Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» DETENTIUNEA PE VIATA


DETENTIUNEA PE VIATA




DETENTIUNEA PE VIATA

§1. Reglementare

Cadrul de reglementare al detentiunii pe viata este prevazut in Titlul III, Sectiunea I, din Partea generala a Codului penal si cuprinde dispozitii referitoare la stabilirea regimului detentiunii pe viata (art. 54), la cazurile de neaplicare a pedepsei detentiunii pe viata (art. 55), la liberarea conditionata in cazul detentiunii pe viata (art. 551) si la calculul pedepsei in caz de comutare sau inlocuirea detentiunea pe viata (art. 522).

Prin Decretul-lege nr.6 din 10 ianuarie 1990 a fost abolita pedeapsa cu moartea in legislatia noastra si inlocuita cu pedeapsa detentiunii pe viata. S-a pus astfel capat unei perioade de peste o jumatate de secol in care pedeapsa cu moartea, necunoscuta in timp de pace, in dreptul penal roman modern, a fost introdusa, mentinuta si aplicata, de cele mai multe ori in interese straine justitiei, de regimurile dictatoriale care s-au succedat la noi intre 1938-1989.[1]




§2. Pedeapsa cu moartea

2.1. Istoric. C.T. Maiorescu, in lucrarea sa „Pedepsele exemplare sunt cele mai eficiente”[2] spunea : „La vremuri exceptionale nu trebuie legi exceptionale sau cel putin pedepse exemplare. Societatea cere sa fie aparata. De aceea, credem ca nici o pedeapsa nu poate fi mai exemplara decat pedeapsa cu moartea pentru crimele perfect constatate.”

Analizand diferite legislatii penale in privinta consacrarii pedepsei capitale, un reputat penalist consemneaza : „In Italia, pedeapsa cu moartea a fost abrogata in 1899 si reintrodusa in Codul penal pozitivist din 1930, ca, ulterior sa fie din nou abrogata in 1947. In Anglia, Homicide Act din 1957 a mentinut pedeapsa capitala numai in trei situatii, iar in 1965 s-a proclamat abolirea totala a acestei pedepse, insa dupa numai 5 ani, Parlamentul a intervenit in 1970 cand a confirmat abolirea totala a acestei pedepse.

In Olanda, s-a inlaturat in 1870, in Norvegia in 1905, in Austria in 1919, in Suedia pedeapsa capitala s-a inlaturat in 1921, cu exceptia unor cazuri speciale, iar in 1972 s-a abolit total. In Danemarca in 1930, Spania in anul 1932, in Elvetia in anul 1937, in Germania Federala in anul 1949, in Franta in 1982 si a inlocuit-o cu recluziunea pe viata, in cazul infractiunilor de drept comun si cu detentie criminala pe viata, in materia infractiunilor politice.

In SUA, zece state au abolit pedeapsa capitala. In unele tari ca Anglia, Elvetia si altele, se constata curente de opinie destul de pronuntate in favoarea restaurarii pedepsei cu moartea. Parlamentul European s-a pronuntat in iunie 1981 pentru abolirea pedepsei capitale in tarile Comunitatii Europene.

In tara noastra, Codul penal din 1864, sub influenta ideilor becarriene, a abolit pedeapsa cu moartea. Constitutiile din 1866 si 1923, prevedeau ca nu se poate institui pedeapsa cu moartea afara de cazurile prevazute de Codul Militar pe timp de razboi; Codul penal din 1937 a reintrodus aceasta pedeapsa si in timp de pace, ceea ce a dus la modificarea Codului penal si la inserarea acestei pedepse si in cuprinsul sau. Codul penal din 1937, republicat in 1948, a mentinut pedeapsa cu moartea ca masura exceptionala. Noul Cod penal din 1968 a prevazut la randul sau, pedeapsa capitala ca o masura exceptionala pe care nu a consacrat-o in cadrul general al pedepselor ci intr-un text distinct (art.54), iar in dispozitiile speciale figura in cazul infractiunilor deosebit de grave (impotriva statului, omorul deosebit de grav etc.), de regula alternativ cu pedeapsa inchisorii. Reglementarea a prevazut si unele cazuri de neaplicare a pedepsei cu moartea in cazul femeii gravide sau care avea un copil in varsta de pana la 3 ani, precum si cazurile de inlocuire a ei in situatia in care fusese aplicata.

Astfel, se inlocuia cu pedeapsa inchisorii pe timp de 25 de ani in cazul condamnatei gravide sau care avea un copil in varsta de pana la 3 ani sau in cazul in care nu fusese executata in anumite termene prevazute de lege (un termen de 2 ani pentru condamnatul prezent la judecata, 2 ani de la data cand s-a predat anterior ori a fost prins pentru condamnatul ce nu a fost prezent al judecata, ori, in general, daca pedeapsa nu a fost executata timp de 7 ani).[3]

Abolirea pedepsei cu moartea s-a datorat, pe de o parte, schimbarilor social – politice care au intervenit in tara noastra dupa evenimentele din decembrie 1989, cat si necesitatii respectarii „Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatile fundamentale”, adoptata de Consiliul Europei, la 4 noiembrie 1850, care, in Protocolul nr. 6 adoptat la Strasbourg la 28 aprilie 1983, prevede obligatia statelor semnatare de a aboli pedeapsa cu moartea in sistemul lor de drept penal „Pedeapsa cu moartea este abolita. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsa si nici executat”. Noua Constitutie a Romaniei care a intrat in vigoare la 6 decembrie 1992, prevede in art. 22 alin. 3 ca pedeapsa cu moartea este interzisa. Abolirea pedepsei cu moartea se motiveaza prin interesul de a se sublinia caracterul profund umanist al regimului politic instaurat in Romania in urma Revolutiei din decembrie 1989, act necesar in vederea integrarii tarii noastre in structurile europene occidentale. Putem afirma ca interzicerea pedepsei cu moartea este si consecinta unei obligatii internationale.

In afara de pedeapsa cu moartea si de cea cu bataia, in literatura juridica se vorbeste si de o a treia pedeapsa corporala si anume sterilizarea.[4]

In starea actuala a regimului nostru constitutional nu se poate pune in discutie reintroducerea pedepsei cu moartea.[5]

2.2. Controverse privind pedeapsa cu moartea. De la aparitia dreptului penal modern, in special de la raspandirea ideilor becarriene, cu privire la umanizarea pedepselor si la abolirea pedepselor cu moartea, in jurul acestei pedepse au aparut si s-au afirmat  puternice controverse intre adversarii ei, asa-numitii abolitionisti si partizanii acestei pedepse. In sustinerea pedepselor capitale s-au invocat ca argumente caracterul intimidant al acesteia, care exercita o influenta inhibatorie asupra indivizilor inclinati sa comita fapte antisociale. De asemenea s-a invocat certitudinea pedepsei capitale care, prin eliminarea definitiva a infractorului, inlatura orice posibilitate de manifestare antisociala din partea acestuia.

Au fost invocate insa impotriva ei puternice argumente de ordin juridico-penal si de politica penala. S-a aratat ca pedeapsa cu moartea prezinta mari neajunsuri de a fi iremesibila, ireparabila, inadaptabila prin individualizare. Sub aspectul politicii penale s-a aratat ca, desi se invoca in favoarea pedepsei cu moartea caracterul sau intimidant, in realitate acest caracter nu s-a confirmat, deoarece, prin aplicarea pedepsei cu moartea nu s-a produs o scadere a numarului infractiunilor nici al celor pentru care era prevazuta, nici al altora, aparand astfel ca o pedeapsa pe cat de cruda, pe atat de inutila.[6]

Tot de catre partizanii pedepsei cu moartea a mai fost sustinut si faptul ca nici pedeapsa inchisorii nu este mai putin cruda, de vreme ce supune pe condamnat la o moarte lenta. Argumentul nu e insa convingator pentru ca, e evident faptul ca inchisoarea, chiar pe viata, pastreaza posibilitatea remiterii si repararii iar cele mai multe legislatii care o prevad, admit si in cazul ei posibilitatea liberarii conditionate, cu perspectiva de a fi considerata ca executata daca cel condamnat a dovedit ca poate reveni in societate.

Pe baza datelor obtinute in iunie 1993, pedeapsa cu moartea a fost abolita in 52 de tari din lume, intre care si Romania, in 16 tari a fost abolita pentru infractiuni obisnuite, dar mentinuta pentru cele prevazute in legile militare sau savarsite in situatii exceptionale: starea de razboi.[7]

In motivarea solutionarii pedepsei cu moartea au fost invocate argumente de politica penala precum si argumente juridice care definesc rolul reformativ al pedepsei in general.

Prevederea din art. 22 alin. 3 din Constitutie, potrivit careia pedeapsa cu moartea este interzisa, are o importanta deosebita deoarece impiedica reintroducerea pedepsei cu moartea, chiar si in situatii exceptionale.

Legiferarea unei asemenea pedepse ar fi conditionata de realizarea procedurii de revizuire a Constitutiei. Nici o procedura de revizuire nu poate fi facuta daca prin aceasta se tinde la reprimarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor (art. 148 alin. 2 din Constitutie). Este de precizat ca pedeapsa cu moartea nu poate fi reintrodusa in legislatia penala romana, atata timp cat actuala Constitutie este in vigoare.





Odata cu abolirea pedepsei cu moartea care a avut ca urmare inlocuirea acesteia cu detentiunea pe viata, pe cale de consecinta se considera ca toate dispozitiile privind pedeapsa cu moartea din Codul penal si Codul procesual penal sunt considerate ca se refera la pedeapsa detentiunii pe viata cu exceptia art. 54, 55, art. 120 alin. 4 si art. 130 Cod penal, care au fost abrogate. Prevederile art. 14 alin. 2, art. 21 alin. 2, art. 29 alin. 2, art. 77, art. 135 lit. „d” din Partea generala a Codului penal, trebuie considerate ca se refera la detentia pe viata.

In concluzie, pedeapsa detentiunii pe viata este o masura exceptionala, avand toate caracteristicile pedepselor principale; ea este diferita de pedeapsa inchisorii pe termen, alaturi de care este prevazuta in partea speciala a Codului penal, ca pedeapsa alternativa.[8]

§3. Cadrul pedepselor pe viata in dreptul penal roman

Pedeapsa detentiunii pe viata este socotita in conceptul legiuitorului penal roman ca o pedeapsa principala si este prevazuta in art. 53, alin.1, pct.1, lit. „a” C.p.

Din lectura textelor ce cuprind infractiuni prevazute in partea speciala a Codului penal se poate ajunge la concluzia ca pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta de legiuitor la un numar relativ mare de infractiuni. In acelasi timp, se mai poate observa ca pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta numai la infractiuni cu un grad foarte mare de pericol social, dar si atunci in mod alternativ cu pedeapsa inchisorii.

Sunt sanctionate cu pedeapsa detentiunii pe viata :

cele mai grave infractiuni impotriva sigurantei statului (art. 155-163, art. 165, art. 167 Cod penal;

omor deosebit de grav (art. 176 C.p.);

tortura care a avut ca urmare moartea victimei (art. 2671 alin. 3 C.p.);

distrugerea si semnalizarea falsa care a produs o catastrofa de cale ferata (art. 276 alin. 3 C.p.);

nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materiale radioactive care au produs moartea uneia sau mai multor persoane (art. 280 alin. 5 C.p.);

traficul de stupefiante organizat (art. 312 alin. 2 C.p.);

infractiuni contra capacitatii de aparare (art. 331-335; art. 338-339 C.p.);

infractiuni contra pacii si omenirii (art. 357-358);

pedepse prevazute pentru unele infractiuni din legi speciale, de exemplu, impiedicarea exploatarii aeronavei (art. 1072 Cod aerian);

impiedicare exploatarii navei (art. 123 alin. 3 din Decretul 443/1972 privind navigatia civila);

Pentru infractiunea de genocid savarsita in timp de razboi (art. 358 alin. 4 C.p.) si infractiunea de tratamente neomenoase savarsite in timp de razboi (art. 358 alin. 4 C.p.) pedeapsa detentiunii pe viata cu care sunt pedepsite aceste doua infractiuni, nu mai este alternativa cu pedeapsa inchisorii, cum este in cazul celorlalte infractiuni sanctionate cu pedeapsa detentiunii pe viata.[9]

Pedeapsa detentiunii pe viata este absolut determinata si are avantajul ca, in caz de eroare judiciara, poate fi retrasa.[10]

Codul penal prevede si cateva cazuri in care pedeapsa detentiunii pe viata nu poate fi aplicata. Astfel :

In conformitate cu art. 109 alin. 2 C.p. nu poate fi aplicata pedeapsa detentiunii pe viata infractorilor minori. In cazul in care un minor care raspunde penal savarseste o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata alternativ cu pedeapsa inchisorii si instanta s-ar opri la pedeapsa detentiunii pe viata, instanta poate aplica o pedeapsa cuprinsa intre 5 si 20 de ani.

Pedeapsa detentiunii pe viata nu se poate aplica aceluia care, la data pronuntarii hotararii de condamnare a implinit varsta de 60 de ani. In aceasta situatie, in locul detentiunii pe viata instanta va aplica pedeapsa inchisorii pe timp de 2 ani si interzicerea unor drepturi pe timp de 10 ani (art. 55 C.p.). Legiuitorul a prevazut ca in situatia in care cel condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata a implinit varsta de 60 de ani in timpul executarii pedepsei, detentiunea pe viata se inlocuieste cu inchisoarea pe timp de 25 de ani.



Pedeapsa detentiunii pe viata se executa in conformitate cu prevederile Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor in Romania, in penitenciare anume destinate sau in sectii speciale ale celorlalte penitenciare.

Pentru a se inlatura caracterul descurajant al pedepsei detentiunii pe viata, prin Legea nr. 140/1996, a fost introdus in Codul penal art. 551 C.p. care prevede posibilitatea liberarii conditionate la aceasta pedeapsa, lucru de neconceput pana la acea data.[11]

In conformitate cu art. 551 C.p. “ cel condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata poate fi liberat conditionat dupa executarea efectiva a 20 de ani de detentiune, daca este staruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama si de antecedentele sale penale”. In conformitate cu alin. 2 al art. 551 C.p., condamnatul la pedeapsa detentiunii pe viata, care a trecut de 60 de ani pentru barbati si 55 de ani pentru femei poate fi liberat conditionat dupa executarea a 15 ani de detentiune daca sunt indeplinite conditiile prevazute in alin. 1.

Pedeapsa se considera executata daca in termen de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a savarsit din nou o infractiune. Daca in acest interval de timp cel liberat a comis din nou o infractiune se aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 61 (art. 551 alin. final).

Conform art. 135 alin. 1 litera „d” C.p., reabilitarea este posibila si in cazul detentiunii pe viata, dar numai dupa ce aceasta pedeapsa a fost comutata sau inlocuita cu pedeapsa privativa de libertate pe o anumita perioada de timp. Astfel, dupa trecerea unui termen de 7 ani, la care se adauga ½ din durata pedepsei cu inchisoarea, se face cerere pentru acordarea reabilitarii pe cale judecatoreasca. Reabilitarea in cazul liberarii conditionate, conform art. 551 alin. 1 si 2 C.p. presupune ca la acordarea liberarii conditionate se tine cont de toate datele ce caracterizeaza persoana condamnatului, inclusiv antecedentele penale. Conform alin. 3, pedeapsa se considera executata daca au trecut 10 ani din momentul liberarii iar cel liberat nu a savarsit din nou o infractiune. De abia din acest moment se poate pune problema reabilitarii pe cale judecatoreasca, pedeapsa fiind considerata executata.  Pedeapsa avuta in vedere in cazul art. 135 alin. 1 litera „d” C.p. va fi, dupa caz, de 30 de ani (art. 55 alin. 1 C.p.) si 25 de ani (art. 551 alin. 2 C.p.).

In conformitate cu art. 552 C.p. in cazul comutarii sau inlocuirii pedepsei detentiunii pe viata cu pedeapsa inchisorii, perioada de detentiune executata se considera ca parte executata din pedeapsa inchisorii.

In afara de reglementarile cuprinse in art. 54-552 din Titlul III al Partii generale a Codului penal, referitoare la “pedeapsa detentiunii pe viata”, in aceeasi parte generala mai intalnim si alte dispozitii care se refera tot la pedeapsa detentiunii pe viata. Astfel, in cazul tentativei, cand pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este detentiunea pe viata, se aplica pedeapsa inchisorii de la 10 la 25 de ani.

In cazul instigarii neurmate de executare (art.29 alin. 1 partea finala), cand pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la care s-a instigat este detentiunea pe viata alternativ cu pedeapsa inchisorii iar instanta s-a oprit asupra pedepsei detentiunii pe viata, instanta va aplica pedeapsa inchisorii pe o durata cuprinsa intre 2 si 10 ani.

Termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru infractiunile pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata este de 15 ani (art. 122 alin.1 lit.a C.p.).

Pedeapsa detentiunii pe viata poate face obiectul gratierii, fie sub forma inlaturarii in totul sau in parte a executarii pedepsei ori a comutarii acesteia in alta mai usoara (art. 120 alin. 1 C.p.).[13]

§4. Neaplicarea pedepsei detentiunii pe viata.

Pedeapsa detentiunii pe viata nu se aplica minorilor care au savarsit infractiuni sanctionate in acest mod (art. 109 alin. 2 C.p.), cat si acelora care, la data pronuntarii hotararii de condamnare, au implinit varsta de 60 de ani (art. 55 C.p.). In aceste cazuri pedeapsa detentiunii pe viata se inlocuieste cu inchisoarea de la 5 la 20 de ani (pentru minori) si cu inchisoarea pe timp de 25 de ani (pentru condamnatul care a implinit varsta de 60 de ani).

§5.Executarea pedepsei detentiunii pe viata

Pedeapsa detentiunii pe viata are ca obiect executarea unei pedepse[14] de lunga durata (pe toata viata persoanei condamnate) in conformitate cu principiile si regulile stabilite prin legea de executare. Acest tip de pedeapsa consacra principiul preventiei generale ca forma de inlaturare a unor efecte negative in relatiile si raporturile interumane, singurul scop urmarit fiind de sanctionare a condamnatului pentru gravitatea faptelor savarsite. Dar si in aceste conditii legea ocroteste persoana condamnatului (regimul sever de munca fiind executat in baza legii), in sensul acordarii in conditii speciale a unor drepturi privind vizita, corespondenta, primirea de pachete si acordarea unor stimulente. Deosebindu-se fundamental de celelalte forme de pedepse principale, inchisoarea si amenda, care cunosc posibilitatea limitarii, a reducerii, a suspendarii, regulile de baza care stabilesc modul de executare a detentiunii pe viata nu exclud totusi dreptul la libertatea conditionata a condamnatului (art. 551 C.p.) daca a executat o perioada de 20 de ani din pedeapsa si a dat dovezi temeinice de indreptare, fiind staruitor in munca si disciplinat.

Regula de drept, asadar, potrivit careia o pedeapsa se aplica in functie de gravitatea faptei savarsite, a pericolului social produs si a consecintelor negative ale raporturilor sociale va putea fi modificata pentru criterii de evaluare a acestor obiective care intervin ulterior producerii actului infractional. Mentinerea unor astfel de norme supraevalueaza conceptul de morala in detrimentul regulii de drept, reducandu-i eficienta juridica.

Procedura punerii in executare a pedepsei detentiunii pe viata este identica celei privind pedeapsa cu inchisoarea, fiind aplicabile dispozitiile art. 402 C.p.p. Cand pentru infractiunea savarsita legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata insa condamnatul beneficiaza de aplicarea unor circumstante atenuante se va aplica, in mod obligatoriu, pedeapsa inchisorii de la 10 la 25 de ani (art. 77 C.p.). In cazul in care condamnatul la pedeapsa detentiunii pe viata a implinit varsta de 60 de ani in timpul executarii pedepsei, detentiunea pe viata se inlocuieste cu pedeapsa inchisorii pe timp de 25 de ani, indiferent de atitudinea si comportamentul condamnatului, regimul de favoare fiind acordat de lege.

Liberarea conditionata in cazul detentiunii pe viata

Continutul si considerentele pentru care se adopta liberarea conditionata raman neschimbate si in cazul detentiunii pe viata. Detentiunea pe viata este asadar, pe de o parte, o forma de individualizare a pedepsei, iar pe de alta parte, o forma specifica de executare a pedepsei. Ratiunea acordarii liberarii conditionate in cazul condamnarii la pedeapsa detentiunii pe viata este identica celei privind executarea pedepsei inchisorii.

In conformitate cu art. 551 C.p., condamnatul la pedeapsa detentiunii pe viata poate beneficia de liberare conditionata dupa executarea efectiva a 20 de ani de detentie, respectand si conditiile staruintei si disciplinei in munca, existenta dovezilor temeinice de indreptare, fara sa mai fi savarsit alte infractiuni. Folosind aceleasi argumente, in conformitate cu alin. 2 al art. 55 C.p., condamnatii la detentiunea pe viata, barbatii in varsta de 60 de ani si femeile in varsta de 55 de ani care au executat efectiv 15 ani din pedeapsa, vor beneficia de liberare conditionata.



Conditia legala indispensabila mentinerii liberarii conditionate pentru condamnatii la pedeapsa detentiunii pe viata este ca, dupa liberare, acestia sa nu savarseasca o noua infractiune, pana la implinirea efectiva a duratei pedepsei. Pedeapsa se considera executata daca in termen de 10 ani de liberare cel condamnat nu a savarsit din nou o infractiune. Daca in acest interval de timp cel liberat a comis din nou o infractiune, se aplica, in mod corespunzator, dispozitiile art. 61 C.p., in sensul mentinerii liberarii conditionate sau se va dispune revocarea acestei masuri. Prin aceasta forma de simulare se considera ca regulile si normele stabilite in penitenciare vor fi respectate intocmai, perspectiva liberarii conditionate chiar si pentru o condamnare la detentiunea pe viata fiind o masura stimulatoare si pentru alte categorii de detinuti.

§7.Calculul pedepsei in comutare sau inlocuire

Cand instanta judiciara a procedat la comutarea pedepsei detentiunii pe viata sau la inlocuirea acesteia cu pedeapsa inchisorii, timpul retinerii, al arestarii preventive cat si perioada de detentie executata din pedeapsa detentiunii pe viata se va considera ca parte executata din pedeapsa inchisorii (art. 552 C.p.), inlaturandu-se executarea acestei parti.[15]



Tr. Dima, Drept penal – parte generala, curs II, Editura Lumina Lex, 2001, Bucuresti;

I. Tanoviceanu, op.cit., pag.278;

M. Zoyneak, op.cit., pag. 842-843;

I. Tanoviceanu, op.cit., vol.III, pag.199;

Dreptul Nr. 6/2002 - An XIII, seria a III-a;

I. Poenaru, Contributii la studiul pedepsei capitale, Bucuresti, Editura Academiei R.S.R., 1974;

Erik Prokosch, The death penaly, List of Abolitionist and Retentionist Contries, June, 1993; International Rewiew

of  Penal Law, trim. 3 and 4, 1992, Italia, Spania, pag. 1535;

V. Pasca, Constitutia si Codul Penal, Ed. All Beck, 2002, pag. 22-23;

Tr. Dima, op.cit., pag. 82;

Idem.;

A. Ungureanu, op.cit., pag. 275;

Sorin Corlateanu, Reabilitarea in cazul detentiunii pe viata, Dreptul, An XIII, Seria a III-a, nr. 6/2002, pag.108;

Tr.Dima, vol. II, op.cit., pag. 84;

C.Mitrache, op.cit.;

Iancu Tanasescu, Gabriel Tanasescu, op.cit., pag. 424;




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




MOSTENITORII REZERVATARI SI INTINDEREA REZERVEI
Izvoarele dreptului penal
Modalitatile dreptului de proprietate
Starea, dinamica si tendintele coruptiei in perioada de tranzitie
Statul si dreptul in epoca Regulamentelor Organice
ACTELE PRESEDINTELUI ROMANIEI
Raspunderea magistratilor
Principiile dreptului penal
Sistemul dreptului african cutumiar
STATUL SI DREPTUL














loading...