Scoala Nationala Rusa

Scoala Nationala Rusa

Cultivarea pitorescului, apelul la trecutul indepartat si idealizat in legenda, sunt componente ale dihotoniei real - imaginar. Efectul interesului pentru expresia si caracterul folcloric a fost cel mai spectaculos la campozitorii reprezentand natiunile a caror intrare in circuitul "marii muzici" se produce numai in perioada romantica. Astfel, scoala nationala romantica rusa (ai carei reprezentanti au asimilat si practicat genurile, formele, si topica instrumentala general cultivata) si-a adus o valoroasa contributie la imbogatirea limbajului muzical prin numeroasele elemente melodice varacteristice si prin efectul acestora in introducerea unor savuroase coloratii modale in cadrul armoniei, ce ramane o structura de fond tonal - functionala, prin vitalitatea unor ritmuri si chiar structuri metrice sau frazeologice provenind din folclorul rus, prin inovatii timbrale si prin sonorotatea distincta a limbii nationale folosita in muzica vocala.

Acoperirea extremelor, trecerea de la idealul de "frumos" cu conotatiile sale intrucatva limitative la conceptul de expresiv, cu implicatia unei mari mobilitati si libertati a sensibilitatii. Largirea in consecinta a spectrului categoriilor estetice, insistenta spre zugravirea sublimului, transcendentului, fragilitatii, suavitatii si impresionabilitatii pe de o alta parte, si a grotescului, durerii, agresivitatii, brutalitatii, meschinariei si falsitatii pe de alta parte.

Aceste registre categoriale se vor face simtite tot mai mult pe masura maturizarii esteticii romantice, tinzand spre exces in perioada tarzie a curentului romantic. Plierea lor pe versantele ramificatiei real - ideal este evidenta, iar conotatiile filozofice si sociale nu lipsesc. Compozitorii din aceasta perioada au avut in comun tendinta generala de a da frau liber inspiratiei naturale, deseori aranjandu-si compozitiile mai mult in termeni ai contextului emotional si continuitate dramatica, in loc de crestere strctural - organica. Aceasta a fost o perioada caracterizata de o extraordinara rapiditate de aparitie a scolilor nationale.

In configuratia miscarii estetic-filozofice a artei muzicale romantice, in secolul XIX se profileaza o cultura nationala bazata pe accentuarea treptata a sentimentului patriotic si afirmarea valorilor originare, capabile sa contribuie cu sensibilitate in afirmarea artelor scolilor nationale. Folclorul devine domeniul care ofera autenticitatea ideilor si sentimentelor proprii fiecarui popor. Scoala nationala rusa se impune prin muzicieni cum ar fii Glinka (1804 - 1857), Alexandr Sergheevici Dargomijski. Ei contribuie la dezvoltarea operei nationale.

Genurile miniaturale vocal instrumentale, romanta rusa, sunt reflectate in creatia grupului "celor cinci", si anume: Mili Balakirev, Cesar Cui, Alexandr Borodin, Modest Musorgski (1839-1891)

si Nikolai Rimski - Korsakov (1844- 1908) .

Din punct de vedere muyical, a doua faz[ romantic[ se distinge prin succesul operei na'ionale. Gata cu cosmopolitismul epocii precedente, cu confidentialitatile pe claviatura, cu predilectia pentru pian.

Ideea reflectarii in muzica a aspiratiilor unei tari apartine secolului al XIX-lea si s-a afirmat cel mai viguros in statele care s-au aflat oarecum in afara curentului principal al gandirii europene. Rusia, Polonia, Ungaria, Cehia si Spania au dat nastere cel putin unui mare compozitor. Oamenii din aceste tari nutreau o serie de aspiratii. In general, tarile bogate, cu cetateni multumiti, nu produc muzica cu amprenta nationala, care, intr-un fel, este un gen aparte de propaganda, o chemare la arme. O tara aflata sub dominatia unei puteri straine, cum a fost Regatul Boemiei sub guvernarea austriaca, sau o alta in care poporul era strivit sub pumnul de fier al tarului si al aristocratiei sale hraparete nu putea face prea mult in directia protestului social. In schimb aceste a fost exprimat in literatura si muzica.

Afirmarea sentimentului national in muzica presupune folosirea constienta a unui corpus de muzica folclorica ce apare in forme extinse, cum ar fii simfonia sau opera. Wagner este cel mai

teutonic dintre toti compozitorii, dar nu poate fii considerat un cimpozitor nationalist, pentru ca nu a facut niciodata apel la mostenirea folclorului muzical german.

Pana la Glinka, viata muzicala rusa fusese dominata de italieni.Opera din Moscova si cea din St. Petersburg ca si celelalte institutii similare din orasele europene - erau, de fapt, opere italiene. Muzica celor cativa compozitori rusi care au activat inainte de Glinka este cunoscuta numai specialistilor. La inceputul secolului XIX-lea , Rusia era o natiune misterioasa.

Istoria muzicii ruse, asa cum este ea cunoscuta astazi de publicul salilor de concerte, incepe cu Glinka. El a scris multa muzica de calitate inferioara, puternic influentata de cea occidentala, inainte de a da cele doua mari opere, "O viata pentru tar" si "Ruslan si Ludmila".Ceaikovski n-a putut sa isi explice fenomenul Glinka "Un diletant care canta cand la vioara, cand la pian, care a compus cadriluri fara culoare si fara fantezii pe diverse teme la moda, care a incercat sa scrie si muzica serioasa (cvartete, sextete) si lied - uri, dar n-a compus nimic altceva decat banalitati pe gustul anilor 30 si care dintr-o data, in cel de-al treizeci si patrulea an al vietii, scrie o opera ce sta alaturi de muzica cea mai mare si mai profunda prin geniul, respiratia, originalitatea si tehnica ei impecabila!"

Saltul calitativ in gandirea sa armonica, de la tonalism la modalism, s-a produs insa destul de tarziu;aproximativ in jurul anului 1850, Glinka nu mai este mutumit de sistemul muzical existent la acea vreme, sustinand ca muzica necesita o innoire, improspatare cu ajutorul altor elemente si ca in acest scop va introduce in noua sa creatie gama orientala, trecand apoi din 1855 la studierea muzicii bisericesti din vechea Rusie, pentru a o folosi in creatia sa.

Patrunse de intonatii proaspete, creatiile lui Glinka, inscrise in spiritualitatea rusa ca un eveniment definitoriu in particularizarea si reliefarea fizionomiei nationale, au determinat profunde mutatii in gandirea si creatia muzicala rusa, au deschis drumul unor prefaceri de ordin structural si estetic, oferind muzicii o noua perspectiva de dezvoltare, ce s-a concretizat in valorificarea superioara a filonului folcloric.

In aceasta perioada de puternic avant, in creatia muzicala se contureaza doua mari directii distincte:prima, cea a valorificarii folclorului rus in creatii profesioniste de tip traditional, accentuand caracterul national si urmarind o puternica penetratie, accesibilitate si rezonanta in constiinta unui public larg, a doua, cea a filonului clasico - romantic intr-o viziune noua, personala, moderna si contemporana.

Prima directie, cea de valorificare a folclorului, a reliefarii caracterului national, este reprezentata de Asociatia lui Balakirev (societate si asociatie artistica) cuprinzand membrii "Grupului celor cinci" constituit ca urmare a tendintelor si dorintelor de unire a fortelor muzicale proaspete ale epocii si de desfasurare a unor activitati colective puse in slujba unui ideal si anume acela de a continua linia estetica si a principiilor de creatie ale lui Glinka si Dargomijski, de a forma un public nou, capabil sa inteleaga noua muzica creata si de a incetateni caracterul national in muzica rusa.

Cea de a doua directie, cea a muzicii romantice ruse, este reprezentata de Piotr Ilici Ceaikovski, format la Conservatorul din Petersburg in spiritul esteticii lui Anton Rubinstein, care promova in scoala infiintata de el traditiile muzicii germane de factura clasica si romantica.Ceaikovski, a carui activitate - desfaturata de-a lungul unui sfert de veac si mai bine - l-a impus in constiinta lumii ca fiind unul dintre cei mai de seama creatori ai epocii, conferand muzicii romantice noi dimensiuni si sensuri spre bucuria spiritului, Ceaikovski care, prin anvergura inteligentei sale artistice, a sesizat si perspectiva directiei folclorice a muzicii ruse, apropiindu-se de conceptiile "Grupului celor cinci", interpretandu-le intr-o maniera proprie, exprimand o noua viziune componistica si impunand noi tipologii muzicale, inovatoare, posibile si pilduitoare.

Fara a dispune de o traditie seculara si experienta bogata, invadata de muzicieni straini si alimentata de-a lungul sec. Al XVIII - lea si in prima jumatate a sec.al XIX -lea, de creatii occidentale, opera risa cunoaste adevarata sa inaltare si inflorire in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand in viata muzicala se produc profunde mutatii si evaluari in planul creatiei si interpretarii.Continuand drumul lui Glinka si al lui Dargomijski, Musorgski, Borodin, Rimski-Korsakov si Ceaikovski au cultivat in operele lor limba nationala, urmarindu-i accentele si intonatiile originale ale acesteia, valorificand fondul de impresii si sugestii melodice deduse din acestea, ajungand la descoperiri de-a dreptul spectaculare.Interesanta este si optiunea lor pentru basme si subiecte istorice, oferindu-le posibilitati de investigare a unor zone mai putin abordabile.

Prima realizare in domeniul teatrului muzical a compozitorilor "Grupului celor cinci" apartine lui Cesar Kiui (1835-1918). Aceasta a fost opera William Ratcliff in anul 1868, realizata dupa o lucrare din perioada de tinerete a lui H. Heine, o incercare palida de concretizare a nazuintelor novatoare si de intruchipare a principiilor estetice ale grupului.In redarea sentimentelor lirice, Cesar Kiui a atins profunzimi de o forta nemaiintalnita la contemporanii sai.Posedand un remarcabil simt de observatie, el a stiut sa patrunda in lumea sentimentelor lirice, in variatele stari sufletesti ale eroilor sai, sa surprinda melancolia intima, poezia si pasiunile clocotitoare care isi aveau izvorul in viata inconjuratoare. Desi scrisa in tinerete, Prizionierul din Cucaz este una din aperele care exceleaza prin momente lirice, luminoase, cuprinzind pagini de o inspiratie bogata si proaspata. Din pacate, lucrarea nu raspunde in aceeasi masura cerintei dorite de compozitor, aceea de a fi cu adevarat o opera comica Cu totul altfel de prezinta opera William Ratcliff, care, desi conceputa dupa tiparele traditionale, cu arii, duete, tertete, cucereste prin caldura si farmecul poatic al muzicii, incepand cu antractele si terminand cu ultimele acorduri ale finalului.

Modest Petrovici Musorgski (1839-1881) este unul din cei mai mari si mai indrazneti compozitori rusi ai veacului al XIX-lea.Sub influentele evenimentelor social-politice ce au loc in jurul anilor 1860-1861, conceptiile despre arta ale lui Musorgski se transforma necontenit.Ideile sale realiste se maturizeaza in contact si cu oamenii de seama ai timpului, a caror prietenie Musorgski a stiut s-a pretuiasca. Particularitatile creatiei sale din aceasta etapa constau in adancimea realista a muzicii si afirmarea elementului comic, ca una din trasaturile cele mai caracteristice atat pentru talentul lui, cat si pentru intreaga scoala nationala rusa. Imbinand ironia cu unorul, durerea cu sarcasmul, creeaza cantecul Calistrat considerat prima incercare a comicului in muzica, inteles in sensul realizarii unui comic profund, axat pe o gandire si pe o emotie adanca, un comic imbinat cu umorul sanatos izvorat din mediul popular.

Rezultate remarcabile in domeniul operei a obtinut si Alexandr Borodin a carui viziune si conceptie asupra spectacolului muzical il apropie de Glinka, mai ales in ceea ce priveste orientarea tematica de factura epico-istorica. Spre deosebire de Musorgski, Borodin este mult mai consecvent traditiei, raspunzand intr-o mai mare masura teatrului muzical traditional, in ceea ce priveste respectarea structurii operei, pastrand formele consacrate de arii, duete, tertete etc. mentinand de aseamenea stilul concertant, atat de puternic inradacinat in constiinta publicului.

Punand la baza principiul accesibilitatii, Musorgski, Borodin, Rimski-Korsakov, Ceaikovski, au dat prioritate genurilor muzicale scenice si programatice, pe care le-au realizat intr-o conceptie noua, originala, procedand la sinteze tonal - modale, prin fuzionarea elementelor traditionale cu cele nationale, modeland astfel noi organologii compozitionale ce