Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism




Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Alpinism


Index » hobby » Alpinism
» Accidente specifice in munti, cauze, prevenire si primul ajutor


Accidente specifice in munti, cauze, prevenire si primul ajutor




Accidente specifice in munti, cauze, prevenire si primul ajutor

Art.218. - Principalele cauze ale accidentelor se datoreaza:

a)     imprudentei, nerespectarii si neexecutarii ordinelor, precizarilor, lipsei de atentie si actiunilor pripite;

b)     lipsei de cunostinte despre munte si folosirea unui echipament necorespunzator;




c)     lipsei marcajelor, indicatoarelor, necunoasterii traseelor si semnalelor/semnelor de avertizare;

d)     consumului de bauturi alcoolice;

e)     lipsei unei pregatiri fizice generale corespunzatoare;

f)      fenomenelor meteorologice nefavorabile;

g)     insuficientei organizari a activitatilor de iesire in munte de catre comandanti si factorii raspunzatori.

Art.219. - Masuri elementare de prim-ajutor. Studiile medicale recente au evidentiat faptul ca este foarte periculos pentru o persoana sa atarne inconstienta in ham. In cazurile normale, se poate sta atarnat fara probleme, cu conditia repozitionarii corpului la intervale constante de timp din momentul cand pozitia devine incomoda. Repozitionarea elimina strangularea circulatiei sangvine.

(2) Daca o persoana atarna si nu se misca, isi poate pierde cunostinta in doar cateva minute, iar fara o interventie rapida poate muri.

(3) O lovitura la cap, in urma unei caderi sau din cauza impactului cu un obiect in cadere ori o urgenta medicala - lesin, probleme cu inima, pot conduce la cazul de atarnare inconstienta.

(4) Prin urmare, este necesara interventia rapida a coechipierului, intrucat sunt disponibile doar cateva minute. Daca este posibil, ranitul poate fi coborat in regrupare sau pe o platforma intermediara. Daca nu, salvarea devine mai dificila, intrucat coechipierul trebuie sa coboare in rapel sau sa urce pe coarda langa ranit.

(5) Doua reguli de baza pentru cazul ranirii unei persoane, avand ca urmare durerea si socul:

a)      nu se va administra nici un fel de medicament - morfina, tranchilizante, aspirina, etc;

b)     se va pansa, imobiliza, impacheta, instala, transporta ranitul cu suficienta grija pentru a reduce suferinta la minimum.

(6) Nu se dau bauturi alcoolice unui ranit. In lupta contra frigului se pot utiliza pe cat posibil bauturi calde in cazul unui ranit in stare constienta fara soc si fara traumatisme abdominale.

(7) Netransportabili sunt cei cu stop respirator; se incearca mai intai respiratia artificiala.

(8) Pentru o persoana aflata in stare de soc problemele sunt mai dificile intrucat cu mijloace nespecializate este aproape imposibila tratarea socului. Este posibila doar plasarea picioarelor victimei mai sus si aplicarea unui pansament compresiv peste picioare.

(9) In caz de coma trebuie reduse la minimum preparativele si ingrijirile generale si sa se faca transportul cat de repede posibil.

Art.220. - Traumatisme ce pot interveni. Fracturi. Fracturile sunt de doua feluri: inchise, in care pielea si tesuturile ce invelesc osul raman nemodificate; fracturi deschise care sunt insotite de ranirea acestora si fracturi simple. Fracturile deschise sunt mai grave si necesita masuri de prim ajutor mai complexe. Cand ruperea osului se face pe intreaga lui grosime, fractura este completa. Cand osul este fracturat in mai multe segmente fractura se numeste cominutiva. Fragmentele osoase rezultate din fracturi sufera deplasari sub actiunea contractiilor musculare, agravand fractura.

(2) Fracturile pot fi vizibile sau greu de identificat - numai prin radiografie - fiind insotite de urmatoarele semne particulare:

a)     durere locala, insotita uneori si de zgomote care se amelioreaza dupa imobilizarea osului;

b)     deformarea locala a membrului - unghiulara sau ingrosata;

c)     imposibilitatea folosirii membrului fracturat;

d)     echimoza - invinetirea - locala la 1-2 zile dupa accident.

(3) O fractura nu se cerceteaza prin solicitarea osului, deoarece poate provoca ruperea unor vase de sange sau nervi din zona fracturata, de aceea se trece imediat la imobilizarea sa. Pentru aceasta operatiune se vor procura atele sau se improvizeaza din diferite obiecte - ciocanul de alpinism, mai multe crengi, pioletul, bete de schi sau chiar schiul - care se invelesc cu vata sau cu o imbracaminte moale si curata si se leaga peste osul rupt pe ambele parti, astfel ca imobilizarea sa fie cat mai completa. In cazul ca nu exista nici un obiect care sa fie folosit ca atela, membrul fracturat se leaga de cel sanatos.

Art.221. - Caderile si alunecarile - anexa nr. 6 - de pe stanci se datoresc lipsei de pregatire in escaladarea muntelui, a asigurarilor si autoasigurarilor, a unor greseli in baterea pitoanelor, alegerea traseului si a prizelor si a nefolosirii castilor si centurilor de siguranta la instructia alpina.

(2) In astfel de situatii se procedeaza, in primul rand, la scoaterea militarului din situatia critica in care a ajuns - atarnat de coarda, stare de hipotermie, soc, hemoragie - folosind metodele cele mai rapide si eficiente pentru fiecare situatie in parte.

(3) Imediat dupa caderea de pe stanca este necesar sa se refaca climatul de ordine si disciplina in cadrul echipei, linistindu-se victima cat si ceilalti militari - daca au intrat in panica.

(4) Recuperarea/degajarea accidentatului, in special a capului de coarda ramas suspendat in aer, se executa in cel putin 5-7 minute. In acest caz secundul este nevoit sa execute singur manevrele de readucere pe pamant a militarului accidentat. Daca sunt doi secunzi, unul dintre ei ramane cu accidentatul, iar celalalt pleaca sa anunte subunitatea sau formatia salvamont. Toate miscarile care se fac cu accidentatul trebuie executate cu grija si fara smucituri; asezarea se face in pozitie orizontala pe sac/foaie de cort/ patura, dupa care se inveleste cu haine, paturi etc.

(5) In orice situatie ordinea de degajare a accidentatului se face de la cap, fata si torace, pentru a facilita efectuarea respiratiei artificiale si a masajului cardiac extern, daca este cazul. Pentru evitarea socului si a altor posibile complicatii, se va mentina pozitia initiala a axului cap-ceafa-torace.

(6) Primele masuri de prim ajutor constau in controlul miscarii respiratorii si a batailor inimii, chiar daca aparent accidentatul prezinta semne de deces. Mentinerea functiilor vitale ale organismului se realizeaza numai daca se executa repede respiratia artificiala prin metoda gura la gura si eventual, masajul cardiac. Alte masuri care se iau dupa revenirea respiratiei si a pulsului inimii sunt: oprirea hemoragiilor, pansarea ranilor si in final rezolvarea fracturilor, luxatiilor si entorselor.

(7) Acordarea masurilor de prim-ajutor, indiferent de numarul accidentatilor, se face in urmatoarea ordine: intai se reanimeaza functiile vitale  la toti accidentatii, apoi se opresc hemoragiile; se iau masuri de protectie si siguranta contra frigului, umezelii, vantului, caderilor de pietre si zapada, a alunecarii accidentatilor de pe locul in care au fost asezati si de emitere a semnalelor de alarmare. Accidentatii se introduc in saci de dormit, in corturi si li se administreaza bauturi calde.

(8) In caz de sincopa a aparatului circulator se procedeaza urgent la realizarea respiratiei artificiale sau a masajului cardiac extern. Uneori este necesar sa se execute concomitent cele doua procedee. Combinarea celor doua manevre se face astfel: la patru compresiuni de masaj cardiac se face o insuflare de aer. Operatiunea se continua pana la revenirea pulsului si a culorii pielii, urmata de cea a cunostintei si a reflexelor. Pentru o mai buna irigare a creierului, picioarele victimei se vor ridica oblic.

Art.222. - Fracturarea craniului se poate produce in timpul caderilor sau prin lovituri cu pietre, atunci cand nu se poarta casca sau cand casca nu este bine legata. In aceasta situatie se aplica un pansament steril, se protejeaza cu o casca sau caciulita si se transporta urgent si cu atentie maxima  la spital.

Art.223. - Fracturarea coloanei vertebrale este si ea posibila in alpinism prin caderea capului de coarda, in franghii legate peste mijloc fara centura de siguranta. Efectele imediate ale unor astfel de fracturi sunt dureri puternice de spate, paralizii ale membrelor sau alte tulburari nervoase. Accidentatul trebuie legat la orizontala pe o targa rigida - scandura sau o usa - si transportat de cel putin doua persoane pana la cea mai apropiata unitate sanitara de prim - ajutor.

Art.224. - Fracturarea coastelor se datoreaza caderilor in coarda, chiar in cazul in care militarul este echipat cu centura de siguranta. Astfel de fracturi sunt insotite de dureri ascutite in momentul miscarii si chiar al respiratiei, sau in caz de tuse sau stranut. Primul ajutor consta in bandajarea toracelui cu un prosop, apoi cu un bandaj, confectionandu-se astfel un corset, dupa care accidentatul este transportat in pozitie culcat sau pe picioarele proprii la spital.

(2) In cazul fracturarii membrelor inferioare sau superioare, primul ajutor se acorda imobilizand osul rupt. Si la acest tip de fractura pot aparea hemoragii si alte complicatii. Coborarea din perete a unui ranit la membre se face in spate, in rapel de asigurare.

Art.225. - Luxatia reprezinta deplasarea unei articulatii in afara pozitiei sale normale. Luxatia se imobilizeaza in pozitia cea mai putin dureroasa, de regula asa cum a fost gasita, oricat de ciudata ar fi. In nici un caz nu se pune in ax sau nu se tractioneaza! Imobilizarea membrelor se face cu atele. La nevoie atelele se pot improviza, dar cel mai simplu este de a lega piciorul fracturat de cel sanatos. Accidentatul acuza o durere violenta in regiunea respectiva unde se constata, de obicei, o deformare insotita de pozitia normala a membrului. In caz de luxatie nu este bine sa incercam sa readucem oasele in pozitia lor normala deoarece nu facem decat sa aducem dureri inutile bolnavului.

Art.226. - Entorsa. Consta in ruperea ligamentelor intr-o articulatie fara deplasarea extremitatilor osoase, indeosebi a genunchiului sau a gleznei. Se manifesta prin durere, umflaturi, in regiunea respectiva si incapacitate functionala. O entorsa usoara, cu umflare slaba si care mai permite o miscare satisfacatoare a articulatiei, se trateaza cu un bandaj simplu. Daca umflatura este importanta si apare aproape imediat, insotita de dureri mari, leziunea trebuie tratata la fel ca o fractura, cu imobilizare si transport la spital.



Art.227. - Racirea organismului. Reprezinta micsorarea numarului de pulsatii cardiace, cu marirea amplitudinii respiratorii, contractia vaselor sanguine periferice si contractia peretilor musculari ai organelor abdominale. Efecte tardive de reactie constau in tahicardie, vasodilatatie periferica si cresterea producerii de caldura.

Art.228. - Inghetul. Partile corpului expuse mult timp la frig pot suferi leziuni de diferite feluri si grade, care se numesc degeraturi. Primele semne ale degeraturilor constau in paloarea si insensibilitatea extremitatilor, nasului si a urechilor.

(2) Frigul si temperaturile scazute, vantul - care amplifica actiunea frigului de circa 10 ori, altitudinea, umiditatea si lipsa de oxigen sunt factori impotriva carora trebuie luate o serie de masuri preventive de calire, de echipare, de continua miscare, de alimentare si hidratare mai intensa.

(3) In functie de gravitate, degeraturile se impart in trei categorii:

a)     degeraturi de gradul I - in acest caz, pielea devine insensibila, palida si exista senzatia de furnicaturi;

b)     degeraturile de gradul II - apar vezicule cu lichid;

c)     degeraturile de gradul III - cele mai grave, caz in care extremitatile devin violete spre negru.

(4) La primele semne de insensibilitate, militarii trebuie sa acopere si sa incalzeasca zona respectiva, sau chiar sa se intoarca din drum, daca acest lucru este posibil. O alta masura de prim-ajutor este frecarea directa a extremitatilor afectate, adapostirea in cort sau in sacul de dormit, pana la revenirea sensibilitatii - concretizata prin usoare dureri. Nu se recomanda frecarea cu zapada a zonelor degerate.

(5) In hipotermiile grave, in caz de inghet, este necesara reanimarea functiilor vitale, prin respiratie artificiala si administrarea de oxigen sub presiune. In niciuna dintre situatii nu este indicata intrebuintarea medicamentelor. Militarului i se asigura o buna protectie termica si, dupa restabilirea completa a functiilor vitale ale organismului, este transportat la spital, pe cat posibil, in pozitie orizontala.

Art.229. - Carcelul sau crampa. Constituie unul dintre cele mai frecvente accidente si se datoreaza, pe de o parte, atat apei sau mediului rece, cat si, pe de alta parte, acumularii exagerate de toxine, rezultate din travaliul muscular.

Art.230. - Insolatia. Acest accident se produce mai ales la militarii neatenti. Se produce datorita expunerii partilor corpului la soare puternic, mai ales partea superioara a acestuia. Se manifesta prin ameteli, dureri de cap si oboseala acuta. Bolnavul are fata congestionata, isi pierde puterile, cade fara cunostinta si are pulsul slab. In astfel de situatii se recomanda sa fie culcat la umbra, cu capul usor ridicat, sa fie stropit cu apa rece pe piept si pe fata si sa i se puna comprese reci in regiunea inimii si pe cap; in cazul in care respiratia a disparut, se executa respiratie artificiala.

Art.231. - Oftalmiile. Sunt arsuri la nivelul ochilor provocate de razele ultraviolete reflectate in zapada sau gheata, in cazul expunerilor indelungate. In cazul in care sunt tratate imediat se pot vindeca in cateva zile. Razele ultraviolete distrug celulele epiteliale corneoconjuctivale superficiale  ale ochilor, lasand descoperite terminatiile nervoase senzitive ale trigemenului pe cornee, provocand dureri insuportabile. Primele simptome sunt clipirea deasa, usturimi, senzatia de arsura, lacrimare si cefalee, dupa care apare tumefierea palpebrala. Primul ajutor consta in izolarea generala de lumina, si aplicare pe pleoapele inchise a unor comprese la o temperatura de 15sC, care se schimba des.

(2) In cazul in care se simt usturimi puternice, senzatii de corp strain si dureri intense, se recomanda a fi folosite picaturi calmante proaspete. Nu se recomanda administrarea de calmante direct pe pupila uda de lacrimi, deoarece duce la inactivitatea medicamentului instalat. Senzatia de usturime dureaza pana la un minut, insa eficacitatea medicamentului se observa la scurt timp, prin diminuarea lacrimarii si deschiderea periodica sau spontana a ochilor.

(3) Pentru a preveni imbolnavirea si tratamentul dureros, este necesar a se purta ochelari cu lentile de sticla, colorati sepia sau fumurii, in proportie de 55%, cu sau fara dioptriile necesare.

Art.232. - Muscatura de vipera provoaca o stare deosebit de grava sau moarte, din cauza veninului patruns in organism. Veninul de vipera este foarte toxic, chiar pus pe piele - fara a avea o rana - provoaca basici dureroase. Omul muscat de o vipera poate muri in 5 ore, deoarece veninul provoaca asfixierea in contact cu hemoglobina din sange.

(2) Initial muscatura este putin dureroasa, fiind marcata doar de doua intepaturi mici, abia perceptibile; dupa putin timp, locul devine dureros, tumefiat, pielea devine neteda, intinsa si capata treptat o culoare albastru-rosiatica.

(3) Primele simptome ale militarului muscat de vipera sunt: varsaturi, greturi, transpiratie rece, diaree, senzatie de sete, puls mai accelerat dar mai slab palpabil; tensiunea si temperatura scad, se instaleaza o stare de ameteala care treptat duce la pierderea cunostintei. Moartea poate interveni atat prin paralizia centrului respirator, prin asfixiere, dar si instantaneu, in urma unor reactii de tip anafilactic.

(4) Militarului muscat de vipera i se suge imediat rana de catre o alta persoana sau chiar de catre victima care nu trebuie sa prezinte leziuni in cavitatea bucala, apoi  se aplica un garou in partea superioara a ranii, pentru a evita imprastierea veninului in tot corpul. Locul muscaturii poate fi ars cu ajutorul unui electrocauter sau taiat cu o lama/cutit incandescenta. Ulterior, in jurul ranii se injecteaza 5 mm solutie permanganat de potasiu sau dupa ce s-a supt plaga, se presara pulbere din acelasi medicament prin a carei actiune se distruge veninul.

Art.233. - Contuziile. Reprezinta leziuni provocate de lovirea tesuturilor moi de catre un corp contondent oarecare, fara ca tegumentele sa para in mod evident afectate.

Art.234. - Rosaturile. Apar la suprafata corpului datorita frecarii tinutei si echipamentului militar de partile sensibile ale organismului. Apar acolo unde frecarea este mare si constanta.

Art.235. - Hemoragia sau pierderea de sange. Se produce in urma rupturii unor vase profunde sau superficiale. Cand vasele se rup cu ocazia unor plagi, hemoragia se numeste externa, iar cand vasele se rup in interiorul corpului se numeste interna.

(2) Hemoragiile se clasifica in:

a)     hemoragii mari, mortale, la care se pierde peste 1/3 din cantitatea totala de sange - proportionala cu greutatea;

b)     hemoragii mijlocii, la care se pierde sub 1/3 din sange;

c)     hemoragii mici, cand se pierd circa 500-600 g pentru un adult.

(3) Semnele prin care se identifica/descopera hemoragia interna sunt: ameteala, cresterea frecventei pulsului si respiratiei, paloarea, debitul vocal crescut, transpiratie rece si sete mare.

Art.236. - Hemostaza - oprirea hemoragiei - se poate realiza natural, prin reactia organismului la hemoragiile mici si artificial, de catre salvator, pentru celelalte tipuri de hemoragii.

(2) Hemostaza provizorie este a doua actiune urgenta in cadrul primului ajutor - dupa eventuala restabilire a functiilor vitale - si cel mai simplu se face prin aplicarea unor comprese sterile pe rana - dupa sterilizarea ranii - si pansarea ceva mai stransa.

(3) Pentru hemoragiile mari aceasta actiune nu este suficienta, trecandu-se la comprimarea vasului prin care se scurge sangele, intr-un punct situat putin mai sus decat artera sau putin mai jos decat vena.

(4) Comprimarea se face intai direct cu degetele sau pumnul in locuri in care vasul de sange trece pe langa un plan osos, apoi daca este nevoie se aplica un garou sau o bucata de cordelina ori siret, caz in care se retine sau se noteaza ora si minutul aplicarii lui.

(5) Strangerea puternica a garoului opreste intreaga circulatie din zona periferica. Mentinerea lui peste o ora poate duce la agravarea si cangrenarea acestei zone. Periodic, este indicat sa se slabeasca garoul pentru hranirea si oxigenarea zonei afectate.

(6) Accidentatii cu semne de hemoragie interna vor fi condusi la cel mai apropiat punct medical, transportul executandu-se culcat pe o targa improvizata sau in spate avand grija ca accidentatul sa fie invelit si imbracat cat mai bine, ferit de ploaie, vant, socuri sau alte lovituri.

Art.237. - Accidente cauzate de trasnet. Pot fi primare, datorita actiunii directe a trasnetului sau secundare, datorita caderii si lovirii de corpuri dure. Pot avea drept urmare pierderea vietii, in cazul in care efectul acestora a fost indreptat asupra oamenilor.

(2) In cazul actiunii acestui fenomen, cel mai mult au de suferit organele vitale, cum ar fi inima, sistemul nervos, creierul etc. Simptomele imediate rezultate din aceste fenomene sunt arsuri de diferite grade, stop sau tulburari de ritm cardiac, stare de soc, inconstienta, paralizii respiratorii, senzatii de groaza, incapacitate de miscare, pierdere de cunostinta, edem pulmonar, alterarea inimii si circulatia sangelui, spasm generalizat al vaselor sanguine, tulburari de ritm cardiac, convulsii tonice, contractari si chiar moartea.

(3) La acordarea primului ajutor si la aplicarea tratamentului se va tine seama, in primul rand, ca accidentatul sa fie scos din pozitiile dificile si asezat intr-un loc ferit, dupa care se executa respiratia artificiala combinata cu un masaj cardiac extern. In cazul unor arsuri grave, dupa ce victima si-a revenit, se aplica pansament steril. Ulterior, se administreaza alcaline si se transporta la unitatile sanitare, unde se aplica un tratament complet.

(4) Reguli ce trebuiesc respectate pentru a se preveni accidentele prin descarcari electrice:

a)     in caz de furtuna adapostirea nu este permisa sub copaci, capite, case si stanci izolate;



b)     se evita marginile lacurilor, paraielor, varfurilor si piscurilor ascutite;

c)     izolarea de sol se executa printr-o incaltaminte cu talpa de cauciuc, obiecte de imbracaminte si corzi de alpinism uscate;

d)     adapostirea in pesteri, adancituri, grote mici este interzisa, evitandu-se pe cat posibil si fisurile verticale ale stancilor;

e)     evitarea contactului cu obiecte metalice ascutite - pitoane, pioleti, schiuri si bete, ciocane, carabiniere;

f)      adapostirea in padure se face in interiorul acesteia, sub coroana unor copaci si la 4-6 m de trunchiul acestora.

Art.238. - Accidente cauzate de avalanse. Unele dintre cele mai frecvente pericole pentru luptatori iarna si primavara, cand se gasesc pe traseele alpine , sunt avalansele si lavinele.

(2) Daca avalansele poarta zapada la vale, in general iarna, prin rostogolire pe jgheaburi, hornuri si valcele foarte inguste cu un grad mare de inclinatie, lavinele pornesc in aval prin alunecare, de obicei primavara pe pante mai putin inclinate, dar cu o suprafata mai mare si sub forma unui con rasturnat.

(3) Declansarea avalanselor este conditionata de factori externi si are loc aproape sigur dupa ninsori abundente, cu crestere rapida a straturilor proaspete de zapada. Acestea avand coeziune scazuta, dezechilibreaza tensiunea determinand o miscare a masei de zapada prin rostogolire.

(4) Lavinele, spre deosebire de avalanse se declanseaza de obicei primavara si pornesc prin alunecare ca urmare a fenomenului de dilatare a straturilor suprapuse de zapada de densitati diferite asezate pe suprafete intinse si acoperite de iarba ale vailor din zona alpina si pe fetele laterale ale caldarilor de sub creste, ca urmare a actiunii soarelui.

(5) In cazul producerii avalansei, militarul surprins ia urmatoarele masuri de salvare:

a)     departeaza cat mai mult picioarele si mainile, tine capul in sus, incearca sa se mentina la suprafata prin miscari de inot, avand permanent gura inchisa;

b)     incearca sa degajeze zapada din jurul capului, pentru a-si asigura o cantitate cat mai mare de aer pentru oprirea din rostogolire;

c)      evita miscarile inutile pentru a nu consuma si micsora astfel cantitatea de oxigen existenta in cavitatea in care a fost prins.

(6) Personalul ramas in afara avalansei, urmareste cu atentie locul de disparitie/reaparitie a victimei, observand directia si punctele respective sau snurul de avalansa, luand masuri de salvare.

(7) Sub o avalansa se poate supravietui pana la 2 ore, atunci cand victima s-a oprit cu fata in jos.

(8) La identificarea locului victimei se vor lua masuri urgente pentru a se degaja cat mai repede capul si caile respiratorii, dupa care se scoate complet de sub zapada, asezandu-se cu fata in sus. In functie de situatie se executa respiratia artificiala, masaj cardiac extern, se acorda primul ajutor pentru celelalte leziuni, se dau accidentatului lichide indulcite /ceai, se inveleste cu mijloace cat mai calduroase si se transporta la cea mai apropiata unitate sanitara.

Art.239. - Starea de oboseala si surmenaj. Efortul cumulat in timp duce la starea de oboseala si surmenaj ca urmare a scaderii rezervei de energie a organismului.

(2) Oboseala fizica - psihica, senzoriala - se manifesta printr-o incetinire a miscarilor a caror coordonare devine din ce in ce mai greoaie. Senzatiile, perceptiile si capacitatea de intelegere devin pe masura scurgerii timpului cat mai reduse, iar concentrarea si atentia scad foarte repede.

(3) Militarului obosit si surmenat i se reduce vointa, perseverenta, stapanirea de sine, i se estompeaza senzatiile si cade intr-o somnolenta si apatie generala, formandu-i-se multe iluzii optice si acustice.

(4) In cazul lipsei posibilitatilor de recuperare, de odihna, de hranire, dar mai ales in urma deshidratarii datorita setei, starea de somnolenta trece treptat intr-o forma mai grea denumita surmenaj.

(5) La instalarea surmenajului mai concura alcoolul, consumul excesiv de medicamente, necunoasterea traseului, terenului si singuratatea. Ca urmare a reactiilor vasomotorii se instaleaza ameteli, tulburari ale ritmului respirator, hipotonie musculara, anxietate, sentimentul de insecuritate, neliniste, somnolenta, ducand la lesin. Asa apare reactia de stupor emotional, care se manifesta prin aparitia slabiciunii generale, inactivitate si dorinta permanenta de somn.

(6) Starea de delir este o tulburare a cunostintei, frecvent intalnita in surmenajul accentuat, care se caracterizeaza prin dezorientare in timp si spatiu, tulburari masive in sfera perceptiei, manifestate prin halucinatii vizuale si auditive, iluzii prin fragmente de idei delirante, incoerente si absurde.

(7) Prevenirea urmarilor nefaste ale oboselii, surmenajului si delirului constau dintr-o pregatire fizica multilaterala a militarilor, un echipament corespunzator, hrana suficienta si luarea tuturor masurilor pentru a nu se ajunge la astfel de situatii.

(8) Comandantii in orice situatie au obligatia de a destina pentru actiuni in munte numai subunitati/echipe, evitandu-se, pe cat posibil, trimiterea unor militari izolati.

Art.240. - Alte categorii de accidente specifice muntelui. Se datoresc cainilor de la stanele de oi, vulpilor turbate, roiurilor de albine, jnepenisurilor, muscaturilor de la nevastuici sau actiunii animalelor salbatice carnivore - lupul ursul rasul etc.

(2) Un alt pericol de accidentare a luptatorilor il constituie alunecarile in lacurile din caldarile alpine. Lacurile alpine i-au tentat intotdeauna pe oameni sa le vada, dar aceste lacuri pot sa fie adevarate capcane, daca primavara tarziu si la inceputul verii cand le traversam malurile putem aluneca si cadea in apa lor rece. Daca lacul are malurile inghetate mai mult de 3-4 m, nu este indicat sa le traversam. O alunecare in lacurile alpine, mai ales cand organismul a fost suprasolicitat de efort pote provoca moartea prin stop cardiac.

(3) Pe timp urat, pe ceata, trebuie evitate jnepenisurile deoarece nu ne mai putem orienta corespunzator si iesirea dintre acestea necesita un efort suplimentar. Escaladarea unei suprafete cu jnepeni timp de o ora echivaleaza cu trei ore urcus cu diferenta de nivel intre 500 - 1000 m.

Art.241. - Plagile superficiale. Ne vom referi strict la tratamentul plagilor produse prin traumatisme usoare. Tratamentul urmareste oprirea sangerarii, asigurarea conditiilor pentru o vindecare rapida si prevenirea infectiei.

(2) Pentru acelasi tip de rana diferite zone ale corpului vor sangera diferit, cel mai mult plagile din zona capului si gatului. Oprirea sangerarii se va face imediat dupa ranire daca este cazul. Cu o bucata de material textil, curata, dar nu neaparat sterila, se apasa direct pe rana. Daca o plaga situata la nivelul unui membru sangereaza masiv, ranitul va fi asezat intins pe spate, cu membrul respectiv ridicat, astfel incat plaga sa fie deasupra nivelului inimii, iar presiunea se va aplica pe rana in aceasta pozitie. Nu se va apasa langa rana si nu se va pune garou, chiar daca sangerarea este abundenta. Presiunea se mentine atat timp cat e nevoie, pana la oprirea sangerarii.

(3) Nici o rana nu este initial curata intrucat peste tot in mediul inconjurator exista microbi. Trebuie prevenita proliferarea microbilor in plaga care poate avea consecinte foarte grave (cangrena) chiar daca rana pare la inceput inofensiva.

(4) Este foarte important ca rana sa fie spalata cu apa din abundenta si sapun. Trebuie sa fie un jet de apa, iar bucata de sapun nu se pune direct pe rana pentru a nu lasa fragmente. Operatia trebuie facuta foarte constiincios si trebuie obligatoriu insotita de indepartarea eventualelor corpuri straine - pamant, aschii de lemn, fragmente de roca - sau bucati de piele moarta. Pana la vindecare rana trebuie spalata cel putin o data pe zi cu apa si sapun. Reaparitia unei mici sangerari dupa spalare nu trebuie sa ne sperie.

(5) Spirtul/alcoolul medicinal nu este recomandat pentru dezinfectia ranii. Spirtul omoara bacteriile dar si celulele proprii venite in plaga pentru a apara organismul impotriva acestor bacterii, iar ulterior bacteriile ramase se inmultesc mult mai repede. De aceea spirtul poate fi folosit eventual, doar pentru dezinfectia tegumentului intact din jurul plagii.

(6) Cea mai buna substanta dezinfectanta, ce poate fi folosita direct pe orice rana si nu ustura, este betadina. Se gaseste in farmacii sub forma de gel sau solutie.

(7) O alta substanta ce se poate folosi pentru dezinfectia ranii este cloramina, care se gaseste la farmacie sub forma de pastile. Solutia dezinfectanta se prepara la fata locului din pastile de cloramina si apa. Desi cloramina pare a fi mai usor de transportat in trusa medicala. prin comparatie cu betadina este mai putin eficienta.

(8) Apa oxigenata este un foarte bun dezinfectant dar este ceva mai greu de transportat. Daca tot obisnuiti sa luati o sticluta de spirt la munte, mai bine renuntati la continut si puneti in loc apa oxigenata.

(9) Dupa oprirea sangerarii, spalare si dezinfectie se va trece la pansarea ranii. Pansamentul trebuie sa fie steril, pe cat se poate aerisit (nu se acopera complet cu leucoplast) si nu foarte gros. Leucoplastul va fi aplicat pe pielea sanatoasa si nu trebuie in nici un caz sa atinga rana.

(10) Dupa aproximativ 24 de ore de la ranire este cel mai bine ca o plaga superficiala sa fie lasata la aer, fara pansament. Explicatia este ca cei mai periculosi microbi ce se pot dezvolta intr-o rana sunt cei anaerobi (microbi carora aerul le este fatal). In plus, un pansament mentine o oarecare umezeala care nu e favorabila vindecarii. Totusi, exista situatii in care pansarea ranii ramane necesara pe o perioada de timp mai indelungata (pentru a evita contactul cu imbracamintea sau cu pamant, crengi, etc.; alteori chiar aerul nu permite lasarea descoperita a ranii: de exemplu, pe o vreme cu vant puternic, chiar in conditiile aerului curat de la munte, nu e bine ca rana sa stea descoperita). Obligatoriu o data pe zi pansamentul se va scoate, se va spala rana si apoi se va pune un pansament nou - de preferat pe rana se va pune, inainte, putina betadina. La nevoie, schimbarea pansamentului se va face mai des - de exemplu, dupa o ploaie pe traseu nu se va lasa pansamentul ud.

(11) Chiar in conditiile unui tratament corect aplicat este foarte importanta supravegherea ranii. Daca pielea din jur se inroseste la mai mult de 1-2 cm de la marginea plagii si devine lucioasa, daca zona afectata se umfla, daca durerea se accentueaza simtitor, daca din plaga se scurge puroi, inseamna ca rana s-a infectat. Destinatia imediata trebuie sa fie cel mai apropiat spital.

Art.242. - Resuscitarea cardio-respiratorie. Succesul reanimarii este conditionat de trei imperative:



a)      rapiditatea interventiei. O victima rareori revine la viata daca nu a respirat timp de 5 minute;

b)     necesitatea unei bune permeabilitati a cailor respiratorii superioare prin impiedicarea limbii de a intra in faringe si a obtura aceste cai;

c)      continuarea efortului de reanimare.

(2) Reanimarea trebuie continuata pana cand victima isi regaseste propria sa autonomie respiratorie si circulatorie sau pana la constatarea decesului de catre un medic. Resuscitarea se repeta timp de minim o jumatate de ora, in unele cazuri abandonandu-se abia dupa mai multe ore - in caz de traznet, hipotermie.

(3) Resuscitarea nu se face cu pauze, ci intr-un un ritm bine determinat, cum ar fi 10-12 insuflari pe minut.

(4) Se recomanda ca metoda de respiratie artificiala binecunoscuta metoda gura la gura. Pentru o determinare corecta a faptului daca accidentatul respira sau nu, se va lipi urechea peste gura sau nasul victimei. Inainte de a incepe respiratia, se vor degaja caile respiratorii prin hiperextensia capului, luxarea anterioara a mandibulei, etc. Respiratia gura la gura este executata corect daca toracele se destinde cu minim 3-4 cm. Intre doua insuflari caile respiratorii trebuie lasate libere pentru ca aerul sa iasa spontan afara prin elasticitatea cutiei toracice.

(5) In caz de stop respirator si cardiac, respiratia artificiala nu este suficienta si trebuie insotita de masajul cardiac extern.

Art.243. - Trusa de prim-ajutor. Componenta minima a unei truse de prim-ajutor, ce trebuie luata in traseele lungi este urmatoarea:

a)      pansament sau comprese sterile + leucoplast;

b)     algocalmin;

c)      betadina;

d)     vata;

e)      alifie impotriva durerilor musculare –optional;

f)      spray pentru arsuri –optional.

g)     apa oxigenata;

h)     alcool, rivanol;

i)       vata;

j)       compresa sterila;

k)     fasa;

l)       fasa elastica;

m)   praf cicatrizant;

n)     plasture;

o)     leucoplast;

p)     garou;

q)     atele;

r)      acid acetilsalicilic;

s)      paracetamol;

t)      algocalmin;

u)     antinevralgic;

v)     fasconal;

w)    codamin;

x)     codeina;

y)     propionil eritromicina;

z)      complex de vitamine;

aa)   calciu efervescent;

bb)  vitamina C;

cc)   unguent cu tetraciclina;

dd)  furazolidon;

ee)   triferment;

ff)    carbune medicinal;

gg)       lizadon;

hh)  ser antiviperin;

ii)     glucoza.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate