Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
DREPTUL LA VIATA


DREPTUL LA VIATA




DREPTUL LA VIATA

~ art. 2 Cv., Prot. nr. 6 si 13 ~

Dreptul la viata, garantat oricarei persoane, este primul drept subiectiv reglementat de Conventie. El reprezinta "valoarea suprema pe scara drepturilor omului in plan international"1, iar protejarea sa constituie "una dintre valorile fundamentale ale democratiilor care fac parte din Consiliul Europei". Respectarea dreptului la viata este o preconditie a exercitarii tuturor celorlalte drepturi. Astfel, statul este obligat nu numai "sa se abtina de la a lua viata in mod intentionat", ci trebuie sa ia toate masurile necesare protejarii vietii.




Art. 2 garanteaza protectie oricarei persoane impotriva mortii provocate intr-o maniera arbitrara. Initial, aceste prevederi nu interziceau recurgerea la pedeapsa cu moartea daca aceasta era prevazuta de lege. In 1983, a fost adoptat Protocolul nr. 6 care aboleste pedeapsa cu moartea in timp de pace, ea continuand sa fie aplicabila in timp de razboi. Prin adoptarea, in 2002, a Protocolului nr. 13 a fost abolita pedeapsa cu moartea in orice situatii pe teritoriul tuturor statelor semnatare, membre ale CoE.

  1. Titularul dreptului la viata

Art.2 garanteaza dreptul la viata al oricarei persoane fizice, umane. Acest drept nu este absolut; el prevede anumite exceptii, precum: executarea unui condamnat la moarte (pedeapsa aplicata pana in 2002), legitima aparare, arestarea sau evadarea unei persoane detinute si reprimarea unei insurectii.

  1. Sfera de aplicare a art.2

Protectia dreptului la viata este garantata de Sistemul european de protectie a drepturilor omului oricarei persoane, din momentul nasterii si pana la decesul acesteia. Prin deces trebuie sa se inteleaga moartea fizic constatata, nu si declararea pe cale judecatoreasca a mortii sau a disparitiei unei persoane. Cv.E.D.O. garanteaza dreptul la viata, fara insa a stabili de cand incepe protectia acestei valori fundamentale. Daca art. 4 al Conventiei americane a drepturilor omului (Cv.A.D.O.) stipuleaza ca dreptul la viata trebuie protejat din momentul conceptiei Cv.E.D.O - la fel ca toate celelalte instrumente internationale de protectie a drepturilor omului protejeaza fiinta vie, nu si pe cea care urmeaza sa se nasca.

Din jurisprudenta initiala a Curtii rezulta ca CEDO a refuzat sa se pronunte daca dreptul la avort este recunoscut de Conventie si, implicit, daca dreptul la viata este garantat pentru copilul nenascut, lasand acest domeniu la aprecierea discretionara a statului. 2 In 1980, jurisprudenta Curtii a fost completata cu argumente suplimentare referitoare la aceasta protectie.

In cauza X c. Marii Britanii, reclamantul sustine ca decizia instantei nationale de autorizare a

intreruperii de sarcina, data sotiei fara consimtamantul sau, este contrara dispozitiilor art.2. Analizand conditiile de admisibilitate, Comisia (fosta Comisie a Drepturilor Omului - functionala pana tn 1998/1999) a concluzionat ca dorinta reclamantului de a deveni tata a fost afectata de decizia instantei nationale - conferindu-i calitatea de victima. Analiza fondului cauzei a permis Comisiei sa constate ca termenul de "orice persoana" nu este clar stabilit de Conventie. Din dispozitiile Cv.EDO rezulta ca acest termen poate privi numai o fiinta nascuta, nu si un copil conceput. Prin urmare, Comisia a retinut faptul ca art. 2 garanteaza viata oricarei persoane, dar nu este aplicabil pentru protectia copilului care se va naste.

  1. Continutul dreptului la viata

Art. 2 protejeaza dreptul la viata - in sensul de a trai, ca drept civil si politic, si nu dreptul la o viata decenta, ca drept economic si social. Prin decizia din 13 decembrie 1979, CEDO a statuat, cu valoare de principiu, ca protectia garantata de art.2 nu are nicio legatura cu problemele legate de calitatea vietii sau cu felul in care o persoana alege sa traiasca.

  1. Obligatiile ce revin statelor in temeiul art.2
        • Art. 2 instituie obligatia generala de a respecta dreptul la viata - obligatie negativa de abtinere, de a nu aduce atingere acestui drept, adica de a nu cauza moartea unei persoane, cu exceptia situatiilor precizate in cel de-al doilea paragraph al textului.
        • Art. 2 impune obligatia pozitiva de a proteja dreptul la viata garantat prin textul Conventiei, obligatia de a adopta toate masurile de ordin practic ce se impun pentru protectia indivizilor aflati in jurisdictia Statelor parti.




  1. Limitari aduse dreptului la viata

Art.2 alin.2 dispune ca atunci cand cauzarea mortii intervine ca urmare a recurgerii la forta, ea nu este considerata o incalcare a dreptului la viata. Aceste limitari nu aduc nicio atingere dreptului la viata ca drept fundamental, absolut si intangibil.

Romania nu a fost condamnata de CEDO pentru incalcarea art. 2. Cea mai relevanta cauza ramane totusi Gheorghe Ursu c. Romaniei.

INTERZICEREA TORTURII

~ art. 3 Cv. ~

Art.3 reglementeaza interzicerea torturii ca prohibitie absoluta. In cauza Al-Adsani c. Marii Britanii, CEDO a recunoscut ca "interzicerea torturii a devenit o regula imperativa de drept international".

Definitie :

Documentul de referinta, la nivel mondial, pentru definirea torturii il reprezinta Conventia ONU in materie:

"orice act prin care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinta puternica fizica sau psihica, in special cu scopul de a obtine de la ea sau de la o terta persoana informatii sau marturii, de a o pedepsi pentru un act pe care ea sau o terta persoana l-a comis, sau este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei, sau de a intimida sau a face presiuni asupra unei terte persoane, sau pentru orice alt motiv intemeiat pe orice forma de discriminare, atunci cand o asemenea durere sau suferinta este provocata de un agent al autoritatii publice sau de orice persoana care actioneaza cu titlu official ori la instigarea sau cu consimtamantul ei expres sau tacit."

Prin urmare, orice durere sau suferinta deosebita, fizica sau mentala, reprezinta acte de tortura daca:

  • acestea sunt produse cu intentie;
  • cel care le produce este un agent al fortei publice sau o persoana care actioneaza la instigarea ori cu consimtamantul expres sau tacit al acestuia;
  • scopul aplicarii unor asemenea acte consta in obtinerea unor informatii sau marturii, aplicarea unei pedepse pentru un act comis de victima sau de catre o terta persoana, sau exercitarea unor presiuni asupra victimei sau asupra unei terte persoane.

Sfera de aplicare

Pentru a intra in sfera de protectie a art. 3, un rau tratament aplicat unei persoane trebuie sa atinga un anumit grad de gravitate. Prin urmare, intensitatea suferintelor la care este supusa victima determina aplicarea art.3. De ex., in decizia Soering c. Marii Britanii judecatorul european apreciaza ca asteptarea indelungata a executarii pedepsei capitale de catre un condamnat la moarte constituie un tratament care depaseste pragul fixat pentru aplicarea art. 3.



Cauza Tomasi c. Frantei stabileste ca "fata de o persoana privata de libertate, orice folosire a fortei fizice a carei necesitate nu este determinata in mod strict de comportamentul respectivei persoane aduce atingere demnitatii umane si constituie, in principiu, o violare a dreptului garantat de art.3". Integritatea fizica a oricarei persoane este garantata in mod absolut chiar si in situatii de lupta impotriva terorismului sau a crimei organizate. In cauza Selmouni c Frantei, CEDO a statuat ca orice folosire a fortei impotriva unei persoane aflate intr-o situatie de inferioritate, intrucat este privata de libertate, este interzisa si intra in sfera de aplicare a art. 3.

Acest principiu se aplica si in cazul brutalitatilor comise de politie cu prilejul unei arestari(Rehbock c. Sloveniei) si al violentelor comise asupra detinutilor de personalul din sistemul penitenciar (Labita c. Italiei). Astfel, CEDO recurge la rasturnarea sarcinii probei, aplicand prezumtia de cauzalitate prin care afirmatiile reclamantului sunt considerate probate, cu exceptia cazului in care statul parat aduce o proba contrara.

Deosebirea dintre tortura si tratamente inumane si degradante este determinata de intensitatea durerii provocate, a suferintelor produse victimei, precum si de vointa deliberata a celui care, detinator al puterii publice, produce o suferinta deosebita victimei.

Judecatorul european considera ca disparitia unei persoane reprezinta un tratament inuman si degradant produs rudelor, iar incendierea voluntara a caselor victimelor de catre fortele de ordine reprezinta un tratament inuman (Moldovan c. Romaniei, Selcuk c. Turciei). Curtea a decis in cauza Cipru c. Turciei ca autoritatile turce impun cipriotilor greci care traiesc in nordul insulei, in virtutea originii etnice si a religiei lor, conditii de viata umilitoare si contrare respectului demnitatii umane, calificand discriminarea astfel practicata drept tratament degradant. In plus, Curtea a admis ca pentru situatii in care valoarea totala a unei pensii si a altor prestatii sociale, in cazul in care este insuficienta pentru a mentine un nivel minim de trai, poate fi invocata in fata CEDO ca o incalcare a art. 3. (Lariosina c. Rusiei).

Obligatiile ce revin statului in temeiul art.3

  • Obligatia de a respecta interdictia impusa de art. 3, o obligatie esentialmente negativa de a nu aplica rele tratamente persoanelor aflate in juristictia statului parte.
  • Obligatia de a proteja integritatea fizica a persoanelor lipsite de libertate datorita situatiei de vulnerabilitate in care se afla. Curtea a decis in cauza Ilhan c Turciei ca absenta ingrijirilor medicale timp de 36 de ore reprezinta ca o incalcare a art. 3, calificandu-se drept tortura.
  • Obligatia de a indeplini/garanta integritatea fizica a persoanei.

In cauza A c. Marii Britanii judecatorul european a stipulat ca statul are obligatia de a lua toate masurile necesare pentru prevenirea supunerii persoanelor aflate sub jurisdictia sa la tratamente contrare art. 3 "chiar daca acestea sunt administrate de catre particulari". Astfel, Curtea decide protectia femeilor si a copiilor impotriva relelor tratamente aplicate de rude. Autoritatile nationale, prin serviciile sociale, au obligatia de a lua masurile necesare prevenirii unor asemenea acte sau de a le face sa inceteze. In mod similar, administratia penitenciarelor trebuie sa ia masurile necesarre prevenirii maltratarii unui detinut de carte alti detinuti (Pantea c. Romaniei).




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate