Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
JURISDICTIA SI ROLUL EI IN STATUL DE DREPT


JURISDICTIA SI ROLUL EI IN STATUL DE DREPT




JURISDICTIA SI ROLUL EI IN STATUL DE DREPT

Notiunea de jurisdictie

Sistemul judiciar, reprezinta in orice stat democratic o componenta esentiala a civilizatiei si progresului social, constituie o importanta disciplina juridica care se studiaza azi in majoritatea facultatilor de drept din tarile democratice.

Conceptul de jurisdictie are multiple acceptiuni, doua dintre acestea sunt relevante inprocesul de infaptuire a justitiei si prezinta interes pentru studiul organizarii judiciare din orice stat democratic.Intr-o prima acceptiune , termenul de jurisdictie desemneaza "puterea de a decide asupra conflictelor ivite intre subiecte de drept-persoane fizice sau juridice-prin aplicarea legii". Termenul provine din limba latina, de la jurisdictio, cuvint compus din jus (drept si dicere (a spune, a pronunta, care inseamna a pronunta dreptul.




Intr-o a doua aceptiune, jurisdictia desemneaza totalitatea organelor prin care statul distribuie justitia. Constitutia si legea de organizare a sistemului judiciar se refera uneori la "instante" si "tribunale" tocmai in aceasta acceptiune. Acesta acceptiune a conceptului de jurisdictie prezinta interes teoretic si practic din punct de vedere al studiului organizarii sistemului judiciar

Delimitarea activitatii judiciare de activitatea celorlalte autoritati publice

In activitatea judiciara se delimiteaza in mod esential de atributiile si actele autoritatii legiuitoare. Deosebirile vizeaza organizarea, constituirea si activitatea celor doua categorii de autoritati precum si existenta unor proceduri diferite prin care se realizeaza functia judiciara si legislativa.

Organele legislative se constituie in urma alegerilor organizate conform legii fundamentale si legilor organice dezvoltatoare. Mandatul organelor legiuitoare este limitat in timp, in prezent la o durata de patru ani, conform prevederilor Constitutiei adoptate in anul 1991. organele judiciare sunt numite, iar judecatorii beneficiaza de inamovibilitate in functie.

Forul legislativ suprem poate fi sesizat doar de Guvern, deputati, senatori si de un numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot, art.74 alin.1 din Constitutie. Activitatea de elaborare a legilor reprezinta substanta intregului organism legislativ iar aceasta activitate se infaptuieste in baza unei proceduri specifice ce reglementeaza nu numai initiativa legislativa, ci si modul de adoptare a legilor sia hotaririlor, trimiterea proiectelor de legi si a propunerilor legislative de la o camera la alta, medierea, promulgarea legii etc.

Sesizarea organelor judiciare se face printr-o cerere. Din punct de vedere formal activitatea legislativa se concretizeaza in norme-legea formala-iar activitatea judiciara se materializeaza intr-o hotarire-sentinta sau decizie.

Intre activitatea judiciara si cea legislativa exista si o interactiune logica determinata de imperativul unei bune functionari a mecanismelor statale. Problema reala nu este aceea a unei "delimitari" sau "separari" rigide a "puterilor", ci a unei fructuoase colaborari intre autoritatile statului.

Astfel, autoritatea legiuitoare exercita un control asupra modului de organizare si functionare a instantelor judecatoresti. Acest control se exercita prin normele stabilite de forumul legislativ privitoare la organizarea, la atributiile instantelor si la procedura judiciara. Un asemenea control trebuie sa fie destinat optimizarii actului judiciar si nu poate constitui in niciun caz o imixtiune in activitatea concreta de judecata.

Autoritatea judecatoreasca exercita si ea un control asupra "puterii" legislative, concretizat in competenta atribuita acesteia in materie electorala, in cauzele penale privind pe senatori si deputati, precum si prin interpretarea pe care instantele o dau legilor cu prilejul aplicarii lor.

Autoritatea judecatoreasca se afla intr-un raport, de "dependenta" relativa fata de organele administrative. Spunem "dependenta" relativa intrucit in activitatea judiciara judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.

Un alt aspect al aceleiasi "relative dependente" rezulta si din imprejurarea ca judecatorii si procurori sunt numiti in functie de Presedintele Romaniei. Totusi, o atare "dependenta" este formala caci rolul de organ de disciplina revine Consiliului Superior al Magistraturii, art.134 alin.2 din Constitutie, iar numirea in functie a magistratilor se face la propunerea aceluiasi organ, care este veritabil "Guvern al magistraturii".

Autoritatea judiciara exercita un control asupra "puterii" executive, control realizat in cadrul procedurii privind solutionarea cauzelor persoanelor vatamate in drepturile lor de catre administratie printr-un act administrativ sau prin esolutionarea unor cereri in termenul legal (procedura conteinciosului administrativ).

Actul jurisdictional si actul administrativ

Autonomia autoritatilor judiciare fata de celelate organe statale imprima acelasi caracter si actului in care se finalizeaza activitatea de baza a jurisdictiei.

In scopul prezentarii trasaturilor particulare ale actului jurisdictional au fost adoptate mai multe criterii.

  1. Criteriile formale

Un prim criteriu formal se refera la organul emitent. In aceasta conceptie, actul ce emana de la o autoritate judecatoreasca constituie un act jurisdictional. Este un criteriu formal important, dar nu se poate ignora faptul ca, nu toate acetele pronuntate de instantele judecatoresti au caracter jurisdictional, dupa cum exista si autoritati administrative ce au caderea de a emite acte jurisdictionale.

In actul jurisdictional intervin trei subiecti: statul prin intermediul judecatorului, reclamantul si piritul. De aici s-a tras concluzia unei diferente esentiale intre cele doua categorii de acte, subliniindu-se ca in cadrul actului jurisdictional statul nu actioneaza in interes propriu, in timp ce in cadrul actului administratriv actioneaza in favoarea sa. Altfel spus, in actul administrativ statul este parte in conflict, in timp ce in cazul actului jurisdictional intervine pentru solutionarea litigiului dintre alti subiecti de drept.





In cadrul criteriilor formale trebuie sa mentionam si desfasurarea activitatii judiciare sub forma de proces, deci in cadrul unei proceduri prestabilite de lege. Asadar, judecatorul nu actioneaza la intimplare in vederea solutionarii unui conflict intre particulari sau alti subiecti de drept, ci dupa o procedura riguros determinata de lege.

Criteriile formale, privite izolat sau in ansamblul lor, nu sunt de natura sa realizeze o delimitare categorica a actului jurisdictional fata de actul administrativ, astfel incit s-a recurs si la unele criterii materiale.

  1. Criteriile materiale

Un prim criteriu vizeaza finalitatea actului. Potrivit acestui criteriu, actul jurisdictional urmareste restabilirea ordinii de drept si armoniei sociale.

In literatura juridica mai veche s-a considerat ca activitatea juridisdictionala se particularizeaza fata de cea administrativa prin prezenta necesara a unei pretentii referitoare la existenta unui drept sau unei situatii juridice subiective.

Asupra pretentiei deduse judecatii, si dupa aprecierea faptelor ce sunt prezentate, judecatorul este dator sa se pronunte printr-o hotarire. Puterea lucrului judecat este considerata un atribut exclusiv a actului jurisdictional. Astfel spus, daca un act dobindeste autoritate de lucru judecat el este un act jurisdictional; in caz contrar, nu ne eflam in prezenta unui act jurisdictional. Prin urmare, fara autoritatea lucrului judecat nu poate fi conceputa nici functia judiciara.

  1. Sistemul mixt

In literatura juridica s- subliniat ca nici criteriile materiale nu sunt suficiente pentru delimitarea actului jurisdictional fata de actul administrativ. O delimitare mai riguroasa se poate realiza doar in cadrul unui sistem mixt, adica al unui sistem care imbina criteriile formale cu cele materiale.

Totalitatea criteriilor prezentate au un caracter esential: existenta unei proceduri specifice (judiciara), existenta unei pretentii care conduce la o solutie (hotarire) inzestrata cu putere de lucru judecat.

Continutul jurisdictiei

Substanta activitatii judiciare se materializeaza in hotarirea judecatoreasca, act prin care se pune capat unui conflict ivit in sfera relatiilor sociale, fiind vorba de hotarirea finala, si nu de celelalte acte emise de judecator in cursul activitatii de solutionare a litigiului.

Actul final si de dispozitia este precedat, in mod necesar, de un complex de acte si activitati procesuale de natura sa pregateasca solutia finala. Asemenea acte au, prin natura lor, caracterul unor acte administrative.

Eugen Herovanu considera ca, si alte acte, alaturi de hotarire, dobindesc atributul de "jurisdictionale". In aceasta categorie sunt incluse:

a)        actele de administratie interioara in legatura cu activitatea jurisdictionala a magistratului, in care ar intra diverse masuri dispuse de judecator, din oficiu sau la cerere, cum ar fi punerea sigiliilor,

b)        actele ce pregatesc hotarirea sau care dezleaga diverse chestiuni in legatura cu lucrarile intocmite intre cerere si hotarire.

Toate acestea constituie acte jurisdictionale in sens larg.

Referirea noastra la continutul jurisdictiei nu ar fi completa fara formularea unor succinte consideratii si cu privire la ctivitatea realizata de judecator in cadrul proceurii necontencioase (Codul deprocedura civila consacra, in Cartea a III-a, unele dispozitii generale privitoare la procedurile necontencioase).

Jurisdictia necontencioasa isi are originea in dreptul roman. La inceput, atributiile cu caracter neconteincios au fost incredintate notarilor, iar apoi magistratilor.




Conceptul de jurisdictie determina ceea ce in dreptul modern denumim jurisdictie conteincioasa, deoarece functia esentiala a jurisdictiei este solutionarea unui litigiu in care intervin parti cu interese contrare. Jurisdictia gratioasa sa jurisdictia voluntara sunt sintagme adoptate de-a lungul timpului tocmai pentru a demarca jurisdictia propriu-zisa (conteincioasa) de jurisdictia necontencioasa. Delimitarea jurisdictiei contencioase de jurisdictia gratioasa sau voluntara prezinta importanta teoretica si practica si in determinarea naturii juridice a actelor adoptate in cadrul procedurii necontencioase.

In realizarea unei demarcatii pertinente intre jurisdictia contencioasa si cea gratioasa este prezenta sau, dimpotriva, absenta unui litigiu. Existenta unei pretentii ce antreneaza un litigiu intre doua parti releva actiunea procedurii contencioase. Jurisdictia gratiosa se caracterizeaza prin absenta unui litigiu, si, pe cale de consecinta, a unor parti cu interese contrare. In cadrul acestei proceduri, cererea adresata judecatorului nu se indrepta impotriva unui adversar. De aceea se spune ca procedura necontencioasa este lipsita de parti. De remarcat ca, prezenta unei persoane straine pentru a da anumite informatii sau pentru a lamuri unele aspecte ale cauzei nu transforma automat procedura gratioasa intr-una contencioasa.

Avind in vedere elementele formale ale procedurii gratioase, unii autori au tras si concluzii cu privire la rolul judecatorului in aceasta materie. Se considera ca in procedura gratioasa judecatorul are o larga putere de decizie, ce se bazeaza mai degraba pe motive de oportunitate, iar actiunea sa intra in sfera dreptului administrativ.

Hotarirea pronuntata are un caracter declarativ, spre deosebire de cea adoptata in procedura contencioasa, in care sentinta are un caracter declarativ de drepturi, constitutiv sau in condamnare. In aceste conditii, hotarirea pronuntata in procedura necontencioasa este rezultatul unor verificari sumare, formale si nu se bazeaza pe cercetare a fondului dreptului.

Felurile jurisdictiei

Jurisdictia este susceptibila de a fi clasificata dupa mai multe criterii. Aceste criterii se refera la prezenta intereselor contrarii la materia supusa judecatii, la intinderea atributiilor si la normalor juridice sau principiile aplicabile.

a.      Jurisdictia contencioasa si jurisdictia gratioasa sau voluntara

Este una dintre cele mai importante clasificari ale jurisdictiei. O atare clasificare este facuta implicit de Codul de procedura civila printr-o reglementare aparte a materiei procedurii necontencioase.

Jurisdictia contencioasa reprezinta principala componenta a activitatii desfasurate de organele judiciare.

In trecut, dupa infiintarea notariatelor de stat, un numar important de atributii ce traditional apartineau jurisdictiei gratioase au fost trecute in competenta organelor notariale.

Notarii publici pastreaza si in noua reglementare o serie din atributiile necontencioase, cum sunt cele specifice procedurii succesoriale notariale.

Pe de alta parte, se constata si amplificare a tributiilor necontencioase conferite prin lege instantelor judecatoresti. Intra in aceasta categorie procedura privind inregistrarea partidelor politice, precum si unele atributii de publicitate mobiliara si imobiliara.

b.      Jurisdictia civila, penala, administrativa si constitutionala

Criteriul distinctiv al acestei diviziuni este materia supusa judecatii. Jurisdictia civila si penala este competenta acelorasi organe judiciare. Deosebirea dintre ele estedeterminata de natura diferita a cauzelor supuse judecatii: jurisdictia civila are ca obiect o pretentie civila iar jurisdictia penala o fapta cu caracter penal.

Restabilirea ordinii de drept se realizeaza in mod diferit in cele doua procese: prin constringerea patrimoniala a debitorului, respectiv prin mijlocirea executarii silite, in materie civila si prin mijlocirea executarii silite, in materie civila si prin aplicarea de pedepse, in materie penala. Pe de alta parte, evidentiem ca actinea penala apartine statului, in timp ce actiunea civila revine, de regula, titularului unui drept subiectiv sau unui interes legitim (persoana fizica sau juridica).

Exista deosebiri intre cele doua jurisdictii si in legatura cu incidenta unor principii diferite in materiile supuse judecatii. Asemanarile si deosebirile dintre jurisdictia civila si penala deriva din natura raporturilor juridice deduse in judecata.

O componenta importanta a jurisdictiei o constituie conteinciosul administrativ. Jurisdictia administrativa se realizeaza in prezent, in Romania, tot de instantele judecatoresti de drept comun, chiar daca competenta si procedura urmeaza si unele reguli specifice, infiintarea imitenta a tribunalelor administrative va conduce la crearea unei veritabile jurisdictii administrative.



Jurisdictia constitutionala se realizeaza printr-un organ specializat al statului-Curtea Constitutionala- care, in sistem legislatiei romane, nu face parte din structura organelor judiciare propriu-zise. Ea are ca scop exercitarea unui control asupra constitutionalitatii legilor (art.146 din Constitutie). In majoritatea tarilor europene controlul constitutionalitatii legilor se exercita prin organe specializate (Spania, Portugalia, Italia, Germania, Austria, Rusia, Polonia).

c.       Jurisdictia de drept comun si jurisdictia speciala

Distinctia dintre jurisdictia de drept comun si jurisdictia speciala se intemeiaza pe amplitudinea atributiilor conferite diferitelor autoritati judiciare.

Jurisdictia de drept comun (ordinara) are atributii ce se rasfring asupra tuturor cauzelor civile. Din sfera jurisdictiei de drept comun pot fi suatrase anumite cauze doar in temeiul unei dispozitii legale exprese. Jurisdictia speciala are o sfera de actiune limitata. Ea se intinde doar cauzelor ce-i sunt atribuite in baza unei legi speciale.

Exista un interes nu doar teoretic, ci si practic in delimitarea jurisdictiei ordinare de jurisdictiile speciale. Subliniem in aceasta privinta urmatoarele note distinctive:

jurisdictia de drept comun se caracterizeaza prin plenitudine de atributii. In schimb, jurisdictiile speciale au o competenta limitata la cazurile si materiile expres determinate de lege;

jurisdictia de drept comun realizeaza atit judecata, cit si functia executionala. Jurisdictiile speciale nu includ, de regula, si a ctivitatea executionala;

jurisdictia de drept comun se caracterizeaza printr-o   procedura complexa, reglementata de Codul de procedura civila; jurisdictiile speciale beneficiaza de o procedura simplificata, dar care se completeaza cu regulile dreptului comun in materie;

jurisdictia de drept comun include in sfera sa si regulile procedurii necontencioase, jurisdictiile speciale nu au o atare competenta.

O ultima precizare ce se impune este aceea ca jurisdictiile speciale sunt distincte de jurisdictiile extraodinare. Jurisdictiile extraodinare sunt acelea create expres de lege in scopul solutionarii unei cauze concrete sau privind o anumita persoana. Ele au un caracter discriminatoriu si pot conduce la o judecata arbitrara, contrara principiilor de drept, fiind determinata adeseori de considerente de ordin politic sau de oportunitate. De aceea, art.126 alin 5 din Constitutie interzice infiintarea de instante extraodinare.

d.      Jurisdictia de drept si jurisdictia in echitate

Dupa regulile aplicabile litigiului supus judecatii se distinge in literatura de specialitate si intre jurisdictia de drept si jurisdictia in echitate.

Jurisdictia de drept se caracterizeaza prin preexistenta unor reglementari juridice pe care judecatorul trebuie sa le aplice in activitatea sa.

Functia judecatorului este fundamental diferita in cadrul celor doua jurisdictii. In cazul jurisdictiei de drept, judecatorul aplica legi preexistente, functia de elaborare a actelor normative apartinind autoritatii legislative. Dimpotriva, in cazul jurisdictiei in echitate, judecatorul aplica reguli de echitate ce sunt si o creatie a jurisprudentei.

In opinia unor autori se considera chir ca judecatorul creeaza dreptul; crearea dreptului si aplicarea sa la un caz concret are loc in acelasi moment (al judecatii).




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate