Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Criminalistica


Index » legal » Criminalistica
Agresivitatea delicventilor minori


Agresivitatea delicventilor minori


Agresivitatea delicventilor minori.

Particularitati

I.1. Definitii ale agresivitatii

I.2. Criterii de clasificare a agresivitatii

I.3. Forme de manifestare a agresivitatii



I.3.1. Agresivitatea benigna

I.3.1.1. Agresivitatea defensiva

Agresivitatea si libertatea

Agresivitatea si rezistenta

Agresivitatea conformista

Agresivitatea functionala

I.3.2. Agresivitatea maligna

I.3.2.1. Agresivitatea ofensiva

I.3.2.1.a. Distructivitatea vindicativa

I.3.2.1.b. Agresivitatea extatica

I.4. Forme si particularitati ale frustrarii si

agresivitatii in adolescenta

I.1. DEFINITII ALE AGRESIVITATII

Abordarea multidisciplinara a agresivitatii este un element de interes crescut la sfarsitul secolului al XX lea.

Agresivitatea este o notiune care provine din latinescul ,,agresiv'' care inseamna a ataca. Se refera la o stare a sistemului psihofiziologic, prin care persoana raspunde printr-un ansamblu de conduite ostile in plan constient, inonstient si fantasmatic, cu scopul distrugerii, degradarii, constrangerii, negarii sau umilirii unei fiinte sau lucru investite cu semnificatii, pe care agresorul le simte ca atare si reprezinta pentru el o provocare.*(1)

In incercarile de definire, analiza si interpretare a agresivitatii de catre specialisti, nu numai ca nu regasim un consens mai general, dar se pare ca nivelul de ,,imprastiere'' a punctelor de vedere este chiar mai mare decat in cazul altor fenomene psihologice.

Totusi se disting o serie de pozitii in definirea comportamentului agresiv. Pentru a fi agresiv, un comportament trebuie sa fie intentionat.

Comportamentul agresiv este orientat nu numai in afarasubiectului ci si asupra sinelui. Aici trebuie sa facem distinctie intre actele comportamentale autoagresive, forma cea mai grava fiind sinuciderea, si actele comportamentale care pot periclita sanatatea si echilibrul organismului (fumat, alcool, droguri). Elementul esential de diferentiere il constituie prezenta intentiei autodistructive.

Astfel, putem considera agresivitatea ca fiind orice forma de conduita orientata cu intentie catre obiecte, persoane sau catre sine in vederea producerii unor prejudicii, a unor raniri, distrugeri sau daune.

I.2. CRITERII DE CLASIFICARE

A AGRESIVITATII

Data fiind marea complexitate a acestui fenomen psihosociologic, orice incercare de tipologizare se loveste de dificultati mai mari sau mai mici. Criteriile de clasificare ies in evidenta in mod direct sau indirect din analiza coordonatelor de definire a agresivitatii.*

Agresivitatea se clasifica in functie de urmatoarele criterii:

a.- In functie de agresor sau de persoana care adopta o conduita agresiva. In raport de acest criteriu, diferentiem:

1. agresivitatea tanarului si agresivitatea maturului;

2. agresivitatea masculina si agresivitatea feminina;

3. agresivitatea individuala si agresivitatea colectiva;

4. agresivitatea spontana si agresivitatea premeditata.

b. - In functie de mijloacele utilizate in vederea finalizarii intentiilor agresive putem diferentia:

1. agresivitatea fizica si agresivitatea verbala;

2. agresivitatea directa (ostila) cu efecte directe asupra victimei; actul agresiv este un act in sine si agresivitatea indirecta (instrumentala), intre agresor si victima existand intermediari;

- a da o durere sau o suferinta este un mijloc de a atinge un obiectiv.

c. - In functie de obiectivele urmarite, diferentiem:

1. agresivitatea ce urmareste obtinerea unor beneficii, a unui castig material;

2. agresivitatea ce urmareste predominant ranirea si chiar distrugerea victimei.

In aceasta privinta S. WARCHEL (1991) face distinctie intre agresivitatea datorata supararii sau maniei si agresivitatea instrumentala. Diferenta principala consta in faptul ca prima forma apare, mai ales, ca urmare a supararii sau ostilitatii, in timp ce a doua (instrumentala) este orientata in primul rand in directia obtinerii unui castig material (bani, obiecte) iar actul agresiv in calitate de mijloc de obtinere a unor asemenea achizitii.

O forma particulara de agresivitate instrumentala o constituie conflictul realistic de grup, formulare ce apartine autorilor americani LEVINE si CAMPBELL.

Specific pentru acest tip de conflict este faptul ca anumite grupuri de dimensiuni diferite intra in raporturi competitive (de cele mai multe ori acutizate) pentru o resursa de existenta limitata (teritoriu, locuri de munca).

Mentinerea starilor conflictuale, cu manifestare efectiva, reciproca, a agresivitatii, inclusiv fizice, conduce, din nefericire in loc de castiguri, mai ales la pierderi, de cele mai multe ori irecuperabile, cum este cazul vietilor omenesti.

d. - In functie de forma de manifestare a agresivitatii:

1. agresivitate violenta si agresivitate nonviolenta;

2. agresivitate activa, raul provine dintr-o activitate care da o lovitura sau a critica, si agresivitate pasiva, inactivitatea poate cauza durere.

Agresivitatea manifestata la nivel interpersonal este un fenomen psihosocial, el ridica problema ,,co-participarii'' celor doi membri ai relatiei conflictului (agresor-agresat). Nu intotdeauna rol-statusurile celor doi membri ai relatiei, respectiv diadei sunt aceleasi (unul numai ataca, face numai rau, iar celalalt are sarcina numai de a suporta consecintele directe si indirecte ale agresivitatii).* Un exemplu il constituie cuplul penologic infractor-victima. Infractorul este persoana care comite o fapta de agresiune (loveste, ataca, ucide, violeaza) asupra altei persoane (victima) care suporta consecintele. Vina celor doi membri ai diadei penologice este foarte clara: primul vinovat, iar al doilea complet nevinovat. Realitatea a demonstrat ca lucrurile nu stau deloc asa, deoarece victima poate fi mai vinovata decat infractorul.

Exemplu: Sotul ramane infirm pe viata in urma unui act de agresiune din partea sotiei (in fata instantei juridice sotul apare in calitate de victima, iar sotia in calitate de infractor).

Se afla, insa, ca actul de agresiune al sotiei a fost consecinta batailor repetate din partea sotului si mai ales, a incercarilor acestuia de a viola fetita in fata ei (deci anterior actului de agresiune al sotiei, rolurile celor doi erau schimbate).

Unii autori pun problema, daca in definirea agresivitatii trebuie sa punem accent pe actul agresiv in sine sau pe intentie.

R. A. BARON (1977) considera ca agresivitatea poate fi definita ca orice act ce are ca intentie producerea unui prejudiciu tintei vizate.

Criteriul intentionalitatii este important si din punct de vedere juridic, el constituindu-se un factor determinant al incadrarii juridice a infractiunilor.

In mod obisnuit se interpreteaza ca agresiv doar comportamentul care are ca urmare lezarea fizica a adversarului. Dar, totodata, comportamentele de amenintare nu lezeaza fizic si totusi sunt considerate agresive. Prin urmare, tentativele de agresiune fizica si amenintarile sunt tot comportamente agresive ce lezeaza psihic individul.

S. FREUD, intr-o prima faza a activitatii sale, considera ca agresivitatea este un comportament instinctiv relativ. Intr-o perioada ulterioara, FREUD (1927) si-a schimbat radical conceptia. El descrie agresivitatea ca o forma obscura, izvorata din interior, care nu se orienteaza impotriva mediului, ci tinde sa distruga ,,eul'' (,,instinctul mortii'').

Insa omul, din motive de autoaparare orienteaza in afara directia distrugerii (,,instinctul mortii'') si din acest moment agresivitatea, ca si foamea, apare inevitabil in mod periodic si independent de frustratii, de conditiile externe, cautandu-si ,,hrana'', obiectul distrugerii.

In general, psihanaliza moderna refuza teoria lui Freud, cladita pe instinctul mortii, si descrie agresivitatea ca o manifestare instinctiva (HARREY - 1945, SAUL - 1956, HARTMANN - 1949), in a carei formare, un rol extrem de important il joaca experientele copilului privitoare la socializarea sa.

KONRAD LORENZ, pe baza cercetarilor efectuate asupra animalelor, considera agresivitatea un instinct care serveste la conservarea speciei, pe care anumiti stimuli il declanseaza in mod logic, iar alti stimuli il blocheaza tot in mod ereditar si logic.

Atat formele agresivitatii cat si stimulii care le declanseaza - respectiv le blocheaza - pe acestea, difera de la o specie la alta.

LORENZ constata faptul ca relatia stimul - reactie, care la animal se realizeaza nemijlocit, la om nu mai exista.

Deci agresivitatea umana nu este instinctiva, ea nu este functie reflexa a constelatiei de stimuli externi, in formarea ei joaca un rol extrem de important experienta anterioara, invatarea sociala.

FREUD, LORENZ si multi alti teoreticieni sustin ca din instinct, oamenii sunt agresivi.*

Diferentele individuale si interculturale observate in agresiunea umana sugereaza ca influentele de ordin genetic sunt foarte putin tari.

Multi psihologi sociali definesc agresivitatea ca un comportament vizand producerea de rezultate negative altuia, ca durerea, suferinta sau moartea.* (BARON - 1977). Aceasta definitie insista in mod particular pe intentia agresorului potential, dar ea sugereaza ca comportamentul agresiv poate fi separat de emotii.

Agresivitatea poate fi considerata a fi o caracteristica a acelor forme de comportament orientate in sens distructiv, in vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral - psihologice sau mixte. Deci actul agresiv poate viza unele obiecte (casa, masina, mobila), fiinta umana (individul izolat, microgrupurile, colectivitatea) sau ambele. Opusul agresivitatii ar fi comportamentul prosocial* , care presupune cooperare, toleranta, echilibru.

Delicventa si infractionalitatea constituie forme de varf ale manifestarii agresivitatii.

In dictionarul de psihologie, agresivitatea este definita ca fiind un comportament verbal sau actional, ofensiv orientat spre umilirea, minimalizarea si chiar suprimarea fizica a celorlalti.*

Comportamentul agresiv poate fi orientat si contra propriei persoane (autoagresivitate), ca in cazul unor tulburari psihice, sau spre distrugerea obiectelor investite cu semnificatii sociale.

Denumim agresivitate toate acele actiuni voluntare orientate asupra unei persoane sau a unui obiect care au drept motiv producerea intr-o forma deschisa sau simbolica a unei pagube, jigniri sau dureri.* In dictionar se defineste agresivitatea in urmatoarele acceptiuni: tendinta de a arata ostilitate prin manifestarea de acte agresive; tendinta de a depasi opozitii intalnite ; tendinta de autoafirmare prin promovarea neabatuta a propriilor interese; hiperenergie in atitudine si reactii; tendinta permanenta de dominare in grupul social sau comunitate.



Agresivitatea este un comportament care urmareste lezarea, prejudicierea altei persoane.* Este vorba de vatamarea fizica a cuiva prin lovituri, atac armat; poate fi vorba de prejudicierea morala prin injuraturi, barfa, calomnie sau producerea de daune materiale: distrugeri de lucruri, incendiere ori furt. Privite din perspectiva scopului urmarit unele conduite agresive sunt orientate in directia producerii ,,unui rau'' altei persoane, in timp ce altele sunt orientate in directia demonstrarii ,,puterii'' agresorului (K. E. BOULDING - 1989) sau a ,,masculinitatii'' (M. H. SEGALL - 1988).

DAVID G. MYERS face o distinctie clara intre comportamentul de tip cooperant - suportiv si cel agresiv. Comportamentul agresiv poate fi definit ca fiind comportamentul fizic sau verbal orientat cu intentie spre a rani pe cineva. MYERS considera ca termenul ,,agresivitate'' este folosit in multe feluri si pentru multe ratiuni. Agresivitatea nu se confunda cu un comportament antisocial, cu delicventa si infractionalitatea.*(8)

Conduita boxerului nu este orientata antisocial si cu cat este mai agresiva, cu atat este mai performanta. De asemenea, nu orice comportament antisocial, inclusiv infractional, poate fi caracterizat prin agresivitate. Sunt comise infractiuni prin inactiune, deci agresivitatea nu este prezenta. Foarte des, agresivitatea este asociata si chiar confundata cu violenta. De cele mai multe ori comportamentul agresiv este si violent, dar sunt si cazuri de conduita agresiva (este clara intentia de a vatama, de a face rau) dar in forme nonviolente.

Privitor la comportamentul agresiv cu rasunet antisocial, VIRGIL DRAGOMIRESCU* diferentiaza mai multe tipuri cum ar fi:

- agresivitatea nediferentiata, ocazionala, care nu are un rasunet antisocial, obligatoriu sau imediat;

- comportamentul agresiv propriu-zis, polimorf si cronic, in care se include si comportamentul criminal;

- comportamentul agresiv ca expresie integranta, nemijlocita a unei stari patologice, fie consecutiva unei afectiuni neuropsihice preexistente, fie dobandita.

Concluzia este ca, de multe ori, comportamentul agresiv este

stimulat, provocat, declansat, intretinut de conduita partenerilor relatiei interpersonale ce suporta consecinta agresiunii.

Cel agresat poate direct sau indirect, voluntar sau involuntar sa se constituie intr-un factor de potentare a conduitei agresive a partenerului respectiv.

I.3. FORME DE MANIFESTARE A

AGRESIVITATII

E. FROMM face distinctie intre agresivitatea benigna, biologic adaptiva si agresivitatea maligna, biologic nonadaptiva.

I.3.1. AGRESIVITATEA BENIGNA (DEFENSIVA)

Agresivitatea biologic adaptiva este o reactie la amenintarile indreptate impotriva intereselor vitale; ea este programata filogenetic; este comuna animalelor si oamenilor; nu este spontana, nu se dezvolta de la sine, ci este reactionala si defensiva; are ca scop sa inlature amenintarea, fie distrugand, fie indreptand sursa acesteia.*

I.3.1.1. AGRESIVITATEA DEFENSIVA

Agesivitatea defensiva este biologic adapiva. Scopul acestei agresivitati nu consta in placerea de a distruge, ci in apararea vietii.* De indata ce scopul a fost atins, agresivitatea si echivalentele ei emotionale dispar. Agresivitatea defensiva explica majoritatea impulsurilor agresive ale omului.

S-ar putea ca echipamentul neural al agresivitatii defensive este identic la oameni si la animale. Cand un individ sau un grup se simt amenintate, mecanismul agresivitatii defensive este mobilizat, chiar daca amenintarea nu este imediata; in felul acesta capacitatea pe care o are omul de a prevedea amenintarile viitoare mareste frecventa reactiilor sale agresive.

Trezirea agresivitatii defensive prin spalarea creierului nu este posibila decat la om. Pentru a convinge multimea ca este amenintata, e nevoie inainte de toate, de limbaj; fara limbaj majoritatea sugestiilor ar fi imposibile. Pe langa aceasta, mai este necesara o structura sociala care sa asigure o baza suficienta pentru spalarea creierului.

Teama tinde sa mobilizeze fie agresivitatea, fie tendinta de a fugi.

Unul din modurile cele mai eficiente de a scapa de anxietate este de a deveni agresiv.

a) Agresivitatea si libertatea

Dintre toate amenintarile la adresa intereselor vitale ale omului, cea care pune in cauza libertatea sa este de o importanta primordiala atat pe plan individual, cat si pe plan social. Libertatea este o reactie bilologica a organismului uman. Unii conducatori s-au servit foarte des de lozinca libertatii ca sa-si duca poporul la lupta dar veritabilul lor scop era de a-l readuce la starea de sclavie.

Faptul ca agresivitatea revolutionara autentica, ca orice agresivitate produsa de tendinta de a-si apara viata, libertatea, demnitatea - este rationala din puct de vedere biologic si intra in activitatea normala a omului, nu trebuie sa ne faca sa uitam ca distrugerea vietii ramane distrugere chiar si atunci cand este justificata din punct de vedere biologic; a o considera justificata sau nejustificata din punct de vedere uman tine de principiile religioase, morale sau politice pe care le impartasim.

Oricare ar fi aceste principii, important este sa fim constienti cat de usor se poate amesteca agresivitatea pur defensiva, cu distructivitatea (nondefensiva) si cu dorinta sadica de a rasturna situatia pentru a stapani pe altii in loc de a fi stapanit de ei.

b) Agresivitatea si rezistenta

O alta sursa importanta de agresivitate defensiva este agresivitatea ca reactie impotriva oricarei incercari de a face constiente tendintele si fantasmele refulare. FREUD a descoperit ca daca analistul atinge materialul refulat, bolnavul ,,rezista la abordarea sa terapeutica''. Aceasta nu este o problema de rea-vointa constienta din partea bolnavului, nici de lipsa de sinceritate, nici de disimulare; el se apara impotriva descoperirii materialului inconstient, fara sa fie constient nici de acest material, nici de propria sa rezistenta. Exista multe motive pentru care un individ poate sa-si refuleze unele tendinte, deseori de-a lungul intregii vieti. Se poate sa-i fie teama ca va fi pedepsit, ca nu va fi iubit sau ca va fi umilit daca aceste impulsuri refulate ar fi cunoscute de altii (sau de el insusi, in masura in care e vorba de respectul de sine sau de amorul propriu).

Terapia psihanalitica a relevat urmatoarele reactii diferite pe care le poate produce rezistenta. Bolnavul poate ocoli punctul sensibil incepand sa vorbeasca despre altceva; el poate sa se simta somnoros si obosit; poate gasi un motiv ca sa nu vina la sedinta cu psihanalista.

In teoria psihanalitica se poate observa cu o mare regularitate ca rezistenta se organizeaza atunci cand sunt atinse materialele refulate. Observarea acestui fenomen nu se limiteaza nicidecum la situatia psihanalitica. Viata cotidiana este plina de exemple de acest fel. Cine nu a vazut pe cutare mama reactionand cu furie atunci cand i se spune ca vrea sa-si aiba copiii pe langa ea pentru a-i stapani, si nu pentru ca ii iubeste atat de mult ? Sau pe un anumit tip de patriot caruia i se aminteste de avantajele materiale ce se ascund in spatele convingerilor sale politice ? De fapt, a pune in discutie motivatiile unui individ inseamna a viola unul din tabuurile cele mai respectate ale politetii - un tabu foarte necesar in masura in care politetea are drept rol sa minimalizeze trezirea agresivitatii.

Acelasi lucru se produce pe plan istoric. Cei care au spus adevarul despre cutare regim, au fost exilati, intemnitati sau ucisi de catre cei care detineau puterea si a caror manie fusese starnita.

c) Agresivitatea conformista

Cuprinde diferite acte agresive care sunt indeplinite nu pentru ca agresorul este impins de dorinta de a distruge ci pentru ca i se spune sa o faca, iar el considera de datoria lui sa se supuna ordinelor. In toate societatile structurate ierarhic, supunerea este, trasatura cea mai profund inradacinata. Soldatul care ucide si mutileaza, pilotul de pe bombardier care distruge mii de vieti omenesti intr-o secunda nu sunt in mod necesar manati de un impuls destructiv sau crud, ci de principiul supunerii oarbe.

Agresivitatea conformista este suficient de raspandita pentru a merita o atentie serioasa. De la comportamentul baietilor dintr-o banda de tineri, pana la cel al soldatilor dintr-o armata, multe acte distructive sunt comise pentru a nu lasa impresia de ,,fricos'' si din supunere fata de ordine. Aceste motivatii, si nu distructivitatea umana, sunt la baza acestui gen de comportament agresiv, adeseori interpretat pe drept ca un indiciu al fortei impulsurilor agresive innascute.

Agresivitatea conformista ar putea fi clasata tot atat de bine ca pseudoagresivitate. Impulsul de a nu asculta sau a nu se supune constituie pentru multi o manifestare interioara contra careia ei se apara indeplinind actul agresiv cerut.

d) Agresivitatea functionala

Este un tip de agresivitate biologic adaptiva, care are drept scop sa obtina ceea ce este necesar sau dezirabil. Scopul vizat nu este distrugerea ca atare; ea nu este intrebuintata decat ca un instrument pentru a atinge scopul real.

In ceea ce priveste agresivitatea functionala, dificultatea rezida in ambiguitatea cuvintelor ,,necesar'' si ,,dezirabil''.

Este usor sa definim cuvantul ,,necesar'' in termen de nevoi fiziologice indubitabile. Daca un individ fura sau jefuieste pentru ca familia sa si el insusi nu au nici macar minimul necesar de hrana, este evident ca agresivitatea sa este un act motivat de o necesitate fiziologica.

Cuvantul ,,dezirabil'' il definim cel mai frecvent prin ceea ce este dorit. Astfel, problema agresivitatii functionale capata un alt aspect, motivul agresivitatii este actul. Oamenii doresc nu numai ce procura baza materiala unei vieti agreabile. Majoritatea oamenilor sunt lacomi; lacomi de mai multa hrana, bautura, placeri sexuale, bunuri, putere, glorie.

Lacomia reprezinta una dintre cauzele de agresivitate cele mai frecvente si probabil un motiv de agresivitate functionala tot atat de puternic ca dorinta de a obtine cele ce sunt obiectiv necesare.

Cazul cel mai important de agresivitate functionala este razboiul.

I.3.2. AGRESIVITATEA MALIGNA (OFENSIVA)

Agresivitatea maligna, nonadaptibila bilogic, adica distructivitatea si cruzimea, nu constituie o aparare impotriva unei amenintari; nu este programat filogenetic, nu este caracteristica decat omului; este daunatoare din punct de vedere social; principalele ei manifestari - omorul si cruzimea - sunt producatoare de placere si in afara oricarei alte finalitati; ea este daunatoare nu numai pentru individul care este atacat, ci si pentru cel care ataca. Desi nu este un instinct, agresivitatea maligna, este o posibilitate inradacinata in insasi conditiile existentei omului.

Distructivitatea maligna este specific umana si ea nu deriva dintr-un instinct animal. Ea nu se afla in serviciul supravetuirii fiziologice a omulul, desi constituie o parte importanta a activitatii lui mentale. Este una din pasiunile dominante si puternice la anumiti indivizi si in anumite culturi, iar la alti indivizi si in alte culturi nu.

I.3.2.a. Distructivitatea vindicativa

Reprezinta reactie spontana la o suferinta intensa si nejustificata pricinuita unei persoane sau membrilor grupului cu care ea se identifica. Ea difera in doua privinte de agresivitatea defensiva normala:

intervine dupa ce dauna a fost infaptuita desi nu constituie o aparare impotriva unui pericol amenintator.

este mult mai intens si adeseori este cruda, voluptoasa si instabila. Insusi limbajul exprima aceasta calitate specifica a razbunarii prin expresia ,,sete de razbunare''.

Rasbunarea prin sange este raspandita in intreaga lume. Razbunarea prin sange este o datorie sacra care revine membrului unei familii, al unui clan sau al unui trib. El trebuie sa ucida pe membrul unei entitati corespunzatoare daca unul din membrii grupului sau a fost ucis. Spre deosebire de simpla pedepsire unde crima este ispasita prin pedepsirea ucigasului sau a celora care se inrudeste cu acesta, in cazul razbunarii prin sange pedepsirea agresorului nu pune capat sirului.




I.3.2.b. Agresivitatea extatica

Omul care sufera de constiinta neputintei si a izolarii sale, poate incerca sa depaseasca povara sa existentiala, punandu-se intr-o stare de extaz apropiata de transa, cu scopul de a-si regasi astfel unitatea cu el insusi si cu natura.

Exista multe moduri de a o realiza. Una dintre ele, foarte efemera, este oferita de natura: actul sexual.

Alte moduri simbolice mai durabile si mai intense de a ajunge la extaz le gasim in cultele religioase (dansuri extatice), in intrebuintarea drogurilor, in orgiile sexuale frenetice si in starile de transa autoprovocate.

Din punct de vedere al agresivitatii ele sunt deosebit de interesante, deoarece in cursul unuia din dansurile rituale, participantii se servesc de un Kris (un fel de pumnal cu lama scurta si lata) cu care se lovesc pe ei insusi (iar cateodata si unii pe altii) in momentul culminant al transei.

CONSTANTIN PAUNESCU diferentiaza urmatoarele forme de manifestare ale agresivitatii:

1) Excitabilitatea exprima starea sistemului nervos central caracterizata printr-o sensibilitate de grad maximal, fata de factorii de mediu extern sau intern.

Definirea aceasta are la baza notiunea psihofiziologica de excitatie, care vine din latina, excitatio - stimulare.

Excitatia psihomotorie este definita ca manifestare la un nivel supradimensionat al functiilor psihice normale sau modificarea lor in sens cantitativ sau calitativ, cu rasunet in sfera exprimarii verbale si comportamentale.

BARDENAT si PRINGNEY considera ca excitatia psihica presupune ridicarea tensiunii psihologice si exacerbarea dinamismului psihic, stari care devin patologice atunci cand sunt insotite de o tulburare afectogena reactiva consecinta unei emotii intense sau a unui incident grav uneori insotind un incident grav sau un simptom delirant sau confuzional. Starile de excitatie se manifesta diferit in functie de factorul varsta. Formele de manifestare ale hiperexcitabilitatii sunt: gesturi de nerabdare, ton ridicat si iritat al vocii, voiciunea crescuta cu o stare accentuata excitativa, ideatie accelerata, mnemoexcitatie, efervescenta a limbajului, a imaginatiei, labilitate emotionala, incredere exagerata in sine, agresivitate.

2) Impulsivitatea este definita ca o trasatura caracteristica, implicand un mod impulsiv de a reactiona prin impulsiuni. La randul lor, impulsiunile sunt modalitati actionale de reactie involuntara, brusca, necontrolata si neintegrate intr-o activitate rationala (acte violente, descarcari explozive, reactii de manie, etc.)

In practica notiunea de impulsivitate este utilizata pentru a desemna un act de violenta agresiva. Dar nu orice act impulsiv poate fi considerat ca o agresiune.

R. LAFON defineste impulsivitatea ca ,,descarcare incoercibila si imediata a unei stari de tensiune emotionala, intr-un act sau comportament.''

Actul impulsiv face ca tensiunea psihica sa inceteze. El poate fi necontrolat, imprevizibil, irational, avand originea in motivatii subiective sau intr-o reactie reflexa.

3) Propulsivitatea este declansarea agresivitatii datorita unui resort intern. Ea apare in mod fortat, automat, fara sa se supuna controlului voluntar. Ca mod de manifestare propulsiunile pot fi: kinetice, monotipiile ritmice ca balansarea capului sau a unui membru, miscari parazite, accese de automatisme ambulatorii.

In starile de proplexitate, cu comportamente imobile, impulsiunile izbucnesc brusc, cu miscari instinctuale profunde. In starile confuzionale, ele apar sub forma de acte de agresiune, de aparare, de fuga sau ca automatisme profesionale, exprimand fantasme, oniria, in care se condenseaza tendinte afective, teama, gelozie, manie (H. EY.). Impulsurile apar deasemenea in episoadele depresive psihotice cu componenta anxioasa in suicid, ca reactii auto si heteroagresive, iar in accesele maniacale, ca gesturi erotice sau excentrice.

4) Violenta

Originea notiunii de violenta este latinescul ,,vis'' care inseamna forta, deci utilizarea fortei pentru a manifesta superioritatea. Formele violentei se imbogatesc pe parcursul evolutiei societatii umane si capata o amploare din ce in ce mai mare, cu toate mijloacele si costurile sistemelor de aparare impotriva acesteia.

Modalitatile actelor de violenta sunt in functie de epoca, topografie, circumstante, cultura, dar mai ales de evolutia moral spirituala a comunitatii. Cu alte cuvinte, violenta are o geometrie variabila si schimbatoare. Formele ei merg de la violenta in plina lumina, la violenta foarte bine ascunsa.

Sfera de definire a violentei este mult mai larga decat cea stabilita de criminologie.

JEAN-CLAUDE CHESNAIS, incercand sa stabileasca zonele semantice inclusiv in definitie, stabileste intr-o viziune geometrica, trei cercuri.

Ca nucleu, deci primul cerc, este violenta fizica, pe care autorul o considera cea mai grava, intrucat cauzeaza moartea persoanei, vatamarea corporala si libertatea individului. Ea este brutala, cruda, salbatica.

Al doilea cerc, mult mai intins, il reprezinta violenta economica, care priveste toate atingerile si frustrarile asupra bunurilor materiale, cunoscand practic o infinitate de forme.

In societatile cu un grad ridicat de evolutie industriala se

poate opera foarte greu la despartirea a ceea ce ii apartine ca mijloc de existenta. In acest fel violenta se confunda cu delicventa.

Cel de-al treilea cerc il reprezinta violenta morala. A vorbi cu violenta in acest sens spune CHESSNAIS constituie un abuz de limbaj in conditiile vietii moderne, cand se confunda in toata ambiguitatea, reglementarea si agresiunea, organizarea si agresiunea. Din aceasta perspectiva, s-a stabilit urmatoarea tipografie a violentei:

violenta privata:

violenta criminala:

mortala (omorarea, asasinarea, otravirea, executiile capitale)

corporala (raniri si loviri voluntare)

sexuala (violul)

violenta noncriminala:

suicidul si tentativa de suicid

accidente (rutiere, de munca)

violenta colectiva

violenta cetatenilor contra puterii

terorismul

revolutiile si grevele

violenta contra cetatenilor

terorismul de stat

violenta industriala

violenta paradoxista - razboiul

5) Comportamentul agresiv si formele sale intalnite in cadrul

delicventei juvenile reprezinta atitudini si acte, fapte constante si repetitive cu continut antisocial, cu manifestari de agresivitate, anticipate, fata de propria persoana - autoagresiunea, sau fata de altii - heteroagresiunea.*(24)

Comportamentul antisocial ca forma devianta care se intalneste in tulburarea personalitatii de tip antisocial prin care sunt violate atat regulile morale, integritatea fizica, cat si drepturile sociale la adult, nu apare pentru prima data la varsta adulta (cu exceptia cazurilor clinice), ci el se organizeaza pe un teren existent din copilarie.

Cercetarile au demonstrat ca o serie de manifestari intalnite la un lot de adulti au fost prezente si in copilarie.

I.4. FORME SI PARTICULARITATI ALE FRUSTRARII SI AGRESIVITATII IN ADOLESCENTA

Adolescenta este o ,,perioada de transformari profunde, unica in istoria individului'' (SCHONFELD, 1971) care aduce modificari ale personalitatii in toate dimensiunile:

transformari biologice: anatomice, morfologice, fiziologice, endocrine, biochimice in toate aparatele si organele corpului;

transformari psihologice: restructurarea intregii personalitati rezultand maturizarea psihologica, intelectualizarea intensa (dezvoltarea gandirii abstracte);

transformari sociale: castigarea treptata a statutului de adult.

Adolescenta reprezinta cea mai complexa etapa de

dezvoltare a tanarului in drumul sau spre maturitate.*(25)

Procesul de maturizare implica mai intai dobandirea ,,independentei axiologice'' (independenta de mentalitate, de valori) si afective, iar ulterior castigarea independentei material-economice (instrumentala).

Adolescenta este definita ca perioada de maturizare biopsihosociala, ,,cea mai complexa si efervescenta perioada din viata omului'' (PAVELESCU, 1974), ,,varsta tumultoaselor transformari psihosomatice si etico-sociale'' (BRANZEL, 1974).

MARGINEANU (1971) spune despre adolescenta ca ,,este o rascruce in evolutia vietii, dar ea nu desparte drumurile, ci le uneste.

Aceasta etapa pare sa ridice cele mai mari dificultati procesului educativ datorita frecventelor perturbari fiziologice, dezechilibre afective, devieri caracteriale si tulburari de conduita care insotesc, adeseori, maturizarea. Literatura de specialitate vorbeste in acest sens de o adevarata ,,criza'' a adolescentei, constand in multiple conflicte interne si externe (asa numite, ,,conflicte de dezvoltare''), acte impulsive sau conduite deviante exprimate prin ostilitate fata de parinti, revolta contra interdictiilor educative, respingerea modelelor culturale si a normelor morale propuse de adult si afirmarea unor modele contestatoare de conduita. Criza adolescentei este un proces complex si treptat de adaptare si acomodare avand ca rezultat socializarea si integrarea.

La adolescent controlul social devine autocontrol constand in intelegerea si acceptarea constienta a exigentelor normative. In aceasta perioada cele mai multe conflicte sunt cele avute cu parintii si educatorii.

Orice abordare paternalista a educatiei morale risca sa faca dintr-o manifestare normala a adolescentilor o conduita veritabil patologica echivaland in mod eronat nonconformismul cu agresivitatea, evaziunea sau bizareria comportamentului adolescentin drept o propensiune certa spre devianta sau delicventa.

M. DEBESEE subliniaza ca ,,nu exista o perioada de crestere in care evolutia sa fie mai sensibila decat in timpul adolescentei.''*(26)

Adolescenta este impartita (CHAZAUD, 1971, TEODORESCU S. - 1974) in trei faze:

prima adolescenta (preadolescenta), adolescenta pubertara este perioada in care domina conflictele legate de sexualitate: 12 - 15 ani;

adolescenta medie (adolescenta propriu-zisa) este perioada cea mai critica, in care se produce ,,ruptura'' de copilarie:

16 - 18 ani;

adolescenta tardiva (postadolescenta), este faza identificarilor definitive, a angajarilor in viata adulta:

19 --25 ani.



Dupa ROUSSEAU, adolescenta ar avea urmatoarele etape:

perioada revoltei: 14 ani

perioada atentiei manifeste: 15 ani

perioada constiintei eului: 16 - 17 ani

perioada exaltarii: dupa 17 ani.

Dupa VERZA E. adolescenta se imparte in trei subperioade:*(27)

subperioada preadolescentei (14 - 16 ani) care se caracterizeaza prin stabilirea maturizarii biologice, dezvoltarea constiintei in general si de sine, in special;

subperioada adolescentei propriu-zise (16 - 18 ani) este centrata pe o intelectualizare intensa, pe imbogatirea experientei afective si structurarea conduitelor ca insemn al personalitatii complexe; adolescentul este pregatit pentru a raspunde dificultatilor ivite;

subperioada adolescentei prelungite (18 - 20/25 ani). In aceasta subperioada, independenta este dobandita in buna masura sau este pe cale de a fi dobandita, ceea ce duce la dezvoltarea personalitatii si afirmarea tanarului prin stiluri personale de conduita.

In preadolescenta apar ,,numeroase cazuri de inadaptare, de

rupere a echilibrului psihic in formarea emotionalitatii.*(28)

Cand ,,tensiunea interioara este mai puternica decat controlul de sine''*(29), cand instalarea functiilor de reproducere genereaza transformari ce infuenteaza capacitatea intelectuala, afectivitatea si temperamentul puberului. Chiar daca preadolescentii nu raspund in toate cazurile de contrariere, prin acte de ostilitate, opozitionism, atitudinile lor in dezacord cu exigentele scolare si sociale, facilitate adesea de insuficienta lor supraveghere, de libertati prea mari care li se acorda sau, dimpotriva, de o incorsetare datorata unui regim de viata plictisitor si rigid, pot duce la dezvoltarea unor forme de comportament agresive, cu caracter delictual.*(30)

In adolescenta, agresivitatea se manifesta ca forma de ajustare a unei infirmitati, ca o masca pentru teama. La inceput aceasta este negata, ajungand apoi s-o proiecteze asupra unui obiect, apoi asupra altuia, ori asupra lui.

In adolescenta, aparitia conflictelor si a frustatiilor este relativ frecventa. Frustratia este un comportament represiv, datorata stilului prea agresiv, autoritar de educatie al copilului. (LEVIN)

Pentru WEBER, conflictul este forma specifica de agresivitate care insoteste procesul de socializare, fiind forma pozitiva si dinamica a dezvoltarii personalitatii. La adolescenti, agresivitatea este o incercare de descoperire a propriei identitati, si a formarii unei atitudini combative in viata.

S. Radulescu si D. Banciu descriu pubertatea si adolescenta ca varf de manifestare a agresivitatii.*(31), varf ce coreleaza cu perioada de cautare a modelelor de comportament, de respingere a normelor restrictive si de cristalizare a propriei personalitati.

Este deci mai probabil ca la aceasta varsta sa se surprinda un numar mai mare de acte de agresivitate. Odata cu inaintarea in varsta, exista tendinta de crestere a comportamentului prosocial; dar totusi se remarca prin duritatea manifestarilor agresive si printr-un numar mai mare de asemenea acte. Pe masura ce adolescentul se va maturiza, reactiile imediate la frustrare vor deveni mai putin frecvente si vor pierde din intensitate, aceasta datorita cresterii, pe de o parte, a gradului tolerantei individuale la frustrare, iar pe de alta, datorita sporirii fortei interdictiilor educatiei, care va sanctiona in principiu toate reactiile inadaptate ale adolescentului.*(32)

Dintre reactiile imediate la frustrare ale adolescentului sunt condamnate, in primul rand, reactiile de ,,manie'' si ,,agresiune'' directa, in timp ce altele, cum ar fi de exemplu reactiile de ,,izolare'' si ,,dependenta'', sunt mai usor tolerante (in unele cazuri aprobate si chiar favorizate de parinti), se creeaza posibilitatea formarii unor ,,habitudini reactionale'', adica a pastrarii pentru un timp indelungat a unor atitudini de ,,izolare'' si ,,dependenta'' si, in felul acesta, de influentare a modului de reactionare a omului adult de mai tarziu



- Constantin P`unescu - ,,Agresivitatea ]i condiia uman`'', Ed.Tehnic`, Bucure]ti, 1999, pag.15

- NICOLAE MITROFAN ,,Psihologie social`'' - volum coordonat de ADRIAN NECULAU, Ed.Polirom, Ia]i, 1998, pag.428.

- ibidem, pagina 429

- KENNETEH J. GERGEN, MARY M, GERGEN, SYLVIE JUSTRANS - ,,Psychologie sociale'', Editions Etudes Vivantey, Canada, 1998, pag.285

- Ibidem, pag.255

- ADINA CHELCEA, SEPTIMIU CHELCEA - ,,Eu,Tu, Noi'' - Ed. Albatros, Bucure]ti, 1983, pag.182

- P, P. NEVEANU ,,Dicionar de psihologie'', Ed.Albatros, Bucur]ti, 1978

- RANSCHBURG JENO ,,Fric`, sup`rare, agresivitate'', Ed. Didactic` ]i Pedagogic`, Bucure]ti, 1979, pag.118

- ANDREI COSMOVICI, Ia]i, 1999, pag.20

- NICOLAE MITROFAN ,,Psihologie social`'' - volum coordonat de ADRIAN NECULAU, Ed.Polirom, Ia]i, 1998, pag.428

- DRAGOMIRESCU V. T. - ,,Psihologia comportamentului deviant'' Ed.}tiinific` ]i Enciclopedic`, Bucure]ti, 1976 pag.464

- ERICH FROMM - ,,Texte alese'', Ed.politic`, Bucure]ti, 1983, pag.453

- ibidem, pag.435

- ibidem, pag.460

- ibidem, pag.469

- ibidem pag.453-454

- ibidem pag.490

- ibidem pag.495

- CONSTANTIN P~UNESCU - ,,Agersivitatea ]i condiia uman`'' Ed. Tehnic` Bucure]ti, 1999, pag.15

- ibidem, pag.17

- ibidem, pag.17

- ibidem, pag.19

- SORIN M. R~DULESCU, DAN BANCIU ,,Introducere [n sociologia delicvenei juvenile'' Edit. Medical`, Bucure]ti, 1999, pag.13

- M. DEBESSE ,,Adolescentul [n psihologia omului'' Ed.Didactic` ]i Pedagogic`, Bucure]ti, 1998, pag.87

- VERZA EMIL ,,Psihologia v@rstelor,,, Ed. Hyperion XXI Bucure]ti, 1998, pag.104

- V. PAVELESCU ,,Limitele afectivit`ii'' Tez` de doctorat pag.58

- TIBERIU RUDICA ,,Niveluri ale conduitei umane'' Ed. Junimea, Ia]i, 1984, pag.158

- TIBERIU RUDICA, ibidem pag.158

- SORIN M. R~DULESCU, DAN BANCIU - ,,Introducere [n sociologia delicvenei juvenile'', Ed. Medical`, Bucure]ti, 1999

- TIBERIU RUDICA ,,Niveluri ale conduitei umane'', Ed.Junimea , Ia]i, 1984, pag.159







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate