FUNDAMENTAREA PROBABILISTICA A NUMARULUI MINIM DE PUNCTE COINCIDENTE

FUNDAMENTAREA PROBABILISTICA A NUMARULUI MINIM DE PUNCTE COINCIDENTE

Cercetarile realizate in ultima perioada au demonstrat ca trebuie sa se tina seama de frecventa detaliilor caracteristice, respingand totodata ideea de a se lua in considerare numai indici cantitativi Ia expertizele dactiloscopice.

Dupa cum semnaleaza o serie de criminalisti, frecventa de aparitie a detaliilor caracteristice variaza de Ia un detaliu Ia altul. In tara noastra pe o perioada de doi ani, s-au facut doua sondaje statistice. La primul sondaj statistic s-au cercetat 13.000 de detalii caracteristice ale crestelor papilare Ia un total de 180 impresiuni digitale. A fost luat ca baza numarul 4.303, fiindca Ia acest numar de detalii s-a gasit o reintoarcere. In tabelul IV, sunt redate - sub raportul valorii - frecventele fata de 4.303 detalii caracteristice.

Tabelul nr. III - Ghe. Pasescu. I. R. Constantin. op. cit.. p. 239.

In matematica probabilitatea se masoara in frecventa. Frecventa se exprima in numere subunitare certitudinea fiind egala cu 1

Tabelul IV

Frecventa detaliilor caracteristice folosite in nomenclatura romana

In decursul anului 1965 a fost efectuata cercetarea statistica la alte 300 de impresiuni digitale. Frecventa detaliilor Ia un numar de 41.205 detalii caracteristice este redata in tabelul V.

In tabelul IV si V sunt trecute datele folosite in anii 1963-1964, 1965 - Ghe. Pasescu. I. R. Constantin. op. cit.. p.p 240-241

TABELUL V

Pe baza rezultatelor obtinute prin studiul statistic al frecventei detaliilor, s-a impus ca stabilirea numarului minim de puncte coincidente sa se faca introducandu-se in calcule frecventa de aparitie (probabilitatea de aparitie) a detaliilor, si aceasta in conditiile in care se ia in considerare un ansamblu de detalii mai mare decat acela avut in vedere de Balthazard in anul 1911.

In acest scop, modul de calcul bazat pe aranjamente matematice, este impropriu, fiind necesar sa se foloseasca formula de calcul a probabilitatilor compuse, in consecinta, s-au efectuat calcule avandu-se in vedere proprietatile probabiIistice ale aparitiei detaliilor caracteristice, adica:

Ø Aparitia intr-un punct dat a unui detaliu caracteristic se poate produce in unele cazuri, iar in altele nu se produce si nu este conditionata de prezenta altor detalii. O consideram drept Un eveniment elementar, intamplator independent,

Ø O impresiune poate sa contina, in acelasi timp, intr-un anume punct, numai unul din detaliile posibile D, D .D. Consideram ansamblul detaliilor posibile drept un camp de evenimente incompatibile, avand proprietatea:

P+ P+..+ P= 1,unde P = probabilitatea de aparitie a detaliului D₁.

Ø Aparitia concomitenta a detaliilor D₁, D_{2 .} D in cadrul unei aceleiasi impresiuni, fiecare dintre ele intr-un anumit punct, constituie un eveniment compus, a carei probabilitate este data de teorema probabilitatilor compuse:

P= P*P₂*P₃*...*P

O serie de criminaIisti au respins categoric calculele prezentate de pionierii dactiloscopiei, ca neavand nici o insemnatate stiintifica. Apreciem o asemenea afirmatie ca nefundamentata, chiar daca aceste calcule in etapa actuala a dezvoltarii stiintei sunt considerate simpliste.

Nu se poate admite ca doua desene papilare, desi sunt unice si diferite in ansamblul lor, n-ar putea prezenta fragmente absolut la fel, repetate sub Iatura dispunerii celor cateva elemente care se evidentiaza, fiind, de cele mai multe ori, inaccesibile alte criterii de diferentiere ca: numar de pori, latimea crestelor, numarul celulelor si alte numeroase caracteristici pe care le poseda impresiunea. dar care nu apar in fragment si care consacra unicitatea.

Unicitatea rezida in totalitatea trasaturilor unui obiect si de aceea este mare deosebirea intre identitatea reala, care imbraca toate laturile ce constituie obiectul, si identitatea ce poate fi dovedita practic, Iuand in considerare o singura latura, cel mult doua, ca in expertiza dactiloscopica. Astfel, apare obligativitatea de a admite calculele matematice pentru a se putea aprecia care sunt sanseIe practice de a deosebi un obiect unic, identic cu el insusi, de altul asemanator, Ia care o parte din formele acestuia se repeta exact.