Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa.vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor



Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Alimentatie


Index » sanatate » Alimentatie
» Proiect Tehnician in Turism si Alimentatie - SC Carpatina SA unitate reper pentru producatorii de ape minerale din Romania


Proiect Tehnician in Turism si Alimentatie - SC Carpatina SA unitate reper pentru producatorii de ape minerale din Romania




GRUP SCOLAR CORBU

Proiect pentru atestarea competentelor

profesionale




Filiera: Tehnologic

Domeniu: Servicii

Specializarea: Tehnician in Turism si Alimentatie

SC Carpatina SA

unitate reper pentru producatorii de ape minerale din Romania

Argument de prezentare

Prin puritatea, gustul sau placut si continutul echilibrat de minerale, probabil cel mai bun din Romania (2/1 calciu/magneziu), Carpatina se recomanda ca important concurent al celor mai repurtate ape minerale din tara. Este o bautura cu efect revigorant, care poate preveni afectiuni ale inimii, astmul, migrenele si asigura o stare fizica excelenta.

Izvorul de apa minerala Carpatina este situat intr-un areal de o frumusete unica situat la o altitudine de 800 m in tinutul Tosorog, Neamt. Tosorogul este un un mic sat incantator situat in vecinatatea muntilor Hasmas la 55 de Km de Piatra-Neamt. Batranii din acest sat isi amintesc de vremurile mai demult trecute in care un firicel de apa din arealul paraului Jidan oferea trecatorilor incantare si le potolea setea. Ei erau convinsi ca acest firicel de apa era o binecuvantare a naturii, il denumeau "apa vietii" si il considerau cheia longevitatii vietii de vreme ce peste 800 dintre locuitorii micii localitati depaseau frecvent varsta de 90 de ani. Situat intr-o zona de calcare dolomitice din punct de vedere geologic, curentii subterani imping imping apa spre suprafata, apa care in circuitul ei dizolva si inglobeaza o serie de minerale si bioxid de carbon care ii confera un gust unic. Carpatina este o apa minerala naturala, ceea ce inseamna ca vine carbonatata direct de la izvor si ca in timpul procesului tehnologic de imbuteliere nu sufera nici un fel de transformare chimica. La fel de important este faptul ca zona izolata a izvorului asigura o apa microbiologic pura, adica o apa fara germeni, virusi sau alte microorganisme.

Vremurile au trecut si, incepand cu 1977, s-a forat un put de captare al acestei ape, put adanc de peste 100m. Din acest put apa este trimisa cu ajutorul unei pompe submersibile la suprafata unde este captata in conducte si transmisa mai departe spre liniile tehnologice de imbuteliere. Astfel dupa ani de observare si efectuare a analizelor fizico-chimice care sa certifice stabilitatea mineralelor si microbiologia apei, din 1983 s-a trecut la imbutelierea acestei ape in scopul consumului pe scara larga. Din 1983 si pana acum denumirea sub care s-a imbuteliat aceasta apa s-a schimbat de cateva ori in prezent fiind recunoscuta de consumatorii din intreaga tara ca "apa minerala Carpatina".

Acestea sunt cateva din motivele care, cred, sunt argumente hotaratoare in prezentarea in detaliu a societatii Carpatina si a tehnologiei de care dispune aceasta pentru imbutelierea acestei ape.

Cap. I Prezentarea generala a SC CARPATINA SA

1.1. Date generale

Denumire societate: SC CARPATINA SA

Adresa: - sediu social: Bucuresti, str. Monetariei, nr.

- punct lucru: Fabrica de ape minerale, com Bicazu Ardelean, sat Tosorog, jud. Neamt

Date de identificare fiscala: Registrul Comertului nr.

Activitate principala: cod CAEN: 1598, Producere si imbuteliere apa minerala

Amplasament fabrica: paraul Jidan, mal stang, Localitatea Tosorog, com. Bicazu Ardelean, jud. Neamt

1.2. Date privind cladirea in care se desfasoara activitatea

Numarul de incaperi cu suprafete si destinatii:

spatiul de imbuteliere (suprafata 720 mp) cu pereti din beton zugraviti in vopsea alba lavabila, tamplarie metalica la ferestre tip termopan, pardoseala din rasina epoxidica usor de intretinut si spalat, tavan fals din parti metalice usor de spalat. Spatiul este iluminat de un numar de 36 lampi ce asigura un nivel de iluminare de peste 50 lux general uniform astfel incat sa asigure desfasurarea corespunzatoare a functiilor vizuale ale personalului operator pe timp de noapte.

depozitul de produs finit (suprafata 900 mp) cu pereti din beton zugraviti in vopsea alba lavabila, usa de acces rampa incarcare din aluminiu, pardoseala din beton fara crapaturi, tavan fals din PVC si iluminat asigurat de 48 lampi duble de 40 W

depozitul de materii prime (suprafata 220 mp) cu pereti din beton zugraviti in vopsea alba lavabila, usa de acces rampa descarcare materii prime din aluminiu, pardoseala din beton fara crapaturi, tavan fals din PVC, iluminarea fiind asigurata de 6 lampi duble 40 W

vestiare acces barbati si femei, dusuri, vestiare filtru si grupuri sanitare (suprafata 170 mp) cu pereti zugraviti cu vopsea alba lavabila sau acoperiti cu gresie (dusuri si grupuri sanitare), cu pardoseli din gresie si iluminat corespunzator

laborator analize (suprafata 24 mp)

statie compresoare (suprafata 110 mp)

atelier mecanic (suprafata 60 mp)

centrala termica (suprafata 60 mp)

spatiu bazin inox alimentar pentru captare apa minerala (suprafata 60 mp)

atelier electric (suprafata 15 mp)

pavilion administrativ (suprafata 180 mp)

1.3 Caracteristici referitoare la conditiile de munca

1.3.1. Iluminat, ventilatie, incalzire

Toate incaperile sunt prevazute cu iluminat general uniform astfel incat sa se asigure desfasurarea corespunzatoare a tuturor activitatilor personalului.

Ventilatia in sectia de productie, in sala centralei termice si in hala statiei compresoarelor se asigura prin ventilatoare corespunzatoare cu marimea suprafetelor, iar in restul incaperilor prin tiraj natural.

Incalzirea spatiilor de lucru, precum si a celorlalte spatii administrative se asigura prin sistemul de incalzire centrala asigurandu-se conditiile de microclimat corespunzator normelor in vigoare.

1.3.2. Grupuri social sanitare

Unitatea are asigurate dotarile social - sanitare conform normelor in vigoare referitoare la respectarea igienei si sigurantei alimentelor astfel :

pentru personalul operator ce deserveste liniile de imbuteliere sunt asigurate grupuri sanitare pe sex dotate cu: vestiare individuale, dusuri, lavoare si wc-uri

pentru personalul tehnic administrativ exista grupuri sanitare pe sex dotate cu lavoare si wc-uri

Fiecare grup sanitar are asigurat suport automat pentru sapun lichid, boilere electrice pentru incalzire apa calda, precum si instalatie automata de aer cald pentru uscare.

Aprovizionarea cu apa potabila si menajera

Necesarul de apa potabila se asigura din reteaua proprie, iar cel de papa menajera se asigura cu ajutorul captarii din paraul Jidan.

Indepartarea reziduurilor

Deversarea apelor reziduale rezultate se face prin decantorul IMBOFF al unitatii, precum si prin statia de epurare BJT 20, productie Croatia.

Deseurile solide sunt depozitate separate in functie de provenienta astfel:

o       deseurile reciclabile rezultate in urma procesului de productie se valorifica conform contractului incheiat cu SC Polimeri Est Impex SRL - Campina;

o       deseurile menjere sunt depozitate in containere speciale apoi ridicate si transportate la halde menajera a orasului Bicaz in cadrul unui contract incheiat cu SC ACVA BICAZ SA

Cap. II Prezentarea activitatii desfasurate la SC CARPATINA

Activitatea desfasurata

In unitate se desfasoara urmatoarele categorii de activitati :

activitatea de baza - imbuteliere ape minerale

intretinere si reparatii

administratie si personal

Activitatea de baza se desfasoara dupa urmatorul flux tehnologic :

Societatea Nationala a Apelor Minerale (SNAM) este furnizorul de materie prima (apa), apa livrandu-se la gura sondei. Transportul apei pana in fabrica se efectueaza printr-o conducta de PVC alimentar, conducta lunga de 470 m, dupa care apa se stocheaza intr-un rezervor din inox alimentar de 40.000 litri. Preaplinul acestui rezervor de stocare asigura necesarul de apa potabila. Din acest rezervor apa este pompata in statiile de filtrare si de acolo in rezervoarele masinilor de imbuteliat. Filtrele lucreaza in sistem perfect inchis astfel incat riscul de contaminare a apei devine practic nul. Sistemele de filtrare sunt atat sisteme de filtre cu placi de carton filtrant cat si sisteme de filtrare tip CUNO pe baza de poliamide.

Fabricatia propriu-zisa a produselor se face pe doua linii automate de productie, una pentru recipientii mici de 0,5 ; 1,5 si 2 litri si una pentru recipientii de 5 litri.

Capacitatea de productie

Apa minerala din zacamantul hidromineral Tosorog are un debit de aprox. 3 l/sec.

Apa minerala se imbuteliaza pe linia SIG Simonazzi (Italia) in recipienti 0,5 ; 1,5 si 2 litri si se produce in doua sortimente :

apa «light» - apa minerala decarbonatata partial ;





apa  «forte» - apa minerala imbogatita cu CO2

Apa minerala se imbuteliaza pe linia NATE (Cehia) in recipienti 5 litri si se produce numai in sortimentul «light» apa minerala decarbonatata partial.

Produsele realizate si comercializate de societatea noastra sunt :

apa minerala naturala light (decarbonatata partial) si apa minerala forte (imbogatita cu CO2) imbuteliate in PET de volume mici 0,5 litri ; 1,5 litri si 2 litri

apa minerala naturala imbuteliata in PET la 5 litri

Capacitatile de productie estimate lunar sunt :

- pet-uri de 0,5; 1,5 si 2 litri = 1,8 milioane bucati

- recipienti 5 litri = 900 mii bucati

Organigrama fabricii, sistemele implementate de HACCP (Hazard Analysis and Control of Critical Points) asigura indeplinirea in cele mai bune conditii de igiena, productivitate si calitate a produselor mentionate mai sus.

2.1.2 Linia pentru fabricarea recipientilor de litraj mic - SIG Simonazzi

Linia pentru fabricatia recipientilor de litraj mic este fabricata de concernul SIG Simonazzi - Italia instalata din anul 2002 si este compusa din urmatoarele masini :

masina de suflat automata pentru pet tip Blomax 4

impregnatorul de CO2

masina de imbuteliat (un tribloc compus din partea de spalare, imbuteliere si capsare)

masina de etichetat tip Gernep (cu etichete din rola continua de material plastic)

imprimanta de data a termenului de valabilitate de tip Videojet

masina de ambalat pet-uri in baxuri in format 3x4 pentru recipientii de 0,5 litri si 2x3 pentru recipientii de 1,5 si 2 litri

masina de aplicat manere pentru bax-uri

masina de paletizat. Paletizarea se realizeaza prin asezarea manuala a baxurilor pe palet de catre operatori si apoi prin aplicarea a trei straturi de folie stretch de catre masina pentru a conferi rezistenta paletului

Intre masini exista atat conveioare de aer cat si conveioare din benzi pentru transportul sticlelor.

Masina de suflat pet-uri este alimentata cu aer comprimat de presiune inalta (32-38 barr) de catre un compresor tip «oil free» Atteliers Francois - Belgia instalat o data cu linia. Compresorul ales astfel elimina practic riscul aparitiei suspensiilor de ulei din aerul comprimat in recipienti in procesul de suflare. Pe linie se mai foloseste aer de joasa presiune (6-10 barr) pentru operatiunile de actionare din mecanismele pneumatice ale celorlalte masini din componenta liniei. Aerul de joasa presiune este asigurat de un compresor tip AT-36 produs de firma Kaeser-Austria.

Dioxidul de carbon folosit pentru imbogatirea apei este stocat intr-un recipient de 10 tone pus la dispozitie de furnizor (BUSE), iar circuitul lui este astfel gandit incat din stocator se transfera prin conducte de inox direct in impregnator sau in domul masinii de imbuteliat pentru a se asigura perna de gaz necesara la inchiderea robinetilor masinii de imbuteliat in momentul in care sticlele sunt pline.

2.1.3. Linia pentru fabricarea recipientilor de 5 litri - NATE

Linia pentru fabricatia recipientilor de litraj mare este fabricata de concernul NATE Cehia si este instalata in anul 2007 fiind este compusa din urmatoarele masini :

masina de suflat automata pentru pet tip SIPA (productie Italia)

masina de imbuteliat (un tribloc compus din partea de spalare bidoane, imbuteliere si capsare)

masina de etichetat (cu etichete autoadezive de material plastic)

imprimanta de data a termenului de valabilitate de tip Videojet

masina de ambalat pet-uri in baxuri in format 1x2

masina de paletizat. Paletizarea se realizeaza prin asezarea manuala a baxurilor pe palet de catre operatori si apoi prin aplicarea a trei straturi de folie stretch de catre masina pentru a conferi rezistenta paletului

Intre masini exista conveioare din benzi pentru transportul bidoanelor.

Masinile de suflat pet-uri sunt alimentate cu aer comprimat de presiune inalta (30 barr) de catre o statie de compresoare Kaeser instalata in 2000. Compresoarele sunt dotate cu uscator propriu si baterie de filtre alese astfel incat sa se elimine riscul aparitiei suspensiilor de ulei din aerul comprimat in recipienti in procesul de suflare. Bateriile de filtre se schimba periodic odata cu reviziile de intretinere ale statiei, revizii efectuate in cadrul contractului de service incheiat cu reprezentanta Kaeser in Romania. Pe linie se mai foloseste aer de joasa presiune (6-10 barr) pentru operatiunile de actionare din mecanismele pneumatice ale celorlalte masini din componenta liniei. Aerul de joasa presiune este asigurat de un compresor tip AT-36 produs de firma Kaeser-Austria.

Schematizat procesele tehnologice pentru producerea apei decarbonatate partial - "light"si a apei imbogatite cu bioxid de carbon - "forte" sunt prezentate in figurile urmatoare:

2.2. Activitatea de intretinere si reparatii vizeaza intretinerea si reparatiile curente ce se efectueaza asupra utilajelor din rocesul de productie. Principalele dotari ale acestei activitati sunt : masina de gaurit MG13 - 1 buc, polizor PDA 300 - 1 buc, strung SN 320 - 1 buc, convertizor sudura - 1 buc si dispozitive portabile.

2.3. Administratie si personal vizeaza activitatea administrativa si de birou. Activitatea de personal are in vedere actiunile de perfectionare si recrutare a personalului precum si activitati privind acordarea unor drepturi personalului angajat si verificarea indeplinirii obligatiilor angajatilor in procesul de munca. Intre aceste activitati se numara acordarea concediilor de odihna si medicale, activitati de acordare a anumitor avantaje catre salariati, salarizare etc.

Cap. III     Prezentarea liniilor tehnologile si a dotarilor de la Fabrica de Ape Minerale Tosorog - Neamt

3.1 Prezentarea liniilor tehnologice. Dotarea cu instalatii si utilaje

3.1.1. Prezentarea dotarii cu instalatii si utilaje

Pentru a intelege mai bine pezentarea, pornind de la structura produselor firmei liniile tehnologice se vor prezenta sub forma de tabel :

Dotarea cu instalatii si utilaje este prezentata in urmatorul tabel :

Denumirea instrumentului sau aparatului

Starea tehnica

(grad de uzura)

A. Linia SIG Simonazzi (pentru recipienti de 0,5; 1,5 si 2 litri) este compusa din urmatoarele masini:

- masina de suflat automata pentru pet tip Blomax 4

- impregnatorul de CO2 (folosit numai in realizarea sort. forte)

- masina de imbuteliat (un tribloc compus din partea de spalare pet suflat, imbuteliere si capsare)

- masina de etichetat tip Gernep (cu etichete din rola continua de material plastic)

- imprimanta de data a termenului de valabilitate de tip Videojet

- masina de ambalat pet-uri in baxuri in format 3x4 pentru recipientii de 0,5 litri si 2x3 pentru recipientii de 1,5 si 2 litri

- masina de aplicat manere pentru bax-uri

- masina de paletizat. Paletizarea se realizeaza prin asezarea manuala a baxurilor pe palet dupa care acestea sunt infasurate in folie stretch de catre masina

Linia a fost achizitionata in 2002 si s-au respectat toate programele de service si mentenanta in conformitate cu planurile intocmite in acest sens.

A1. Echipamentele periferice pentru linia SIG Simonazzi:

- compresorul de aer comprimat Atteliers Francois - Belgia tip "oil free" care asigura aerul comprimat de inalta presiune (40 barr) pentru suflarea pet-urilor

- compresorul de aer comprimat AT 36 Kaeser - Austria pentru aerul comprimat de josa presiune (6 - 10 barr) pentru actionarile pneumatice de pe intreaga linie

- pompa de tip "Hidrovar" pentru pomparea apei minerale din rezervorul de inox in masina de imbuteliere

- statie de filtrare apa cu filtre placi din carton

S-au respectat toate programele de service si mentenanta in conformitate cu planurile intocmite in acest sens.

B. Linia NATE - pentru recipienti de 5 litri de tip pet este compusa din urmatoarele masini:

- masina de suflat automata pentru pet 5 litri tip SIPA (ITALIA)

- masina de imbuteliat (un tribloc compus din partea de spalare bidoane, imbuteliere si capsare)

- masina de etichetat (cu etichete autoadezive de material plastic)

- imprimanta de data a termenului de valabilitate de tip Videojet

- masina de ambalat pet-uri in baxuri in format 1x2

- masina de paletizat. Paletizarea se realizeaza prin asezarea manuala a baxurilor pe palet de catre operatori si apoi prin aplicarea a trei straturi de folie stretch de catre masina pentru a conferi rezistenta paletului

Linia a fost achizitionata si pusa in functiune in 2007 si s-au respectat toate programele de service si mentenanta in conformitate cu planurile intocmite in acest sens.

B1. Echipamentele periferice pentru linia NATE:

- statie de compresoare pentru aer comprimat Kaeser NG 501 - Austria curacitor si baterie de filtre de aer care asigura aerul comprimat de inalta presiune (30 barr) pentru suflarea pet-urilor

- compresorul de aer comprimat CS 91 Kaeser - Austria pentru aerul comprimat de josa presiune (6 - 10 barr) pentru actionarile pneumatice de pe intreaga linie



- pompa de tip "Hidrovar" pentru pomparea apei minerale din rezervorul de inox in masina de imbuteliere

- statie de filtrare apa cu filtre placi din carton

S-au respectat toate programele de service si mentenanta in conformitate cu planurile intocmite in acest sens.

3.1.2. Marimea capacitatilor de productie

Capacitatea zilnica a unitatii determinata de utilajul conducator

In cadrul liniei de productie pentru recipienti mici (0,5; 1,5, si 2litri) - linia SIG Simonazzi - utilajul conducator este masina de suflat PET de tip Blomax 4 si care are o productivitate de 5200 buc/ora, aceasta insemnand o productie de 124.800 buc/zi (mentionam ca programul zilnic este compus din 2 ture de cate 12 ore).

In cadrul liniei de productie pentru recipienti de 5 litri - linia NATE - utilajul conducator este tot masina de suflat de tip SIPA (ITALIA) si care are o productivitate de 2000 buc/ora, aceasta insemnand 48.000 buc/zi (mentionam ca programul zilnic este compus tot din 2 ture a cate 12 ore).

Viteza de lucru a utilajelor conducatoare pe care o folosim este de 90% din viteza maxima astfel incat capacitatile zilnice de productie sunt de 112.000 buc/zi pentru linia SIG Simonazzi si de 43.000 buc/zi pentru linia NATE.

Pe langa viteza utilajului conducator o alta restrictie importanta este cea legata de debitul de apa dat de izvor. Datorita faptului ca debitul izvorului este de maxim 3 litri/sec, in cadrul unei zile de productie putem folosi fie numai linia SIG Simonazzi, fie numai linia NATE, astfel incat numarul de litri de apa imbuteliati pe zi sunt de maxim 224.000 litri in cazul liniei SIG Simonazzi sau 215.000 litri in cazul liniei NATE. Restrictia impusa de acest volum este o restrictie naturala, deoarece exploatarea izvorului la debite mai mari ar schimba in timp proprietatile fizico-chimice ale apei.

3.2. Dotarea cu instrumente si aparatura de masura si control pentru urmarirea desfasurarii procesului tehnologic

Aparatura de masura si control este constituita din manometre pentru masurarea presiunilor de lucru pentru aerul comprimat, precum si din termometre pentru verificarea temperaturii apei imbuteliate. Toate aceste aparate sunt verificate in cadrul procedurilor de mentenanta si service specializat asigurat.

Parametrii apei imbuteliate se verifica in cadrul laboratorului propriu. Dotarea laboratorului propriu este astfel gandita incat sa se asigure verificarea parametrilor de calitate ai materiilor prime, semifabricatelor si produselor finite, conform prevederilor instructiunilor tehnologice, specificatiilor tehnice sau standardelor pentru fiecare categorie de produse. Toate materiile prime folosite in procesul tehnologic sunt insotite de certificate de calitate si declaratii de confomitate prin care se atesta faptul ca pot fi folosite in industria alimentara, astfel incat laboratorul se foloseste exclusiv pentru determinarea parametrilor de calitate ai produsului finit.

Astfel aparatura folosita in laboratorul uzinal precum si parametrii care se verifica in laborator sunt prezentate in urmatorul tabel:

Denumirea instrumentului sau aparatului

Parametrul masurat

Documentul de atestare a verificarii metrologice

1. termometru si aparat de masura a continutului de CO2 tip Haffmans - Olanda

Temperatura apei si cantitatea de CO2 in mg/l

In functie de temperatura apei concentratia de CO2 se determina cu rigla de calcul

2. pH-metru tip Haffmans - Olanda

pH-ul apei

3. Balanta analitica 0 - 220 g tip KERN ABS/ABJ - Germania cu precizie de 0.01 g

cantitati de reactivi folositi in laborator pentru determinarea concetratiilor diferitelor minerale dizolvate in apa

4. Cantar electronic 0 - 7 kg cu precizie de 5 gr

Masa preformelor folosite in procesul de productie; precum si masele produsului finit

5 Kit-uri cu teste de sanitatie

Starea de igiena a recipientilor suflati, a suprafetelor interioare si exterioare ale rezervoarelor de apa, satrea de igiena a personalului (maini)

6. Kit-uri cu teste pentru determinarea azotitilor

Determinarea azotitilor (substante indezirabile) din apa imbuteliata

3.3. Utilitati

Unitatea foloseste utilitatile si conexiunile urmatoare:

apa tehnologica necesara pentru igienizari si procese tehnologice de racire a utilajelor este asigurata prin capatarea existenta cu apa din paraul Jidan in cantitate de 4,74 mii mc/an conform Autorizatiei de Gospodarirea Apelor nr. 80/17.12.2007

energie electrica conform contractului de furnizare incheiat cu Buzzman Industries conexiuni la 380 volti

energie termica asigurata de centrala proprie pe lemn

retele de canalizare existente inca de la inceperea constructiei amplasamentului

evacuarea apelor uzate se asigura prin retelele de canalizare proprii in decantorul de ape uzate tip IMBOFF si prin statia de epurare BJT 20, iar de aici prin evacuare in paraul Jidan. Evacuarea apelor uzate se face numai dupa efectuarea unor analize care sa confirme caracteristici ce trebuie sa se incadreze in parametrii stabiliti in normele in vigoare privitor la apele uzate. Efectuarea acestor analize a apelor uzate se face in cadrul unui contract incheiat cu Regia Autonoma Apele Romane.

CAP. IV Personalul

Personalul si pregatierea personalului angajat la SC Carpatina SA se prezinta ca in tabelul urmator:

Structura personalului

Nr. Total

calificati

Necalificati

Personal de conducere a procesului de fabricatie : numele si documentul de atestare a pregatirii profesionale de specialitate

Sef Fabrica Absolvent TCM 1

Maistru sectie imbuteliere 1 Diploma serie A 15848

Sefi tura imbuteliere 4

Ajutor sef tura 7

Personal de productie

Operatori imbuteliere 13



Operatori paletizor 12

Personal de laborator: numele si documentul de atestare a pregatirii profesionale de specialitate

Chimist    1 Diploma de absolvire Fac. Chimie

Laborant    1 Diploma serie V 453274

Personal de intretinere a utilajelor si instalatiilor

Mecanici 2

Sudor    1

Electrician 1

Personal auxiliar

Economist    1

Gestionari    4

CTC    4

Motostivuitoristi    4

Soferi    2

Intretinere curte 1

Sectretara    1

Curatenie    2

Pentru o intelegere mai usoara anexam alaturat si organigrama de functionare a fabricii.

Numarul total al personalului angajat este de 60 persoane, iar media de varsta a personalului angajat este relativ mica (32 de ani).

Deservirea instalatiilor din dotare este asigurata de personal operator calificat precum si de personal tehnic in trei schimburi. Numarul de schimburi pe zi este de 2, iar durata unui schimb de 12 ore, cu pauza de odihna si masa de 45 de minute incluse in durata schimbului. Pe schimb lucreaza 16 de persoane, restul fiind personal tehnic sau tesa.

Personalul are echipament de lucru si echipament individual de protectie in conformitate cu specificul fiecarui post de lucru si stabilit prin lista interna de dotare intocmita conform normativelor cadru de acordare si utilizare a acestuia elaborate de M.M.P.S.

Serviciul legat de securitatea si siguranta in munca este externalizat in cadrul unui contract prestari de servicii de instruire SSM si PSI incheiat cu SC SIONTECH 2006 SRL. Se asigura prin contract servicii legate de evaluarea riscurilor pentru toate posturile de munca, pe meserii, din cadrul fabricii, servicii de instructaj general, precum si servicii de instructaj periodic legate de securitatea in munca si respectarea normelor de prevenire si stingere a incendiilor, instruiri efectuate conform cu programul anual aprobat de conducerea unitatii. Normele prelucrate sunt inregistrate in carnetele de securitate in munca si cele de prevenire si stingere a incendiilor ale fiecarei persoane.

Serviciul legat de medicina muncii este externalizat in cadrul unui contract de furnizare de servicii medicare incheiat cu CAB. MED. Dr. Grigorasi Cristina. Se asigura prin contract atat servicii medicale cat si de instruire privitor la igiena muncii. Controalele medicale pentru personalul operator se fac semestrial si sunt inregistrate in carnetele de sanatate ale fiecarei persoane.

Unitatea are amenajata si dotata o incapere destinata exclusiv pentru punctul sanitar. Dotarea consta in mobilier adecvat pentru o asemenea incapere precum si din trusa medicala de prim ajutor conform cu ultimile normative elaborate de Ministerul Sanatatii

CAP. V Protectia mediului o activitate importanta

pentru pastrarea unui mediu curat

5.1. Materiale reciclabile introduse in piata

Materia prima de baza este apa minerala din sursa Tososrog. Restul materiilor prime intrate in fabricatie: preforme, capace, etichete, folie termocontractibila si stretch, si cartonul sunt aprovizionate cu ajutorul mijloacelor auto inchiriate si sosesc ambalate in saci de plastic sau cutii de carton. Ambalajele de carton, in cea mai mare parte, sunt returnate la furnizor, iar restul sunt deseuri reciclabile. Materiile prime se depoziteaza intr-o magazie care se constituie intr-o singura gestiune numita "magazie de materii prime".

Intr-un anume fel Carpatina ca imbuteliator de ape minerale introduce pe piata pet-uri care in final nu sunt altceva decat deseuri. Pentru fiecare kilogram de asemena deseuri societatea plateste o suma fixa care se numeste taxa de mediu. In mod normal societatea nu recupereaza aceste pet-uri introduse pe piata in cazul apei imbuteliate, insa unitatea beneficiaza de o reducere la taxa de mediu platita prin simpla valorificare a deseurilor ce rezulta in urma procesului tehnologic, valorificare ce presupune introducerea acestora     intr-un circuit de reciclare.

In acest sens SC Carpatina SA are un contract incheiat cu SC Polimeri Est Impex SRL - Campina, jud. Prahova care presupune valorificarea deseurilor reciclabile rezulate atat din ambalajele deterioate cu care se receptioneaza materia prima cat si din procesul de productie, contract in care Carpatina beneficiaza de o reducere a taxei de mediu proportionala cu cantitatea de deseuri reciclate.

La nivelul anilor 2002-2008 pentru cantitatile de deseuri reciclabile introduse pe piata pentru produsul finit apa minerala imbuteliata la pet, precum si pentru cantitatile de deseuri valorificate s-au intocmit anexe conform cu legislatia actuala si s-au depus la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului Neamt.

Pentru partea de deseuri menajere este incheiat un contract cu SC ACVA SRL - Bicaz.

Surse de poluanti si protectia factorilor de mediu

Potentialele surse de poluare ar putea proveni din:

a)      uleiuri si unsori, materiale care ar putea ajunge in sol sau reteaua de canalizare

b)      emisiile centralei termice si ale activitatii de intretinere si reparatii care ar putea ajunge in aer

c)      apele uzate care provin de la spalarea spatiilor de productie sau grupurilor sanitare

Urmatoarele masuri si dotari privesc protectia solului, subsolului si a apelor subterane:

toate spatiile de lucru, caile de acces, laboratorul si magaziile au pavimentul din beton sau rasini epoxidice care nu permit infiltratii accidentale in sol ai eventualilor factori de poluare

2. toate apele pluviale si fecaloid menajere sunt colectate si canalizate la statia de epurare mecanica precum si in noua statie de epurare.

Pentru epurarea mecanica a apelor uzate se foloseste decantorul Imboff a carui functionare consta in:

Apele uzate intra in decantor prin partea superioara in jgheaburile de decantare. Aici suspensiile continue sedimenteaza si cad in bazinul de fermentare. Apa decantata este evacuata din decantor. Jgheabul de decantare prin care curge apa uzata indeplineste functia unui decantor orizontal si in el are loc depunerea sedimentelor. Acestea trec in spatiul de fermentare prin fanta jgheabului. Marginile inferioare ale aripilor jgheabului se petrec una peste alta nelasand particulele mai usoare sa patrunda in jgheabul de decantare, impiedicand astfel amestecarea apei decantate cu produsele fermentarii.

Admisia apei in jgeabul de decantare se face prin conducta, iar iesirea apei din decantor se face peste un deversor construit din tabla avand in partea superioara o crestatura pentru deversarea fluidului. Pentru repartizarea uniforma a apei pe intreaga sectiune a jgeabului decantor, respectiv pentru retinerea la suprafata apei a materiilor plutitoare exista un perete transversal semiinecat in cadrul corpului decantorului.

Pentru cresterea calitatii apelor deversate s-a instalat o statie moderna de epurare a apelor care elimina riscul aparitiei deversarilor accidentale de materii de natura organica in apa paraului Jidan. Principiul de functionare consta in captarea tuturor apelor uzate in care apar deversari de materii de natura organica intr-o cuva de otel in care este prezent un mediu de cultura bacterian care neutralizeaza toate subsatantele organice, dupa care, apa astfel curatata este deversata in paraul Jidan din vecinatatea fabricii.

3. colectarea deseurilor reciclabile se face in spatii si containere special amenajate si se valorifica in cadrul contractului incheiat cu SC Polimeri Est Impex SRL. Pentru diminuarea spatiilor pe care aceste deseuri ar putea sa le ocupe, in cadrul contractului incheiat cu    SC Polimeri Est Impex SRL s-a pus gratuit la dispozitia SC Carpatina SA o presa hidraulica de 5 tone forta cu care se asigura compactarea acestor deseuri.

4. colectarea gunoaielor menajere se face in spatii special amenajate si face obiectul contractului cu SC ACVA SRL Bicaz. In scopul imbunatatirii activitatii este prevazut in planul de investitii pe 2009 amenajarea unui nou spatiu pentru colectarea deseurilor menajere.

5. pentru protectia fata de gazele reziduale care ar putea ajunge in aer societatea a achizitionat o centrala termica pe lemn. Noua centrala pe lemn o inlocuieste pe cea veche pe CLU, inlocuire efectuata atat in scopul reducerii cheltuielilor proprii cat si in scopul reducerii riscurilor de poluare a mediului. Gazele de ardere sunt colectate la cosul principal care are o inaltime de peste 3 m peste nivelul cel mai inalt al cladirii. Avand in vedere ca centrala este absolut noua si ca utilizarea acesteia nu va fi mai mare de patru luni pe an (numai pe perioada anotimpurilor reci) nu exista un program referitor la efectuarea de masuratori asupra emisiilor de poluanti evacuati in atmosfera, dar in cadrul analizei cantitatilor de noxe eliberate in aer la punerea in functiune a centralei s-a constatat o diminuare subsatantiala a acestei cantitati (peste 40% fata de vechiul nivel de noxe eliberate)

6. protectia impotriva zgomotelor si vibratiilor vizeaza in special sursele de zgomot ale unitatii care sunt: compresoarele de aer comprimat si masinile de suflat. In acest scop, personalul care lucreaza in aceste arii este dotat cu antifoane

7. protectia impotriva radiatiilor - nu este cazul

8. protectia fondului forestier - nu este cazul

9. protectia asezarilor umane - desi fabrica este incadrata de proprietati private cu case construite pe ele, sursele de poluare potential emise de unitate nu afecteaza populatia aflata in zona.

5.3. Asigurarea cu materiale de curatenie

Curatarea spatiilor de lucru si a spatiilor de depozitare revine in responsabilitatea operatorilor la sfarsitul schimbului de lucru. Materialele de curatenie folosite pentru echipamente si utilaje sunt cele recomandate exclusiv de producatori. Toate materialele folosite au certificate de conformitate prin care se atesta faptul ca sunt agreate in industria alimentara. Pentru pardoseli se folosesc pe langa materialele de igienizare o masina de spalat industriala de pardoseli tip Karcher - Austria, cat si un aspirator industrial.

Spatiile administrative, vestiarele si grupurile sociale se curata de catre personal propriu angajat special in acest scop. Materialele folosite sunt din comertul autohton si au avizul Mnisterului Sanatatii.

Unitatea are incheiat un contract DDD (dezinfectie, desinsectie, deratizare) cu Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si Pentru Siguranta Alimentelor Neamt in cadrul caruia se respecta periodicitatea actiunilor.

Toate aceste activitati se desfasoara in conformitate cu rigorile impuse de protectia mediului pentru ca acesta sa nu fie afectat.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate