, de la realitatea concreta a individului vorbitor si de la considerarea limbajului ca activitate cognitiva, pentru a ajunge la limba, care este "proiectie obiectiva si, in acelasi timp, conditie tehnica' a limbajului (activitate lingvistica). "Limba' apartine individului si, in acelasi timp, comunitatii din care el face parte, prezentandu-se in acelasi individ ca alteritate, ca ceva care apartine si celorlalti: este "obiectivare concreta a activitatii lingvistice a unui grup uman in spatiu si in timp'63; si in timp, pentru ca unitatea lingvistica este nu numai sincronica, ci si diacronica, este continuitate. Limba este "una din conditiile cele mai tipice' ale solidaritatii sistemelor "in care se realizeaza viata istorica a speciei umane'. Ca unitate, "limba' este un sistem de elemente si relatii si se opune ca atare altor limbi, dar in interiorul sistemului "ramane o mare libertate pentru manifestarile vorbirii', ale creativitatii individuale, dat fiind ca sistemul limiteaza numai ceea ce este arbitrar. in sfarsit, fiecare sistem are o fizionomie proprie, prin diversitatea modalitatilor de a diferentia si prin diversitatea cunoasterii, care, in limbi, se manifesta in sistemul

fonologie, in semnul lexical si morfologic si, respectiv, in siste­mul semantic, in care se reflecta o clasificare particulara a realului si un grad specific de abstractizare in clasificarea insasi64.

Este evident ca Pagliaro se apropie de structuralism, prin con­siderarea "limbii' ca sistem obiectiv, numai ca proiecteaza acest sistem in istorie, ca manifestare a unitatii si solidaritatii unui grup uman. Dar este acest sistem un sistem concret? Sau exista numai in constiinta solidaritatii lingvistice si spirituale care se constata la vorbitori? Caci este evident ca sistemul se concretizeaza, pentru a folosi imaginea plastica a lui W. von Wartburg, numai in "fascicolul de lumina' al actelor lingvistice. Credem ca Pagliaro nu ar putea sa nu admita acest lucru, dat fiind ca, pentru el, actul individual insusi este un act nu numai de vorbire, ci si de limba, deoarece individul 'nu se opune colectivitatii, ci este el insusi colectivitate'65, iar "limba reprezinta pentru individ un universal concret, istoric, in care el se realizeaza ca vorbitor'66.



4.1. Conceptiile expuse pana aici, care sunt toate post-saussuriene si - multe dintre ele - in mod declarat "saussuriene', si care nici macar nu sunt toate cate au fost enuntate pana in momentul de fata, prezinta, cum s-a vazut, evidente si serioase divergente in ceea ce priveste definirea conceptelor fundamentale de limba si vorbire: autorii lor stabilesc o serie intreaga de opozitii, aproape niciodata in termeni absolut identici.

4.2. Carui fapt i se datoreaza aceste divergente? in primul rand, fara indoiala, diversitatii punctelor de vedere, diversitatii planurilor in care se stabilesc opozitiile.

Unii invatati considera limbajul, in primul rand, in deter­minarile sale externe, in existenta sa in individ si in comunitate, si stabilesc, in consecinta, opozitii ca: aspect individual - aspect social; "avere' lingvistica individuala - "avere' lingvistica sociala; acte lingvistice individuale - uz lingvistic al comunitatii; acte individuale - patrimoniu sau institutie sociala; acte individuale - produs istoric colectiv. Altii considera limbajul din punctul de vedere al "conformatiei' sale si, ca urmare, opun aspectul ocazional aspectului general, unicitatea - repetitiei, asistematicul - sistematicului, realizarea - sistemului, impulsul expresiv - sistemului functional. Iar altii interpreteaza distinctia saussuriana ca fiind identica cu cea a lui Humboldt (energeia -ergon, Tatigkeit - Werk) si, astfel, opun activitatea lingvistica produsului lingvistic; sau interpreteaza distinctia saussuriana ca fiind reversul opozitiei humboldtiene: "stiinta' (sp. saber) -activitate, "avere' lingvistica - vorbit, "avere' lingvistica -functionare lingvistica, instrument - utilizare; sau, mai degraba, vad vorbirea ca o veriga intre doua "limbi' (conditie prealabila -activitate lingvistica - produs). Anumiti invatati considera ca este vorba de o opozitie intre concret si abstract (material - formal, real - ideal, efectiv - virtual sau potential); altii opun psiho-fizicul psihicului pur (realitate psiho-fizica individuala - realitate psihica sociala), iar altii opun subiectivul obiectivului, libertatea - regu­lilor, impunerii sociale, sau, staruind asupra functiilor particulare ale limbajului, opun expresivitatea conventionalitatii, aspectul afectiv si volitiv - aspectului de comunicare. Alte discrepante se datoresc faptului ca gradele de abstractizare care se iau ca baza pentru a defini "limba' nu sunt identice (caci se merge de la sistemul de cuvinte concrete al lui Penttila pana la "reteaua de functii' a lui Hjelmslev), sau faptului ca uneori se defineste limba prin raportare la vorbire si alteori se defineste vorbirea prin raportare la limba (si aceasta nu este o neinsemnata problema de prioritate, caci mai ales conceptul de limba se schimba in mod necesar in functie de perspectiva in care ne situam), sau se datoresc unor conventii semantice specifice, cum sunt cele care identifica "abstractul' cu "irealul' (Croce, Bertoni), sau "con­cretul' cu "obiectivul' (Pagliaro). Pe langa aceasta, poate interveni, ca in cazul lui Pagliaro, un anumit mod de a considera istoria, opus conceptiei general sincronice a majoritatii invatatilor, iar diferitele puncte de vedere pot interfera, punandu-se in opozitie faptele necorelative (de exemplu, activitate-sistem), sau se pot combina si asocia in caracterizarea conceptelor pe care cauta sa le defineasca. Asa, de exemplu, caracterul social intervine in aproape toate definitiile, dar, in timp ce unii invatati, putini la numar (Jespersen, Gardiner, Pagliaro, Otto), gasesc acest caracter social in individul insusi si in actele sale, altii iau in considerare un individ abstract, asocial, opus colectivitatii, care nu este un element al acesteia si nu este coordonat cu ea.

Se ajunge, in felul acesta, sa se atribuie celor doua concepte extensiuni diferite, uneori contradictorii. Vorbirea este pentru unii impulsul expresiv (Sechehaye, Brandal), pentru altii se identifica cu actul lingvistic (Jespersen, Gardiner) ori cu producerea acestui act (Palmer, Bertoni); sau cuprinde toate actele lingvistice individuale, mai cu seama in calitatea lor de acte vitale, afectiv-volitive (Bally) ori nesistematice (Penttila); sau este aspectul material si psihic chiar al acestor acte; si, inca, pentru altii, este acelasi lucru cu "averea' lingvistica sau uzul lingvistic individual (Jespersen), ori se identifica cu aspectul de fiecare data nou si inedit al actelor lingvistice. Limba, la randul sau, este conditia care face posibila vorbitul, este "produsul' ca atare al vorbitului, sau acelasi "produs' considerat sistematic; este, pentru unii,

 "averea' lingvistica individuala, iar pentru altii este asa-numita "avere' lingvistica sociala; este sistemul abstract care guverneaza vorbitul, sau este aspectul spiritual al limbajului opus aspectului material, virtualul opus concretului; este suma, sau oricare suma de acte lingvistice (cf. Porzig, ori 'colectiile de material' de care vorbeste Gardiner), sau sistem de acte lingvistice, sau sistemul de norme si conventii care guverneaza vorbitul si care se aplica in actele lingvistice concrete. Asadar, limba si vorbirea apar in calitate de concepte cu extensiune variabila: ceea ce este limba in cadrul unei conceptii este vorbire sau, cel putin, este in parte vor­bire in cadrul altor conceptii, si invers; in fiecare conceptie parti­culara apar inevitabile incoerente, mai mult sau mai putin grave. 4.3. in timp ce discrepantele depind in mod fundamental de diversitatea punctelor de vedere adoptate, incoerentele se datoresc unei serii de ratiuni mai profunde, care privesc, pe de o parte, punerea problemei si, pe de alta, fondul insusi al problemei: 1) faptului ca distinctiile se stabilesc in cadrul unui limbaj abstract, in mod aprioric conceput ca entitate organica ce s-ar manifesta in diferite planuri; 2) tendintei de a considera limba si vorbirea ca doua realitati autonome, ca doua componente ale limbajului; 3) insuficientei insesi a dihotomiei, care fie nu epuizeaza comple­xa realitate a limbajului, fie trebuie, in mod necesar, sa uneasca aspecte eterogene sub aceeasi eticheta; 4) interferentei intre diversele puncte de vedere, cu respectiva opozitie stabilita intre planuri neco 5) faptului de a se considera ca echivalente, din punctul de vedere al extensiunii, concepte ca "avere lingvis­tica', "aspect social al limbajului', "sistem', "sistem functional' (care constituie, in mod firesc, corolarul punctului 4).

5.1. Din analiza si din critica diferitelor doctrine prezentate, am dedus ca: 1) in mod concret, limbajul exista numai, si in mod exclusiv, ca activitate lingvistica: vorbitul; 2) limba si vorbirea

nu pot fi realitati autonome si net separabile, dat fiind ca, pe de o parte, vorbirea este realizare a limbii si, pe de alta parte, limba este conditie a vorbirii, se constituie pe baza vorbirii si se mani­festa in mod concret numai in vorbire; 3) etichetele sub care se plaseaza realitatea limbajului se pot multiplica, dupa punctele de vedere si criteriile adoptate; 4) in majoritatea cazurilor, opozitiile care se stabilesc constituie numai caracterizari si interpretari ale unei opozitii fundamentale intre virtual si real, abstract si con­cret (sistem-realizare) 5) diversele conceptii carora li se da nu­mele de limba ("avere lingvistica', "uz lingvistic al unei comu­nitati', "sistem functional' etc.) nu sunt echivalente, deoarece reprezinta tipuri distincte si grade diferite de abstractizare.

5.2. Consideram, in consecinta, ca o doctrina coerenta si realista privind distinctiile ce sunt de facut in cadrul limbajului va trebui sa se bazeze pe urmatoarele principii:

1) eventualele distinctii si opozitii trebuie sa se stabileasca in primul rand in realitatea concreta a limbajului, adica in vorbit;

2)  vorbitului ca atare nu i se poate opune limba ca realitate distincta, dat fiind ca aceasta este prezenta in vorbitul insusi si se manifesta concret in actele lingvistice; termenii de limba si vorbire nu desemneaza sectiuni autonome si nici macar o "modalitate de prezentare a limbii', ci desemneaza, mai degraba, diferite puncte de vedere, adica diferite modalitati de a privi fenomenul lingvistic, precum si diferite grade de formalizare ale aceleiasi realitati obiective;

3)  o data adoptat criteriul diferitelor grade de abstractizare, va trebui sa recunoastem si sa numim distinctiile care se eviden­tiaza, fara a incerca sa le reducem la modelele faimoasei dihotonii;

4)  planul in care trebuie sa stabilim distinctiile este planul "conformatiei' limbajului, planul in care se ia in considerare felul cum se manifesta acest fenomen numit limbaj, si nu planul esentei sale, al realitatii sale intrinseci, care este un plan de unificare si sinteza, nu de diferentiere si analiza; punctul de vedere al determinarilor externe ale limbajului va fi luat in consideratie in al doilea rand, ca o caracterizare ulterioara a faptelor stabilite in planul mentionat mai inainte: se va acorda atentie in special determinarii individ - colectivitate (unul - multi) si nu deter­minarilor fizice si psihice (in al caror camp nu se stabilesc relatii multiple de tipul celor care ne intereseaza, ci altele, strict binare, relatii generale privind forma si continutul: sunet - semnificatie, material - imaterial, articulatie - impuls expresiv); dar elementul social urmeaza sa fie constatat in vorbitul individual insusi, abandonandu-se orice opozitie fictiva intre un "individ asocial' si o "societate extraindividuala';

5) unele dintre conceptele cu care se identifica "limba' sunt eliminate din discutia noastra, pe baza celor stabilite la punctul 4; astfel, in aceasta categorie intra conceptul de "avere lingvistica', un concept psihologic, care, prin aceasta, apartine mai degraba psihologiei limbajului decat lingvisticii propriu-zise; dar chiar intre anumite concepte efectiv lingvistice, precum cele de "uz lingvistic al unei comunitati' si de "sistem functional', exista o diferenta neta privind planul de abstractizare, adica tocmai diferenta pe care intelegem sa o stabilim intre norma si sistem.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


MIHAI EMINECU - FAT -FRUMOS DIN LACRIMA
INCOERENTE SI CONTRADICTII IN ENUNTURILE DESPRE "LIMBA' SI "VORBIRE'
Urciorul de aur, de E. T. A. Hoffman
FONETICA SI FONOLOGIA IN CONCEPTIA LUI TRUBETZKOY
Romanul "Un om intre oameni"
IN VREME DE RAZBOI I.L.CARAGIALE
Clasicism si romantism versus Antichitate, Imaginea Greciei si a Romei antice in poemul Memento mori, de Mihai Eminescu
Ilustreaza conceptul operational drama, prin referire la o opera literara studiata
PATUL LUI PROCUST - COMENTARIU - CAMIL PETRESCU
Ilustreaza conceptul operational nuvela fantastica prin referire la o opera literara studiata