Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. literatura romana, referate romana, caracterizari de personaje, opere literare, istoria literaturii

Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
PATUL LUI PROCUST - COMENTARIU - CAMIL PETRESCU


PATUL LUI PROCUST - COMENTARIU - CAMIL PETRESCU



PATUL LUI PROCUST - COMENTARIU - CAMIL PETRESCU

"Patul lui Procust", cel de-al doilea roman al lui Camil Petrescu, apare in 1933 februarie la Editura "Nationala Ciolnei" in doua volume.

Aparut la numai trei ani dupa "Ultima nopate de dragoste, intaia noapte de razboi", acesta constituie un eveniment deosebit, cu totul novator pentru literatura romana, consolidand astfel romanul romanesc modern.

Novator al autenticitatii, substantialitatii si al relativismului, Camil Petrescu realizeaza in acest roman adevarate dosare de existenta, toate fiind confesiuni de constiinta, pe care fiecare personaj-narator le face fireste la persoana I pe baza reflectarii realitatii in propria constiinta. Despre acest roman criticul Nicolae Manolescu opina ca e o forma de garantare a autenticitatii realitatii si impresiilor, inraurita de Stendhal si de Gide, creatorii dosarului de existente.[1]

Daca in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", autorul se substituie personajului Stefan Gheorghidiu, ilustrand realitatea printr-o singura constiinta, in "Patul lui Procust", vocea autoriala se face auzita prin fluxul constiintei personajelor-naratori, care se confeseaza si anume: Fred Vasilescu, G.D.Ladima, Doamna T, Emilia Rachitaru, a celorlalte personaje secundare: Penciulescu, Ciobanoiu si a autorului insusi, toate exprimand, intr-o unitate evidenta, viziunea artistica a lui C.Patrescu.

Romanul este alcatuit din note care subtiaza si concureaza textul principal. Aceste note corespund programului enuntat de scriitor In mod simplu voi lasa sa se desfasoare fluxul amintirilor. Dar daca tocmai cand povestesc o intamplare, imi aduc aminte, pornind de la un cuvant de o alta intamplare? Nu-i nimic, face un soiu de paranteza.

Modalitatea narativa se remarca, prin prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj. Perspectiva temporala este discontinua, bazata pe alternanta temporala a aevenimentelor, pe dislocari sub forma de flash-back si feed-back. Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, casa Emiliei, redactia ziarului, etc., dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al ramantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajelor.

Ca modalitate estetica, se manifesta memoria afectiva, cea care aduce, in timpul obiectiv al relatarii intamplarilor petrecute in timpul subiectiv al amintirilor. Structura romanului este complexa, determinand compozitia pe mai multe planuri narative care se intersecteaza si se determina reciproc: trei scrisori ale doamnei T. adresate autorului, jurnalul lui Fred Vasilescu, cu o confesiune care cuprinde si scrisorile lui G.D.Ladina si comentariile Emiliei Rachitaru, fiind partea cea mai extinsa din roman si avand titlu "Intr-o dupa amiaza de august, Epilog I care apartine lui Fred Vasilescu, Epilog II subintitulat "Povestit de autor, apartinand scriitorului insusi cat si notele de subsol care expliciteaza si incheaga intr-un tot unitar planurile narative ale romanului.

Tema romanului ilustreaza problematica fundamentala a prozei camilpetresciene, drama iubirii si drama intelectualului lucid, inflexibil si intransingent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana.

Elementele de noutate estetica ale romanului camilpetrescian sunt bine conturate in roman: substantialitatea este evidenta prin cele doua aspecte ale existentei umane, iubirea si demnitatea, ralativismul este prezent prin viziunea diversificata a iubirii si demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje, autenticitatea este receptarea realitatii in propria constiinta, de catre fiecare personaj in parte dosare de existenta.[2]

Naratiunea se face la persoana I fiind modul de relatare al fiecarui erou care se confeseaza.

Stilul anticalofil presupune exprimarea concisa si exacta a ideilor, trairilor, conceptiilor ca intr-un proces verbal. Titlul este o metafora, "Patul lui Procust" face trimitere directa la o poveste mitologica din antichitate, conform careia talharul Procust din Atica aducea oaspeti la han si ii silea sa incapa perfect in singurul pat existent, socotit de el ca spatiu real. Orice nepotrivire a calatorului in patul lui Procust, atragea dupa sine ciuntirea omului, daca acesta era prea lung, sau, dimpotriva, intinderea lui, daca acesta era prea scurt, pana cand individul se potrivea exact masurarii impuse.

Titlul romanului imagineaza societatea ca pe un pat al lui Procust, ca spatiu limitat, in care valorile intelectuale si orice aspiratie catre un ideal respins de societate sunt ostracizate. Ea impune tuturor oamenilor un tipar fix de existenta si oricine se abate de la regulile sociale stricte este supus deformarilor chinuitoare, carara nu le rezista. Dupa cum insusi autorul marturisea, actiunea romanului are loc, "in sens strict [] intr-un pat" care constituie o ambianta pentru ilustrarea vietii literare, politice si financiare a societatii romanesti, intre anii 1926-1928.

Inceputul este realizat printr-o adresare directa, constand in mustrarile pe care doamna T le face autorului si pe care aceasta le explica in subsolul primei pagini.

Autorul idealizeaza aici eroina in "Nu pot -protesteaza aceasta - Cum o sa scriu? . . . N-am talent."

Romanul incepe cu cele trei scrisori ale doamnei T si cu notele explicative - din subsolul paginilor - ale autorului, care o indeamna sa faca publica experienta nefericita a sentimentului de iubire neimplinita, cu scopul de a crea "un dosar de existente". Deoarece ea refuza scriitorul ii recomanda un stil precis si concis "Fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie", conceptie ce sustine, de altfel, anticalofismul lui Emil Petrescu.

Scrisorile doamnei T nareaza suferinta si dezamagirea produse de faptul ca amantul ei, X, nu o mai iubeste si nu-i da nicio explicatie privind aceata atitudine, desi ea suferise din cauza lui aproape mortal.Eroina se intreaba cum poate el sa prefere pe alta si sa traiasca fara ea "Si daca, intr-adevar el ma pretuieste ca pe singura femeie al carei suflet a stat fata-n fata cu al lui, atunci pentru ce e acum in bratele alteia, pentru ce mi se intampla ceea ce mi se imtampla, pentru ce eu si el traim in medii straine, jucand acolo o viata definitiva, cand avem intens si nevazut acelasi suflet ca doi frati siamezi acelasi pantec?".[3]

Suferinta doamnei T se amplifica din cauza umilirii, a mandriei ranite, mai ales ca il intalneste in tren ducandu-se la munte impreuna cu amanta, asa cum alta data mergeau impreuna ei doi.

Tot in aceste scrisori eroina vorbeste si despre iubirea pe care un anume barbat pe nume D i-o poarta de mai bine de 15 ani doamnei T, insa are oroare de D, dar il accepta chiar sexual.

Jurnalul lui Freud Vasilescu reprezinta partea cea mai intinsa si complexa a romanului si poarta titlul "Intr-o dupa-amiaza de august"[4]. Acest jurnal cuprinde confesiunea tanarului privind iubirea pentru doamna T, scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima catre Emilia, precizarile lamuritoare ale acesteia si notele de subsol ale autorului.

Tot in acest capitol, Camil petrescu ilustreaza si o imagine complexa a vietii economice, politice si financiare din Romania intre anii 1926-1928.

La rugamintea autorului, Fred Vasilescu consemneaza iubirea pentru doamna T si scrisorile reiesind doua puncte de vedere diferite asupra aceleiasi pasiuni, adica "doua romane subiective despre aceeasi poveste de dragoste", la care se adauga si comentariile autorului, care reuseste sa creeze niste veritabile dosare de existenta (Gheorghe Glodeanu-Poetica romanului romanesc interbelic), toate acestea concretizand noua formula estetica a relativismului.

Un monden amator, prozatorul il prezinta pe Fred Vasilescu ca fiind fiul lui Tanase Vasilescu, personaj intalnit si in romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Autorul il invita si pe el sa scrie deoarece din convorbirea purtata acesta da o impresie de traire adevarata.

Intamplarile relatate in jurnalul modernului aviator incep intr-o dup-amiaza de august, cand aceasta ii face o vizita Emiliei Rachitaru.

Emilia era o semiprostituata cu pretentii de artista, iar Fred Vasilescu este intruchiparea tanarului de 25 de ani, cu o educatie aleasa, diplomat si fiul unui bogat om de afaceri.

Intamplarile dintre cele doua personaje se petrec intr-un spatiu real, acest fiind reprezentat de patul Emiliei.

Desi o regaseste pe Emilia de o imbecilitate placida, tanarul asculta cu interes povestea relatata de acesta.

Din incercarea de a-l impresiona cumva ea ii relateaza despre unul, Lamida "care m-a iubit ingrozitor saracul si care murise in urma cu trei luni".

Pentru a face credibila povestea celor relatate ii da sa citeasca scrisorile de dragoste pe care acesta i le trimise in ultimii doi ani. Tanarul Vasilescu citeste pe rand si in ordine fiecare scrisoare din teancul legat de Emilia cu funda roz.

Descoperind ca Ladima fusese gazetar si poet talentat, Vasilescu e uimit cum un astfel de om nu se gandise ca se compromite scriindu-i unei astfel de femei, ca fiind vizitata de multi barbati.

Din scrisorile lui Ladima reiese faptul ca acesta era un barbat sensibil si sentimental care din iubire pentru tanara actrita era preocupat sa ii obtina un rol intr-o piesa, apoi dintr-o alta scrisoare acesta este fericit ca Emilia debutase, in sfarsit intr-un spectacol la Teatrul National

Desi o gaseste grava, impozanta in atitudine si incapabila sa isi acordeze comportamentul intre falsitatea degajata a convorbirii si vidul sufletesc cu care trece la amor, tanarul cu o prefacuta nepasare o descoase pentru a afla tot ce se petrecuse in viata poetului Ladima.

Emilia ii relateaza despre relatiile ei cu alti barbati printre care deputatul Nae Ghiorghidiu si stradaniile ei de a evita orice intalnire a acestora cu Ladima. Cu toate acestea insa, Ladima aflase intamplator ca ea avea un amant, pe Traian Justiniu, si-i scrie, cu o tristete sfasietoare, rupand acum orice legatura cu ea: S-a facut in mine ca o lumina de moarte si inteleg acum, neasteptat, toate intamplarile si toate faptele omenesti ale acestui an de delir, de cand te cunosc.[5]

Deoarece Ladima era foarte bolnav, Valeria, sora acestuia vizitandu-l, il gasise zacand intr-o mizerie crunta si foarte slabit. Vestea casatoriei dintre Emilia si Arghiropal il arunca pe Ladima intr-o disperare fara margini insa in momentul in care logodna se anuleaza, el ii trimite o scrisoare in care descrie chinurile provocate de despartirea ce survenise in viata lui si o roaga sa-l reprimeasca.

De atunci se intalneau din nou in fiecare seara, ieseau impreuna, dar nu a fost niciodata a lui, pentru ca Ladima altminteri era idealist.[..]Ii placea, asa, sa stea aici spune Emilia tot senina mare si goala.

Dintr-o alta scrisoare, adresata Emy scumpa, reiese faptul ca acesta era mandru cu logodnica lui, asa cum o prezinta pe Emilia celor mai buni pruieteni ai sai: Bulgaran, Ciobanoiu si Penciulescu, pe care ii invita intr-o seara la masa. Cu toate acestea, scumpa Emy, pleaca devreme pentru ca se plictisise ingrozitor,desi unul era mare savant, altul teozof si celalalt un om de mare cultura.

Dintr-o alta perspectiva narativa, Fred rememoreaza toate intamplarile legate de Ladima, in care se implicase in mod direct si isi aminteste faptul ca il cunoscuse in iulie 1926, intr-o imprejurare foarte personala, deoarece el venise la Techirghiol ca se aflase in aproprierea doamnei T., pe care o iubea in taina.

Poetul este prima persoana careia mondenul aviator ii destainuieste chinuriel prin care trece din iubire pentru doamna T. el simte o pornire inexplicabila pentru confesiune: Era singurul pe lume caruia i-as fi incredintat taina, pe care nu o stiu nici parintti mei, faptul cumplit care e cancerul vietii mele, care ma face sa fug de o femeie iubita.

Cu toate ca este indragostit toatal si definitiv de doaman T, Fred o evita dovedindu-se capabil sa paraseasca o femie care-i este superioara, dintr-un orgoliu specific persoanjelor camilpetresciene. Sacrifica definitiv pasiunea pe altarul vanitatii: in loc sa se piarda pe sine, prefera s-o piarda pe ea [.]. Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T (Nicolae Manolescu "Arca lui Noe").[6]

Dorind sa-l ajute din punct de vedere financiar, tanarul Vasilescu il recomanda pe Demetru Ladima tatalui sau, Tanase Vasilescu, pentru a-l lua director la "Veacul", ziar infiintat impreuna cu Nae Gheorghidiu, pentru a stavili o campanie de presa pornita impotriva deputatului, prin care se dezvaluiai afacerile necinstite privind fabrica de munitii din Ardeal si receptia unor avioane din care cauza fusese remaniat din functia de ministru.

CONCLUZII

Nu se poate face o delimitare transanta intre scrierile publicate de Camil Petrescu dupa cel de-al doilea razboi mondial si cele aparute anterior. Scriitorul si-a convins inca de la primele lui manifestari cititorii ca nu trebuie confundat cu un simplu producator de carti, livrate in ordine cronologica, ca actul creatiei este pentru el o experienta existentiala, care il angajeaza total.

Criticii literari se simt constransi sa ia in considerare aceasta pretentie si de faptul ca operele scrise in diferite perioade se suprapun partial sau se intrepatrund. Poetul cu vocatie de anarhist, neinteles de contemporani, George Demetru Ladima din Patul lui Procust este si protagonist al nuvelelor Cei care platesc cu viata si Moartea pescarusului; personaje din drama Jocul ielelor, Serban Saru-Sinesti, Maria Sinesti, Gelu Ruscanu si Irena Romescu, pot fi intalnite si in nuvela Turnul de fildes; problematica din piesa de teatru Danton se regaseste, abordata din perspectiva realist-socialista, si in romanul Un om intre oameni; consideratiile sceptice despre cultura romana din secolul XIX, existente in eseul Amintirile colonelului Grigore Lacusteanu si amaraciunile calofilismului, au un corespondent direct in satira (joasa) la adresa aceluiasi secol din piesa de teatru Caragiale in vremea lui s.a.m.d.

Judecata azi, in ansamblul ei, opera lui Camil Petrescu frapeaza prin tirania pe care autorul o exercita asupra virtualului cititor.Criticii si istoricii literari au remarcat, printre altele, frumusetea indicatiilor de regie - asa-numitele "texte dintre paranteze"- inserate in piesele de teatru. S-a afirmat chiar ca ele sunt scurte poeme in proza. Recitite, indicatiile de regie isi dezvaluie insa caracterul strict functional.De fapt, scriitorul vrea sa anticipe si sa determine interventia regizorului, sa pastreze controlul asupra reprezentarii scenice - ca si asupra reprezentarii din mintea cititorului. Este ca si cum ar suferi de gelozie la gandul ca opera lui va ajunge pe maini straine si va fi remodelata, in conformitate cu alta viziune artistica.



[1] Petrescu Aurel, "Opera lui Camil Petrescu" Editura didactica si pedagogica, Bucuresti 1972

[2] Liviu Calin, 'Camil Petrescu in oglinzi pralele", Editura Eminescu Bucuresti 1976

[3] Al.Piru, Istoria literaturii romane de la inceput pana azi ,Editura Univers Bucuresti ,1981

[4] Maria Voda Capusan, Camil Petresu, Editura Minerva Bucuresti 1988

[5] Liviu Calin, 'Camil Petrescu in oglinzi pralele", Editura Eminescu Bucuresti 1976

[6] Nicolae Manolescu ,"Arca lui Noe", Eseu despre romanul romanesc Editura 100+1 Gramar, Bucuresti 1998



Literatura


Carti
Gramatica

Romanul modern - influente poetice, Henry James - teoretician al romanului modern (1843 - 1916)
MIHAI EMINECU - FAT -FRUMOS DIN LACRIMA
Prezinta constructia discursului narativ intr-o nuvela studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente n
PATUL LUI PROCUST - COMENTARIU - CAMIL PETRESCU

















 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate