Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» FONETICA SI FONOLOGIA IN CONCEPTIA LUI TRUBETZKOY


FONETICA SI FONOLOGIA IN CONCEPTIA LUI TRUBETZKOY


FONETICA SI FONOLOGIA IN CONCEPTIA LUI TRUBETZKOY

1.1. Dintre cercetatorii europeni, cel care a cerut cu cea mai mare insistenta o riguroasa separare intre fonologie si fonetica a fost N. S. Trubetzkoy. Pentru Trubetzkoy, separarea ar trebui sa coincida cu distinctia saussuriana dintre langue si parole, termeni pe care, urmandu-1 pe Biihler, ii traduce prin Sprachgebilde ('structura lingvistica') si Sprechakt ("act de vorbire'). Fonologia ar fi "stiinta sunetelor limbii', fonetica, "stiinta sunetelor vorbirii'; nediferentierea lor ar fi o lipsa a lingvisticii traditionale. Deosebirile dintre cele doua discipline se stabilesc pe diverse planuri si din diferite puncte de vedere122: numai fonologia ar fi o stiinta lingvistica si ar utiliza metode lingvistice, psihologice si sociologice; fonetica, in schimb, ca studiu al vorbirii concrete, ar fi o stiinta a naturii si s-ar folosi de metodele stiintelor naturii (fizice). Fonetica s-ar reduce, asadar, la fiziologie si acustica si ar exclude orice relatie intre elementul fonic si cel semnificativ123, fiind numai "stiinta aspectului material al sunetelor limbajului', in sfarsit, fonetica ar fi un studiu pur "fenomenologic' [= fenomenal] al sunetelor, in timp ce fonologia ar studia functionalitatea lor. Diversele puncte de vedere nu se suprapun124, dar Trubetzkoy nu pare sa fi observat acest lucru.



1.2.  Trubetzkoy nu a facut distinctie intre fonetica generala (stiinta fizica generala care se ocupa de producerea sunetelor vorbirii si de caracteristicile lor acustice: ceea ce Bloomfield numeste phonetics) si fonetica unei limbi (stiinta care se ocupa de o anumita parole, corespunzatoare unei limbi: ceea ce Bloomfield numeste phonology sau practicai phonetics)x2s; multe dintre critici, chiar daca nu au fost formulate in mod explicit, au fost determinate de aceasta confuzie (cf. IV, 3.).

1.3. Oricum, diferentierea celor doua discipline nu inseamna pentru Trubetzkoy ruperea tuturor puntilor cu fonetica. in realitate, in opera sa capata autonomie fonetica in raport cu fono­logia, dar nu fonologia in raport cu fonetica, deoarece fonologia se intemeiaza, in mod necesar, pe "substanta' fonica, iar definitiile fonologice se formuleaza in termeni articulatorii si acustici. in ciuda repetatelor afirmatii contrare, pentru Trubetzkoy punctul de plecare a fost intotdeauna fonetica, asa cum el insusi a recu­noscut la Congresul de lingvistica de la Copenhaga, raspunzand unei obiectii a lui Collinder126. intr-adevar, faptul ca admite, impreuna cu Sotavalta (si urmandu-1 pe Saussure), ca 'limba pre­exista vorbirii' 127, precum si faptul ca, dupa parerea sa, "sunetul limbajului nu poate fi definit decat prin relatia sa cu fonemul'128 nu il fac sa ignore "substanta' fonica, nici sa defineasca fonemul in alt fel decat pornind tocmai de la sunetele vorbirii. De aceea, in pofida atat de mult aparatei separari intre fonetica si fonologie, el a putut fi acuzat de "foneticism', si nu numai de catre membrii Scolii de la Copenhaga129 (cf. 4.2.).

2. Distinctia stabilita de Trubetzkoy a fost acceptata in termeni aproape identici de catre K. Biihler130, iar astazi, dupa ce a fost amplu fundamentata prin lucrarile Cercului lingvistic de la Praga si dupa ce i s-a adaugat distinctia stabilita in America intre phonetics siphonemics (cf. I., 1.2.), este practic general acceptata si de domeniul comun printre lingvistii din cele doua continente. Astfel, pentru a cita numai un invatat de limba spaniola, E. Alarcos Llorach, in excelentul sau manual de fonologie, defineste fonetica drept "disciplina care se ocupa de sunete, de substanta semnificantului (signifiant)', iar fonologia drept "disciplina care se ocupa de normele care ordoneaza aceasta materie sonora, de forma semnificantului'. Fonetica, dupa Alarcos Llorach, "studiaza elementele fonice in sine, in realitatea lor de fenomene fizice si fiziologice, si se ocupa de felul cum este pronuntat cutare si cutare sunet, si ce efect acustic produc sunetele, dar da uitarii in totalitate relatia pe care sunetele o au cu vreo semnificatie lingvistica; ea poate fi definita ca stiinta care se ocupa de latura materiala a sunetelor limbajului uman'131.

Caracterul esentialmente extralingvistic al foneticii, care ar avea cu lingvistica doar relatii de "stiinta auxiliara', pare sa nu trezeasca indoieli132.

Chiar si un cercetator ca E. Dieth, adept al unitatii stiintelor fonice (cf. I, 5.2.), recunoaste implicit separatia intre cele doua discipline, socotind fonetica drept "stiinta auxiliara lingvisticii'133. Dieth incearca sa clarifice relatiile dintre fonetica si fonologie cu ajutorul unei scheme in care asaza, pe aceeasi linie, fonetica, in calitate de stiinta a naturii, si fonologia, in calitate de stiinta a culturii134, dar nu explica in ce fel se poate trece, fara ruptura, de la o stiinta fizica la o stiinta culturala, si pare sa nu bage de seama faptul ca studiul "material' al sunetelor limbii implica un punct de vedere cultural.

Se pare, asadar, ca majoritatea cercetatorilor admit, implicit, ideea saussuriana ca numai "limba' ar forma obiectul lingvisticii. Chiar si un invatat ca V. Pisani, care e departe de a accepta dihotomia saussuriana, admite, intr-un fel, distinctia facuta de Trubetzkoy, caci exclude in mod explicit fonetica din al sau Forschungsbericht asupra ultimelor progrese ale lingvisticii135, in care, totusi, include fonologia136. Totodata, cei care se indoiesc de validitatea si legitimitatea fonologiei si prefera sa vorbeasca numai de fonetica, precum, de exemplu, L. Homburger137, folosesc, in realitate, concepte fonologice, chiar daca nu le disting de cele fonetice: ei continua sa traiasca, pentru a folosi cuvintele lui Pike, in "the prephonemic days when phonetics and phonemics were one'138.

3.1. Primele critici la adresa lui Trubetzkoy au venit chiar din tabara celor din "prephonemic days'. Aici trebuie amintit, in primul rand, O. Jespersen, care neaga absoluta noutate a punctului de vedere fonologie, observand ca, deja cu mult inainte de aparitia noii discipline, diversi foneticieni (si el insusi, inca din 1904) facu­sera distinctia intre opozitiile fonice functionale si afunctionale139, si - pe un ton polemic, dar in esenta conciliator - incheie doar cu solicitarea de a nu se sapa o prapastie intre cele doua discipline140, in mod similar, N. van Wijk - care, totusi, recunoaste distinctia si chiar schiteaza el insusi o fonologie141, ce-i drept, pe baze psihologice, care se indeparteaza de ultimele orientari ale Scolii de la Praga - observa ca notiunea de sistem fonologie se intalneste, inca din secolul trecut, la lingvisti precum Brugmann sau Schuchardt142. Cu argumente in parte asemanatoare, B. Collinder143 (care semnaleaza faptul ca inca din 1905 conceptul de fonem se gaseste la Noreen) crede ca poate merge mult mai departe, respingand pur si simplu fonologia.

Faptul ca "idei fonologice' au existat cu mult inaintea fono­logiei de la Praga este evident si il recunoaste Trubetzkoy insusi144. O intuitie fonematica prestiintifica exista chiar in inventarea scrierii alfabetice si in ortografiile traditionale145; si, in acest sens, s-a putut observa ca fonologia ocupa in lingvistica actuala locul pe care il detinea odinioara teoria literelor146. Dar Trubetzkoy are dreptate atunci cand arata ca nici Brugmann, nici Schuchardt nu faceau fonologie, pentru ca nu porneau de la conceptul de structura fonematica: nu faceau fonologie in mod explicit si nici nu o distingeau de fonetica147. Totusi, observatiile lui Jespersen si van Wijk sunt foarte interesante, pentru ca semnaleaza faptul ca fonologia nu se opune lingvisticii anterioare, ci o imbogateste, iar in acest sens reactia lui Trubetzkoy - care apara originalitatea fonologiei si ii recunoaste drept adevarati precursori doar pe Saussure si pe Baudouin de Courtenay - e exagerata. in realitate, fonologia actuala nu se opune foneticii (sau fonologiei) traditionale (= fonetica + fonologie, considerate indistinct), ci unei fonetici definite prin referire la fonologie: nu "se contrapune', ci introduce o distinctie in ceea ce era indistinct, si o poate face numai ignorand planul in care fonetica si fonologia se intalnesc in mod necesar (cf. 3.4.). "Fonetica' fonologilor este la fel de noua ca si fonologia lor, care, evident, lasa cateva zone in seama foneticii traditionale. Trubetzkoy148 nu a lamurit acest lucru si, de aceea, unii foneticieni au putut avea impresia ca faceau deja fonologie.

3.2. Pe acelasi plan al foneticii traditionale se situeaza adesea J. Laziczius, care, cu toate ca a fost unul dintre primii adepti ai fonologiei149, a fost totodata unul dintre cei mai activi critici ai conceptiei lui Trubetzkoy150. Asa se intampla, de exemplu, atunci cand sustine - in mod cu totul indreptatit - ca fonetica nu poate fi considerata stiinta naturala, chiar numai in virtutea faptului ca nu a fost niciodata considerata astfel de-a lungul istoriei sale si ca dintotdeauna a avut legatura cu lingvistica151, sau cand sustine ca punctul de vedere functionalist trebuie sa se aplice si in fonetica, pur si simplu pentru ca a fost deja aplicat152. Evident, aceste afirmatii se refera la acele  "prephonemic days', iar faptul ca s-a facut totdeauna asa nu constituie un argument ca sa se faca asa in continuare. Nici simpla legatura a foneticii cu lingvistica nu este suficienta pentru a-i conferi foneticii un caracter lingvistic: cu mai multa coerenta, I. Dai153 poate elimina din lingvistica si trimite spre stiintele naturale nu numai fonetica, ci si fonologia, pentru faptul ca elementele pe care ele le studiaza nu sunt semne, ci numai parti de semne.

3.3. O validitate cu mult mai mare au alte observatii ale lui Laziczius. La Congresul de Fonetica de la Londra el arata deja ca stiinta functionala a sunetelor nu poate lasa deoparte asa-numitele "variante stilistice', carora propunea sa li se dea numele de emfa­tice. Acestea nu se confunda cu variantele propriu-zise (facultative sau combinatorii): ele sunt "mai putin decat foneme, dar mai mult decat variante' si formeaza opozitii functionale154.

Laziczius atinge aici o problema foarte importanta, dar nu pare sa o vada cu toata claritatea. Mai intai, exista "emfatice' care sunt simple variante individuale si ocazionale, si altele care sunt constante intr-un stadiu de limba155. Numai cele din urma ar trebui sa fie studiate de fonologie (ca "stiinta a limbii'), pentru ca numai ele sunt "invariante', mai precis, invariante ale "normei', dar "variante' ("mai putin decat foneme') din punctul de vedere al "sistemului functional' (reprezentativ) al limbii156. Este esential acest fapt, anume ca functiile asa-zis "stilistice' (cea "expresiva' si cea "apelativa') sunt conditionate de functia "reprezentativa'157: in cadrul aceluiasi sistem pot functiona ca expresive sau apelative (si constitui, eventual, "invariante stilistice') numai elemente care nu formeaza opozitii distinctive si nu afecteaza asemenea opozitii. Folosirea unui element distinctiv ca "stilistic' reprezinta ceea ce se numeste "greseala'158 si iese, de aceea, in afara "sistemului', sau implica coexistenta unor "sis­teme' diferite in cadrul aceleiasi "limbi'. Astfel, in spaniola putem spune [ambre] pentru [ombre] cu intentie "stilistica' (de

evident, "esenta logica', dar nu este nici "contrara logicii'. in treacat fie spus, problema "coincidentei' sau "divergentei' intre limbaj si logica ni se pare a fi o falsa problema, care nici macar nu ar trebui sa fie pusa. Limbajul si logica se gasesc in planuri distincte, intre care nu poate exista nici acord, nici opozitie: se poate vorbi de o "logica a limbajului' sau de un "limbaj al logicii', dar nu de "logica-si-limbaj'. Conflictele care se semnaleaza uneori sunt aparente si se refera nu la o relatie intre limbaj si logica, ci, pur si simplu, la o relatie intre limbajul logicii si interpretarea logicista a limbajului. Celebrul exemplu al lui H. Steinthal, "esta mesa redonda es cuadrata' [aceasta masa rotunda este patrata] este "absurd' doar pentru un gramatician logicist, si nu pentru un logician: daca propozitia aceasta este rostita si inteleasa intr-o situatie reala (adica, daca este intr-adevar limbaj), ea are un inteles care este logic coerent, pentru ca lui "rotund', sau lui "patrat' i se atribuie alta semnificatie decat aceea din dictionar. Este vorba, cel mult, de un dezacord intre dictionar si vorbire, iar dictionarul nu se identifica cu logica. In plus, si acest conflict este aparent: el ar exista numai daca dictionarul ar fi anterior vorbirii, daca nu ar fi ceea ce este, adica, pur si simplu, catalogul unei vorbiri care a fost. Prin urmare, acceptarea discutiei privind pozitia logicista (fie si pentru a sustine contrarul) implica deja, intr-un fel sau altul, plasarea pe terenul acesteia, acceptul de a discuta "nonsensul' in termeni de "adevarat' si "fals'. Acelasi lucru se poate spune despre versurile lui Goethe pe care le citeaza si le discuta K. Vossler, Gesammelte Aufsatze zur Sprachphilosophie, trad. sp. Filosofia del lenguaje2, Buenos Aires, 1947, p. 27 s.u., si care in nici un caz nu constituie un exemplu de presupusa "ilogicitate' a limbajului: singura intrebare pe care ar trebui sa ne-o punem ar fi daca, in limbajul logicii, ceea ce spune Goethe (si are un inteles coerent) s-ar spune sau nu s-ar spune in acelasi fel. Cu privire la exemplul lui Steinthal, cf. si scurta nota a lui B. Croce, Problemi di estetica4, Bari, 1949, p. 173-177.




exemplu, pentru a imita o pronuntie straina), dar prin aceasta iesim din "sistemul' spaniol, pentru ca, in cadrul acestui sistem, ceea ce am pronuntat ar insemna (in planul reprezentativ) hambre, si nu hombre. In acelasi fel, in spaniola din Rio de la Plata putem folosi cu valoare stilistica (de exemplu, ironic, pentru a imita o pronuntie care se pretinde a fi cea din spaniola "pura', din Spania) distinctiile fonematice /s/ - IQI sau /j/ - 1X1 (pronuntind [Gelos], [kaXe], si prin aceasta nu iesim din "limba spaniola' (pentru ca "limba' cuprinde mai multe sisteme), dar iesim din "sistemul' regiunii Rio de la Plata, unde cele doua perechi de foneme s-au confundat cu /s/ si, respectiv, III. Cu alte cuvinte, orice utilizare a unor elemente distinctive cu valoare stilistica implica o forma de bilingvism. Dar in interiorul aceluiasi sistem pot exista variante "stilistice' generale ('invariante', din punctul de vedere al normei), dar si facultative, individuale, oca­zionale (variante propriu-zise). in plus, nu toate "invariantele nor­male' [apartinand normei] sunt in mod necesar "stilistice' (cf. 3.4.). Nu asa intelege lucrurile Laziczius, care sugereaza o simpla gradatie de foneme, emfatice si variante (fonemele ar avea importanta egala in cele trei functiuni stabilite de Biihler; emfaticele, doar in functiile expresiva si apelativa; variantele, doar in functia expre­siva)159, si propune o impartire a stiintelor fonice in trei parti, deoa­rece "este evident ca nu se pot imagina mai mult de trei functii'160.

La Congresul de la Gand, Laziczius a mai facut un pas in acest sens, observand ca distinctia dintre foneme si variante nu coincide cu distinctia dintre langue siparolem, deoarece si variantele sunt "fapte de limba'162. Evident, el se refera la ceea ce noi am numit "invariante normale' [apartinand normei], caci le distinge de simplele "variatii' individuale163.

Aceasta idee s-ar putea dovedi fructuoasa pentru o corectare, atat a distinctiei dintre fonetica si fonologie, cat si a dihotomiei langue-parole (cf. 3.5.). Dar Laziczius urmeaza alt drum: sub influenta lui Zwirner, distinge intre Lauttypus si Lautindividuum, stabileste trei specii de Lauttypen - din nou, foneme, emfatice si variante -, toate trei apartinand de langue ' (fara sa tina seama de faptul ca, in planul simplului "tip de sunet', cele trei specii se confunda, in mod necesar, intr-una singura)164 si, in cele din urma, propune unificarea foneticii si fonologiei intr-o Lautlehre al carei obiect ar urma sa fie "limba'165. Prin aceasta nu se rezolva dificultatile distinctiei dintre cele doua discipline, ci doar se tran­sfera intreaga stiinta a sunetelor in domeniul fonologiei, chiar daca este vorba de o fonologie combinata cu fonometria: "parole' este pur si simplu necunoscuta sau serveste doar pentru a oferi materialul166.

Zece ani mai tarziu, Laziczius reia in mare aceeasi argumen­tatie167, adaugand doar observatiile cu privire la caracterul nenaturalist al foneticii (cf. 3.2.), si insista din nou asupra importantei "variantelor' care sunt invariante ('emfatice' si "variante sociale')168 si asupra obligativitatii criteriului functional in cercetarile fonetice. Acest din urma aspect echivaleaza pentru Laziczius cu respingerea distinctiei dintre fonetica si fonologie. O asemenea atitudine este legitima, dar nu se justifica teoretic sau istoric, asa cum incearca sa faca lingvistul ungur: este vorba de un act practic de opunere fata de celalalt act practic si conven­tional, care ia functionalitatea drept criteriu pentru a defini fono­logia, si are sens numai daca prin el se atrage atentia asupra faptului ca functionalitatea, ca tot ceea ce constituie limbajul, apare in vorbirea concreta sau ca, asa cum observa E. Otto, antiteza functional-afunctional nu coincide cu distinctia langue-parole169.

3.4. Multe dintre criticile semnalate par sa duca in aceeasi directie: catre un hiatus pe care interpretarea fonologista a distinctiei saussuriene 1-a creat intre cele doua stiinte fonice; catre un domeniu intermediar aflat intre ocazional-afunctional si constant-functional, domeniu care se dovedeste a fi un tinut al nimanui, nefiind atribuit nici foneticii, nici fonologiei.

Hotaratoare, in acest sens, ni se par a fi mai ales cateva observatii ale lui N. van Wijk si B. Malmberg.

N. van Wijk170 admite distinctia dintre fonetica si fonologie, ba chiar atribuie fonetica stiintelor naturale, ca studiu al "feno­menelor materiale ale vorbirii'. Dar observa ca distinctia devine dificila daca am face-o sa coincida cu dihotomia langue-parole. intr-adevar, exista un decalaj intre cuprinderea de inteles a substantivului fonologie si aceea a adjectivului fonologie: fonologia ar trebui sa fie "stiinta limbii'; fonologie, in schimb, este doar functionalul din "limba'. Prin urmare, "extrafonologic' nu coincide cu "fonetic' (concret), pentru ca faptele extrafono-logice pot fi constante si generale intr-o comunitate: pot apartine "limbii'. Exista, asadar, "un grand domaine d'etudes phoniques intermediaire entre le domaine des systemes phonologiques et celui de la phonetique pure', un domeniu "ou la langue et la parole se touchent' si unde, prin urmare, cele doua stiinte fonice trebuie sa colaboreze171.

Van Wijk nu trage alte concluzii, dar pare evident faptul ca, din cele constatate, se poate deduce ca o fonetica deplin auto­noma, fara contacte cu fonologia, poate exista numai daca parole este considerata in sine, ca fenomen independent si pur fizic; daca, in schimb, vorbirea concreta este considerata parole care  "realizeaza' o langue, nu mai este posibila o neta separare intre cele doua discipline (cf. 1.2.).

B. Malmberg, la randul sau, semnaleaza dificultatea de a face sa incapa in stramtele limite ale fonologiei realitatea complexa a unei "limbi' istorice172. in limbi, chiar in afara de asa-numitele "variante combinatorii', se intalnesc numeroase elemente con­stante, care, totusi, constituie simplul "uz' traditional, o norma de "realizare', si nu apartin opozitiilor fonologice distinctive: sunt afunctionale. De acest tip sunt in italiana literara opozitiile normale dintre [ts] si [dz], [s] si [z] (cf. II, 3.6.)173. Alteori, chiar fara sa existe "neutralizare', aceleasi opozitii fonice sunt distinctive (functionale) in unele cazuri, in timp ce in alte cazuri sunt simple variante. Astfel, in franceza, opozitia e:t este distinctiva in clef: claie, dar nu este in [se] : [se] (= [ii] saii)m. in plus, intr-o "stare de limba' coexista diferite "sisteme' (regio­nale, culturale), convietuiesc elemente conservatoare si inovatii, exista treceri de la un sistem la altul175. Este inevitabila, asadar, concluzia la care ajunge Malmberg: "Le strict schema des phonologues est exact dans une certaine mesure mais n'est pas assez nuance pour refleter tous Ies aspects varies et complexes qu'offre une langue de culture. II faut commencer par dresser le schema. Cest evident. Mais ii ne faut pas s'arreter la. II faut poursuivre l'analyse pour mettre au clair tous Ies facteurs qui, reunis, forment la langue en question'176. Asa a si procedat acest invatat, in diferite lucrari, combinand cu succes criteriul fonologie cu observatia de natura fonetica'77.

Totodata, faptul ca fonologia nu se poate dezinteresa de elementele "extrafonologice' care apartin "limbii' a fost observat si de Jakobson (TCLP, IV, 1931, p. 310), iar Trubetzkoy insusi vorbeste adesea de "particularitati perfect normale ale pronuntiei' (norme de realizare)178, care nu sunt functionale, dar, evident, apartin "limbii'.

3.5. in realitate, la Trubetzkoy apar cel putin trei concepte diferite de fonologie: a) stiinta sunetelor "in limba' (studiul "formelor', al elementelor constante, opuse "realizarii concrete');

b)  stiinta opozitiilor fonice functionale, atat distinctive cat si stilistice (dar cu excluderea elementelor constante afunctionale);

c)   stiinta opozitiilor fonice distinctive (si cu excluderea invariantelor stilistice). in fiecare caz, fonetica ar trebui, asadar, sa fie definita in alt fel (cf. 3.1.) si, cel putin in ultimele doua cazuri, nu ar mai putea sa fie socotita "stiinta naturala'; dar, cum asa ceva nu se intampla, apare inevitabil un hiatus intre ea si fonologie.

in ceea ce priveste relatiile cu dihotomia langue-parole, incoerentele in delimitarea fonologiei se datoresc faptului ca se ia drept baza uneori conceptul saussurian de "limba' ca institutie sociala (sistem normal, LANGUE I), alteori conceptul de sistem functional (LANGUE II), care nu au aceeasi cuprindere179.

Din acest punct de vedere, daca fonologia este socotita "stiinta a limbii ca institutie sociala', ea nu se poate limita la studierea opozitiilor functionale, ci trebuie sa studieze si "realizarea' lor constanta in comunitate, lasand foneticii studierea realizarilor concrete:

PAROLE

LANGUEI




Vorbire concreta

"Realizare' normala

Sistem functional

FONETICA

FONOLOGIE

Daca, in schimb, fonologia este conceputa ca stiinta a sistemului functional, ea lasa in seama foneticii nu numai studierea sunetelor concrete ale limbajului, ci si studierea opozitiilor constante afunctionale:

LANGUEI

PAROLE

LANGUE II

Vorbire concreta

"Realizare' normala

Sistem functional

FONETICA

FONOLOGIE

Prin urmare, fie se admite ca fonetica este stiinta care ia in considerare atat parole, cat si langue (LANGUE I), fie - daca se doreste mentinerea paralelismului cu dihotomia langue-parole ~ trebuie largit conceptul de parole, atribuindu-i-se un domeniu care pentru Saussure nu putea fi decit langue: domeniul realizarii normale. Altfel, daca se mentine conceptul de fonetica drept "stiinta a sunetelor in vorbirea concreta', trebuie recunoscuta existenta unui domeniu intermediar, intre obiectul acestei fonetici (alofonetica) si cel al fonologiei (stiinta sistemului functional), care sa fie atribuit altei discipline - cea pe care am propus sa o numim normofoneticam, intelegand-o ca "studiu al normei de realizare':

PAROLE

LANGUEI

LANGUE II

Vorbire concreta

"Realizare' normala

Sistem functiona



ALOFONETICA    NORMOFONETICA      FONOLOGIE

Conceptia definitiva a lui Trubetzkoy corespunde acestei a treia scheme, dar fara nici o stiinta intermediara intre fonetica si fonologie (cf. van Wijk). De aceea, in descrierile fonologice nu-si gasesc, de obicei, loc realizarile normale - care sunt "invariante sociale' si apartin "limbii' -, pentru ca nu sunt sunete concrete, ci reprezinta deja o abstractizare fata de actele lingvistice individuale: sunt "forme', sunete-tip sau clase de sunete concrete.

Sa consideram, de pilda, fonemul Ibl din spaniola. Acest fonem face parte din sistemul fonologie (functional) al limbii spaniole, dar nu reprezinta o clasa de sunete reale, ci o pura abstractiune, pentru ca nu contine decat trasaturile pertinente care il disting de alte foneme {oral: An/, bilabial: /d/, sonor: /p/), in timp ce nici un sunet real nu poate fi numai oral, bilabial si sonor, fara sa fie totodata oclusiv saufricativ. intr-adevar, fonemul Ibl se realizeaza, in limba spaniola (si nu in vorbi­rea unui individ sau a altuia), in cazuri determinate, ca [b], iar in alte cazuri, si ele determinate, ca [(3]; iar aceste ultime invariante (care sunt "forme', tipuri sau clase, specii de sunete reale) sunt cele care se "realizeaza' din punct de vedere substantial [material] in variantele propriu-zise, infinit de numeroase si mereu noi, care apar in actele lingvistice individuale: invarianta Ibl nu s-ar putea realiza, pentru ca nu este o specie de obiecte concrete, ci este o specie de specii, simpla suma abstracta de trasaturi pertinente. Analog este cazul fonemelor Idl si /g/181.

Este evident, asadar, ca, in descrierea limbii spaniole, nu pot fi lasate deoparte aceste invariante care o caracterizeaza si o deosebesc, de pilda, de franceza sau de italiana si ca, intr-o asemenea descriere (oricum ar fi definite fonemele), ar trebui sa colaboreze fonologia si fonetica, adica stiinta "formei' si stiinta "substantei acustice'. Bineinteles, studierea normei nu ne va face sa cadem in asa-numitul "atomism', pentru ca si invariantele de realizare constituie un sistem, ba chiar un sistem mai ferm, deoa­rece nu este doar un sistem de posibilitati, precum reteaua func­tionala, in plus, in ciuda faptului are in obiectiv elemente definite ca "afunctionale', studiul invariantelor de realizare nu abando­neaza domeniul functional, pentru ca aceste invariante contin trasaturile functionale: ele reprezinta modalitatea de concretizare a functionalului. Tocmai de aceea un asemenea studiu este indispensabil pentru ca o descriere sa fie intr-adevar "exhaustiva': pentru a fi exhaustiva, descrierea trebuie sa dea seama nu numai de ceea ce functioneaza, ci si de felul cum functioneaza.

Altfel, nu ar fi descrisa spaniola, ci un sistem total abstract, care ar putea corespunde si altor limbi. Asa, de exemplu, sistemul functional al vocalelor portugheze, in silaba accentuata si in majo­ritatea pozitiilor neaccentuate, este identic cu sistemul italian182, dar este evident, totodata, ca vocalismul real al italienei este foarte diferit de vocalismul real al portughezei. Tot asa, este legitim sa interpretam fonematic vocalele nazale din portugheza impar-tindu-le in vocala + arhifonem nazal-asa cum, pe buna dreptate, face J. Mattoso Camara183 - (in acelasi fel ar putea fi interpretate si nazalele franceze, cu singura conditie ca [V + n] sa fie prezentat ca / V + n + a /), dar vocalele nazale nu inceteaza, prin aceasta, sa existe in portugheza si sa caracterizeze "norma de realizare' a acestei limbi.

3.6. Trebuie sa conchidem, asadar, ca, chiar reducand "limba' la un singur sistem (ceea ce constituie o reductie foarte grava, daca prin "limba' nu se intelege doar formalizarea unei vorbiri, ci una dintre formele istorice desemnate de obicei prin acest ter­men, adica un idiom), schema fonetica- fonologie, inteleasa ca paralela cu "material'-"functional', se dovedeste a fi insuficienta, pentru ca oricarui sistem ii corespunde o norma de realizare, care nu este materiala, dar pastreaza toate trasaturile comune sunetelor materiale, si nu se defineste prin functionalitate, dar contine elementele functionale si constituie modul indispensabil de concretizare a acestora. Elementele care alcatuiesc norma sunt "forme', si chiar forme obiective, in sensul ca ele constituie clase de obiecte concrete si sunt imanente obiectelor insesi; dar le putem considera si din punctul de vedere al substantei, ca substanta socialmente (interindividual) organizata.

4.1. Cele spuse pana aici justifica numai empiric reunificarea stiintelor fonice. intr-adevar, diferitele critici mentionate, chiar daca au baze teoretice, se reduc, in ultima instanta, la evidentierea faptului ca nu trebuie taiate legaturile dintre cele doua discipline, pentru ca aceasta implica dificultati in practica descriptiva si afec­teaza cerinta ca descrierile lingvistice sa fie exhaustive. Oricum, aproape totdeauna pare ca se aduc obiectii referitoare la excesiva autonomizare a fonologiei, la ceva ce, de fapt, fonologii nu au facut (cf. 1.3).

4.2.  De pe o pozitie foarte diferita face Hjelmslev critica fonologiei. Si poate ca, tocmai, in aceasta critica se gaseste una dintre ratiunile teoretice cele mai solide pentru a justifica unitatea celor doua discipline.

Se stie ca Hjelmslev este invatatul care incearca sa-si funda-menteze fonematica (numita, apoi, cenematica) pe criterii "exclu­siv lingvistice' si pe baze independente de fonetica184; de ase­menea, ca incearca sa defineasca unele concepte, precum cel de "silaba', fara nici o referire la "substanta fonica'185; ca exclude fonetica, privita ca atare, din lingvistica186 si ca ajunge sa critice chiar aspru "foneticismul' Scolii de la Praga187. Va parea, prin urmare, ciudat sa-1 gasim si printre criticii care le obiecteaza fono­logilor excesiva separare a foneticii de fonologie. Si totusi pozi­tia aceasta nu este paradoxala, ci perfect coerenta cu sistemul sau.

Pentru Hjelmslev, punctul de plecare este "limba', adica pla­nul expresiei, sistemul fonematic (sau, pe terenul pe care se situeaza, si care reprezinta un grad superior de formalizare, sistemul cenematic): la "sunete' (sau la alte "unitati substantiale') se ajunge doar pe cale deductiva, pornind de la foneme (respectiv, ceneme). Cu alte cuvinte, fonetica nu se poate constitui decat in relatie cufonematica (respectiv, cenematica): depinde de aceasta, nu poate deveni autonoma. in felul acesta, Hjelmslev poate, de pilda, sa il aprobe pe cercetatorul slovac L Novak, ale carui puncte de vedere "sunt foarte apropiate de cele ale fonologilor (foneticienilor) americani, englezi si francezi, care nu au facut niciodata distinctia absoluta intre «fonetica» si «fonologie» pretinsa de Scoala de la Praga'188. Dar o face tocmai pentru ca "en traitant des variantes combinatoires M. Novak insiste avec raison sur le fait que Ies variantes d'un phoneme n'ont ete reconnues que grace au fait qu'il y a d'autres langues oii Ies «memes» sons representent des phonemes differents'. intr-adevar, continua Hjelmslev, "toute distinction (dans le sens saussurien) est necessairement fonctionnelle et Ies pretendues ressemblances et differences physiques n'y entrent pour rien Le son du langage ne se reconnait que par sa fonction, et la parole ne se reconnait qu'en descendant deductivement des faits de langue'.

Cu alte cuvinte, ceea ce Hjelmslev reproseaza fonologilor nu este autonomia fonologiei (care i se pare chiar insuficienta), ci, dimpotriva, transformarea foneticii in disciplina autonoma: el vede unitatea fonicului privind dinspre domeniul fonologiei, nu dinspre cel al foneticii, care se deduce din "faits de langue'.

Hjelmslev nu observa faptul ca, in cazul unei limbi pe care cercetatorul nu o cunoaste, nu este vorba de faits de langue manifestate in vorbirea (parole) observata, ci de alta "langue', care exista doar in "mintea' observatorului (de exemplu, limba sa materna)189. in realitate, fata de o limba necunoscuta, pozitia lingvistului este cea indicata de Jakobson:  lingvistul nu interpreteaza "mesajul' pe baza "codului', ci incearca sa deduca "codul' din "mesaj'190. Dar Hjelmslev atinge un punct care ni se pare a fi esential, prin observatia pe care o face ca trebuie sa pornim de la limba si ca recunoasterea sunetelor implica o cunoastere fonematica.

in mod implicit, acelati lucru este semnalat de fondatorul structuralismului danez, V. Brandal, care nu separa total fonetica de fonologie, pentru ca "foneticienii trebuie sa-si aduca aminte ca fonemul abstract este absolut necesar pentru a defini limitele si extinderea sunetelor concrete'191. Asupra acestui fapt atrage atentia si Trubetzkoy, cand observa ca "sunetul limbii poate fi definit numai in legatura cu fonemul' si ca, "daca se porneste de la sunetul limbii pentru a defini fonemul, se intra intr-un cerc vicios'192. Dar nu este consecvent cu acest principiu atunci cand acorda autonomie foneticii (cf. 1.3.), si tocmai acest fapt i-1 reproseaza Hjelmslev.

4.3. Este, prin urmare, clar ca nimeni nu separa total si de­finitiv cele doua stiinte fonice. Cei care, explicit sau implicit, pornesc de la vorbire (chiar daca o fac avand in minte ideea sistemului si pentru a descoperi sistemul) - precum fonologii Scolii de la Praga, incepand cu Trubetzkoy insusi, si majoritatea structuralistilor nord-americani - separa fonetica de fonologie, dar nu si pe aceasta din urma de cea dintai, caci trebuie sa admita ca, intr-un fel sau altul, bazele fonologiei sunt fonetice. Cei care pornesc efectiv de la "limba' - precum, in primul rand, glo-sematicienii - separa fonologia (respectiv cenematica) de fone­tica, dar nu separa fonetica de fonologie, relevand faptul ca fundamentele stiintei sunetelor concrete sunt necesarmente fonologice. Cu alte cuvinte, este autonomizata, pe de o parte, fonetica si, pe de alta parte, fonologia. in primul caz, fonologia este considerata dependenta, in ultima instanta, de fonetica; in cel de-al doilea, se considera exact contrarul. In ambele cazuri fonetica este clasificata ca stiinta a naturii, iar fonologia ca stiinta lingvistica; dar, in primul caz, se considera ca stiinta naturii este cea care trebuie sa ofere fundamentele stiintei lingvistice, in timp ce, in cel de-al doilea, se porneste de la stiinta lingvistica pentru a fundamenta stiinta fizica.

Cele doua pozitii, chiar daca sunt antitetice, par sa fie sustinute de argumente foarte bine intemeiate. Aceasta inseamna, dupa parerea noastra, ca nu sunt ireconciliabile si ca amandoua contin acelasi adevar, chiar daca este vazut din unghiuri diferite. Pentru a demonstra acest lucru va trebui sa se stabileasca faptul ca, pe de o parte, fonetica nu poate fi separata de fonologie si ca, pe de alta parte, fonologia nu poate fi separata de fonetica. Cu alte cuvinte, va trebui sa se dovedeasca faptul ca studiul asa-numitei "substante' implica o cunoastere a "formei' si ca studiul "formei' nu se poate face fara referire la "substanta' fonica. Dar, mai ales, va trebui sa fie stabilit caracterul lingvistic al foneticii, pentru ca o "stiinta a naturii' nu s-ar putea coordona coerent cu o "stiinta a culturii' (cf. 3.2.).






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


PATUL LUI PROCUST - COMENTARIU - CAMIL PETRESCU
Prezinta constructia discursului narativ intr-o nuvela studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente n
Urciorul de aur, de E. T. A. Hoffman
Romanul modern - influente poetice, Henry James - teoretician al romanului modern (1843 - 1916)
MIHAI EMINECU - FAT -FRUMOS DIN LACRIMA
MODIFICARILE FONETICE IN LIMBA ROMANA
TESTARE INITIALA- CLASA a VIII-a - ROMANA
FONETICA SI FONOLOGIA IN CONCEPTIA LUI TRUBETZKOY