Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Conditii referitoare la atac


Conditii referitoare la atac




Conditii referitoare la atac

1. Atacul din punct de vedere obiectiv.

Din punct de vedere obiectiv, atacul trebuie sa fie material, direct si imediat.

1.1. Atacul material. Atacul material este o actiune sau inactiune savarsita prin fapte materiale si reprezinta o manifestare agresiva, concreta, fizica1, prin cai de fapt.




Injuriile, amenintarile, chiar cele de natura sa inspire persoanei temerea unei agresiuni - asa-zisele agresiuni imateriale care nu provoaca un pericol fizic - nu pot justifica o actiune de aparare, deoarece aceasta se considera legitima din pricina atacului, in sens material, si nu datorita starii sufletesti a faptuitorului2.

Pe aceasta linie, in practica judiciara s-a statuat ca simpla inarmare nu constituie prin ea insasi un act material care sa justifice concluzia ca victima era pe punctul de a ataca3; in schimb, intrarea fortata in locuinta, dupa

amenintari prealabile, a fost considerata ca fiind un act material, deoacere amenintarea nu a ramas in simpla faza de dezvaluire a unei intentii agresive, prin intrarea fortata in locuinta trecandu-se la realizarea ei prin fapte materiale

I. Oancea, Drept penal roman, p. 216

Trib. Supr., Col. pen. dec. nr. 1598 din 31.05.1958

Trib. Supr., Col. pen. dec. nr. 305/1962, p. 388

Atacul savarsit prin inactiune - cand persoana obligata sa actioneze intr-un anume fel se abtine, producand astfel un pericol fizic pentru valorile sociale protejate - este un atac material5.

1.2. Atacul direct. Manifestarea materiala a agresorului trebuie sa fie indreptata catre o anumita valoare pe care sa o puna in pericol in mod nemijlocit, adica sa constituie cauza pericolului respectiv6.

Conditia atacului direct implica lipsa oricaror alti factori care sa intervina dupa atacul material in producerea lezarii scontate.

In literatura juridica7, analizandu-se cazul in care cineva incearca sa distruga cu toporul o barca din larg cu mai multe persoane, s-a ajuns la concluzia ca lipsa, in aceasta situatie, a contactului nemijlocit intre atac si valoarea sociala periclitata, nu are drept consecinta neintrunirea conditiei atacului direct, deoarece daca intr-adevar, sub aspect fizic nu exista contact nemijlocit cu valoarea sociala in pericol, actiunea agresiva insa vizeaza direct aceasta valoare.

Atacul in asemenea conditii este numai aparent indirect, intrucat el ramane cauza imediata a raului la care se vede expusa valoarea sociala. Ceea ce intereseaza este existenta nexului cauzal intre actiune si pericol, si nu vizarea fizica, nemijlocita a obiectului agresiunii.

Interpretarea data atacului direct, in sensul de cauza directa a prejudiciului, tine seama de realitati si da solutii echitabile unor situatii care, intr-o alta interpretare, ar crea probleme greu de rezolvat. Astfel, un vanator se gaseste pe un pod suspendat in timp ce dusmanul sau incearca sa taie

Trib. Supr., Col. pen. dec. nr. 556/20.05.1961

V. Dongoroz si colectiv, Drept penal roman, p. 351

Ibidem

V. Dongoroz, Drept penal, p. 457

otgoanele. Apararea vanatorului, prin fapta sa sau a altuia, va fi indreptata impotriva unui atac direct care, desi nu-l vizeaza fizic (actiunea de taiere a otgoanelor), reprezinta cauza nemijlocita (directa) a pericolului de a cadea in prapastie.

1.3. Atacul imediat. Atacul material si direct trebuie sa indeplineasca si o conditie referitoare la raportul dintre momentul declansarii atacului si momentul ivirii pericolului care ameninta persoana, drepturile celui atacat ori interesul obstesc.

Intre aceste doua momente, legate printr-o relatie cauzala, poate exista un oarecare decalaj de timp inainte ca pericolul sa fi devenit iminent sau actual.

Ori, legea impune, ca o conditie pozitiva, ca intre atac si actualitatea pericolului sa fie o legatura de imediata realizare sau, privita ca o conditie negativa, de imediata realizare sau, privita ca o conditie negativa, sa nu existe intre ele un interval de timp care sa-i permita celui atacat sa actioneze in afara starii de legitima aparare.

Existenta unui interval de timp intre pornirea atacului si ivirea pericolului face ca atacul respectiv sa nu dobandeasca caracterul de atac imediat, intrucat el nu mai da nastere unui pericol actual, ci creeaza numai posibilitatea unui pericol viitor8, care ar putea fi evitat.

De exemplu, A, inarmat cu o secure, striga ca se duce sa-l omoare pe B, care locuieste tocmai in partea cealalta a satului. C, fratele lui B, care se afla in acel loc, n-ar putea sa actioneze in acel moment impotriva lui A in stare de legitima aparare in favoarea fratelui sau, intrucat actiunea lui A nu a creat inca o stare de pericol actuala pentru viata lui B, intre initierea atacului si momentul cand pericolul va deveni actual fiind o distanta de timp prea mare, suficienta pentru a se incerca, pe alte cai, evitarea pericolului.

Aceasta conditie pune din nou in evidenta fundamentul legitimei aparari - constrangerea psihica - care nu se poate realiza si dainui decat intre momente limita: declansarea atacului si ivirea pericolului. De multe ori, intre cele doua momente intervalul de timp este mai mult teoretic, pericolul nascandu-se practic odata cu declansarea atacului. Mai mult chiar, datorita comprimarii pana la instantaneitatea producerii lor, legiuitorul a extins primul moment - atacul - si la iminenta atacului, la atacul pe cale de a se desfasura , a carui producere fara intarziere este de imediata realizare.

Cu alte cuvinte, mai precis, prin atac imediat se intelege atat atacul initiat, in curs de desfasurare, cat si manifestarea evidenta a caracterului iminent al agresiunii.

Atacul din punct de vedere obiectiv, sub aspectul momentului desfasurarii lui, poate fi:

atac viitor, eventual;

atac imediat (iminent sau in curs de desfasurare);

atac consumat.

a) Atac viitor, eventual. Temerea pe care o persoana o inspira alteia, ca va savarsi in viitor o agresiune, nu echivaleaza cu constrangerea psihica care justifica legitima aparare, avand in vedere ca lipsa actualitatii sau iminentei pericolului da ragaz suficient pentru incercarea unor alte mijloace de a impiedica agresiunea eventuala.

Un atac viitor, o simpla posibilitate a declansarii acestuia, nu justifica o aparare legitima. Justificarea unei aparari in cazul unui atac posibil, nu iminent, ar insemna largirea sferei exonerarii de raspundere dincolo de

V. Dongoroz si colectiv, Drept penal roman, p. 352

limitele ei firesti.

De aceea, nu putem fi de acord cu parerea exprimata de unii autori9 care, plecand de la distinctia dintre iminenta leziunii si actualitatea atacului, arata ca in situatia unei amenintari cu moartea lansata cu 3-4 zile inainte, amenintatul nu este obligat, pentru a reactiona, sa astepte ca atacul sa devina actual pana in momentul cand leziunea va fi devenit iminenta.

O asemenea interpretare, data actualitatii atacului, este nestiintifica si periculoasa.

Este nestiintifica pentru ca actualitatea atacului implica si iminenta leziunii; este periculoasa pentru ca largirea acceptiunii de atac actual si la cazuri de amenintare cu declansarea unui atac viitor creaza conditiile favorizarii unor actiuni periculoase.





Aceasta parere este consecinta modului in care este fundamentata legitima aparare. Considerand-o un "drept", exercitarea acestuia trece

dincolo de limitele rationale si moral-umane ale institutiei legitimei aparari.

In literatura juridica problema exonerarii de raspundere in legatura cu masurile de precautie luate in vederea inlaturarii unor atacuri viitoare - asa-zisa "aparare la distanta" sau offendiculae - nu a fost rezolvata unitar.

Problema folosirii acestor mijloace s-a pus in special in cazul legitimei aparari pe care codurile din secolul trecut o prevedeau cu privire la "escaladarea sau efractia ingradirilor unor case" si la "furturile cu violenta" (art. 257 c. pen. roman de la 1865, art.329 c. pen. francez din 1810 si altele).

Astfel, sunt autori10 care afirma ca asemenea masuri de precautie luate pentru evitarea unor atacuri viitoare nu sunt interzise, dar nu se poate stabili ca teza generala si absoluta ideea ca legea justifica pe acela care, printr-un mijloc oarecare, pregatit dinainte, omoara un hot.

G. Penso, Legitima aparare, p. 108

Altii11, plecand de la cerinta proportionalitatii intre atac si riposta, pun la indoiala justetea exonerarii de raspundere a proprietarului care instaleaza arme cu descarcare automata in curtea sa, si, in fine, altii, care sustin ca in asemenea imprejurari legitima aparare este exclusa.

b) Atac imediat. Atacul imediat poate fi iminent sau in curs de executare.

- Atac iminent (laesio inchoata). Institutia legitimei aparari isi gaseste ratiunea reglementarii sale tocmai in necesitatea salvgardarii unor interese sau valori amenintate de o agresiune injusta. De aceea, este firesc sa se creeze posibilitatea concreta de a evita consecintele nocive ale atacului, posibilitate ce ar fi simtitor redusa daca cel atacat nu ar avea latitudinea sa se apere decat dupa declansarea atacului cand, de multe ori, prejudiciul nu mai poate fi inlaturat sau poate fi inlaturat, dar cu greutate.

Literatura juridica12 este de acord ca ar fi absurd sa se pretinda sa te aperi numai dupa declansarea atacului, ceea ce ar legitima numai riposta dupa prejudicierea intereselor sau valorilor protejate.

Practica noastra judiciara a statuat in mod constant ca nu este necesar sa se astepte inceperea atacului pentru a se riposta13 si ca apararea este legitima in intervalul de timp de cand atacul este iminent si pana in momentul in care s-a consumat1

Prin iminenta se intelege situatia in care atacul este gata sa se produca, a carui desfasurare imediata este real posibila.

Inceputul realizarii atacului trebuie sa fie insa atat de iminet, incat persoana constransa sa reactioneze nu ar fi actionat in acel moment, ar fi fost expusa unui pericol direct si ineluctabil. Atacul va fi considerat iminent

I. Tanoviceanu, Tratat de drept si procedura penala, vol. I, p. 889

Penso G., Studi di diritto e procedura penale, p. 584

numai in cazul in care din imprejurarile de fapt se poate deduce pericolul la care se gaseste expus cel impotriva caruia se declanseaza atacul, fiindca numai in acest fel se va putea realiza proportionalitatea dintre aparare si gravitatea pericolului.

Iminenta atacului trebuie sa rezulte din elemente obiective, manifestari materiale care sa puna in evidenta intentia agresorului de a savarsi atacul cu siguranta15.

Formarea convingerii despre desfasurarea unui atac, temerea de atac, trebuie analizate intotdeauna in lumina unor criterii obiective.

In practica noastra juridica s-a considerat ca exista atac iminent si in cazurile in care lovitura mortala nu a fost data in cursul atacului initial, daca desfasurarea faptelor a debutat cu un atac injust din partea victimei care a continuat sa aiba o atitudine agresiva.

Legitimitatea apararii atacului poate reiesi si din imprejurarea ca cel atacat, fiind lovit de agresor, urmarit apoi de acesta impreuna cu alti insotitori in formatie de atac, si incojurat, in locul in care s-a refugiat, acestia au ramas in aceeasi pozitie si dupa somatiile lui16.

In concluzie, la caracterizarea atacului ca imediat trebuie sa se tina seama in special de natura si intensitatea atacului, unite cu posibilitatile existente de aparare pentru paralizarea sau inlaturarea pericolului.

- Atac inceput sau in curs de executare. Acest moment nu ridica nici o problema intrucat declansarea atacului si continuarea lui impun luarea unor pozitii de aparare-riposta din partea celui atacat, intentiile nocive ale agresorului fiind manifestate.

V. Dongoroz, Drept penal, p. 450

Trib. Supr., Col. pen. dec. nr. 432/15.01961

Trib. Supr., Col. pen. dec. nr. 1020/02.09.1961

Trib. Supr., Col. pen. dec. nr. 305/03.03.1962

O problema care ar merita sa fie discutata este aceea a atacurilor imbracand forma fie a infractiunii continue, fie a celei continuate.

In cazul infractiunii continue (de exemplu, sechestrarea de persoane), atata timp cat nu intervine o actiune in sens invers care sa puna capat prelungirii in timp a activitatii infracationale, riposta victimei infractiuii se va considera ca fiind facuta impotriva unui atac in curs de executare.

Cu alte cuvinte, atacul este considerat in curs de executare pana in momentul in care se pune capat agresiunii17.

La infractiunile continuate insa, in care fiecare dintre actiuni reprezinta infractiuni obiectiv independente, situatia se schimba; persoana

atacata nu mai poate reactiona oricand, adica in intervalul dintre actiunile care constituie infractiunea continuata, ci numai cu ocazia fiecarei actiuni infractionale distincte, deci in fata unui atac care sa indeplineasca toate conditiile cerute pentru justificarea apararii, printre care si iminenta.

Un alt aspect de analizat este cel care se refera la continuitatea atacului ca element obiectiv. Aceasta, in legatura cu rezolvarea situatiei in care agresorul, dupa un atac initial, este dezarmat sau imobilizat.

In cazul in care a fost dezarmat si trantit la pamant sau a incercat sa fuga, actiunile intreprinse de cel atacat, dupa acest moment, sunt considerate ca fiind efectuate dupa consumarea atacului, deoarece se gasea in afara de orice pericol.

Daca insa, agresorul, desi imobilizat, este pe punctul de a scapa, fiind mai in putere si avand asupra sa o arma cu care incercase mai inainte sa-l loveasca si pe care voia s-o foloseasca din nou, sau, dezarmat, continua sa atace, apararea va fi considerata ca fiind intreprinsa pentru inlaturarea unui

Trib. Supr., Col. pen. dec. nr. 1383/02.12.1961

Trib. Supr., Col. pen. dec. nr. 627/1966

atac in curs de desfasurare.

De asemenea, s-a aratat in legatura cu atentatele impotriva avutului obstesc sau personal ca actualitatea atacului nu se limiteaza la momentul consumarii sustragerii bunului, ci se extinde si asupra actelor de violenta care se exercita de catre infractor pentru pastrarea bunului sustras18.



- Atac consumat. Atacul se considera consumat cand agresiunea a luat sfarsit. Din acest moment, orice riposta ia aspectul unei razbunari, devenind la randul ei o agresiune.

Faptul fiind o infractiune, faptuitorul va fi sanctionat potrivit legii; desigur insa ca la individualizarea pedepsei se va tine seama de

circumstantele care au determinat-o. Starea de manie neconstituind o cauza de exonerare a raspunderii, ea va fi totusi avuta in vedere, corelata cu cauza care a generat-o ca element de individualizare la dozarea pedepsei.

2. Atacul din punct de vedere juridic.

Am examinat mai sus caracteristicile atacului privit din punct de vedere obiectiv, ca o stare de fapt care pericliteaza anumite relatii sociale.

Atacul ca atare este un fapt juridic, producator deci de consecinte juridice, care ramane insuficient caracterizat pentru a legitima o aparare.

Prin natura ei, legitima aparare, ca institutie juridica, isi gaseste ratiunea, printe altele, in faptul ca relatiile sociale sunt incalcate in mod deliberat de agresor, a carui fapta nu poate fi justificata de vreun temei legal, fiind deci injusta.

Trib. Supr., Col. pen. dec. nr. 719/13.03.1958

2.1. Atacul injust. Orice atac care incalca un interes obstesc sau pune in pericol persoana fizica ori produce un prejudiciu bunurilor sale, incalcand normele juridice, este injust (contra jus). Este injust deci atacul care nu are nici un temei juridic legal sau de fapt care sa-l justifice19.

Sunt cazuri in care chiar exercitiul unui drept ia aspectul unui atac injust, intrucat realizarea drepturilor nu se poate face prin violenta20

Daca proprietarul unor bunuri detinute fara drept de o alta persoana vrea sa reintre in posesia lor, prin violenta, savarseste un atac injust. In legatura cu atacul proprietarului deposedat urmeaza a se face o discutie intre atacul care pune in pericol persoana care detine bunurile pe nedrept si atacul care nu pune in pericol decat "drepturile" celui atacat. In primul caz, va exista legitima aparare, in al doile caz nu, fiindca atacul nu punea in pericol un interes legitim al celui atacat, el detinand bunurile proprietarului agresor fara drept.

a) Subiectivarea caracterului injust. In legatura cu injustetea atacului, in literarura juridica s-a pus problema daca atunci cand legea impune conditia "atacului injust" are in vedere sau nu pozitia psihica a agresorului, adica daca cere ca agresorul sa aiba sau nu capacitatea psiho-fizica de a-si da seama ca fapta pe care o savarseste constituie o agresiune.

Unii au sustinut ca "injustul" se determina in mod obiectiv, independent de orice relatie cu opinia agresorului pe considerentul ca o cauza de "iresponsabilitate subiectiva" nu sterge caracterul infractional al actelor comise, intrucat ceea ce intereseaza este faptul real daca cel atacat se gaseste in fata unei agresiuni care ii ameninta nelegitim sfera sa de interese.

Potrivit acestui punct de vedere, in care injustul este orice fapta umana

V. Dongoroz si colectiv, Drept penal roman, p. 352

V. Dongoroz, Drept penal, p. 450

contrara normelor de drept, atat persoanele alienate mintal, cat si minorii fara discernamant pot savarsi atacuri injuste si, ca atare, impotriva lor se poate riposta in stare de legitima aparare.

Majoritatea autorilor sunt insa de parere contrarie, si anume ca injustul trebuie considerat nu numai din punctul de vedere al persoanei atacate, ci si din punctul de vedere al agresorului.

Intr-adevar, aceasta cerinta trebuie implinita intrucat atacul provenit din partea unei persoane care nu este capabila de a actiona voluntar, care nu are semnificatia juridica a faptei sale, nu poate imbraca caracter de just sau injust.

Cand legea se refera la un atac injust, acest atac este privit ca o actiune sau o inactiune care incalca raporturi juridice existente intre persoane care au capacitate penala, care pot deci actiona in conformitate sau contrar exigentelor juridice.

In asemenea imprejurari, in cazul unui atac din partea unei persoane iresponsabile, lipsa conditiei "atacului injust" face ca persoana atacata sa nu se gaseasca in stare de legitima aparare. Aceasta nu inseamna ca ea va fi constransa sa ramana inerta in fata primejdiei. Ea va putea raspunde prin violenta in fata unui atac care, desi nu este injust, reprezinta totusi un pericol material care plaseaza persoana in stare de necesitate21.

Potrivit acestui punct de vedere, un atac din partea unei persoane capabile impotriva unui iresponsabil care reactioneaza nu va crea acestuia o stare de legitima aparare. Impunitatea persoanei alienate se va face pe temeiul iresponsabilitatii si nu a legitimei aparari, deoarece ea nu va avea animus defendendi si, implicit, nici semnificatia atacului injust al agresorului.

V. Dongoroz, Drept penal, p. 450

Aceasta distinctie are nu numai interes teoretic, ci si unul practic, deoarece daca in cadrul legitimei aparari posibilitatea evitarii pericolului prin fuga nu constituie o cauza de inlaturare a beneficiului impunitatii, in cazul starii de necesitate care cere ca pericolul sa nu poata fi altfel inlaturat, este o imprejurare care impiedica realizarea starii de necesitate.

Tot in conditiile starii de necesitate va riposta si cel atacat de o persoana care beneficiaza de o cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei (eroare, stare de necesitate) pentru acelasi motiv, ca atacul nu este injust .

b) Atacul injust si infractiunea. O alta problema controversata este aceea referitoare la faptul daca atacul injust trebuie sa fie sau nu o infractiune.

Majoritatea autorilor22 sunt de acord ca atacul nu trebuie sa intruneasca neaparat elementele unei infractiuni, fiind suficient ca agresiunea sa fie contrara unui drept subiectiv, sa fie deci ilegala.

Este posibil in practica ca o fapta savarsita in legitima aparare sa fie indreptata impotriva unui atac care nu este infractiune. Astfel, s-a considerat ca impiedicarea prin violenta a unei persoane care incearca sa se sinucida este o actiune exercitata in stare de legitima aparare, desi incercarea de sinucidere nu constituie o infractiune. Cu toate acestea, dreptul la viata ramane un drept protejat de stat, independent de vointa subiectului, si incercarea de sinucidere ia aspectul de atac injust - desi neinfractional - asupra unei valori protejate.

Atacul injust reprezinta deci o fapta cu o sfera mai larga decat infractiunea.

V. Dongoroz, Drept penal, p. 450

Chiar daramarea unei constructii de pe propriul teren poate constitui un atac injust daca ea este facuta in asemenea conditii , incat pune in pericol securitatea vecinului.

2.2. Atacul devenit injust prin depasirea limitelor legitimei aparari. Riposta, pentru a fi legitima, in fata unui atac injust trebuie sa se gaseasca intr-o anumita relatie de proportionalitate cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul. Depasirea limitelor impuse de lege unei aparari proportionale constituie infractiune si, ca atare, riposta ia aspectul unui atac injust.

Daca agresorul nu putea invoca starea de legitima aparare in fata unei aparari proportionale, pentru ca nu infrunta un atac injust, in situatia unei riposte facute prin depasirea limitei apararii agersorul se vede expus la randul sau unui atac injust.



Cu toata vina sa initiala, agresorul, surprins de riposta efectuata dincolo de limitele proportionalitatii, se va gasi, la randul sau, in stare de legitima aparare. Posibilitatea de a riposta legitim restabileste echilibrul juridic dintre parti, in noua situatie realizandu-se o intervertire de pozitie a partilor in conflict cu antrenarea tuturor consecintelor ce decurg.

Iata deci ca un atac injust poate fi cauza altui atac injust sau o stare de legitima aparare poate genera o alta stare de legitima aparare prin schimbarea pozitiei partilor.

Daca in ceea ce priveste depasirea limitelor legitimei aparari cu intentie, rezolvarea problemei nu comporta discutii, in cazul depasirii din culpa s-ar putea ridica serioase rezerve cu privire la justetea ei.

De altfel, s-a aratat ca vina noului "agresor", oricat de deplorabila ar fi, nu este decat o consecinta a atitudinii primului agresor si ea nu poate justifica o stare de legitima aparare care ar avea drept cauza imediata propriul sau delict. Evident ca nu se poate neglija acest aspect esential al preexistentei vinei agresorului, care, la randul sau, a fost atacat, dar aceasta imprejurare nu poate constitui o cauza de inlaturare a conceptului legitimei aparari, care impune conditii obligatorii in exercitarea apararii. Daca primul agresor ar fi lipsit de posibilitatea apararii in fata oricarei riposte, aceasta ar echivala cu desfiintarea conditiilor legale referitoare la aparare, ceea ce este inadmisibil.

2.3. Atacuri permise. Nu poate fi considerata injusta actiunea care cauzeaza un pericol grav daca acea actiune era permisa de lege. Astfel, agresivitatea, in limitele regulamentului in disputele sportive, nu constituie atac injust tocmai datorita faptului ca ea este facuta in conformitate cu regulile prestabilite prin regulamentele oficiale.

In literatura juridica s-a discutat daca anumite violente fizice intre ascendenti si descendenti sau intre soti pot imbraca caracterul de atac injust.

In legislatiile actuale problema nu mai prezinta importanta din trecut, cand "dreptul de corectie" si respectiv "puterea maritala"23 puteau justifica anumite violente. Un atac din partea parintelui care ar prezenta toate caracteristicile unui atac material direct, imediat si injust, ce ar pune in pericol grav persoana copilului, creeaza o stare de legitima aparare pentru acesta din urma.

Nu numai ca atacul este injust, dar el cade sub incidenta legii penale care in art. 306 c. pen. incrimineaza relele tratamente aplicate minorului.

In concluzie, ori de cate ori vor fi intrunite toate conditiile referitoare la existenta atacului si a naturii sale, apararea va fi si legitima. Nu exista alte

N. T. Buzea, Legitima aparare, p. 569

limite stabilite apriori, derogatorii de la prescriptiile legale, pentru anumite situatii speciale.

Sub acest aspect, ramane fara interes examinarea actiunilor intreprinse in legatura cu aplicarea tratamentelor medicale. Doar o interventie chirurgicala care ar pune in pericol grav persoana asupra careia va fi efectuata, facuta fara asentimentul ei sau al membrilor familiei, in caz ca nu si-l poate exprima, si in lipsa unei stari de necesitate, ramane un atac injust si ca atare susceptibil de a i se riposta in legitima aparare.

In cazul in care limitele care fixeaza modul in care se permit anumite violente (de exemplu, in disputele sportive) sunt depasite, actiunea dobandeste caracterul de injust, ea nemaifiind propter jus, ci cantra jus. (De exemplu, daca intr-un meci de hochei unul dintre jucatori foloseste crosa pentru a lovi in cap pe un alt jucator)2

2. Atacuri juste. Atacul este considerat just ori de cate ori el este savarsit in baza unui drept sau unor dispozitii legale si in conditiile acestora.

Oricat de grava ar fi atingerea intereselor persoanei in fata unui asemenea "atac", acesta neavand semnificatia de injust, conditiile starii de legitima aparare nu sunt intrunite.

Condamnatul la moarte, in iminenta executarii sale, nu va putea riposta in legitima aparare, actiunea indreptata impotriva sa fiind nu numai justa, ci si aparand ca o obligatie de a suporta, obligatie ce deriva din sentinta de condamnare25.


Sent. nr. 497/23/02.1966, Revista penala, nr. 11-12/1967

V. Dongoroz si colectiv, Drept penal roman, p. 352

De asemenea, actiunea de prindere a infractorului in momentul savarsirii faptei sau imediat dupa comiterea ei de catre orice persoana nu poate fi considerata atac. Art. 465 alin. 3 C. Pen. acorda acest drept oricarei persoane, astfel incat folosirea violentei pentru a retine pe faptuitor este de atac just.

3. Pericolul pe care il prezinta atacul.

3.1. Gravitatea pericolului. Pentru legitimarea actiunii in aparare, legea impune conditia ca atacul sa puna in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori interesul obstesc.

Caracterul grav al pericolului rezulta din imprejurarea ca el ameninta cu producerea unor consecinte ireparabile sau usor de remdiat. Daca consecintele sunt reparabile sau usor de remediat, apararea inceteaza de a mai fi legitima, nemaifiind comandata de nevoia apararii pe aceasta cale. O asemenea conditie apare ca fireasca daca tinem seama de fundamentul legitimei aparari. Numai pericolul grav poate declansa in persoana atacata sau intervenienta resorturi care impiedica o diriguire normala a vointei si o fac sa actioneze sub presiunea unei constrangeri generate si intretinute de aparitia si mentinerea situatiei de pericol. Numai existenta pericolului grav poate determina acea constrangere psihica care sa invedereze lipsa vinovatiei.

Determinarea gravitatii pericolului se face in rapot de circumstantele rele din momentul agresiunii si nu ex post, dupa criterii abstracte. Practicienii dreptului vor trebui sa analizeze toate circumstantele concrete pentru a desprinde gravitatea pericolului agresiunii.

Din tot acest ansamblu de date obiective (valoarea reala a obiectului apararii) si subiective (conditia reala in care se gasea persoana atacata) se poate trage concluzia in ce masura faptuitorul a avut sau nu posibilitatea de a rezista constrangerii psihice provocate de gravitatea pericolului. Nu orice atac creeaza o stare de pericol grav. S-a statuat ca actiunea violenta care constituie o fapta obisnuita in relatiile dintre parti (bataia aplicata victimei) nu poate crea un pericol de natura a impune reactii in stare de legitima aparare.

3.2. Pericol actual. Din cele aratate mai sus a rezultat ca pericolul si leziunea urmeaza a fi analizate intr-o stransa interdependenta, in sensul ca, pe de o parte, fara probabilitatea unei prejudicieri, nu exista pericol, iar pe de alta parte, ca leziunea, ca o consecinta, urmeaza imediat starii de pericol.

Actualitatea pericolului indica ca producerea unei leziuni este iminenta sau probabila in conditiile declansarii sau iminentei atacului. Intr-un pericol prezent, actual, leziunea este potentiala, viitoare.

Din momentul in care leziunea s-a produs, este efectiva, nu se mai poate vorbi de pericol intrucat amenitarea producerii leziunii s-a transformat in realizare. In acest caz, valoarea respectiva nu mai are cum sa fie aparata, victima avand alte cai pentru reintegrarea dreptului sau.

In opozitie cu pericolul actual, pericolul trecut sau viitor reprezinta cazuri de impiedicare a realizarii conditiilor legitimei aparari.

In cazul in care probabilitatea producerii leziunii, existenta la un moment dat, nu s-a verificat sau a disparut, valorile protejate nemaifiind amenintate, oricare aparare devine inutila.

Cu atat mai putin este justificata o reactie in fata unui pericol viitor. Reactia defensiva isi gaseste legitimarea, potrivit legii, in faptul existentei unui atac desfasurat sau iminent. Un pericol viitor exclude insasi ideea de constrangere psihica in reactia persoanei, astfel incat aceasta, actionand pentru evitarea unui pericol viitor, savarseste o fapta care ii va antrena intreaga raspundere.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate