Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Persoana fizica


Persoana fizica


Persoana fizica

Consideratii generale

Primul element al oricarui raport juridic il reprezinta "subiectele raportului juridic", adica persoanele intre care se naste acel raport de drept. Aceste persoane sunt denumite "subiecti de drept", iar in cazul raporturilor juridice de drept civil, vor fi denumite "subiecte de drept civil".

Subiectul de drept civil este fiinta umana, adica persoana care participa individual sau in forme organizate la raporturile juridice civile, in care poate sa aiba drepturi si obligatii.

Subiectii de drept civil pot fi atat persoane fizice, cat si persoane juridice.

Calitatea de subiect de drept a persoanelor, fizice ori juridice, se exprima prin ceea ce se numeste "capacitatea juridica civila".

"Capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor" (art. 4 Decretul nr. 31/1954, privind persoanele fizice si juridice).

Capacitatea juridica civila cuprinde doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.



1. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice

Definitie: Capacitatea de folosinta reprezinta aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a fi subiect de drept in raporturile juridice civile, avand posibilitatea de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii concrete

Caracterele juridice ale capacitatii de folosinta sunt urmatoarele: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea, egalitatea si universalitatea.

Legalitatea rezulta din faptul ca este reglementata prin lege. "Capacitatea de folosinta este capacitatea de a avea drepturi si obligatii" (art. 5, al. 2 din Decretul nr. 31/1954). Legea dispune ca toate persoanele fizice au capacitate de folosinta stabilind, totodata, inceputul, sfarsitul si continutul ei.

Capacitatea de folosinta incepe la nastere si inceteaza prin decesul persoanei.

In ceea ce priveste continutul capacitatii de folosinta, art. 15 din Constitutia Romaniei dispune: "Cetatenii beneficiaza de drepturile si libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea".

Generalitatea consta in faptul ca "orice fiinta umana are aptitudinea generala si abstracta de a avea drepturi si obligatii civile" (art. 5 din Decretul nr. 31/1954).

Inalienabilitatea exprima ideea conform careia capacitatea de folosinta nu poate constitui obiect al unor acte juridice prin care sa se renunte la ea sau sa se instraineze, in totalitate sau in parte. Un asemenea act ar fi lovit de nulitate absoluta.

Intangibilitatea rezulta din faptul ca nici o fiinta umana nu poate fi ingradita sau limitata in exercitarea capacitatii de folosinta, decat in cazurile si in conditiile prevazute de lege.

Egalitatea rezulta din ideea ca toate fiintele umane sunt egale in ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor legii romane. In acest sens, art. 16 din Constitutie prevede: "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari".

Universalitatea exprima ideea ca aceasta capacitate este recunoscuta, deopotriva, tuturor persoanelor fizice. Caracterul universal al capacitatii de folosinta rezulta din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, care prevede ca: "Orice om are dreptul de a i se recunoaste pretutindeni personalitatea juridica" (art. 16 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale si Pactul international cu privire la drepturile civile").

De asemenea, principiul dobandirii capacitatii de folosinta in momentul conceptiei isi are aplicatie in materie de donatie, caci: "este capabil a primi prin donatie intre vii oricine este conceput in momentul donatiunii. Este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la data mortii testatorului" (art. 808 Cod civil).

Pentru a se considera ca un copil a dobandit capacitatea de folosinta in momentul conceptiei, trebuie intrunite doua conditii:

a)   copilul conceput nu poate dobandi decat drepturi;

b)   copilul sa se nasca viu.

Rezulta ca aceasta capacitate de folosinta apare ca o "capacitate de folosinta anticipata", capacitate de folosinta ce se caracterizeaza printr‑un continut mai restrans decat cea obisnuita, in sensul ca reprezinta numai aptitudinea de a avea drepturi civile[1].

Pentru stabilirea datei conceptiei, legiuitorul a instituit o prezumtie legala, statuand ca: "timpul cuprins intre a treia suta si a o suta optzecia zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se socoteste de la zi la zi" (art. 61 Codul familiei).

Capacitatea de folosinta are in continutul sau atat drepturi, cat si obligatii. Acestora le corespunde, pe de o parte, "latura activa", adica aptitudinea de a avea drepturi subiective civile si, pe de alta parte, "latura pasiva", adica aptitudinea de avea obligatii. Exceptie de la aceasta regula este capacitatea de folosinta anticipata, al carei continut, include numai latura activa, copilul conceput putand dobandi numai drepturi subiective civile.

De la principiul statuat in art. 6 al Decretului nr. 31/1954, conform caruia "nici o persoana nu poate fi ingradita in capacitatea de folosinta, decat in cazurile si in conditiile expres prevazute de lege, exista anumite ingradiri sau incapacitati". Unele dintre acestea au caracter de protectie a persoanei fizice, altele au caracter sanctionator, iar altele sunt considerate masuri de siguranta.

Ingradirile cu caracter de protectie a persoanei sunt stabilite de Codul civil si altele de Codul familiei

Ingradirile speciale prevazute de Codul civil sunt:

incapacitatea minorului sub 16 ani de a dispune de bunurile sale prin donatie sau testament (art. 806);

incapacitatea minorului de 16 ani de a dispune prin testament de mai mult de jumatate din bunurile sale (art. 807);

incapacitatea minorului de 16 ani de a dispune de bunurile sale, prin testament, in favoarea tutorelui sau (art. 809);

incapacitatea tutorelui de a primi legate de la minorul de 16 ani aflat sub tutela (art. 809);

incapacitatea medicilor si farmacistilor de a primi donatii sau legate de la persoana pe care au tratat‑o in ultima sa boala (art. 810);

incapacitatea sotilor de a vinde unul celuilalt (art. 1307);

incapacitatea judecatorilor, procurorilor si avocatilor de a fi cesionari ai drepturilor litigioase (art. 1309).

Ingradiri speciale prevazute de Codul familiei sunt:

incapacitatea tutorelui si a rudelor sale apropiate de a incheia acte juridice cu minorul aflat sub tutela (art. 128);

incapacitatea minorului cu capacitate restransa de a face donatii ori de a garanta obligatiile altuia (art. 133);

incapacitatea sotilor de a imparti voluntar bunurile comune in timpul casatoriei (art. 36).

2. Ingradiri cu caracter sanctionator

Aceste ingradiri sunt prevazute de legea penala si au rolul de "pedepse complementare", pe langa pedepsele principale. Intre acestea, citam art.64 din Codul penal:

interzicerea drepturilor electorale (de a alege si de a fi ales);

interdictia de a ocupa functii publice care implica exercitiul autoritatii de stat;

interdictia de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie de natura aceleia pentru exercitarea careia a fost condamnat;

interzicerea exercitarii drepturilor parintesti;

interdictia de a fi tutore sau curator.

3. Ingradiri cu caracter de masuri de siguranta, prevazute de art.111-1181 din Codul Penal, cum ar fi:

obligarea la tratament medical;

internarea medicala;

interzicerea exercitarii unei profesii;

expulzarea strainilor;

confiscarea speciala a lucrurilor cu care s‑a savarsit infractiunea;

interdictia de a se afla in anumite localitati;

interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata.

Incetarea capacitatii de folosinta a persoanelor fizice



"Capacitatea de folosinta a persoanei fizice incepe la nastere si inceteaza la moarte" (art. 7 din Decretul nr. 31/1954).

Asadar, momentul in care inceteaza capacitatea de folosinta, este decesul persoanei fizice si el se realizeaza in doua moduri:

a)   Moartea constatata fizic, direct, prin examinarea cadavrului si intocmirea unui "certificat de deces" de catre medic sau de un cadru mediu sanitar (art. 29 din Decret).

b)  Declararea judecatoreasca a mortii, atunci cand nu este posibila constatarea mortii fizice si nu se poate incheia certificatul de deces.

2. Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

Definitie: Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este acea latura a capacitatii civile care consta in aptitudinea acesteia de a exercita drepturi civile si de a‑si asuma obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile.

Caracterele juridice ale capacitatii de exercitiu a persoanei fizice sunt urmatoarele:

a)   Legalitatea, caracter ce rezulta din faptul ca este reglementata prin lege, dispozitiile legale in aceasta materie fiind obligatorii, iar persoanele nu pot sa se abata de la ele;

b)     Generalitatea, deriva din faptul ca persoana are aptitudinea de a exercita toate drepturile civile si de a‑si asuma orice obligatii civile, prin incheierea oricaror acte juridice civile, excluzand pe acelea ce sunt prohibite de lege.

c)   Inalienabilitatea este caracteristica ce exprima ideea ca nici o persoana nu poate sa incheie acte juridice prin care sa renunte ori sa instraineze capacitatea de exercitiu;

d)   Intangibilitatea consta in aceea ca nici o persoana nu poate fi lipsita, in intregime sau in parte, de aceasta capacitate, decat in cazurile si in conditiile legii;

e)   Egalitatea exprima ideea conform careia capacitatea de exercitiu este egala pentru toate persoanele, indiferent de sex, rasa, nationalitate, religie, grad de cultura sau origine etnica (art. 4 din Decretul nr. 31/1954).

In legatura cu capacitatea de exercitiu a persoanelor fizice, se disting trei situatii juridice: capacitatea de exercitiu deplina; capacitatea de exercitiu restransa; persoane lipsite total de capacitate de exercitiu.

Capacitatea de exercitiu deplina

Notiune: Prin capacitate de exercitiu deplina se intelege aptitudinea persoanei fizice de a‑si exercita drepturile subiective civile si de a‑si asuma obligatii prin incheierea personal si singur a tuturor actelor juridice ingaduite de lege.[3]

Persoana fizica dobandeste capacitatea de exercitiu deplina la implinirea varstei de 18 ani, cand ea devine "majora" (art. 4 Codul familiei).

Capacitatea de exercitiu deplina se mai poate dobandi, inainte de implinirea varstei de 18 ani, de catre femeie si barbat, prin casatorie (art. 4 Codul familiei), daca a implinit varsta de 16 ani.

Incetarea capacitatii de exercitiu deplina are loc in urmatoarele situatii:

prin moarte sau declararea judecatoreasca a mortii persoanei fizice;

prin punerea sub interdictie judecatoreasca a persoanei;

prin declararea nulitatii casatoriei, inainte ca femeia sa fi implinit 18 ani.

Persoane lipsite total de capacitatea de exercitiu deplina

Sunt lipsite total de capacitatea de exercitiu:

a)   Minorii care nu au implinit 14 ani, deoarece legiuitorul considera ca nu au discernamantul necesar care sa le permita sa aprecieze corect consecintele actelor juridice pe care le incheie.

b)   Persoanele puse sub interdictie sunt, de asemenea, lipsite de capacitatea de exercitiu, pe considerentul ca ele trebuie protejate impotriva consecintelor actelor juridice incheiate in detrimentul lor, ca urmare a alienatiei sau a debilitatii mintale. Masura punerii sub interdictie a persoanei fizice lipsite de discernamant o ia instanta de judecata, care comunica hotararea de punere sub interdictie irevocabila, autoritatii tutelare, in vederea desemnarii unui tutore.

Reprezentare legala

Reprezinta acel procedeu tehnico‑juridic prin care o persoana numita "reprezentant" incheie un act juridic in numele si pe seama altei persoane, numita "reprezentat", astfel incat efectele actului incheiat se produc direct in persoana celui reprezentat.

In raport cu sursa ei, reprezentarea poate fi: conventionala, legala si judiciara.

Reprezentarea este conventionala atunci cand isi are izvorul in conventia partilor, prin contractul de mandat.

Reprezentarea este legala cand isi are izvorul in lege si este realizata prin intermediul institutiei juridice a "tutelei". In acest sens, Codul familiei prevede: "Parintii au dreptul si indatorirea de a administra bunurile copilului lor minor si de a‑l reprezenta in actele civile, pana la implinirea varstei de 14 ani" (art. 105).

In ceea ce priveste persoana fizica pusa sub interdictie, art. 147 Codul familiei prevede ca: "Regulile privitoare la tutela minorului care nu a implinit 14 ani se aplica si in cazul tutelei celui pus sub interdictie, in masura in care legea nu dispune altfel".

Incetarea lipsei capacitatii de exercitiu are loc in urmatoarele imprejurari:

cand minorul a implinit 14 ani;

prin decesul minorului;

prin ridicarea interdictiei judecatoresti, pentru cei pusi sub interdictie, insa tot printr‑o hotarare judecatoreasca.

Capacitatea de exercitiu restransa

Notiune: Capacitatea de exercitiu restransa a minorului de 14-18 ani reprezinta aptitudinea acestuia de a dobandi si exercita drepturi civile si de a‑si asuma obligatiile civile prin incheierea, personal, a anumitor acte civile, cu incuviintarea prealabila a reprezentantului legal.

Caracteristicile capacitatii de exercitiu restransa sunt:

apartine numai minorilor cuprinsi intre 14-18 ani;

consta in aptitudinea minorului intre 14-18 ani de a‑si exercita drepturile civile si de a‑si asuma obligatii civile prin incheierea, personal, a unor acte juridice civile;

realizarea acestei forme de capacitate juridica se face numai prin incheierea, personal, a anumitor acte juridice, cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui.

Capacitatea restransa a minorului de 14-18 ani asigura acestuia o trecere graduala de la lipsa capacitatii de exercitiu, la capacitatea de exercitiu deplina. In aceasta etapa intermediara, minorul este "indrumat" de ocrotitorul sau legal, iar incuviintarea prealabila a actelor juridice constituie o "pregatire" a acestuia pentru participarea la viata juridica viitoare, de dupa ajungerea la majorat, cand singur va incheia actele juridice civile necesare satisfacerii propriilor interese.[4]

Actele juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate incheia, pot fi grupate astfel[5]:

a)   Acte juridice civile ce pot fi incheiate valabil, personal si singur



depozite la C.E.C.;

acte de conservare a patrimoniului (intreruperea prescriptiei);

dispunerea prin testament (daca a implinit 16 ani) de jumatate din ceea ce ar fi putut dispune daca era major.

b)   Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate incheia valabil, numai cu incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal. Din aceasta categorie fac parte actele de administrare a patrimoniului minorului, cum ar fi inchirierea, repararea unui imobil etc.

c)     Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate incheia personal, dar cu dubla incuviintare (de la ocrotitorul legal si de la autoritatea tutelara). Din aceasta categorie fac parte actele de dispozitie, cum ar fi instrainarea, grevarea cu o sarcina (ipoteca, gaj), renuntarea la un drept, acceptarea unei succesiuni.

d)   Acte juridice civile interzise minorului de 14-18 ani. In aceasta categorie intra actele prevazute de art. 133 Codul familiei "minorul nu poate sa faca, nici cu incuviintare, donatii si nici sa garanteze datoria altuia".

Este interzis acestor minori (art. 128 Codul familiei) sa incheie acte juridice intre ei cu tutorele sau cu rudele tutorelui pana la gradul IV.

Incetarea capacitatii de exercitiu restransa are loc astfel:

la implinirea varstei de 18 ani, cand devine major;

daca femeia se casatoreste inainte de 18 ani;

cand minorul este pus sub interdictie judecatoreasca;

cand minorul decedeaza.

Sanctiunea nerespectarii dispozitiilor legale privitoare la capacitatea de exercitiu, are ca efect aplicarea regulilor privind nulitatea relativa.

3. Atributele de identificare ale persoanei fizice

Pentru a determina, concret, care sunt subiectele unui anumit raport juridic civil, se impune identificarea lor. Identificarea persoanei fizice se face prin intermediul "atributelor de identificare", si anume: nume, domiciliu si starea civila.

1. Numele persoanei fizice

Numele persoanei fizice este alcatuit din "Numele de familie si prenumele" (art. 12 din Decretul nr. 31/1954).

De regula, numele de familie apartine membrilor aceleiasi familii si are rolul de a identifica persoana fizica in cadrul relatiilor sociale. El provine din vechiul drept roman, unde "nomen gentile" desemna pe toti membrii unei familii. Din dreptul roman, numele s‑a transmis in sistemul dreptului medieval si apoi in toate sistemele dreptului modern, fiind purtat de toti cei ce descind dintr‑un autor comun.

"Numele cuprinde numele de familie si prenumele" - art.1 din O.G.nr.41/2003.

"Numele de familie se dobandeste prin efectul filiatiei si se schimba de drept prin modificarea intervenita in statutul civil al persoanei fizice, in conditiile prevazute de lege." (art.2 din O.G.41/2003), ceea ce inseamna ca numele de familie al parintilor va fi transmis, prin filiatie copiilor.

Prenumele se stabileste la data inregistrarii nasterii, pe baza declaratiei de nastere facuta de persoana care declara nasterea.

"Numele de familie si prenumele copilului gasit, nascut din parinti necunoscuti, precum si in situatia in care copilul este abandonat de catre mama in spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilita in termen de 30 de zile de la comunicarea abandonului, se va stabilesc, prin dispozitia primarului localitatii in a carui raza a fost gasit copilul ori s-a constatat abandonul acestuia, in conditiile legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila" - art.1(3) din O.G.nr.41/2003.

Atribuirea numelui de familie copiilor se face avandu‑se in vedere urmatoarele situatii:

a)   Copilul nascut din casatorie ia numele de familie comun al parintilor" (art. 62 Codul familiei).

b)  "Daca parintii nu au nume de familie comun, copilul va lua numele unuia dintre ei, ori numele lor reunite", dupa cum se vor intelege parintii, in caz contrar va hotari autoritatea tutelara.

c)   Copilul nascut in afara casatoriei va avea numele stabilit astfel:

copilul din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau prin hotarare judecatoreasca are fata de parinte si rudele acestuia, aceeasi situatie legala a unui copil din casatorie;

va dobandi numele de familie al parintelui fata de care filiatia a fost mai intai stabilita.

in cazul in care filiatia a fost stabilita ulterior si fata de celalalt parinte, instanta judecatoreasca va putea da incuviintare copilului sa poarte numele acestuia din urma.

Modificarea numelui de familie si a prenumelui

Numele de familie si a prenumelui ale persoanei fizice, cetateni romani sau persoanelor fara cetatenie cu domiciliul in Romania, se poate schimba pe cale administrativa, pentru motive temeinice, in conditiile stabilite de O.G.nr.41/2003.

Schimbarea numelui si a prenumelui sau numai a unuia din ele pe cale administrativa, se face la cererea persoanei la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor, aflat in subordinea consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau sectorului municipiului Bucuresti in a carui raza teritoriala isi are domiciliul.

Cererea de schimbare a numelui se publica, in extras, in Monitorul Oficial, al Romaniei, Partea a III-a, prin grija si pe cheltuiala solicitantului.

Serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor dupa analizarea dosarului si a motivelor propune motivat presedintelui consiliului judetean, respectiv primarului general al municipiului Bucuresti, emiterea dispozitiei de admitere sau de respingere a cereri de schimbare a numelui in termen de 60 de zile de la primirea cererii.

Dispozitia de schimbare a numelui se comunica serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor care va inscrie, prin mentiune pe marginea actului de nastere, precum si al celui de casatorie, daca este cazul.

Dispozitia de schimbare a numelui produce efecte juridice de la data inscrieri mentiunii pe marginea actului de nastere. De la aceasta data, solicitantul va purta numai numele dobandit prin dispozitie.

Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere odata cu schimbarea numelui de familie al parintilor sau separat, pentru motive temeinice.

Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricand.

Numele de familie al persoanei fizice poate suferi modificari, ca urmare a unor schimbari intervenite in starea civila a persoanei, in conditiile stabilite de Codul familiei cu privire la nume. Aceste modificari sunt determinate de urmatoarele modificari:

a)   a intervenit o schimbare in legatura cu filiatia persoanei, precum: s‑a stabilit filiatia unui copil gasit si nascut din parinti necunoscuti la data cand i s‑a atribuit numele; s‑a stabilit filiatia copilului nascut in afara casatoriei; a intervenit recunoasterea copilului nascut in afara casatoriei; s‑a admis actiunea de tagada a paternitatii.

b) se modifica numele de familie ca urmare a adoptiei ;

c) modificarea numelui este determinata de casatorie, cand sotii declara, in fata ofiterului de stare civila, numele pe care au convenit sa‑l poarte. In aceasta situatie, sotii pot opta intre:

sa poarte, in continuare, numele dinaintea casatoriei;

sa poarte numele unuia dintre soti;

sa poarte numele lor reunite.

Daca o casatorie se desface prin divort, fostii soti isi vor lua numele dinaintea casatoriei, instanta de judecata poate dispune ca celalalt sot sa poarte numele din timpul casatoriei.



Rolul prenumelui este acela de a individualiza persoana in familie si in societate. Impreuna cu numele de familie al unei persoane, prenumele alcatuieste o unitate, de exemplu, Munteanu (numele de familie) si Dan Marin (prenumele). O persoana, cum se observa si din exemplul dat, poate avea prenumele format din una, doua sau mai multe cuvinte.

Pseudonimul individualizeaza persoana fizica in societate, in general, intr‑un anumit domeniu de activitate, printr‑un cuvant sau un grup de cuvinte (art. 4 din Decretul nr. 31/1954).

Pseudonimul, de regula, este folosit pentru a consacra dreptul de autor asupra unei opere literare, stiintifice ori artistice, fara a se mai indica numele autorului.

Porecla nu trebuie confundata cu pseudonimul. Ea inseamna, in vorbirea obisnuita un "supranume", acordat unei persoane fizice spre a scoate in evidenta o trasatura a caracterului ei (Sacalul), a aspectului exterior (Chiorul) ori a activitatii sale (Tapinarul) etc.

2. Domiciliul persoanei fizice

Notiune: Prin domiciliu se intelege acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizeaza in spatiu, prin indicarea unui loc, unde se presupune ca persoana poate fi gasita.[8]

Termenul "domiciliu" se trage de la expresia din limba latina "domum colere", ceea ce insemna casa pe care o locuieste cineva.

In legatura cu locuinta in care sta o persoana fizica, se folosesc doua notiuni juridice: notiunea de domiciliu si notiunea de resedinta.

Termenul "domiciliu" desemneaza locuinta statornica a unei persoane, spre deosebire de termenul "resedinta", prin care este desemnata locuinta temporara.

Constitutia Romaniei (art. 25) prevede ca: "Fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a‑si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni in tara."

Felul domiciliului

In functie de modul de stabilire, domiciliul poate fi:

Domiciliu de drept comun;

Domiciliu legal;

Domiciliu conventional;

Domiciliul de drept comun este numit de unii autori si "domiciliu voluntar", ca o interpretare a prevederilor art. 25 din Constitutie, amintit mai inainte, si conform caruia cetatenilor le este asigurat dreptul de a‑si alege domiciliul "in orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni in tara".

Domiciliul de drept comun - voluntar este locuinta statornica sau principala aleasa de persoana fizica, cu deplina capacitate de exercitiu, in mod liber. Schimbarea domiciliului de drept comun se face tot in mod liber, fara nici o ingradire, in cadrul aceleiasi localitati, intr‑o alta localitate, cat si intr‑o alta tara.

Domiciliul legal este domiciliul stabilit de lege pentru anumite categorii de persoane fizice, cum sunt: minorii, interzisii judecatoresti si disparutii (art. 14 si 15 din Decretul nr. 31/1954).

Domiciliul minorului este la parintii sai sau la acela dintre parinti la care locuieste (art. 14 din Decretul 31/1954), iar in cazul in care minorul este pus sub tutela, domiciliul acestuia este la domiciliul reprezentantului legal (tutorelui). De asemenea, domiciliul persoanei pusa sub interdictie este la domiciliul reprezentantului legal.

In cazul persoanelor disparute, cand s‑a instituit o curatela asupra bunurilor celor disparuti, domiciliul acestora este domiciliul curatorului sau custodelui bunurilor respective (art. 15 din Decretul 31/1954).

Domiciliul conventional reprezinta o conventie prin care se deroga de la reglementarile privitoare la domiciliu. Printr‑o conventie, fie prin inscris, fie prin declaratie in fata instantelor judecatoresti, partile cad de acord asupra locului (locuintei) unde se vor indeplini actele procedurale privitoare la solutionarea unui anumit litigiu.

Resedinta persoanei fizice este o locuinta temporara sau secundara. Dreptul de a avea o resedinta temporara este asigurat persoanelor prin acelasi text al art. 25 din Constitutie privitor la alegerea domiciliului sau resedintei in orice localitate din tara sau din alta tara.

3. Starea civila a persoanei fizice

Notiune: Starea civila este mijlocul juridic de individualizare a persoanei fizice prin intermediul unor elemente strict personale referitoare la indicarea unor calitati personale semnificative.

Elementele strict personale care configureaza starea civila a persoanei fizice sunt:

persoana este nascuta din casatorie;

persoana nascuta in afara casatoriei;

persoana nascuta din parinti necunoscuti;

persoana adoptata;

persoana casatorita;

persoana divortata;

persoana vaduva;

persoana recasatorita;

ruda sau afin etc.

Ca si numele si domiciliul, starea civila este un drept personal nepatrimonial, menit a servi la individualizarea persoanei fizice.

In studiile de specialitate privind aceasta materie, starea civila mai este denumita si "statutul civil" al persoanei.

In legatura cu starea civila, se emit acte civile: actul de nastere, actul de casatorie, actul de deces.

Actele de stare civila sunt inscrisuri autentice intocmite potrivit legii, prin care se dovedeste nasterea, casatoriei sau decesul unei persoane.

Actele de nastere, de casatorie si de deces se intocmesc in registrele de stare civila in doua exemplare si care au statutul de "acte autentice", bucurandu‑se de prezumtia de validitate, care dispenseaza pe cel ce le utilizeaza de orice alta proba, iar constatarile personale ale delegatului de stare civila fac dovada deplina, pana cand se contesta prin procedura "inscrierii in fals".



I. Urs, C. Todica - Drept civil, Ed.Universitara, Bucuresti, 2007.

I. Urs, C. Todica - Drept civil, Ed.Universitara, Bucuresti, 2007.

I. Urs, C. Todica - Drept civil, Ed.Universitara, Bucuresti, 2007, p. 183.

I. Urs, C. Todica - Drept civil, Ed.Universitara, Bucuresti, 2007.

Gh. Beleiu, Drept civil roman, editia a IX revizuita si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2004, p. 283.

O.G.41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice publicata in M.Of.nr.68/02.02.2003 aprobata prin Legea nr.323/2003 publicata in M.Of.nr.510/15.07.2003.

Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, publicata in M.Of.nr.557/23.06.2004.

Gh. Beleiu, Drept civil roman, editia a IX revizuita si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2004, p. 323.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate