METODICA INVATARII ELEMENTELOR DE BAZA ALE SARITURILOR IN APA

UNIVERSITATEA DIN PITESTI - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

SPECIALIZARE: KINETOTERAPIE

METODICA INVATARII ELEMENTELOR DE BAZA ALE SARITURILOR IN APA

MOTIVATIA

Am ales aceasta tema " Metodica invatarii elementelor de baza ale sariturilor in apa'' deoarece este foarte importanta pentru a ne mentine si dezvolta tonusul fizic si psihic, iar executarea corecta a sariturilor previne producerea accidentelor.

METODICA INVATARII ELEMENTELOR DE BAZA

ALE SARITURILOR IN APA

TINUTA PE TRAMBULINA

Inaintea fiecarei sarituri, exucutantul isi va aranja costumul si parul (asupra acestor amanunte se va insista de la inceput si in mod deosebit); apoi, isi va con­centra atentia asupra sariturii pe care o are de executat.

Pozitia de plecare va fi dreapta sl normala. Mersul pe trambulina, pentru sariturile cu plecare de pe loc, trebue sa fie linistit si natural (pasii mici - pieptul afara - umerii inapoi, abdomenul retras). In momentul cand picioarele se alatura, la capatul trambulinei, bratele se ridica in spre inainte, la inal­timea umerilor.

Incepatorii fac gresala ca ridica bratele la inaltimea ochi­lor in loc sa le ridice la inaltimea umerilor, apoi tin bratele prea departe si lasa greutatea corpului pe calcaie.

La saritura de pe loc cu fata spre apa, degetele picioarelor prind usor marginea din fata a trambulinei.

La sariturile cu plecare de pe loc cu spatele spre apa, mer­sul pe trambulina este acelasi ca mai sus, adica linistit si na­tural. In momentul cand piciorul stang a ajuns la aproape 20 cm. de capatul trambulinei, se face o intoarcere de 180° la stanga, pe piciorul stang, iar piciorul drept se aseaza in pozi­tia de plecare; in acelasi timp, se ridica si bratele la inaltimea umerilor. Apoi, se aduce si piciorul stang in pozitia de plecare. (Nu se recomanda o ridicare exagerata pe varfuri).

Aceasta pozitie de baza pentru plecarea de pe trambulina, trebue invatata la inceput pe uscat.

PLECAREA DE PE TRAMBULINA DE PE LOC

Prima data, se invata plecarea corecta din glesne.

Se ia pozitia de baza, varfurile picioarelor sunt lipite, mai­nile se tin pe solduri - pieptul afara - abdomenul retras, muschii fesieri incordati.

La inceput, se fac sarituri mici si dese, pastrandu-se pozi­tia de baza, fara indoire din solduri (gresala cea mai des in­talnita) si cu o indoire minima din genunchi.

Saritura se face mai mult din glesne.

Pastrandu-se aceasta pozitie, se executa numai cate o sa­ritura, tinandu-se cont de toate cele spuse mai sus. Acest exer­citiu trebue repetat pana cand incepatorul a invatat bataia co­recta, numai din glesne (nu din solduri si genunchi).

Atat la primul, cat si la al doilea exercitiu trebue sa se acorde o deosebita atentie intinderii genunchilor si varfurilor picioarelor, imediat dupa parasirea solului (respectiv trambu­lina).

Urmeaza apoi, separat, lansarea cu avant cu bratele. Este important ca in tot timpul miscarii, bratele sa fie relaxate si totusi perfect intinse.

Greseli des intalnite: incepatorul face miscarea de avant prin inapoi-sus; din aceasta cauza, corpul se apleaca inainte.

El indoaie coatele in ultima parte a avantului; in pozitia de baza, la plecarea de pe loc, are tendinta de a se "odihni' ceea ce il face sa se aplece inapoi si sa tina muschii abdome­nului relaxati. Incepatorul executa prima parte a avantului cu bratele, din forta, in loc sa execute miscarea din suplete.

Numai din avantul cu bratele inspre inainte sus "sboara' cu coatele intinse inspre inainte sus. (Elevul sa-si inchipuie ca arunca doua greutati spre inainte sus).

Daca elevul a prins miscarea din avant a bratelor, se tre­ce atunci la executarea concomitenta a miscarii de avant a bratelor, facandu-se si plecarea de pe trambulina.

In prima parte a avantului cu bratele, pozitia corpului ra­mane neschimbata (incepatorul crede deseori ca si in prima parte trebue sa ia avant cu genunchii).

Insa, numai concomitent cu aruncarea intinsa, dar relaxa­ta, a bratelor prin inainte-sus, se face plecarea de pe tram­bulina. Plecarea de pe loc de pe trambulina, luandu-se avant cu bratele, se executa prima data de pe banci sau scaune, pe sal­tele sau in nisip, combinata cu sarituri inainte si inapoi.

EXERCITII PE TRAMBULINA

Se recomanda ca plecarea de pe loc cu fata spre apa si cu spatele spre apa sa se combine cu sarituri in picioare, mai intai de la trambulina de 1 m., acordandu-se o grija deosebita intinderii genunchilor si varfurilor picioarelor.

Scopul acestui exercitiu este ca incepatorul sa poate armo­niza in asa fel plecarea invatata pe uscat cu elasticitatea tram­bulinei, incat sa atinga o inaltime cat mai mare.

BATAIA PE TRAMBULINA

Inainte de a se executa pe trambulina, bataia ("topaiala') se va executa pe uscat. In primul rand, saritorul trebue sa in­vete ca, imediat dupa plecarea de pe trambulina (respectiv sol), sa lipeasca picioarele si sa intinda perfect genunchii si varfurile picioarelor. In al doilea rand, bataia se executa pen­tru ca saritorul sa poata folosi din plin elasticitatea tram­bulinei.

Bataia isi atinge scopul atunci cand :

a) tinuta picioarelor este perfecta ;

b) nu se paraseste niciodata marginea din fata a trambulinei.

In timpul bataii, bratele, care sunt intinse dar relaxate, trebue sa descrie un fel de cerc mare, incepand inspre sus ina­poi si prin inapoi in jos, iar in fata pieptului, palmele sa se atinga in treacat.

Miscarea, propriu-zisa, de avant a bratelor se face numai de jos prin inainte sus.

Bataia ("topaiala') este un minunat exercitiu de echili­bru, care desvolta atentia si curajul.

Pentru maestri, in special, acest exercitiu trebue redus la strictul necesar.

Punctul mort (inaltimea maxima la sarituri).

Dupa cum s-a aratat la tehnica sariturilor, punctul mort este acel punct care face posibila executarea unor invartituri rapide si prin aceasta, terminarea, in minimum de timp, a mis­carilor respective.

Pentru a deprinde "simtul' acestui punct mort se vor face urmatoarele exercitii :

a) cu fata spre apa, cu plecarea de pe loc si cu elan : sa­nturi in picioare dela trambulina de 1 m., la un punct marcat printr-o prajina. Corpul este indoit din sold, iar bratele sunt deasupra capului, in prelungirea corpului.

La aceste sarituri de exercitiu, pozitia corpului ramane ne­schimbata si la intrarea in apa ;

b) cu fata spre trambulina, aceleasi sarituri in picioare, cu plecarea la punctul marcat de prajina.

ROLUL PRAJINII LA SARITURI

Fiecare antrenor isi va procura pentru incepatori si pen­tru cei avansati o prajina usoara (bambus sau aluminium), de o lungime care-i permite sa marcheze diferite puncte la care saritorul tinde sa ajunga, de la 1 m. sau 3 m. S-a constatat ca, prin ajutorul prajinii, elevii invata repede si corect sariturile; in special, pentru a-si educa simtul punctului mort, prajina are o importanta, deosebita.

Incepand cu sariturile simple si pana la cele mai compli­cate (dublu salt si jumatate inainte, sarituri cu plecare inainte, cadere inapoi, etc), prajina este de un folos deosebit de mare. Un antrenor bun se foloseste totdeauna de prajina.

O constatare importanta este ca pretutindeni se sare prea mult cu elan si foarte putin de pe loc.

Daca o saritura dreapta inainte se executa cu tinuta bra­telor inainte lateral si cu abdomenul retras, saritura nu poate fi aproape, ci este departe de trambulina.

Acelasi principiu se aplica si pentru:

- o saritura dreapta inapoi;

- o saritura cu plecare inainte cadere inapoi;

- un salt inapoi intins ;

- un surub complet.

Prin urmare, la sarituri intinse, prajina se tine mai depar­te, la sarituri in echer, mai aproape si la sarituri grupate, cel mai aproape de trambulina ; totul se face insa fara exagerare.

INVATAREA METODICA A ELANULUI

Pozitia de baza, elanul propriu-zis, bataia si plecarea de pe trambulina fac prima impresie arbitrilor si spectatorilor. Astfel, fiecare isi face o parere buna sau rea asupra saritorului respectiv. Chiar numai pentru acest motiv trebue acordata o deosebita atentie unui elan natural si ritmic. Insa acest lucru il poti astepta dela un saritor, numai atunci cand el executa metodic antrenamentul descris mai jos.

Conform regulamentului, fiecare miscare se puncteaza dupa luarea pozitiei de baza.

Dintr-o pozitie de baza gresita (greutatea corpului prea inainte sau prea inapoi) se nasc greseli mari: daca greutatea se afla numai pe varful picioarelor, atunci, in timpul elanului, corpul fuge inaintea picioarelor. Urmarea fireasca este o curba de zbor prea departata. Daca greutatea corpului este numai pe calcaie, atunci pi­cioarele fug inaintea corpului si rezultatul va fi o curba de zbor prea apropiata de scandura, uneori chiar periculoasa.

Daca, cu toate ca se face una din greselile aratate mai sus, nu se poate observa o curba prea departata sau prea apro­piata, greselile sunt egalate cu alte greseli si anume : inaintea bataii pe trambulina saritorul "franeaza' elanul sau incepe sa fuga.

Toate aceste greseli sunt in dauna frumusetii si a naturaletii. Este normal ca o pozitie de baza corecta si un elan per­fect sa obtina mai multe puncte decat o pozitie de baza gresita si un elan luat din fuga, cu ezitari, cu miscari de brate inutile, etc. Totusi, adeseori se poate observa ca atat pozitia de baza cat si elanul lasa foarte mult de dorit.

Trebue deci acordata o deosebita atentie combaterii imediate a acestor greseli, deoare­ce mai tarziu se pot inlatura foarte greu sau chiar deloc. Toate aceste greseli, fie ele cat de mici, micsoreaza eleganta, natu­raletea si ritmul miscarii, impiedicand pe saritor sa ajunga la inaltimi mari.

In cele mai multe cazuri, incepatorul lucreaza deodata pe trambulina si pozitia de baza, elanul si bataia i se explica in mod superficial; apoi, atat saritorul cat si antrenorul se straduesc luni de zile pentru a scoate din aceasta "metoda' de pre­lucrare un elan perfect. In timp ce antrenorul oboseste, repe­tand mereu acelasi lucru, ochiul lui se obisnueste cu greselile facute de incepatori si astfel calea spre performante de valoare ii este inchisa saritorului.

Este practic si corect ca incepatorului, cat si celui avansat, sa i se explice numai pe uscat pozitia de baza, elanul si bataia pe trambulina, pentruca numai astfel elanul poate fi invatat corect, usor si fara frica.

Inlaturarea greselilor la sarituri se face numai de la picioa­re in sus, indiferent daca incepatorul este in pozitia de baza sau in timpul elanului. Cand se observa o gresala, trebue de vazut daca nu cumva gresala respectiva este rezultatul altei greseli anterioare.

POZITIA DE BAZA

Pozitia de baza care este explicata mai jos, are doua sco­puri: sa imbunatateasca tinuta intregului corp si sa usureze invatarea unui elan corect si ritmic.

Se va acorda atentie urmatoarelor componente ale cor­pului :

a) picioare ;

b) solduri ;

c) abdomen ;

d) umeri ;

e) piept ;

f) brate ;

g) cap;

h) impartirea greutatii corpului.

a) Picioarele: varfurile, calcaiele, genunchii sunt apro­piati si intinsi.

b) Soldurile nu trebue sa fie rasucite, ci impinse drept inainte ; muschii fesieri raman stransi, atat la pozitia de baza, cat si in timpul sariturii.

c)Abdomenul este intotdeauna tras inapoi. Acest lucru trebue explicat incepatorului, din primele lectii.

d)Umerii sunt apasati inapoi si tinuti, nesiliti, in aceeasi . pozitie.

e) Pieptul este ridicat "in afara' ; prin aceasta, musculatura abdomenului se poate retrage mai usor.

f) Bratele se tin libere (relaxate), insa intinse.

g)Capul: tinuta corecta este atunci cand se ridica putin, iar privirea trebue sa fie drept inainte.

h)impartirea greutatii corpului se face pe toata talpa, adica nici inainte pe varfuri, nici inapoi pe calcaie.

Greselile care se fac si consecintele lor.

Referitor la punctul (a) ,,Picioare1e'. Daca varfurile si calcaiele nu sunt alipite, se micsoreaza detenta, saritura este inestetica, lucru care aduce micsorarea punctajului. Cand genun­chii nu sunt impreunati pozitia este inestetica. Daca genunchii nu sunt intinsi, rezultatul este un mers taris, deci inestetic si care atrage dupa sine micsorarea punctajului.

Referitor la (b) "Soldurile'. Daca numai o singura parte a bazinului este impinsa inainte, atunci plecarea si toata saritura va fi rasucita. Daca bazinul nu este impins drept inainte, corpul reprezinta o linie franta. Elanul, bataia pe tram­bulina si saritura insasi este ingreunata, constituind o gresala tehnica ce micsoreaza punctajul.

Referitor la punctul (c) "M usculatura abdome­nului'. Daca abdomenul nu este retras, tinuta va fi neglijenta. In afara de aceasta, saritorul nu va mai putea retrage abdome­nul in timpul sariturii.

Referitor la punctul (d) "Umerii'. Daca umerii nu sunt trasi inapoi, rezulta o pozitie gresita si silita. Daca nu sunt la aceeasi inaltime, atunci un brat devine mai lung decat cela­lalt; prin aceasta, saritorul ajunge intr-o pozitie gresita, la ca­patul trambulinei. Afara de aceasta, avantul cu bratele nu este simetric. Este gresala cea mai des intalnita.

Referitor la punctul (e) "Pieptu1'. Daca nu este ridicat, tinuta este gresita, inestetica, constituind o gresala tehnica, care aduce dupa sine o micsorare a punctajului.

Referitor la punctul (i) ,.Bratele'. Daca bratele nu sunt relaxate sau coatele sunt indoite, tinuta corpului pare a fi sili­ta, franata sau chiar neglijenta. Prin aceasta, avantul cu bratele va dezechilibra saritorul.

Referitor la punctul (g) ,,Capu1'. Daca nu se tine drept, este prea ridicat sau prea jos, daca saritorul stramba fata sau scoate limba (lucrul acesta se poate observa foarte des), as­pectul saritorului nu mai este elegant, ci uneori comic.

Referitor la punctul (h) "impartirea greutatii corpului', greselile au fost descrise la inceput.

INVATAREA ELANULUI CA EXERCITIU PE USCAT

a) invatarea pozitiei de baza, corecta.

b) invatarea mersului corect, fara a pierde tinuta corpului.

c) invatarea primilor 3 pasi.

d) invatarea saltului pe marginea din fata a trambu­linei.

e) invatarea bataii pe marginea din fata a trambulinei.

f) invatarea plecarii de pe trambulina.

g) invatarea elanului complet.

Referitor la punctul (a), "pozitia de baza' este aceeasi ca mai sus. Este absolut necesar ca pozitia de baza sa se invete cu o atentie deosebita.

Referitor la punctul (b), "mersul corect'. Mersul trebue sa fie natural si nesilit; genunchii se intind dupa fiecare pas. Ti­nuta corpului este urmatoarea: la pozitia de baza bratele se tin langa corp intinse, dar oscileaza foarte usor si simultan langa corp, nu alternativ ca la mersul pe strada.

Referitor la punctul (c), "primii 3 pasi'. Primii doi pasi sunt normali ca la punctul (b), iar la al treilea pas, piciorul stang (respectiv dreptul) apasa bine pe trambulina. Acest exer­citiu pare neinsemnat, dar este de o importanta deosebita.

Referitor la punctul (d), "saltul pe marginea din fata a trambulinei'. Pentru ca o saritura sa aiba o curba de sbor cat snai inalta, este absolut necesara invatarea perfecta a acestui salt.

Sa luam, de exemplu, piciorul stang ca picior de bataie; piciorul drept este putin inapoi (inca din pasul al treilea), cu varful talpii pe pamant si putin indoit din genunchi. Acum, saritorul duce cu un avant piciorul drept inainte, in asa fel incat sa formeze doua unghiuri obtuze; in acelasi timp, piciorul stang impinge corpul in sus si ramane intins pana la ultima bataie.

In momentul in care corpul se apropie de marginea din fata a trambulinei, piciorul drept, care era ridicat si indoit din genunchi, se va intinde si se va duce paralel si putin departat de piciorul stang, pana la contactul cu trambulina.

In timp ce se face pasul al treilea, incep si bratele prima lor miscare de avant. Bratele descriu un fel de elipsa prin fata in sus, apoi lateral in jos si continua, fara intrerupere, sa faca miscarea de avant prin inainte jos, ca la "bara fixa'. Pentru ca aceasta faza a elanului sa fie facuta elegant, frumos si ritmic este necesar ca la parasirea trambulinei laba piciorului sa fie intinsa perfect, iar bratele sa fie relaxate, dar intinse si soldu­rile sa fie impinse inainte.

Referitor la punctul (e), "bataia pe marginea din fata as trambulinei'. Se face cu scopul ca saritura sa aiba o curba de zbor cat mai inalta. Acest punct trebue sa fie respectat intoc­mai si eventualele greseli vor fi imediat inlaturate.

Inchipuiti-va un bat prevazut cu articulatie; daca incer­cati sa apasati, cu un astfel de bat, scandura in jos, acesta se va indoi din articulatie, iar trambuiina va ramane nemiscata.. Acest principiu aplicat la corpul saritorului arata ca nu se poate apasa trambulina in jos, in scopul unei exploatari maxime a elasticitatii ei atunci cand corpul este indoit din genunchi si solduri. Daca, in loc de batul prevazut cu articulatie, luati o bara de fier, trambulina o sa cedeze.

In concluzie, bataia pe marginea din fata a trambulinei trebue executata cu musculatura corpului complet incordata de la linia umerilor in jos pana la glesne (genunchii intinsi, sol­durile apasate inainte). Corpul vine in contact cu trambulina, numai cu varfurile picioarelor. In momentul cand trambulina a ajuns in punctul ei inferior, contactul se face cu toata talpa, in scopul unei exploatari maxime a elasticitatii trambulinei. 90% din saritori executa gresit aceasta bataie, mai ales la sariturile unde gresala se admite cel mai putin.

Referitor la punctul (f), "plecarea de pe trambulina'. S-a vorbit deja despre o bara fixa imaginara, spre care fiecare sa­ritor ar trebui sa sara. Indiferent la ce saritura, fie simpla ina­inte, fie cu plecare inainte si cadere inapoi, dublu salt si juma­tate inainte, surub, etc, totdeauna trebue sa se faca saritura la aceasta "bara fixa imaginara'. Exista numai o singura deose­bire; la sarituri intinse, aceasta bara este mai departe, la sari­turi in echer, mai aproape si la sarituri grupate, cel mai aproa­pe de trambulina (insa totul fara exagerare).

De pe trambulina se sare numai prin forta picioarelor. Mai intai, trebue sa se astepte pana cand trambulina ajunge, prin bataia saritorului, in punctul ei mort inferior. In acest moment, se face detenta (plecarea de pe trambulina), cu musculatura pi­cioarelor incordata. In acelasi timp, bratele intinse, dar rela­xate, se arunca prin inainte sus la "bara fixa'.

Referitor la punctul (g), "invatarea elanului complet'. Acest exercitiu trebue exersat in intregime, acordandu-se o deo­sebita atentie executarii elegante, naturale si ritmice a fiecarei miscari in parte.

Greselile care se ivesc, trebue inlaturate radical. Nu fiecare saritor poate face miscarile cu eleganta si naturalete, dar fie­care poate lucra natural, ritmic si simplu. Acestia sunt factorii principali. Elanul trebue exersat pe uscat, pana ce miscarile de­vin curgatoare si executate absolut fara greseli. Apoi se poate trece la exercitii pe trambulina de 1 m.

INVATAREA ELANULUI PE TRAMBULINA

Saritorul isi masoara elanul invatat pe uscat, executandu-1 dela marginea din fata a trambulinei inspre inapoi. Apoi, se in­toarce pe locul gasit si incepe; primii doi pasi vor reusi de la prima incercare, al treilea si bataia nu, deoarece acum se adau­ga si oscilatia trambulinei.

Nu este necesar ca dela inceput sa se ceara unui incepator o "bataie' inalta. Trebue insa sa se tina seama ca fiecare pas, fiecare miscare invatata pe uscat sa se faca in concordanta cu oscilatiile trambulinei. In caz contrar, saritorul lucreaza cu fri­ca si bataia nu se face cu energia necesara.

Elanul descris mai sus trebue inteles de elev si executat constient, pana cand ajunge sa faca miscarile automat si corect.

INVATAREA SARITURILOR IN APA

Paralel cu invatarea innotului si cu pregatirea pentru tre­cerea normelor complexului G.M.A., se poate introduce si in­vatarea sariturilor in apa. Deprinderea de a sari in apa se for­meaza in mod treptat si necesita un timp mai indelungat pen­tru insusirea tehnicii respective; pentru aceasta, se incepe cu cele mai simple sarituri in apa.

Instructorul sau antrenorul va arata si va explica saritura in asa fel, incat elevii sa inteleaga ce au de facut si sa fie con­stienti de felul in care trebue sa lucreze; dupa aceea, elevii vor executa sarituri in apa. Primele sarituri nu vor fi prea reusite, insa antrenorul trebue sa trezeasca in ei dorinta de a lucra si constiinta ca numai in mod sistematizat si gradat vor ajunge sa-si insuseasca tehnica corecta a sariturilor. Pentru aceasta, elevii trebue sa invete elementele tehnice de baza ale sarituri­lor: pozitia de plecare, elanul, bataia in trambulina, "zborul,' intrarea in apa, etc.

Orice saritor trebue sa se concentreze asupra sariturii pe care urmeaza sa o execute. Chiar dupa ce miscarea sariturii s-a automatizat, spre deosebire de alte sporturi, saritorul trebue sa se gandeasca, inainte de plecarea de pe trambulina, la misca­rile pe care le va avea de executat in aer.

Incepatorii, in cea mai mare parte, daca nu au pornit cu o pregatire fizica buna, se opresc la un anumit grad de insusire. De aceea, inainte de a incepe invatarea sariturilor in apa, ei trebue sa fie pregatiti prin gimnastica si mai ales, prin exer­citii de gimnastica speciala si sporturi ajutatoare.

Pentru invatarea sariturilor in apa, instructorul sau antre­norul se foloseste, in egala masura, atat de metoda sintetica, cat si de cea analitica.

Saritura in apa, fiind un exercitiu care se executa intr-un timp scurt, pare a fi destul de simpla. Aceasta ar putea fi pa­rerea unui spectator care nu a incercat niciodata sa sara in apa.

Deoarece elementele sariturilor trebue legate intre ele in­tr-un timp scurt, acestea sunt cu atat mai greu de executat, cu cat numarul de miscari, pe care il contin, este mai mare si mai variat.

Dupa ce am aratat si explicat saritura, vom lasa pe ince­patori sa o execute asa cum au inteles-o. La sariturile urmatoa­re, le vom cere sa se concentreze asupra unui singur element al sariturii (ex. intrarea corecta in apa); pentru insusirea lor temeinica, vom face corectarile necesare; astfel, ne folosim si de metoda descompunerii miscarilor si de cea a executarilor in ansamblu.

Pentru ca invatarea si antrenamentul, la sariturile in apa, sa se desfasoare in bune conditii, trebue ca instalatiile res­pective sa fie amenajate cat se poate de bine.

Trambulinele vor fi elastice, cu dimensiuni reglementare, asa cum sunt aratate la capitolul "Constructii si instalatii pen­tru sarituri in apa'. Adancimea apei trebue sa fie suficienta, pentru a nu produce accidente; echipamentul elevilor va fi co­respunzator. Barbatii trebue sa aiba sub costum un slip cat mai strans sau un suspensor, iar femeile vor folosi costumul in­treg, strans bine pe corp. Respectand aceste conditii, invatarea va fi mult usurata si va avea rezultate mult mai bune.

Instructorul sau antrenorul trebue sa alcatuiasca lectia in asa fel, incat elevii sa lucreze in tot timpul sedintei si sa in­vete cu placere ceva nou.

O alta conditie, care necesita a fi respectata in timpul in­struirii, este pastrarea continua a regulilor de igiena la locul de invatare.

In tot acest timp, antrenorul se va ingriji de sanatatea elevilor. Cand apa este prea rece sau cand este frig afara, se va face un numar mai mic de sarituri, iar elevii isi vor acoperi cor­pul cu un halat, dupa fiecare saritura.

INDICATII  PENTRU INVATAREA SARITURILOR IN APA

Saritorii experimentati, care ating o inalta maestrie spor­tiva, executa sariturile cele mai grele in mod natural si simplu fara miscari de prisos.

Studierea sariturilor in apa, prin metode stiintifice (fotogra­fii, filme, chinograme, etc), a permis constatarea unor caracte­ristici comune tuturor sariturilor, din care au rezultat opt re­guli principale, care stau la baza invatarii sariturilor de con­curs.

Respectand aceste reguli, trebue sa tinem seama de parti­cularitatile individuale ale fiecarui saritor in parte, fara sa-i ingradim posibilitatile de executie ale miscarilor, adica felul in care executa mersul pe trambulina, bataia in trambulina, "zborul', felul in care ia una din cele trei pozitii in aer (a, b, c).

I. La toate sariturile in apa, musculatura, dela linia umerilor in jos, pana la varful picioarelor, ramane complet incordata, atat in timpul sborului, cat si in timpul intrarii complete sub apa ; musculatura umerilor, a gatului si a bratelor este relaxata, in timpul sborului, pana in momentul intrarii in apa, cand si acesti muschi trebue incordati.

II. La sariturile inainte, din momentul plecarii de pe trambulina si pana la intrarea sub apa, abdomenul trebue retras (mai ales la sariturile intinse).

Aceste doua reguli pot fi intelese prin urmatoarele exemple:

La saltul inapoi intins observam ca saritorul cade ade­seori foarte aproape de scandura.

Aceasta pozitie este cauzata de o extensie prea mare a spatelui. Pentru corectare, antrenorul ii va spune elevului sa-si incordeze musculatura abdomenului in timpul sborului.

Alt exemplu: la jumatate surub inainte sau la saritura cu plecare inainte cadere inapoi cu jumatate surub, observam ca saritorul nu este sigur de executia sariturii si deseori ii este im­posibil sa o execute, din cauza unei extensii prea mari a spa­telui.

Pentru corectare, antrenorul ii va spune sa-ti retraga abdomenul in timpul sborului.

III. La toate sariturile cu elan sau de pe loc, din momentul plecarii de pe trambulina, bratele sunt duse "oblic-sus' sau "oblic-inainte'.

In tot timpul, elanului si mai ales la plecarea de pe trambu­lina, bratele trebue tinute complet intinse, insa cu musculatura relaxata.

In timpul executiei sariturii, antrenorul obisnueste sa indice saritorului, pe scurt, pozitia bratelor, spunandu-i : "bratele sus' sau "bratele lateral'.

Se poate vedea, cum aceasta regula isi gaseste aplicatia, din urmatoarele exemple:

La o saritura in picioare inainte, daca saritorul roteste bratele prin inapoi, cade pe spate, deoarece isi pierde echilibrul inspre inapoi. La aceeasi saritura, daca saritorul isi roteste bra­tele prin inainte, cade in fata din cauza ca isi pierde echilibrul inainte.

Tot asa, saritorul care incepe bine un salt inapoi intins, daca roteste bratele inapoi, cade pe spate deoarece isi pierde echilibrul inapoi.

Un alt exemplu: daca la o saritura dreapta inainte, bratele sunt tinute sub linia umerilor, saritorul cade pe spate pentru ca: bratele si palmele nu mai pot conduce saritura.

In general, pentru corectare, se va arata saritorilor imaginea din timpul zborului; ei se vor intinde in sus, ca si cand ar trebui sa se agate de o bara imaginara.

Din primele trei reguli descrise mai sus, tragem urmatoa­rele concluzii:

Traectoria descrisa de saritor la sariturile intinse, este mai departata fata de trambulina (la o lungime de corp); la sariturile in echer, este apropiata, iar la sariturile grupate, este si mai apropiata (fara a fi exagerata).

De exemplu: la sariturile cu plecare inainte si cadere ina­poi intins sau la saritura contra trambulinei intins, saritorul s-ar lovi de trambulina daca traectoria lui nu s-ar gasi la o de­partare egala cu lungimea corpului sau.

La saritura inapoi intins, se intampla ca saritorul sa se loveasca cu calcaiele sau cu gambele de marginea trambulinei, daca nu a sarit la o departare egala cu lungimea lui.

Antrenorul poate corecta distanta sariturii cu ajutorul pra­jinii: la sariturile intinse, el tine prajina departe de trambulina; la sariturile in echer, mai aproape, iar la sariturile grupate, cat mai aproape de trambulina.

IV. La sariturile cu elan de pe trambulina, se evita orice miscarea nefireasca si inutila a bratelor sau picioarelor.

La toate sariturile, in momentul bataii pe capatul trambuli­nei, musculatura soldurilor trebue incordata si genunchii in­tinsi, abdomenul va fi retras. Bataia pe trambulina se face numai pe varful picioarelor si nu pe toata talpa.

Saritorul care, in timpul elanului, isi schimba pasul si face miscari inutile cu bratele, nu are un mers estetic deoarece mis­carile sunt nenaturale.

In timpul elanului, bratele sunt relaxate, insa perfect in­tinse.

Desi nu sunt miscate in mod alternativ, ca in mersul obis­nuit, ci sunt leganate inainte si inapoi simetric, pana in mo­mentul ultimului pas, miscarea lor trebue sa fie simpla si na­turala.

Saritorii, care in timpul elanului isi misca bratele ca in mersul normal, executa din aceasta cauza, chiar la plecarea de pe trambulina, sarituri rasucite.

Saritorul trebue sa foloseasca la maximum forta de arun­care (elasticitate) a trambulinei, apasand puternic pe capatul trambulinei, pentru a realiza un zbor cat mai inalt. Pentru ca bataia sa fie eficace, corpul trebue sa aiba muschii incordati dela linia umerilor pana la varful picioarelor.

V. In timpul sariturii, o singura miscare se face repede: gruparea si intinderea picioarelor din genunchi.

Indoirea si intinderea din solduri, ca si miscarile bratelor, se executa incet si independent unele de altele. Aceasta regula are o deosebita importanta, mai ales la sa­riturile inapoi. Regula se bazeaza pe urmatorul principiu : toate miscarile unei sarituri trebue sa fie terminate in cel mai scurt timp, pentru a avea o curba de intrare in apa cat mai lunga.

In timpul acestei curbe de intrare in apa, saritorul, dupa terminarea miscarilor, trebue sa "infraneze' inertia rotarilor sau insurubarilor, pentru a avea timpul necesar de "redresare', in vederea unei intrari corecte in apa.

Saritorul care intinde bratele, umerii si sofdurile, in ace­lasi timp cu genunchii, nu are asigurata intrarea corecta in apa; el poate sa intre in apa foarte bine sau gresit, din cauza ca nu se mai poate redresa.

Siguranta intrarilor corecte in apa se castiga prin micile corectari facute in timpul sariturilor.Aceasta metoda s-a dovedit foarte eficace in antrenamentul saritorilor experimentati.

Saritorii care au persistat in a antrena "intinderea concomitenta' (dupa o grupare), trebue sa se antreneze un timp mult mai indelungat pentru a obtine o saritura corecta.

Observarea si studierea celor mai buni saritori, cu ajutorul filmului, arata ca exista o singura miscare rapida : gruparea si intinderea picioarelor din genunchi, care permit celorlalte mis­cari sa fie executate cu usurinta si in mod natural.

VI. La toate sariturile, saritorul trebue sa intre in apa cu cor­pul intins, mergand pana la fundul bazinului.

La intrarile cu capul in apa, bratele intinse se duc inainte deasupra capului, cu mainile apropiate. Inainte de a lua contact cu apa, saritorul isi incordeaza muschii bratelor si ai umerilor si intinde puternic bratele ina­intea capului.

Unii saritori, dupa o intrare in apa care pare buna, "stro­pesc', pentru ca nu merg pana la fundul bazinului si "franeaza', imediat dupa intrarea in apa sau chiar in timpul intrarii in apa. Prin aceasta, ei produc un vartej care arunca apa in sus. Intra­rea corecta se obtine prin intinderea bratelor in prelungirea cor­pului, cu pieptul afara, abdomenul retras si cu capul putin ridi­cat, privirea fiind indreptata spre palme si apa.

VII. La toate sariturile inainte si contra trambulinei (gru­pele I si IV) si la sariturile corespunzatoare cu surub, in timpul sborului si al intrarii in apa, picioarele vor fi impinse inainte pentru a "stapani' saritura.

Saritorul trebue sa aiba impresia ca nu este complet intins din sold. Totusi, bratele vor fi intinse in prelungirea corpului, inaintea capului, iar abdomenul va fi retras.

De exemplu : la executarea unui salt si jumatate inainte, daca saritorul se intinde complet din solduri, cade pe spate de­oarece a accentuat prea mult extensia.

Intinderea din invartirea grupata inainte, trebue sa duca la desdoirea completa a corpului, fara sa ramana intr-o pozitie de echer.

VIII. La toate sariturile inapoi si la sariturile cu plecare inainte - cadere inapoi (grupa a Il-a si a IlI-a, inclusiv saritu­rile respective cu surub), picioarele vor fi impinse din sold ina­poi si mentinute astfel, pana la intrarea completa in apa.

Saritorul trebue sa aiba impresia ca in momentul caderii spre apa este exagerat de intins.Si in acest moment bratele vor fi bine intinse inaintea ca­pului, iar musculatura abdomenului va fi incordata.

Pozitia corecta de intrare in apa se obtine prin intinderea cu putere pe varful picioarelor.

FRICA INCEPATORULUI DE A SARII IN APA

Una din piedicile pe care le intampina orice incepator este frica de a sari in apa dela o inaltime oarecare. Din cauza efor­tului ce trebue depus, sariturile in apa pun la mare incordare vointa si curajul incepatorului.

Antrenorul trebue sa-si cunoasca bine elevii si, paralel cu desvoltarea calitatilor fizice, el trebue sa insiste asupra educarii calitatilor moral-volitive.

Antrenorul care nu da atentie desvoltarii curajului, vointei si hotararii incepatorului, nu va reusi, chiar prin explicatii repe­tate ale procedeelor tehnice sa ajunga la rezultate pozitive. Frica de a sari in apa se poate inlatura printr o justa organizare a pro­cesului de antrenament. Pentru a-si desvolta curajul, hotarirea si vointa, saritorul va sari in primul rand déla o inaltime mica (trambulina elastica de 1 m.). Antrenorul nu va pune pe elev sa sara dela inaltimea de 3 m., pana cand acesta nu si-a insusit bine tehnica sariturilor simple, pana cand nu a ajuns sa cunoas­ca temeinic elementele de baza ale sariturilor, capatand si o de­plina incredere in fortele proprii.

Numai printr-o invatare constienta si activa si prin desvoltarea increderii in fortele proprii se poate indeparta frica de a sari in apa. Multi dintre saritori, chiar avansati, in momentul in care executa saritura, uita de toate sfaturile si indicatiile an­trenorului si de aceea fac o saritura gresita. Daca se intampla sa se loveasca in momentul intrarii in apa, saritorul prinde frica de a mai executa aceasta saritura si se descurajeaza. In aseme­nea cazuri, antrenorul trebue sa intervina hotarit explicand sari­torului gresala facuta si sa insiste asupra necesitatii executarif constiente a sariturilor.

CONCLUZII

In concluzie, se poate spune ca frica de caderi dureroase in apa nu este cunoscuta de acei elevi care isi insusesc bine saritu­rile de baza, elementele sariturilor si mai ales, pozitia corecta de intrare in apa.

Deasemeni, antrenorul trebue sa acorde o deosebita impor­tanta educarii calitatilor moral-volitive cautand, in acelasi timp, sa desvolte increderea elevilor in fortele lor proprii.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Lascu, - Sarituri in apa, Ed. Cultura fizica si sport, Bucuresti, 1952
2. Olaru M. - Inot-tehnica, metodica, organizare, Ed. Sport Turism, Bucuresti, 1982
3. David, G. T. - Inot-trepte spre succes, Ed. Teora, bucuresti, 1996
4. Cretulesteanu Gh. - Inot- curs de baza A.N.F.S., Bucuresti, 1992 
5. Cirla, L. - Inotul si aptitudinile psihomotrice in pregatirea tehnica, Ed. Printech, Bucuresti, 1999.