Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Administratie


Index » legal » Administratie
» Fundamentele managementului institutiilor publice


Fundamentele managementului institutiilor publice




Fundamentele managementului institutiilor publice

Managementul public s-a impus deja ca domeniu distinct al stiintei managementului, ca urmare a dezvoltarii sale, fara a fi dependent de managementul sectorului privat[1].

Sectorul public se deosebeste de cel privat mai ales prin:

- structura economica

- modalitatile de adoptare a deciziilor




- maniera de infaptuire a relatiilor.

Sectorul public este condus de foarte multa vreme intr-un anumit mod, existand o forma de conducator.

Dar exista similitudini in ceea ce priveste conducerea celor doua sectoare, datorita preocuparilor de adaptare permanenta la context.

Important este sa se evite transpunerea ad litteram a practicilor din sectorul privat in cel public si invers, fara a se tine seama de specificul fiecarui sector. In acelasi timp, nu trebuie ignorata dezvoltarea fara precedent a managementului in sectorul privat, realizarile deosebite ale acestuia in domeniul economic, diversificarea, perfectionarea metodelor si tehnicilor de conducere care merita sa fie preluate si adaptate sectorului public, la nivelul unor institutii publice.

Ca urmare, in ultimele decenii am asistat la un transfer continuu si tot mai pregnant de concepte, principii, metode, tehnici si instrumente manageriale din sectorul privat catre cel public in conditiile sporirii rolului administratiei centrale si locale in gestionarea intereselor cetatenesti.

Managementul public s-a impus in perioada postbelica ca o necesitate imperioasa deoarece:

- problematica cu care se confrunta comunitatile devine tot mai complexa si nu mai permite o abordare empirica, intrucat apar o multitudine de nevoi sociale care nu se pot satisface decat cu solutii noi, la vremuri noi;

- diversificarea si multiplicarea nevoilor sociale, in conditiile in care resursele disponibile nu cresc in acelasi ritm, impun o gestionare mult mai eficienta, pe termen scurt, mediu si lung, ceea ce presupune elaborarea unor strategii corespunzatoare bazate pe previziune si planificare, dar si adoptarea unor tactici adecvate de aplicare a acestora;

- apar in acest context o serie de disfunctionalitati care trebuie reperate la timp pentru a declansa actiuni de ameliorare si inlaturare a dificultatilor in satisfacerea nevoilor generale;

- toate acestea necesita existenta in institutiile publice a unui corp de angajati specializati in rezolvarea acestor probleme, a functionarilor publici, la toate nivelurile ierarhice, capabili sa gaseasca solutii la noile probleme folosind metode si tehnici eficiente.

In concluzie, rolul managementului public este de a impune o noua dinamica procesului de transformare a institutiilor publice, chiar daca dupa cum apreciaza specialistii misiunea managementului in organizatiile publice este mai dificila , deoarece:

- organizatiile publice sunt create pentru a servi interesul general,

- ele urmaresc sa ofere servicii publice, de regula in mod gratuit,

- sistemul lor formal este riguros reglementat prin lege,

- iar sistemul decizional este puternic influentat de factorul politic.

La conturarea si dezvoltarea managementului public, ca specializare importanta a stiintei managementului si-au adus contributia o serie de specialisti americani si vest-europeni (O. Mancur[3], O. Hughes , Ch. Pollitt , D.H. Rosebloom , D. Budars etc., care pe fondul crizei financiare globale ce afecteaza economia tarilor dezvoltate, apreciaza ca reformarea sistemului de management in institutiile publice este o urgenta.

In definirea managementului public, asa cum se intampla in mod firesc in domeniile noi, in formularea noilor concepte apar o serie de puncte de vedere, uneori controversate, datorita numerosilor factori de influenta si a mediului in care se aplica, a identificarii lui adesea cu administratia public. Pornind de la opiniile specialistilor, consideram ca putem defini continutul managementului public in urmatoarea formula:

Managementul institutiilor publice, ca disciplina specializata – studiaza procesele si relatiile de management ce se desfasoara in cadrul unei institutii publice, precum si intre diferite institutii publice, in vederea descoperirii si formularii principiilor (legilor) care le guverneaza si a conceperii de sisteme, metode si tehnici manageriale care sa permita realizarea cu maxima eficienta economica si sociala a unor servicii publice corespunzator nevoilor sociale generale si a satisfacerii interesului public.

Prin urmare, managementul public vizeaza:

ansamblul proceselor si relatiilor de management ce apar in institutia publica privita ca entitate fundamentala a sectorului public;

cresterea eficientei economico-sociale in cadrul fiecarei institutii publice ca obiectiv fundamental al satisfacerii interesului public;

metodologiile de lucru si prevederile legale elaborate si utilizate pentru perfectionarea activitatilor desfasurate si a stilului de lucru;

perfectionarea permanenta a organizarii si functionarii structurilor administrative in functie de: - valorile puterii politice

- necesitatile economico-sociale

- gradul de inzestrare tehnica

- nivelul de cultura si civilizatie

evolutia ascendenta a organizatiilor publice.

In concluzie, managementul public trebuie privit:

o      ca un model teoretic conceput pentru conducerea activitatilor din institutiile public prin care, in regim de putere, se aduc la indeplinire legile si/sau se planifica, organizeaza, coordoneaza, antreneaza si controleaza activitatile implicate in realizarea serviciilor care satisfac interesul public;

o      atat in sens larg, cand are in vedere activitatea autoritatilor publice din sfera celor trei puteri statale (legislativa, executiva, judecatoreasca) si intregul sector public;

o      cat si in sens restrans, cand vizeaza organizarea si functionarea sistemului administratiei publice;

o      ca un domeniu distinct,c are se delimiteaza clar de alte domenii cum sunt:

administratie publica (public administration)

guvernare (governance)





drept administrativ.

Datorita diversitatii institutiilor publice existente in societate, managementul institutiilor publice se aplica la conditiile concrete ale acestora. Astfel, in institutiile publice cu caracter administrativ, dupa cum apreciaza specialistii[8], utilizarea managementului trebuie sa ‚tina seama de urmatoarele aspecte:

administratia si sectorul public nu au clienti si concurenti ci au cetateni obligati sa plateasca taxe si impozite si sa respecte legile si serviciile publice oferite;

nici cetatenii si nici administratia nu au o alta varianta, o alternativa;

obiectivele administratiei nu sunt usor de cuantificat deoarece:

o      nu intotdeauna fiecare cetatean percepe realizarea unui obiectiv al administratiei ca un bine individual;

o      administratia nu poate indeplini toate obiectivele percepute de intreaga comunitate;

o      intotdeauna raman multe de facut si multi nemultumiti.

legile ce guverneaza administratia nu sunt intotdeauna in concordanta cu acceptiunea conducerii manageriale datorita constrangerilor bugetare, birocratismului, ,manierei de adoptare a deciziilor etc..

Managementul public nu se identifica cu administratia publica, se diferentiaza de aceasta, dupa cum apreciaza Overman[9], intrucat el:

trateaza problematica exercitarii functiilor managementului adaptate la specificul sectorului public;

urmareste orientarea activitatii desfasurate in sectorul public pe criterii de eficienta

abordeaza, cu precadere, nivelul de mijloc al structurii sistemului administrativ;

are tendinta de a generaliza problematica ampla a managementului in sectorul public;

se afla in stransa legatura cu managementul traditional ca stiinta si cu alte domenii distincte, cum ar fi stiinta politica, sociologia etc..

Managementul public, ca ansamblu de activitati specifice desfasurate de manageri in institutiile publice, prezinta o serie de trasaturi[10], care il individualizeaza ca specializate a managementului modern, cum ar fi:

a) - caracterul national - rezulta din faptul ca principiile de conducere si administratie dintr-o anumita tara si dintr-o anumita perioada istorica pot sa nu fie valabile si in alta tara chiar in aceeasi perioada:

b) - caracterul constitutional - rezulta din faptul ca sistemul institutional si administrativ national functioneaza in regim de putere publica, in conformitate cu prerogativele acordate de Constitutie si actele normative in vigoare;

c) - caracterul politic - reprezinta trasatura dominanta, datorita influentei factorului politic si a scopurilor urmarite de reprezentantii puterii de stat si ai administratiei publice in state cu regimuri politice diferite. Influenta politicului este la fel de importanta atat la nivel central, cat si la cel local intrucat se actioneaza permanent pentru transpunerea in practica a programului de guvernare;

d) - caracterul complex - conferit de faptul ca abordeaza elemente de legislatie teoretice si practice specifice activitatii de management desfasurate in cadrul autoritatilor si institutiilor din diferite domenii de activitate si la toate nivelurile ierarhice: autoritati publice (legislativa, executiva si judecatoreasca), administratie centrala si locala, societate civila (asociatii, fundatii, partide etc.), invatamant, sanatate, cultura etc.;

e) - caracterul de diversitate - intrucat se practica atat in institutii care au competenta materiala generala cat si in institutii cu competenta speciala, in institutii centrale si locale etc. cu diferentieri in functie de statutul juridic, domeniul de activitate, nivelul administrativ etc.

Ca specializare a managementului general, managementul public are si caracter continuu, integrator si de sinteza, ceea ce ii confera o importanta deosebita in societatea contemporana deoarece:

ofera posibilitatea intelegerii particularitatilor ce apar in sectorul public;

contribuie la identificarea si analiza structurilor din institutiile publice;

aduce aport la elaborarea de acte normative ce stabilesc rolul fiecarei entitati (autoritate, institutie, compartiment);

creeaza cadrul necesar cunoasterii prevederilor legale, a metodelor, tehnicilor, normelor si metodologiilor de management ce se pot utiliza in institutiile publice;

este un element pozitiv si un factor stimulator al activitatilor desfasurate in institutiile publice.

In concluzie, managementul institutiilor publice exprima atat gestionarea relatiilor manager-subordonat in fiecare institutie publica (deci un nivel micro) cat si gestionarea activitatilor de previzionare, organizare, coordonare, antrenare si evaluare-control la nivel colectiv (deci nivel macro), impunand nu doar o viziune gestionara ci si una politico-juridica, de management a politicilor publice.

Dupa 1990 a aparut un nou curent, care propune un nou model de management pentru institutiile publice, ce reuneste o serie de abordari moderne: politica, legala si manageriala, concretizate in:

managerialism



noul management public

administratia publica orientata spre piata

paradigma post birocratica

guvernarea antreprenoriala.

a - abordarea politica - sustinuta de Wallace Sayre, considera ca managementul public este o problema de teorie politica si pune accent pe valori ca: - reprezentativitate

- sensibilitate

- receptivitate

- responsabilitate

pentru un control total, care sunt esentiale pentru mentinerea democratiei constitutionale.

b - abordarea legala - adesea minimalizata ca importanta, reuneste trei valori:

- procedura folosita

- drepturile individuale reale ale fiecarui functionar public

- aspectele juridice ce influenteaza rezultatele conflictelor aparute intre

persoane private si stat.

c - abordarea manageriala - care ii apartine lui Fr. Taylor, pune accentul pe valori ca:

- eficienta

- economie

- eficacitate, care influenteaza structura, procesele de management si executie desfasurate in organizatiile publice.

Dincolo de aceste abordari, in noul management public se impun urmatoarele coordonate majore:

atentia deosebita acordata fundamentarii si indeplinirii obiectivelor institutiilor publice;

introducerea indicatorilor de performanta pentru evaluarea eficientei economice si sociale;

orientarea institutiilor publice catre piata;

responsabilizarea managerilor institutiilor publice in realizarea obiectivelor fundamentale si individuale;

cresterea gradului de autonomie si flexibilitate manageriala;

remodelarea stilurilor de management promovate in institutiile publice;

centrarea viziunii strategice a managerilor publici pe trinomul “economie-eficienta-eficacitate”.



L. Matei - op. cit., p. 242/244.

I. Nicola - op. cit., p. 12/13.

O. Mancur - The Rise and Decline of Nations, New/Haven, Yale University Press, 1982.

O. Hughes - Public Management and Administration. An Introduction, New York, St. Martin Press, 1994.

Ch. Pollitt - Managerialism and the Public Services: The Anglo-American Experience. Oxford, Basil Blackwell, 1990.

D.H. Rosenbloom - Public Administration Understanding Management, Politics and Law in the Public Sector, 3rd , London, Edition McGraw-Hill inc., 1993.

D. Budars - Management Public, Universitatea Tübingen, Germania.

D. Rais, A. Simionescu, T. Pendiuc - op. cit., p. 10/11.

Citat de: A. Androniceanu - op.cit., p. 19.

L. Popescu - op.cit., p. 23-24.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate