Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» SISTEME DE SANCTIONARE IN DREPTUL COMPARAT


SISTEME DE SANCTIONARE IN DREPTUL COMPARAT




SISTEME DE SANCTIONARE IN DREPTUL COMPARAT

Ca mijloc de realizare prin constrangere a ordinii de drept penal, pedeapsa, ca si celelalte institutii fundamentale ale dreptului penal (infractiunea si raspunderea penala), si-a gasit reglementarea legislativa in toate sistemele de drept.[1]

In legislatia penala franceza cadrul pedepselor principale este prevazut in art. 131-1, art. 131-18 si art. 131-44 ale Codului penal (in vigoare de la 1.03.1994). El are la baza clasificarea infractiunilor in crime, delicte si contraventii, cu toate consecintele ce decurg din aceasta. Din anul 1810, cadrul pedepselor a suferit schimbari esentiale. Legea din 11 iulie 1975 precum si Legea din 10 iunie 1983, au operat doar ajustari la admiterea substitutivelor la pedeapsa inchisorii, ca si a reglementarilor raspunderii penale a persoanei morale prin stabilirea unor sanctiuni distincte de ale persoanelor fizice.




In ceea ce priveste sanctiunile aplicate persoanelor fizice, pe baza impartirii tripartite in crime, delicte si contraventii, se disting : pedepse criminale, una pentru infractiunea de drept comun si alta pentru infractiuni politice (sistem de pedepse paralele).

Pedepsele criminale prevazute pentru infractiunile de drept comun sunt : recluziunea criminala perpetua ; recluziunea criminala pe timp marginit (pana la 30 de ani) ; amenda (care poate fi aplicata alaturat uneia din celelalte pedepse).

Pentru infractiunile politice pedepsele sunt : incarcerarea (inchisoarea) pana la 10 ani (in caz de recidiva maximul pedepsei poate fi sporit pana la 20 ani – art. 132-9 din Codul penal); amenda; ziua-amenda; munca in interes general; pedepse privative sau restrictive de drepturi.

Legea din 11 iulie 1975, marcand sfarsitul luptei impotriva pedepselor privative de libertate a autorizat pe judecator sa pronunte cu titlu de pedeapsa principala in locul celor privative de libertate, pedepsele privative sau restrictive de drepturi (art. 131-6 C.p.) precum si pedepsele complementare (art. 131-10 C.p.); la acestea se adauga munca in interes general si ziua-amenda, introduse prin Legea din 10 iunie 1983.

Legislatia penala franceza, asa cum s-a aratat, a reusit, de o maniera spectaculoasa, sa substituie pedepselor privative de libertate unele pedepse privative sau restrictive de drepturi (dintre care : cinci sunt legate de conducerea autovehiculului; trei de folosirea armelor; interdictia de a folosi pe o perioada pana la 5 ani, instrumente de plata – carduri – sau de a emite cecuri; confiscarea lucrului care a servit sau era destinat sa serveasca la comiterea infractiunii; interdictia de a exercita pe o perioada de pana la 5 ani, o activitate profesionala sau sociala). Prin introducerea acestor substitutive, s-a reusit sa se evite izolarea condamnatului cu rezultate pozitive in lupta impotriva fenomenului infractional.

In domeniul contraventiilor, vechiul cod penal prevedea detentia si amenda, dar noul cod penal a exclus in totalitate detentia ca pedeapsa politieneasca, prevazand pedepsele privative de libertate sau restrictive de drepturi precum si pedepse complimentare, alaturi de pedeapsa amenzii. De asemenea, noul cod penal a permis judecatorului sa substituie amenzii anumite pedepse privative sau restrictive de drepturi (suspendarea pe o perioada mai mare de un an a permisului de conducere; imobilizarea pe o perioada de 6 luni sau mai mare a unuia sau mai multor autovehicule apartinand condamnatului; confiscarea unuia sau mai multor arme apartinand condamnatului; retragerea permisului de vanatoare; interdictia de a emite cecuri; confiscarea lucrului care a servit sau a fost destinat sa serveasca la comiterea infractiunii).[2]

Spre deosebire de legislatia altor state, legislatia franceza prevede pedepse si pentru persoanele morale.[3]

Anumite pedepse pot fi pronuntate contra unor persoane morale atunci cand au un caracter patrimonial, altele, precum detentia, munca in interes general, suspendarea dreptului de a conduce un vehicul etc., nu pot fi aplicate unor atare persoane. Noul cod penal, in art. 131-37 si 131-44 prevede pedepse proprii pentru fiecare categorie de infractiuni, respectiv pentru crime, pentru delicte si pentru contraventii. Pedepsele criminale si corectionale aplicabile persoanelor morale sunt : amenda si pedepsele enumerate in art. 131-34 (interdictia exercitarii anumitor activitati profesionale sau sociale ; supravegherea judiciara etc.).

2. Doctrina si legislatia belgiana defineste pedeapsa ca fiind „mijlocul de influentare a comportamentului membrilor societatii” pentru a-i stimula sa fie in conformitate cu legea.[5]

Pedepsele principale sunt prevazute in art. 7 din C.p. si ele sunt fie privative de libertate, fie privative de elementele din patrimoniu. La pedepsele principale se pot adauga, cu titlu de pedeapsa complementara, unele pedepse accesorii (privative de drepturi) fie in mod obligatoriu (cand legea impune acest lucru), fie facultativ (la aprecierea judecatorului).

Codul penal clasifica pedepsele principale in : pedepse criminale, pedepse corectionale si pedepse politienesti. Pedepsele privative de libertate prevazute sunt: inchisoarea (intemnitarea) care poate fi corectionala (intre 8 zile - 5 ani) sau aplicata de politie (intre 1 - 7 zile) ; recluziunea (pe o durata cuprinsa intre 5 - 10 ani) ; munca fortata perpetua (potrivit art. 13 bis din Codul penal belgian pedeapsa cu moartea a fost abrogata si inlocuita cu munca fortata, perpetua) ; munca fortata pe timp marginit (10 ani sau intre 15 - 20 de ani).

Limita maxima de pedeapsa se poate atinge in cazul existentei concursului de infractiuni, a recidivei sau a circumstantelor agravante.

Pentru infractiunile considerate crime politice, legea prevede o pedeapsa speciala – detentia – fie perpetua, fie pe termen, intre 15-20 ani (detentia extraordinara) sau intre 10 - 15 ani ori intre 5 - 10 ani (detentia ordinara).

Pedeapsa privativa de patrimoniu este amenda penala, care insa nu tine seama de veniturile materiale ale condamnatului iar pentru incalcarea acestor inconveniente, in doctrina s-au facut propuneri de inlocuirea ei cu sistemul „zilei-amenda”.[6]

In doctrina si legislatia italiana pedeapsa este definita ca „o consecinta juridica a violarii unui precept” sau „consecinta a infractiunii”.[7]





Pedepsele principale sunt reglementate in art. 22-25 C.p., fiind clasificate pe baza sistemului bipartit (delicte si contraventii) in pedepse privative de libertate si pedepse pecuniare (amenda).

Pentru delicte sunt prevazute : pedeapsa inchisorii pe viata ( Legea nr. 589/13.10.1994, inchisoarea pe viata a inlocuit pedeapsa cu moartea, abrogata prin aceasta lege); recluziunea (intre 15 zile si 24 de ani, limita maxima putand fi majorata la 30 de ani in cazul existentei concursului de infractiuni, a concursul de circumstante agravante sau pentru infractiuni deosebit de grave – art. 630 C.p.); pedeapsa amenzii.

Pentru contraventii codul penal prevede : arestul (intre 5 zile – 3 ani care se executa in stabilimente sau sectii speciale cu obligatia condamnatului de a munci si in regim de izolare nocturna) si pedeapsa amenzii.

Prin Legea nr. 663/1986 s-au adus modificari codului penal, prevazandu-se ca pedeapsa recluziunii care nu depaseste 2 ani, precum si pedeapsa arestului sa poata fi executata la locuinta proprie sau intr-un loc de tratament in urmatoarele situatii : pentru femeile insarcinate sau care alapteaza; pentru mame cu un copil mai mic de 3 ani; pentru persoane cu sanatatea precara; pentru persoane septuagenare; pentru persoane in varsta de pana la 21 de ani.

Legea nr. 689/1981 a prevazut posibilitatea, ca in functie de pericolul social concret al infractiunii si infractorului, sa substituie pedepsei recluziunii si arestului o sanctiune in semilibertate (cand pedeapsa ce s-ar aplica nu depaseste un an) ori in libertate controlata (daca judecatorul apreciaza ca pedeapsa nu ar depasi 6 luni) sau cu amenda (daca aceasta ar putea fi platita in termen de o luna).

Masurile de substituire a pedepsei pot fi luate atat cu ocazia pronuntarii hotararii (libertatea controlata) dar si in cursul executarii (semidetentia).[8]

Libertatea controlata, presupune, din partea condamnatului : interzicerea parasirii locuintei de domiciliu sau de resedinta; obligatia de a se prezenta cel putin o data pe zi, la o ora fixata, la organul de politie teritorial; interdictia de a detine arme; retragerea pasaportului.

In legislatia penala maghiara pedepsele sunt prevazute in capitolul IV din Codul penal (Codul penal maghiar a intrat in vigoare la 1 martie 1979 si a fost modificat ulterior de mai multe ori, cea mai semnificativa fiind prin Legea nr. 87/1998) intitulat „Pedepse si masuri”. Art. 37 defineste pedeapsa ca fiind constrangerea hotarata de lege (legalitatea pedepsei) ca urmare a savarsirii unei infractiuni.

Pedepsele principale prevazute sunt : privatiunea de libertate; munca in interes public; amenda. Potrivit art. 40 din Codul penal, pedeapsa privativa de libertate poate fi pe viata sau pe timp marginit; in acest din urma caz, minimul de pedeapsa este de 2 luni iar maximul de 15 ani; in caz de concurs de infractiuni limita maxima este de 20 de ani. Privarea de libertate pe viata poate fi aplicata celui care, la data savarsirii infractiunii implinise 20 de ani, varsta inaintata neconstituind un impediment pentru aplicarea acestei pedepse.

Munca in interes public, prevazuta in art. 49 C.p. se presteaza cel putin o data pe saptamana, in zi de repaus sau in timpul liber al celui condamnat, durata acestei pedepse fiind de la o zi la 50 de zile.

Potrivit art. 65 C.p., judecatorul poate substitui pedepselor principale una din pedepsele complementare de la art. 53 : interzicerea exercitarii unei profesii; interzicerea de a se afla in anumite localitati.

In reglementarea codului penal al Federatiei Ruse (intrat in vigoare la 1 ianuarie 1997) pedeapsa este definita ca o masura statala de constrangere, aplicata in vederea unui proces de catre o instanta judecatoreasca. Pedepsele fac obiectul Sectiunii III intitulata „Pedeapsa (notiune, scop, felurile pedepsei, aplicarea pedepsei)”.

Fata de legea penala romana ca si la multe legislatii penale moderne, in legislatia penala rusa, se observa o mare diversitate a pedepselor. Sunt prevazute astfel in art. 44 urmatoarele pedepse principale : pedeapsa cu moartea; privarea de libertate pe viata; privarea de libertate pe timp marginit; detinerea intr-o unitate militara disciplinara; arestul; limitarea libertatii; limitarea serviciului militar; munca corectionala; munca obligatorie; amenda (evaluata de legiuitor in functie de salariul minim pe economie).

Dintre pedepsele privative de libertate, o noutate o prezinta arestul pe o perioada de la 1 la 6 luni, acesta avand avantajul atat al izolarii anumitor delicventi, fata de care nu poate fi luata o masura neprivativa de libertate, cat si pe cel al evitarii executarii unor condamnari de scurta durata in penitenciarele obisnuite, cu toate inconvenientele rezultand din aceasta.

In ce priveste detentiunea pe viata, aceasta reprezinta o masura exceptionala care poate fi luata numai in cazul infractiunilor deosebit de grave, infractiunilor contra vietii sau in cazul in care instanta fie ca nu poate aplica pedeapsa cu moartea, fie considera ca nu este cazul.

Potrivit legii, pedeapsa cu moartea nu poate fi aplicata femeilor si persoanelor care au comis infractiunea in timpul minoritatii ori au implinit 65 de ani pana la pronuntarea hotararii.

Se remarca diversitatea pedepselor neprivative de libertate : obligarea la munca in folosul societatii in timpul liber al condamnatului, fara a fi nevoie de acordul acestuia si restrangerea libertatii.

Legea penala prevede posibilitatea substituirii unora dintre pedepsele principale, a pedepsei amenzii sau a interzicerii unor drepturi, atunci cand instanta apreciaza ca finalitatea pedepsei se poate realiza si in aceasta modalitate.[9]

Codul penal spaniol (adoptat la 23 noiembrie 1995) prevede in Partea generala, Titlul III, Capitolul I, intitulat „Despre pedepse si felurile lor” (De los penal y sus clases), trei sectiuni privind pedepsele principale, care, in conformitate cu art. 32, sunt : privarea de libertate si amenda.

Pedepsele privative de libertate sunt : inchisoarea (intre 6 luni - 20 de ani – art. 35) si arestul la sfarsit de saptamana (intre unul si 24 sfarsituri de saptamana – art. 33).



Pedeapsa amenzii (de la pena de multa) este stabilita pe sistemul „zilei amenda”, limita minima fiind de 5 zile iar maximul de 2 ani, stabilindu-se pentru fiecare si intre 200 - 50.000 de pesete (art. 50). Daca condamnatul nu achita amenda, aceasta se transforma in regim de arest la sfarsit de saptamana (responsabilitate personala subsidiara – art. 53).

Ceea ce caracterizeaza sistemul sanctionator este diversitatea pedepselor, mai ales a celor neprivative de libertate – derivate din randul pedepselor privative de drepturi – care se pot aplica cu titlu de pedeapsa principala. Astfel, potrivit art. 33 C.p., pentru infractiuni grave se pot aplica zece pedepse principale din care doar una este privativa de libertate (inchisoarea pe o perioada mai mare de 3 ani), celelalte derivand din pedepsele privative de drepturi (incapacitatea legala absoluta; incapacitatea speciala pe o durata mai mare de 3 ani; suspendarea slujbei sau functiei publice pe o perioada mai mare de 3 ani; privarea de dreptul de a conduce un vehicul cu motor pe o perioada mai mare de 6 ani; privarea de dreptul de a avea si de a purta arme pe o perioada mai mare de 6 ani; privarea de dreptul la resedinta in locuri determinate pe o durata mai mare de 3 ani).

Pentru infractiuni mai putin grave, sunt prevazute zece pedepse principale, dintre acestea doar doua sunt privative de libertate (inchisoarea intre 6 luni – 3 ani; arestul intre 7-24 sfarsituri de saptamana), iar celelalte sunt veritabile pedepse privative de drepturi, regasindu-se toate pedepsele mentionate corespunzand infractiunilor grave care au aceasta natura (dar in cuantum marit) iar, in plus, amenda si munca in beneficiul comunitatii.

Pentru infractiuni usoare este prevazuta o singura pedeapsa privativa de libertate (arestul de la una la 12 sfarsituri de saptamana) precum si patru pedepse privative de drepturi (privarea de dreptul de a conduce un vehicul cu motor; privarea de dreptul de a detine si purta o arma; ziua amenda; munca in beneficiul comunitatii).[10]



C.Bulai, op.cit., pag. 285;

Ghe. Diaconu, op.cit., pag 169-172;

A.Vitu, R.Merle, Traite de droit criminel, Paris, 1967;

Ghe Diaconu, op.cit., pag. 172;

G.Kellers, La mesure de la peine, Liege, 1982, pag. 173;

Christiane Hennau, Jacques Verhaegen, Droit penal general, Bruxelles,1995,pag. 353;

Ghe.Diaconu,op.cit., pag. 173;

G.Bettiol, Diritto penale,parte generale, Padova, 1973, pag. 463;

F.Antolisei, Manuale de diritto penale, Parte generale, Milano, 1994; Ghe.Diaconu, op.cit, pag. 174-175;

Ghe.Diaconu, op.cit., pag. 176;

Ghe Diaconu, op.cit., pag. 177-178;




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE
Caile ordinare de atac
Formulati si comentati definitia statului
Gruparea sistemelor de drept in familii
Talharia
Elemente de drept comparat - viol
Stiinta dreptului
Sanctiunea neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a indatoririlor parintesti
Legatul cu titlu particular
Suprematia constitutiei














loading...