Suveranitatea de stat si principiul separatiei puterilor in stat

Suveranitatea de stat si principiul separatiei puterilor in stat

Principiul suveranitatii este formulat in terminis in Constitutia Romaniei. Astfel, in art.1 se arata ca Romania este stat suveran, in art.2 alin.1 se precizeaza ca "suveranitatea nationala apartine poporului roman", iar in art.2 alin.2 se prevede ca "niciun grup si nicio persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu". Se observa, asadar, ca notiunea de suveranitate este utilizata rand pe rand in legatura cu statul, cu natiunea si cu poporul, fara a ni se oferi criterii de delimitare a lor. Mai mult, "suveranitatea nationala" este atribuita poporului. Aceasta afirmatie, preluata de constituantul roman din Constitutia Frantei, este criticata de unii autori de aici, considerandu-se ca este ambigua, dar ea a fost preferata, avandu-se in vedere dorinta de a imbina doua conceptii relativ distincte, si anume: 1) cea a suveranitatii populare si 2) cea a suveranitatii nationale.

Suveranitatea populara - acest concept este atribuit lui J.J. Rousseau si este strans legat de ideea contractului social. Titularul suveranitatii este poporul, notiunea de popor fiind inteleasa ca totalitate a indivizilor de pe un anumit teritoriu. Toti indivizii sunt detinatorii unor "cote-parti" egale de suveranitate. Suveranitatea poporului este deci suma vointelor indivizilor. Puterea este a poporului, guvernantilor incredintandu-li-se doar exercitarea ei. Ei apar ca simpli mandatari ai vointei poporului. Avand in vedere ca suveranitatea este inalienabila, conducatorii nu sunt reprezentanti ai suveranului (a poporului), ci ei apar doar ca un organ de executare a vointei generale.

Consecintele suveranitatii populare sunt:

daca suveranitatea este inalienabila, democratia trebuie sa se realizeze direct sau semi-direct

votul este un drept al cetateanului (intrucat el este detinatorul unei cote-parti din suveranitate) si nu o functie

nimeni nu poate fi privat de dreptul de vot, acesta fiind universal

daca deputatii sunt "mandatari" ai alegatorilor dintr-o circumscriptie electorala, trebuie admise mandatul imperativ, cat si revocarea celor alesi

suveranitatea populara, exprimand vointa poporului la un moment dat, nu se conciliaza cu institutiile "reprezentative"

Suveranitatea nationala - acest concept se sprijina, de asemenea, pe ideea ca suveranitatea apartine poporului, dar poporul este privit ca entitate abstracta, denumita natiune. Natiunea constituie o persoana morala, distincta de indivizii care o compun si are o vointa proprie. Statutul juridic al natiunii este Constitutia. Aici sunt consacrate organele care o reprezinta. Ca reprezentanti ai natiunii apar nu numai cei alesi, ci si cei "declarati" ca atare de legea fundamentala. Avand aceasta calitate, ei reprezinta natiunea in ansamblul ei. Calitatea de reprezentant este atribuita organului deliberant si nu membrilor sai, in mod individual. Acestia exercita un mandat reprezentativ si nu imperativ. Ei voteaza deciziile in conformitate cu propria constiinta, nefiind in vreun fel obligati a tine cont de opiniile celor care i-au ales, care astfel nu-i pot revoca.

Consecintele practice ale acestei conceptii sunt:

suveranitatea nu poate fi instrainata, dupa cum nu poate fi divizata, apartinand intregului popor, privit ca natiune

forma de guvernamant nu este necesarmente republicana, monarhii ei insisi putand avea calitatea de reprezentanti, daca legea constitutionala le-o ofera

misiunea alegatorilor se epuizeaza prin vot, care poate fi universal, dar si cenzitar

alegerea este considerata o functie si nu un drept

parlamentarii nu pot fi revocati de alegatorii lor, orice mandat imperativ fiind nul

daca natiunea in intregul ei nu poate exercita suveranitatea, atunci puterea este infaptuita de organele sale reprezentative, fiind in general excluse formele democratiei directe.

Constituantul roman a preluat "elemente" de la cele doua concepte. Astfel, suveranitatea este nationala, dar ea nu poate fi "confiscata" de guvernanti, pentru ca acestia sunt "in serviciul poporului" (vezi art. 69 din Constitutia Romaniei, revizuita). Conducerea se realizeaza prin reprezentanti, dar "suveranitatea nationala" se exercita "si prin referendum" (art.2). Rolul alegatorilor nu se reduce la dreptul de a vota, acestia fiind chemati pentru a-si exprima vointa libera, pe calea unor forme ale democratiei semi-directe, in cazurile prevazute de Constitutie.

Textele constitutionale nu sunt insa suficient de clare, fapt ce ar putea avea consecinte defavorabile pe planul exercitarii suveranitatii. Atribuirea suveranitatii poporului, natiunii sau statului, dupa caz, produc efecte deosebite. Pentru decelarea sensurilor utilizarii acestor termeni in Constitutia Romaniei, a se vedea Genoveva Vrabie, Organizarea politico-etatica a Romaniei, Institutul European, Iasi, 2004, p. 17-22.

Principiul separatiei puterilor in stat

La inceput, Constitutia Romaniei din 1991 nu a prevazut expres acest principiu, dar a organizat autoritatile potrivit exigentelor lui. Pe de alta parte, in unele legi elaborate pe baza legii noastre fundamentale, principiul separatiei puterilor in stat a fost formulat ca atare. De pilda, in art.1 al Legii pentru organizarea judecatoreasca (nr.92/1992) se statueaza ca "puterea judecatoreasca este separata de celelalte puteri ale statului".

Dupa revizuirea Constitutiei in 2003, la art.1 se adauga un nou aliniat (4), in care se prevede ca "Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, ececutiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale". Pentru detalierea semnificatiei si a exigentelor principiului separatiei puterilor in stat, a se vedea Genoveva Vrabie, Organizarea politico-etatica a Romaniei, Institutul European, Iasi, 2004, p. 28 - 30.