Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Raportul juridic civil - notiunea de raport juridic si caracterele acestuia


Raportul juridic civil - notiunea de raport juridic si caracterele acestuia




TITLUL – RAPORTUL JURIDIC CIVIL

CAPITOLUL I – NOTIUNEA DE RAPORT JURIDIC SI

CARACTERELE ACESTUIA




Interdependanta ce se stabileste intre norma juridica civila si raportul juridic civil se bazeaza pe ideea ca, pe de o parte, raportul juridic civil nu se poate naste decat in temeiul normei ce il reglementeaza si care, pe de alta parte, apare ca o necesitate tocmai datorita relatiei sociale existente la un moment dat si care impune, prin presiunea pe care o exercita, adoptarea normei. Nu este mai putin adevarat ca relatia sociala reglementata imbraca o haina abstracta si generala, dobandind continut doar in momentul aparitiei unei relatii intre doua subiecte de drept concrete si avand un continut si un obiect clar determinate.

Plecand de la realitatea ca un raport juridic este o relatie sociala reglementata de norma de drept, raportul juridic civil poate fi definit ca fiind relatia sociala – patrimoniala sau nepatrimoniala – reglementata de norma de drept civil .

Fiind o concretizare a normelor de drept civil, dar in acelasi timp fiind indisolubil legat de subiecte de drept determinate, acestea se disting prin pozitia juridica de egalitate a partilor din cadrul raportului juridic civil.

In ceea ce priveste caracterele raportului juridic civil, acestea il particularizeaza, reprezentand o trasatura distinctiva ce se reflecta in specificul sau, regasindu-se in oricare si in fiecare raport juridic civil concret. Pot fi enumerate urmatoarele trasaturi care caracterizeaza raporturile de drept civil:

Caracterul social, care implica realitatea ca raportul de drept civil este o relatie ce se stabileste intre oameni, fie priviti individual (ca persoane fizice), fie organizati in entitati ce respecta reglementarile speciale (persoanele juridice). Orice raport juridic este o relatie sociala, dar nu orice relatie sociala este un raport juridic, pentru a capata aceasta calitate fiind necesar sa fie reglementata de norma civila.

Caracterul volitional se exprima pe un plan paralel, pe de o parte raportul juridic fiind intotdeauna un efect al operatiunii de reglementare a relatiei sociale prin lege, pe de alta parte, fiind necesara si vointa exprimata in conditiile legii de catre parte sau parti.

Cand analizam caracterul simplu volitional, ne vom afla in fata unui raport juridic bazat pe existenta normei juridice si izvorat dintr-un fapt juridic – in sens restrans -. De exemplu, daca o persoana cauzeaza alteia un prejudiciu, cea dintai va fi obligata sa repare acest prejudiciu, sa il acopere, repunandu-l pe cel prejudiciat in situatia anterioara momentului respectiv, aceasta obligatie nascandu-se in temeiul normei ce prevede modul de solutionare intr-un astfel de caz, fiind generata insa si de faptul cauzator de prejudiciu.

Exista insa si o alta categorie de raporturi juridice, pentru nasterea carora nu este suficienta existenta normei (ce reflecta vointa statala), fiind nevoie sa actioneze si vointa subiectului sau cea a subiectelor participante, in aceasta varianta aflandu-ne in fata a doua vointe, motiv pentru care raportul juridic este definit ca avand un caracter dublu volitional.

Caracterul ideologic rezulta din caracterul volitional al raportului juridic civil deoarece inainte de a se forma, raportul juridic este filtrat de vointa si constiinta oamenilor.

Caracterul de egalitate al partilor exprima pozitia pe care partile o au una fata de cealalta in cadrul raportului juridic civil, si nu pozitia lor fata de lege, in acest caz niciuna din parti nefiind subordonata celeilalte.

CAIET DE SEMINAR 6

Caracter simplu volitional: potrivit art.998 Cod civil, orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara. In aceste conditii, daca A, jucandu-se cu o minge, o scapa si sparge geamul imobilului lui B, intre A si B se naste un raport juridic in al carui continut se regasesc dreptul lui B de a-i fi reparat geamul sui obligatia lui A de a asigura acoperirea pejudiciului. Deci, raportul juridic se naste in temeiul normei si ca urmare a faptei culpabile a lui A, esential fiind insa aspectul ca A nu a actionat cu scopul de a produce acest prejudiciu, deci nu a urmarit in sine nasterea acestui raport juridic civil.

Caracter dublu volitional: in cazul in care A incheie cu B un contract de vanzare-cumparare, normei care permite un astfel de transfer de proprietate, stabilindu-i si conditiile de validitate, i se alatura acordul de vointa intervenit intre vanzator si cumparator in momentul incheierii contractului.

CAPITOLUL II – STRUCTURA RAPORTULUI

JURIDIC CIVIL

Aceasta structura a raportului juridic civil cuprinde trei elemente: partile sau subiectele raportului de drept civil, continutul raportului juridic civil si obiectul raportului juridic civil, aceste elemente constitutive trebuind sa fi intrunite cumulativ.

PARTEA I

PARTILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Prin parti ale raportului juridic civil intelegem acele persoane fizice sau juridice care sunt titulare ale unor drepturi civile subeictive si obligatii corelative.

Dupa o sumara cercetare se poate constata cu usurinta ca omul, luat in primul rand ca persona fizica si, in masura manifestarii unei optiuni, membru al unei entitati organizate in conditiile legii – ca persoana juridica – este subiect de drept civil din momentul aparitiei sale si pana la incetarea existentei sale.

I.A. PERSOANA FIZICA

Sectiunea 1 – Elemente introductive

Prin norme juridice este reglementat statutul legal al omului in calitatea sa de titular al unor drepturi, printre care si civile. In dinamica vietii, indivizii determina raporturi juridice prevalandu-se de aceasta calitate si asumandu-si, concomitent, si obligatii.

Dispozitiil legale referitoare la teoria persoanei fizice sunt dispersate in diferite acte normative a caror coroborare se impune. Se poate spune insa ca dreptul obiectiv este cel care stabileste conditiile in care omul, ca persoana, devine subiect de drept, exercitandu-si drepturile si executandu-si obligatiile izvorate in cadrul creat de un raport juridic civil concret. Dreptul obiectiv este cel care determina identitatea juridica a individului din chiar momentul nasterii acestuia (sau chiar anterior), pentru fiecare etapa a vietii existand reglementari exprese care stabilesc anumite coordonate sau anumite limite ce nu pot fi depasite de o parte sau de alta.

Persoana fizica participa la raporturile juridice civile in calitatea pe care o are de subiect de drept civil, aceasta calitate insumand-o atat pe cea de participant la astfel de raporturi, cat si vocatia in sine - ce poate fi concretizata prin aptitudinea de a-si pune in valoare drepturile si obligatiile ce ii sunt recunoscute, respectiv impuse- . Aceasta aptitudine permite omului, ca persoana fizica, sa participe la cele mai variate raporturi juridice, in vederea realizarii unor scopuri personale si exercitarii unor obligatii fie impuse de dispozitia normelor juridice, fie asumate prin acte juridice.

Sectiunea 2 – Capacitatea de drept civil

Calitatea omului de a fi subiect de drept civil si capacitatea civila se gasesc intr-o indisolubila legatura deoarece nici un subiect de drept civil nu poate exista fara o capacitate civila proprie. Pe de alta parte, aceasta capacitate de drept civil este o parte componenta a capacitatii juridice, constand in aptitudinea omului de a avea si de a-si exercita drepturile civile si de a avea si de a-si asuma obligatii civile, prin incheierea de acte juridice. Se poate spune deci, ca aceasta capacitate de drept civil este o parte a capacitatii juridice, exprima aptitudinea generala si abstracta de a avea drepturi si obligatii cicvile si creeaza premisele exercitarii drepturilor si asumarii obligatiilor prin incheierea de acte juridice civile.

La intrebarea pusa in doctrina daca aceasta capacitate civila poate fi privita ca o capacitate generala a subiectului de drept – persoana fizica – raspunsul a fost de-a lungul timpului atat pozitiv , cat si negativ, concluzia in acest din urma caz fiind aceea ca aceasta capacitate de drept civil este o capacitate de ramura . Chiar daca dreptul civil isi pastreaza pozitia de drept comun, nu inseamna ca aceasta capacitate a subiectului de drept de a-si exercita drepturile civile si de a-si asuma obligatii nu prezinta anumite trasaturi caracteristice, cum ar fi disocierea in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu, astfel incat se justifica ideea recunoasterii unei capacitati specifice fiecarei ramuri de drept, in caz contrar existand pericolul aparitiei unor confuzii ce nu isi au rostul.

Potrivit prevederilor art.5 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, structura capacitatii de drept civil a persoanei fizice cuprinde doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

In ceea ce priveste caracterele juridice generale ale capacitatii de drept civil, pot fi indicate urmatoarele:

Legalitatea capacitatii de drept civil reflecta ideea potrivit careia aceasta este opera legiuitorului, singura vointa subiectului de drept neputand determina recunoasterea capacitatii civile sub nici un aspect.

Generalitatea capacitatii civile exprima ideea unei aptitudini generale si abstracte a oricarei persoane fizice participante la raportul de drept civil privind drepturile si obligatiile civile, in general.

Inalienabilitatea capacitatii de drept civil priveste imposibilitatea subiectului de drept de a renunta la ea, capacitatea civila neputand fi tranzactionata. Aceasta nu inseamna insa ca partea nu ar putea renunta la un drept civil subiectiv concret, deoarece capacitatea de drept civil nu se confunda cu drepturile si obligatiile civile subiective concrete detinute la un moment dat de persoana fizica.

Intangibilitatea capacitatii de drept civil instituie o interdictie potrivit careia nimeni nu poate fi lipsit, in tot sau in parte, sau ingradit in capacitatea sa civila, decat in cazurile si conditiile stabilite in mod expres si limitativ de lege.

CAIET DE SEMINAR 7

Problema 1

Notiunea de subiect de drept a suferit anumite transformari in dezvoltarea sa istorica, vizand chiar sfera persoanelor care puteau detine aceasta calitate, respectiv a celor care puteau dobandi drepturi si obligatii civile. Au fost perioade in care unor categorii de oameni li s-a refuzat recunoasterea calitatii de subiect de drept, fiind considerati obiecte, in sens material. In societatea sclavagista, sclavii erau socotiti simple lucruri, astfel incat nu le era recunoscuta posibilitatea de a participa la raporturi juridice civile, un astfel de beneficiu apartinand doar oamenilor liberi, ce detineau calitatea de persoane, adica titulari de drepturi si obligatii. In timpurile respective, stapanii aveau dreptul sa foloseasca sclavii cum credeau de cuviinta, avand chiar un drept de viata si de moarte asupra lor.

Aceeasi discriminare a fost utilizata si in cazul unor alte categorii sociale, de exemplu, Codul Caragea punand un semn de egalitate intre robi si animalele din gospodarie. Trebuie amintit ca robia a fost desfiintata in Moldova printr-o lege din 1855, iar in Tara Romaneasca un an mai tarziu.

Problema 2

Argumentele care determina concluzia potrivit careia capacitatea civila este o capacitate de ramura sunt urmatoarele: autonomia ramurilor de drept trebuie sa permita recunosterea unei capacitati specifice fiecareia dintre acestea; deosebirile care pot fi regasite intre capacitatea civila si capacitatea din alte ramuri de drept evidentiaza imposibilitatea aplicarii unei limite atat de generale celei dintai – este vorba de diferente privind structura, inceputul, continutul si incetarea acestora -; nu in ultimul rand, este esentiala ideea ca dreptul civil nu trebuie extins, in virtutea calitatii sale de drept comun, asupra institutiilor care sunt reglementate prin norme speciale specifice ramurilor respective de drept.

Problema 3

Art.6 alin.1 si 2 din Decretul nr.31/1954 prevad urmatoarele:

Nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta si nici lipsit, in tot sau in parte, de capacitatea de exercitiu, decat in cazurile si in conditiile stabilite de lege.

Nimeni nu poate renunta, nici in tot, nici in parte, la capacitatea de folosinta sau la cea de exercitiu.

Sectiunea 3 – Capacitatea de folosinta a persoanei fizice

#1. Definitie, caractere juridice, corelatia cu capacitatea de exercitiu

Potrivit art.5 alin.2 din Decretul nr.31/1954, capacitatea de folosinta este capacitatea de a avea drepturi si obligatii. Trebuie remarcat ca este vorba, evident, de a avea drepturi si obligatii civile, si nu orice fel de drepturi si obligatii, in acest sens urmand a fi comnpletata definitia legala.

Se poate retine, deci, ca aceasta capacitate de folosinta este o parte a capacitatii civile a fiecarui individ, fiind determinata de lege si constand intr-o aptitudine a oamenilor de a avea drepturi si obligatii civile.

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice prezinta urmatoarele caractere juridice:

Legalitatea – exprima ideea ca aceasta institutie juridica este creata in intregime de legiouitor, normele specifice acoperind intreaga arie cuprinsa intre inceputul si sfarsitul capacitatii de folosinta. Potrivit art.15 (1) din Constitutie, cetatenii beneficiaza de drepturile si libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi, si au obligatia prevazute de acestea.

Generalitatea – reflecta caracterul abstract si nelimitat al posibilitatii persoanei fizice de a avea drepturi si obligatii civile (spre deosebire de persoana juridica, ce are o capacitate de folosinta speciala).

Inalienabilitatea – cuprinde imposibilitatea renuntarii sau instrainarii acestei capacitati, orice act incheiat in acest sens fiind lovit de nulitate absoluta.

Intangibilitatea – exprima caracteristica acestei capacitati de a nu putea fi limitata sau ingradita decat in mod exceptional, in limitele prevazute de norma speciala, si cu respectarea stricta a conditiilor impuse de aceasta.

Egalitatea – reprezinta varianta specifica a principiului general al egalitatii in fata legii, reflectat de continutul art.16 (1) din Constitutie, potrivit caruia cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. In acest sens, potrivit art.4 alin.2 din Decretul nr.31/1954, sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au nici o inraurire asupra capacitatii.

Universalitatea – consta in recunoasterea capacitatii de folosinta tuturor persoanelor fizice.

Este real ca atat capacitatea de folosinta cat si capacitatea de exercitiu a persoanei fizice constituie elemente ale capacitatii de drept civil, dar trebuie subliniat faptul ca cea dintai reprezinta o premisa necesara si obligatorie a celei din urma. De altfel, in mod exceptional, persoana fizica poate sa existe ca subiect de drept civil avand doar capacitate de folosinta, fara a o avea si pe cea de exercitiu, reciproca nefiind insa valabila din simplul motiv ca persoana nu poate dobandi capacitate de exercitiu fara a avea, in prealabil, capacitate de folosinta.

#2. Inceputul capacitatii de folosinta a persoanei fizice

Regula este cuprinsa de prevederile art.7 alin.1 din Decretul nr.31/1954, potrivit carora capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei.

Momentul nasterii persoanei fizice poate fi determinat pana la ora si minutul in care s-a produs evenimentul, mai ales daca acesta a avut loc intr-o unitate sanitara, cu acea ocazie intocmindu-se certificatul constatator al nasterii. In baza acestui inscris, se redacteaza apoi actul de nastere al copilului.

In varianta in care certificatul constatator al nasterii nu a fost intocmit, momentul dobandirii capacitatii de folosinta a persoanei fizice va coincide cu data nasterii inscrisa in actul de nastere al acestuia, potrivit declaratiei facute de persoana careia ii revine aceasta obligatie.

In masura in care inregistrarea nasterii se solicita dupa 15 zile de la producerea evenimentului, dar inauntrul unui an, aceasta se va face pe baza aprobarii primarului localitatii in care a avut loc nasterea, inceputul capacitatii de folosinta corespunzand cu data declarata si aprobata. Daca cererea este formulata intr-un termen ce depaseste si limita de un an, inregistrarea se va putea face exclusiv in temeiul unei hotarari judecatoresti, hotarare ce va cuprinde si data nasterii, stabilita in temeiul unei expertize medico-legale. In conditiile in care prin expertiza nu se poate stabili cu exactitate data nasterii, aceasta sarcina va reveni judecatorului, care are la dispozitie unul din urmatoarele sisteme: cel al primei zile a lunii, al celei din mijlocul lunii sau a ultimei zile a lunii stabilite de medic, iar daca acesta din urma a putut indica doar anul nasterii, data va fi ultima zi a ultimei luni a anului respectiv.

In concluzie, inceputul capacitatii de folosinta a persoanei fizice corespunde cu data nasterii ce se dovedeste prin actul de stare civila, respectiv cu certificatul de nastere eliberat in conditiile legii.

De la regula enuntata privind momentul dobandirii capacitatii de folosinta, legiuitorul insusi stabileste o exceptie, potrivit art.7 alin.2 din Decretul nr. 31/1954, drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu. Altfel spus, se recunoaste persoanei fizice concepute, dar inca nenascute, aptitudinea de a dobandi drepturi, cu conditia de a se naste vie.

Pentru dobandirea anticipata a capacitatii de folosinta, respectiv pentru recunoasterea aptitudinii de a dobandi drepturi pe perioada cuprinsa intre momentul conceptiei si cel al nasterii, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

Copilul conceput trebuie sa se nasca viu. Legislatia noastra nu cuprinde si obligatia corelativa ca bebelasul sa supravietuiasca, fiind suficient ca acesta sa se nasca viu, indiferent de perioada in care se va afla in viata. Daca insa copilul se naste mort, se considera ca nu a fost niciodata subiect de drept civil, iar capacitatea de folosinta recunoscuta anticipat dispare cu efecte retroactive. Se poate spune ca acestui copil conceput, legea civila i-a recunoscut o personalitate afectata de conditia de a fi in viata la nastere, conditie ce odata indeplinita consolideaza capacitatea de folosinta, in caz contrar, personalitatea disparand iremediabil.

Conditia dobandirii de drepturi este cea de a doua impusa recunoasterii capacitatii de folosinta anticipate, deoarece copilul conceput nu poate avea obligatii. Se poate spune ca in aceste limite suntem in fata unei capacitati de folosinta incomplete si riguros limitate in timp, fiind recunoscuta numai pana in momentul nasterii copilului. Explicatia acestui caracter incomplet consta in ideea ca exceptia este recunoscuta doar ca o masura de protectie adoptata in favoarea copilului conceput, neputand sa produca efecte impotriva intereselor sale.

In cazul in care cele doua conditii sunt indeplinite, se impune clarificarea datei exacte a conceptiei, acesta fiind momentul in care subiectul de drept dobandeste capacitatea de folosinta anticipata. Determinarea exacta a acestui moment este dificila, mijloacele detinute de lumea medicala fiind insuficiente pentru a permite un raspuns aparat de orice dubiu.

Pentru a crea un regim juridic unitar, in ceea ce priveste probarea datei conceptiei, au fost instituite doua prezumtii legale. Prima dintre acestea stabileste ca este imposibila o gestatie mai scurta de 180 de zile si mai lunga de 300 de zile, acestea fiind limitele minima si maxima care permit nasterea copilului in conditii de normalitate. Aceasta prezumtie are, in momentul de fata, un caracter absolut, nefiind permisa proba contrara.

Cea de a doua prezumtie este cea potrivit careia conceptia copilului ar fi putut avea loc in oricare din momentele ce compun intervalul de 121 de zile, in acest caz prezumtia avand un caracter relativ.

Combinand aceste date, concluzia este aceea ca ziua cea mai indepartata a conceptiei copilului este cea de a 300-a zi dinaintea nasterii sale, iar ultima zi in care putea fi conceput, este cea de-a 180-a zi inainte de nastere, astfel incat copilul nascut viu poate sa invoce oricare dintre zilele cuprinse in acest interval ca fiind cea a conceptiei sale.

CAIET DE SEMINAR 8

Problema 1

Recunoasterea anticipata a capacitatii de folosinta prezinta importanta practica in special in situatia in care unul dintre parintii copilului moare inainte de nasterea acestuia deoarece, de principiu, prima conditie ce trebuie indeplinita pentru a avea vocatie succesorala este aceea ca persoana care succede sa existe in momentul deschiderii succesiunii, potrivit art.654 alin.1 Cod civil. Tocmai de aceea, chiar si in acest caz se indica in mod expres faptul ca este considerat ca exista copilul conceput (alin.2). Evident, problema nu se reduce la raporturile dintre copii si parinti, ci la orice succesiune la care copilul inca nenascut ar avea vocatie, amanuntele privind chemarea la succesiune urmand a fi aprofundate la materia Drept civil. Succesiuni.

Problema 2

Absolut toate aspectele legate de performantele medicale in domeniu sunt, dintr-un anumit punct desuete, fiind posibile rezultate concrete care sa infirme anumite reglementari adoptate in baza tehnicilor din acel moment. Ingineria genetica a deschis orizonturi care nu numai ca nu au putut fi prevazute de redactorii Codului civil, dar nici chiar de legiuitorul din 1954, astfel incat se impune in prezent o reapreciere a probatiunii in acest domeniu.

Acesta este motivul pentru care autori de valoare militeaza in prezent pentru recunoasterea unui caracter relativ prezumtiilor reglementate de Codul familiei, in ceea ce priveste timpul legal al conceptiei, acesta permitand admisibilitatea administrarii unor probe ce sa tinda a rasturna prezumtia.

Problema 3

Referitor la ideea daca dobandirea unei mase succesorale este intotdeauna in favoarea copilului, stiut fiind ca un astfel de patrimoniu cuprinde atat o latura activa cat si una pasiva, raspunsul conturat este afirmativ deoarece intotdeauna minorul – si cu atat mai mult cel care inca nu s-a nascut – accepta mostenirea sub beneficiu de inventar, ceea ce inseamna ca nu opereaza o disipare a masei succesorale in patrimoniul mostenitorului – in acest caz acesta neavand inca un patrimoniu – urmand ca eventualele datorii sa fie acoperite doar in limita activului.

#3. Continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice

Prin continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice se intelege aptitudinea subiectului de drept de a avea orice drept si orice obligatie civila reglementata de lege, respectiv avem in vedere cand analizam acest continut, toate drepturile si obligatiile civile pe care persoana fizica le poate dobandi, respectiv le poate asuma. Se poate constata, chiar la o cercetare superficiala, ca exceptand drepturile absolute care sunt limitate, este imposibil sa se prezinte acest continut in intregimea sa deoarece numarul drepturilor si obligatiilor este nedeterminat, o anumita grupare urmand a fi facuta doar pentru a se permite o partiala analiza a institutiei.

Continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice se determina prin raportarea la sistemul legislativ al unui stat, in vigoare la un moment dat, sistem ce cuprinde atat reglementarile interne cat si cele internationale, cu conditia ca Romania sa fie parte la acestea din urma. In acest context trebuie mentionat ca datorita faptului ca dreptului civil ii sunt specifice normele dispozitive, aceasta raportare stabileste exact limitele care au fost amintite, legislatia fiind importanta numai sub aspectul individualizarii drepturilor absolute, care sunt reglementate in mod expres.

Concomitent, vor fi avute in vedere ingradirile capacitatii de folosinta a persoanei fizice, acestea fiind de asemenea stabilite prin norme speciale, concluizia fiind aceea ca subiectul de drept poate detine toate drepturile si obligatiile civile, cu exceptia celor care ii sunt interzise expres de lege.

Vor fi avute in vedere, pentru stabilirea continutului capacitatii de folosinta a persoanei fizice, si acele acte normative ce apartin unor alte ramuri de drept ce cuprind insa elemente care intereseaza aceasta analiza.

In ciuda acestor reguli, cercetarea nu va pierde din vedere nici un moment ca se urmaresc doar acele drepturi si obligatii ce apartin dreptului civil, neintrand in discutie drepturi sau obligatii apartinand altor ramuri de drept.

#4. Ingradiri ale capacitatii de folosinta a persoanei fizice

Pornind de la caracterul intangibil al capacitatii de folosinta a persoanei fizice, retinem ca orice ingradire a acesteia trebuie sa fie expres reglementata, sub aspectul conditiilor si a intinderii. Legiuitorul a stabilit prin norme speciale anumite incapacitati de folosinta ale persoanei fizice, iar datorita apartenentei la dreptul civil a acestor norme, rezulta ca si incapacitatile pot fi caracterizate ca fiind de drept civil.

Pot fi distinse, in functie de finalitatea lor, incapacitati cu caracter de sanctiune si incapacitati cu caracter de protectie.

Raportat la modul in care opereaza, incapacitatile pot fi grupate, distingandu-se cele care opereaza de plin drept de cele care opereaza prin efectul unei hotarari judecatoresti ramase definitive.

In functie de izvorul lor, incapacitatile pot fi stabilite de legea civila sau de legea penala.

Incapacitati cu caracter de sanctiune:

A.Incapacitatile prevazute de legea civila sunt urmarea, de regula, a incalcarii unei norme de drept civil de catre subiectul de drept, prin conduita sa.

Decaderea din drepturile parintesti – este reglementata de art.109 Codul familiei, intervenind in cazurile in care un parinte sau ambii parinti, prin comportamentul lor, pun in pericol securitatea, dezvoltarea sau integritatea morala a copilului, indiferent ca este vorba de o exercitare abuziva a drepturilor parintesti sau de o neglijenta grava in indeplinirea obligatiilor de parinte.

Aceasta limitare a capacitatii de folosinta a parintelui de a-l reprezenta pe minorul sub 14 ani, respectiv de a incuviinta actele minorului intre 14 si 18 ani, este o forma specifica a raspunderii de dreptul familiei, dar ca natura juridica este o pedeapsa mixta – de dreptul familiei si de drept civil.

Incapacitatea de a fi tutore – este o alta limitare a capacitatii de folosinta a persoanei fizice, de asemenea reglementata de Codul familiei (art.117), dar din cele sase motive care atrag aceasta incapacitate, doua nu au caracter de sanctiune ci sunt determinate de cauze obiective. Astfel, este evident ca persoana lipsita de capacitate de exercitiu – minorul sau cel pus sub interdictie – nu poate sa asigura ocrotirea unui tert, ea insasi avand nevoie de ocrotire. Pe de alta parte, in cazul in care apar interese potrivnice intre candidat si minor, cel dintai nu va putea dobandi calitatea de tutore, aceasta nefiind insa o sanctiune, ci o norma de protectie in favoarea ambelor parti, in fond. Celelalte patru cazuri, insa, au caracter sanctionator, fiind determinate de decaderea din drepturile parintesti, de restrangerea exercitiului unor drepturi politice sau civile care intotdeauna sunt consecinta unor norme imperative sau unor hotarari judecatoresti irevocabile, de lipsirea dreptului de a alege si de a fi ales deputat , care, de asemenea, este intotdeauna indisolubil legata de o alta sanctiune, ultimul caz fiind cel al persoanei care, exercitand o alta tutela a fost indepartata din aceasta, dovedind astfel ca, din anumite motive, nu poate indeplini obligatiile specifice unei astfel de sarcini.

Nedemnitatea succesorala – sanctiune tipica de drept civil, ea fiind reglementata de art.655 Cod civil si determina inlaturarea de la mostenire a succesorului care se face vinovat de una din faptele prevazute in mod expres de norma legala: este vorba de mostenitorul care a fost condamnat pentru ca a omorat sau a incercat sa omoare pe cel a carui succesiune se dezbate, de cel care a facut impotriva defunctului o acuzatie care daca s-ar fi dovedit reala ar fi atras condamnarea la moarte a acestuia, acuzatia fiind insa declarata de instanta calomnioasa, precum si de mostenitorul major care, avand cunostiinta de uciderea defunctului, nu a denuntat aceasta fapta justitiei.

In materie succesorala mai pot fi intalnite – ca sanctiuni – acceptarea fortata a mostenirii si decaderea din beneficiul de inventar, reglementate de art.703 si 712 Cod civil.

B.Incapacitatile prevazute de legislatia penala sunt: pe deapsa complementara a interzicerii unor drepturi si pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.

Pedepsele aplicate in dreptul penal sunt mijloace de reeducare si masuri de constrangere a condamnatului, in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni.

In functie de modul lor de aplicare, se disting pedepse principale – ce pot fi aplicate singure -, cele complementare – care se aplica alaturi de peseapsa principala a inchisorii – si cele accesorii – care decurg din executarea pedepsei principale a inchisorii.

Pedepsele complementare – sunt sanctiuni care se aplica de catre instanta alaturi de pedeapsa principala a inchisorii, pe care o completeaza, ele neputand fi de sine statatoare. Aplicarea pedepselor complementare este obligatorie atunci cand legea o prevede, iar in unele cazuri este facultativa, instanta apreciind in ce masura se impune aplicarea lor. Se pot aplica una sau mai multe pedepse complementare.

Potrivit dispozitiilor legale, pedepsele complementare sunt concretizate prin interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani si degradarea militara, iar in mod concret, drepturile a caror exercitare poate fi interzisa sunt enumerate de art.64 Cod penal. Pedeapsa complementara trebuie sa fie cuprinsa expres in hotararea judecatoreasca de condamnare si este intotdeauna limitata in timp.

Din punctul de vedere al dreptului civil, intereseaza interzicerea exercitarii drepturilor parintesti, respectiv a dreptului de a fi tutore sau curator.

In conformitate cu prevederile art.66 Cod penal, pedeapsa interzicerii unor drepturi se executa dupa executarea pedepsei inchisorii sau dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori dupa prescrierea executarii pedepsei.

Incapacitatea persoanei fizice devine operanta de la data inceperii executarii pedepsei complementare, se extinde pe toata durata acesteia si inceteaza in momentul in care expira executarea interzicerii dreptului respectiv.

Pedepsele accesorii – decurg din condamnarea la pedeapsa principala a inchisorii, prin efectul legii, si produc efecte din momentul pronuntarii hotararii definitive de condamnare si pana la terminarea executarii pedepsei ori pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa, respectiv pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei. In acest caz se interzice exercitarea tuturor drepturilor prevazute de art.64 alin.1 Cod penal, deci din punctul de vedere al dreptului civil intereseaza faptul ca subiectul de drept, pe intrega perioada in care executa pedeapsa privativa de libertate, nu-si poate exercita drepturile parintesti, si nici dreptul de a fi tutore sau curator.

Incapacitati cu caracter de protectie

Ingradirea capacitatii de folosinta a persoanei fizice, atunci cand prin aceasta se urmareste protejarea subiectului de drept, este intotdeauna reglementata de legea civila ca o incapacitate speciala. Aceasta categorie de incapacitati speciale vizeaza fie incheierea anumitor acte juridice civile, fie dobandirea anumitor drepturi si asumarea unor obligatii civile, motivata de situatia speciala in care se afla persoanele fizice protejate.

Putem intalni fie incapacitati absolute – care opereaza intre subiectul de drept civil determinat si toate celelalte subiecte de drept civil nedeterminate – sau relative – care isi produc efectele numai intre subiectul de drept civil protejat si un alt subiect de drept civil, de asemenea determinat.

De principiu, aceste incapacitati speciale opereaza de drept, prin simpla intrunire a conditiilor legale, fara sa fie necesara o hotarare judecatoreasca. Se poate afirma insa ca interventia instantei este necesara pentru a constata ineficacitatea actului juridic incheiat cu incalcarea incapacitatii speciale.

Astfel de incapacitati speciale sunt reglementate de mai multe acte normative. Enumerarea va fi doar exemplificativa, cu mentiunea ca oricand legiuitorul poate reglementa o astfel de incapacitate speciala printr-o norma cu caracter general sau special.

A.Incapacitati reglementate de Codul civil.

Este vorba, in primul rand, de protejarea minorului – mai ales a celui cu capacitate de exercitiu restransa, care deja poate incheia acte juridice personal – in ceea ce priveste incheierea unor acte cu titlu gratuit.

O alta categorie de norme reglementeaza relatiile dintre minor si tutorele sau, respectiv membrii familiei acestuia din urma, in toate aceste cazuri legiuitorul urmarind protejarea celui ocrotit de influentele ocrotitorului sau, care la un moment dat ar putea parasi atitudinea de buna-credinta care totusi este prezumata. Intalnim in aceste cazuri o ciudata combinatie a prezumtiilor legale deoarece, in ciuda prezumtiei care protejeaza subiectul de drept – aceea a exercitarii drepturilor si indeplinirii obligatiilor cu buna credinta – se apreciaza ca interesul minorului este mult prea important pentru a nu inchide orice tentativa de prejudiciere a celui lipsit si de capacitate de exercitiu deplina si de experienta sociala necesara.

In al doilea rand, sunt reglementate raporturi intre anumite persoane, care datorita relatiilor dintre ele ar putea justifica un interes personal atat de puternic incat sa determine un conflict de interese cu cele ale subiectului din raportul juridic civil respectiv. Astfel, sunt avute in vedere relatiile dintre medic/farmacist – pacient; echipajul unei nave – pasagerii cursei respective. In alte cazuri, se interzice unor persoane sa dobandeasca, in special prin cumparare, bunuri ce apartin unior subiecte de drept ale caror interese le reprezinta: astfel, se interzice mandatarului sa cumpere bunuri ale mandantelui, reprezentantilor si administratorilor persoanelor juridice bunuri ce apartin acestora si care le-au fost incredintate in vederea administrarii, judecatorilor, procurorilor si avocatilor, bunuri litigioase ce se gasesc in raza de activitate a instantelor in care isi desfasoara activitatea. In opinia noastra, aceste incapacitati se intemeiaza pe o prezumtie absoluta de conflict de interese si prezumtia nu poate fi rasturnata, astfel incat subiectul de drept afectat de o asemenea incapacitate, care a incheiat totusi un act juridic interzis, nu va putea face dovada ca interesul subiectului de drept protejat nu a fost prejudiciat.

In ceea ce priveste incapacitatea sotilor de a-si vinde reciproc bunuri, aceasta se bazeaza pe ideea de protectie a mostenitorilor sotilor, in special a copiilor nascuti dintr-o alta casatorie sau nascuti in afara casatoriei.

B. Incapacitati prevazute de Codul familiei

Pe aceeasi linie a ocrotirii minorului, legea speciala – in raport cu legea generala civila – subliniaza incapacitatile speciale ce afecteaza pe tutore si pe membrii familiei acestora in raporturile cu minorul ocrotit, fiind, de asemenea, interzisa incheierea unor acte de donatie sau de garantare a obligatiilor altuia de catre minorul cu capacitate de exercitiu restransa, nici chiar daca se obtine incuviintarea prealabila a ocrotitorului sau legal si acordul autoritatii tutelare.

CAIET DE SEMINAR 9

Problema 1

Nedemnitatea succesorala – vocatia succesorala reprezinta chemarea pe care un subiect de drept o are de a culege masa succesorala sau o parte din aceasta, chemare recunoscuta fi prin efectul legii, fie in limitele testamentului defunctului a carui masa succesorala este in discutie (detalii legate de rangul mostenitorilor si modul in care acestia se exclud sau culeg impreuna mostenirea vor fi analizate in anul III).

In situatia in care mostenitorul se face vinovat de savarsirea uneia dintre faptele prevazute de art.655 Cod civil, el nu va mai putea culege partea ce-i revine din masa succesorala, fiind nedemn, cota sa revenind in temeiul unor reguli speciale altor mostenitori.

Este vorba de cazul in care mostenitorul a omorat sau a incercat sa il omoare pe cel la a carui mostenire are vocatie, sau de cel in care mostenitorul major, desi a avut cunostinta ca cel la a carui mostenire are vocatie a fost omorat, nu a denutat organelor abilitate aceasta fapta.

Cazul prevazut de art.655 alin.1 pct.2 este cazut, in opinia noastra, in desuetudine, deoarece in prezent legislatia penala romana nu mai cunoaste pedeapsa cu moartea, ori este vorba de o acuzatie care, daca s-ar fi dovedit a fi adevarata, ar fi atras o asemenea pedeapsa capitala antecesorului mostenitorului. Consideram ca nu poate intra in discutie o alta varianta deoarece, pe de o parte, norma este de stricta interpretare, iar pe de alta parte, ideea este aceea ca mostenitorul trebuie stopat inainte de a savarsi fapte care determina decesul persoanei la a carei mostenire are vocatie. Norma este cazuta in desuetudine si nu abrogata deoarece, in masura in care pedeapsa cu moartea ar fi reintrodusa, ea si-ar gasi din nou aplicarea.

Concluzionam ca toate situatiile reglementate de art. 655 Cod civil vizeaza protejarea subiectului de drept impotriva unor acte sau fapte ale succesibililor sai, care ar fi tentati sa grabeasca decesul acestuia pentru a culege mostenirea.

Problema 2

Potrivit art.703 Cod civil, mostenitorii care au ascuns o parte din bunurile succesiunii nu mai pot renunta la aceasta, fiind fortati sa accepte succesiunea, iar la partajarea masei succesorale nu vor putea dobandi bunurile pe care le-au ascuns. Trebuie mentionat faptul ca succesibilul isi confirma vocatia succesorala prin acceptarea succesiunii, care insa nu este obligatorie. Astfel, un succesibil, oricat ar fi de apropiat ca si grad de rudenie de defunct, poate sa nu isi confirme vocatia succesorala, fie in mod expres – prin renuntarea la succesiune – fie prin permiterea curgerii termenului de acceptare fara a se face nici un act sau fapt in acest sens. Aprofundandu-se materia, se va constata ca sunt situatii in care pentru succesibil este mai avantajos sa renunte la succesiune decat sa o accepte. Intr-un astfel de caz, daca subiectul de drept a renuntat expres sau nu a acceptat succesiunea in termen, dar se dovedeste ca a ascuns anumite lucruri ce compun masa succesorala in scopul de a profita de ele (de exemplu, a luat o bijuterie, un tablou), ca o sanctiune, el va fi obligat sa accepte succesiunea, cu toate consecintele ce decurg din aceasta – care ii pot fi nefavorabile – si, mai mult, in momentul in care se va trece la impartirea masei succesorale, el nu va puta lua bunurile respective – si pe care a fost obligat sa le restituie. Masura este luata ca o modalitate de protectie fata de ceilalti mostenitori, in conditiile in care valoarea masei succesorale poate sa scada drastic in urma ascunderii unui singur bun de dimensiuni mici si de valoare foarte mare (valoarea unui timbru poate sa depaseasca valoarea unui imobil, de exemplu).

Problema 3

Acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar reprezinta posibilitatea acordata mostenitorului de a opri disiparea masei succesorale in propriul patrimoniu si de a-i permite sa suporte pasivul doar in limita activului mostenirii. In caz contrar, daca acceptarea se face pur si simplu si se constata ca valoarea pasivului o depaseste pe cea a activului, mostenitorul va fi obligat sa suporte din propriul patrimoniu aceasta diferenta. In timp ce minorii, potrivit dispozitiilor legale, accepta mostenirea doar in aceasta modalitate, mostenitorul major trebuie sa faca o declaratie expresa in acest sens. In oricare dintre aceste cazuri se va trece la intocmirea unui inventar privind compunerea masei succesorale. Art.712 Cod civil reglementeaza sanctionarea mostenitorului major care a declarat ca accepta mostenirea sub beneficiu de inventar, dar a ascuns bunuri ce compun masa succesorala sau a omis sa le indice la intocmirea inventarului, cu rea credinta. Sanctiunea este aceea a decaderii mostenitorului din beneficiul de inventar, acesta fiind considerat ca a acceptat mostenirea pur si simplu, el nemaiputand mosteni bunurile ascunse ori dosite. Norma ii protejeaza pe creditorii defunctului, care, in cazul acceptarii sub beneficiu de inventar suporta deja o eventuala insolvabilitate partiala, astfel incat dosirea unor bunuri din masa succesorala le-ar putea agrava situatia.





Problema 4

In situatia in care subiectul de drept este condamnat la o pedeapsa privativa de libertate, concomitent cu executarea acesteia, va fi afectat de o incapacitate in ceea ce priveste exercitarea drepturilor parintesti si a dreptului de a fi tutore sau curator, incapacitate ce se poate prelungi si dupa ce pedeapsa privativa de libertate a fost executata, in cazul in care au fost dispuse si pedepse complementare, pe durata aplicarii acestora. Deci, subiectul de drept va fi afectat de incapacitatea de drept civil din momentul ramanerii definitive a hotararii penale de condamnare si minimum pana la terminarea executarii sanctiunii privative de libertate sau a gratierii acesteia si maximum pana in momentul terminarii executarii pedepsei complementare.

Problema 5

Incapacitatea absoluta impiedica incheierea actului juridic civil de catre cel afectat de incapacitatea respectiva cu orice alta persoana.

Potrivit art.806 Cod civil, minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune in nici un fel prin donatii sau testament de bunurile sale, iar intre 16 si 18 ani – potrivit art.807 – acesta poate dispune doar de jumatate din bunurile sale. Acest lucru trebuie inteles in sensul ca minorul, de exemplu, poate redacta un testament olograf – in conditiile in care nu se pune problema de a fi supravegheat in permanenta si de a nu putea fizic sa redacteze un astfel de act -–dar un astfel de legat nu va produce nici un fel de efecte daca testatorul moare inainte de a implini16 ani, iar daca decedeaza in perioada cuprinsa intre 16 si 18 ani, legatarul nu va putea culege decat ½ parte din masa succesorala, restul cotei de ½ urmand calea devolutiunii legale.

Evident, minorul nu va putea incheia actele pentru care legea cere forma autentica deoarece notarul public va aplica corespunzator dispozitiile legale.

Tot absoluta este si incapacitatea ce afecteaza pe cetatenii straini si pe apatrizi in ceea ce priveste dobandirea de terenuri in Romania, precum si ca prin care minorului ii este interzisa garantarea obligatiilor contractate de terti, cu bunurile proprii.

In cazul in care incapacitatea opreste incheierea actului civil de catre cel lovit de incapacitate doar cu anumite persoane, aceasta este relativa.

Potrivit art.809 Cod civil, minorul de 16 ani nu poate dispune prin testament in favoarea tutorelui sau, iar odata ajuns la majorat, nu poate dispune nici prin donatie si nici prin testament in favoarea fostului sau tutore, pana in momentul in care socotelile definitive ale tutelei nu au fost in prealabil date si primite, adica tutorele nu s-a descarcat de gestiunea patrimoniului celui protejat. Potrivit art.128 din Codul familiei, nu pot fi incheiate acte juridice intre minor, pe de o parte, si tutore, sotul acestuia, o ruda in linie dreapta, ori fratii sau surorile tutorelui, pe de alta parte. Prin aceasta norma se inlatura orice incercare a tutorelui de a acoperi anumite fraude legate de modul in care a administrat patrimoniul persoanei ocrotite prin incheierea unor astfel de acte fictive intre el si minor sau intre minor si membri ai familiei tutorelui, foarte apropiati – sot, copil, frate - . Aceasta fiind motivatia incapacitatii, exceptia de la regula privind posibilitatea unor donatii sau a unor testamente opereaza in cazul in care tutorele este un ascendent al minorului (bunic) deoarece exista prezumtia ca legatura de rudenie este suficient de puternica pentru a nu fi nevoie de o protectie suplimentara a minorului.

Regulile functioneaza la fel in relatiile medic-pacient, medicul neputand culege legatul in cazul in care persoana decedata a murit ca urmare a unei boli care a necesitat un tratament aplicat si supravegheat de catre legatar – interdictia vizeaza atat culegerea legatului cat si acceptarea unei eventuale donatii -. Exceptia vizeaza, in acest caz, anumite dispozitii remuneratorii facute cu titlu particular (de exemplu, defunctul lasa prin testament medicului sau un obiect determinat, ca o recompensa pentru desele deplasari la domiciliul lui pe timp de noapte), precum si cazurile in care intre dispunator si legatar exista o relatie de rudenie pana la al patrulea grad inclusiv – situatiile prevazand mai multe variante care vor fi aprofundate in anul III -. Reglementarea este cuprinsa de art.810 Cod civil.

Prin art.883 Cod civil se instituie o incapacitate speciala de folosinta care afecteaza dreptul subiectului de drept de a dispune de bunurile sale si corelativ, dreptul unui alt subiect de drept de a culege un legat. Astfel, potrivit textului legal, testamentul facut pe mare nu va putea cuprinde nici o dispozitie in favoarea ofiterilor bastimentului, daca dansii nu sunt rude cu testatorul. Este vorba de pasagerii unei nave si membrii echipajului, impunandu-se mentiunea ca norma este usor cazuta in desuetudine, tinand cont de conditiile ce sunt oferite in prezent in cazul unei croaziere.

Potrivit art.1308 Cod civil, nu pot fi adjudecatari nici direct si nici prin persoane interpuse: tutorii – ai bunurilor ce apartin patrimoniului persoanelor pe care le ocrotesc; mandatarii – ai averii ce sunt insarcinati sa vanda; administratorii – ai averii comunelor sau stabilimentelor incredintate ingrijirii lor si functionarii publici – ai averilor statului ale caror vanzari se fac printr-insii.

Potrivit art.1309 Cod civil, judecatorii, procurorii si avocatii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase care sunt de competenta instantei in a carei raza teritoriala isi exercita functiunile.

Art.1307 alin.1 Cod civil prevede ca vanzarea nu se poate face intre soti.

#5. Sfarsitul capacitatii de folosinta a persoanei fizice

Potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.31/1954, capacitatea de folosinta a persoanei fizice inceteaza odata cu moartea acesteia, aspect explicabil datorita faptului ca aceasta parte a capacitatii civile nu poate supravietui suportului sau uman . In ceea ce priveste momentul de care este legat sfarsitul capacitatii de folosinta, se distinge varianta mortii fizic constatae de procedura declararii judecatoresti a mortii.

In primul caz – cel al mortii fizic constatate – intocmirea actului de deces se face la autoritatea administratiei publice locale in a carei raza administrativ-teritoriala s-a produs decesul, pe baza declaratiei verbale facute de una din persoanele careia ii revine aceasta obligatie si a certificatului medical constatator al decesului, stabilirea exacta a datei mortii neridicand probleme. Data decesului va fi dovedita cu certificatul de deces eliberat de ofiterul de stare civila.

Exista situatii in care insa decesul persoanei nu poate fi constatat fizic, fie din lipsa cadavrului celui decedat, fie din cauza circumstantelor in care s-a produs decesul si care fac imposibila identificarea. In astfel de imprejurari legislatia cuprinde o procedura care sa permita instantei sa constate incetarea capacitatii de folosinta a subiectului de drept, in lipsa acestei constatari fiind imposibila deschiderea masei succesorale precum si producerea unor alte efecte determinate de decesul unei persoane (incetarea casatoriei, vocatia persoanei respective la masa succesorala a unor terti, desemnarea unui tutore in cazul in care exista copii minori, etc).

Declararea judecatoreasca a mortii – ca procedura ce se desfasoara in fata instantei – poate sa imbrace doua forme. Prima – ce constituie regula – cuprinde doua faze si anume declararea judecatoreasca a disparitiei si doar ulterior declararea judecatoreasca a mortii. Cea de a doua – reprezentand o exceptie – permite declansarea directa a procedurii de declarare a mortii.

Declararea judecatoreasca a disparitiei

Declararea judecatoreasca a disparitiei persoanei fizice este acea institutie de drept civil in virtutea careia cel care lipseste timp indelungat de la domiciliul sau poate fi declarat disparut printr-o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva .

Reglementarea acestei proceduri este cuprinsa de art.16-17 din Decretul nr.31/1954, coroborate cu art.36-39 din Decretul nr.32/1954 (practic, in primul act normativ regasindu-se normele de drept material, iar in cel de-al doilea normele de procedura, care se intregesc cu dispozitiile Codului de procedura civila).

Nu orice lipsa a persoanei de la domiciliu constituie temei pentru declansarea procedurii, impunandu-se ca aceasta lipsa sa fie insotita de lipsa oricaror stiri adresate membrilor familiei sau oricaror alte persoane din anturajul subiectului de drept, pe o durata minima de un an. Deci, conditia de fond care justifica solutionarea unei astfel de cereri este aceea ca de la data ultimelor stiri din care rezulta ca persoana era in viata sa fi trecut cel putin un an.

Dovada datei ultimelor stiri care atesta ca persoana fizica era in viata se poate face prin orice mijloc legal de proba. In masura in care se poate stabili cu certitudine data ultimelor stiri, acesta va fi momentul din care va incepe sa curga termenul de un an a carui implinire permite admiterea actiunii (o scrisoare datata, stampila aplicata de oficiul postal pe un plic, declaratia unui martor care poarte stabili cu exactitate data la care a intalnit persoana respectiva). Daca insa acest moment nu poate fi stabilit cu exactitate, termenul de un an va incepe sa curga de la ultima zi a lunii in care se plaseaza stirile din care rezulta ca persoana era in viata sau de la ultima zi a anului calendaristic in care se plaseaza aceste stiri (potrivit dispozitiilor art.17 alin.1 din Decretul nr.31/1954).

Cererea de declarare judecatoreasca a disparitiei poate fi formulata de orice persoana interesata si chiar de catre procuror, potrivit dispozitiilor art.45 alin.1 Cod procedura civila.

Competenta de a solutiona cererea revine instantei in circumscriptia caruia persoana disparuta si-a avut ultimul domiciliu.

Procedura solutionarii cererii cuprinde trei faze:

Faza prealabila judecatii incepe din momentul inregistrarii cererii de declarare a disparitiei, presedintele instantei dispunand efectuarea de cercetari imediat dupa primirea acesteia. Solicitarea este adresata primariei ultimului domiciliu si organelor de politie, dispunandu-se totodata afisarea unor exenmplare ale cererii la ultimul domiciliu al persoanei disparute si la primaria teritorial competenta (folosindu-se acelasi criteriu), cu mentiunea ca orice persoana ce detine informatii utile solutionarii cererii este invitata sa le comunice instantei (potrivit art.37 alin.2 din Decretul nr.32/1954). Concomitent, va fi sesizata autoritatea tutelara in vederea numirii unui curator care sa asigure administrarea bunurilor celui disparut precum si, daca este cazul, ocrotirea copiilor acestuia.

Dupa trecerea a 45 de zile de la afisarea cererii de declarare a disparitiei potrivit dispozitiilor legale si a inaintarii proceselor verbale de afisare si a datelor culese de primarie si de organele de politie, presedintele instantei va fixa termen de judecata, dispunand citarea persoanei a carei disparitie se cere – de la ultimul domiciliu – precum si a persoanei care a formulat cererea. Se citeaza si reprezentantul Ministerului Public, in conditiile in care prezenta la judecata a procurorului si ascultarea concluziilor acestuia sunt obligatorii, potrivit art.38 alin. ultim din Decretul nr.32/1954.

Faza judecatii propriu-zise se desfasoara potrivit regulilor procedurii civile obisnuite, fiind administrate toate probele necesare in vederea stabilirii unei stari de fapt corecte.

Hotararea pronuntata este supusa cailor ordinare de atac.

Faza ulterioara pronuntarii hotararii are un caracter de publicitate, aceasta urmand sa fie afisata – dupa ramanerea definitiva – timp de 30 de zile la usa instantei de fond si la primaria ultimului domiciliu al celui declarat disparut, pentrua face publica disparitia. Hotararea se comunica si autoritatii tutelare in vederea instituirii curatelei, in temeiul art.16 alin.1 din Decretul nr.31/1954.

Singurul efect al hotararii judecatoresti declarative a disparitiei este cel al indeplinirii unei conditii prealabile obligatorii in vederea declansarii procedurii vizand declararea judecatoresca a mortii.

Hotararea de declarare a disparitiei unei persoane fizice NU ARE EFECTE asupra capacitatii de folosinta a acesteia, existand prezumtia ca subiectul de drept civil este in viata. Din acest motiv, daca persoana declarata disparuta se intoarce sau transmite date care permit localizarea ei, nu se impune anularea hotararii judecatoresti (o astfel de cerere nefiind insa respinsa de catre instanta, in masura in care i se adreseaza) .

Declararea judecatoreasca a mortii

Conform reglementarilor cuprinse de art.16 alin.2 din Decretul nr.31/1954, este posibila declansarea procedurii declararii judecatoresti a mortii daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: sa existe o hotarare declarativa a disparitiei, ramasa irevocabila, care sa fi fost afisata timp de 30 de zile, iar de la data ultimelor stiri din care rezulta ca persoana era in viata sa fi trecut cel putin patru ani, cu mentiunea ca de la data afisarii extrasului de pe hotararea prin care s-a declarat disparitia sa fi trecut cel putin sase luni. Se impune a se preciza ca este vorba de procedura precedata de declararea disparitiei si ca termenul de patru ani se calculeaza in aceleasi conditii ca si termenul de un an cerut in prima faza.

Procedura este aceeasi ca si in cazul declararii disparitiei (fiind aplicabile prevederile art.16-17 din Decretul nr.31/1954 coroborate cu art.40-41 din Decretul nr.32/1954), in ceea ce priveste cele trei faze.

Un element specific il constituie insa stabilirea datei mortii celui disparut, ce va fi facuta de catre instanta si va fi cuprinsa in dispozitivul hotararii, in mod obligatoriu. Urmatoarele variante pot sa apara: in masura in care datele sunt certe privind ultimele stiri, data mortii va fi stabilita in functie de acestea; Daca o asemenea data nu poate fi identificata, data mortii va fi stabilita ca fiind ultima zi a trmenului de patru ani care trebuie sa treaca de la data ultimelor stiri care certifica existenta celui a carui declarare judecatoresca a mortii se solicita. Intr-o asemenea situatie, se apreciaza ca persoana fizica si-a pierdut capacitatea de folosinta de la data stabilita in hotararea declarativa de moarte, dar aceasta prezumtie se naste doar in momentul in care hotararea judecatoresca ramane definitiva.

Aceasta hotarare se comunica serviciului de stare civila pentru a face cuvenitele mentiuni, respectiv pentru a se intocmi actul de deces, potrivit normelor de competenta stabilite de art.41 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila.

In cazul in care ulterior se va constata ca data mortii prezumate, stabilita prin hotararea judecatoresca, nu corespunde realitatii, aparand ulterior probe ce permit stabilirea cu o mai mica aproximatie a acestei date sau chiar cu exactitate, se va recurge la rectificarea datei mortii, potrivit prevederilor art.18 alin. final din Decretul nr.31/1954.

O situatie aparte este aceea in care, ulterior ramanerii definitive a hotararii declarative de moarte, se constata ca actul de deces a fost intocmit, ceea ce inseamna ca moartea persoanei a fost fizic constatata. In aceasta varianta, se va trece la anularea acestei hotarari, deoarece procedura declararii judecatoresti a mortii este intotdeauna subsecventa procedurii obisnuite de intocmire a actului de deces si este conditionata de imposibilitatea intocmirii acestuia datorata tocmai incapacitatii de a identifica imprejurarea in care persoana respectiva si-a pierdut viata. In fond, existenta unui interes legitim reprezinta una din conditiile de admisibilitate a oricarei actiuni civile, ori in varianta in care actul de deces a fost intocmit, nu mai exista nici un interes pentru a declansa procedura speciala, iar daca totusi aceasta a fost pornita si chiar finalizata, se pastreaza regula primordialitatii procedurii ordinare. Ar fi de-a dreptul hilar ca in cele doua acte constatatoare ale decesului – actul de stare civila si hotararea judecatoresca – sa apara date diferite ale momentului in care a incetat capacitatea de folosinta, o astfel de situatie fiind evitata prin anularea hotararii instantei.

Efectul declararii judecatoresti a mortii il reprezinta incetarea capacitatii de folosinta a persoanei fizice, intocmai ca si in cazul mortii fizic constatate, potrivit dispozitiilor art.18 alin.1 din Decretul nr.31/1954. Hotararea judecatoresca este constitutiva, producand – in anumite limite – efecte retroactive, cu mentiunea ca prescriptia dreptului de optiune succesorala incepe sa curga doar de la data ramanerii definitive a hotararii declarative de moarte, aceasta fiind data de la care inceteaza si casatoria celui declarat mort.

In masura in care prezumtia este rasturnata – cel declarat mort fiind in viata -, potrivit art.20 alin.1 din legea speciala, se poate solicita anularea hotararii judecatoresti de declarare a mortii. Anularea poate fi ceruta atat de persoana direct interesata cat si de orice alt subiect de drept ce justifica un interes legitim, precum si de procuror, calitatea procesuala nefiind conditionata de participarea la proces pe parcursul procedurii declarative a mortii. Hotararea de anulare se va comunica – dupa ramanerea definitiva – serviciului de stare civila, pentru a fi facute cuvenitele rectificari in registrul actelor de stare civila.

Efectele anularii hotararii declarative de moarte se produc atat in plan patrimonial cat si nepatrimonial, avand o mare semnificatie.

In primul rand, este inlaturata incetarea capacitatii de folosinta a persoanei fizice, ba mai mult, se considera ca aceasta nu a incetat niciodata, concluzie logica, daca tinem seama ca persoana respectiva nu a incetat din viata niciodata.

In plan patrimonial, apar raporturi juridice ce pot cunoaste o anumita complexitate, pe de o parte intre persoana declarata moarta si reaparuta si mostenitorii prezumtivi care au preluat bunuri ale succesiunii in urma deschiderii acesteia, iar pe de alta parte, intre aceasta persoana si subdobanditorii bunurilor care le-au dobandit de la mostenitorii aparenti. Evident, va exista raport juridic si intre mostenitorii prezumtivi si subdobanditorii bunurilor din masa succesorala.

Referitor la raporturile dintre subiectul de drept ce face obiectul analizei si mostenitorii sai aparenti, continutul acestora este destul de clar, fiind format din dreptul celui dintai de a-si recupera intregul patrimoniu si de obligatia corelativa ce revine acestor succesori de a restitui bunurile preluate din masa succesorala. In varianta pozitiva in care bunurile se mai afla inca la mostenitorii carora le-a fost desfiintat titlul prin care au dobandit aceste lucruri, ei vor fi obligati sa le restituie adevaratului proprietar. O distinctie se impune, si anume aceea ca mostenitorul prezumtiv de buna credinta – adica cel care nu stia ca cel declarat mort era in viata – va fi obligat sa restituie bunurile in natura sau pretul incasat (in masura in care a instraina aceste bunuri, iar conventia isi pastreaza valabilitatea), pe cand cel de rea credinta – cel care stia ca antecesorul sau este in viata – va restitui, in cazul in care bunurile nu se mai afla in patrimoniul sau – fie pretul incasat fie valoarea bunurilor din momentul revendicarii (ce poate fi mai mare decat pretul incasat) – alegerea facand-o proprietarul – precum si toate fructele produse de bunurile din masa succesorala luate, atat cele culese efectiv cat si cele pe care a neglijat sa le culeaga, sau echivalentul acestora.

In cazul subdobanditorilor, urmatoarele situatii pot sa apara:

Subdobanditorul cu titlu oneros, de buna credinta va pastra bunul dobandit de la prezumtivul succesor al celui declarat mort si reaparut, regula fiind instituita de art.20 alin.2 din Decretul nr.31/1954 (in aceasta varianta, actul juridic incheiat de parti isi va pastra valabilitatea, chiar daca titlul instrainatorului a fost desfiintat).

Regula generala a efectelor nulitati actului juridic civil, potrivit careia, in cazul lipsirii de efecte juridice a actului primordial vor fi desfiintate si actele subsecvente (resolutio jure dantis resolvitur jus accipientis) va fi aplicata in situatiile in care tertul a dobandit bunul cu titlu gratuit – indiferent ca a fost de buna credinta sau de rea credinta – precum si in varianta in care, desi a dobandit bunul cu titlu oneros, a fost de rea credinta. In toate aceste cazuri, bunul sau bunurile vor fi restituite, reintorcandu-se in patrimoniul pe care l-au parasit nejustificat.

Trebuie mentionat ca reaua credinta consta in faptul ca tertul a avut cunostiinta de faptul ca proprietarul real al bunului este in viata si ea trebuie probata, neprezumandu-se. Evident, tertul care a pierdut bunul se va putea intoarce impotriva vanzatorului, care va raspunde pentru evictiune.

Efectele anularii hotararii declarative de moarte se intind si in planul raporturilor de familie, prezentand o particularitate deosebita in relatiile dintre soti. In principiu, drepturile persoanei sunt apreciate ca fiind neintrerupte, perioada cuprinsa intre ramanerea definitiva a hotararii declarative de moarte si anularea acesteia fiind practic radiata din acest plan, capacitatea de folosinta a persoanei fizice neputand fi segmentata.

Elementul ce distinge insa relatiile dintre soti este acela ca sotul supravietuitor se poate recasatori anterior anularii hotararii declarative a mortii, astfel incat, la un moment dat, acesta apare ca fiind casatorit cu doua persoane diferite ceea ce, potrivit principiilor inscrise in art.5 si 19 Cod fam. ar atrage nulitatea celei de a doua casatorii, fiind vorba de o bigamie.

In realitate, potrivit art.22 din Codul familiei, in cazul in care sotul unei persoane declarate moarta s-a recasatorit si, dupa aceasta, hotararea declarativa de moarte este anulata, casatoria cea noua ramane valabila; prima casatorie este desfacuta pe data incheierii noii casatorii. O astfel de solutie este motivata de ideea ca cea dintai casatorie is pierde consistenta ca urmare a lipsei indelungate a unuia dintre soti, fiind preferabila protejarea unei relatii de familie ce se bazeaza pe sentimente actuale, cu atat mai mult cu cat sotului prezumtiv supravietuitor nu i se poate retine nici o culpa.

Declararea mortii neprecedata de declararea disparitiei reprezinta o exceptie a acestei proceduri, respectiv o varietate a declararii mortii reglementata de art.16 alin.3 din Decretul nr.31/1954.

Aceasta cale poate fi urmata daca sunt intrunite doua conditii, si anume: ca persoane fizica sa fi disparut intr-o imprejurare exceptonala, care indreptateste a se presupune decesul si ca de la data imprejurarii in care a avut loc disparitia persoanei fizice sa fi trecut cel putin un an.

In masura in care nu se poate dovedi cu exactitate ziua in care s-a produs evenimentul care a determinat disparitia, sunt aplicabile regulile reglementatein mod expres in cazul procedurii declararii disparitiei, potrivit art.17 alin.2 din Decretul nr.31/1954.

Procedura ce va fi urmata este aceeasi ca si in varianta declararii judecatoresti a mortii, precedata de declararea disparitiei, lipsind doar segmentul prealabil.

Comorientii. Art.21 din Decretul nr.31/1954 stabileste ca in cazul in care mai multe persoane au murit in aceeasi imprejurare, fara sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata, aceste persoane fiind denumite de doctrina comorienti.

Reglementarea prezinta utilitate practica in materie succesorala, mai ales in cazul in care persoanele respective aveau vocatie succesorala reciproca, sau cel putin – in temeiul unui testament, de exemplu – una dintre aceste persoane avea vocatie succesorala fata de cealalta.

In ultimul timp, este din ce in ce mai frecvent acreditata ideea ca norma este aplicabila, prin extindere, si in cazul in care persoanele nu au murit in aceeasi imprejurare, dar nu se poate stabili daca una dintre acestea a supravietuit celeilalte .

CAIET DE SEMINAR 10

Problema 1

ATENTIE !

Persoana declarata disparuta este prezumata a fi in viata si a avea capacitate de folosinta. Acesta este motivul pentru care, si in masura in care ulterior, prin hotararea declarativa a mortii prezumate, data decesului ar fi stabilita la o data ce se situeaza calendaristic anterior datei la care s-a pronuntat hotararea declarativa a disparitiei, totusi, pana la ramanerea definitiva a hotararii declarative de moarte, persoana este prezumata a fi in viata.

Instituirea curatelei disparutului – pentru administrarea bunurilor acestuia – ori instituirea tutelei minorului disparutului, nu sunt conditionate de existenta unei hotarari definitive de declarare a disparitiei, aceste masuri putand fi luate si in conditiile in care se constata disparitia persoanei fizice, pur si simplu. In situatia in care persoana reapare, toate aceste masuri vor putea fi ridicate la cerere ori din oficiu, fara a fi necesara o hotarare de anulare.

Problema 2

ATENTIE !

Data mortii nu trebuie confundata nici cu data ultimelor stiri, nici cu data pronuntarii hotararii declarative de moarte, nici cu data ramanerii definitive a acestei hotarari. Data mortii este intotdeauna cea stabilita – obligatoriu – de instanta in dispozitivul hotararii.

In ceea ce priveste rectificarea datei mortii, aceasta nu trebuie confundata cu alte proceduri, cum ar fi calea extraordinara de atac a revizuirii, prevazuta de art.322 Cod pr.civ., indreptarea hotararii judecatoresti – art.281 Cod pr.civ.- si nici cu procedura de rectificare a actelor de stare civila reglementata de art.57 si 58 din Legea nr.119/1996. Este adevarat ca pot fi stabilite puncte comune cu oricare dintre aceste proceduri, dupa cum se poate discuta si daca o astfel de rectificare aduce atingere autoritatii lucrului judecat, dar ceea ce este important, in opinia noastra, este ca aceasta posibilitate este acordata instantei in mod expres, potrivit art.18 alin.ultim din Decretul nr.31/1954, astfel incat evident, suntem in fata unei norme speciale care nu mai necesita nici o alta explicatie.

Problema 3

In mod practic, situatia instrainarii unor bunuri din masa succesoarala poate sa apara in felul urmator (exemplul este didactic, prezentand o speta concreta, cazuri asemanatoare putand sa apara intr-o varietate foarte mare de variante):

In urma ramanerii definitive a hotararii declarative a mortii, se deschide succesiunea defunctului, prin certificatul de mostenitor eliberat constatandu-se ca au calitatea de mostenitori A si B in calitate de fii, fiecaruia revenindu-i cate un imobil. A vinde imobilul sau lui C, in timp ce B doneaza imobilul sau lui D. Toate partile sunt de buna credinta. Intorcandu-se tatal lui A si B, la cererea acestuia, hotararea declarativa de moarte este anulata. C va pastra bunul cumparat, A predandu-i tatalui sau pretul incasat, in timp ce D va trebui sa restituie imobilul.

Problema 4

Cererea de anulare a hotararii declarative de moarte poate fi formulata de orice persoana interesata.

ATENTIE !

In varianta in care cererea este formulata chiar de persoana vizata, pentru admisibilitatea acesteia este necesar un artificiu bazat pe o realitate, deoarece din punct de vedere legal, in momentul respectiv, persoana fizica ce a fost declarata moarta nu detine capacitatea de folosinta civila si procesual civila necesare pentru a putea introduce o actiune in instanta (nici nu va putea introduce o alta actiune pana cand hotararea declarativa de moarte nu va fi anulata). In acest caz, insa, prezenta fizica a partii va suplini lipsa capacitatii sale de folosinta ce va fi automat impinsa intr-un plan teoretic, prezumtia de moarte fiind rasturnata in modul cel mai concret cu putinta.

Actiunea in anulare este imprescriptibila si va fi adresata instantei care a pronuntat hotararea declarativa de moarte.

Problema 5

Situatia comorientilor.

A este casatorit cu B, si din aceasta casatorie nu s-au nascut copii. A are in viata un parinte si doi frati, iar B are doi copii dintr-o casatorie anterioara.

A si B mor intr-un accident de masina.

Daca se poate constata, de exemplu, ca B a supravietuit lui A, atunci B dobandeste calitatea de mostenitor al lui A, alaturi de parinte si de cei doi frati, iar masa succesorala a lui B, ce va cuprinde in acest caz si o cota din masa succesorala a lui A, va reveni celor doi copii ai lui B dintr-o casatorie anterioara.

In masura in care A si B sunt considerati comorienti, masa succesorala a lui A revine in totalitate parintelui si celor doi frati, iar masa succesorala a lui B revine copiilor acestuia.

Sectiunea 4 - Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

Datorita capacitatii de folosinta pe care legea civila o recunoaste persoanei fizice de la nastere – sau chiar inaint de acest moment -, subiectul de drept poate sa detina drepturi si obligatii civile din primele clipe ale vietii sale. Pentru ca acasta persoana fizica, insa, sa poata incheia singura acte juridice civile, constienta de efectele unor asemenea acte, este nevoie sa atinga o anumita maturitate psihica, respectiv sa dobandeasca discernamant. Studiile de specialitate au permis legiuitorului sa stabileasca faptul ca persoana fizica dobandeste acest discernamant la o anumita varsta, regula generala fiind relevanta deoarece este indubitabil ca in cazuri particulare, constientizarea efectelor unor acte sau fapte poate sa se produca mai repede sau mai tarziu.

De acest moment, de care a fost legata dobandirea unei maturitati suficiente pentru a permite subiectului de drept sa-si apere interesele, legea civila a fixat dobandirea capacitatii de exercitiu, definita ca fiind acea parte a capacitatii de drept civil a omului, care consta in aptitudinea de a dobandi si exercita drepturi civile subiective si de a-si asuma si executa obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile .

Caracterele capacitatii de exercitiu sunt:

Legalitatea – reflecta ideea ca izvorul acestei capacitati de exercitiu il constituie legea, in nici o situatie neputand fi creatia vointei individuale, atat in ceea ce priveste instituirea, cat si stabilirea coontinutului si incetarea ei. Normele ce reglementeaza aceste aspecte au caracter imperativ, subiectele de drept civil neputand deroga de la ele.

Generalitatea – vizeaza continutul capacitatii de exercitiu si consta in aptitudinea abstracta a omului de a dobandi si exercita drepturi civile subiective si de a-si asuma si exercita obligatii civile prin incheierea oricarui tip de act juridic civil, cu conditia ca acesta sa-si pastreze caracterul licit. Limitele generalitatii difera in functie de delimitarea dintre capacitatea de exercitiu deplina si capacitatea de exercitiu restransa (aceasta din urma avand un grad mai redus de generalitate).

Inalienabilitatea – evidentiaza imposibilitatea de a se renunta in tot sau in parte la capacitatea de exercitiu, in timp ce intangibilitatea exprima ideea ca nimeni nu poate fi lipsit in tot sau in parte de capacitatea de exercitiu, decat in conditiile stabilite expres si limitativ de lege. Inalienabilitatea nu trebuie confundata cu renuntarea la un anumit drept subiectiv concret, iar incheierea oricaror conventii prin care s-ar transmite unui alt subiect de drept capacitatea de exercitiu, in tot sau in parte, nu poate sa produca nici un efect juridic.

Egalitatea – reflecta o pozitionare identica a subiectelor de drept in raport cu capacitatea de exercitiu, indiferent de sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea acestora.

Trebuie mentionat ca, spre deosebire de capacitatea de folosinta a persoanei fizice, capacitatea de exercitiu nu se caracterizeaza prin universalitate, realitate explicabila prin ideea ca nu toate subiectele de drept au capacitate de exercitiu.

Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice se formeaza in functie de gradul de discernamant al acesteia, premisa ce se adauga capacitatii de folosinta care insoteste subiectul de drept de la aparitie si pana la disparitie. In afara de o anumita maturitate, discernamantul poate sa se prezinte nuantat sau chiar sa lipseasca datorita unor boli ce afecteaza psihicul uman.

Coroborand existenta si calitatea discernamantului persoanei fizice cu varsta si sanatatea mintala a acesteia, legiuitorul roman stabileste trei variante de raportarea a capacitatii de exercitiu, si anume: lipsa capacitatii de exercitiu, ce afecteaza pe minorul sub 14 ani si pe interzisul judecatoresc; capacitatea de exercitiu restransa, ce caracterizeaza grupa de persoane cuprinse intre 14 si 18 ani; capacitatea de exercitiu deplina, specifica persoanelor fizice majore si femeii casatorite.

#1. Lipsa capacitatii de exercitiu

Pornind de la ideea ca nimeni nu poate fi ingradit sau lipsit in tot sau in parte de capacitatea de exercitiu, decat in cazuri expres si limitativ prevazute de lege – art.6 alin.1 din Decretul nr.31/1954 – concluzia este aceea ca trebuie sa analizam care sunt aceste cazuri.

Nu au capacitate de exercitiu urmatoarele categorii de persoane fizice: minorii sub 14 ani si persoanele puse sub interdictie judecatoresca; prin raportare la aceasta varianta, trebuie amintita si situatia minorilor care pana la implinirea varstei de 16 ani nu pot incheia acte de dispozitie (cu anumite exceptii) si cazul special in care anumite persoane NU pot incheia anumite acte juridice.

In ceea ce-l priveste pe minorul sub 14 ani, opereaza prezumtia unei lipse de experienta sociala, care etermina o incapacitate de evaluare a efectelor unor acte juridice civile, in acest caz lipsa capacitatii de exercitiu reprezentand o masura de protectie. Acelasi caracter il are si in cazul interzisilor judecatoresti, in aceasta situatie imposibilitatea evaluarii efectelor actului datorandu-se nu varstei ci unei boli ce determina alienatia sau debilitatea sa mintala.

Enumerarea persoanelor care sunt lipsite complet de capacitatea de exercitiu este limitativa, neputand fi extinsa si asupra altor persoane.

In cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, potrivit art.11 alin.1 din Decretul nr.31/1954, actele juridice sunt incheiate de reprezentantii lor legali. Reprezentarea este un procedeu tehnico-juridic prin care o persoana, denumita reprezentant, incheie un act juridic civil in numele si pe seama altei persoane, denumita reprezentat, in asa fel incat efectele actului juridic incheiat se produc direct in persoana celui reprezentat. Aceasta este o trasatura caracteristica capacitatii de drept civil, si anume faptul ca persoana fizica ce are capacitate de folosinta, are nevoie de un reprezentant legal care sa incheie in numele si pe seama ei acte juridice civile.

Au calitatea de reprezentanti legali parintii, tutorii sau, in anumite conditii, curatorii.

Cum intotdeauna norma civila trebuie sa se plieze in functie de realitatea cotidiana, desi de principiu persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu le este interzisa marea aventura a incheierii de acte juridice civile, anumite exceptii sunt permise. Acestea se refera la actele de conservare si actele juridice marunte, zilnice, cum ar fi: cumpararea de mancare, bauturi racoritoare, bilete pentru transportul in comun, pentru spectacole etc.

Cum potrivit prevederilor art.25 alin.2 din Decretul nr.32/1954, actele juridice incheiate de minorii care nu au implinit varsta de 14 ani sunt anulabile pentru incapacitate, chiar in lipsa leziunii, se poate constata ca lipsa capacitatii de exercitiu nu este interpretata de legiuitor ca fiind absoluta si totala, in fond fiind perfect valabile actele incheiate in favoarea persoanei lipsite de capacitate de exercitiu si care nu-i produc acesteia nici un prejudiciu, aducandu-i chiar un eventual beneficiu.

Aceasta stare a lipsei capacitatii de exercitiu inceteaza in urmatoarele situatii:

Daca avem in vedere cazul minorului, la implinirea varstei de 14 ani acesta va dobandi o capacitate de exercitiu restransa.

In situatia in care cercetam cazul interzisului judecatoresc, ridicarea interdictiei judecatoresti determina revenirea la starea de capacitate de exercitiu avuta anterior interdictiei.

In oricare dintre aceste cazuri, moartea fizic constatata ori declararea judecatoresca a mortii determina o incetare a lipsei capacitatii de exercitiu, in astfel de situatii incetand, evident, si capacitatea de folosinta a persoanei fizice.

#2. Capacitatea de exercitiu restransa a persoanei fizice

Prin capacitate de exercitiu restransa se intelege aptitudinea minorului intre 14 si 18 ani de a dobandi si exercita drepturi civile subiective si de a-si asuma si exercita obligatii civile prin incheierea – personal – de acte juridice civile, cu incuviintarea prealabila din partea ocrotitorului legal .

Capacitatea de exercitiu restransa apartine exclusiv minorilor intre 14 si 18 ani, o astfel de aptitudine nefiind intalnita in cazul nici unei alte categorii de persoane fizice. Minorul incheie personal actele juridice, pentru valabilitatea acestora fiind insa necesara incuviintarea prealabila si individuala din partea ocrotitorului legal, dublata, in unele situatii de exceptie, de incuviintarea autoritati tutelare.

Dovada dobandirii capacitatii de exertcitiu restranse se face dovedindu-se implinirea varstei de 14 ani prin prezentarea certificatului de nastere al persoanei respective.

Continutul capacitatii de exercitiu restranse cuprinde urmatoarele categorii de acte juridice civile:

A. Acte juridice civile pe care minorul intre 14 si 18 ani le poate incheia personal si singur, fara a fi necesara nici o alta formalitate:

- in primul rand, minorul care a implinit 14 ani va putea in continuare sa incheie actele de conservare si actele marunte ce ii erau permise si anterior acestei date, astfel incat acestea nu caracterizeaza perioada capacitatii de exercitiu restranse

- acte de administrare, cu conditia sa nu fie lezionare pentru minor

- contractul de depozit special la CEC

- minorul care a implinit varsta de 16 ani poate dispune prin testament de jumatate din bunurile de care ar fi putut dispune daca era major – art.807 Cod civil

- recunoasterea paternitatii unui copil din afara casatoriei

B. Actele juridice pe care minorul intre 14 si 18 ani le incheie valabil personal, dar numai cu incuviintarea valabila a ocrotitorului legal:

- acte de administrare ale unui bun singular: inchirierea unui bun, contractul de antrepriza pentru repararea unui imobil

- acte de administrare ale unui patrimoniu – care in raport cu un bun singular sunt acte de dispozitie: instrainarea bunurilor ce au devenit nefolositoare pentru minor, in limita unei valori stabilite de lege sau instrainarea bunurilor perisabile

C. Acte juridice civile incheiate personal de minorul cu capacitate de exercitiu restransa, ce reclama insa o dubla incuvintare aceea a ocrotitorului legal si a autoritatii tutelare:

- instrainarea unui bun

- renuntarea la un drept sau incheierea unei tranzactii

In afara limitelor stabilite pentru continutul capacitatii de exercitiu restranse se situeaza si actele a caror incheiere este prohibita pentru minorul cu capacitate de exercitiu restransa, in aceasta categorie intrand, pe de o parte, donatiile si garantarea obligatiilor altora cu bunurile proprii, iar pe de alta parte, cele incheiate cu tutorele sau rudele acestuia. Aceste acte vor fi lovite de nulitate absoluta chiar si in varianta in care s-ar obtine avizul autoritatii tutelare pentru incheierea lor.

Capacitatea de exercitiu restransa inceteaza atunci cand:

- subiectul de drept dobandeste capacitate de exercitiu deplina, fie prin implinirea varstei de 18 ani, fie prin casatorie.

- subiectul de drept este pus sub interdictie

- subiectul de drept isi inceteaza existenta, moartea fiind fie fizic constatata, fie declarata prin hotarare judecatoreasca

#3. Capacitatea de exercitiu deplina a persoanei fizice

Capacitatea de exercitiu deplina a persoanei fizice poate fi definita ca fiind aptitudinea omului de a dobandi si exercita drepturile civile si de a-si asuma si executa obligatiile civile, prin incheierea, personal si singur, a tuturor actelor juridice civile permise de lege . In acest caz, subiectul de drept incheie actele juridice civile personal si singur, gama acestora fiind limitata doar de normele imperative ale legii.

Capacitatea de exercitiu deplina se implineste la implinirea varstei de 18 ani, adica la majorat. Ca o exceptie, minorul de 16 ani poate dobandi capacitatea de exercitiu deplina prin casatorie, explicatia acestei exceptii constand in necesitatea asigurarii egalitatii sotilor in raporturile ce se nasc din casatorie, in egala masura patrimoniale si nepatrimoniale (art.4 alin. 2 Cod familiei).

In ceea ce priveste continutul capacitatii de exercitiu depline, aceasta cuprinde actele juridice civile pe care persoana fizica majora le poate incheia pentru a dobandi si exercita, respectiv pentru a–si asuma si executa drepturile si obligatiile civile, acte incheiate de subiectul de drept civil personal si singur. In principiu, persoana fizica avand capacitatea de exercitiu deplina poate incheia orice act juridic civil, cu exceptia celor ce ii sunt interzise printr-o limitare expresa a capacitatii sale de folosinta.

Capacitatea de exercitiu deplina inceteaza definitiv prin decesul persoanei fizice, iar in cazul punerii sub interdictie, incetarea poate fi definitiva sau doar temporara. In cazul in care casatoria care a determinat dobandirea capacitatii de exercitiu depline de catre femeia care nu a implinit 18 ani este anulata sau se constata nulitatea acesteia, este posibil ca aceasta sa redobandeasca o capacitate de exercitiu restransa, daca nulitatea sau anularea casatoriei a intervenit inainte ca femeia respectiva sa fi implinit varsta majoratului. In varianta casatoriei putative, dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti prin care s-a anulat casatoria, este posibil sa apara aceeasi situatie, desi sub acest aspect, parerile sunt impartite in doctrina .

Mentionam ca sub acest aspect consideram ca este absolut necesar, de lege ferenda, sa se recunoasca femeii casatorite capacitatea deplina de exercitiu, indiferent de soarta pe care o va avea casatoria respectiva pana in momentul in care aceasta implineste varsta majoratului. Aceasta deoarece limita dintre capacitatea de exercitiu restransa si capacitatea de exercitiu deplina este stabilita de prezumtia legata de o anumita evolutie a discernamantului persoanei fizice. Este adevarat ca femeii casatorite i se recunoaste capacitatea de exercitiu deplina nu pentru ca s-ar considera ca are o maturitate suficienta, ci pentru a i se asigura o egalitate in raporturile juridice de familie, atat fata de sot cat si fata de terti. Pe de alta parte, insa, este imposibil si inexplicabil sa i se permita unui subiect de drept sa incheie acte de dispozitie personal si singur, si dupa ce a dobandit o oarecare maturitate tocmai prin incheierea unor astfel de acte, sa i se interzica o astfel de operatiune juridica, prohibitie care, apreciem noi, ca in prezent este impusa dintr-o intelegere gresita a unei prezumtii care nu mai poate opera in acest caz. In fond, indiferent care ar fi situatia casatoriei, se pot naste copii al caror reprezentant este, in mod normal, parintele, respectiv mama, in cvasiunanimitatea cazurilor in care casatoria este anulata. In acest caz, daca nici mama nu va avea capacitate de exercitiu deplina, neputand sa incheie singura acte de dispozitie, se va impune instituirea tutelei sau curatelei pentru minor, desi acesta se bucura de ocrotire parinteasca.

In cazul incalcarii normelor legale privind capacitatea de exercitiu, poate sa atraga anumite sanctiuni, nulitatea relativa fiind cea specifica unor astfel de situatii datorita caracterului sau de protectie.



CAIET DE SEMINAR 11

Problema 1

Capacitatea de exercitiu este reglementata in mai multe acte normative, cele mai importante fiind Decretul nr.31/1954 (art.5 alin.3, art.8, art.9, art.10 alin.final, art.11), Codul civil (art.807, 950-952, etc), Codul familiei (art.4, art.105 alin 1 si2, art.124, art.129, art.133 si art.147), iar dispozitii singulare sunt regasite in diferite norme cu caracter special.

Problema 2

Subiectul de drept, din prima zi de viata si pana la implinirea varstei de 14 ani, este lipsit de capacitate de exercitiu, intre 14 si 18 ani are o capacitate de exercitiu restransa, iar prin implinirea varstei de 18 ani dobandeste capacitatea de exercitiu deplina, acestea fiind regulile de baza si momentele ce puncteaza evolutia capacitatii de exercitiu a persoanei fizice. Urmatoarele situatii de exceptie pot sa apara:

- la 14 ani se dobandeste capacitate de exercitiu restransa; intre 14 si 18 ani persoana este pusa sub interdictie, astfel incat va fi lipsita de capacitate de exercitiu; daca ridicarea interdictiei are loc inainte de implinirea varstei de 18 ani, persoana redobandeste capacitatea de exercitiu restransa, iar daca ridicarea interdictiei are loc dupa implinirea varstei de 18 ani, persoana dobandeste o capacitate de exercitiu deplina

- majorul pus sub interdictie redobandeste intotdeauna capacitatea de exercitiu deplina, dupa ridicarea interdictiei

- din momentul inplinirii varstei de 16 ani, persoana fizica poate incheia acte ce i-au fost interzise anterior acestui moment (testamentul)

- este posibil ca persoana fizica, desi are capacitate de exercitiu deplina, sa nu poata incheia anumite acte juridice datorita unor incapacitati speciale de folosinta

- femeia in varsta de cel putin 15 ani poate dobadi capacitate de exercitiu deplina prin casatorie

- daca persoana a fost pusa sub interdictie inainte de implinirea varstei de 14 ani (potrivit art.142 alin.2 Cod fam. pot fi pusi sub interdictie si minorii) atunci aceasta nu va dobandi capacitate de exercitiu restransa sau deplina decat in masura in care interdictia va fi ridicata pana la implinirea varstei de 18 ani sau dupa implinirea acesteia.

Problema 3

In perioada in care persoana fizica este lipsita de capacitate de exercitiu, la incheierea actelor juridice este reprezentata de ocrotitorul sau legal – parinte, tutore sau curator -, in timp ce dupa dobandirea capacitatii de exercitiu restranse, la incheierea actelor juridice, persoana fizica este asistata de ocrotitorul sau legal, fiind necesara, de asemenea, incuviintarea prealabila si pentru fiecare act in parte a acestuia din urma, iar in cazul actelor de dispozitie peste aceasta incuviintare a ocrotitorului legal se suprapune si incuviintarea autoritatii tutelare.

Reprezentarea legala nu trebuie confundata cu reprezentarea conventionala . In primul caz , suntem in fata unei situatii reglementate de lege, nerespectarea acesteia atragand nulitatea actului. In cel de-al doilea caz, este vorba de o conventie prin care o persoana cu capacitate de exercitiu imputerniceste o alta persoana sa o reprezinte la incheierea unui contract.

Exemplul 1: daca B doreste sa-i doneze lui A – minor in varsta de 10 ani – un imobil, la incheierea actului de donatie va fi prezent si va semna pentru A parintele sau, facandu-se aceasta mentiune in cuprinsul inscrisului.

Exemplul 2: daca A, care locuieste in Satu-Mare, detine un imobil in Constanta, il imputerniceste pe B – ce-si are domiciliul in Constanta – sa incheie acte privind imobilul respectiv in numele si pentru A (sa inchirieze si sa incaseze chiria).

Exemplul 1/B: in situatia in care B doreste sa-i doneze lui A – minor in varsta de 15 ani – un imobil, conventia va fi semnata de A, precum si de parintele sau care il asista la incheierea actului.

Problema 4

Actul incheiat de minorul care nu a implinit varsta de 14 ani este anulabil datorita incapacitatii acestuia, in acest caz minorul nefind obligat sa invoce nici un prejudiciu. In schimb, minorul intre 14 si 18 ani poate sa invoce ca motiv de anulabilitate leziunea, in contractele sinalagmatice, adica disproportia vadita intre contraprestatii, datorata lipsei sale de experienta la incheierea contractului. De exemplu, daca minorul isi instraineaza lantul de aur pentru un compact disc, nerealizand diferenta mare de valoare intre cele doua contraprestatii.

Problema 5

Potrivit art.10 alin. ultim din Decretul nr.31/1954, minorul cu capacitate restransa are dreptul, fara a avea nevoie de incuviintarea parintilor sau a tutorelui, sa faca depuneri la casele de pastrare de stat si sa dispuna de aceste depuneri potrivit cu prevederile regulamentelor acestor case de pastrare.

Este discutabil daca se mai poate sustine ca norma se refera exclusiv la Casa de Economii si Consemnatiuni, in conditiile in care, potrivit Legii nr.66/1996, aceasta a fost reorganizata in societate bancara pe actiuni, unicul actionar fiind statul roman. Asa fiind, ar trebui sa se recunoaca, de lege lata, cel putin posibilitatea incheierii unor astfel de contracte de depozit la bancile cu capital integral de stat, daca nu si in cazul celor cu capital privat, pentru sume ce se incadreaza in suma garantata in caz de faliment al bancii. Trebuie avuta in vedere in special situatia minorului care se intretine singur si caruia poate i se ofera contracte mai avantajoase de catre alte unitati bancare decat de catre CEC.

Problema 6

Act de administrare a unui bun este, de exemplu, inchirierea acestuia. Prin contractul de antrepriza pentru repararea unui bun se intelege acel contract prin care o persoana numita antreprenor se obliga fata de o alta persoana numita client sa execute pe riscul sau o lucrare determinata in schimbul unei remuneratii, fiind o varietate a locatiunii de lucrari, reglementata art.1470 pct. 3 Cod civil. Contractul reprezinta un act de dispozitie daca obiectul antreprizei il reprezinta construirea unei case sau un act de administrare, daca este vorba de executarea unor reparatii la un imobil.

Referitor la instrainarea bunurilor care au devenit nefolositoare pentru minor, actul poate fi incheiat de minor cu incuviintarea prelabila a ocrotitorului legal, daca valoarea acestora nu depaseste valoarea de 250 lei(suma este desueta, ori in conditiile in care legiuitorul nu intelege sa o modifice, practic, incheierea unui asemenea act nu se mai poate incuviinta decat cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare – art.129 alin.4 Cod fam.).

Atentie!

In masura in care actul este incheiat de minorul cu capacitate de exercitiu restransa fara incuviintarea ocrotitorului legal, dar el nu este lezionar, isi va produce efecte juridice, fiind perfect valabil.

Problema 7

La incheierea casatoriei trebuie avute in vedere anumite conditii de fond si de forma a caror nerespectare poate determina nulitatea absoluta: casatoria a fost incheiata cu incalcarea dispozitiilor legale cu privire la varsta matrimoniala; de catre o persoana care era deja casatorita; intre persoane care sunt rude in grad prohibit; intre cel care adopta sau ascendentii lui, pe de o parte, si cel adoptat ori descendantii acestuia, pe de alta parte; casatoria incheiata de alienatul sau debilul mintal; lipseste consimtamantul viitorilor soti ori acesta nu a fost exprimat cu respectarea conditiilor de forma necesare;casatoria a fost incheiata de un functionar incompetent (cu exceptia cazului in care acest a exercitat in mod public atributia de delegat de stare civila); casatoria este fictiva; casatoria a fost incheiata de persoane de acelasi sex. In cazul in care consimtamantul unuia dintre soti este viciat, sanctiunea va fi nulitatea relativa. In toate aceste cazuri, daca femeia a dobandit capacitate de exercitiu deplina prin casatorie, ca urmare a constatarii sau pronuntarii nulitatii casatoriei, ea va pierde aceasta capacitate de exercitiu deplina, revenind la situatia de a avea capacitate de exercitiu restransa, pana la implinirea varstei majoratului sau pana la incheierea unei noi casatorii.

In ceea ce priveste casatoria putativa (art.23 Cod fam.), desi este o casatorie nula sau anulabila, se caracterizeaza prin buna credinta a unuia sau a ambilor soti in momentul incheierii ei, buna credinta ce echivaleaza cu necunoasterea cauzei ce atrage nulitatea casatoriei.

Consideram , pentru motivele expuse deja, ca aceasta capacitate de exercitiu deplina dobandita de femeie pri casatorie trebuie considerata un drept castigat, in mod faptic neexistand nici o deosebire intre un astfel de caz si cel al femeii casatorite anterior dobandirii varstei de 18 ani, si care divorteaza sau ramane vaduva inainte de implinirea majoratului, varianta in care ea isi va pastra capacitatea de exercitiu deplina dobandita.

Sectiunea 5 – Identificarea persoanei fizice

Prin identificarea persoanei fizice se intelege – din punct de vedere doctrinar – individualizarea acesteia in raporturile juridice civile, cu ajutorul unor atribute ce caracterizeaza omul ca subiect de drept civil, care ii sunt proprii in ansamblul relatiilor sociale la care ia parte si in fiecare dintre asemenea relatii in parte . Aceasta operatiune este impusa pentru a putea fi distinsa o persoana de alta, cu mentiunea ca omul nu se individualizeaza doar in raporturile de drept civil, ci in toate raporturile juridice in care apare ca subiect de drept, interesul apartinand atat individului cat si societatii, care trebuie sa fie in masura sa poata individualiza un subiect de drept intr-un raport juridic concret, la un moment dat.

Mijloacele de identificare a persoanei fizice corespund etapelor pe care aceasta le trece de la nastere si pana la moarte, paleta atributelor de identificare fiind destul de larga deoarece aceasta cuprinde elemente ce caracterizeaza situatia individului sub anumite aspecte. Pe de alta parte, aceste atribute sunt uneori reglementate sub forma unor drepturi subiective civile, in acest context meritand a fi subliniat faptul ca sub aspectul naturii lor juridice se poate afirma ca atributele de identificare a persoanei fizice sunt drepturi nepatrimoniale, fiind caracterizate de toate trasaturile acestei categorii de drepturi subiective. Acestea apartin tuturor persoanelor fizice, fiind drepturi generale si avand caracter de universalitate.

In ceea ce priveste apararea acestora, aceasta este asigurata in limitele stabilite de art.54 alin.1 din Decretul nr.31, care stabileste ca persoana vatamata intr-un drept subiectiv nepatrimonial poate cere instantei judecatoresti incetarea savarsirii faptei ce aduce atingere acelui drept. Obiectul unei asemenea actiuni il constituie, de regula, inlaturarea atingerii aduse dreptului subiectiv, ca atribut de identificare si prin aceasta restabilirea lui, ce se realizeaza prin obligarea de catre instanta judecatoreasca a faptuitorului la incetarea actiunii care a adus atingere dreptului, ori la indeplinirea oricaror altor masuri considerate necesare in vederea realizarii aceluiasi scop.

#1. Numele persoanei fizice

Numele reprezinta acel atribut de identificare al persoanei fizice ce se materializeaza in dreptul fiecarei persoane de a fi distinsa, in masa mare a subiectelor de drept, prin cuvintele ce au o asemenea semnificatie potrivit dispozitiilor legale.

Notiunea este folosita atat in sens restrans, echivaland in acest caz cu numele de familie, cat si in sens larg, varianta in care cuprinde atat numele de familie cat si prenumele.

Dreptul la nume este reglementat de art.12 din Decretul nr.31/1954, art.27 si 28 Cod fam., art.18 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila.

Continutul dreptului subiectiv la nume cuprinde prerogativele titularului de a purta, de a folosi numele stabilit sau dobandit potrivit dispozitiilor legale, de a solicita indreptarea greselilor strecurate in actele care cuprind acest nume si de a se opune folosirii lui de catre alte persoane (acest drept trebuie inteles in contextul in care este vorba de o utilizare frauduloasa a numelui respectiv, deoarece este posibil ca o terta persoana sa poarte acelasi nume si, in cazuri mai rare, sa corespunda intreaga combinatie, respectiv atat numele cat si prenumele; tocmai de aceea putem spune ca numele persoanei fizce este un element de identificare, dar nu este singurul, in astfel de cazuri devenind evidenta necesitatea unor alte astfel de elemente).

Ca drept subiectiv civil nepatrimonial, dreptul la nume cunoaste urmatoarele caractere specifice drepturilor absolute:

Opozabilitate fata de toate celelalte subiecte de drept, care nu sunt identificate in cadrul raportului juridic civil, si carora le corespunde o obligatie negativa generala de a nu face nimic ce ar putea determina incalcarea dreptului titularului.

Inalienabilitatea – reflecta ideea ca persoana fizica nu poate incheia acte juridice prin care sa instraineze dreptul sau la nume; in masura in care numele este transmis prin filiatie, casatorie sau adoptie, aceasta transmisiune se realizeaza prin efectul legii si nu ca urmare a unei manifestari de vointa a titularului dreptului.

Imprescriptibilitatea exprima, in principiu, ideea ca dreptul nu poate fi pierdut prin neuz si nici dobandit prin folosinta de lunga durata. Consideram insa ca in cazul drepturilor nepatrimoniale aceste caractere ale drepturilor absolute cunosc o anumita specificitate deoarece ele sunt strans legate de persoana titularului dreptului, insotindu-l pe acesta din momentul nasterii si pana in momentul incetarii existentei (persoana fizica va avea intotdeauna un nume, chiar daca nu tot timpul acelasi nume), astfel incat exercitarea dreptului este permanenta. In fond, rolul numelui este de a individualiza un om intr-un anumit grup, ori aceasta individualizare are loc in permanenta, indiferent daca subiectul care face individualizarea sau grupul de referinta difera de la un moment la altul.

Personalitatea caracterizeaza dreptul la nume, reflectand aceasta legatura dintre titular si drept, in sensul ca dreptul nu poate fi exercitat prin reprezentare (cu exceptia cazului in care se urmeaza procedura schimbarii pe cale administrativa a numelui si care priveste si pe un minor, dar si in acest caz reprezentarea priveste mai mult exercitarea drepturilor procedurale care nu sunt accesibile minorului datorita lipsei capacitatii de exercitiu, si nu a exercitarii in sine a dreptului la nume prin reprezentant).

Universalitatea exprima ideea ca toti oamenii au dreptul la nume, aspect ce se regaseste si in art.7 pct.1 din Conventia privind drepturile copilului.

Legalitatea reflecta reglementarea expresa prin lege a conditiilor stabilirii si dobandirii, modificarii ori schimbarii numelui.

Unitatea contine ideea potrivit careia numele de familie si prenumele individualizeaza persoana fizica actionand ca un intreg.

I.           Numele de familie

A.    Dobandirea numelui de familie

Dobandirea numelui de familie este reglementata de art.2 alin.1 din O.G. nr. 41/2003, regula principala fiind aceea potrivit careia numele de familie se stabileste prin efectul filiatiei, exceptia reprezentand-o situatia copilului nascut din parinti necunoscuti.

*1. In cazul copilului din casatorie (ai carui parinti, evident, sunt cunoscuti) se aplica regula potrivit careia el va lua numele de familie comun al parintilor (art.62 alin.1 Cod fam.).

In cazul in care parintii nu au nume comun, numele copilului se va stabili prin acordul parintilor, declarandu-se la serviciul de stare civila in momentul declararii nasterii copilului. In varianta in care parintii nu se inteleg, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotari daca minorul va purta numele unuia dintre acestia sau numele lor reunite.

*2. In cazul copilului din afara casatoriei, regula este aceea ca acesta va dobandi numele de familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai intai stabilita (art.64 alin.1 Cod fam.).

In cazul in care filiatia copilului a fost stabilita concomitent, se aplica - prin asimilare – regulile din cazul copilului nascut din casatorie ai carui parinti nu au numele comun.

*3. In cazul copilului nascut din parinti necunoscuti, stabilirea numelui se face pe cale administrativa de catre primarul localitatii in a carei raza a a fost gasit copilul, prin dispozitie.

B. Modificarea numelui de familie

Aceasta modificare a numelui odata stabilit se poate produce ca urmare a schimbarii starii civile a persoanei fizice, in conditiile stabilite de lege, dar nu orice schimbare a starii civile determina o modificare a numelui. Trebuie mentionat faptul ca in masura in care schimbarea starii civile afecteaza numele de familie purtat pana in momentul respectiv, efectul este denumit modificare a numelui de familie, pe cand daca o asemenea consecinta intervine fara sa existe o legatura cu starea civila a persoanei fizice, ea este denumita schimbare a numelui de familie, ce poate avea loc numai pe cale administrativa.

Potrivit art.2 alin.1 din O.g. nr. 4172003, numele de familie se modifica drept urmare a schimbarii starii civile in conditiile prevazute de Codul familiei.

*1. Modificarea numelui de familie determinata de schimbari de filiatie:

*1.1. Stabilirea filiatiei copilului nascut din parinti necunoscuti produce efecte in privinta modificarii numelui de familie deoarece si starea lui civila se va transforma, copilul putand sa fie nascut din casatorie sau din afara casatoriei. In functie de categoria in care situatia lui va fi incadrata, numelui copilului ii va fi aplicabila regula prevazuta de art.62 sau cea prevazuta de art.64 din Codul familiei.

*1.2. Stabilirea filiatiei copilului din afara casatoriei si fata de al doilea parinte permite instantei, daca i se solicita acest lucru, sa incuviinteze ca minorul sa poarte numele parintelui fata de care filiatia a fost stabilita ulterior.

*1.3. In cazul admiterii unei actiuni in tagada paternitatii copilului, situatia acestuia din urma se va schimba, el devenind copil din afara casatoriei. Regula este aceea ca minorul va purta numele avut de mama sa in momentul nasterii copilului. Se poate constata ca daca mama copilului si sotul ei aveau un nume comun, admiterea actiunii nu va determina nici o modificare a numelui acestuia, o astfel de modificare intervenind doar daca sotii nu aveau nume comun.

*1.3.2. Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de tagada a parternitatii, se stabileste paternitatea fata de un alt barbat, devin aplicabile regulile numelui copilului din afara casatoriei a carui paternitate fata de al doilea parinte a fost stabilita ulterior.

*1.4. In cazul admiterii contestatiei sau anularii recunoasterii filiatiei copilului, acesta din urma dobandeste starea civila avuta anterior acestei recunoasteri, aplicandu-i-se regula specifica spetei concrete.

*2. Modificarea numelui de familie determinata de adoptie.

Trebuie facuta mentiunea ca in timp ce, potrivit reglemnentarilor Codului familiei, regula o reprezenta adoptia cu efecte restranse, iar exceptia era materializata in adoptia cu efecte depline, in prezent, potrivit dispozitiilor speciale in materie, adoptia este cu efecte depline, in acest caz stabilindu-se practic relatii de rudenie intre adoptator si rudele acestuia, pe de o parte, si adoptat si descendentii sai pe de alta parte, concomitent incetand legaturile de rudenie intre adoptat si descendentii sai pe de o parte, si parintii firesti si rudele acestora, pe de alta parte.

Adoptia este reglementata in prezent de Legea nr. 273/2004.

*2.1. In cazul incuviintarii adoptiei, regula este aceea ca minorul primeste prin adoptie numele celui care adopta.

Intotdeauna prin hotararea judecatoreasca de incuviintare a adoptiei va fi indicat numele pe care adoptatul urmeaza sa il poarte.

*2.2. In cazul desfacerii adoptiei, instanta se va pronunta cu privire la numele pe care cel adoptat il va purta dupa acest moment, avand alegerea intre numele dobandit prin adoptie si cel avut anterior.

*2.3. In varianta nulitatii adoptiei, minorul va reveni la numele purtat anterior.

*3. Modificarea numelui de familie determinata de casatorie.

*3.1. La incheierea casatoriei, viitorii soti trebuie sa declare in fata delegatului de stare civila ce nume vor purta in casatorie, alegere ce se bazeaza pe acordul lor de vointa (art.27 Cod fam.).

Urmatoarele variante pot fi alese: fie soti vor pastra numele avute anterior casatoriei (caz in care nu intervine nici o modificare a acestuia in ceea ce-i priveste pe soti), fie vor purta un nume comun (varianta in care cel putin unul dintre soti isi va modifica numele, dar e posibil ca numele ambilor soti sa suporte o asemenea modificare). Numele comun poate constitui numele avut de unul (oricare) dintre soti anterior casatoriei sau poate fi format din numele lor reunite.

*3.2. In cazul divortului, de regula, sotul al carui nume a suferit o modificare in urma casatoriei revine la numele avut anterior.

Este posibil ca partile, prin acordul lor de vointa, sa determine ca si pe viitor sa poarte acelasi nume ca si sub durata casatoriei, caz in care divortul nu determina modificari ale numelui fostilor soti.

Este, de asemenea, posibil ca instanta sa aprecieze oportuna mentinerea numelui dobandit de unul dintre soti ca urmare a casatoriei, chiar daca sotul caruia i-a apartinut numele anterior casatoriei se opune la aceasta pastrare.

*3.3. In varianta in care casatoria este declarata nula sau este anulata, fostii soti vor purta numele avute anterior casatorieim, in aceasta situatie, un acord de vointa al partilor care sa produca efecte contrare este lipsit de eficacitate. Nici instanta nu poate dispune pastrarea numelui dobandit prin casatorie, insa trebuie mentionata o particularitate, si anume aceea ca in privinta numelui, nulitatea casatoriei isi va produce efecte numai pentru viitor.

*3.4. Incetarea casatoriei prin moartea unuia dintre soti nu produce nici un fel de modificare asupra numelui sotului supravietuitor.

C. Schimbarea numelui de familie pe cale administrativa

Prin schimbarea numelui pe cale administrativa se intelege inlocuirea numelui de familie cu un altul, la cerere, prin decizie administrativa, conditiile si procedura fiind reglementate de Ordonanta Guvernului nr. 41/2003.

Competenta de a se pronunta asupra unei asemenea cereri revine presedintelui consiliului judetean, respectiv primarului general al Municipiului Bucuresti, potrivit art. 13 din O.G. nr. 41/2003.

Dispozitia de respingere a cererii se comunica solicitantului , care o poate contesta potrivit Legii contenciosului administrativ.

II.        Prenumele

Prenumele este o parte componenta a numelui – in intelesul sau larg – si se concretizeaza intr-un cuvant sau intr-un grup de cuvinte ce permite individualizarea persoanei fizice in familie, iar alaturat numelui de familie permite individualizarea acesteia in societate.

Persoana fizica detine asupra prenumelui un drept subiectiv nepatrimonial, care prezinta acelasi continut si caractere ca si cele intalnite in cazul numelui de familie.

Prenumele nu se transmite prin filiatie, ci se stabileste la data inregistrarii nasterii pe baza declaratiei facute de cel care declara nasterea. Cel care declara nasterea are libertatea deplina in alegerea numelui, in principiu, legea nelimitand in functie de vreun criteriu aceasta libertate. Totusi, potrivit art.18 alin.2 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila, ofiterul de stare civila poate refuza inscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole parintii putand opta pentru un nume corespunzator.

In masura in care exista neconcordanta intre prenumele copilului trecut in certificatul medical constatator al nasterii si declaratia verbala a declarantului, intocmirea actului de nastere se face pe baza declaratiei scrise si semnate de ambii parinti, din care sa rezulte prenumele copilului, iar in caz de neintelegere intre parinti, va decide autoritatea administratiei publice locale de la locul inregistrarii nasterii, prin dispozitie scrisa.

In cazul copilului gasit, prenumele se stabileste - alaturi de numele de familie - prin decizie scrisa elaborata de autoritatea tutelara.

Prenumele persoanei fizice nu este supus modificarii in urma schimbarii starii civile, fiind susceptibil insa de schimbare pe cale administrativa, potrivit procedurii prevazute de Decretul nr.975/1968. Prenumelui ii sunt aplicabile si regulile referitoare la retranscrierea numelui.

III.     Pseudonimul

Pseudonimul este compus dintr-un cuvant ori un grup de cuvinte si constituie numele pe care cineva si-l atribuie si il intrebuinteaza pentru a-si pune la adapost adevarata identitate fata de publicul caruia i se adreseaza. Folosirea unui pseudonim este permisa cu conditia sa nu implice o frauda sau sa nu se urmareasca prin aceasta un scop ilicit.

Pseudonimul constituie obiectul unui drept subiectiv nepatrimonial - fiind ocrotit de lege -, o reglementare a acestuia putand fi regasita in cuprinsul art.54 din Decretul nr.31/1954 si in art.4, art.10 din Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe.

Intrebarea tipica ce poate sa apara in legatura cu purtarea unui pseudonim este aceea privind valabilitatea unui act juridic civil semnat de una dintre parti sau de ambele parti utilizandu-se acest cuvant sau grup de cuvinte in locul numelui – in sens larg – inscris in actele de stare civila. Raspunsul poate fi afirmativ numai in masura in care identitatea persoanei fizice semnatare este neindoielnica, iar consimtamantul a fost dat cu intentia de a produce efecte juridice. Practic, in acest caz folosirea pseudonimului nu ar afecta valabilitatea actului ci puterea probanta a inscrisului.

Utilizarea pseudonimului este intalnita mai ales in mediile artistice, uneori constituind chiar o conditie de participare la un concurs de creatie, in aceste cazuri, de regula, identitatea participantilor fiind cunoscuta doar dupa jurizarea lucrarilor.

Alegerea pseudonimului este libera, iar folosirea acestuia nu presupune nici o procedura speciala, simpla lui utilizare fiind suficienta. Consideram ca specific pseudonimului ii este o mult mai accentuata exercitare de catre titularul sau a dreptului de a se opune folosirii acestuia de catre o alta persoana decat in cazul numelui deoarece, daca in situatia numelui combinatiile care sunt intalnite sunt inferioare ca numar indivizilor care alcatuiesc populatia Romaniei, fiind posibila suprapunerea unor nume care pot sa apartina mai multor persoane, aceasta coincidenta nu poate sa apara in cazul pseudonimului, tocmai datorita modalitatilor de alegere a acestuia.

IV.     Porecla

Porecla este o denumire expresiva atribuita subiectului de drept de catre alte persoane si determinata in special de unele particularitati – fizice, de comportament sau de caracter – ale acesteia. Porecla foloseste, la fel ca si pseudonimul, la identificarea persoanei, ea neconstituind insa obiect al unui drept subiectiv, astfel incat nu este ocrotita de lege si nu are valoare juridica.

CAIET DE SEMINAR 12

Problema 1

Exemple concrete privind stabilirea si modificarea numelui:

Parintii – casatoriti – poarta numele comun Ionescu; copilul va purta numele de Ionescu.

Parintii – casatoriti – poarta numele comun rezultat din numele purtate de ei anterior casatoriei Ionescu-Pop; copilul va purta numele Ionescu-Pop.

Parintii – casatoriti – poarta fiecare numele avute anterior casatoriei, mama - Ionescu, iar tatal Pop. Copilul va purta unul dintre urmatoarele nume: Ionescu sau Pop sau Ionescu-Pop sau Pop-Ionescu, potrivit acordului intervenit intre parinti, iar in caz de divergenta, potrivit deciziei autoritatii tutelare.

In cazul copilului din afara casatoriei, de regula, acesta va purta numele mamei, deoarece in marea majoritate a cazurilor filiatia se stabileste mai intai fata de mama. ATENTIE ! Regula ramane totusi aceea potrivit careia numele copilului va fi cel al parintelui fata de care s-a stabilit mai intai filiatia si este posibil ca aceasta sa fie stabilita fata de tata, caz in care numele copilului va fi numele tatalui, astfel incat nu trebuie confundata varianta intalnita cel mai des cu regula insasi.

Daca fliatia se stabileste concomitent fata de ambii parinti – de exemplu, acestia traiesc in concubinaj, iar tatal declara nasterea copilului la starea civila – se aplica regula din cazul parintilor casatoriti care nu au nume comun.

Referitor la copilul nascut din parinti necunoscuti, potrivit dispozitiilor legale existente, este obnligatorie stabilirea numelui si prenumelui prin decizie administrativa, chiar daca se doreste o adoptie imediata. Au fost formulate propuneri de lege ferenda potrivit carora in astfel de cazuri, copilul sa poat5a fi adoptat intr-o procedura urgenta, urmand sa poarte numele parintilor adoptatori . Ideea pare, la prima vedere, atragatoare deoarece intotdeauna se urmareste reducerea informatiilor ce ar putea produce ulterior o trauma copilului, dar nu trebuie uitat ca uneori adoptiile sunt anulate sau chiar, daca interesul copilului o cere, instanta poate dispune desfacerea adoptiei, ori in aceste cazuri copilul trebuie sa reia numele avut anterior adoptiei, ceea ce nu s-ar putea in varianta avansata.

Problema 2

Copilul nascut din parinti necunoscuti poarta numele de Ioan Ardelean potrivit actului administrativ emis. Ulterior, el este recunoscut de un parinte sau se stabileste filiatia fata de un parinte, pe cale judecatoreasca. Efectul este acela ca starea lui civila se va schimba, el devenind un copil nascut din afara casatoriei, sens in care i se va aplica regula purtarii numelui parintelui fata de care a fost stabilita mai intai filiatia. Daca filiatia va fi stabilita fata de ambii parinti, sau va fi stabilita pe cale judecatoreasca fata de acestia, modificarea numelui se va produce potrivit regulilor stabilirii numelui copilului nascut din casatorie sau din afara casatoriei, dupa caz.

ATENTIE ! Modificarea starii civile nu determina modificarea prenumelui, ci doar a numelui.

Copilul nascut din afara casatoriei, poarta numele mamei, deoarece fata de aceasta s-a stabilit filiatia, acela de Ionescu, iar ulterior se stabileste filiatia si fata de tatal, care se numeste Pop. Potrivit art.64 alin.2 Cod fam., in cazul in care filiatia a fost stabilita ulterior si fata de celalalt parinte instanta judecatoresca va putea da incuviintare copilului sa poarte numele acestuia din urma. Deci: este nevoie de o cerere in acest sens si ramane la latitudinea instantei daca o admite sau nu, in functie de temeinicia acesteia. Daca cererea este admisa, numele copilului, de Ionescu, se va modifica in Pop, in prezent neexistand posibilitatea ca in acest caz copilul sa poarte numele reunite ale parintilor sai – varianta care exista daca minorul a fost recunoscut in acelasi timp de ambii parinti.

In cazul in care parintii sunt casatoriti, copilul se naste in timpul casatoriei, iar tatal formuleaza o actiune in tagada paternitatii, ce este admisa, starea civila a copilului devine aceea de copil din afara casatoriei. In acest caz, copilul va purta numele parintelui sau din momentul nasterii, astfel incat, daca mama sa poarta un nume comun cu cel al sotului ei, modificarea intervenita in starea civila a copilului nu va determina nici o modificare a numelui. In schimb, daca sotii si-au pastrat numele avut anterior casatoriei, pot sa apara doua situatii: daca minorului i s-a stabilit numele mamei, modificarea intervenita in starea civila nu va determina modificarea numelui; in schimb, daca minorului i s-a stabilit numele tatalui, va interveni o modificare, el purtand in viitor numele mamei.

Daca ulterior se stabileste filiatia fata de tatal adevarat, sunt aplicabile regulile modificarii numelui copilului din afara casatriei a carui filiatie a fost ulterior stabilita in raport cu al doilea parinte, instanta judecatoresca putand incuviinta copilului sa poarte numele tatalui fata de care i s-a stabilit filiatia.

Problema 3

Potrivit art.48 Cod fam., recunoasterea facuta de mama, privind filiatia unui copil, se poate face prin declaratie la serviciul de stare civila, fie printr-un inscris autentic, fie prin testament (alin.2), iar potrivit art.49, recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata. La fel, si in cazul in care tatal este cel care recunoaste filiatia, potrivit art.58 Cod fam., recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata.

In masura in care o astfel de recunoastere de filiatie va fi anulata sau se va dmite o actiune in contestatie, starea civila a copilului se va modifica, atragand sau nu, dupa caz, si o modificare a numelui stabilit.

Procedura stabilirii filiatiei fata de oricare dintre parinti va fi cercetata la materia Dreptul familiei, pe moment fiind suficient sa aratam ca este posibil ca din diferite motive, o persoana fizica sa recunoasca relatia de rudenie fata de un copil, relatie ce nu exista in realitate, aceasta fiind motivatia pentru care o asemenea recunoastere poate fi contestata. Prin persoana interesata, de exemplu, se poate intelege un alt copil, care are interesul sa il inlature de la mostenire pe asa-zisul frate, desi detine date certe ca acest copil recunoscut de parintele sau nu este in relatii de rudenie cu acesta.

Problema 4

Intotdeauna hotararea prin care se incuviinteaza adoptia va cuprinde in dispozitiv numele pe care il va purta adoptatul.

Desfacerea adoptiei poate sa intervina doar daca se constata ca mentinerea adoptiei in continuare ar dauna intereselor minorului, de exemplu, datorita relelor tratamente ce ii sunt aplicate. Intotdeauna desfacerea adoptiei are in vedere exclusiv interesele adoptatului (ca si incuviintarea adoptiei, de altfel). Deoarece norma speciala prevede ca in cazul desfacerii adoptiei instanta se va pronunta cu privire la numele celui adoptat,se deduce ca instanta are alegerea intre a dispune pastrarea numelui dobandit prin adoptie sau reluarea celui avut anterior adoptiei neexistand posibilitatea purtarii celor doua nume reunite.

In cazul constatarii nulitatii adoptiei (pentru nerespectarea unor conditii de fond sau de forma, cerute ad validitatem) adoptatul va reveni la numele avut anterior.

Problema 5

La casatorie, sotul poarta numele Ionescu, sotia numele Pop, acestia prin acordul lor de vointa vor stabili numele ce il vor purta dupa casatorie, variantele fiind urmatoarele: Ionescu sau Pop sau Ionescu-Pop sau Pop-Ionescu (in toate aceste variante ei avand un nume comun) ori si pe viitor fiecare va purta numele avut anterior casatoriei.

ATENTIE ! Nu este posibil ca unul sa se numeasca Ionescu-Pop, iar celalat Pop-Ionescu, dupa cum nu este posibil ca sotia sa poarte numele Pop-Ionescu, iar sotul sa ramana la numele Ionescu pur si simplu.

La divort, potrivit art.40 alin.1 si 2 Cod fam., sotii se pot invoi ca cel care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt, sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei, in acest caz instanta judecatoresca, luand act de aceasta conventie prin hotararea de divort. Efectele acordului de vointa sunt irevocabile, sotul care si-a dat acordul neputand reveni asupra acestuia, nici chiar in cazul in care ex-sotul se recasatoreste, iar numele comun al noilor soti va fi numele acestuia, pastrat in urma desfacerii celei dintai casatorii.

Pentru motive temeinice, la desfacerea casatoriei, instanta poate sa incuviinteze acest drept chiar in lipsa unei invoieli intre soti, potrivit art.40 alin.2 teza II Cod fam., iar practica a stabilit ca aceasta incuviintare poate fi acordata chiar impotriva vointei celuilalt sot. Este vorba, in principal, de persoane care desfasoara anumite activitati de cercetare stiintifica, de personalitati ale lumii artistice sau, altfel spus, de persoane care sunt cunoscute in societate, iar modificarea numelui le-ar putea cauza anumite prejudicii. In ultimii ani, practica a statuat ca este suficient si motivul invocat de reclamanta, in sensul ca doreste sa aiba un nume comun cu cel al copiilor care i-au fost incredintati spre crestere si educare, pentru a nu le produce acestora o trauma (divortul parintilor nu afecteaza in nici un mod numele copiilor, stabilite la nastere, potrivit regulilor deja analizate).

Problema 6

Desi problema numelui pe care il va purta sotul supravietuitor in cazul incetarii casatoriei prin moartea celuilat sot a suscitat anumite discutii in doctrina , consideram ca singurul aspect practic ce se impune a fi evidentiat la acest nivel de studiu este urmatorul: in cazul in care sotul supravietuitor – care isi pastreaza numele dobandit prin casatorie – se recasatoreste, iar ulterior divorteaza, el va reveni la numele avut anterior casatoriei, respectiv la numele sotului decedat. Intotdeauna in caz de divort, se revine la numele avut anterior casatoriei ce se desface prin divortul respectiv, si NU la eventuale nume anterioare purtate de persoana respectiva de-a lungul vietii.

Problema 7

In cazul schimbarii numelui pe cale administrativa, este discutabila solutia potrivit careia o astfel de schimbare nu implica schimbarea numelui de familie al celuilalt sot, in ciuda faptului ca acordul sau este necesar pentru admisibilitatea cererii. Consideram ca in momentul in care sotii, prin acordul lor de vointa, au stabilit ca vor purta un nume comun sub durata casatoriei, aceasta caracteristica a numelui lor ar trebui sa ramana o constanta pe durata casatoriei respective, astfel incat sa implice schimbarea numelui ambilor soti. Aceasta cu atat mai mult cu cat nu poate sa existe o diferentiere de regim juridic, ori sotul care la casatorie si-a modificat numele preluandu-l pe cel al celuilalt sot, nu are aceasta libertate de a schimba acest element comun sub durata casatoriei, revenind, daca se razgandeste, la numele purtat anterior. Practic, prin regula prevazuta de legea speciala, se poate ajunge la situatia ca sotii care au optat pentru un nume comun sa poarte la un moment dat nume diferite, ca urmare a schimbarii pe cale administrativa a numelui de catre unul dintre soti. Nu este, in acest caz, imposibil sa ne gandim ca sotii vor putea cere ambii schimbarea administrativa a numelui, dar in nume diferite.

Problema 8

O aplicare practica a poreclei se regaseste in cazul citarii in proces a unei parti ce locuieste intr-o localitate rurala, in interiorul comunitatii fiind mai multe persoane cu acelasi nume (fiind identice atat numele cat si prenumele). In astfel de situatii, de cele mai multe ori, este mult mai usoara identificarea prin porecla decat prin adresa, cu atat mai mult cu cat porecla face cel mai des trimitere la originea, respectiv la familia subiectului de drept ce trebuie identificat (Gheorghe al Todichii, Ioan a Petrii). Situatia este similara in unele cazuri si atunci cand se pune problema identificarii persoanei pentru intocmirea cazierului judiciar, cu mentiunea ca intr-o asemenea situatie pot fi intalnite deja porecle care in interiorul lumii interlope functioneaza ca niste nume reale. Este vorba de persoane care desfasoara constant activitati infractionale, fiind cunoscuti uneori, de reprezentantii presei, de exemplu, mai repede prin raportare la porecla decat la nume.



#2. Domiciliul persoanei fizice

Domiciliul, privit ca un atribut de identificare a persoanei fizice si, concomitent, ca un drept subiectiv nepatrimonial, este reglementat de art.13-15 din Decretul nr.31/1954, art.100, 102, 122 si 147 Cod fam., art.1, 10, 24-36 din Legea nr.105/1996 privind evidenta populatiei si cartea de identitate.

Potrivit art.13 din Decretul nr.31/1954, domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala.

Ca drept subiectiv nepatrimonial, domiciliul prezinta atat caracterele juridice generale ale unui asemenea drept (opozabilitate erga omnes, inalienabilitate, imprescriptibilitate, personalitate, universalitate), cat si unele trasaturi specifice:

Obligativitatea este reflectata de ideea ca detinerea unui domiciliu nu reprezinta numai un drept ci si o obligatie. Acest caracter este aplicabil si in cazul nomazilor si vagabonzilor, in aceste situatii – in lipsa unei locuinte statornice – determinarea domiciliului persoanei fizice facandu-se in functie de domiciliul de origine, adica al parintilor.

Unicitatea exprima ideea ca fiecare persoana fizica poate sa aiba un singur domiciliu (art.24 alin.2 din Legea nr.105/1996). In masura in care o persoana are doua sau mai multe locuinte, doar una dintre ele va reprezenta domiciliul, si anume aceea principala.

Stabilitatea este trasatura ce delimiteaza domiciliul de resedinta, fiind caracteristica domiciliului persoanelor fizice majore si domiciliului legal, nu si celui conventional.

Ca drept subiectiv civil, dreptul la domiciliu este ocrotit potrivit legii. Astfel, potrivit art.27 din Constitutie, domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia, exceptiile fiind prevazute expres si limitativ.

Privit din perspectiva atributelor de identificare, domiciliul are importanta practica sub aspectul individualizarii persoanei fizice in spatiu, in cadrul tuturor raporturilor juridice la care aceasta ia parte. Astfel, cu titlu exemplificativ, merita subliniat faptul ca in ceea ce priveste stabilirea competentei instantelor, domiciliul partilor are relevanta, determinand alegerea instantei sub aspect teritorial, pe orizontala, iar in materie succesorala, locul deschiderii succesiunii este cel a ultimului domiciliu al defunctului.

Dovada domiciliului se face cu cartea de identitate, aceasta reprezentand tocmai documentul care se elibereaza cetatenilor romani cu domiciliul in Romania in scopul de a permite aceasta dovada.

Pe de alta parte, domiciliul fiind o situatie de fapt, poate fi dovedit prin orice mijloc de proba.

Potrivit reglementarilor legale in vigoare si modurilor de stabilire, domiciliul este de trei feluri:

Domiciliul de drept comun – are valoarea unei locuinte statornice sau principale, care se gaseste la adresa stabilita de persoana fizica majora in mod liber, nascandu-se prezumtia ca subiectul de drept poate fi gasit oricand la aceasta adresa. Domiciliul de drept comun este definit de doua elemente esentiale, si anume manifestarea de vointa a persoanei fizice privind stabilirea locuintei statornice sau principale si existenta reala a unei adrese in localitatea in care subiectul de drept isi are locuinta statornica.

Stabilirea domiciliului de drept comun de catre orice persoana fizica majora, in mod liber si in orice localitate este garantata de Constitutie, sub conditia ca aceasta sa detina locuinta statornica la adresa indicata si se face prin inscrierea in cartea de identitate, in baza declaratiei scrise si semnate in fata persoanei autorizate din cadrul formatiunii de evidenta informatizata a persoanei. Evident, in masura in care, de-a lungul timpului, persoana fizica isi schimba locuinta statornica, in mod corespunzator i se va schimba si domiciliul, existand obligatia ca in termen de 15 zile de la data mutarii sa se solicite de la formatiunea de evidenta informatizata a persoanei o noua carte de identitate, ce sa poarte inscrisa mentiunea noului domiciliu.

Domiciliul legal reprezinta acea locuinta statornica sau principala care este stabilita de lege, in mod obligatoriu, pentru anumite categorii de persoane fizice. El este stabilit de lege, are semnificatia unei masuri de ocrotire a anumitor categorii de persoane fizice si, de regula, coincide cu domiciliul de drept comun al persoanei care exercita ocrotirea.

1. Copilul minor are domiciliul la parintii sai sau la acela dintre parinti la care el locuieste statornic, potrivit art.14 din Decretul nr.31/1954.

2. Interzisul judecatoresc are domiciliul la reprezentantul sau legal – de regula, la tutore -.

3. Persoana disparuta are domiciliul la curator, in situatia in care a fost instituita o curatela asupra bunurilor acestuia.

4. Succesorii pot avea domiciliul la custode sau la curator, in masura in care a fost numit un custode sau un curator care sa supravegheze bunurile succesorale si sa asigure administrarea acestora pana la efectuarea partajului.

5. Minorii ai caror parinti nu sunt cunoscuti, precum si cei aflati in situatii speciale, au domiciliul la adresa institutiei de protectie sociala unde au fost plasati.

Referitor la schimbarea domiciliului legal, acesta, de regula, se schimba odata cu schimbarea domiciliului de drept comun al celui ce exercita ocrotirea. O astfel de schimbare mai poate interveni, evident, daca se schiba persoana celui care exercita ocrotirea.

Domiciliul legal se dovedeste de catre cel care exercita ocrotirea, operatiunea implicand atat probarea domiciliului propriu al acestuia, cat si a legaturii ce a fost stabilita intre ocrotitor si cel ocrotit. Minorul care a implinit 14 ani face dovada domiciliului cu cartea de identitate.

In ceea ce priveste incetarea acestui domiciliu, aceasta se produce in momentul in care cel ocrotit dobandeste capacitate de exercitiu, nemaiavand nevoie de aceasta protectie. Astfel, domiciliul legal al minorului inceteaza la implinirea varstei majoratului, respectiv din momentul in care minora de cel putin 15 ani se casatoreste. Referitor la interzisul judecatoresc, domiciliul legal inceteaza prin ridicarea interdictiei, cu conditia ca la aceasta data subiectul de drept sa dobandeasca o capacitate de exercitiu deplina.

Domiciliul conventional reprezinta o locuinta, o adresa stabilita prin acordul de vointa al partilor unui act juridic civil in vederea executarii sale, sau pentru solutionarea eventualului litigiu si comunicarea actelor de procedura. Prin vointa partilor actului juridic se urmareste producerea anumitor efecte juridice in raport cu domiciliul conventional.

Alegerea domiciliului conventional poate fi facuta fie in momentul incheierii contractului, fie ulterior, printr-un act separat, si poate sa vizeze interesul creditorului, interesul debitorului sau al ambelor parti.

Persoana fizica poate sa aiba in acelasi timp atat un domiciliu de drept comun, cat si unul conventional.

II. Resedinta persoanei fizice

Conform prevederilor art.26 din Legea nr.105/1996, resedinta este locuinta la care persoanele fizice locuiesc temporar, alta decat cea de domiciliu, putandu-se spune astfel ca resedinta persoanei fizice este locuinta sa temporara si secundara.

Ca drept subiectiv nepatrimonial, resedinta se caracterizeaza prin trasaturile specifice acestor drepturi, lipsindu-i – evident – acela caractere care asigura specificitatea domiciliului – stabilitatea, unicitatea, obligativitatea -, ea fiind vremelnica si facultativa.

Atat stabilirea cat si schimbarea resedintei sunt guvernate de principiul libertatii depline, persoana fizica putandu-si alege resedinta potrivit intereselor sale si putand sa o schimbe potrivit acelorasi interese. In masura in care o persoana sta mai mult de 45 de zile la alta adresa decat cea de domiciliu, este obligata sa se prezinte la formatiunea de evidenta informatizata a persoanei pentru inscrierea in documentele de evidenta a mentiunii de stabilire a resedintei. Mentiunea de stabilire a resedintei se acorda pe perioada solicitata, dar nu mai mult de un an, existand posibilitatea innoirii acesteia.

Dovada resedintei se face, in principiu, cu cartea de identitate, dar fiind vorba de o stare de fapt, aceasta se poate dovedi prin orice mijloc de proba.

CAIET DE SEMINAR 13

Problema 1

O persoana poate sa aiba concomitent un domiciliu de drept comun, un domiciliu conventional, si una sau mai multe resedinte.

Pe de alta parte, de-a lungul timpului, persoana poate avea mai multe domicilii, dar nu concomitent, ci succesiv.

Problema 2

Referitor la domiciliul legal al copilului minor, trebuie mentionat faptul ca in masura in care acesta ar fi incredintat unei terte persoane in vederea cresterii si educarii, de catre instanta judecatoresca, domiciliul sau va fi tot la parintii sai.

In masura in care parintii copilului nu locuiesc impreuna, in temeiul art.100 Cod fam., instanta judecatoresca va decide parintele cu care copilul va locui. Sub durata divortului, in temeiul art.6132 Cod pr.civ., instanta va putea lua prin ordonanta presedintiala masuri vremelnice cu privire la incredintarea copiilor minori, iar odata cu pronuntarea divortului, in temeiul art.42 alin.1 Cod fam., instanta va hotari si caruia dintre parinti ii vor fi incredintati copiii minori. Aceasta hotarare prezinta o trasatura specifica deoarece este una dintere putinele situatii in care, desi instanta s-a pronuntat prin hotarare, dezlegand fondul pricinii, o noua actiune este admisibila, in temeiul art.44 Cod fam., respectiv daca s-au schimbat imprejurarile avute in vedere de instanta atunci cand s-a luat masura incredintarii copilului.

Domiciliul copilului minor are o foarte mare importanta, mai ales cand el nu locuieste cu ambii parinti si prin prisma art.1000 alin.2 Cod civil, potrivit caruia, tatal si mama sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dansii. Aceasta problema a raspunderii civile delictuale pentru altul va fi studiata la Teoria generala a obligatiilor.

Problema 3

Dreptul nepatrimonial la domiciliu inceteaza prin disparitia persoanei fizice, indiferent ca este vorba de domiciliul de drept comun sau domicliul legal.

In ceea ce priveste domiciliul conventional, acesta fiind stipulat printr-o conventie accesorie, existenta ei depinde de existenta actului juridic civil principal, fiind supusa cerintelor legale privind conditiile si efectele actelor juridice bilaterale.

#3. Starea civila

Ca atribut de identificare a persoanei fizice, starea civila reprezinta totalitatea calitatilor inerente care constituie conditia juridica a acesteia in stat, in societate si in familie, calitati personale de care legea leaga anumite consecinte juridice, cu ajutorul carora persoana fizica se individualizeaza . Nu mai suntem in fata unui drept singular nepatrimonial ci in fata unui ansamblu de drepturi si obligatii.

Starea civila este determinata de lege si se dobandeste ca urmare a producerii unor fapte juridice, a incheierii unor acte juridice, sau ca urmare a pronuntarii si ramanerii definitive a unor hotarari judecatoresti cu efecte asupra starii civile.

Dreptul subiectiv de individualizare prin starea civila permite titularului sau sa se individualizeze el insusi prin starea sa civila, de a pretinde sa fie el individualizat de catre altii prin intermediul acesteia si de a apela, la nevoie, la concursul fortei coercitive a statului.

Ca suma a unor calitati personale, starea civila cuprinde urmatoarele elemente: copil nascut din casatorie, din afara casatoriei, din parinti necunoscuti, adoptat, casatorit, necasatorit, divortat, vaduv, recasatorit, ruda sau afin cu cineva, barbat sau femeie, major sau minor, de cetatenie romana sau straina, de nationalitate romana sau de alta nationalitate, etc.

Starea civila se afla intr-o indisilobila legatura cu folosinta starii civile, denumita si posesie de stat, aceasta din urma reprezentand dinamica atributului de identificare a persoanei fizice.

Folosinta starii civile este starea juridica ce rezulta din intrunirea cumulativa a trei elemente:

Nomen reprezinta ideea individualizarii prin purtarea numelui ce corespunde starii civile pretinse de o persoana.

Tractatus consta in tratarea, considerarea de catre cei apropiati ca fiind persoana careia ii apartine starea civila folosita.

Fama exprima ideea recunoasterii, in familie si in societate a persoanei fizice ca fiind cea careia ii apartine starea civila de care se prevaleaza.

Posesia de stat produce urmatoarele efecte: potrivit unei prezumtii simple ce poate fi combatuta, se presupune ca posesia de stat corespunde realitatii. In masura in care insa este unita cu un act de nastere concordant, se creeaza o prezumtie absoluta de existenta a starii civile respective (potrivit art.51 Cod fam., copilul nu poate reclama o stare civila contrara celei care rezulta din certificatul de nastere si folosirea starii civile conforme cu acest certificat si, corelativ, nimeni nu poate contesta starea civila a copilului care are folosirea unei stari civile conforme cu certificatul sau de nastere.

Pe langa caracterele juridice comune drepturilor subiective nepatimoniale (opozabilitate erga omnes, inalienabilitate, imprescriptibilitate, personalitate si universalitate), starea civila prezinta si un caracter juridic specific, cel al indivizibilitatii, acesta exprimand ideea ca persoana fizica are, la un moment dat, una si aceeasi stare civila fata de toate celelalte subiecte de drept, aceasta neputand fi scindata.

II. Actiunile de stare civila

Denumite si actiuni de stat, acestea sunt acele cereri de chemare in judecata care au ca obiect elemente ale starii civile a persoanei fizice.

In functie de obiectul ori finalitatea lor, actiunile de stare civila pot imbraca urmatoarele forme:

Actiunea in reclamatie de stat este aceea prin intermediul careia o persoana fizica urmarste sa obtina recunoasterea unei stari civile, alta decat cea aparenta la data intentarii actiunii. Sunt cuprinse in aceasta categorie actiunea in stabilirea maternitatii, actiunea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei.

Actiunea in contestatie de stat este cea prin care se urmareste inlaturarea unei stari civile, pretins nereale, si inlocuirea ei cu alta, pretins reala, cum ar fi: actiunea in tagada paternitatii copilului din casatorie, actiunea in contestarea recunoasterii maternitatii sau paternitatii, cea in contestarea filiatiei din casatorie, actiunea in anularea casatoriei, adoptiei si recunoasterii de filiatie.

Actiunea in modificare de stat este cea care permite titularului schimbarea starii civile pentru viitor, cea anterioara nefiind contestata ci acceptata ca situatie corespunzatoare realitatii, sunt astfel de actiuni cele de divort, de desfacere a adoptiei.

In functie de criteriul persoanelor indreptatite sa exercite actiunile de stare civila, sunt actiuni care pot fi intentate de orice persoana interesata (actiunea in contestarea recunoasterii maternitatii sau paternitatii, cea in nulitatea absoluta a casatoriei ori a adoptiei), actiuni care pot fi formulate de titular, de reprezentantul sau legal sau de procuror (actiunile in stabilirea maternitatii, stabilirea paternitatii, desfacerea adoptiei) si actiunile care pot fi intentate numai de titularul starii civile (actiunea de divort, cea in nulitatea relativa a casatoriei).

De regula, actiunile de stare civila sunt imprescriptibile, in situatia celor prescriptibile mentiunea fiind facuta in mod expres de lege. Este cazul actiunii in anulabilitatea casatoriei, adoptiei ori recunoasterii filiatiei, cea in tagada paternitatii si cea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei.

Caracterele actiunilor de stare civila sunt determinate de cele ale starii civile insasi, acestea fiind:

Indisponibilitatea – care exprima ideea ca titularul dreptului la actiune nu este indreptatit sa cedeze ori sa tranzactioneze cu privire la obiectul cauzei format dintr-un element al starii civile.

Imprescriptibilitatea actiunilor de stare civila este regula ce rezulta din caracterul imprecriptiil al drepturilor nepatrimoniale pe care le insotesc.

Personalitatea - reflecta realitatea potrivit careia, de regula, numai titularul starii civile este in drept sa exercite actiunea.

In ceea ce priveste efectele hotararilor judecatoresti, de regula generala, se aplica principiul autoritatii lucrului judecat, acesta oglindind imposibilitatea repunerii in discutie a unui litigiu solutionat definitiv si irevocabil. Atunci cand hotararile judecatoresti privesc drepturi nepatrimoniale, este necesar ca ele sa produca efecte erga omnes, si nu doar partilor care au luat parte la proces. Pe de alta parte, insa, fata de acesti terti, hotararile sunt impuse numai sub puterea unei prezumtii relative de adevar ce poate fi rasturnata prin proba contrara.

CAIET DE SEMINAR 14

Problema 1

Referitor la prezumtia absoluta instituita de art.51 Cod fam., trebuie mentionat faptul ca ea nu se aplica in cazul substituirii de copii, fiind admisibila proba prin care se tinde a se dovedi substituirea, si, implicit, lipsa unuia dintre elementele posesiei de stat. In astfel de situati, chiar daca societatea recunoaste copilul ce poarta un nume ca fiind copilul parintilor sai, este evident ca in realitate afirmatia este falsa deoarece copilul substituit nu poarta numele parintilor sai ci al altor persoane, astfel incat starea civila pretinsa nu corespunde realitatii. In aceasta situatie speciala si copilul poate reclama o alta stare civila, si un tert poate contesta starea civila a copilului, ea nefiind conforma cu certificatul de nastere al copilului.

#4. Intocmirea actelor de stare civila

Potrivit art.1 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila, acestea sunt inscrisuri autentice prin care se dovedeste nasterea, casatoria sau decesul unei persoane precum si orice modificare intervenita in starea civila a acesteia (cum ar fi stabilirea filiatiei, incuviintarea purtarii numelui, schimbarea numelui, rectificare, completarea sau anularea actelor de stare civila).

Prin inregistrarea actelor si faptelor de stare civila se inteleg operatiunile juridice de consemnare, in registrele de stare civila, a actelor si faptelor de stare civila. Potrivit reglementarilor cuprinse in Legea nr.119/1996 se cunosc doua feluri de inregistrari de stare civila:

Intocmirea actelor de stare civila este principala forma de inregistrare a actelor si faptelor de stare civila, intocmindu-se registre speciale in care se consemneaza nasterea persoanei fizice, casatoria acesteia si decesul ei.

Inscrierea mentiunilor in actele de stare civila se foloseste atunci cand intervin modificari in starea civila a persoanei: stabilirea filiatiei si incuviintarea purtarii numelui, prin recunoastere sau hotarare judecatoresca irevocabila; contestarea recunoasterii sau tagaduirea paternitatii; casatoria, desfacrea, incetarea sau anularea acesteia; adoptie – incuviintare, desfacere, incetare sau anulare -; pierderea sau dobandirea cetateniei romane; schimbarea numelui; schimbarea sexului in temeiul unei hotarari definitive si irevocabile; rectificarea, completarea sau anularea actelor de stare civila ori a mentiunilor inscrise in ele; decesul . Aceste inscrieri se fac intotdeauna in actul de nastere al persoanei fizice si, daca este cazul, si in actul de casatorie.

Indiferent de felul lor, inregistrarile de stare civila se efectueata, in conditiile legii, numai de catre organele de stat cu atributii de stare civila si exclusiv in registrele de stare civila oficiale. Atributiile de stare civile sunt indeplinite de catre consiliile judetene si de catre autoritatile administratiei publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, oraselor si comunelor prin ofiterii de stare civila. Au aceasta calitate primarii, sefi misiunilor diplomatice si ale oficiilor consulare de cariera ale Romaniei, comandantii de nave si aeronave, cei din primele doua categorii putand delega exercitarea acestor atributii viceprimarului, secretarului sau altor functionari din aparatul propriu, respectiv unuia dintre agentii diplomatici sau unuia dintre functionarii consulari.

Registrele de stare civila se intocmesc in doua exemplare, ambele originale, si se completeaza manual, cu cerneala speciala de culoare neagra, rubricatura si forma actelor si registrelor fiind stabilite prin lege si regasindu-se in anexele Legii nr.119/1996. Primul exemplar al registrelor se pastreaza la autoritatea administratiei publice locale unde a fost intocmit, iar al doilea exemplar se inainteaza consiliului judetean sau Consiliului General al Municipiului Bucuresti, in 30 de zile de la data la care toate filele registrului au fost completate. Dupa trecerea a 100 de ani de la completare, ambele exemplare ale registrelor se trimit Arhivelor statului.

De principiu, ofiterul de stare civila nu poate intocmi acte de stare civila daca este direct interesat, respectiv daca este parte sau declarant. Pe de alta parte, trebuie mentionat ca inregistrarea actelor si faptelor de stare civila si inscrierea mentiunilor se fac la cerere, pe baza declaratiei persoanei obligate la aceasta. In conditiile expres prevazute de lege, inregistrarea se poate face si din oficiu.

Ofiterul de stare civila este obligat sa verifice continutul declaratiei, coroborand-o cu actele de identitate, certificatele de stare civila si cu celelalte inscrisuri prezentate de declarant, aceasta concordanta fiind certificata prin semnarea actului de catre ofiterul de stare civila si de catre declarant, in masura in care acesta din urma nu poate semna, facandu-se mentiune expresa pe actul de stare civila. Este interzisa orice interventie ulterioara materializata prin stersaturi, razuiri sau adaugari in actele de stare civila, dupa cum se interzice si folosirea prescurtarilor.

Potrivit art.7 din Legea nr.119/1996, actele de stare civila intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de ofiter de stare civila, cu respectarea prevederilor acestei legi, sunt valabile chiar daca persoana respectiva nu avea calitatea ceruta de lege pentru a exercita aceste atributii. Este vorba de o aplicatie a regulii error comunis facit jus in materia inregistrarilor de stare civila.

Potrivit prevederilor art.9 din legea speciala, orice modificare intervenita in statutul civil al unei persoane fizice, ca urmare a intocmirii unui act de stare civila sau dispusa printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila ori printr-un act administrativ, se comunica din oficiu, in termen de 10 zile, autoritatii administratiei publice locale unde s-a intocmit actul la care aceasta modificare se refera, in vederea inscrierii mentiunii corespunzatoare.

O regula de principiu este cuprinsa in art.10, potrivit caruia in cazul in care ofiterul de stare civila refuza sa intocmeasca un act sau sa inscrie o mentiune ce intra in atributiile sale, persoana nemultumita poate sesiza judecatoria in raza careia domiciliaza.

Potrivit dispozitiilor legale (art.11), pe baza actelor de stare civila se elibereaza certificate de nastere si de casatorie titularilor sau reprezentantilor legali ai acestora, iar certificate de deces membrilor familiei sau altor persoane indreptatite.

Legea speciala interzice retinerea certificatelor de stare civila de catre orice persoana, cu exceptia cazurilor strict si limitativ prevazute de lege.

Cetatenii straini care au domiciliul sau se afla temporar in Romania pot cere inregistrarea actelor si faptelor de stare civila in aceleasi conditii ca si cetatenii romani. Persoanele fizice fara cetatenie sunt obligate sa solicite inregistrarea actelor si faptelor de stare civila autoritatilor administratiei publice locale competente.

In masura in care un cetatean strain s-a casatorit ori a decedat pe teritoriul Romaniei, ofiterul de stare civila care a intocmit actul va comunica in termen de 5 zile de la inregistrare un extras organului competent al Ministerului de Interne, care, la randul sau, il va transmite misiunii diplomatice sau oficiului consular al tarii respective acreditate in Romania, potrivit obligatiilor izvorate din tratate, acorduri sau conventii la care Romania este parte, sau pe baza de reciprocitate.

A.    Intocmirea actului de nastere

Actul de nastere se intocmeste la autoritatea administratiei publice locale in a carei raza administrativ teritriala s-a produs evenimentul, pe baza declaratiei verbale a persoanelor care au obligatia de a o face (oricare dintre parinti, medicul sau alte persoane care au fost de fata la nastere, sau personalul din unitatea in care a avut loc nasterea, rudele ori vecinii care au luat cunostinta despre eveniment), a actului de identitate al mamei si al declarantului, a certificatului medical constatator al nasterii si, daca este cazul, a certificatului de casatorie al parintilor. In varianta in care declaratia se refera la un copil din afara casatoriei iar recunoasterea paternitati are loc in momentul declararii nasterii, datele privind tatal copilului se inscriu in rubricile corespunzatoare din cuprinsul actului de nastere ce se intocmeste.

Declararea nasterii se face in termen de 15 zile pentru copilul nascut viu si in termen de 3 zile pentru copilul nascut mort, termenele socotindu-se de la data nasterii. In cazul in care copilul nascut viu a decedat inauntrul termenului de 15 zile, declararea nasterii se face in termen de 24 de ore de la data decesului. Pentru copilul nascut mort se intocmeste numai actul de nastere.

In masura in care declaratia de nastere a fost facuta dupa expirarea acestor termene, dar inauntrul termenului de un an de la nastere, intocmirea actului de nastere se face doar cu aprobarea primarului, respectiv a sefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular de cariera (art.20 din legea speciala).

Daca declaratia a fost fasuta dupa trecerea unui an de la data nasterii, intocmirea actului se face doar in baza unei hotarari judecatoresti irevocabile ce va contine toate datele necesare intocmirii actului de nastere. Competenta de solutionare a cererii revine judecatoriei in a carei raza teritoriala isi are domiciliul persoana interesata sau unde are sediul institutia de ocrotire a copilului, judecarea cauzei facandu-se cu participarea procurorului si in urma unor veificari privind varsta si sexul persoanei a carei nastere urmeaza a fi inregistrata.

In cazul copilului gasit, intocmirea actului de nastere se face in termen de 30 de zile de la data gasirii copilului, la autoritatea administratiei publice locale in a carei raza administrativ-teritoriala a fost gasit, pe baza procesului verbal intocmit de politie, de medic si de reprezentantul autoritatii administratiei publice locale, caruia ii revine si obligatia de a face declaratia de inregistrare a nasterii.

In cazul adoptiei cu efecte depline se va intocmi un nou act de nastere de catre autoritatea administratiei publice locale de la domiciliul adoptatorului sau in raza careia se afla sediul institutiei de ocrotire in ingrijirea careia se gaseste adoptatul, in temeiul hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a incuviintat adoptia.

B. Intocmirea actului de casatorie

Casatoria se incheie de cate ofiterul de stare civila, de regula, la sediul autoritatii administratiei publice locale in a carei raza administrativ-teritoriala isi are domiciliul sau resedinta unul dintre viitorii soti, cu titlu de exceptie – in cazul in care unul dintre soti se afla in imposibilitatea de a se deplasa – putandu-se aproba oficierea casatoriei si in afara acestui sediu, fiind necesara aprobarea primarului.

Actul de casatorie se intocmeste pe baza declaratiei de casatorie, care se va face personal de catre viitorii soti, in scris, prezentandu-se totodata actele de identitate, certificatele de nastere, certificatele medicale privind starea sanatatii acestora, iar, daca este cazul, dovezi privind desfacerea sau incetarea unei casatorii anterioare sau aprobarea presedintelui consiliului judetean pentru casatorie, in cazul existentei unor impedimente – in limitele prevazute de lege. In aceeasi zi cu primirea declaratiei de casatorie, ofiterul de stare civila va dispune publicarea acesteia, prin afisarea in extras, intr-un loc special amenajat, la sediul primariei unde urmeaza sa se incheie casatoria, extrasul cuprinzand si instiintarea ca orice persoana poate face opunere la casatorie, in termen de 10 zile de la data afisarii .

Potrivit art.29 din Legea nr.119/1996, casatoria se incheie in termen de 10 zile de la depunerea declaratiei, termenul putand fi scurtat numai in baza incuviintarii date de primarul unitatii administrativ-teritoriale unde urmeaza a se incheia casatoria. La incheierea casatoriei, ofiterul de stare civila ia consimtamantul viitorilor soti, in prezenta a doi martori, dupa care ii declara casatoriti si le intocmeste actul de casatorie care se semneaza de soti cu numele de familie pe care au convenit sa il poarte in timpul casatoriei, de cei doi martori si de catre ofiterul de stare civila .

Neintocmirea actului de casatorie nu determina nulitatea acesteia deoarece inregistrarea casatoriei nu reprezinta un element constitutiv, respectiv o conditie de validitate a casatoriei, ci doar o cerinta pentru dovedirea ei.

C. Intocmirea actului de deces

Potrivit art.34 din Legea nr.119/1996, intocmirea actului de deces se face la autoritatea administratiei publice locale in a carei raza administrativ-teritoriala s-a produs decesul, pe baza declaratiei verbale facute de catre oricere dintre membrii familiei decedatului sau de catre colocatari, vecini, administratorul imobilului, medicul sau alt cadru din unitatea sanitara unde s-a produs decesul si a certificatului medical constatator al decesului. Odata cu certificatul medical constatator al decesului se va depune atat actul de identitate cat si, daca este cazul, livretul militar sau adeverinta de recrutare apartinand persoanei decedate.

Declararea decesului se face in termen de 3 zile de la data incetarii din viata a persoanei, calculul facandu-se pe zile pline. In varianta in care decesul se datoreaza unei cauze vilolente, precum si in cazul gasirii unui cadavru, declararea se face in termen de 48 de ore de la producerea evenimentului. In aceste cazuri, pentru intocmirea actului de deces este necesara si dovada ca politia sau Parchetul au fost sesizate despre deces.

In masura in care un astfel de eveniment nu a fost declarat in termen, intocmirea actului de deces se face cu aprobarea Parchetului.

Cand se declara decesul unui copil nascut viu, care a incetat din viata fara ca declararea nasterii sa fi fost facuta in termenekle prevazute de lege, ofiterul de stare civila va intocmi mai intai actul de nastere si apoi pe cel de deces, iar daca din motive temeinice actul da nastere nu poate fi intocmit, ofiterul de stare civila intocmeste actul de deces si ulterior urmareste inregistrarea nasterii.

Referitor la certificatul medical constatator al decesului, care cuprinde cauza decesului, acesta se intocmeste si se semneaza de catre medic sau, in lipsa acestuia, de catre un cadru mediu sanitar care a facut constatarea. In varianta in care decesul s-a produs pe o nava sau pe o aeronava si nu exista medic la bord, constatarea decesului se va face in primul port sau aeroport de escala de catre un medic, iar daca durata calatoriei pana la prima escala este mai mare de 24 de ore, constatarea decesului se face de catre comandant, impreuna cu consiliul de bord, si se consemneaza in jurnalul de bord. Daca moartea a fost violenta, comandantul navei are competenta de a efectua cercetari.

Dupa intocmirea actului de deces ofiterul de stare civila elibereaza declarantului o adeverinta de inhumare sau de incinerare a cadavrului. Cand decesul cetateanului roman s-a produs pe o aeronava aflata in afara teritoriului Romaniei sau pe o nava aflata in afara apelor teritoriale romane, iar cadavrul este transportat in tara, inhumarea sau incinerarea se face pe baza dovezii eliberate de comandantul navei sau al aeronavei. Transmiterea acestor dovezi se va face, dupa caz, prin Ministerul Afecerilor Externe, daca actele au fost solicitate prin misiunile diplomatice si oficiile consulare de cariera ale Romaniei, prin misiunile diplomatice si oficiile consulare acreditate in Romania sau prin Ministerul de Interne, potrivit conventiilor la care tara noastra este parte.

D. Intocmirea actelor de stare civila ale cetatenilor romani aflati in

strainatate

Intocmirea actelor de stare civila privind pe cetatenii romani aflati in strainatate se face la misiunile diplomatice, la oficiile consulare de cariera ale Romaniei sau la autoritatile locale competente.

Sefii misiunilor diplomatice si ai oficiilor consulare de cariera a Romaniei pot incheia casatorii intre cetateni romani sau intre un cetatean roman si un cetatean strain, daca aceasta este in concordanta cu legislatia tarii in care sunt acreditati.

Misiunile diplomatice si oficile consulare de cariera ale Romaniei trimit prin Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei, actele din primul exemplar al registrelor de stare civila, pe masura completarii lor, la autoritatea administratiei publice locale a sectorului 1 al Municipiului Bucuresti, impreuna cu documentele primare pe baza carora s-a intocmit actul. Al doilea exemplar al actelor din registrele de stare civila va fi transmis, in termen de 30 de zile de la data la care toate actele au fost completate, la autoritatea administratiei publice locale a Municipiului Bucuresti.

Actele de stare civila ale cetatenilor romani, intocmite de autoritatile straine, au putere doveditoare in tara numai in masura in care sunt transcrise in registrele de stare civila romane, operatiune ce se efectueaza cu aprobarea Ministerului de Interne. Cetateanul roman este obligat ca in termen de 6 luni de la intoarcerea in tara sau de la primirea din strainatate a certificatului sau extrasului de stare civila, sa ceara transcrierea acestor acte la autoritatea administratiei publice locale in a carei raza administrativ-teritoriala isi are domiciliul.

* *

*

A doua forma de inregistrare a actelor de stare civila este inscrierea mentiunilor in actele de stare civila. In actele de nastere si, atunci cand este cazul, in cele de casatorie sau deeces, se inscriu mentiuni cu privire la modificarile intervenite in starea civila a persoanei fizice, potrivit dispozitiilor art.44 din Legea nr.119/1996.

Urmatoarele mentiuni se impun a fi facute:

1.Inscrierea mentiunii de stabilire a filiatiei se face din oficiu sau la cererea celui interesat, pe baza actului de recunoastere intocmit potrivit legii sau a hotararii judecatoresti irevocabile, iar in situatia in care s-a incuviintat si purtarea numelui de familie al parintelui fata de care filiatia s-a stabilit ulterior, aceasta mentiune se va inscrie si pe actele de nastere ale copiilor minori, iar daca acestia sunt majori, mentiunea se va inscrie numai la cererea acestora.

2. Anularea sau desfacerea adoptiei, dispusa prin hotarare judecatoresca irevocabila, se inscrie prin mentiune pe actul de nastere initial si, dupa caz, pe cel intocmit in urma adoptiei pe actul de casatorie si pe actele de nastere ale copiilor minori ai celui adoptat, iar in cazul copiilor majori, numai la cererea acestora. Mentiunea se inscrie din oficiu sau la cererea persoanei interesate.

3. Incetarea casatoriei prin decesul sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti, anularea sau desfacerea casatoriei se inscriu prin mentiune pe actele de stare civila ale persoanei in cauza, potrivit legii.

4. Mentiunile privind acordarea sau pierderea cetateniei romane se inscriu pe actul de nastere si, daca este cazul, pe cel de casatorie, pe baza comunicarii transmise de Ministerul de Interne.

La cererea persoanelor indreptatite se pot elibera certificate de stare civila cu mentiunile inscrise in actele de stare civila, in acest caz certficatele de stare civila eliberate anterior fiind retrase si anulate.

* *

*

Reconstituirea actelor de stare civila se poate face la cerere, potrivit art.52 din Legea nr.119/1996 daca:

a) registrele de stare civila au fost pierdute sau distruse, in totalitate ori in parte;

b) actul de stare civila a fost intocmit in strainatate si nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act.

Intocmirea ulterioara a actelor de stare civila, potrivit art.53 din lege, se poate cere in una din urmatoarele situatii:

a) daca intocmirea actului de nastere sau de deces a fost omisa, desi au fost depuse actele necesare intocmirii acestuia;

b) daca intocmirea actului de casatorie a fost omisa, desi a fost luat consimtamantul sotilor de catre ofiterul de stare civila.

In cazul in care unul dintre exemplarele registrului de stare civila este pierdut sau distrus, in totalitate ori in parte, acesta se inlocuieste printr-o copie intocmita de pe registrul existent, care se certifica pentru conformitate de catre ofiterul de stare civila.

In ceea ce priveste anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe acestea, oricare dintre aceste operatiuni pot fi facute numai in temeiul unei hotarari judecatoresti irevocabile.

Instanta poate fi sesizata de catre persoana interesata, de catre autoritatea administratiei publice locale, de catre consiliul judetean sau de catre Parchet, competenta de solutionare revenind judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau sediul petentului, pe baza cercetarilor efectuate de politie si a concluziilor procurorului. In masura in care cererea este formulata de un cetatean strain sau de un cetatean roman cu domiciliul in strainatate, competenta revine Judecatoriei sectorului 1 al Municipiului Bucuresti.

Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea unui act de stare civila sau a unei mentiuni inscrise pe acesta, dispusa prin hotarare judecatoresca irevocabila, se pot inscrie numai prin mentiune pe actul de stare civila corespunzator.

#5. Identificarea persoanei fizice cu ajutorul codului numeric

personal

Potrivit art.5 alin.2 din Legea nr105/1996 privind evidenta populatiei si cartea de identitate, codul numeric personal reprezinta un numar semnificativ ce individualizeaza o persoana fizica si constituie singurul identificator pentru toate sistemele informatice care prelucreaza date nominale privind persoana fizica.

In momentul intocmirii actului de nastere, fiecarei persoane fizice i se atribuie un cod numeric personal care se inscrie in actele si certficatele de stare civila si se preia in celelalte acte cu caracter oficial emise pe numele persoanei respective. Gestionarea si verificarea atribuirii codului numeric personal revine Ministerului de Interne prin formatiunile de evidenta informatizata a persoanei.

Cum atribuirea codului numeric personal se face pe baza datelor inscrise in actul de nastere referitoare la sex si la data nasterii, acesta nu poate fi modificat decat in cazurile in care se schimba, potrivit legii datele privind sexul si data nasterii. In cazul in care codul a fost atribuit sau inscris grasit in actele de stare civila, modificarea se face la cerere sau din oficiu, numai cu avizul formatinunii locale de evidenta ionformatizata a persoanei si cu aprobarea primarului.



Ernest Lupan, op.cit., p.84

Pentru o prezentare ampla a acestei probleme, a se vedea Mircea N.Costin, Marile institutii ale dreptului civil roman, 2, Persoana fizica si persoana juridica, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1984, p.9

A se vedea pentru argumentarea acestei opinii, Traian Ioanascu, Persoana fizica in dreptul RPR, Editura Academiei, Bucuresti, 1963, p.153

Ernest Lupan, Drept civil. Persoana fizica, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999 p.16 si urm.

Ernest Lupan, op.cit., p.60

Ernest Lupan, op.cit., p.64

S-a exprimat in literatura de specialitate si opinia potrivit careia o astfel de actiune prin care se tinde a se obtine anularea hotararii declarative de moarte este inadmisibila – de lege lata – in primul rand datorita lipsei uneia din conditiile actiunii civile – interesul -, iar in al doilea rand datorita inexistentei unei proceduri prin care sa se obtina anularea unei hotarari judecatoresti irevocabile. Pentru amanunte, a se vedea Ernest Lupan, op.cit., p.72. Consideram insa ca o revizuire in acest caz este admisibila, temeiul putandu-l constitui art.322 pct.6 sau 8 Cod pr.civ.

Francisc Deak, op.cit., p.45-46

Ernest Lupan, op.cit., p.93

Ernest Lupan, op.cit., p.105

Ernest Lupan, op.cit., p.113

A se vedea opiniile exprimate, argumentele si analizele la care se face trimitere in lucrarea Drept civil. Persoana fizica, op.cit., p.118

Ernest Lupan, op.cit., p.123

Pentru o expunere detaliata, Ernest Lupan, op.cit., p.136

Pentru amanunte, Ernest Lupan, op.cit., p.146-148

Ernest Lupan, op.cit., p.181

Potrivit art.44 din Legea nr.119/1996

Art.131 Cod fam., introdus prin Legea nr.23/1999

Art.31 din Legea nr.19/1996 a fost modificat prin Legea nr.23/1999, publicata in M.Of. nr.35 din 28.01.1999




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate