Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Clasicism si romantism versus Antichitate, Imaginea Greciei si a Romei antice in poemul Memento mori, de Mihai Eminescu


Clasicism si romantism versus Antichitate, Imaginea Greciei si a Romei antice in poemul Memento mori, de Mihai Eminescu




Clasicism si romantism versus Antichitate, Imaginea Greciei si a Romei antice in poemul Memento mori, de Mihai Eminescu

            Memento mori poate fi considerat poemul caducitatii civilizatiilor. Patruns cu "chei de aur" in templul "unde secolii se torc" - si ai carui "stalpi nalti suiti in nouri" simbolizeaza aspiratiile cosmice ale civilizatiilor -, poetul are viziunea succesiunii veacurilor. "Uriasa roat-a vremii" se intoarce, oferindu-i intreaga panorama a istoriei. Din imensitatea fluxului istoric, Eminescu nu a retinut decat "pietrele de hotar", care inseamna etapele majore ale dezvoltarii umanitatii.




            Panorama desertaciunilor, unul din titlurile asupra caruia se oprise Eminescu, sintetizeaza contrastul dintre aspiratia de trainicie a popoarelor si inevitabilitatea destramarii lor. Memento mori este imperativul care prezideaza destinele tuturor civilizatiilor. Succesiunea in timp a acestora s-a sedimentat intr-o constructie gigantica, adevarat turn Babel de idei:

            "[] de gandiri am pus popoare,

            Ca idee pe idee sa cladeasca pan-in soare,

Cum popoarele antice in al Asiei pamant

            Au unit stanca pe stanca, mur pe mur s-ajunga-n ceruri".

(IV, 148, 1219-1222)

            Din componentele acestui amalgam vom retine in analiza noastra Elada si Roma antica. Episodul Grecia este format din doua parti: prima, in care poetul descrie o Grecie mitologica[1] si cadrul natural al civilizatiei elene, a doua, zbuciumul creatorilor de a descifra sensul existentei. Cadrul natural este prezentat idilic si, potrivit parerii poetului, seninatatea si frumusetea peisajului grec sunt cauza "miracolului elin".

            Intr-un din variantele poemului, Eminescu afirma ca toata "tarina sfanta" a Greciei este un "Panteon", adica un lacas al zeilor. Omul lipseste din acest Panteon; o singura data poetul pomeneste de "o fata pamanteana" si de doua ori de "urbe mandra", dar in primul caz este vorba de un personaj legendar, caci fata pamanteana este urmarita de Jupiter metamorfozat in tanar, iar in al doilea caz urbea nu este decat un element natural al peisajului, asemenea muntilor, raurilor si a codrilor. Panteonul grec este populat de: satiri ("dintr-o tuf-iveste Satyr capu-i chel, barba-i de tap"), de nimfe ce se scalda in apele raurilor si ale marii, de Zeus ("Joe preschimbat in tanar [] pandea umbra mladioasa a unei fete pamantene"), de zeul Eros. Intr-o varianta a poemului, Eminescu exclama, scotand in evidenta panteismul pamantului grec:

            "[] Grecie, or-ce viata incoltita

            Pe campia ta feeric este indumnezeita

            Zane-n valuri, zane-n codri, zane-n stelele de foc".

                                                                                    (V, 96, 10)

            Intreaga natura a acestui pamant este animizata, caci raul vorbeste si asculta "glasul de argint al nimfelor", frunzele "isi comunica misteruri", stelele sunt "prorocitoare", codrul "suspina", etc., si toate acestea isi impreuna glasurile intr-o cantare polifonica.         Arta este efectul cadrului natural, caci oricine asculta murmurul "vorbaretelor valuri" si al "prorocitoarelor stele" nu se poate sa nu inceapa a canta.

Grecia este definita drept cantec de catre Eminescu: "Cantec esti tu Grecie" [], singurul cantec autentic in istorie. In Grecia, arta este atat de bine armonizata cu natura, incat amandoua formeaza o unitate indisolubila. Fie ca este vorba de cantec (poezia in Antichitate era cantata), cum am aratat in randurile precedente, fie ca e vorba de artele plastice, arta greaca pare a izbucni ca un fenomen natural.

Putem spune ca nu omul, ci insasi natura a faurit aceste temple, care apar ca o prelungire a stancilor, indreptata catre Olimp. La fel orasele: ele sunt asezate in "dulce crang" la marginea marii. In articolul intitulat Eminescu si Elada, aparut in nr. 1 al "Revistei de istorie si teorie literara", p. 44-55, in anul 1969, Andrei Nestorescu si Gr. Tanasescu socotesc ca Eminescu a vrut sa descrie in acest fragment Grecia homerica. Faptul ca poetul pomeneste de orase si de urbe este, dupa parerea lor, un anacronism al poetului, caci "Eminescu a incercat aici sa reconstituie Grecia homerica []. Eliminand asemenea anacronisme (orasele si urbea-n.n.), ne aflam intr-o Elada arhaica, neatinsa de civilizatie" (p. 44).

Insa Eminescu a creat o Grecie idilica, mitologica, conventionala, imagine pe care a preluat-o din creatia poetica germana, generata de teoriile lui Winkelmann, si nu putem vorbi in acest caz de atmosfera homerica decat in masura in care mitologia greaca se confunda cu cea a celor doua epopei. De altminteri, in cazul unei reconstituiri a Greciei homerice, orasul nu ar constitui anacronisme. Troia, Micene, Sparta, Atena, etc., sunt deseori pomenite in Iliada si Odiseea. In schimb, satirii si zeul Eros lipsesc. Deci nu se poate afirma reconstituirea Greciei homerice de catre Eminescu. In realitate, poetul a descris o Grecie conventionala mitologica, in care templele si orasele au drept scop de a demonstra armonia dintre natura si arhitectura in Grecia antica.

Edenul se naste din mare. Eminescu a manifestat o deosebita predilectie pentru elementul oceanic si, in general, in poezia sa marea simbolizeaza viata plina de pasiuni sau haosul primordial. De pilda, in poezia Mai am un singur dor poetul afirma in versurile finale: "va geme de patemi/ al marii aspru cant" [], iar in varianta De-oi adormi: "ce n-or sti ca privesc/ o lume de patemi" [], in care el se imagineaza dupa moarte contempland ataractic zbuciumul inutil al pasiunilor. Pentru al doilea caz, marea - simbol al haosului primar, este suficient sa amintim ca Luceafarul se naste prima data din mare si a doua oara din haos; cele doua notiuni sunt deci echivalente.





In episodul din poemul Memento mori, Grecia se naste din mare[2], care apare drept depozitara unei gandiri milenare - "Dar cu lumea ta bogata tu ai rasarit din mare/ Tot ce a gandit batrana in viata-i milenare". Din acel fund de mare adanc si intunecat, care are proprietatea de a fi oglinda cosmosului si de a depozita imaginile oglindite, apare Grecia ca o lumina rasarita din haos; geneza Greciei este rezultatul gandirii milenare a marii si ea reprezinta o gandire care cugeta asupra existentei cosmice. Pana in momentul genezei Greciei, marea este intunecata, "astfel Grecia se naste din intunecata mare", caci lumea pregenezei este lipsita de lumina (cf. Scrisoarea I: "caci era un intuneric ca o mare far-o raza"), dar dupa aceea ea devine "mai albastra decat cerul", are "valuri luminoase", este sensibila la frumusete, viseaza si isi uneste glasul "bland si mat" in simfonia specifica Greciei antice.

Imaginea marii difera in acest fragment de modul de a descrie obisnuit al poetului, caci, in general, marea eminesciana este invalurita si inghetata, in timp ce "apele oceanici" ale Eladei sunt calme, linistite si calde; ele au ajuns la un inalt grad de purificare, tinzand sa se confunde cu spatiile eterate; marea greaca reprezinta un succedaneu al cerului. Acesta din urma este si el "adanc albastru", "clar" si este definit metaforic drept "o mare calda a aerului". Atat marea, cat si cerul au soare, intrucat marea "poarta soarele pe fata" si, fapt demn de relevat, amandoua sunt linistite: marea greaca se increteste doar arareori, iar cerul este definit drept "o mare linistita". Catre acesta din urma se ridica raurile intr-un suprem efort de a ajunge la seninatate: ele se urca pe scari de stanci catre "albastrul adanc din marea cerului cea linistita". Grecia reprezinta elementul de unire dintre mare si cer, ea se naste din mare si se ridica la cer; ea este gandire milenara extrasa din adanc de ape care se inalta catre seninatatea albastra a azurului.

Culorile care domina peisajul grec descris de Eminescu sunt: albastru (culoarea marii, a aerului si a cerului), verde (culoarea crangului, a drumului din cranguri), alb (culoarea nimfelor, a oraselor, culoarea marmorei); culoarea neagra apare doar ca element de contrast: de pilda, nimfele au corpul alb ca zapada si parul negru: "nimfe albe ca zapada scutur ap'albastra, calda/ [] scuturandu-si parul negru, inecandu-se de ras".

In poezia lui Eminescu culoarea albastra, uneori asociata cu cea alba, este simbolul echilibrului, al seninului si al frumosului; iata cateva exemple: palatul lui Odin are "muri albastri"; copila pe care acelasi zeu i-o prezinta poetului (ea reprezinta frumosul prin excelenta) are ochii albastrii si pielea alba; ochii lui Odin au culoarea cerului; luna din poemul Miradoniz are mantia albastra constelata, ochi albastri si isi plimba razele printre coloanele unui templu grec. Nu intamplator, in descrierea Greciei domina culoarea albastra. In alte episoade, cum ar fi de pilda Egiptul, paleta cromatica este mult diferita: ea se caracterizeaza prin policromatism (alb, albastru, argintiu, rosu, auriu, galben, verde, etc.), usor de explicat datorita exotismului atmosferei pamantului oriental descris de poet. Peisajul grec apare, asadar, drept simbol al echilibrului si al frumusetii.

Idealizarea Greciei antice a fost un loc comun al creatiei poetice romantice. Astfel, poemul lui Schiller, Die Götter Griechenlands, despre care s-a spus ca l-a influentat pe Eminescu in descrierea Greciei[3], este in realitate dominat de regretul disparitiei civilizatiei si culturii eline. Elementele de eruditie abunda (apar divinitati - Helios, Demetra, Persefona; eroi: Filoctet, Oreste; poeti legendari: Orfeu, Linos, etc.). Din punct de vedere cromatic, Grecia, desi luminoasa, este incolora.

Deosebirile dintre poemul lui Schiller si episodul "Grecia" din Memento mori" sunt evidente: poemul eminescian este sarac in elemente de eruditie in comparatie cu Die Götter Griechenlands; culoarea albastra, ale carei valente simbolice le-am aratat, domina peisajul descris de poetul roman, in timp ce Grecia schilleriana este practic incolora; la Eminescu, Grecia este constituita din elemente purificate generate de gandirea milenara a marii; marea greaca (ea nu apare in poemul lui Schiller) a ajuns la un asemenea grad de transfigurare, incat a devenit un succedaneu al cerului si tinde sa se contopeasca cu spatiile eterate.

Poemul lui Schiller reprezinta o sinteza de elemente, de mitologie greaca dominata de ideea comuniunii omului cu natura, in timp ce la Eminescu Grecia apare drept pamant transfigurat ce tinde catre armoniile ceresti. Aceasta imagine a unei grecii construite din elemente pure, nascute de gandirea milenara a marii, si care constituie puntea de legatura dintre ocean si cer este singulara in creatia europeana. Aceste elemente apar in descrierea pamantului elenic de catre Eminescu. Poetul subliniaza cadrul natural feeric si senin, linistea calda a marii, peisajul inspirator de cantece. Este imaginea unei Grecii clasice. Cultura elina este prezenta in toata opera poetului, dar numai cea a Greciei clasice.

Civilizatia Eladei clasice este, in conceptia eminesciana, un produs al cadrului natural senin si paradisiac; arta greaca apare datorita cantarii simfonice a elementelor naturii; acest eden este populat numai de fiinte mitologice, iar omul nu se naste decat pentru a transpune in cantec tot ce vede si ce aude. In acest cadru feeric, ce predispune la cantare, cugetatorul sta palid in camera ingusta:




"Dar in camera ingusta langa lampa cea cu oliu

Palid sta cugetatorul, caci gandirea-i e in doliu".

                                                                                    (IV, 120, 307-308)

            Cugetatorul este filozoful grec sceptic, care face un efort zadarnic de a determina semnul definitor al lumii si, in disperare de cauza, recurge la formele artificiale, pe care el insusi in forul sau interior le recunoaste drept inexacte.

            In conceptia eminesciana orice creatie este materializare a gandirii. Astfel, constructiile egiptene reprezinta "gandiri arhitectonici de-o grozava maretie", podul construit de romani peste Dunare este "un gand de piatra repezit din arc in arc"; facultatea gandirii nu este proprie numai omului; cosmosul este rezultatul gandirii demiurgului, gandirea marii a nascut pamantul grec, care este acoperit de flori, "delicatele cugetari ale tarinei sale sfinte". Referitor la sculptor, orbirea sa este metafora prin care Eminescu exprima pe planul creatiei plastice teoria preexistentei ideii, a gandului. Aceasta conceptie are contingente cu teoria artei a lui Platon: filozoful grec afirma ca artistul copiaza universul sau interior, adica ideile sale. Pana aici cele doua conceptii sunt identice.

            Deosebirea consta in faptul ca Platon considera arta drept o activitate periculoasa, intrucat ea reprezinta o imitatie de gradul trei si, fiindca este imitatie, ea nu poate conduce la cunoasterea ideilor. Din acest motiv el respinge arta. Spre deosebire de Platon, Eminescu concepe arta drept o activitate superioara si valoarea celei grecesti consta in capacitatea ei de a reprezenta "formele eterne/ neatinse de gandirea celor care nasc si mor". Cu alte cuvinte, plastica elina reprezinta pentru poetul roman transpunerea in piatra a lumii prototipurilor imanente[4]. Am afirmat in randurile introductive ca Memento mori este un poem al caducitatii civilizatiilor, iar civilizatia greaca este si ea, ca si celelalte, supusa legii distrugerii si va disparea in urma unui act deliberat al lui Orfeu. Cele cinci strofe referitoare la disparitia civilizatiei eline au fost obiectul mai multor studii[5].

            In poemul lui Eminescu constatam ca acesta il reprezinta pe Orfeu, dupa calatoria in lumea umbrelor. El are "arta sfaramata" deoarece in confruntarea cu moartea este invinsa; glasul "ce-nviase stanca" este "stins de-aripa disperarei" si ochiul este "intunecos" din acelasi motiv. Isi intoarce privirea "cand la stelele eterne, cand la jocul bland al marii" si asculta "cum vantu-nsala si cum undele il mint". Sensul acestor versuri, credem, este urmatorul: Orfeu, care reusise sa anime materia neinsufletita, a avut convingerea ca si reinvierea este posibila cu ajutorul artei; nereusita il face sa descopere adevarul suprem: ca moartea este de neinvins in timp ce elementele naturii (stelele eterne, marea, vantul) dau o iluzie vana a eternitatii. Orfeu reprezinta constiinta umana devenita constienta de propria sa perisabilitate.

            O alta problema o constituie disparitia civilizatiei grecesti. Un act deliberat al lui Orfeu, aruncarea harpei, ii pune capat. El savarseste acest act dupa ce a ajuns la concluzia enuntata mai sus. Initiatorul legendar al misterelor se afla in fata unei alternative: sa arunce harpa sa in haos sau sa o arunce in mare. Initial, "harfa-i de cantari umflata" ar fi provocat o migratie a intregului cosmos si ar fi generat, din "vai de chaos", "colonii de lumi pierdute". Si la aceasta ipoteza totul s-ar fi sfarsit, caci exista o lege implacabila a pieirii.

Orfeu nu recurge la aceasta varianta, ci arunca harpa in mare. Rezultatul este ca toata gandirea Greciei, atrasa de cantarea "vesnic dureroasa", cum apare intr-una din variante, o urmeaza in "halele oceanici". Ceea ce distruge civilizatia elina este constiinta pieirii implacabile. Cantecul harpei lui Orfeu este un cantec al mortii si el mai razbate din mare "in imagini de talazuri".

Civilizatia Greciei antice este, potrivit parerii poetului, una din "pietrele de hotar" ale istoriei. Ea reprezinta peisajul paradiziac, populat de fiinte mitologice, puntea de legatura intre mare si cer; din contemplarea de catre om a acestui peisaj a aparut cantecul elin, care este cantecul prin excelenta, caci din contemplarea frumusetii nu se poate naste decat frumusete si grecii antici au fost singurii care au stiut acest lucru. De aceea fenomenul grec este irepetabil in istorie: "ai fost singura cantare cand privesc pe-al lumii rau".

Episodul Roma - Eminescu zugraveste Grecia sub raportul frumusetii naturii, al creatiei plastice si al gandirii filozofice. In poemul Memento mori, Roma apare ca putere politica. Ea este "un mandru soare" ce "c-o raza de gandire tine lumi ca sa nu zboare". Aparitia ei surprinde "uimita omenire", iar sensul existentei sale este de a transforma haosul (nedefinitul) politic pamantesc in cosmos (ordine, organizare). Putem afirma ca ea reprezinta, pentru a ne exprima in termeni platonici, materializarea ideii de politica; si, pentru ca este materializare a ideii, gandirea sa este nemuritoare: "si ce zice-i zis pe veacuri, e etern, nemuritor", si poate fi urmarita de-a lungul istoriei universale, caci popoarele se ghideaza dupa sentintele romane.



Asemenea Greciei, Roma are o geneza misterioasa: in fata spectacolului haosului politic pamantesc, vesnicia, cugetand pe timp de milenii in mitologie, aduna din trecut viata, putere, esenta de intelepciune si, sintetizandu-le, zideste "poporul de regi":

"Vecimeia cea batrana, ea la lumi privea uimita.

Mii de ani cugeta-n mite la enigma incalcita

care spatiul i-o prezinta cu-a lui lumi si cu-a lui legi".                                                                             



[1] Cf. si D. Pacurariu, Elemente clasice la poezia lui Eminescu, Sinaia, 1968, p. 6: "asupra momentului grecesc poetul staruie cu deosebire, retinut doar de peisajul incantatoriu, de mituri, de legende [] natura de o frumusete paradisiaca si idilica, populata de zeitati, de nimfe si satiri"; T. Vianu, Imaginea Greciei in "Memento mori" de Eminescu, in "Studii de literatura universala si comparata", p. 580-581; L. Rusu, Eminescu si Schopenhauer, Bucuresti, 1966, p. 60-61; G. Calinescu, Opera lui Mihail Eminescu, vol. II, p. 186-188; Ion Iliescu, Frumosul in conceptia lui Eminescu in vol. Eminescu - Creanga. Studii, Timisoara, 1965, p. 121.

[2] A. Nestorescu si Gr. Tanasescu, op. cit., p. 44, afirma: «precunoscutul vers "Astfel Grecia se naste din intunecata mare" este mai mult decat o frumoasa imagine poetica; aflam aici insasi conceptia homerica despre Okeanos, numit theön genesis (al zeilor parinte - Iliada XIV, 210) si hós per génesis pantessi tetyktai (cel care-i atoatenascator - Iliada XIV, 246». Nasterea din mare este insa un element comun multor cosmogonii (cf. G. Calinescu, Opera lui Mihail Eminescu, vol. IV, p. 54-55). Ea se gaseste, de pilda, in mitul sumerian al creatiei (cf. S. N. Kramer, Istoria incepe la Sumer, Bucuresti, 1962, p. 135-143), in Poemul lui Ghilgames, in creatia indiana in Rig-Veda 10, 129 (cf. Perpessicius, M. Eminescu, Opere, Bucuresti, 1943, vol. II, p. 187, si C. Papacostea, Filozofia antica in opera lui Eminescu, Bucuresti, 1929, p. 23-24), etc. Care din aceste conceptii este reluata de Eminescu este greu de spus. Credem insa ca mai degraba cea indiana, caci este indeobste cunoscut interesul sau pentru literatura budista.

[3] A. Nestorescu si Gr. Tanasescu, op. cit.

[4] Eminescu a fost toata viata un admirator al plasticii eline. In momentul declansarii primului atac de nebunie, Maiorescu ii arata reproduceri de sculptura greaca: «eu ii aratai pe Hermes si pe Venus din Milo, la care-si zise cu privirea in extaz "lasa ca va reinvia arta antica"». Arta greaca a insemnat pentru poet maxima realizare a omenirii si reinvierea ei, un deziderat irealizabil.

[5] T. Vianu, op. cit., p. 581-584; A. Nestorescu si Gr. Tanasescu, op. cit., p. 45-48, I. Negoitescu, Poezia lui Eminescu, Bucuresti, 1968, p. 102.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


MIC DICTIONAR DE TERMENI LITERARI
IN VREME DE RAZBOI I.L.CARAGIALE
Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi
Romanul modern - influente poetice, Henry James - teoretician al romanului modern (1843 - 1916)
TESTARE INITIALA- CLASA a VIII-a - ROMANA
MIHAI EMINECU - FAT -FRUMOS DIN LACRIMA
Moara cu nooroc de Ioan Slavici comentariu
Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman studiat (de dupa al doilea razboi mondial)
FONETICA SI FONOLOGIA IN CONCEPTIA LUI TRUBETZKOY
Urciorul de aur, de E. T. A. Hoffman