Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme
Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Romanul "Un om intre oameni"


Romanul "Un om intre oameni"


Romanul "Un om intre oameni"

         

Camil Petrescu voia sa faca din arta un instrument prin care omul nu se uita pe sine, ci se regaseste, nu se pierde in meandrele unor aventuri fara semnificatii, ci se descopera, nu asista ca un strain la un spectacol, ci isi recunoaste existenta cu toate legile ei, nu obtine bucurii imaginare, ci afla calea pentru a dobandi satisfactii reale. Cu un cuvint, el a dorit sa faca din literatura un drum spre adevar si o "politica"a fericirii omenesti.



Acest scriitor, care a trecut prin lume cu inteligenta si inima deschise, este incredintat ca o opera valoroasa nu poate pleca de la minciuna, ca fantezia ramane de prea multe ori numai exercitiu al imginatiei si ca viata cere din partea artistului respect pentru adevarurile ei. Cel ce ramane aservit propriului sau caz, trecand insensibil pe langa oameni, fara sa-si confrunte soarta cu aceea a umanitatii, isi submineaza singur cartile.[1]

Cele mai bune pagini ale operei lui Camil Petrescu pleaca de la realitatile concrete, imediate, a caror imagine el se sileste s-o prinda si s-o insumeze intr-o semnificatie mai larga. Trecerea dezordonata a clipelor, invalmaseala faptelor si a sentimentelor, Camil Petrescu le descrie pentru a retine relatiile lor interioare si pentru a surprinde unitatea lor.

Scrisul direct, nervos al lui Camil Petrescu, grabit sa surprinda intelesul faptelor si sa-l exprime, strangand totdeauna firele conflictului in functie de un punct central de comanda, face dintr-o ingramadire de imprejurari o alegere de semne caracteristice, care se organizeaza intr-un adevar.

Camil Petrescu a adus in literatura noastra, nascuta din nevoia de a restaura si de a intari in milioane de oameni ceea ce face deminitatea de a trai, nu numai o vibratie particulara, dar si o experienta cum nu se poate mai semnificativa cu privire la soarta "ideilor pure". Pentru o opera de arta - a aratat el in repetate randuri - ramanerea deoparte, izolata si straina de marea confruntare dintre proletariat si burghezie, inseamna un destin de moarte. El a cerut literaturii, nascuta in umbra unui teribil razboi si in zilele Revolutiei, intr-o lume care-si numara victimile si eroii, filozofiile extenuate si adevarurile trainice, sa rasfranga in apele purificate ale artei calea Revolutiei pe care se indreapta omenirea. Si a facut-o din mijlocul maselor care-si strigau dreptatea, chemand cu o irezistibila putere prefaceri sociale si clarificari etice.

In volumul dedicat intru totul lui Camil Petrescu, "Studii critice", B.Elvin transcrie o confesiune a acestuia, prin care demonstreaza ca randurile respective reprezinta " o profesiune de credinta si exprima cum nu se poate mai clar caracterul realist al artei lui Camil Petrescu."

" Eu sint un om in lume care vrea sa vada si cauta un mijloc de a comunica pe cat se poate mai fidel celorlalti ceea ce el vede pentru un cit mai bun control al lucrurilor vazute."

            O nevoie neincetata de adevar, de un principiu coordonator, care sa-i indrume elanurile, sa-l fereasca de rataciri si sa-i dea cheia tuturor fenomenelor caracterizeaza opera camilpetresciana si-i da o coeziune particulara. Care este drumul cel mai scurt spre esenta lucrurilor, care este metoda cea mai exacta si cea mai precisa pentru a investiga realitatea si pentru a o transforma? Necesitatea de a mediata asupra lumii din perspectiva unei conceptii stiintifice  l-a urmarit mereu pe scriitor, iar inteligenta sa a cautat intens principiul salvator. [2]

            Efortul personal de gandire si o pozitie critica dintre cele mai viguroase, atenta la ceea ce e mistificare, a dat posibilitatea lui C. Petrescu sa descopere ce se ascunde sub invitatiile la traditionalism. S-a spus ca mult timp el nu a stiut sa pretuiasca cum se cuvine folclorul, pe care l-a confundat cu pitorescul, reducandu-l la datini colorate. In conceptia lui, arta populara "n-are cine stie ce insemnatate", iar "nici Goethe, nici Eminescu nu sint mari prin arta lor nationala, natiunile sint mari prin arta acestor artisti". Aceste fraze se leaga de individualismul scriitorului nostru, pentru care izbanzile in arta se datorau numai singuratatii creatoare, care vedea in formele de expresie colectiva sedimentarea platitudinii si a locului comun. Eroarea avea sa si-o corecteze singur in romanul "Un om intre oameni", unde reconstituirea traiului taranilor se face cu sprijinul masiv al folclorului, vazut ca un depozit inalterabil de viata si frumusete. Cu aceasta precizare, se poate afirma ca scriitorul a fost prin opera si activitatea sa militanta un adversar temut, daca se poate spune asa, fata de tot ce era inapoiat si mistic in traditionalism.

Scriitorul isi propune in mod clar sa studieze si sa infatiseze realitatea in datele ei obiective, independent de cum se oglindeste ea intr-o constiinta sau alta, luptand impotriva abaterilor subiectiviste de la adevar. Aceasta precizare a atitudinii sale ideologice are urmarile cele mai bune pentru creatia sa. [3]

            In urma documentarii minutioase si a interpretarii stiintifice a fenomenului istoric, Camil Petrescu a dovedit ca poate sesiza in adancime semnificatia evenimentelor istorice. Romanul "Un om intre oameni" aduce o impresionanta bogatie de fapte, din al caror ansamblu se contureaza, in linii de fresca, imaginea vietii sociale a Tarii Romanesti in prima jumatate a secolului al XIX-lea. Scriitor cu mare spirit de discernamant, Camil Petrescu a selectat, cu grija, cuvantul arhaic, pe care il intalnim numai atunci cand perifraza sau sinonimul contemporan ar distona. Atmosfera se obtine, asadar, din ansamblul de fapte, nu dintr-o topica veche si transfer de arhaisme. Arta lui Camil Petrescu, contributia lui la dezvoltarea romanului istoric, consta tocmai in evitarea procedeelor vetuste, idilizante. El manuieste in "Un om intre oameni", cu o deplina siguranta, documentul autentic, fara sa cada in excese literaturizante.

            Cum s-a nascut romanul "Un om intre oameni"? Imprejurarea ne-a marturisit-o insusi Camil Petrescu si lipseste din interviurile sale dupa aparitia primului volum. In primavara anului 1950, conducerea "Editurii Tineretului" ii solicita o nuvela de 80 - 100 de pagini al carei erou sa fie Balcescu. Dupa acceptarea propunerii, in numai cateva saptamani scrisese peste o suta de pagini insa in registru romanesc incat s-a decis sa abandoneze ideea nuvelei, intitulata provizoriu "Juramintul  lui Balcescu". Timp de aproape un an, C.Petrescu n-a facut decat sa-si extinda documentarea, sa citeasca zeci de lucrari in legatura cu ce avea sa insemne anul 1848, sa cerceteze arhive in cautare de acte si material iconografic, convins ca literatura de evocare istorica presupune revitalizarea datelor realului filtrate prin imginatie. De altfel C. Petrescu, dupa aparitia primului volum din "Un om intre oameni" si-a impartasit punctul de vedere in acest sens : "Mi se pare ca un roman istoric trebuie sa gaseasca modul de a unifica necesitatile epicului cu necesitatile adevarului istoric. De felul solutiei date acestui mod problematic depinde si soarta romanului istoric. Realizind intr-o forma proprie datele zise actuale pe baza unor date istorice - termeni in care se cuprind si datele zise actuale - scriitorul creeaza o adevarata realitate secunda, a carei evaluare e data de gradul in care se oglindeste in ea realitatea originara. Si tocmai din aceasta cauza, fiindca e creatie, realitatea secunda sa ofere din nou interpretarii istoricului si analizei adinci, ca si realitatea originara." (Contemporanul, nr. 16, din 16 aprilie 1954).[4]

            Cartea este scrisa intr-o limba curenta, foarte apropiata de aceea a zilelor noastre si care nu are nimic din versetele cronicilor, Camil Petrescu fiind partizanul ideii ca poporul a vorbit ieri ca si azi, mai putin fireste termenii recent introdusi sau cei perimati.

            "Un om intre oameni" atesta cunoasterea profunda a epocii si este compus dupa normele cronicii balzaciene. Din numeroasele detalii privind obiceiurile, practicile abuzive ale boierimii, solidaritatea taranilor cu muncitorimea, romanul lui Camil Petrescu reconstituie atmosfera caracteristica societatii romanesti in preajma anului 1848. In centrul actiunii ramane Balcescu, ca principala intruchipare a virtutilor intelectuale si civice. El isi afirma cu infrigurare convingerile democratice si constituie factorul catalizator, tocmai prin prezenta acestuia in toate actiunile care preced revolutia. Prin urmare, romancierul a inteles aici rolul pe care trebuie sa-l aiba personalitatea in imprejurarile revolutiei, complexitatea raportului dintre erou si colectivitate.

Camil Petrescu a simtit nevoia unei continuizari sau mai corect, a vrut sa-si aprofundeze ideile expuse in "Balcescu", o opera anterioara a acestuia, cu acea bogatie de nuante pe care numai proza o are, si a scris "Un om intre oameni". In roman au patruns existente noi, iar interesele care se infruntau s-au dispus mai complex, miscarea de la 1848 devenind obiectul unei monografii in care eruditia triumfa.

            O lunga serie de confruntari cu datele istorice si de verificari, un viu efort de intelegere a tendintelor politice si a psihologiei timpului au precedat scrierea cartii. Miile ei de pagini (fiindca volumele au fost redactate in cateva versuri) au trecut printr-un adevarat laborator, in care o perioada istorica dintre cele mai agitate isi traia inca o data mersul si-si refacea sensurile. Asa se face ca romanul este un capitol de viata plecat de la documente si intors la documente, rezemat mereu pe adevar. Inainte de a asterne primele randuri, prozatorul completase 36 de caiete, in care se gaseau adunate cele mai diverse insemnari despre epoca. Daca rasfoim aceste caiete, intalnim consemnate cu strictete date despre numarul romanilor, despre valoarea globala a exportului, despre pretul stejarului, despre costul unei vaci, despre procedeele de prelucrare a pieilor etc. Intr-un interviu, Camil Petrescu enumera cateva dintre piedicile cele  mai simple pe care a trebuit sa le biruie :

"De pilda, o problema grea a fost sa aflu cum se spunea in acei ani la haina, cind au aparut pantalonii, vestonul. Era, de exemplu, pentru mine o problema ce purtau tirgovetii in picioare, daca nu purtau opinci. Numai aceasta din urma chestiune mi-a luat saptamini. Sau, de pilda, eram nevoit sa aflu cu mari staruinte cum erau strazile pavate in 1830, in 1838, in 1848." Dorinta de a ramane in permanenta in limitele faptului controlat il indeamna pe autor sa nu puna in seama principalilor sai eroi decat cuvinte pe care in adevar ei le-au rostit sau le-au scris. Atunci cand documentele sunt sarace, el coroboreaza mai multe replici apartinand unor personaje ale timpului, provenite din acelasi mediu si unite prin aceleasi interese, cautand ca astfel cel putin sa nu se abata de la modul de gandire si expresie al epocii si al eroului.

            Ca sa invie trecutul, Camil Petrescu parcurge epoca in toate sensurile, exploreaza arhivele, cauta infrigurat fapte concrete si staruie minutios acolo unde vremea a indulcit contururile rozand litera aspra a intamplarilor. Timpul la care povesteste C. Petrescu e prezentul, personajele traiesc acum si aici intamplarea - si aceasta da nota de incordare si neliniste a naratiunii. [5]

Romanul dezvaluie contradictia dramatica dintre viata grea a oamenilor simpli si indiferenta parazitara a protipendadei. Pe mosia boierului Medelioglu la Vadu Rau, taranii clacasi nu duc o existenta deosebita de a sclavilor din antichitate. Cand un taran, Toma, indrazneste sa se adreseze boierului, vechilul mosiei ii aplica flagerarea pana la sange. In astfel de conditii se formeaza constiinta revolutionara a lui Nicolae Balcescu, exponent al celor asupriti. Drumul spre casa parinteasca, trecerea prin apropierea mosiei lui Medelioglu ii ofera tanarului iunker Balcescu prilejul sa asiste la momente graitoare pentru umilirea clacasilor. Asemenea imprejurare va juca un rol esential in viata scriitorului revolutionar : "Cele doua zile petrecute la conacul, cirpit cu fatada de coloane, de din jos de Vadu Rau, al Medelnicerului Raletu, au fost pentru Nicolae Balcescu o rascruce hotaritoare. Vedea acum limpede lucruri de care se lovea inainte la tot pasul, dar nu aveau tilc pentru el, caci invatam sa vedem cu adevarat (asa cum invatam sa citim) lamuriti, intr-un ceas fericit de o imprejurare cheie, ori de cel chemat sa lamureasca pe altii. E ceea ce s-ar putea numi o alta vedere a realitatii, dincolo de jocul aparentelor care insala si privirea, tocmai fiindca e inselata mai intii judecata. Acum e mai bine inarmat, ca sa poata intelege, ca sa poata sti ce sa doreasca, ce sa faca. E cam tot ceea ce a fost, dar este altfel. Pe firele stiute poti sa ajungi astfel la alte adincimi, nebanuite, din acre creste apoi toata fiinta ta." Din acest moment il urmarim pe Balcescu prezent in toate actiunile care preced revolutia, in plina desfasurare a luptei impotriva oranduirii feudale. Revolutia de la 1848 apare astfel ca o necesiate istorica, determinata de contradictiile existente in societatea timpului. Balcescu, Arapila, Ana Ipatescu, Voinescu II sunt stapaniti de aceiasi patetica aspiratie, proclamata in reuniunile "Fratiei" sau pe campia de la Izlaz. Scenele despre viata lucratorilor tabaci compun tabloul exploatarii nemiloase la care erau supusi muncitorii inca de la primele forme manufacturiere. Damian si Mitru sunt personajele prin care afli atitudinea intransigenta a acestor muncitori, iar Gaman, Toma, fiii Firului, Safta, exprima revolta taranilor clacasi, lipsiti de cele mai elementare drepturi.





            Camil Petrescu a ales pentru "Un om intre oameni" modalitatea artistica la care ne-am fi gandit cel mai putin, si anume romanul obiectiv. Aceasta obtiune isi are un substrat al ei mai adanc. Faptul ca in centrul cartii se afla un erou cu care, oricat de mult s-ar solidariza, nu se poate confunda si pe care este dator sa-l priveasca si cu ochii contemporanilor sai, realizand un tablou foarte realist, faptul ca noua sa viziune asupra istoriei il obliga sa renunte la unghiul de vedere al unui singur om, pentru a obtine o perspectiva mai larga, au determinat ca romanul sa fie scris la persoana a treia.

Arta reprezina pentru Camil Petrescu o forma de cunoastere si iata de ce schimbarea tehnicii artistice ne spune mai mult despre modificarile intervenite in conceptia sa estetica.

Constantele psihologiei lui Balcescu sunt, fireste, in roman aceleasi ca si in piesa. El cunoaste un program de adevar si de justitie, care sa asigure poporului alte conditii de viata si militeaza consecvent pentru implinirea lui. Eroul respinge mereu prudenta care se transforma in timorare, compromisul care se traduce prin lasitate si elanul care se degradeaza in elocinta, iritat ori de cate ori cineva foloseste un cuvant pentru a-i trada sensul, caci necinstea fata de cuvinte i se pare drumul spre primejdioase imposturi si fraude morale. Aversiunea lui Balcescu fata de discursurile patriotarde si de demagogia lui Eliade se datoreaza furiei pe care o resimte cel ce vede ca o limba vie, nascuta in solidaritatea suferintei si a luptei, risca sa fie inlocuita cu un manual de retorica desarta.

Cand totul se inversuneaza impotriva sa, cand el pare a fi pierdut totul, ii ramane totusi ceva. Ii ramane clarviziunea, caci el stie ca atunci cand mintea e lucida dezastrul nu e ireparabil, iar sfarsitul incepe numai din ziua in care te predai disperarii. Sperantele sale, mainile sale, tristetile sale se unesc in sentimentul patetic ca se poate supravetui infrangerii.

Pentru Balcescu, lupta impotriva injustitiei reprezinta o necesitate fizica si morala. A trai ingenuncheat sau a muri in onoare nu constituie pentru el o dilema. De aceea urmareste cu indurerare lasitatea in fata primejdiei. Omul, considera Balcescu, se creeaza numai in actiune. Cand sortii au cazut asupra cuiva sa faca primul act revolutionar, el are de ales, in termenii cei mai dramatici, intre a se realiza si a-si preface viata in neant. Viitorul se hotaraste in acea clipa in care omul gaseste suficienta putere spre a traduce proiectele sale in fapta. Daca ii lipseste curajul actiunii, viitorul face, in chipul cel mai steril, corp comun cu trecutul. Pe plan istoric lucrurile nu stau altfel :

" Il coplesea sentimentul unei prabusiri, ivirea unui neant in locul a ceea ce trebuia sa fie si nu a fost. Gandea atat de framantat si de nemultumit, incit din cind in cind  se trezea vorbind singur. In adincul lui mijeau umbrele indoielii si ale deznadejdii. Lasitatea lui Cristophi i se paru dintr-o dataa simbolica. Balcescu nu indraznea sa priveasca intimplarea drept in fata, asa cum o banuia, caci simtea ca totul se rasturna in el insusi, ca niste naluciri de binale crezute din greseala zidiri aievea. Se isca in el intrebarea de care credea ca nu va fi atit de aproape : Dar daca poporul nu se va ridica? Daca doua sute de ani de lincezeala nationala vor fi inchircit cumva in el acele madulare care fac ca un popor sa fie popor? De ce oare s-a prabusit si incercarea lui Tudor? Isi simtea buzele uscate de fierbinteala si din nou vedea in minte chipul mare, greoi si inspaimintat al lui Cristophi. Acest ofiter ar fi trebuit sa faca el fapta dintii, el din tot neamul rominesc, dar nimic n-a raspuns in fiinta lui, cum nu raspunde miinii o orga cu masinaria stricata. Ce se rupe in faptura unui om cind e sa fie el cel dintii, cind sortii au cazut pe el sa inceapa fapta care nu s-a mai facut de un veac, doua? Acest Cristophi era un ofiter, un cauzas afiliat al Fratiei, un om care stia ce legamint face atunci cind il facusesi iata-l ca acum pus in fata clipei, nu mai e cauzas, nu mai e revolutionar, si i se pare cu neputinta sa tina un juramint ca acela pe care l-a facut. Fulgerarea scurta a inceputului de infaptuire poate fi deopotriva legat de neant, ca si de cascada nesfirsita de fapte si rasturnari care inseamna o epoca noua, dar e legata numai de citeva clipe. Ea poate fi ori una, ori alta. Acum se arata ca poate fi doar o fireasca continuare a nimicului sterp care a fost, si pe care ei, Balcescu, l-a crezut cu simburele in el, nestiut, dar incarcat de rodul viitorului. Nu e. A dat invelisul la o parte si nu e nimic inauntru."[6]

Daca pui umarul la o opera cu care timpul colaboreaza, moartea inceteaza, la randul ei, sa fie un destin feroce si care face ca zilele vietii sa se rostogoleasca intamplator :

" Traind infrigurat si lacom de timp, asa cum el simtea ca traieste, iubind fara limita precum iubea, Balcescu mergea nu numai pe firul de radacina al instinctului, asa cum venea el din veacul veacurilor, dar innoda aici si toate fibrele cele de pret ale fapturii lui de azi, adica laolalta cu dragostea inca si setea arzatoare de a trai cu orice pret, deopotriva cu ratiunea lui atat de lucida, intreaga. Astfel, gandul apasator al mortii atat de apropiate, necrutatoare, de care era imbibat ca de o umezeala rece si intunecata, in loc sa-l abata si sa-l paralizeze, il imboldea, stimulindu-l ca o otrava rascolitoare, exasperindu-i functiile sufletesti, hipertrofiindu-le parca, intocmai cum o energie descatusata din structura ei normala, dar numaidecit incatusata iar de puterea si mai mare a ratiunii (care-i ingaduie sa se dezlantuie doar atit cit trebuiesi cum trebuie) aduce, astfel preschimbata, foloase nesfirsit mai mari decit in forma ei obisnuita, dintii. Ceea ce in mic e adevarat si pentru altoi, ca si pentru orice saminta care, pierind in actul rodirii, se inmulteste insutit.

            In chipul acesta, oarecum monstruos, iubirea lui, care ar fi putut fi nemarginita inchinata unei femei unice, se prefacea in iubire patimasa pentru poporul romin intreg, iar setea lui de a trai preschimba ceea ce ii era refuzat din pricina mortii apropiate, intr-o supravietuire, intr-o neasemuita traire dupa moarte. Dar cum ar putea izbindi pe aceasta cale ? Trebuie ca in acesti patru-cinci ani, cit mai are pina se va stinge cu totul, sa traiasca si sa infaptuiasca peste masura, cit pentru o viata intreaga, cit pentru trei vieti. Numai urmind insa lumina mintii, se poate trai intens asa cum arde incins focul, numai asa se poate vietui cit in trei vietiGindurile acestea, pe care le macinase in felurite chipuri in lungile zile si nopti nedormite de la inchisoare, ii aratau ca trebuie, neaparat, sa scrie o opera care sa fie vie si pentru un veac si se cerea ca aceasta opera sa fie anume de istorie, ca sa-l si ajute intr-o activitate neintrerupta, intr-un sir de indreptari, menite sa schimbe fagasul istoriei." [7]

            De obicei, in fata mortii gasesti o mie de cuvinte pentru a te afunda mai mult in disperare si prea putine pentru a te sprijini. Nu poti infrange aceasta sfasiere decat luptandu-te din toate puterile pentru a trezi prin faptele tale un ecou in timp. De aceea, cand Balcescu este acuzat ca aspira la o popularitate vana in epoca sa, el replica surazand ca pe el nu il intereseaza rasunetul imediat al actiunilor sale, ci semnul pe care ele il vor lasa in urma lui mai tarziu :

"Dar Balcescu i-a zambit si i-a soptit, fara urma de parere de rau :

- Eu nu alerg dupa popularitate, dupa orice fel de popularitate. Eu vreau o popularitate intemeiata nu pe fum, ci pe meritele meleO popularitate care vine de obicei tirziu uneori, ori numai dupa moarte. Vreau o popularitate desfasurata in timp, nu pe ulite. A ramas cu bratele incrucisate, cu mina dreapta la barbie, cu ochii oblici si patrunzatori ingindurati, asa cum i se intimpla de obicei."[8]

            Evident ca un om fulgerat de asemenea intrebari si raspunsuri depasea cu un cap mentalitatea societatii feudale, care cu articulatiile intepenite se complacea in ticalosia mutuala si se intelegea deplin in inertia comuna. Flacara sincera si inalta a mintii revolutionarului ii apare acestei lumi, ale carei ganduri sunt o incolacire dibace de rafinament si barbarie, ca semnul unei naivitati fara  margini :

"Se prefaceau ca nu vad in propunerile lui nimic deosebit, chiar cind le incuviintau. Era in asta un fel de suprema abilitate fanariota, dospita de secole in preajma Patriarhiei (care era in inima Fanarului), iscata de toanele padisahilor, greu de indurat de cei supusi lor. Nici nu fusse nevoie sa se inteleaga intre ei anume ca sa se poarte in acelasi fel cu Balcescu, caci se simtisera usor unii pe altii, se intelesesera fara cuvinte si se confirmasera prin adaptare acelorasi ifose de superioritate fata de el. In doua saptaminiun fel de conspiratie a bagatelizarii se stabilise in sinul guvernului cind era vorba de Balcescu, si de altminterea avea sa dainuie in tot parcursul putinilor ani pe care el ii mai avea de trait, ba chiar si dupa moartea lui, caci atit de incilcite sint meandrele vanitatii jignite, incit e probabil ca ei sfirseau prin a se convinge pe ei insisi. Aveau de altfel un argument intim hotaritor. Balcescu era sincer, deci, dupa legea logicii, era un naiv. Fiind un naiv, nu putea fi decit mai prost ca cei care nu erau sinceri cu el."[9]

            Balcescu este principalul exponent al revolutiei, dar el este numai un om intre oameni. De aceea scriitorul cauta de-a lungul romanului personajele si faptele curente, ce pregatesc si explica explozia evenimentelor, momentele in care viata nu a iesit inca afara din rind. De aceea, in carte, el se ocupa pe larg de traiul obisnuit al diferitelor categorii sociale.

 Regasim aceleasi personaje la diferite varste, timp de aproape treizeci de ani si o generatie noua crescuta in interval, aproape in acelasi cadru. O intensa poezie a peisajului contrasteaza puternic cu mizeria taranimii, sub regimul boierescului, al clacii si al rusfeturilor, la curtea lui Medelioglu.

Portrestistul epic se afirma la Camil Petrescu in primul rand. Taranii se contureaza in trasaturi energice, de carbune, la inceput supusi, induratori, sfiosi, apoi, dupa pierirea lui Tudor, mereu mai aprigi, mai hotarati, mai demni. Ibovnicile si sotiile lor iubesc cu exclusivitate, ca marile victime istorice ale pasiunilor. Nica (Sultanica), intai iubita lui Miai, apoi maritata cu altul si iarasi intoarsa la cel dintai, codana de treisprezece ani in primele pagini, este roasa de cancer la patruzeci, catre sfarsitul romanului, cand biruie si in easentimentul patriotic, dand foc hanului in care se afla ca sa arda o data cu ea si un detasament turcesc, adapostit in aceeasi cladire. Alaturi de aceasta "erpoaica neagra", o gasim si pe Stanca lui Chibuc, cea mai saraca fata din sat, dar care canta frumos, viitoarea sotie a lui Toma, eroul principal al epopeii rurale nascocite de romancier, pe fugitiva uratenie, cantareata din caval, dar fara nume, ca o stranie aparitie, pe Petruta, voinica sasie, ajunsa cumnata Sultanei, pe balana Safta a lui Firica, zdravana si nerusinata ca o vadana, pe Rita "limba satului", pe Maria lui Minjoc, vaduva inainte de douazeci de ani, care canta sfasietor doina. Cu toatele iau parte la "nunta de la han", in cursul careia Sultana ii fura Petrutei sotul, ucis apoi de fratii femeii inselate, ca ea sa-i pastrezevesnic amintirea lui Miai, desi trece cu indiferenta prin bratele flacailor din tot tinutul, fara a strica insa casa nimanui, respingand pe amatorii insurati. Acesta este tonusul suferintelor iubirii, inaintea marilor patimiri ale muncii fortate, sub semnul garbaciului vechilului si al altor cazne ca falanga si butucul.




            Ne introduce in lumea unui sat, evoca munca si chinurile de fiecare zi, aspiratiile spre o altfel de existenta, care adesea iau un drum laturalnic, izbucnind sub forma unor pasiuni dezlantuite. Miai Sin Firu risipeste elanurile inimii sale in iubiri furtunoase, izvorate dintr-o sete de viata pe cat de patimasa, pe atat de sugrumata. Cand hotaraste sa se ridice deasupra mizeriei insurandu-se cu Petruta, fata carciumarului Nedelcu, eroul incearca sa faca pace cu aceasta veche si statornica dorinta. Dar acordul nu se incheie si chiar in noaptea nuntii Miai Sin Firu, tarat de o dragoste care nu vrea sa asculte de nici un calcul, fuge cu Sultana, sfarsind prin a fi ucis de fiii carciumarului. Toma Sin Firu, fratele lui Miai, este si el apasat de conditia lui sociala, dar drumul de revolta pe care-l alege este altul. Toma se alatura pandurilor lui Tudor Vladimirescu, ia parte la bataliile rasculatului de la 1821, batalii in care isi pierde un brat, iar in 1848 il intalnim din nou in randurile acelora care lupta impotriva oranduirii feudale.

            Secretul acestor morminte anonime, care nu amintesc un obraz de om cunoscut sau o intamplare inscrisa in istorie si care ascund o durere fara chip, cauta sa-l descifreze scriitorul. Pe marginea acestor destine citeste Camil Petrescu semnificatiile anului 1848. El cauta adevarurile sigure, care umblau in epoca aceea ziua in amiaza mare si despre care au ramas totusi cele mai putine insemnari. Intorcandu-se in tabacaria lui State Dobrovici si prezentandu-ne un tablou al lucratorilor imbracati in zdrente, inabusindu-se intre zidurile leproase si pieile duhnind cumplit, ei insisi raspandind un miros greu, asfixiant, sau in casele lor joase, mucede de pe malurile Dimbovitei, mereu expuse inundatiei - Camil Petrescu dezvaluie elementele curente ale vietii muncitorilor de la mijlocul veacului trecut, acumuland cu rabdare datele care colaboreazala o icoana adevarata a timpului.[10]

            Aspectele pe care le retine scriitorul cand patrunde in casele boierilor sunt, si acestea, de ordinul comun. Pe Medelioglu, cu figura lui bicisnica, cu sila lui de oameni, il vedem omorandu-si timpul si cautand sa se desfete cu lecturi si auditii muzicale, dar nereusind cu adevarat decat atunci cand asista la schingiuirea taranilor. Pe Alecu Filipescu, zis Vulpe pentru viclenia sa incercata, il urmarim la jocul de carti, in care miza ajunge uneorisa fie o mosie cu sufletele care robesc pe pamanturile ei. Pe Balceaurescu il simtim crud, lacom, stapanit de impulsuri scabroase. In Constantin Cantacuzino e adanc inradacinata dorinta inflexibila de a obtine cu orice mijloace scaunul domnesc, si aceasta dorinta de parvenire isi scoate capul in intamplarile cele mai obisnuite. Toti se tavalesc in josnicii si sufletul fiecaruia e o vizuina de vicii.

            Lumea marilor negustori e privita si ea in infatisarile ei curente. Iata-l pe Pavlicioni lungit pe sofaua din cerdac si meditand placid la curgerea vietii ; pe Hagi Cure "cu briul sau galben, un taclit lat care-i atingea anteriul de serai verde", sprijinit cu un sold pe paramalacul pridvorului siniliu si ascunzandu-si sub mladiere duritatea ; pe Dobrovici, gras, puhav, numarand boabele de matanii si "aratandu-si sub mustata carunta si stufoasa caninii coltosi si galbeni". Toti sunt desenati de un penel care, daca e sensibil la culoare, nu-i de loc indiferent la trasaturile morale. Pavlicioni, Dobrovici, Hagi Curte sunt infatisati in micimile vietii lor de fiecare zi, autorul insistand asupra relatiilor dintre categoria lor sociala si aceea a boierilor. Amintim in acest sens scena in care Dobrovici e chemat de Alecu Filipescu si ocarat pentru ca blana pe care i-a facut-o nu-i pe masura capriciilor lui.

            Memorabila in roman este evocarea Bucurestiului. Merita reamintita in special descrierea Oborului cu ai lui scandalagii, care baga spaima in oameni "luand ce le trebuia de unde le placea, transportand clandestin spirtul sub nasul dorobantilor si al capitanilor de bariera, inseland taranii la «uite popa, nu e popa »", cu maidanele pe care avea loc targul porcilor si "unde se tavaleau pe jos turme intregi de ramatori, care ridicau un praf cat turla bisericii", cu balurile unde veneau craii de mahala duminica dupa-amiaza, "cu nadragii negri varati in cizme scurte, incinsi cu braul lat rosu, in care tineau cutitele, sisurile fiind varate in caramb, cu camasa inflorata cu rauri de arnici, cu pieptar scurt negru, cu mustata rasucita si cu muscata la ureche cand nu purtau cercel".

            Pravaliile caracteristice epocii sunt descrise pe larg :

"Bragageria era un fel de maghernita, partea de la ulita, s-ar putea spune, a unei cocioabe, care sta intr-o rina peste drum de pravaliile caldararului si a feciorului lui. Era inghesuita intre pravalia unui luminarar si aceea a unui barbier, cu briciul mare de lemn jumatate deschis deasupra usii. Cu umbrarul larg in fata, maghernita parea mai aratoasa, cu cele patru mese de brad ale ei inguste, abia date la rindea, cu picioarele batute in pamint, fiecare cu doua lavite mici de o parte si de alta, cu un galantar pus pe una din mesele strimbe, cu pricomigdale, acadele, rahat, cirnati trandafirii, adica facuti din miez de nuca, imbracati bine in sirop gros de trandafiri, patati bineinteles de mustele care nu voiau sa se lase prinse toate de hirtia cu lipici galben aflata deasupra galantarului."

            Din pacate, in multe pagini scriitorul se lasa purtat de peisajul frematand de culori si de sunete si neglijeaza destinele individuale ale eroilor sai. Aici e una din lacunele mai importante ale cartii. Intelegem desigur ca autorul nu are practic ragazul sa faca indelungi incursiuni psihologice, impins din urma de tumultul faptelor si al eroilor, dar nu e mai putin adevarat ca el s-a fixat mai mult asupra unor evenimente decat asupra unor destine (fireste, cu exceptia lui Balcescu). Persista undeva impresia ca scriitorul e preocupat numai de soarta bataliei, nu si a indivizilor angajati in ea. De aceea, infrangerea, suferinta sunt vazute de deasupra. De exemplu, moartea lui Licsandru Herga apare ca un eveniment printre altele :

"In timpul acesta, un subofiter turc incearca cu baioneta pieptul lui Danescu, sa vada daca e viu, si cind acesta gemu si isi misca bratul, ii descarca pusca in cap. Licsandru Herga vazu negru inaintea ochilor. Dintr-o saritura a infipt cutitul pina in plasele in turc. Lasa cutitul in rana si ii lua puscaIi taiara calea alti doi turci, care cautau sa infiga baionetele in el. Damian il rasturna pe unul si sari devale. Licsandru l-a spintecat cu baioneta pe celalalt si-l ucise si pe al treilea, care, revenindu-si, ridicase arma. N-apuca sa treaca spre curte, ca a cazut si el ciuruit de gloanteApoi au navalit sapte-opt turci peste el, infigindu-i spangele in trup. Aci a murit Licsandru Herga, in ziua de 13 septembrie."[11]

            Constructia romanului este contrapunctata, adica facuta din scurte secvente alternative, care filmeaza rand pe rand in acelasi capitol, uneori activitatea lui Balcescu, evenimentele dintr-un numar de sate argesene si teleormanene, Capitala, precum si alte localitati prin care se poate pasi revolutionar, dupa cum se poate observa in randurile de mai sus. [12]

            Toate figurile feminine ale lui Camil Petrescu, de la ibovnicele satesti si nimfele targovete anonime dinspre scocul morii Ghiculestilor care le concureaza pe acelea de pe podul Radu-Voda, din acuarela lui Prezziosi si pana la Frusinica Bal-Cearurescu, frumoasa eleva a lui Aristia, in taina indragostita de Balcescu (care o respinge pentru ca nu are timp de pierdut cu femeile, stiind ca in putinii ani ramasi, pana sa-si scuipe plamanii, trebuie sa-si desavarseasca opera de istorie si misiunea de revolutionar),sunt foarte bine conturate, el fiind un foarte talentat portretist al feminitatii de orice varsta si conditie de la adolescentele prenubile pana la femeile trecute. Avem numeroase exemple ale acestor femei fin conturate de Camil Petrescu in acest roman, multe din aceste exemple le-am aratat in randurile precedente. Dar, fiind un subiect placut si in acelasi timp interesant, o sa continui dand si alte exemple. Marea boieroaicaCalliopi Chica, norocos poreclita "logovipera" pentru limba ei bifurcata, de maestra a barfii, sau, eroica Ana Ipatescu, "femeia cu ochii mari, obositi de obicei, care este in stare sa se aprinda intr-o clipa, ca aburii explozivi" (mai departe insa ea are "ceva dintr-o dalie mare, grea, fumurie") puterea de sugestie portretistica impune, fie ca modelele sunt luate dintr-un imaginar Zavoi al Dihorului, fie ca se potrivesc marilor aglomerari citadine, ca femeile si fetele tabacilor, Licsandra si Ilinca, cea dintai surprinsa in "goliciunea ei coplesitoare", inspirand lui Stefan Golescu reminiscente rubensiene.[13]

            Moartea si dragostea sunt doua mari teme poetice existand din cele mai vechi timpuri, cultivate indeosebi in epoca romantismului.
Iubirea este abordata in literatura din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existand diferite idei sau curente de idei referitoare la iubire. Principalele trei ipostaze ale iubirii, atat in literatura romana cat si in cea universala sunt: 1. Iubirea ca initiere 2. Iubirea ca pasiune 3. Iubirea tragica.

Camil Petrescu a abordat tema iubirii in "Un om intre oameni" din diferite unghiuri cu rezultate de o imensa importanta pentru literatura autohtona. Iubirea reprezinta in roman o sursa de inspiratie prin faptul ca este o experienta unica pentru fiecare in parte si poate fi privita sub nenumarate aspecte.
Iubirea ca pasiune este una din cele mai impozante ipostaze ale iubirii in literatura. Ea se caracterizeaza prin atractie reciproca puternica, existenta unor obstacole in intalnirea sentimentului de iubire, prin incalcarea unor reguli ale comunitatii in care traiesc cei doi. In cazul ei indragostitii traiesc o stare de exaltare permanenta, care duce la un dezechilibru sufletesc. Deseori ei sunt despartiti de imprejurari si aceasta departare se impune pentru a verifica sentimentele si in acelasi timp pentru a-i pastra intensitatea. Iubirea-pasiune este insotita intotdeauna de suferinta, de o anume doza de nebunie si de o tentatie a mortii.

Romanul "Un om intre oameni", desi roman istoric, nu duce lipsa de aceasta mare tema, iubirea. Intalnim diferite peronaje, de diferite varste in diferite ipostaze, care se indragostesc si iubesc cu patima. Aici iubirea nu este una bolnava, care duce la suferinta, ci una curata, sincera. Personajele nu se casatoresc din diferite motive ascunse, ci doar din dorinta de a trai alaturi de persoana care a fost aleasa. Intalnim si mici exceptii, cand dorinta de inavutire pare sa treaca de barajele iubirii. Aceasta dorinta, insa, pare sa paleasca inainte de a fi inflorita in sufletul vreunuia. Iubirea intre personaje de sex opus, in acest roman, este una foarte frumos conturata de Camil Petrescu, care incearca, si chiar reuseste, sa o desluseasca, sa-i cunoasca toate meandrele.  Insa, in romanul "Un om intre oameni" gasim si o alta ipostaza a iubirii, una mai presus decat toate prezentate pana acum. O iubire care nu cunoaste bariere, care ramane aceeasi de la inceputul vastului roamn si pana la sfarsitul acestuia. O iubire care se gaseste mai presus decat viata Este vorba de iubirea de patrie, iubirea de tara, cu care Balcescu s-a nascut si a crescut o data cu ea. "Toate le stia pitareasa Zinca Petrescu de la Balcesti. Numai una n-ar fi putut s-o stie, caci nimeni n-ar fi putut banui atunci asta. Anume ca insusi baietasul acela negricios, micut si cu ochii ganditori in albul catifelat al scleroticii lor, pe care il tinea lipit de mijlocul ei, e cel care, peste douazeci si sapte de ani, va slavi si va duce mai de parte, in fruntea poporului, tocmai revolutia lui Tudor Vladimirescu, de care fug acum cu totii inspaimantati".

 Balcescu supravietuieste numeroaselor nedreptati si greutati din timpul acela, doar pentru a le schimba  si refuza sa se gandeasca la faptul ca va putea muri inainte sa indrepte ceea ce nu era corect. Chiar daca nu mai este loc pentru un alt fel de iubire in sufletul lui, decat cea de patrie, Balcescu nu pare deloc deranjat de acest lucru. El refuza sa se indragosteasca de o persoana de sex opus, tocmai pentru a nu periclita dragostea patimasa care i-o poarta tarii.



A doua tema a romanului, pe care vreau sa o aduc in discutie, si anume cea a mortii se gaseste strans legata de cea a iubirii, daca pot sa zic asa. Acest lucru este posibil daca luam in consideratie ca iubirea pura dureaza pana la sfarsit, iar acel sfarsit nu poate fi decat moartea. Iar cum in romanul in discutie intalnim doar iubiri pure, moartea reprezinta firescul. Miai si Sultana se iubeau foarte mult, dar moartea lui este inevitabila ; dandu-si seama ca era pe cale sa se casatoreasca cu cineva pe care nu o iubea si in care vedea doar uratenie, Miai se razgandeste (chiar daca a mai avut si inainte dubii) chiar in timpul mesei data in cinstea casatoriei lor. Fuge cu Sultana, dar fratii proaspetei mirese, ramasa singura acum, il gasesc si-l omoara. Un sfarsit tragic, dar inevitabil, dupa cum am mai zis.

           Un altfel de moarte in romanul istoric camilpetrescian, este moartea dorita, aproape ravnita. Ajunsi in pragul razboiului taranii lupta cu vitejie, cu o dorinta enorma de victorie, cu gandul la acele zile cand ei nu vor mai trebui sa munceasca asemeni slugilor, cu gandul la "bucatica lor de pamant" pe care o vor avea, o vor dobadi pe merit. Ei nu tin cont de ceea ce s-ar putea intampla, sunt doar bucurosi ca pot lupta alaturi de alti tarani, ca si ei, si sunt in stare sa-si dea viata pentru a ajunge la visul mult dorit. Multi dintre ei, batrani sau raniti din razboaiele trecute, isi ascund cu stangacie handicapul doar pentru a participa si ei la lupta. In felul acesta moartea devine ravnita ; oameni care vor sa lupte cu orice pret doar pentru a dobandi ceea ce li se cuvine. Vor sa lupte pentre ei si daca nu va fi posibil vor sa lupte pana la moarte pentru copiii sau nepotii lor, in speranta ca ei vor prinde alte zile, mai bune. Cu totii isi doresc o moarte eroica si din pacate, multi dintre ei au parte de ea in timpul luptelor care au loc.

            Critica (Serban Cioculescu, Vladimir Streinu) a vorbit de caracterul autobiografic al romanului. Balcescu ar fi Camil Petrescu insusi, idee pe care romancierul n-o respinge, zicand ca exisita "familii de spirite", intre care, peste timp si spatiu, e posibila inductia psihologica concreta. Vladimir Streinu aduce argumentul unor constante extreme si opuse ("Camil Petrescu",

Gazeta literara, 11 iulie 1963): livrescul si autenticul, arhiva si viata, sunt surse comune pentru istoric si pentru romancier. Faptul se poate discuta. Balcescu intra, evident, intr-o serie tipologica (despre acest lucru au vorbit toti cei care au scris despre roman), obsesiile din teatru revin si aici. Clara mi se pare tema creatorului (tema privilegiata in literatura lui Camil Petrescu), reluata cu o documentatie mai solida. Banica Mustea, un violonist cu mari perspective, este rob  si stapanul lui, subtirele fanariot Medelioglu, il tine in captivitate pentru a canta numai pentru el. Violonistul se spanzura, iar boierul este omorat de fierarul Filaret, tatal lui Banica. Destinul lui Balcescu insusi ilustreaza aceasta tema. Aici nota autobiografica este mai puternica. Mai lucid si mai clarvazator decat altii, Balcescu este inconjurat cu neincredere, cuvantul lui in guvernul provizoriu nu este ascultat cu atentie, o conspiratie se tese in jurul lui: "un fel de conspiratie a bagatelizarii se stabilise in sanul guvernului cand era vorba de Balcescu". Sentimentul unei taceri conspirative si a minimalizarii ideilor sale il avea, inainte de razboi, si Camil Petrescu. Sunt si alte puncte comune ;  reconstituind, scriitorul se proiecteaza; observand pe altii, ne cautam, in fond, pe noi insine.

             Chestiunea ultima, ce se pune, este ce valoare au toate aceste cautari, proiecte, desfasurari ample de mase pe cuprinsul tuturor provinciilor romanesti si pe o distanta de mai multe decenii?

Cei care au judecat, din acest unghi cartea, s-au declarat satisfacuti. "Lucrare de vasta documentatie si de patrunzatoare reconstituire a momentului istoric, romanul - spune Serban Cioculescu - este poate capodopera lui Camil Petrescu si una din culmile literaturii noastre epice". Vladimir Streinu este si el de parere ca "Un om intre oameni" ramane "un monument al literaturii noastre istorice si adevarat triumf de autor asupra lui insusi".    

            Spre a simplifica lucrurile, sa spunem ca romanul (Camil Petrescu a folosit odata aceasta imagine) se prezinta ca o cladire cu mai multe niveluri. Primul ar fi acela al radacinilor (romanul

taranesc), al doilea infatiseaza viata unui targ (Bucuresti) si ultimul, biografia unui om care exprima o epoca si prin care epoca se exprima in ceea ce are ea mai profund. Dintre acestea, numai cel de al doilea este, sub raport literar, reusit. E stratul cel mai profund al cartii, acela in care curiozitatea acestui mare prozator nu mai intampina obstacolul nici unei conventii. Documentul si imaginatia merg aici mana in mana, personajele (indivizi obisnuiti) se exprima firesc si nu mai poarta dupa ei umbra unei glorii literare sau politice care sa-i impiedice sa devina subiecte normale pentru literatura. Istoria are un sens mai adanc, reconstituirea devine o creatie epica realmente remarcabila.

            Romanul "Un om intre oameni" este un roman istoric de o anvergura rar intalnita in literatura romana, este una dintre cartile cele mai importante ale literaturii noastre de dupa Eliberare, un mare act civic si un fragment impresionant de epopee a poporului nostru, in lupta lui pentru libertate.



[1] B. Elvin - "Camil Petrescu", Studiu critic, Editura pentru literatura, 1962, pag. 222 - 223

[2] B. Elvin - "Camil Petrescu", Studiu critic, Editura pentru literatura, 1962, pag. 88 - 90

[3] B. Elvin - "Camil Petrescu", Studiu critic, Editura pentru literatura, 1962, pag. 50

[4] Camil Perescu - "Un om intre oameni", - Cuvant inainte - Liviu Calin, Editura Cartea Romaneasca

[5] Liviu Calin - "Camil Perescu in oglinzi paralele", Editura Eminescu, Bucuresti, 1976, pag. 111 - 112

[6] Camil Petrescu - "Un om intre oameni", vol. II, Editura Tineretului, 1956, pag. 29

[7] Camil Petrescu - "Un om intre oameni", vol. II, Editura Tineretului, 1956, pag. 345 - 346

[8] Camil Petrescu - "Un om intre oameni", vol. II, Editura Tineretului, 1956, pag. 356

[9] Camil Petrescu - "Un om intre oameni", vol. II, Editura Tineretului, 1956, pag. 480

[10], Camil Petrescu" - interpretat de Al. Rosetti, E. lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Serban Cioculescu."Amintiri si articole critice", Editura Eminescu, Bucuresti, 1984,  pag. 179

[11] Camil Petrescu - "Un om intre oameni", vol. III, Editura Tineretului, 1956, pag. 353

[12] "Camil Petrescu" - interpretat de Al. Rosetti, E. lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Serban Cioculescu."Amintiri si articole critice", Editura Eminescu, Bucuresti, 1984, pag. 178

[13] "Camil Petrescu" - interpretat de Al. Rosetti, E. lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Serban Cioculescu."Amintiri si articole critice", Editura Eminescu, Bucuresti, 1984, pag. 180



loading...



Politica de confidentialitate


Copyright © 2018 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Ilustreaza conceptul operational "arta poetica", prin referire la o creatie lirica studiata, apartinand unui autor canonic
IN VREME DE RAZBOI I.L.CARAGIALE
Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman studiat (de dupa al doilea razboi mondial)
Romanul "Un om intre oameni"
Urciorul de aur, de E. T. A. Hoffman
MIC DICTIONAR DE TERMENI LITERARI
Ilustreaza conceptul operational nuvela fantastica prin referire la o opera literara studiata
FONETICA SI FONOLOGIA IN CONCEPTIA LUI TRUBETZKOY
PATUL LUI PROCUST - COMENTARIU - CAMIL PETRESCU
Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi












loading...