Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Moara cu nooroc de Ioan Slavici comentariu


Moara cu nooroc de Ioan Slavici comentariu


Moara cu nooroc  

de Ioan Slavici

In Europa, la mijlocul secolului al XIX-lea se forma o miscare literara care incepea sa isi contureze o estetica antiromantica. Realismul a aparut in Franta in jurul anului 1850, in urma unei expozitii de pictura a lui Gustave Courbet. Imediat dupa aceasta, Jules Champfleury scrie un volum de eseuri Le Réalisme (1857), ce cuprindea idei atinse si H. de Balzac in Comedia umana. Realistii vizeaza reprezentarea veridica si obiectiva/sincera/fara idealizare a realitatii, inlocuind imaginatia cu observatia sociala.  Pentru a surprinde articulatiile ascunse ale sistemului social ei consacra pagini intregi descrierilor minutioase si amanuntelor semnificative, stilul lor tinzand spre concizie si sobrietate. Eroii creatiilor sunt eroi tipici/reprezentativi pentru o categorie umana a unei epoci, iar atitudinea scriitorului este impersonala, detasata. Subiectul unei opere realiste este familiar, evenimentele sunt asezate in ordine cronologica, iar mesajul este moralist. Cei mai reprezentativi scriitori realisti ai literaturii universale au fost: Balzac, Flaubert, Stendhal, Dickens, Cehov, Ibsen. In literatura romana, primul care uzeaza de formula realista este Nicolae Filimon, urmat de Ioan Slavici, I.L.Caragiale, Ion Creanga. Traditia este continuata de Duiliu Zamfirescu si, la un nivel mult superior, de L. Rebreanu si Marin Preda.



In evolutia acestui curent in literatura romana, Ioan Slavici, nuvelist si romancier, s-a afirmat ca fondator al realismului popular si critic. Scriitorul investigheaza zona dintre muntii zarandului si campia banateana si zugraveste o lume aflata la granita dintre rural si urban.

Creatia lui va cunoaste o dezvoltare gradata de la faza idilismului si reveriei spre aceea a constructiilor dramatice pana la faza didactica si instructiva. Cele doua capodopere, Moara cu noroc si Mara ilustreaza ultimele doua faze.

            Nuvela este o specie a genului epic in proza, cu o structura condesata si complexa si cu o actiune relativ intinsa si tensionata, datorita persdonajelor complexe si conflictelor extreme de intense. Moara cu norc are o actiune condesata in cele 17 capitole, pe parcursul carora personaje foarte bine conturate intra in conflicte aproape ireconciliabile, atmosfera fiind una extrem de tensionata.

Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela realist-psihologica. Palierul realist este definit de atitudinea neutra, detasata a naratorului-demiurg, care observa parghiile sociale ale lumii pe care o creeaza si construieste personaje reprezentative pentru o categorie umana. Dimensiunea psihologica vizeaza personajele in evolutia lor interioara. Astfel, Ghita, personajul principal din nuvela, traieste o drama psihologica concretizata prin doua infrangeri: pierderea increderii in sine si pierderea increderii celorlalti in el, mai ales increderea sotiei sale, Ana.

Pentru ca scriitorul este preocupat de sondarea psihologiei individuale, el zugraveste viata sufleteasca tensionata a personajelor sale, care sunt in conflict cu lumea, cu destinul. Dupa ce a provocat destinul, ca si intr-o veritabila tragedie greaca, Ghita cauta calea spre un echilibru interior niciodata atins. De aceea, supratema este cea a destinului tragic individual. Epilogul prezinta implinirea destinului, sub semnul caruia este asezata
intreaga actiune.

Tema textului se poate stabili din mai multe perspective. Din perspectiva sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba pozitia sociala prin imbogatire (din cizmar vrea sa devina hangiu); din perspectiva moralizatoare prezinta consecintele dorintei de a avea bani. Din perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita, care, pentru ca isi dorea prosperitate economica, isi pierde pe rand siguranta in sine si in familie.  

Viziunea despre lume in nuvela lui Slavici este configurata coform principiilor scriitorului ardelean, care isi construieste subiectele si personajele pornind de la teze morale si principii etice ferme, aflate la baza societatilor traditionale.

Titlul este ironic, caci spatiul ostil al morii va avea nevoie spre imblanzire de un sacrificiu uman. De asemnea, el este simbolic pentru ca termenul de "moara" sugereaza ideea unui zbucium interior , iar termenul "noroc" implica ideea de soarta schimbatoare, de fortuna labilis, de o hora incerta din care nu se stie cine va castiga si cine va iesi infrant.

Naratorul adopta un punct de vedere obiectiv atunci cand povesteste la persona a III-a o actiune structurata pe 17 capitole si pe doua planuri: cel exterior si cel interior.

Incipitul nuvelei are statutul unui prolog si surprinde relatiile din familia lui Ghita, personajul principal. Acesta e casatorit cu Ana, impreuna cu care are un copil, si locuieste cu soacra sa. Cei trei au un trai modest, caci Ghita, cizmar fiind, nu are suficienti clienti in sat pentru a-si imbunatati starea gospodariei. Ca atare, planuieste sa arendeze o carciuma, numita Moara cu noroc, deoarece initial acolo isi duceau oamenii la macinat bucatele. Ghita si soacra sa sunt surprinsi in dialog, sfatuindu-se cu privire la oportunitatea unei afaceri.




Debutul dialogului ii apartine soacrei si este o constatare exprimata apasat, printr-un verb la modul conjunctiv cu valoare imperativa: omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Fraza ascunde viziunea despre lume, teza morala care valideaza constructia rotunda a subiectului. Saracia este aici asociata cu fericirea, in timp ce bogatia este vazuta ca posibila sursa de nefericire. Opinia soacrei impune o perspec­tiva traditionala, generata de o mentalitate conservatoare: omul sa fie multumit cu ce i s-a dat si sa nu provoace modificari in destinul sau. Vorbele batranei anticipeaza conflictul: schimbarea provoaca modificari, de atitudine care vor fi sanctionate. 

Raspunsul lui Ghita - autoritar - sugereaza statutul personajului intr-o familie de tip traditional in care barbatul este capul familiei. Argumentele sale vizeaza profesia lipsita de perspective si care, implicit, duce la saracie, conditii in care familia ar trai intr-o rutina paguboasa: Vorba scurta, ras­punse Ghita, sa ramanem aici, sa carpesc si mai departe cizmele oame­nilor, care umbla toata saptamana in opinci ori desculti, iara daca duminica e noroi, isi duc cizmele in mana pana la biserica, si sa ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, aman­doi la copilas, iara dumneata la tustrei. Iaca linistea colibei. Raspunsul dat soacrei il situeaza pe o pozitie opusa acesteia, ca persoana activa, dina­mica, hotarata si deschisa la schimbare, reprezentant al tinerei generatii. In plus, Ghita isi descopera acum spiritul practic, puterea de initiativa. Replica soacrei indica statutul acesteia: are rol de sfatuitor, insa nu trece peste deciziile barbatului: voi faceti dupa gandul vostru, si stiti prea bine ca, daca voi va duceti la moara, nici vorba nu poate fi ca eu sa raman aici.

Finalul cu rol de epilog o readuce in prim-plan pe batrana. Aceasta incheie simetric nuvela, printr-o replica privitoare la destinul implacabil, deci la supratema nuvelei: asa le-a fost data! Cei doi soti au murit in conditii dramatice, Ana ucisa de Ghita, iar Ghita ucis de Raut, partenerul lui Lica, iar acesta se autopedepseste.

Relatia dintre incipit si final  ilustreaza conceptia despre constructia subiectului. Atfel, scriitorul porneste intotdeauna de la o teza morala, pe care uneori o formuleza prin internediul unui personaj, pentru ca desfasurarea epica sa confirme aceasta teza, iar finalul sa aduca pedeapsa, eliberarea.

Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real, transilvan, aproximativ in zona comunei Siria, fapt indicat de secventele descrise la inceputul capitolului al doilea: de la Ineu, drumul de printre paduri si peste tarini Timpul desfasurarii actiunii este a doua jumatate a secolului al XlX-lea, moment al aparitiei si dezvoltarii relatiilor capitaliste; iar din perspectiva momentului concret, dupa Sfantul Gheorghe pana la Paste: abia trecusera doar cateva luni dupa Sf. Gheorghe.

Evenimentele sunt inlantuite temporal si cauzal, fapt care confera textului veridicitate.

Subiectul este simplu, concentrat, si surprinde conflicte ireconci­liabile. Transpunandu-se in acest spatiu  infernal, fara punti de comunicare cu lumea, nucleul familial incearca sa prinda radacini. Car­ciuma devine un loc umanizat de cand Ghita este acolo, cu familia. Oamenii nu mai spun ca vor opri la han, ci ca se vor opri la Ghita, semn al sociabilitatii lui. Relatiile de familie sunt infloritoare, familia prospera si cunoaste pacea sufleteasca. Batrana este garantul ordinii morale, ea tine legatura cu divinitatea si asigura ocrotirea acesteia, atata timp cat familia respecta normele moralitatii: avea un ginere harnic, o fata noro­coasa, doi nepoti sprinteni, iara sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un castig facut cu bine. Tinerii manifesta respect fata de batrana, care, datorita experientei sale de viata, are un cuvant de spus ca sfat, si ocro­teste familia: Ana si Ghita ii sarutau mana Imaginea raporturilor dintre cei doi soti este una tipic traditionala. Autoritatea barbatului. este recu­noscuta. El este cel care ia deciziile pentru familie. Femeia se lasa in grija sotului ei, care afiseaza mereu un spirit protector. Ghita apreciaza calitatile sotiei sale si se bucura de atentia ei: inima ii rade cand Ana cea inteleapta si asezata deodata isi pierde cumpatul si se arunca rasfatata asupra lui, caci Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subti­rica, Ana era sprintena si mladioasa Fragmentar citat, realizat prin intermediul stilului indirect liber, surprinde curgerea gandului barba­tului, fapt sugerat de seria de repetitii si enumeratii, si fixeaza relatiile dintre soti sub semnul afectivului (rasfatata, tanara si frumoasa, fra­geda si subtirica, sprintena si mladioasa) si al spiritualului (inteleapta si asezata). Ana nu e pentru sotul ei doar o femeie frumoasa si harnica, ci si un partener spiritual, caci e inteleapta, stie ce sfaturi sa dea, si e asezata, deci nu se pripeste in formularea acestora. Familia e fericita pentru ca e unita in tot ceea ce face: Sambata de cu seara locul se deserta si Ghita, ajungand sa mai rasufle, se punea cu Ana si cu batrana sa numere banii, si atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amandoi priveau la cei doi copilasi, caci doi erau acum, iara batrana privea la catesipatru si se simtea intinerita




Dar amenintarea se profileaza din ce in ce mai clar; locurile isi au bastinasii lor, porcarii, neam traind in singuratate si uzand limbajul, ierarhia si legile lor proprii. Astfel, intr-o zi de luni poposesc la Moara cu noroc trei porcari. Imediat dupa ei soseste Lica Samadaul, varful ierarhic si justitiar care irupe parca dintr-o prerealitate, impunandu-si prezenta prin forta simplului fapt ca este. El este incarnarea "vointei de putere", tinand locul unui Dumnezeu patimas, batjocoritor si sadic. Personaj tare, malefic si insondabil, Lica il constrange pe Ghita sa renunte la autoritatea sa, la libertatea de a decide. Dialogul are initial aparenta unui interogatoriu condus de Lica. Acesta e interesat de trecerea a trei oameni, care mancasera la han iara sa plateasca. Ghita ii raspunde precaut, chibzuit si chiar hotarat, incercand sa-si impuna punc­tul de vedere: De carciumar sa nu intrebi niciodata, caci el vede si aude atat de multe, incat trebuie sa uite degraba si sa nu mqi tie nimica minte. Tensiunea e provocata de replica batranei: Cum nu!? striga batrana eu nerabdare. Cei trei porcari ce au baut atat de mult si n-au platit. Inter­ventia batranei provoaca dezechilibrul lui Ghita, care se simte nesigur de autoritatea sa. Soacra sa devine o amenintare in acest sens: Pe Ghita il trecu un fior de junghi prin inima si, oricat de mult tinea la soacra-sa, acum el ar fi fost in stare sa-i puna degetul pe gura. Lica il abordeaza acum dintr-o perspectiva autoritara superioara si nu ii mai lasa dreptul la replica. Lica ii impune colaborarea la afacerile lui. Obisnuit cu independenta si cu libertatea decizionala, Ghita se vede nevoit sa accepte constrangerile lui.

Odata cu aceasta incepe si defensiva: Ghita isi mai cumpara doi caini si isi ia inca o sluga, pe Marti, un ungur inalt cat un brad. Si totusi Lica are un ascendent asupra lui - nu mai are nimic mai pierdut, pe cand Ghita trebuie sa poarte mai departe responsabilitatea familiei si sa-si pastreze intacta imaginea in fata colectivitatii. Criticul Magdalena Popescu adauga la acestea spiritul de aventura al barbatului, precum si dorinta de inavutire, vazand in Ghita un Lica mai primitiv.

De aici inainte se instaleaza conflictele acestei nuvele. In sufletul lui Ghita se da lupta intre a se pune de-a curmezisul conventiilor sociale sau daca sa traiasca pana la capat aventura existentei alaturi de Lica; este nehotarat si daca sa actioneze conform temperamentului sau sau potrivit aseptarilor celorlalti. O figura simbolica in viata lui Ghita este Pintea si o alta este preotul care ii semneaza  actul de eliberare pe chezasie. Totusi nu are forta de a se hotari daca mai importanta este linistea familiei sale sau ineditul aventurii. Conflictul exterior se stabileste intre cele doua personaje masculine, intre Lica, o autoritate suprema a acelor locuri si Ghita, un debusolat, lipsit de puterea de a decide pentru sine si pentru familia sa; iar, pe de alta parte, intre Lica si Pintea.

Treptat, Ghita se instraineaza de sotie si copii, chiar de sine, complacandu-se in aceasta situatie profitabila. Urmeaza atacul banditesc la casa arendasului, asa regizat incat sa se creada ca Ghita este unul din complici. Ziua urmatoare este ucisa femeia -intermediar. Acum apare pe scena un nou personal, Pintea, simbol al justitiei , fost hot din tagma Samadaului, care vrea sa se razbune pe Lica. In timpul anchetei, menita sa dezvaluie un mecanism complex de intimidare si depersonalizare a individului prin care el insusi incepe sa se socoteasca culpabil fara de iesire, Ghita nu este inteles nici de Pintea, nici de Ana. Toti il cred vinovat si rau, iar el este prea orgolios pentru a arata adevarul relatiilor cu Samadaul. De aici incolo incepe sinuosul drum al obisnuintei cu raul, dedublarea si efectele malefice ale constiintei raului fara ca perechea casatorita sa-l poata extirpa. Se produce o degradare, o involutie a barbatului: "Tatal vostru e un ticalos". In confruntarea ce urmeaza procesului, cei doi se definesc unul pe celalalt memorabil: "Tu nu esti om, Lica, ci diavol" si "Tu esti om cinsiti, Ghita si am facut din tine un vinovat."



La inceput, femeia este aceea care detecteaza raul. Ana observa transformarile sotului, dar ea nu doreste sa renunte usor ia dragostea ei. La inceput incearca sa-i gaseasca scuze lui Ghita. Une­ori, observa ingandurarea lui, dar.nu indrazneste sa il tulbure: ea nu indraznea sa-l supere, ci se intreba mereu ce o fi avand sotul ei. In repetate randuri insa, incearca sa restabileasca comunicarea, increderea si transparenta, incearca, de asemenea, sa il avertizeze pe Ghita asupra pericolului: Ghita! grai nevasta asezat. Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil inaintea ta. Tu esti barbat si trebuie sa stii ce faci.. Te intreb numai; nu vreau sa te descos: tu iti da seama daca ai ori nu ai ceva sa-mi spui. Fa cum stii, dar eu iti spun, si nu ma lasa inima sa nu-ti spun,

Apoi incepe si ea sa se familiarizeze cu raul. Ana pura, un copil ocrotit de Ghita, nestiutor si naiv, devine o sotie alintata si, in cele din urma, o fiinta slaba. Ana isi pierde increderea in sotul ei cand ii banuieste ca 1-a ajutat pe Lica la uciderea tinerei doamne. Rusinea de a-1 vedea arestat si judecat este mare pentru ea. Procesul trezeste in ea niste forte latente demonice. Iesind de sub autoritatea barbatului, ea nu se mai poate domina si intra in sfera de influenta a Samadaului de care se simte atrasa. Ana traieste ea insasi un conflict interior: dragostea pentru sotul ei, pusa la incercare pe masura ce Ghita penduleaza intre lacomia pentru bani si razbunare, continuand sa-si primeasca partea din castigul lui Lica si concomitent sa-l divulge pe acesta lui Pintea si sa obtina si de la acesta bani.

O data cu barbatul ei si Ana cade prin Samadau. Acesta ii cere sa-i lase pentru o noapte pe Ana, vrand sa-l cucereasca definitiv pe Ghita, incercare ce ii mobilizeaza  carciumarului intreaga energie. El intra in lupta cu riscul suprem al autodistrugerii. Actiunea se precipita,  iar dramatismul creste gradat. Fuga lui Lica de la locul incestului echivaleaza cu o marturisire a propriei vinovatii, a fricii de moarte si cu o pedeapsa.

Intr-un final memorabil ce aminteste scene din romanele dostoievskiene sau dramele shakespeariene, Ghita face supremul gest de a o omori pe Ana: ". am sa te omor cum mi-as omora copilul meu,  care ar trebui sa-l scap de chinurile calaului, ca sa-ti dai sufletul pe nesimtite". Crima este infaptuita cu sacralitatea unui ritual necesar in vederea unei mortieutanasice. O data moarta, Ana va trece in Nirvana, se va elibera de toate chinurile existentei pamantesti.

Pierdut in noapte, Lica incearca sa gaseasca o cale de iesire spre libertate  si liniste sufleteasca. Noaptea e simbolul pierderii echilibrului sufletesc, e infernul din Lica in care va pieri

Singura sugestie de  sacralitate in acest spatiu demonic este adusa de focul purificator din final ce mistuie toate rautatile, nedreptatile infaptuite, ce decanteaza sufletele celor ramasi in viata. Impasibila ca si destinul, batrana, ce joaca acum rolul corului din tragedia greaca rosteste solemn: " Simteam eu ca nu avea sa iasa bine:  dar asa le-a fost data".

            Ceea ce impresioneaza foarte mult la Slavici sunt temperaturile ridicate ale dramelor si tragediilor personajelor,  profunzimea implicarilor in lupta cu o existenta tragica, cu un destin implacabil. In roman acest sentiment se va accentua, iar personajele vor cauta cauza nenorocirilor lor chiar in ele insele. Identificandu-se cu unul din personaje, naratorul are astfel o perspectiva duala - dinauntru si dinafara, adoptand fata de cei doi eroi in conflict pozitii diferite: Lica e privit intotdeauna din exterior, pe cand Ghita este surprins in cele mai profunde situatii ale sufletului sau. In Mara vocea autorului va fi a tuturor fara a fi a cuiva anume, complicitatea de limbaj deci, mergand mai departe decat in nuvele. In ansamblul ei, Moara cu noroc ne apare ca una dintre cele mai autentice tragedii romanesti. Tragedia mortii Anei, drama indeciziei traita de Ghita nu e rodul actiunii omului, ci decizia soartei. Ca in toate prozele lui Slavici, concepute pe o structura ce aminteste de tragedia clasica greaca, destinul e superior oricarei actiuni umane.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Ilustreaza conceptul operational "arta poetica", prin referire la o creatie lirica studiata, apartinand unui autor canonic
Urciorul de aur, de E. T. A. Hoffman
Moara cu nooroc de Ioan Slavici comentariu
Prezinta constructia discursului narativ intr-o nuvela studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente n
MODIFICARILE FONETICE IN LIMBA ROMANA
Romanul modern - influente poetice, Henry James - teoretician al romanului modern (1843 - 1916)
PATUL LUI PROCUST - COMENTARIU - CAMIL PETRESCU
MOARA CU NOROC - Ioan Slavici (nuvela psihologica)
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI - CAMIL PETRESCU - COMENTARIU
Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman studiat (de dupa al doilea razboi mondial)