Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Actul juridic civil


Actul juridic civil




ACTUL JURIDIC CIVIL

CAPITOLUL I CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Sectiunea I Notiunea actului juridic civil.

Expresia de act juridic este folosita in doua sensuri, si anume in cel de operatie juridica (negotium) si in sensul de inscris probator (instrumentum).




In sensul de operatiune juridica prin acte juridic civil se intelege manifestarea de vointa a uneia sau mai multor persoane savarsita cu intentia de a produce efecte juridice civile, constand in crearea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice civile, in temeiul si in limitele stabilite de normele dreptului civil obiectiv.[1]

Elementele definitorii ale actului juridic civil sunt urmatoarele: in mod indiscutabil acesta reprezinta o manifestare de vointa a subiectului sau a mai multor subiecte de drept civil, realizata in limitele si conditiile stabilite de normele juridice civile; aceasta manifestare exprima intentia de a produce efecte juridice iar efectul ei il reprezinta nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice civile.

Sectiunea II. Clasificare actelor juridice civile.

1.In functie de numarul partilor distingem acte juridice civile unilaterale, bilaterale si multilaterale.

a. Actul unilateral este cel care reprezinta rezultatul vointei unei singure parti (si nu neaparat al unei singure persoane). Esential in acest caz este faptul ca simpla si unica vointa de a se angaja din punct de vedere juridic, manifestata de catre o parte, este suficienta pentru a da nastere la obligatii in sarcina ei, fara a fi necesara o acceptare a celeilalte parti.

Actele tipice unilaterale sunt: testamentul, promisiunea publica de recompensa (ce poate fi facuta de exemplu de doua persoane sot si sotie care si-au pierdut cainele sau li s-a furat autoturismul), acceptarea succesiunii, renuntarea la mostenire, confirmarea unui act anulabil.

Este posibil ca formarea valabila sau producerea efectelor juridice in cazul unor asemenea acte sa depinda de comunicarea manifestarii de vointa catre destinatarul direct al actului, astfel incat aceste acte juridice se subclasifica in acte supuse comunicarii oferta, promisiunea publica de recompensa si nesupusa comunicarii testamentul.

b. Actul bilateral este cel care reprezinta vointa concordanta a doua parti, in sensul crearii, modificarii sau stingerii de raporturi juridice civile concrete.

Actul juridic civil bilateral tipic este contractul civil.

Atentie! Trebuie distins actul unilateral de contractul unilateral, acesta din urma fiind un act bilateral - ca orice contract dar care genereaza pentru una dintre parti doar drepturi si pentru una dintre parti doar obligatii. Un astfel de caz este cel al contractului de imprumut, care genereaza obligatii doar pentru imprumutat si anume pe aceea de a restitui imprumutul creditorului sau.

Tipic actelor juridice civile bilaterale le este faptul ca fiecare parte urmareste realizarea unui scop propriu, diferit de cel urmarit de cealalta parte, motiv pentru care majoritatea contractelor sunt sinalagmatice, nascandu-se in patrimoniul ambelor parti atat drepturi cat si obligatii (vanzare-cumparare, schimb).

c. Actul juridic multilateral este rodul acordului de vointa ce provine de la mai multe parti, care urmaresc realizarea aceluiasi scop.

Un astfel de act juridic este contractul civil de societate, reglementat de art. 1491 Cod civil.

Clasificarea actelor juridice civile, plecand de la criteriul numarului partilor, prezinta importanta juridica in primul rand sub aspectul aprecierii valabilitatii actului, deoarece la actele unilaterale se are in vedere o singura vointa juridica, pe cand la cele bilaterale si multilaterale trebuie cercetate toate vointele juridice implicate. Sub un alt aspect viciile de consimtamant se cerceteaza diferit in functie de categoria careia actul ii apartine.

Pe de alta parte, trebuie facuta mentiunea ca actul juridic civil unilateral este un izvor al raportului juridic civil concret doar in masura in care legea prevede in mod expres acest lucru, aceasta verificare neimpunandu-se in cazul actelor bilaterale, caracterizate de principiul libertatii contractuale.

Interesul practic al clasificarii se reflecta si in analiza exceptiilor de la principiul irevocabilitatii actelor juridice civile deoarece actele bilaterale sau multilaterale de principiu pot fi revocate de comun acord de catre parti (desi aceasta revocare echivaleaza in fond cu un nou act juridic prin care partile sting raportul juridic nascut dintr-un act anterior) in timp ce actul unilateral este caracterizat de irevocabilitate (desi testamentul care actul tipic unilateral este in acelasi timp, de principiu, revocabil; de altfel si oferta publica poate fi revocata pana in momentul receptarii ei, iar renuntarea la succesiunea poate fi, de asemenea, revocata in anumite conditii; actul unilateral tipic irevocabil este reprezentat de acceptarea succesiunii, care odata facuta, nu se mai poate reveni asupra ei).

2.Dupa scopul urmarit la incheierea lor, actele juridice civile se impart in acte cu titlu oneros si acte cu titlu gratuit.

a.Actul juridic cu titlu oneros este acel act civil prin care, in schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmareste obtinerea altui folos patrimonial sau, altfel spus, la incheierea unui asemenea act juridic ambele parti urmaresc realizarea unui interes patrimonial.

Sunt acte juridice civile cu titlu oneros contractul de vanzare-cumparare (vanzatorul doreste sa obtina pretul iar cumparatorul urmareste dobandirea bunului), contractul de antrepriza (beneficiarul doreste construirea unei locuinte ia antreprenorul urmareste realizarea unui profit) etc.

Actele juridice civile cu titlu oneros se subclasifica in acte comutative si acte aleatorii.

Actele comutative sunt cele in care partile cunosc sau pot cunoaste, inca din momentul incheierii actului, existenta si intinderea obligatiilor ce le revin. Astfel, vanzatorul cunoaste bunul ce trebuie predat si in ce conditii, iar cumparatorul stie exact ce pret va plati pentru a-l putea dobandi, precum si conditiile exacte de plata.

Actele aleatorii sunt acelea in care partile au in vedere posibilitatea unui castig sau riscul unei pierderi, de care fac sa depinda existenta sau intinderea obligatiilor lor. De exemplu, in cazul contractului de intretinere, ceea ce se cunoaste in momentul incheierii actului il reprezinta valoarea bunului dobandit de intretinator, fara insa a se putea stabili valoarea intretinerii ce urmeaza a fi acordata intretinutului pana la decesul acestuia, valoare ce poate fi mai mica, aproximativ egala sau mai mare decat cea a bunului ce a intrat in patrimoniul intretinatorului.

b. Actul juridic cu titlu gratuit este acel act juridic civil prin care o persoana procura alteia un folos patrimonial, fara a urmari obtinerea unui folos in schimb.

Actele juridice civile cu titlu gratuit sunt la randul lor, impartite in liberalitati si acte dezinteresate.

Liberalitatile sunt acele acte juridice civile cu titlu gratuit prin care dispunatorul isi micsoreaza patrimoniul, transmitand gratificatului (cealalta parte a actului juridic) un bun, o fractiune de patrimoniu sau un patrimoniu intreg (care poate fi transmis doar prin act pentru cauza de moarte), fara a primi in schimb vreun echivalent. De exemplu, in cazul unei donatii donatorul iti micsoreaza patrimoniul transmitand donatarului un imobil, fara a primi nimic in schimb, spre deosebire de vanzatorul care primeste in schimbul imobilului pretul cuvenit.

Actele dezinteresate sunt acelea care au ca efect procurarea de catre dispunator a unui avantaj patrimonial celeilalte parti, fara ca el insusi sa-si micsoreze patrimoniul. De exemplu, este cazul imprumutului fara dobanda sau al imprumutului unui bun neconsumptibil.

Unele acte juridice civile sunt, prin esenta lor cu titlu oneros (vanzarea-cumpararea, schimbul) la fel cum unele sunt doar cu titlu gratuit (de exemplu imprumutul de folosinta). Pentru unele acte juridice civile caracterul gratuit tine numai de natura si nu de esenta lor, ele putand fi si cu titlu oneros (mandat gratuit sau remunerat, depozit gratuit sau platit, imprumut cu sau fara dobanda).

Importanta acestei clasificari poate fi cercetata din mai multe puncte de vedere.

Sub aspectul formei, legea este mai exigenta in cazul actelor cu titlu gratuit deoarece se urmareste atentionarea transmitatorului dreptului sau bunului in legatura cu faptul ca patrimoniul sau va ramane saracit in urma unei asemenea operatiuni, neintrand nici un alt bun sau un alt drept in schimb.

Sub aspectul raspunderii, aprecierea este mai severa in cazul unui act cu titlu oneros in cazul caruia avantajele sunt reciproce, decat in cel al unui act cu titlu gratuit, cand partea procura celeilalte un folos, fara a primi nimic in schimb.

De asemenea, in cazul actelor cu titlu gratuit legea civila instituie mai multe incapacitati speciale decat in cazul actelor cu titlu oneros.

3.Dupa efectul lor actele juridice civile se impart in constitutive, translative si declarative.

a. Actele constitutive sunt cele care dau nastere unor drepturi subiective civile care nu au existat anterior. De exemplu, au acest caracter ipoteca conventionala (act juridic accesoriu care insoteste un contract principal de imprumut si in temeiul caruia ia nastere un drept reala accesoriu), actul de constituire a unui uzufruct (in temeiul caruia ia nastere un drept real dezmembramant al dreptului de proprietate, care nu a existat anterior).

b. Actele translative sunt acelea care au ca efect stramutarea unui drept civil subiectiv dintr-un patrimoniu in altul. Astfel de acte sunt contractul de vanzare-cumparare (dreptul de proprietate se transmite de la vanzator la cumparator), contractul de donatie, contractul de schimb etc.

c. Actele declarative sunt cele care au ca efect consolidarea sau definitivarea intre parti a unor drepturi preexistente. Cu titlu de exemplu amintim partajul (in urma definitivarii caruia dreptul de proprietate al subiectului de drept in ceea ce priveste lotul nou format este consolidat anterior in timp pana in momentul nasterii coproprietatii, apreciindu-se ca intotdeauna subiectul respectiv a fost proprietarul lotului respectiv si ca niciodata altcineva nu a avut vreun drept in legatura cu acesta; partajul poate fi atat judiciar cat si conventional, efectele lui fiind aceleasi); tranzactia (care este un contract prin care partile termina un proces inceput sau preintampina un proces ce poate sa se nasca art. 1704 Cod civil; in principiu tranzactia produce efecte declarative, prin ea partile nefacand altceva decat sa-si recunoasca reciproc drepturile aflate in litigiu, motiv pentru care contractul nu poate constitui just titlu pentru uzucapiunea de 10 20 de ani, partile nu sunt tinute sa garanteze drepturile recunoscute prin conventie, iar aceasta produce efecte retroactive, de la data nasterii drepturilor recunoscute prin tranzactie; este posibil ca prin tranzactie partile sa se oblige si la prestatii noi, situatie in care tranzactiile vor avea efecte constitutive sau translative de drepturi).

O specie aparte din familia actelor juridice declarative o reprezinta actul confirmativ, prin care o persoana renunta la dreptul sau de a invoca nulitatea relativa a unui act juridic civil la a carui incheiere a fost incalcata o dispozitie legala ce ocrotea un interes privat, favorabil persoanei respective. Prin actul confirmativ este inlaturata cauza de anulabilitate, actul juridic civil devenind valabil (contractul de vanzare a unui imobil ce reprezinta bun comun, incheiat doar de sot, poate deveni valabil in cazul in care sotia confirma instrainarea, printr-un act separat).

Clasificarea subliniaza in primul rand faptul ca in timp ce actul constitutiv si cel declarativ isi produc efectele doar pentru viitor (ex nunc) actul declarativ produce efecte si pentru trecut (ex tunc). Pe de alta parte, doar actele translative pot constitui just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 de ani.

4.Dupa importanta lor, se deosebesc acte juridice civile de conservare, acte juridice civile de administrare si acte juridice civile de dispozitie.

a. Actele de conservare sunt cele care au ca efect preintampinarea pierderii unui drept subiectiv civil, ele fiind intotdeauna avantajoase pentru autorul lor, deoarece presupun cheltuieli nesemnificative fata de valoarea dreptului protejat.

Actele de conservare, teoretic, pot fi incheiate de persoane lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, dar daca vom analiza practic modul in care se materializeaza aceste acte vom vedea ca foarte rar ele sunt incheiate de aceasta categorie de subiecte de drept. Astfel, intreruperea unei prescriptii, prin actiunea in justitie, nu poate fi realizata decat de persoana cu capacitate de exercitiu, sau de cea cu capacitate de exercitiu restransa, asistata de ocrotitorul sau legal, deoarece altminteri ea nu beneficiaza de capacitate procesuala, element esential al actiunii civile. Aceeasi este situatia si in cazul inscrierii unei ipoteci sau a unui privilegiu sau comunicarea unei somatii (somatie care, de regula, nu intrerupe prescriptia, dar permite recuperarea cheltuielilor de judecata intr-un proces civil, in temeiul art. 275 Cod procedura civila). Un astfel de act juridic intalnit in practica poate fi insa antrepriza pentru repararea unui imobil.

b. Actele de administrare sunt cele prin care se realizeaza o normala punere in valoare a unui bun ori a unui patrimoniu. In acest din urma caz folosirea si exploatarea normala poate presupune si unele acte care, raportate la un singur bun, reprezinta acte de instrainare, care raportate la un patrimoniu sunt acte de administrare. Pot fi amintite ca facand parte din aceasta categorie inchirierea, asigurarea unui bun etc.

c.Actele de dispozitie sunt cele care determina iesirea din patrimoniul unei persoane a unui drept sau grevarea unui bun cu o sarcina reala, prin incheierea unor asemenea acte urmarindu-se transmiterea unui drept sau renuntarea la acesta, asumarea unei obligatii, constituirea unui drept real in favoarea unui tert etc. Intra in aceasta categorie vanzarea, schimbul, donatia, renuntarea la drept in cadrul procesului civil.

Importanta clasificarii este cercetata in primul rand din punctul de vedere al capacitatii de a incheia astfel de acte juridice deoarece actele de conservare pot fi incheiate personal chiar si de persoana fizica lipsita de capacitate de exercitiu, deci cu atat mai mult de cel cu capacitate de exercitiu restransa. Actele de administrare pot fi incheiate de reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exercitiu, fara a fi necesara vreo incuviintare, ba chiar si de catre acesta insusi, cu conditia sa nu sufere vreo leziune, in timp ce actele de dispozitie presupun, obligatoriu, existenta capacitatii de exercitiu, respectiv autorizarea din partea autoritatii tutelare, in cazul in care actul se incheie de reprezentantul legal sau de persoana fizica asistata de acesta.

In materie de reprezentare - conventionala - trebuie stiut ca mandatul general dat unei persoane este valabil pentru actele de conservare si de administrare, in timp ce pentru actele de dispozitie mandatul trebuie sa fie special.

5.In functie de continutul lor actele juridice civile pot fi patrimoniale si nepatrimoniale.

a. Sunt patrimoniale actele juridice civile care au un continut economic, adica sunt exprimabile in bani (vanzarea-cumpararea, donatia, imprumutul etc.).

b. Actele juridice nepatrimoniale sunt cele care nu au un continut economic si nu pot fi exprimate in bani (conventia parintilor casatoriti, care nu au un nume comun, referitoare la numele ce il va purta copilul).

Utilitatea clasificarii consta in analiza efectelor nulitatii, deoarece in cazul lipsirii de efecte a actului nepatrimonial nu se pune problema restituirii prestatiilor executate.

6.Dupa modul de incheiere actele juridice civile pot fi consensuale, solemne sau reale.

a. Actele consensuale sunt cele care se incheie prin simpla manifestare de vointa a autorului sau autorilor lor. Majoritatea actelor juridice civile sunt cuprinse in aceasta categorie, in dreptul civil romanesc functionand regula consensualismului.

b. Actele solemne sunt cele la a caror incheiere manifestarea de vointa trebuie sa imbrace forma ceruta in mod expres de lege, fiind vorba in acest caz de o cerinta ce afecteaza insasi valabilitatea actului juridic civil. Intra in aceasta categorie testamentul, contractul de donatie, ipoteca conventionala etc. Forma solemna consta, de regula, intr-un inscris autentic notarial, dar nu reduce la aceasta varianta, putand fi intalnite si alte forme (de exemplu testamentul olograf).

Important este de retinut ca in cazul nerespectarii formei cerute pentru valabilitatea actului juridic civil, acesta va fi lovit de nulitate absoluta.

c. Actele reale sunt cele pentru incheierea carora nu este suficienta simpla manifestare de vointa a partilor, fiind necesara si remiterea (predarea) bunului. Cu titlu de exemplu pot fi enumerate urmatoarele contracte: de imprumut, de depozit, de gaj etc.

Nu este imposibil ca acelasi contract sa poata fi incheiat uneori prin simpla manifestare a acordului de vointa, iar alteori sa fie necesara forma autentica, diferentierea intervenind prin raportare la obiectul material avut in vedere de parti. Astfel, vanzarea-cumpararea este valabila prin realizarea acordului dintre vanzator si cumparator, dar daca in discutie este un teren, transferul proprietatii va opera doar in cazul incheierii contractului in forma autentica, deoarece lege solicita aceasta forma in mod expres.

Importanta juridica a clasificarii este determinata de criteriile avute in vedere in momentul cercetarii valabilitatii actelor juridice civile. Evident, nerespectarea formei solemne atrage nulitatea absoluta a unui act formal, iar in masura in care mandatarul urmeaza sa incheie un act solemn si procura sa va imbraca, obligatoriu, aceeasi forma.





7.Dupa momentul producerii efectelor distingem acte juridice civile intre vii si acte pentru cauza de moarte.

a. Actele intre vii sunt cele care isi produc efectele potrivit intentie partii sau partilor, inca in timpul vietii lor.

b. Actele pentru cauza de moarte sunt cele care-si produc efectele numai la moartea autorului lor, ele incheindu-se tocmai in considerarea acestui eveniment.

Trebuie inteles ca un in cazul unui act intre vii este posibil ca unul dintre subiecte sa inceteze din viata, inainte ca acesta sa-si fi produs efectele, dar acest eveniment nu schimba caracterul actului. Singurul efect va fi acela ca obligatia va fi executata de mostenitori in cazul in care debitorul a decedat sau in favoarea mostenitorilor daca a decedat creditorul. In cazul actului pentru cauza de moarte efectele acestuia sunt conditionate de evenimentul ce consta in decesul autorului lui.

Actul tipic pentru cauza de moarte este testamentul, mai fiind intalnite si asigurarile asupra vietii.

Este usor de constatat ca, in general, actele pentru cauza de moarte sunt reglementate mai strict decat cele intre vii, ele fiind intotdeauna acte solemne. Pe de alta parte, ele sunt enumerate expres de lege, fiind intotdeauna tipice sau numite.

8.Dupa rolul vointei partilor, in stabilirea continutului lor, actele juridice civile se impart in acte subiective si acte conditie.

a. Acte subiective sunt cele in care vointa partilor are un rol hotarator sub aspectul stabilirii continutului raportului juridic civil.

b. Actele conditie sunt cele in care partile isi manifesta dorinta ca anumite reguli sa le fie aplicabile, rolul vointei lor rezumandu-se la a declansa incidenta regulilor de conduita respective. Altfel spus, partile isi manifesta vointa doar sub aspectul incheierii sau nu a actului juridic, care cuprinde clauze standard, clauze ce nu pot fi modificate (contractul de livrare a energiei electrice, a energiei termice, cel privind prestarea serviciilor telefonice, inchirierea de locuinte din fondul locativ de stat sau locatia unor spatii comerciale evident actele enumerate cu titlu de exemplu fac parte din sfera mai larga a dreptului civil, in intelesul lui de drept comun).

Valabilitatea actelor conditie este verificata doar sub aspectul modului in care a fost dat consimtamantul la incheierea acestora, clauzele nemaiprezentand interes deoarece ele sunt deja notorii.

9.Dupa legatura lor cu modalitatile, actele juridice civile pot fi pure si simple sau afectate de modalitati.

a. Actele pure si simple sunt cele care-si produc efectele imediat dupa incheierea lor, acestea nefiind afectate de nici o modalitate. Din categoria actelor juridice care nu pot fi decat pure si simple amintim actul de optiune succesorala (acceptarea ori renuntarea la mostenire, mostenitorul neputand conditiona optiunea sa).

b. Actele afectate de modalitati sunt cele a caror existenta sau ale caror efecte depind de implinirea unui termen, realizarea unei conditii sau de executarea unei sarcini. Exista acte juridice care sunt esentialmente afectate de modalitati: contractul de asigurare conditia producerii riscului asigurat; contractul de imprumut termenul de restituire; donatia cu sarcini.

In general, modalitatile sunt analizate ca fiind elemente neesentiale ale actului juridic civil, dar in cazul actelor juridice care sunt esentialmente afectate de modalitati lipsa acestora atrage ineficacitatea celor dintai.

10.Dupa raportul dintre ele, actele juridice civile se impart in principale si accesorii.

a. Actul principal este cel care are o existenta de sine statatoare, soarta sa nedepinzand de cea a unui alt act juridic.

b. Actul accesoriu este cel care nu are o existenta de sine statatoare, existenta sa depinzand structural de cea a unui alt act juridic principal. Au acest caracter fidejusiunea, gajul, ipoteca conventionala, arvuna, clauza penala. Actele accesorii pot fi incheiate concomitent sau ulterior incheierii actului principal.

11.Dupa legatura lor cu cauza (scopul) se disting actele juridice civile cauzale de cele abstracte.

a. Actele cauzale sunt cele a caror valabilitate o implica si pe cea a cauzei, astfel incat daca aceasta este imorala, ilicita sau lipseste, actul juridic civil va fi lovit de nulitate.

b. Actele abstracte sunt cele care sunt detasate de elementul cauza, ele rezultand de regula din operatii juridice care implica mai multe parti, cum ar fi fidejusiunea, delegatia, cambia, biletul la ordin, titlurile reprezentative. In aceste situatii creditorul nu cunoaste cauza care il determina pe debitor sa se oblige fata de el, aceasta cauza putand fi gasita intr-un raport juridic anterior, existent intre debitor si tert, fata de care creditorul este strain.

12.Dupa modalitatea incheierii lor, deosebit acte juridice civile strict personale si acte juridice civile care pot fi incheiate si prin reprezentare.

a. Actele strict personale sunt acelea care nu pot fi incheiate decat de parte, in orice conditii, exemplul tipic reprezentandu-l testamentul. Actele de acest gen sunt expres reglementate de legea civila.

b. Actele care nu sunt strict personale intra in cea de-a doua categorie, ele putand fi incheiate prin reprezentare.

Importanta clasificarii rezulta in procesul de verificare a valabilitatii actelor deoarece un act strict personal va fi apreciat doar in raport de persoana sau persoanele care il incheie, in timp ce cele din categoria actelor ce pot fi incheiate si prin reprezentat vor fi cercetate si prin prisma capacitatii reprezentantului.

Trebuie mentionat faptul ca acest tip de clasificare vizeaza exclusiv actele incheiate de persoanele fizice, distinctia neputand sa apara in cazul persoanelor juridice.

13.Dupa modul in care sunt reglementate, delimitam actele juridice civile tipice (numite) de cele atipice (nenumite).

a. Actele tipice sunt cele care au o denumire stabilita de legea civila si o reglementare juridica proprie.

b. Actele atipice sunt cele care nu beneficiaza nici de reglementare si nici de denumire proprii, de cele mai multe ori existenta lor fiind confirmata de practica si de doctrina, pornindu-se de la conditiile generale de valabilitate a actului juridic civil. Un exemplu tipic in acest sens il reprezinta contractul de intretinere.

Tocmai in acest context este justificata ideea ca in cazul actelor tipice se aplica norma juridica existenta, in timp ce in cazul actelor atipice sunt aplicabile regulile generale si nu cele specifice unui alt act, tipic, oricat de apropriate ar parea cele doua acte (exceptiile fiind de stricta interpretare).

14.Dupa modul lor de executare distingem acte juridice civile cu executare dintr-o data si acte juridice civile cu executare succesiva.

a. Actele cu executare dintr-o data sunt cele a caror executare presupune o singura prestatie din partea debitorului, aceasta fiind instantanee (pretul se achita printr-o singura plata).

b. Actele cu executare succesiva sunt cele a caror executare presupune mai multe prestatii, esalonate in timp (chiria se plateste periodic lunar sau trimestrial sau anual, conform conventiei partilor, dar nu se face o singura plata pentru intreaga perioada).

In cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor asumate partea care si-a executat obligatia intr-un contract cu executare dintr-o data, dar putea solicita rezolutiunea actului, iar in cazul unui act cu prestatii succesive se va solicita rezilierea, in aceasta din urma varianta lipsirea de efecte avand eficienta numai pentru viitor.

Sub aspectul prescriptiei extinctive, in cazul actelor cu executare succesiva curge un termen distinct de prescriptie, pentru fiecare prestatie in parte.

CAPITOLUL II CONDITIILE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Sectiunea I Notiune si clasificari.

Prin conditii de valabilitate a actului juridic civil se inteleg componentele structurale ale acestuia elementele sale constitutive care pot fi comune tuturor actelor juridice, dar unele dintre acestea pot fi specifice doar unei anumite categorii sau, in cazuri extreme, unui singur act juridic aparte. Aceste componente sunt necesare pentru ca actul juridic civil sa fie valabil si sa-si produca efectele.

Aceste conditii care pot afecta in sens pozitiv sau negativ valabilitatea actului juridic civil (denumite si elemente sau cerinte) se preteaza la o grupare, in functie de mai multe criterii, astfel: prin raportare la aspectul la care se refera, pot fi distinse conditiile de fond de cele de forma. Conditiile de fond privesc continutul actului juridic civil, in timp ce acelea de forma se refera la modul de exteriorizare a vointei partilor.

In functie de obligativitatea sau neobligativitatea lor, conditiile pot fi esentiale sau neesentiale.

Cele esentiale sunt conditiile care trebuie indeplinite in mod obligatoriu, lipsa lor determinand nevalabilitatea actului (intra in aceasta categorie conditiile de fond si cele de forma, cand ele sunt cerute ad validitatem). Conditiile neesentiale sunt cele care nu pot influenta, prin prezenta sau prin lipsa lor, valabilitatea actului juridic civil.

Conditiile esentiale se subdivid in functie de izvorul obligativitatii intrunirii lor, in legale si conventionale (voluntare).

In functie de consecintele pe care le produc, conditiile actelor juridice civile sunt de validitate si de eficacitate. Conditiile de validitate sunt cele esentiale a caror nerespectare determina nulitatea actului juridic civil iar conditiile de eficacitate sunt cele care atrag alte sanctiuni de exemplu inopozabilitatea.

O anumita conditie poate fi, in acelasi timp, de fond esentiala si de validitate sau de forma si esentiala, criteriile putand opera concomitent.

Legislatia romana nu contine o prevedere a conditiilor de fond ale unui act juridic civil in general, art. 1948 Cod civil referindu-se doar la conditiile esentiale pentru valabilitatea unei conventii, acesta fiind: capacitatea de a contracta; consimtamantul valabil al partilor ce se obliga, un obiect determinat si o cauza licita.

Sectiunea II Capacitatea

Capacitatea de a incheia acte juridice civile reprezinta o componenta a capacitatii de folosinta a subiectului de drept si apare ca o premisa a capacitatii de exercitiu a acesteia, cealalta fiind discernamantul juridic al persoanei fizice insasi, respectiv a reprezentantilor persoanei juridice.

Capacitatea de a incheia actul juridic civil este acea conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil, de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea unor astfel de acte. [2] In mod evident, capacitatea reprezinta regula generala, incapacitatile fiind intotdeauna expres si limitativ prevazute de lege. De altfel, potrivit art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta si nici lipsit, in tot sau in parte, de capacitatea de exercitiu, decat in cazurile si conditiile stabilite de lege . Desigur, in privinta persoanelor juridice este aplicabila regula specialitatii capacitatii de folosinta a acestora.

In timp ce capacitatea de a incheia acte juridice civile este o stare de drept, discernamantul este o stare de fapt, acesta putand sa existe distinct, chiar in cazul unei persoane puse sub interdictie tot asa cum este admisibil ca o persoana avand capacitate de exercitiu deplina sa se afle intr-o situatie in care, trecator, sa fie lipsita de discernamant. Fara sa se poata spune ca cele doua stari s-ar suprapune, este indiscutabil ca intre capacitate si discernamant se regaseste o legatura indestructibila, evidentiata de faptul ca stabilirea valabilitatii unui act juridic civil este conditionata atat de existenta capacitatii, cat si de cea a discernamantului. In acest context trebuie mentionat faptul ca in practica judiciara s-a admis admisibilitatea actiunii in anularea unui act juridic incheiat de o persoana care are capacitate de exercitiu deplina. Intr-o astfel de situatie insa este obligatoriu sa se dovedeasca in mod neechivoc lipsa discernamantului autorului in momentul incheierii actului juridic a caruia valabilitate este pusa in discutie.

Sub aspect probator, capabilul este cel care trebuie sa dovedeasca lipsa discernamantului in momentul incheierii actului juridic civil in situatia in care se

prevaleaza de o asemenea neregularitate in timp ce daca partea adversa invoca existenta discernamantului in cazul unei persoane puse sub interdictie (prezumata a fi lipsita de discernamant) va trebuie sa faca aceasta dovada. Momentul la care se raporteaza proba trebuie sa fie intotdeauna cel al manifestarii vointei de a contracta.

Incalcarea normelor legale referitoare la capacitate atrage una din urmatoarele sanctiuni: nulitatea absoluta (in cazul actelor prin care se suprima sau se ingradeste capacitatea de folosinta sau cea de exercitiu, asa cum sunt acestea reglementate; in cazul celor prin care partile ar stabili, prin vointa lor, ca un incapabil sa fie considerat capabil; cele care se incheie cu incalcarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanelor juridice); nulitatea relativa (in cazul actelor incheiate de minorul sub 14 ani, personal si singur sau de interzisul judecatoresc; a celor de donatie sau de garantare a intereselor altuia facute in numele si pe seama incapabilului de catre ocrotitorul sau legal; cele care depasesc dreptul de administrare al patrimoniului, incheiate de ocrotitorul legal sau de minorul cu capacitate de exercitiu restransa, fara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare); inopozabilitatea actului juridic (in cazul celui incheiat in numele minorului cu capacitate de exercitiu restransa de catre reprezentantul sau legal, in ciuda faptului ca minorul este deja indreptatit sa incheie actul personal).

Sectiunea III Consimtamantul

Consimtamantul reprezinta o conditie de fond a actului juridic civil prin care se intelege manifestarea hotararii de a incheia actul juridic civil, subiectul de drept confirmand intentia lui de a se obliga juridiceste. Consimtamantul formeaza, impreuna cu cauza actului juridic vointa juridica.

Consimtamantul reprezinta, intr-un prim sens, acordul de vointa al partii (in cazul actelor bilaterale si multilaterale) iar intr-un alt sens vointa exteriorizata a autorului actului unilateral.



Ceea ce este extrem de important pentru existenta actului juridic civil insusi este manifestarea de vointa a partii/partilor si intentia acesteia/acestora ca aceasta manifestare sa produca efecte juridice.

Vointa este de natura psihologica dar relevanta ei rezulta din faptul ca intre acesta si consimtamant exista o stransa corelatie. Sub aspect juridic, dupa cum am mai aratat, structura vointei cuprinde cele doua elemente, respectiv consimtamantul si cauza. In fond, formarea vointei juridice este rezultatul unui proces psihologic complex, care porneste de la nevoia subiectului de drept ce se reflecta in constiinta acestuia, trece prin etapa alegerii mijlocului de satisfacere a nevoii respective prin luarea hotararii de incheiere a actului juridic civil si se finalizeaza prin exteriorizarea acestei hotarari. Indiferent din ce perspectiva am privi aceasta evolutie, ceea ce prezinta cu adevarat importanta este momentul aparitiei motivului determinant care justifica incheierea actului juridic civil si, in aceeasi masura exteriorizarea hotararii de a finaliza aceasta operatiune. Motivul determinant echivaleaza juridic cu notiunea de cauza a actului juridic civil (scopul pentru care actul este incheiat) iar hotararea exteriorizata se exprima prin consimtamant.

In dreptul civil vointa juridica este guvernata de doua principii consacrate in Codul civil si anume:

a. Principiul libertatii actelor juridice civile - denumit si principiul autonomiei de vointa, rezulta indirect din prevederile art. 969 alin. 1 si art. 5 cod civil. Din interpretarea acestor texte se poate concluziona ca partile sunt libere sa incheie orice conventii sau sa-si manifeste vointa exprimata printr-un act unilateral, pana la limita legii si a bunelor moravuri, in aceasta ideea constand esenta principiului libertatii actelor juridice civile, la baza careia sta recunoasterea de catre dreptul obiectiv a fortei generatoare de efecte juridice a vointei subiectelor de drept.

In mod indiscutabil, partile sunt libere sa incheie orice act juridic civil, sa-i dea acestuia continutul pe care il doresc, dupa cum pot, in mod liber, sa modifice sau sa puna capat unui asemenea act juridic, toate aceste operatiuni fiind facute in limita legii si a moralei societatii. Aceasta limita este stabilita de ordinea publica, respectiv de normele juridice care reglementeaza ordinea economica, sociala si politica din stat, de bunele moravuri si de normele imperative ale dreptului civil.

b. Principiul vointei interne (reale) caracterizeaza, de asemenea, vointa juridica. De regula generala nu apar probleme de determinare a principiului aplicabil, deoarece se poate constata, cu usurinta, concordanta dintre elementul intern si cel extern ce apartin vointei juridice. Nu este exclus ca intre aceste doua elemente sa apara insa discordante, varianta in care trebuie rezolvata problema prioritatii unui element fata de celalalt, raspunsul urmand a fi dat in functie de conceptia impartasita, din cele doua lansate de doctrina in acest context.

Astfel, conceptia subiectiva acorda prioritate vointei interne, care exprima adevaratul continut al actului juridic civil, in timp ce conceptia obiectiva acorda prioritate vointei declarate, exteriorizate, cu motivarea ca vointa interna nu poate sa prezinte utilitate sau relevanta decat in masura in care ea este exteriorizata.

Codul civil roman a consacrat, ca principiu, sistemul vointei interne, iar ca exceptie sistemul vointei declarate. Astfel, de exemplu, potrivit art. 977 Cod civil interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor.

III.1. Conditiile consimtamantului.

Pentru a fi valabil si a produce efecte juridice, consimtamantul trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

sa emane de la o persoana cu discernamant;

sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice;

sa fie exteriorizat;

sa fie neviciat.

a. Consimtamantul trebuie sa provina de la o persoana cu discernamant. Aceasta conditie exprima ideea ca subiectul de drept civil trebuie sa detina puterea de a aprecia si de a percepe efectele juridice care se produc in temeiul manifestarii sale de vointa, perceptie care se poate realiza doar in prezenta discernamantului si care, in principiu, este detinut de persoanele cu capacitate de exercitiu, dar nu exclusiv. Asadar, cerinta prezentei capacitatii de exercitiu nu trebuie confundata cu conditia de valabilitate a consimtamantului sub aspectul existentei discernamantului. Se poate spune ca lipsa discernamantului echivaleaza practic cu lipsa consimtamantului, atragand in acest mod nulitatea relativa a actului juridic civil incheiat.

b. Consimtamantul trebuie exprimat cu intentia de produce efecte juridice. In masura in care subiectul de drept isi exteriorizeaza vointa cu intentia de a produce efecte juridice se angajeaza, din punct de vedere juridic, obligatia astfel asumata fiind susceptibila de a fi executata daca se impune chiar cu ajutorul fortei coercitive a statului.

Atat in doctrina cat si in practica judiciara s-a considerat ca lipseste intentia de a produce efecte juridice daca manifestarea de vointa a fost facuta in gluma, sau a fost prea vaga, daca consimtamantul a fost dat cu o rezerva mintala cunoscuta de destinatarul acesteia, daca manifestarea de vointa a avut loc sub conditie pur potestativa, in cazul simulatiei sau in cazul interpretarii unui rol de catre un actor.

c. Consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat. Practic, pentru a putea produce efecte juridice civile, vointa trebuie exteriorizata deoarece in caz contrar ea nu poate fi cunoscuta de alte persoane.

De regula, forma de exteriorizare a consimtamantului este lasata la aprecierea autorului, putand sa intalnim atat o manifestare expresa cat si o manifestare tacita a vointei acestuia, dar indiferent de modul in care se exprima ea produce acelasi efect, avand valoare juridica in egala masura.

Principiul aplicarii exteriorizarii consimtamantului este cel al consensualismului deoarece simpla manifestare de vointa este nu numai necesara, ci si suficienta pentru ca actul juridic civil sa se nasca valabil sub acest aspect. Cazurile in care legea impune ca manifestarea de vointa sa imbrace o anumita forma reprezinta exceptii de la acest principiu, in majoritatea variantelor ele fiind prevazute ca o masura de protectie a subiectului de drept.

In principiu, tacerea nu are valoarea unei manifestari de vointa, ea neputand fi apreciata nici macar ca un consimtamantul tacit, prezumtia fiind aceea ca subiectul de drept care nu isi manifesta in nici un mod vointa nu doreste sa incheie un act juridic civil. Exceptiile sunt limitativ si expres prevazute de lege.

d. Consimtamantul trebuie sa nu fie viciat. Legea civila cere ca formarea vointei sa fie libera, neinfluentata sau mai bine spus, nealterata de vicii de consimtamant, adica de acele imprejurari care pot afecta caracterul constient si liber al vointei de a incheia un act juridic civil.

III.2.Viciile de consimtamant.

III.2.1.Eroarea.

Eroarea poate fi definitiva ca o falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic civil.

Este posibil ca eroarea sa intervina fie in momentul declansarii vointei interne, fie la declararea, transmiterea ori interpretarea vointei.

In functie de gravitatea si efectele pe care le produce, eroarea poate fi:

A. Eroarea obstacol este acea falsa reprezentare a realitatii care impiedica formarea actului juridic civil, fiind practic distructiva de vointa, astfel incat, in cazul contractelor face ca vointele individuale ale partilor sa nici nu se intalneasca.

Indiscutabil, eroarea obstacol este cea mai grava forma a erorii, ea putand sa cada fie asupra naturii actului care se incheie, fie asupra identitatii obiectului.

B. Eroarea viciu de consimtamant este falsa reprezentare a realitatii ce cade asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului sau asupra persoanei contractante. Aceasta eroare nu este distructiva de vointa, astfel incat ea nu inlatura consimtamantul ci doar il viciaza.

In structura acestui viciu de consimtamant intra un singur element de natura psihologica falsa reprezentare a realitatii astfel incat probarea lui este extrem de dificila.

In cazul erorii asupra substantei obiectului actului juridic civil se impune cercetarea notiunii de substanta, deoarece in legatura cu aceasta se cunosc in doctrina mai multe conceptii. Potrivit conceptiei obiective eroarea se reduce la aceea asupra materiei din care este confectionat bunul, neluandu-se in calcul intentia partilor, astfel incat conventia ar fi lipsita de efecte doar in situatia in care partea a urmarit sa achizitioneze un bun de aur si a cumparat unul de arama, nu si atunci cand a cumparat un obiect realizat dintr-un aliaj de aur, chiar daca ulterior cumparatorul pretinde ca a dorit procurarea unui obiect de aur pur. Conceptia subiectiva acorda o mai mare semnificatie notiunii de substanta a obiectului actului juridic civil, incluzandu-se in aceasta notiune orice insusire care a fost determinanta la incheierea actului juridic civil. Asa fiind, vor fi apreciate ca si calitati esentiale ale obiectului nu doar insusirile materiale ale acestuia ci si autenticitatea, vechimea si capacitatea de a fi folosit potrivit destinatiei avute in vedere de parti, la incheierea contractului.

Intr-o conceptie intermediara, prin notiunea de substanta a obiectului actului juridic civil se inteleg acele calitati pe care opinia generala si obiceiurile le considera esentiale sau a caror reunire determina natura specifica a lucrului.

Referitor la eroarea asupra persoanei (asupra identitatii sau calitatilor speciale ale acesteia avute in vedere la incheierea contractului) domeniul ei de aplicabilitate se limiteaza, in principal, la actele intuitu personae.

C.Eroarea indiferenta este tot o falsa reprezentare a unor imprejurari, care sunt insa mai putin importante la incheierea actului juridic civil, astfel incat deoarece ea nu se refera la aspectele esentiale nici nu afecteaza valabilitatea manifestarii de vointa a partilor.

In cazul erorii obstacol sanctiunea este nulitatea absoluta a actului juridic civil, deoarece acordul de vointa nu s-a format.

In cazul erorii viciu de consimtamant sanctiunea este nulitatea relativa a actului juridic civil, iar eroarea indiferenta poate atrage o diminuarea valorica a prestatiei, dar este posibil sa nu determine nici o consecinta juridica, in conditiile in care nu a avut nici un rol la incheierea actului juridic civil.

Dupa criteriul naturii realitatii fals reprezentate, distingem:

A. Eroarea de fapt care consta in falsa reprezentare a unor situatii faptice, in momentul incheierii actului juridic civil, aspecte care vizeaza obiectul actului, valoarea sau persoana cocontractantului.

b. Eroarea de fapt care consta in necunoasterea existentei sau cunoasterea inexacta a continutului unui act normativ sau a unei norme juridice. Trebuie remarcat in acest context ca au fost exprimate mai multe opinii in doctrina, nu toti autorii recunoscand erorii de drept valoarea unui viciu de consimtamant.

III.2.2.Dolul.

Dolul este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane prin utilizarea de mijloace viclene pentru a o determina sa incheie un act juridic civil (art. 960 Cod civil). Constatam astfel ca suntem practic in prezenta unei erori provocate, spre deosebire de eroarea propriu-zisa, care are un caracter spontan.

In functie de natura elementelor asupra carora poarta (sau dupa consecintele pe care le are asupra valabilitatii actului) distingem dolul principal (in acest caz inducerea in eroare vizeaza elementele determinante la incheierea actului juridic civil, sanctiunea in aceasta varianta fiind nulitatea relativa a acestuia) si dolul incidental care cade asupra unor imprejurari nedeterminate pentru incheierea actului juridic civil astfel incat deschide doar dreptul la o actiune in despagubire pentru eventuale diferente de pret.

Structura dolului, ca viciu de consimtamant, cuprinde doua elemente: cel obiectiv se materializeaza in utilizarea unor mijloace viclene pentru inducerea in eroare a contractantului, de regula fiind vorba de actiuni fapte pozitive dar nu este imposibil sa intalnim si omisiuni. Elementul subiectiv, intentional consta in intentia de a induce in eroare o persoana pentru a o determina sa incheie un act juridic civil, astfel incat provocarea unei erori din simpla neglijenta nu antreneaza consecintele dolului.

In materia liberalitatilor dolul imbraca un continut specific, manifestandu-se sub forma captatiei si a sugestiei. Captatia consta in folosirea de mijloace viclene in scopul de castiga afectiunea dispunatorului si de a-l determina sa faca o liberalitate pe care altfel nu ar fi facut-o in favoarea autorului, care a recurs la aceste mijloace viclene. Sugestia consta in folosirea unor asemenea mijloace, urmarindu-se in acest mod atenuarea afectiunii dispunatorului fata de rudele sale sau fata de cel caruia acesta intentiona sa-i faca o liberalitate, determinandu-l astfel sa dispuna in favoarea unei alte persoane decat cea avuta initial in vedere.

Pentru a constitui viciu de consimtamant si a atrage anulabilitatea actului juridic civil, dolul trebuie sa intruneasca, in mod cumulativ, doua conditii:

a. Dolul trebuie sa aiba caracter determinant pentru incheierea actului juridic civil. Altfel spus, trebuie stabilit cu certitudine ca victima manoperelor frauduloase nu ar fi incheiat actul juridic in lipsa acestora. Conditia este formulata expres in art. 960 Cod civil. Aprecierea prezentei dolului se face subiectiv, de la caz la caz, tinandu-se cont de pregatirea si experienta de viata a subiectului de drept asupra caruia s-au exercitat manoperele dolosive.

b.Dolul trebuie sa emane de la cealalta parte indiferent ca aceasta a exercitat ea insasi mijloacele viclene sau doar a participat la ele. Nu este imposibil ca in actele bilaterale dolul sa apara in cazul ambelor parti, in aceasta varianta oricare dintre ele fiind indreptatita sa ceara anularea actului juridic civil pentru dolul al carei victima este, evident neputandu-se invoca pentru lipsirea de eficacitate a actului propria culpa (propriile manopere dolosive exercitate fata de cealalta parte).

Dolul nu se presupune (art. 960 alin. 2 Cod civil) astfel incat partea care invoca viciul de consimtamant trebuie sa faca dovada manoperelor viclene exercitate. Este adevarat insa ca fiind vorba de un fapt juridic, proba se va putea face prin orice mijloc de proba admis de lege, astfel incat se poate concluziona ca dovada dolului este mai usor de realizat decat cea a erorii.

Sub aspect sanctionator dolul atrage nulitatea relativa a actului juridic civil incheiat in urma exercitarii manoperelor frauduloase, deschizandu-se calea partii prejudiciate si la promovarea unei actiuni in despagubiri, in temeiul art. 998 Cod civil.

III.2.3.Violenta.

Violenta este acel viciu de consimtamant care consta in amenintarea unei persoane cu un rau care insufla acesteia o temere ce o determina sa incheie un act juridic civil pe care in alte conditii nu l-ar fi incheiat. Textele legale fac trimitere la acest viciu de consimtamant in art. 953, 955-959 Cod civil, retinandu-se ca amenintarea cu un rau poate sa provina atat de la cocontractant cat si de la un tert.

In functie de efectele pe care le produc asupra vointei victimei, putem sa distingem:

Violenta fizica este sesizabila atunci cand amenintarea cu raul vizeaza integritatea fizica ori bunurile persoanei, victima ajungand in situatia de a servi ca simplu instrument la incheierea actului juridic civil. Se poate spune ca intr-o astfel de situatie consimtamantul nu numai ca este viciat dar, in mod concret, el lipseste, subiectul de drept necontribuind nici macar formal la incheierea actului juridic civil.

Violenta morala este tot o amenintare care priveste insa onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei ce poate sa-i provoace acesteia o temere, care o determina sa incheie un act juridic civil pe care, altminteri, nu l-ar fi incheiat.

Raportat la caracterul amenintarii, violenta poate fi:

Violenta legitima consta tot intr-o amenintare care cel putin este perceputa in acest mod de subiectul de drept dar care este facuta in conditiile legii, in vederea realizarii unui drept subiectiv. Intr-un asemenea caz nu sunt in fata unui viciu de consimtamant astfel incat aceasta asa-zisa amenintare nu va avea nici un efect asupra valabilitatii actului juridic civil.



In varianta in care amenintarea excede dispozitiile legale violenta exercitata va fi nelegitima, atragand lipsirea de efecte a actului juridic civil.

Structural, violenta cuprinde doua elemente:

Elementul obiectiv consta in amenintarea cu un rau care poate fi de natura fizica (lovituri, amenintarea cu moartea, acestea vizand persoana contractantului sau o alta persoana membru da familie sau nu de care contractantul este foarte atasat), patrimoniala (distrugerea sau degradarea unui bun de mare valoare sau care prezinta o valoare sentimentala importanta pentru parte) sau de natura morala (compromiterea reputatiei).

Elementul subiectiv consta in insuflarea unei temeri persoanei amenintate, care este de natura sa o determine sa incheie un act juridic civil pe care altfel nu l-ar fi incheiat, deoarece consimtamantul este alterat tocmai de aceasta temere si nu de amenintarea in sine.

Pentru a fi viciu de consimtamant si a atrage anulabilitatea actului juridic civil, violenta trebuie sa intruneasca, in mod cumulativ, doua conditii si anume aceea de a fi determinanta pentru incheierea actului si de a fi injusta.

Violenta, fiind un fapt juridic, poate fi probata prin orice mijloc de proba, iar in cazul in care s-a dovedit vicierea consimtamantului actul va fi lovit de nulitate relativa.

III.2.4.Leziunea.

Leziunea ca viciu de consimtamant consta in disproportia vadita de valoare intre doua prestatii, intr-un prejudiciu incercat de catre o parte a actului juridic civil, in chiar momentul perfectarii actului.

Se impune a se sublinia faptul ca de la intrarea in vigoare a Decretului nr. 31/1954 aplicarea dispozitiilor legale privitoare la actiunea in anulare pentru leziune s-a restrans la minorii care avand capacitate de exercitiu restransa incheie singuri fara incuviintarea ocrotitorului legal acte juridice pentru a caror valabilitate nu se cere incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, in conditiile in care aceste acte le pricinuiesc vreo vatamare.

De la interdictia cuprinsa de art. 1165 Cod civil, potrivit caruia majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite actiunea in resciziune se cunosc exceptii, cum ar fi cea prevazuta de art. 66 din Decretul nr. 443/1972 privind navigatia civila maritima, care prevede ca o conventie de asistenta sau de salvare poate fi anulata daca se dovedeste a fi viciata prin eroare, dol sau leziune, sau redusa la un cuantum corespunzator serviciului prestat, sau cea reglementata de art. 694 Cod civil, in aceste doua cazuri fiind admisibila actiunea chiar formulata de o persoana majora.

In literatura de specialitate s-a apreciat atat ca pentru a fi in prezenta leziunii este suficient sa existe o disproportie de valoare intre contraprestatii, cat si ca intr-un asemenea caz, pe langa elementul obiectiv trebuie sa existe si un element subiectiv, concretizat in viciul de consimtamant ce rezulta din exploatarea starii de nevoie in care se afla una dintre parti, de care are cunostinta cealalta parte si de care profita. In dreptul nostru civil este consacrata prima dintre aceste conceptii (cea obiectiva), astfel incat cine invoca leziunea trebuie sa dovedeasca doar paguba suferita in urma disproportiei vadite de valoare intre contraprestatii, si nu viciul de consimtamant care a provocat aceasta disproportie sau o virtuala stare de nevoie de care ar fi profitat cealalta parte.

Pentru a fi in prezenta leziunii trebuie intrunite, cumulativ, urmatoarele conditii: sa existe o paguba materiala, ea sa constea in disproportia vadita de valoare intre contraprestatii, aceasta sa fie consecinta directa si nemijlocita a actului juridic respectiv si nu a altor acte distincte iar disproportia avuta in vedere sa existe in raport cu momentul perfectarii actului juridic civil.

Indiscutabil, potrivit legislatiei noastre civile actuale leziunea are un domeniu restrans de aplicare, atat in ceea ce priveste persoanele care o pot invoca fiind vorba, in principiu, de minorii cu capacitate de exercitiu restransa cat si de actele juridice civile in care poate fi intalnita acte de administrare incheiate de minor singur, fara incuviintarea ocrotitorului legal si pentru care nu se cere, potrivit legii, incuviintarea autoritatii tutelare. Sunt avute in vedere doar actele juridice civile cu titlu oneros si comutative, viciul de consimtamant neputand fi invocat in cazul actelor marunte, al celor de conservare si nici in cazul actelor juridice civile incheiate de persoane lipsite total de capacitate de exercitiu, in acest din urma caz sanctiunea fiind alta.

Proba leziunii este in sarcina minorului cu capacitate de exercitiu restransa iar sanctiunea este nulitatea relativa a actului astfel incheiat.

CAIET DE SEMINAR 9

Problema 1.

Persoana fizica este lipsita de capacitate de exercitiu pana la 14 ani, intre 14 si 18 ani are o capacitate de exercitiu restransa, iar dupa 18 ani dobandeste capacitate de exercitiu deplina. In prima faza lipsa discernamantului este prezumata, dupa cum prezumata este existenta discernamantului dupa implinirea varstei de 14 ani, cu mentiunea ca pentru perioada cuprinsa intre 14 si 18 ani legiuitorul a reglementat o perioada de adaptare la circuitul civil, astfel incat subiectul de drept incheie actele juridice fiind asistat de ocrotitorul sau legal si, pentru cele efecte semnificative pentru patrimoniul sau, cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare. Pe de alta parte, lipsa discernamantului reprezinta, de asemenea, o prezumtie in cazul celor puti sub interdictie. Din aceste considerente subiectul de drept interesat va trebui sa faca dovada existentei discernamantului in momentul in care persoana pusa sub interdictie a incheiat un act juridic civil, in timp ce minorul peste 14 ani, si in egala masura majorul, vor trebuie sa faca dovada lipsei discernamantului in momentul incheierii unui act juridic civil, in masura in care aceste parti tind sa lipseasca actul de efecte juridice.

Atentie! Intereseaza discernamantul in momentul formarii actului juridic.

Problema 2.

Formarea vointei juridice: Ionescu are nevoie de o masina deoarece constant nu ajunge la timp la serviciu si a fost amenintat cu desfacerea contractului de munca; isi poate procura o masina cumparand una sau imprumutand-o pe cea a fratelui sau, dar aceasta ultima varianta nu este convenabila deoarece sunt zile cand si fratele sau are nevoie de autoturism, deci, se hotaraste sa cumpere una; odata luata aceasta hotarare, el ia legatura cu un magazin specializat si incheie contractul de vanzare-cumparare a autoturismul cu plata pretului in rate.

Problema 3.

Art. 5 Cod civil: nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri.

Art. 969 alin. 1 Cod civil: conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.

Asa fiind, intre limitele stabilite de ordinea publica si bunele moravuri, partile pot incheia orice tip de act juridic, numit sau nenumit. De exemplu insa nu vor putea incheia un contract de vanzare-cumparare avand ca obiect un bun ce apartine domeniului public, sau un major nu va putea incheia un act valabil cu un minor in varsta de 9 ani, conventia avand ca obiect vanzarea-cumpararea unui apartament. Trebuie inteles ca limitele acestei libertati a actelor juridice civile ce pot fi incheiate sunt trasate prin normele imperative ce se regasesc in reglementarile civile.

Referitor la vointa interna, pot sa apara urmatoarele aspecte:

Intr-o prima varianta continutul actului corespunde vointei partilor dar denumirea lui nu concorda nici cu acest continut si nici cu aceasta vointa; in aceasta varianta situatie este relativ simpla deoarece va fi avut in vedere continutul si nu caracterul stabilit de parti, care poate fi inexact prin raportare la propria lor vointa. Intr-o a doua varianta este posibil ca insusi continutul actului sa nu corespunda vointei partilor, in aceasta situatie problema devenind complexa datorita necesitatii identificarii motivului care a generat aceasta neconcordanta.

Problema 4.

Lipseste intentia de a produce efecte juridice in masura in care consimtamantul a fost exprimat in una din urmatoarele variante:

-s-a discutat in gluma, s-a pus un pariu, discutia a fost superficiala, bazata pe ideea ca amanuntele vor fi discutate ulterior;

-manifestarea de vointa a avut loc sub conditie pur potestativa, adica executarea obligatiei asumate este conditionata de vointa celui care s-a obligat partea se obliga sa incheie contractul in masura in care va fi dispus sa o faca la data respectiva (art. 1010 Cod civil);

-manifestarea de vointa a fost data de un actor, in timpul interpretarii unui rol, intr-un context in care si subiectul de drept este amplasat de exemplu ambii joaca pe scena, intr-o piesa, si la un moment dat, improvizand, replicile sunt schimbate, iar una dintre parti isi asuma o obligatie pe care evident nu intentioneaza sa o execute in realitate.

Problema 5.

Manifestarea de vointa este expresa cand este exteriorizata prin modalitati de natura a o face cunoscuta altor persoane in mod nemijlocit si este tacita cand se deduce din anumite semne sau gesturi, autorul ei permitand sa se traga concluzia, neindoielnica, cu privire la actiunea sa.

De exemplu, in cazul acceptarii succesiunii act juridic civil mostenitorul se poate prezenta la notar, solicitand a se lua act printr-o declaratie autentica de optiunea sa succesorala, sau poate sa intre in posesia bunurilor din masa succesorala, confirmandu-si in acest mod vocatia.

In principiu, tacerea nu constituie o manifestare de vointa, situatiile de exceptie fiind urmatoarele:

-in cazul contractului de inchiriere, la expirarea termenului pentru care acesta a fost incheiat, locatiunea se poate transforma dintr-un cu termen, intr-una fara termen, fara a fi necesara o mentiune expresa, in masura in care proprietarul permite locatarului sa detina posesia bunului respectiv si preia chiria ce este achitata periodic de acesta (art. 1437 Cod civil);

-in masura in care partile prevad in mod expres ca atribuie tacerii, intr-un anumit context, o anumita semnificatie juridica;

-atunci cand tacerii i se atribuie valoare de consimtamant, potrivit obiceiului locului.

Problema 6.

Eroare ce intervine in momentul declansarii vointei interne: oferta este facuta pentru bunul respectiv, la un pret mult mai mic decat cel avut in vedere de vanzator, datorita unei neatentii a acestuia (se pierde un element in momentul calcularii pretului sau se listeaza pretul cu mai putine cifre decat era necesar); intr-o astfel de situatie oferta, odata acceptata, va fi considerata valabila, cu exceptia cazului in care beneficiarul ofertei cunostea sau trebuia sa cunoasca existenta acestei inadvertente.

Problema 7.

Eroare obstacol: proprietarul imobilului doreste sa incheie un contract de intretinere, iar contractantul doreste sa incheie un contract de vanzare-cumparare.

Acelasi vanzator are intr-un imobil un apartament situat pe soare, iar unul situat pe umbra, el doreste sa il instraineze pe cel de-al doilea, iar cumparatorul doreste sa-l cumpere pe cel dintai.

Eroarea viciu de consimtamant ce poate sa cada asupra persoanei contractante prezinta importanta doar in actele intuitu personae, respectiv in cazul acelor acte in care persoana contractantului este esentiala la incheierea actului. De exemplu, donatorul transmite proprietatea asupra unui imobil de mare valoare nepoatei sale (fiica fiului sau) in considerarea acestei calitati, pentru ca ulterior sa se constate ca legatura de rudenie nu exista, respectiv tanara domnisoara nu este fiica fiului donatorului. Evident ca in acest caz donatorul doreste lipsirea actului de efectele sale. Daca donatia insa nu a avut in vedere exclusiv aceasta calitate de rudenie, ci ea s-a bazat pe o simpatie ce exista intre donator si donatar, actul juridic poate fi pastrat (o discutie interesanta ar fi in acest caz o cerere prin care mostenitorii donatorului sa solicite lipsirea de efecte juridice a actului, iar donatara sa se apare in sensul ca nu relatia de rudenie a fost importanta in momentul incheierii actului de donatie).

O situatie similara poate sa apare in masura in care un beneficiar angajeaza un antreprenor cunoscut pentru calitatea lucrarilor sale, ori acesta angajeaza pe altcineva pentru efectuarea acestor lucrari.

Problema 8.

Si in cazul erorii se cer doua conditii cumulative pentru ca acesteia sa-i fie recunoscuta valoarea unui viciu de consimtamant si anume:

-elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fie fost hotarator, determinant pentru incheierea actului, in sensul ca, daca ar fi fost cunoscuta realitatea, actul nu s-ar fi incheiat;

-in cazul actelor bilaterale, cu titlu oneros, este necesar ca si cocontractantul sa fi stiut sau sa fi trebuie sa stie ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare este determinat pentru incheierea actului juridic civil; altfel spus, daca partenerul nu a cunoscut ca subiectul de drept se afla in eroare sau nu a avut reprezentarea ca eroarea este determinanta la incheierea actului, actul nu va putea fi lipsit de efectele sale.

Problema 9.

Lipsa discernamantului si dolul sub forma captatiei se exclud.

Nu exista dol daca cocontractantul cunostea imprejurarea pretins ascunsa aceasta situatie apare in cazul dolului prin inactiune (prin reticenta).

Problema 10.

Exemplu de violenta legitima: creditorul il ameninta pe debitor ca daca nu ii va restitui banii datorati va recurge la forme de executare silita, respectiv va apela la ajutorul fortei coercitive a statului.

Violenta nu cuprinde situatiile in care amenintarea rezulta din alte imprejurari decat cele legate de persoana cocontractantului sau a unui tert ce se afla in legatura cu acesta din urma. Altfel spus, viciul de consimtamant nu are nici un punct comun cu situatia rezultata dintr-o stare de necesitate deoarece o asemenea imprejurare determina subiectul de drept sa incheie un act juridic civil pentru a evita sau a limita consecintele unui pericol grav si iminent care-i ameninta viata, integritatea corporala ori sanatatea si care nu poate fi inlaturat pe o alta cale.

Problema 11.

Actiunea in resciziune este actiunea prin care se solicita anularea unui contract pentru leziune.

Atentie! Minorul sub 14 ani poate solicita lipsirea actului de efecte juridice, invocand lipsa capacitatii de exercitiu, ori cum sanctiunea este mai grava, el nu are interes sa invoce pana la aceasta varsta o eventuala leziune.



Ernest Lupan, op. cit. p. 181

Pentru o prezentare detaliata, Ernest Lupan, op. cit. p.204

Vezi art. 953 si 954 Cod civil.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate