Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
PERSOANA JURIDICA IN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT


PERSOANA JURIDICA IN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT




PERSOANA JURIDICA IN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT

1. Notiuni introductive

Rolul persoanelor juridice in cadrul relatiilor internationale. Atat relatiile economice internationale, cat si raporturile politice, culturale, sociale ori umanitare se realizeaza intr-o masura din ce in ce mai mare prin persoanele juridice. Se deosebesc persoanele juridice care tin de sistemul de drept al unui stat, de exemplu cele romane si persoanele juridice care se incadreaza in ordinea de drept internationala, din care fac parte, de exemplu, statele, O.N.U. si institutiile specializate ale acesteia. De aici rezulta importanta persoanelor juridice. Fenomenul fuziunii societatilor comerciale pe plan national si international si amploarea pe care au luat-o investitiile straine de capital in diverse state, au condus la internationalizarea societatilor comerciale, aparand societatile multinationale, sau transnationale. In cadrul Comunitatii Economice Europene se observa preocuparea pentru coordonarea reglementarilor juridice privind societatile comerciale si pentru crearea unor societati europene, care s-ar putea prezenta sub forma de societati de tip european. Dupa cel de-al doilea razboi mondial au aparut asa numitele societati internationale care sunt create prin tratate.




Categorii de persoane juridice de drept intern. Dreptul unor tari deosebeste intre persoanele juridice de drept public si cele de drept privat. Apartin acestei din urma categorii societatile, asociatiile si fundatiile. Societatile sunt de persoane si societati de capitaluri. Societatea pe actiuni si societatea cu raspundere limitata sunt principalele persoane juridice.

O forma de investitie straina in tara noastra este constituirea de societati comerciale, filiale sau sucursale, cu capital integral strain sau in asociere cu persoane fizice sau persoane juridice romane, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale. Potrivit acestei legi, art. 2, formele societatilor comerciale sunt: 1) societatea in nume colectiv; 2) societatea in comandita simpla; 3) societatea in comandita pe actiuni; 4) societatea pe actiuni; 5) societatea cu raspundere limitata. Legea pentru persoanele juridice din 6 februarie 1924 reglementeaza asociatiile si fundatiile ca persoane juridice. Societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane (art. 1 din Legea nr. 31/1990).

Persoane juridice nationale si persoane juridice straine. Activitatea persoanelor juridice in relatiile economice internationale pune doua probleme:

a) Determinarea apartenentei la un anumit stat a persoanelor juridice, adica daca sunt romane sau straine. Aceasta este problema nationalitatii persoanelor juridice. Normele juridice ale fiecarei tari stabilesc criteriile cu ajutorul carora se determina nationalitatea persoanelor juridice. In consecinta, normele noastre juridice determina care persoane juridice sunt romane si care sunt straine, de exemplu bulgare, ungare, italiene, franceze etc. Anumite aspecte privind persoana juridica sunt carmuite de legea nationala a acesteia. In acest fel, determinarea nationalitatii persoanelor juridice inseamna stabilirea domeniului de aplicare a legilor proprii fata de cele straine adica solutionarea conflictului de legi.

b) Conditia persoanei juridice straine. Aceasta prezinta doua aspecte:

- Recunoasterea extrateritoriala a persoanei juridice, adica daca se recunoaste intr-o anumita tara, de exemplu la noi, persoana juridica straina respectiva;

- In caz afirmativ, ce drepturi se acorda persoanei juridice straine recunoscute.

Cele doua probleme se ivesc in ordinea mentionata. Intr-adevar, nu se poate vorbi de conditia persoanei juridice straine decat dupa ce s-a stabilit ca este vorba de o asemenea persoana juridica, adica straina.

Exercitarea drepturilor recunoscute persoanei juridice straine tine de conflictul de legi, caci se pune intrebarea de a sti dupa care lege se face aceasta.

Prin urmare, persoana juridica in dreptul international privat ridica unele aspecte care apartin conflictului de legi si unele aspecte care apartin conditiei persoanei juridice straine. Aspecte privind conflictul de legi se impletesc cu cele privind conditia juridica a persoanei juridice straine.

Statutul personal al persoanei juridice. Orice persoana juridica este supusa legii unei anumite tari. Intr-adevar persoana juridica nu poate exista decat daca s-a intemeiat potrivit unor dispozitii legale, nu poate functiona decat tot potrivit unor dispozitii legale. Aceste dispozitii sunt diferite de la o tara la alta. De aceea se pune problema determinarii legii persoanei juridice care reglementeaza statutul sau personal. Persoana juridica este carmuita de legea sa nationala. Aceasta lege determina statutul persoanei juridice prin care intelegem ansamblul problemelor privind persoana juridica supuse reglementarii legii sale nationale. Prin urmare, orice persoana juridica are un statut personal care este determinat de legea sa nationala. Art. 41 si 42 din Legea nr. 105/1992 se refera la statutul organic al persoanei juridice, care desemneaza in principal, urmatoarele: a) capacitatea acesteia; b) modul de dobandire si de pierdere a calitatii de asociat; c) drepturile si obligatiile ce decurg din calitatea de asociat; d) modul de alegere, competentele si functionarea organelor de conducere ale persoanei juridice; e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii; f) raspunderea persoanei juridice si a organelor ei fata de terti; g) modificarea actelor constitutive; h) dizolvarea si lichidarea persoanei juridice. Criteriul dupa care se determina legea nationala a persoanei juridice nu este acelasi in diferite legislatii.

Sectiunea a II-a

Nationalitatea persoanei juridice

1. Notiunea de nationalitate a persoanei juridice. Cele doua opinii in materie. Pornind de la asemanarile existente intre persoana fizica si juridica, s-a considerat ca si acestea din urma au nationalitate, dupa cum persoanele fizice au cetatenie (nationalitate in terminologia literaturii din unele tari). Nationalitatea persoanei juridice reprezinta apartenenta acesteia la un stat. Se considera ca nu este nici o dificultate sa se extinda notiunea de nationalitate la persoanele juridice, deoarece aceasta exprima mai mult decat legatura politica dintre o persoana si stat, ea exprima apartenenta persoanei la un stat, servind pentru determinarea statutului juridic al persoanei. Desigur ca nationalitatea persoanei juridice nu este identica nationalitatii (cetateniei) persoanei fizice si nici nu produce aceleasi consecinte juridice la care da nastere cetatenia persoanei fizice. Avandu-se in vedere aceste deosebiri, in literatura juridica s-a exprimat si parerea ca nu se poate aplica notiunea de nationalitate persoanei juridice. Totusi, se foloseste, in general, notiunea de nationalitate a persoanei juridice, exprimand apartenenta ori legatura acesteia cu un anumit stat. In acest sens se poate vorbi, de exemplu, de persoane juridice romane, franceze etc. Art. 40 din Legea nr. 105/1992 arata ca persoana juridica are nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.

2. Importanta nationalitatii persoanei juridice. Determinarea nationalitatii persoanei juridice prezinta importanta din mai multe puncte de vedere:

a) Orice persoana juridica are un statut personal, care este carmuit de legea nationala a acesteia. In lipsa nationalitatii, nu s-ar putea cunoaste legea aplicabila statutului ei juridic.

b) In ceea ce priveste regimul strainilor, exista deosebire intre persoanele juridice nationale si cele straine; deosebirea intre aceste doua categorii de persoane juridice se face cu ajutorul nationalitatii. Asadar, pentru persoanele juridice straine se pune problema recunoasterii lor extrateritoriale si a drepturilor si obligatiilor pe care le pot avea intr-o tara in care nu au calitatea de persoane juridice nationale.

c) Nationalitatea persoanelor juridice serveste pentru determinarea domeniului de aplicare a tratatelor internationale. Astfel, de exemplu, nationalitatea persoanei juridice serveste pentru determinarea acelor persoane juridice care beneficiaza de prevederile tratatului international si, implicit, determinarea acelora carora li se aplica tratatul. Tot astfel, nationalitatea serveste pentru aplicarea regimului national al clauzei natiunii celei mai favorizate ori a conditiei reciprocitatii care ar fi prevazute intr-un tratat international.

d) pentru apararea unor interese considerate importante, unele state iau masuri de protectie deosebita, intr-un domeniu de activitate, de exemplu pescuitul, impotriva persoanelor juridice care nu sunt nationale sau impotriva persoanelor juridice care au o anumita nationalitate.

e) In relatiile internationale au dobandit o insemnatate sporita organizatiile economice internationale de drept intern. Asa fiind, intereseaza sa se determine statutul personal al acestora. Astfel, de exemplu, societatile cu participare romaneasca si straina au nationalitate romana daca sunt constituite in tara noastra unde isi au sediul social si sunt straine daca sunt constituite in strainatate.

3.Determinarea nationalitatii persoanei juridice. Nationalitatea persoanei juridice se determina potrivit anumitor criterii. Acestea sunt:

a) Criteriul vointei fondatorilor persoanei juridice. Acest criteriu reprezinta o aplicare a principiului autonomiei de vointa in materia determinarii nationalitatii persoanei juridice. Fondatorii determina nationalitatea persoanei juridice prin actul constitutiv si statut, astfel cum ar fi mai convenabil in raport de interesele lor. In general, acest criteriu nu este acceptat in literatura juridica, deoarece, pe de o parte, natura contractuala a persoanei juridice, de exemplu a societatii, nu exprima in intregime esenta ei juridica si, pe de alta parte, acest criteriu nu asigura respectarea normelor cu caracter imperativ, dictate pentru a ocroti interesul obstesc si pe cel al tertilor.

b) Criteriul teritorialitatii conducerii (sediul social). Potrivit acestuia, persoana juridica are nationalitatea tarii unde isi are sediul social, adica locul unde se gaseste conducerea sa. Sediul trebuie sa fie real stabilit pe teritoriul acelui stat, astfel ca persoana juridica sa aiba centrul sau administrativ, adica principalele organe de conducere pe acel teritoriu. Daca persoana juridica are mai multe organe de conducere situate in tari diferite sediul persoanei juridice este in tara in care se afla organul superior care are conducerea intregii persoane juridice. Sediul social mai trebuie sa fie serios, adica stabilit intr-o tara cu care persoana juridica are o legatura semnificativa. In cazul in care sediul social ar fi intr-o tara care nu prezinta suficiente legaturi cu persoana juridica, dar a fost acolo stabilit numai pentru anumite avantaje avute in vedere, sediul desi ar fi real, el nu este serios, si deci nu ar putea sa serveasca la determinarea nationalitatii persoanei juridice. In sustinerea acestui criteriu se invoca, printre alte argumente, faptul ca majoritatea covarsitoare a actelor juridice care leaga persoana juridica respectiva se incheie de organele ei de conducere si deci pentru rezolvarea problemelor privind drepturile organelor este cazul sa se aplice legea tarii pe teritoriul careia functioneaza aceste organe. Acest criteriu este adoptat in practica franceza, belgiana si R.F.G.

c) Criteriul locului de inregistrare a statutului persoanei juridice (incorporation), adica locul unde au fost indeplinite formalitatile pentru constituirea persoanei juridice, chiar daca sediul social ar fi in alta tara.





Acest criteriu este practicat de S.U.A., Anglia si Olanda. El permite persoanei juridice sa fie supusa legii statului in conformitate cu care a fost infiintata si sa se bucure de protectia acelui stat indiferent care ar fi locul unde se desfasoara activitatea persoanei juridice ori s-ar afla sediul sau social.

d) Criteriul unde se gaseste centrul activitatii economice a persoanei juridice. Potrivit acestui criteriu, persoana juridica are nationalitatea tarii unde se gaseste centrul activitatii sale, locul unde se gasesc minele, uzinele. Acest criteriu a fost parasit de practica judecatoreasca europeana, deoarece uneori este foarte greu de determinat locul activitatii economice, anume cand aceasta activitate se desfasoara pe teritoriul mai multor tari. Acest criteriu a fost reluat de legislatia tarilor in curs de dezvoltare pentru a da posibilitatea acestor state de a reglementa persoanele juridice care actioneaza aici, desi capitalul este strain.

e) Criteriul controlului. S-a considerat ca in unele cazuri persoana juridica are o nationalitate aparenta si ca cele patru criterii juridice nu pot fi folosite pentru a descoperi caracterul real al persoanei juridice. S-a recurs la criteriul controlului. Potrivit acestuia, nationalitatea persoanelor juridice se determina, fie dupa apartenenta conducatorilor persoanei juridice, fie dupa cetatenia asociatilor, fie dupa nationalitatea capitalului social, fie dupa cetatenia acelora in folosul carora se desfasoara activitatea persoanei juridice.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, practica internationala a revenit la criteriile anterioare, pentru determinarea nationalitatii persoanei juridice, cu unele exceptii.

Criteriul controlului este folosit si atunci cand se pune problema atribuirii unor drepturi cu caracter special. Astfel, numai persoanele juridice "nationale" au dreptul sa posede nave, aeronave, sa primeasca in concesiune exploatarea energiei hidraulice, a minelor, sa se foloseasca de avantajele speciale acordate prin tratate, in mod reciproc, supusilor din statele contractante. Criteriul controlului este folosit in unele tratate internationale pentru a se putea face deosebirea intre persoanele juridice nationale si persoanele juridice straine. Se foloseste criteriul controlului si atunci cand anumite masuri discriminatorii se aplica persoanelor juridice straine. In dreptul francez, acest criteriu se aplica pentru determinarea nationalitatii bancilor.

f) Criterii mixte. Acestea rezulta din folosirea concomitenta a mai multor criterii din acelea aratate, de exemplu sediul social cumulativ cu locul constituirii persoanei juridice sau sediul social luat impreuna cu cetatenia asociatilor ori a celor aflati in conducerea persoanei juridice.

Dreptul roman. In ce priveste dreptul nostru, determinarea nationalitatii persoanei juridice se face in felul urmator:

a) In tratatele de asistenta juridica incheiate de tara noastra cu unele tari este primit criteriul locului constituirii (al inregistrarii). Intr-adevar, aceste tratate fac vorbire de "persoanele juridice infiintate pe baza prevederilor legale ale Partii contractante" respective.

b) Potrivit altor tratate, nationalitatea persoanei juridice se determina dupa criteriul locului constituirii si cel al sediului social luate in mod cumulativ. Astfel, tratatul de comert si navigatie incheiat cu Japonia in 1970 (ratificat prin dec. nr. 22/1970) acorda anumite avantaje pe baza de reciprocitate persoanelor juridice care au fost organizate in conformitate cu legile uneia din partile contractante si au sediul pe teritoriul acesteia.

g) In cazul in care nu exista un acord international, determinarea nationalitatii persoanei juridice se face potrivit dreptului comun in materie, care este in sensul criteriului sediului social.

Nationalitatea persoanei juridice se determina dupa legea forului. Spre deosebire de legea potrivit careia se determina cetatenia persoanei fizice, nationalitatea persoanei juridice se determina dupa lex fori, deci dupa criteriul prevazut de aceasta lege, fara a deosebi daca persoana juridica in discutie urmeaza sa i se atribuie nationalitatea forului ori o nationalitate straina si nici daca statul strain (a carui nationalitate se atribuie persoanei juridice respective) recunoaste ori nu nationalitatea atribuita acelei persoane juridice. Problema determinarii nationalitatii intereseaza mai ales cand exista mai multe elemente de extraneitate privind persoana juridica, de exemplu locul constituirii si cel al sediului social sunt in tari deosebite, fiecare putand duce, potrivit legislatiei statelor respective, la determinarea unei alte nationalitati a acelei persoane juridice. Asadar, in cazul persoanelor juridice este posibil ca, potrivit legii forului, sa se atribuie persoanei juridice, o nationalitate straina, in raport de criteriul prevazut pentru determinarea nationalitatii persoanelor juridice. In stabilirea nationalitatii persoanei juridice, lex causae este legea forului.

Schimbarea nationalitatii persoanei juridice. Avand in vedere criteriile pentru determinarea nationalitatii persoanei juridice, rezulta ca schimbarea nationalitatii persoanei juridice intereseaza mai ales in cazul schimbarii sediului ei social dintr-un stat in altul. In legatura cu aceasta schimbare a sediului social al persoanei juridice se pot ridica unele probleme:

a) Daca este ori nu posibila asemenea schimbare care sa aiba ca efect mentinerea personalitatii juridice si schimbarea nationalitatii ei. Intr-o prima parere, se considera ca mutarea sediului social al persoanei juridice de pe teritoriul unui stat pe teritoriul altuia nu se poate face in mod valabil; daca se doreste acest lucru, urmeaza ca mai intai sa se dizolve persoana juridica si sa intre in lichidare, iar apoi sa se intemeieze o noua persoana juridica in statul unde se stabileste si actualul sediu social, ceea ce exclude ideea continuitatii personalitatii juridice in cauza. Pentru aceasta solutie se invoca urmatoarele argumente:

- personalitatea juridica este conferita de legea tarii unde s-a constituit, iar aceasta personalitate nu se mai poate mentine (supravietui) daca persoana juridica inceteaza de a mai fi supusa acestei legi;

- societatea s-a constituit printr-un contract, iar partile au ales legea aplicabila (deci si societatii), astfel ca ele nu pot sa supuna societatea unei alte legi, caci in realitate ar fi vorba de un nou contract, in raport de cel anterior;

- nu se pot aduce modificari esentiale statutului persoanei juridice care ar insemna schimbarea formei acesteia, de exemplu sa se transforme o societate cu raspundere limitata in societate pe actiuni; acest lucru este posibil prin dizolvarea si lichidarea societatii existente si apoi intemeierea uneia de felul aceleia care se doreste.

Intr-o a doua parere, se considera ca personalitatea juridica a societatii poate supravietui transferului international al sediului social, schimbandu-se nationalitatea acesteia. Se invoca urmatoarele argumente pentru aceasta opinie:

- personalitatea juridica nu se intemeiaza pe conceptia fictivitatii, ci pe aceea a realitatii juridice in sensul ca legea nu creeaza persoana juridica, ci stabileste conditiile care daca se indeplinesc se acorda calitatea de subiect colectiv de drept;

- in unele legislatii, este posibila modificarea esentiala a statutului persoanei juridice, iar transferul international al sediului social nu inseamna o modificare mai importanta decat in cazul mentionat. Rezulta ca cele doua opinii reprezinta aspecte particulare (in aceasta materie) ale celor doua teorii privind personalitatea juridica; fictivitatea si realitatea persoanei juridice;

b) In cazul admiterii schimbarii sediului social al persoanei juridice dintr-o tara in alta, care sunt conditiile legale in care acest lucru este posibil ? Mai intai trebuie precizat ca schimbarea internationala a sediului social este supusa atat legii tarii unde aceasta se gaseste, cat si celei a tarii unde el urmeaza sa se mute. In consecinta, trebuie indeplinite cerintele legale pentru transferul sediului social prevazute de ambele legi.

Aceasta inseamna ca schimbarea sediului social si continuitatea personalitatii juridice sunt posibile daca ambele legi contin dispozitii in acest sens. In ce priveste domeniul de aplicare al acestor legi, trebuie precizat ca hotararea pentru schimbarea sediului social al persoanei juridice trebuie sa fie valida potrivit legii nationale (actuale) a persoanei juridice, care poate diferi in raport de felul persoanei juridice, de exemplu societate in nume colectiv, ori societate pe actiuni, iar conditiile pentru dobandirea noii nationalitati sunt supuse legii tarii unde urmeaza sa se stabileasca noul sediu social, din care fac parte si cele pentru adaptarea statutului persoanei juridice daca este cazul.

Noul sediu social al persoanei juridice trebuie sa fie real, adica sa nu aiba caracter fictiv, si sa fie serios, adica sa nu aiba caracter fraudulos.

Conditiile de publicitate trebuie indeplinite, in mod corespunzator, in ambele tari.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 105/1992, fuziunea unor persoane juridice de nationalitati diferite poate fi realizata daca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de cele doua legi nationale aplicabile statutului lor organic.

c) Schimbarea sediului social al persoanei juridice determina schimbarea legii nationale a acesteia, aparand astfel un conflict mobil de legi si se pune problema de a determina domeniul de aplicare in timp al celor doua legi nationale.

Dupa care lege se califica notiunea de sediu social? S-a aratat (supra nr. 4) ca nationalitatea persoanei juridice se determina dupa criteriul stabilit de legea forului. In cazul in care acest criteriu este sediul social se pune intrebarea de a sti dupa care lege se califica pentru a se determina apoi nationalitatea persoanei juridice. Pornindu-se de la calificarea notiunii de domiciliu pentru persoana fizica, parerile au fost extinse si pentru sediul persoanei juridice. In acest sens, au fost propuse urmatoarele solutii:

a) Sediul social se determina potrivit legii nationale a persoanei juridice. Impotriva acestei solutii se formuleaza critica in sensul ca nu se poate cunoaste nationalitatea persoanei juridice pana nu se cunoaste sediul social al acesteia, iar sediul social nu se poate stabili pana nu se cunoaste nationalitatea persoanei juridice (argumentul cercului vicios);




b) Sediul social se determina dupa legea teritoriala (lex loci) a persoanei juridice, adica aceea unde aceasta se gaseste. Nici aceasta solutie nu este in afara de critica, deoarece in cazul in care persoana juridica are mai multe elemente de extraneitate, de exemplu activitatea se desfasoara intr-o tara, adunarea generala a asociatilor se intruneste in alta, iar consiliul de administratie se gaseste intr-o a treia tara, nu se poate stabili locul unde se considera ca exista persoana juridica decat daca se cunoaste legea in raport de care se determina apoi locul unde este situata persoana juridica, deci de asemenea intalnim cercul vicios;

c) Sediul social se determina dupa legea tarii unde fondatorii au stabilit sediul statutar al persoanei juridice (cele doua sedii putand sa nu coincida), deci dupa legea autonomiei, deoarece sediul - ca si domiciliul persoanei fizice - presupune doua elemente si anume un fapt, adica asezarea, resedinta, si o intentie, adica asezarea s-a facut intr-un anumit loc cu scopul de a avea acolo domiciliul sau sediul, iar ambele aceste elemente sunt expresia vointei persoanei. In cazul acestei solutii, ar insemna ca statul pe teritoriul caruia se stabileste sediul social nu are nici o atributie in aceasta privinta, desi fiecare stat este indreptatit sa determine conditiile in care se poate stabili domiciliul sau sediul social pe teritoriul sau;

d) Sediul social se determina dupa legea aplicabila efectelor pentru care aceasta intereseaza, de exemplu daca este vorba de determinarea competentei jurisdictionale, sediul social se califica dupa legea forului, iar daca este vorba de stabilirea sediului social pentru perceperea de impozite, mai larg pentru functionarea unui serviciu public, calificarea se face dupa legea acestui serviciu public. Potrivit acestei solutii, notiunea sediului social nu este unitara, fiind determinata de legi diferite, aplicabile efectului pentru care intereseaza stabilirea acestuia. De asemenea, solutia se poate aplica daca efectul sediului social (pentru care intereseaza determinarea acestuia) este independent de acest sediu social;

e) Sediul social se determina dupa legea forului. S-a aratat ca uneori asemenea calificare este secundara, astfel ca aceasta nu se face dupa legea forului, ci dupa lex cause;

f) In Conventia de la Haga din 1956 privind recunoasterea personalitatii juridice a societatilor, asociatiilor si fundatiilor se prevede (art. 2) ca potrivit legii statului contractant se poate considera ca sediul social real se gaseste pe teritoriul sau (deci dupa legea acestuia) ori pe teritoriul unui alt stat care cunoaste de asemenea criteriul sediului social pentru atribuirea personalitatii juridice (deci calificarea se face dupa legea primului stat), in aceste cazuri nerecunoscandu-se personalitatea juridica acordata de legea locului constituirii si cea a sediului statutar. Rezulta ca sediul social se determina altfel decat arata solutiile mentionate.

g) In dreptul nostru, problema pe care o avem in vedere intereseaza practic: pentru societatile comerciale. Potrivit art. 40 din Legea nr. 105/1992 se distinge:

1) sediul social este stabilit pe teritoriul unui stat prin actul constitutiv. Prin urmare, acest sediu rezulta din actul constitutiv al persoanei juridice;

2) daca exista mai multe sedii, determinant este sediul real al persoanei juridice. Prin sediu real se intelege locul unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune a activitatii statutare, chiar daca hotararile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de actionari sau asociati din alte state.

Sectiunea a III-a

1. Conditia persoanei juridice straine

Precizari prealabile. Participarea persoanelor juridice la raporturile de comert exterior, de cooperare economica si tehnico-stiintifica ridica doua feluri de probleme si in ordinea urmatoare:

a) privind nationalitatea persoanei juridice;

b) privind conditia strainului persoana juridica.

Deosebirea intre persoanele juridice proprii si cele straine se face cu ajutorul nationalitatii.

In consecinta, persoanele juridice straine nu au nationalitatea romana, ci a altui stat. La randul sau, conditia strainului persoana juridica prezinta 2 aspecte:

a) recunoasterea extrateritoriala a persoanei juridice straine;

b) in cazul recunoasterii, stabilirea drepturilor si obligatiilor care se pot acorda persoanei juridice straine.

Determinarea regimului juridic al persoanelor juridice straine presupune, insa, si cunoasterea altor aspecte: statutul personal al acestora; conditiile in care pot desfasura o activitate cu caracter permanent in tara noastra reprezentantele persoanelor juridice straine (la noi); regimul actelor si faptelor savarsite de persoanele juridice straine pe teritoriul roman; competenta instantelor judecatoresti romane si de arbitraj pentru comertul exterior de a solutiona litigii in care este parte o persoana juridica straina.

Persoanele juridice pot fi de drept intern, avand o anumita nationalitate, de exemplu romana, poloneza, franceza, italiana si de drept international, adica statele suverane, ca subiecte de drept originare, si organizatiile internationale (interguvernamentale), care urmaresc infaptuirea unor scopuri conforme cu ordinea internationala, ca subiecte de drept derivate.

Clasificarea persoanelor juridice de drept intern este supusa sistemelor nationale de drept.

Persoanele juridice straine pot avea o activitate pe teritoriul tarii noastre cu caracter de continuitate sau savarsi unele acte izolate, intamplatoare, stabilind in acest fel raporturi juridice cu firmele romane si cu cetatenii romani.

2. Recunoasterea persoanei juridice straine. Calitatea de subiect de drept a strainului persoana fizica este recunoscuta, in conditiile actuale, in toate statele, existand deosebiri intre acestea in ce priveste volumul drepturilor acordate strainului. In cazul persoanelor juridice se ridica, insa, problema recunoasterii lor extrateritoriale. Persoana juridica straina poate savarsi acte numai daca este recunoscuta. Conditiile in care se face recunoasterea sunt prevazute de legea statului recunoasterii. In consecinta, legea romana reglementeaza recunoasterea persoanelor juridice straine in tara noastra. Prin recunoastere, act declarativ de drepturi, se constata existenta persoanei juridice straine si se admit efectele ei extrateritoriale.

Recunoasterea are ca obiect calitatea de persoana juridica, de subiect de drept. In cazul in care se admite unei persoane juridice straine sa introduca o actiune in fata instantelor judecatoresti romane, inseamna ca se recunoaste aceasta ca subiect de drept.

Recunoasterea poate avea ca obiect si modificarile care intervin in privinta persoanei juridice si prin care i se restrange ori i se largeste capacitatea de folosinta avuta mai inainte. In acest sens, recunoasterea poate avea ca obiect reorganizarea, falimentul, lichidarea sau incetarea existentei persoanei juridice straine. In raporturile de comert exterior, trebuie ca partenerul roman sa fie incunostintat despre masurile de reorganizare a persoanei juridice straine, pentru a-i fi opozabile. Obligatia are caracter reciproc. In practica arbitrala a Curtii de Arbitraj Comercial International, s-a decis ca masurile de reorganizare trebuie aduse la cunostinta partenerului din strainatate, si in circuitul economiei cu alte state, pentru ca transmisiunea de drepturi si obligatii sa fie opozabila celuilalt contractant. Oricare din parti poate sa declare in fata instantei arbitrale sau de judecata ca renunta la avizarea scrisa, fiind la curent cu reorganizarea contractului.

Dreptul nostru nu prevede o singura modalitate pentru recunoasterea persoanei juridice straine. Astfel, societatile comerciale straine, fie ca sunt de persoane sau de capitaluri, sunt recunoscute ca atare (in temeiul legii) sau, cum s-a mai spus, de plin drept, adica ope legis, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege.

Aceste conditii rezulta implicit din dispozitiile legii:

a) persoana juridica straina sa fi fost constituita in conformitate cu legea ei nationala;

b) sa aiba calitatea de subiect de drept, adica sa fie vorba de o persoana juridica;

c) ordinea publica in dreptul international privat sa nu se opuna la recunoasterea persoanei juridice.

In cazul in care este vorba de recunoasterea modificarilor intervenite privind persoana juridica, iar aceste modificari decurg dintr-o hotarare judecatoreasca, de exemplu de declarare in stare de faliment a unei societati comerciala pe actiuni, asemenea recunoastere este supusa conditiilor prevazute pentru ca hotararile judecatoresti straine sa produca efecte (art. 166-168 din Legea nr. 105/1992).

Din interpretarea acestor texte se considera ca hotararile judecatoresti in materie de statut personal produc efecte independent de exequatur (deci de plin drept) in tara noastra, in masura in care nu comporta acte de urmarire silita. In consecinta, hotararile judecatoresti straine prin care se modifica personalitatea juridica, de exemplu se restrange capacitatea de folosinta a acesteia, produc efecte in tara noastra fara a fi nevoie de exequatur, daca nu implica masuri de urmarire silita.



Recunoasterea ca atare a societatilor comerciale straine in tara noastra, in masura in care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, opereaza independent de verificarea prealabila a reciprocitatii de tratament in raport cu statul caruia acestea apartin, reciprocitatea prezumandu-se indeplinita.

In masura in care nu exista o reglementare deosebita, dreptul nostru comun privind recunoasterea persoanelor juridice straine il constituie sistemul recunoasterii ca atare, cu indeplinirea conditiilor prevazute de lege (recunoasterea in baza legii ori recunoasterea de plin drept). Acest sistem este conformat de Decretul Lege nr. 122/1990 privind autorizatia si functionarea reprezentantelor firmelor comerciale si organizatiilor economice straine, deoarece autorizatia de functionare trebuie precedata de recunoasterea lor, sau implica o recunoastere prealabila (art. 5). De asemenea, art. 3, alin. 1 din Legea nr. 105/1992 prevede ca persoanele juridice straine cu scop patrimonial, valabil constituie in statul a carui nationalitate o au, sunt recunoscute de plin drept in Romania.

Asociatiile si fundatiile sunt supuse recunoasterii, in mod individual si cu indeplinirea anumitor conditii. In acest sens, art. 43 alin. 2-4 prevede ca persoanele juridice straine fara scop patrimonial pot fi recunoscute in Romania, pe baza aprobarii prealabile a guvernului, prin hotarare judecatoreasca, sub conditia reciprocitatii, daca sunt valabil constituite in statul a carui nationalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urmaresc nu contravin ordinii sociale si economice a Romaniei. Hotararea de recunoastere se publica si intr-un ziar central si este supusa recursului in termen de 60 de zile de la data ultimei publicari. Recursul poate fi exercitat de orice persoana interesata pentru neindeplinirea oricareia dintre conditiile recunoasterii ( prevazute de art. 46, alin. 2). Aceste dispozitii speciale se aplica, desi au aparut in Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca si Legea nr. 59/1993 prin care s-a modificat intre ele - Codul de procedura civila, astfel ca hotararea judecatoreasca de recunoastere a persoanelor juridice fara scop patrimonial este supusa recursului, nu si apelului. In aplicarea acestor dispozitii legale, s-a decis ca o persoana straina fara scop lucrativ, daca nu a obtinut autorizatia prevazuta de legea din 1924, nu are nici calitatea de a sta in justitie. Hotararile judecatoresti straine care modifica statutul personal al asociatiilor si fundatiilor straine, aceste persoane juridice fiind recunoscute in mod individual in tara noastra, produc efecte independent de exequatur (de plin drept), pe teritoriul tarii noastre. In cazul in care asociatiile si fundatiile straine nu au fost recunoscute, de la caz la caz, in tara noastra, hotararile judecatoresti straine prin care li se modifica statutul lor personal sunt lipsite de interes, neputand fi invocate aici de catre persoana juridica straina in cauza, deoarece aceasta nu exista din punct de vedere al legii romane.

Conventiile internationale incheiate de tara noastra consacra, expres sau implicit, sistemul recunoasterii persoanelor juridice cu scop patrimonial ca atare, deci de plin drept. Astfel, de exemplu, sunt tratate privind acordarea asistentei juridice, conventii pentru garantarea reciproca a investitiilor, conventii pentru evitarea dublei impuneri, acorduri de cooperare economica si tehnico-stiintifica, acorduri de colaborare in domeniul turismului si altele asemenea.

Sectiunea a IV-a

Statutul persoanelor juridice straine.

Prin statutul persoanei juridice se intelege ansamblul normelor potrivit carora aceasta ia nastere, se manifesta ori inceteaza sa mai existe, precum si acelea care ii asigura manifestarea ca subiect de drepturi in raporturile juridice interne (fata de membri) si externa (fata de terti). Asadar, statutul persoanei se refera la capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu a persoanei juridice. Statutul persoanei juridice este supus legii ei nationale. In acest sens este si art. 41, alin. 1 din Legea nr. 105/1992. Principiul legii nationale este primit si prin conventiile internationale la care participa tara noastra. In consecinta, capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu ale persoanei juridice straine sunt determinate de legea ei nationala (lex societatis). Persoanele juridice straine nu pot avea in tara noastra decat drepturile ce-i sunt acordate atat de legea romana, cat si de legea ei nationala. Legea romana poate sa acorde persoanei juridice straine mai putine drepturi decat ii acorda legea ei nationala, insa niciodata nu-i poate recunoaste mai multe asemenea drepturi. In acest fel persoana juridica straina beneficiaza de drepturile ce decurg, pe de o parte, din conditia sa juridica de strain, si, pe de alta parte, din statutul sau personal. Acest principiu este consacrat si prin Decretul - Lege nr. 122 din 25 aprilie 1990, cu modificarile ulterioare, privind reprezentantele intreprinderilor si firmelor straine in tara noastra. Astfel, in ce priveste capacitatea acestor reprezentante, ele nu pot face decat operatiuni care sunt cuprinse in obiectul lor de activitate stabilit prin autorizatie si nu pot face in tara noastra operatiuni la care firmele si intreprinderile pe care le reprezinta nu sunt indreptatite in tara in care acestea isi au sediul principal sau care nu intra in obiectul lor de activitate. Tot astfel, acelasi Decret-Lege prevede ca autorizatia de functionare a reprezentantei inceteaza de plin drept in cazul in care firma sau intreprinderea reprezentata inceteaza de a mai exista. De asemenea, art. 44 din Legea nr. 105/1992 arata ca persoana juridica straina recunoscuta beneficiaza de drepturile decurgand din legea statutului sau organic, in afara de cele pe care statul care face recunoasterea le refuza prin dispozitiile sale.

Exercitarea drepturilor si obligatiilor de catre persoana juridica straina (capacitatea de exercitiu) in tara noastra este supusa legii ei nationale, cu respectarea dispozitiilor prevazute de legea romana.

Activitatea persoanelor juridice straine in tara noastra. Recunoasterea ca atare (de plin drept) a unei persoane juridice straine nu inseamna ca aceasta poate sa desfasoare si o activitate pe teritoriul statului recunoasterii. In consecinta, trebuie facuta distinctie intre recunoasterea persoanei juridice straine si activitatea pe care aceasta urmeaza sa o exercite. Principiul in materie este acela ca statul recunoasterii este indreptatit sa reglementeze, in raport de propriile interese, exercitarea activitatii de catre persoana juridica straina recunoscuta. Din acest punct de vedere, exista o deosebire intre actele cu caracter intamplator, izolat, sporadic si activitatea cu caracter permanent a persoanei juridice straine recunoscute. Ca efect al recunoasterii, persoanele juridice straine pot sa incheie, fara nici o incuviintare ori autorizatie din partea organelor statului nostru, acte din prima categorie, adica cele cu caracter intamplator, izolat. In acest sens, persoanele juridice straine recunoscute se pot adresa instantelor judecatoresti, organelor procuraturii, notariatului de stat, precum si altor autoritati. Solutia este expres prevazuta in ce priveste dreptul persoanelor juridice de a se adresa Curtii de arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

Persoanele juridice straine pot sa incheie, de asemenea, fara nici o autorizatie, contracte izolate cu o forma romana.

Persoanele juridice care doresc sa desfasoare in tara noastra o activitate cu caracter permanent au nevoie de autorizatia organelor competente. In acest sens, reprezentantele firmelor comerciale straine nu pot desfasura decat operatiunile stabilite prin autorizatia de functionare, care se elibereaza de catre ministerul de resort pe baza cererii adresate acestuia, care cuprinde mentiunile prevazute de lege.

De asemenea, art. 45 din Legea nr. 105/1992 prevede ca persoana juridica straina recunoscuta in Romania isi desfasoara activitatea pe teritoriul tarii in conditiile stabilite de legea romana referitoare la exercitarea activitatilor economice, sociale, culturale sau de alta natura. Potrivit Legii nr. 35/1991, investitiile straine in Romania se pot face in conditiile prevazute de aceasta lege. In materie sunt incidente si alte dispozitii legale. Persoanele juridice se pot adresa instantelor de judecata si Curtii de Arbitraj pentru comertul exterior, ori altor autoritati, in vederea apararii drepturilor lor.

Sectiunea a V-a

Drepturile acordate persoanelor juridice straine.

Persoana juridica straina recunoscuta se bucura de drepturile ce-i sunt acordate de legea statului recunoasterii. In consecinta, drepturile si obligatiile persoanelor juridice straine pe teritoriul tarii noastre sunt determinate de legea romana. Art. 44 din Legea nr. 105/1992 dispune ca o persoana juridica straina care este recunoscuta beneficiaza de toate drepturile care decurg din legea statutului ei organic, in afara de cele pe care statul care face recunoasterea le refuza prin dispozitiile sale legale. In principiu, persoanele juridice straine se bucura de drepturi in tara noastra in conformitate cu regimul national. Persoanele juridice straine recunoscute sunt, supuse unor conditii diferite, dupa cum ele vor sa desfasoare in tara noastra o activitate cu caracter permanent sau numai cu caracter intamplator, sporadic.

Aplicarea regimului national nu poate insa sa insemne ca se confera persoanei juridice straine pe teritoriul nostru mai multe drepturi decat ii recunoaste legea statutului ei personal (legea tarii de origine). Pe de alta parte, regimul national se acorda persoanelor juridice straine sub conditia reciprocitatii, adica numai in masura in care firmele romane se bucura de aceleasi drepturi in tarile carora apartin acele persoane juridice. Se admite ca reciprocitatea poate fi de fapt. Regimul national, pe baza de reciprocitate, este prevazut si de art. 163 din Legea nr. 105/1992, in ce priveste ocrotirea juridica, dreptul de a se adresa diferitelor organe de stat, scutirea de taxe si cheltuielile de judecata, asistenta juridica gratuita, precum si pentru scutirea de cautio judicatum solvi. Din principiul national rezulta ca persoanele juridice straine nu se pot bucura in tara noastra de mai multe drepturi decat au persoanele juridice romane de acelasi fel, afara daca un text ar prevedea altfel sau daca asemenea solutie ar rezulta din imprejurarile cauzei. Legea romana poate sa determine ori sa restranga capacitatea persoanei juridice straine de a avea bunuri in tara noastra. Prin derogare de la regimul national, se poate acorda persoanelor juridice straine clauza natiunii celei mai favorizate, potrivit careia se recunosc persoanelor fizice si persoanelor juridice ale unui stat drepturi cel putin egale cu acelea acordate persoanelor fizice si persoanelor juridice ale oricarui alt stat. Prin conventiile internationale incheiate se determina domeniile in care se stabileste clauza natiunii celei mai favorizate, si, de regula, sub conditia reciprocitatii. Cele mai multe conventii comerciale sau de cooperare economica si tehnico-stiintifica, pe termen lung, incheiate de tara noastra contin clauza natiunii celei mai favorizate.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




EXPULZAREA
Intrebari pentru examen - disciplina Dreptul libertatilor fundamentale
Reguli privind admisibilitatea, administrarea si aprecierea probelor
Morala
Doctrina ca izvor al dreptului
NORMA JURIDICA
Asigurarea probelor
Nerespectarea hotararilor judecatoresti: continut legal si examinarea variantei tip
Principiile dreptului penal
Suveranitatea de stat si principiul separatiei puterilor in stat













loading...