Astronotus ocellatus - minunat peste de acvariu

Astronotus ocellatus

Acest material nu se doreste a fi un ghid complet al cresterii, intretinerii si inmultirii pestelui nostru favorit - Astronotus ocellatus, ci este doar o simpla 'punere in scena' a unor materiale adunate de peste tot, precum si a observatiilor mele personale - scopul fiind acela de a usura efortul celor care vor sa porneasca acum 'la drum' avand drept companioni cativa oscari.


Prima parte - In care vom cunoaste acest minunat peste de acvariu

- Consideratii generale

- In luna septembrie a anului de gratie 2002, adica acum mai bine de un an, intr-un bazin steril de undeva de prin Singapore, spargeau membrana celulara, Samson si Delilah, cei doi astronotusi ai mei. Au trecut aproape 15 luni de la momentul acela in care, din doua icre destul de mari ca dimensiune, ieseau cei ce aveau sa devina mai tarziu stapanii de necontestat ai bazinului meu. Au strabatut o jumatate de lume pana sa ajunga sa 'se tocmeasca' cu mine, in fiecare seara, pentru inca o rama sau pentru inca o bucata de crevete.

- In 1826, marele zoolog Jean-Louis Rodolphe Agassiz, cel care mai tarziu avea sa devina co-fondator al Muzeului de Zoologie Comparata al Universitatii Harvard, primea spre studiu, de la naturalistul Johann Baptist von Spix, un peste necunoscut, despre care se credea ca a fost prins in apele Oceanului Atlantic, in dreptul coastelor braziliene. Initial zoologul a denumit specia nou descoperita Lobotes ocellatus [ denumire preluata in 1831 de naturalistul francez Georges Cuvier ], crezand in mod eronat ca face parte din marea familie a Lobotidae-lor [ pesti trilobati marini ]. Ulterior, specia a primit diverse alte nume : Cychla rubroocellata [ Jardine, 1843 ], Acara compressus [ Cope, 1872 ], Acara hyposticta [ Cope, 1878 ], pentru ca in final sa ajunga sa se numeasca Astronotus ocellatus [ Pellegrin, 1904 ]. Referitor la numele actual, acesta provine din alaturarea cuvintelor grecesti 'astro' care inseamna 'instelat' si 'notus' care inseamna 'spate' precum si din cuvantul 'ocellatus' - un derivat al latinescului 'ocel' [ diminutivul cuvantului 'ochi' ] - asta deoarece exemplarele capturate aveau ca semn distinctiv un rand de pete rotunde pe inotatoarea dorsala, pete ce culminau cu 'ochiul' de pe coada. Deci, o traducere 'populara' a numelui Astronotus ocellatus ar fi : 'pestele care are spatele instelat [ impodobit ] cu mai multi ochisori'.

- Taxonomic vorbind, pestii acestia fac parte din Clasa Actinopterygii ; Ordinul Perciformes ; Familia Cichlidae ; Specia Astronotus ; Subspecia Ocellatus si pana de curand s-a crezut ca este o specie mono-tipica. Insa, studii de ultima ora arata ca, in apele Americii Centrale si de Sud [ Brazilia, Peru ], exista si alte subspecii de astronotus, subspecii dezvoltate probabil pe baza unor areale diferite [ A. orbiculatus, A. crassipinnis ] si nu este exclus ca expeditii viitoare sa scoata la iveala si alte varietati. Din punct de vedere genetic aceste subspecii sunt foarte apropiate intre ele, diferentele fiind mai mult de ordin morfo-cromatic [ culoarea dominanta si marimea / forma corpului ].

- Din punct de vedere morfologic, astronotusul [ pe care vorbitorii de limba engleza l-au denumit 'oscar' ] este un peste robust si viguros, care poate creste pana la lungimea de 30 - 35 cm si poate atinge greutatea de 0.9 - 1.1 kg. La exemplarele salbatice, culoarea de baza a corpului este brun-oliv pe care alterneaza dungi neregulate, de culoare maron - roscat. Pe partea superioara a spatelui si pe inotatoarea dorsala prezinta un rand de mici pete rotunde, galbene, bordate cu negru, iar pe pedunculul caudal are ocelul [ pata mai mare, rotunda, care imita forma si coloritul unui ochi ] care a dat numele speciei. De altfel, ocelul de pe coada este prezent si la alte specii din familia Cichlidae-lor si se pare ca este o adaptare la prezenta pradatorilor. Astronotusul are o forma oarecum oval-rotunjita, coada impreuna cu inotatoarele dorsala si anala avand aproximativ aceeasi forma ca si partea din fata a corpului. Ocelul de pe coada, imitand perfect forma si coloritul unui ochi, da senzatia ca pestele are capul acolo unde de fapt este coada, si astfel ii ofera acestuia inca o cale de scapare in fata eventualilor pradatori - deoarece acestia au mari probleme in a detecta care e fata si care e spatele pestelui.

- La exemplarele inmultite in acvarii nu se mai observa randul de oceli de pe inotatoarea dorsala, ramanand vizibila doar pata de pe coada. In 1969, un crescator thailandez [ Charoen Pattabongse ] a obtinut primele exemplare de astronotus care nu mai prezentau nici macar ocelul de pe coada, culoarea de baza a corpului pestelui fiind aceea de maron - roscat [ red oscar ]. Ulterior, prin incrucisari si selectii repetate, au aparut si alte varietati, cele mai intalnite fiind : red tiger [ incrucisare intre varietatea red oscar si varietatea clasica ], albino [ complet lipsit de pigment ], lutino [ varietatea albino incrucisata cu varietatea red oscar ], lutino tiger [ albino incrucisat cu varietatea clasica ] precum si o varietate albino, cu inotatoarele voalate.

- In anii '90 crescatorii asiatici au invadat pietele din Europa, America si Asia cu pui de astronotus 'vopsiti' in culori vii [ violet stralucitor, verde fosforescent, rosu intens, etc ], culori ce paleau dupa cateva luni, timp in care majoritatea puilor mureau. Pestii erau pictati astfel fie prin injectarea de vopsea direct sub piele [ procedeu prin care un mare procent din pui murea ], fie prin introducerea lor in bazine cu vopsea [ dupa arderea prealabila a stratului superficial al dermei cu ajutorul unor acizi ]. Comunitatea iubitorilor de astronotusi a reactionat violent la asemenea metode, respingand cu vehementa practicile acvaristilor asiatici si boicotandu-le activitatea, asa ca astazi nu mai gasim pe piata 'oscari pictati'. Si la noi s-au adus asemenea exemplare de astronotusi 'rosii' si 'violeti', in anii de dupa Revolutia din '89, dar din pacate nu cunosc vreun caz in care pestii respectivi sa mai traiasca si astazi.

- Astronotusul are ochii mari si buzele groase, fiind astfel adaptat perfect la mediul in care traieste si vaneaza : ape putin adanci, linistite si pline de vegetatie, in care se ascunde, ajutat fiind si de coloratia de 'camuflaj' a corpului. Este un peste extraordinar de oportunist, mancand orice animal care trece prin dreptul sau si care are marimea potrivita pentru a putea fi inghitit. Insecte, crustacei, pesti mici, melci, larve, oricare dintre aceste animale poate deveni prada unui astronotus flamand care, desi nu este un inotator de viteza, are totusi reactii fulgeratoare si, de la adapostul plantelor subacvatice, este capabil sa tasneasca si sa insface prada. Astronotusul are un rand de dinti faringieni care il ajuta la sfaramarea cochiliilor de gastropode si a crustaceelor iar mandibula sa este foarte mobila, pestele avand astfel posibilitatea sa 'caste' gura foarte mult pentru a inghiti hrana. Specialist in ambuscade, poate astepta nemiscat printre plante, sau se poate preface mort pe fundul apei, asteptand astfel ca prada sa vina singura in dreptul falcilor necrutatoare. Este un peste vorace si lacom, putand sa manance foarte mult odata, pentru ca apoi sa poata rabda de foame saptamani la rand. Aceasta particularitate a modului sau de hranire face ca majoritatea pestilor din bazinele noastre sa fie supraalimentati si predispusi astfel imbolnavirilor de tot felul.

- Este un peste comestibil si are valoare piscicola, fiind prins pentru hrana de catre nativii ce rezida in preajma apelor Americii de Sud si Centrale [ biotopul sau natural ]. La sfarsitul anilor '50, exemplare de astronotus au fost eliberate intentionat in canalele de irigatii din sudul Statelor Unite [ se pare ca in districtul Dade, Florida ] ajungand sa se aclimatizeze perfect cu apele mlastinoase de acolo si sa concureze de la egal la egal cu speciile native. Pe la inceputul anilor '80, populatia de astronotus din Florida, ajunsese atat de numeroasa incat autoritatile au facut studii aprofundate asupra acestui peste, pentru a vedea care sunt consecintele raspandirii sale. Astfel , in 1982, o Comisie special numita de catre Autoritatea pentru Piscicultura a statului Florida, a facut studii care au demonstrat ca limita letala inferioara de temperatura a speciei este de 12.9 grade Celsius si ca astfel pestele nu poate depasi un anumit areal nordic [ golful Tampa ], areal dictat de conditiile climatice. Studiile facute in ceea ce priveste resursele de hrana si arealul, nu au putut demonstra vreun impact negativ asupra concurentului direct al astronotusului [ este vorba de bibanul soare, cunoscut la noi sub numele de regina baltii ]. In Florida, astronotusul este un peste foarte apreciat de catre pescarii sportivi datorita caracterului sau, ajungand sa concureze in popularitate cu bibanul nativ american [ largemouth bass ] si sa fie o prezenta obisnuita in apele Parcului National Everglades.

A doua parte - In care voi scrie diverse observatii facute de mine in ultimul an

- Consideratii personale

- In noiembrie 2002, in urma unei 'schimbari de decor', am ajuns intr-un magazin bucurestean cu gandul declarat, la plecarea de acasa, de a achizitiona cateva exemplare de scalar. Eram insotit de un foarte vechi si bun prieten, crescator cu mare experienta, om care 'a vazut destule la viata lui' in ceea ce priveste pestii de acvariu. Dupa ce am salutat veseli lumea din magazin [ ne cunosteam, mai mult sau mai putin, cu toti de acolo ] am purces la studiul pestilor din rastele. Trecand in revista toate bazinele si, dezamagit putin ca nu gasisem exemplarele de scalar dorite [ vroiam niste scalari clasici ], am dat sa plecam catre 'alte zari de soare pline'. La usa, oarecum pus mai ferit, intr-un bazin asezat direct pe podea, fara lumina si fara 'multe pretentii', am zarit sase pui de Astronotus ocellatus, de vreo 5 cm lungime si cu varsta de aproximativ doua luni. Erau trei varietati diferite, cate doua exemplare din fiecare varietate : albino, red si clasic. Plini de gris si apatici, nu prea parea cine stie ce de capul lor si, interesandu-ma care le e soarta, mi s-a spus ca au fost opriti pentru cineva care ulterior nu mai venise sa-i ridice. Instantaneu mi-am adus aminte de faptul ca mai crescusem astronotusi in urma cu cativa ani, prietenul meu deasemenea avusese si el o pereche splendida, pe care eu o stiam si, ce mai tura-vura, am plecat cu ei 'la pachet'.

- Ajuns acasa, i-am 'cazat' in bazinul meu [ 1,5 x 0,45 x 0,60 m ] si am inceput tratamentul contra grisului [ verde malachit + caldura ], tratament la care au raspuns pozitiv astfel ca, in mai putin de o saptamana, aveam sase pesti mancaciosi si vioi. Astronotusii nu sunt niste pesti timizi, ba dimpotriva, as zice ca sunt chiar 'tupeisti', dupa cateva zile erau deja obisnuiti cu miscarile din jurul bazinului si se uitau curiosi dupa mine, cersind mancare. A fost o perioada in care le dadeam sa manance si de 5 - 6 ori pe zi si in care, schimburile de apa de 50 - 75 % din volumul bazinului, erau ceva obisnuit odata la doua-trei zile. La astronotus, in primele luni de viata ritmul de crestere este de circa 2 cm pe luna, astfel ca, ajutati de hrana buna si de schimburile masive de apa, au ajuns sa aiba circa 20 cm in mai putin de 8 luni de cand ii luasem. In zilele de inceput ale lui ianuarie 2003 ajunsesera la 10 - 12 cm, la jumatatea lui martie 2003 aveau 15 - 16 cm iar in iunie 2003 crescusera pana la 19 - 20 cm lungime. A fost momentul in care am dat patru exemplare [ varietatile red si clasic ] oprind pentru mine cei doi albino oscar [ Samson si Delilah ].
- Acum, in momentul redactarii acestui material [ noiembrie 2003 ] cei doi pesti au varsta aproximativa de un an si doua luni, dimensiunea de 22 -23 cm si ritmul lor de crestere s-a incetinit considerabil. Ca o curiozitate, vreau sa mentionez faptul ca pestii au stat, in permanenta, grupati pe culori, doi cate doi, astfel ca nu mi-a fost greu sa vad cum cei doi albinosi devin, incetul cu incetul, pestii dominanti ai bazinului. Nu stiu exact prin ce mecanism isi dadea fiecare dintre ei seama ce varietate este, astfel incat sa stea impreuna cu cel din aceeasi 'tabara', dar asa s-a intamplat.

- Hrana de baza a fost in primele doua luni mixtura de inima de vita, o mancare extraordinar de hranitoare dar care, data in cantitate excesiva [ iar eu tocmai asta faceam ], strica formidabil de repede apa. Ca urmare a alimentatiei excesive a aparut necesitatea schimburilor frecvente si in volum mare de apa, schimburi facilitate de bateria de filtrare [ mecanica + carbune ] pe care o am instalata in bucatarie. Cand pestii au crescut si amestecul pe baza de inima nu mai facea fata cerintelor [ din cauza ca astronotusii sfarama hrana in faringe, se pierdea prin operculi mare parte din mixtura ], am trecut la creveti decorticati [ din aceia care se gasesc congelati la supermarket ] si de asemenea am incercat si produsele TetraPond [ pentru crapii-koi de gradina ]. Odata cu venirea primaverii au aparut ramele de pamant si acestea au devenit rapid felul principal de mancare al pestilor mei. Sigur ca din cand in cand le-am mai facut cate o 'surpriza' de genul unor coropisnite, gandaci de gradina, omizi, etc, singurul lucru pe care nu l-am facut a fost acela de a hrani pestii cu carasei [ asa numitii feeders ]. Motivele au fost, partial cauzate de etica [ mila fata de 'victime' ], partial din cauze de igiena, nestiind daca nu cumva caraseii [ sau alti eventuali pesti ] nu au vreo boala.

- Am observat ca astrontusii au tendinta de a sari din apa dupa mancare, lucru care ma face sa cred ca in apele lor de bastina mai vaneaza si insecte sau mici batracieni de pe crengile de deasupra apei. In acvariu este bine sa le temperam aceasta pornire cautand sa stam, in momentul hranirii, pe un scaun in fata acvariului si la acelasi nivel cu pestii. Pozitia de hranire 'de sus', cu noi in picioare privind in acvariu pe deasupra, nu este recomandata, pestele invatand foarte repede 'sa iasa la produs', lucru ce poate crea neplaceri mai tarziu. Inchipuiti-va cata apa arunca din bazin un peste de aproape 1 kg care plescaie cu putere - de asemenea, uneori noaptea se sperie si atunci exista posibilitatea de a sari din bazin. Recomand cu tarie ca bazinul sa fie dotat si cu capac de sticla.

- Astronotusii sunt pesti foarte rezistenti la boli, singura boala care ii 'doboara' fiind o afectiune a liniei senzoriale laterale [ la cichlidae, spre deosebire de ceilalti pesti, linia laterala este alcatuita din doua randuri de senzori - lucru usor de verificat daca ne uitam cu atentie la un peste din aceasta familie ]. Aceasta afectiune, care erodeaza pur si simplu porii in care sunt plasati senzorii de presiune si echilibru, lasand in urma niste rani infioratoare, se numeste HITH [ Hole In The Head ] si / sau HITL [ Hole In The Line ]. In aceste cratere isi fac aparitia foarte repede bacterii si virusi, care 'rod' carnea pestelui ducand in final la deces. Boala apare pe un fond de stres, in conditii de hranire si de mediu [ apa ] necorespunzatoare si este foarte greu de combatut - singurele medicamente care reusesc intr-un fel sa ajute fiind acelea folosite in tratamentul uman al Trichomonas-ului [ Metronidazolul si alti derivati - Rombendazol, etc ], insotite fiind de schimburi repetate de apa si de cresterea temperaturii. Cele mai multe cazuri de HITH studiate in laborator au relevat prezenta in interiorul ranilor a parazitului Hexamita, de aceea exista voci care sustin ca acesta este factorul determinant al bolii si nu un rezultat al acesteia. Au mai fost intalnite cazuri in care probele-martor au aratat prezenta altor paraziti [ Spironucleus, Ichtyosporidium, etc ] . Personal cred cu tarie ca un peste, care este bine hranit si care are parte de conditii de viata perfecte, nu va face aceasta boala niciodata.

- In rest, fac si ei, la fel ca toata lumea buna, 'gris', se ranesc destul de usor in cadrul luptelor [ isi smulg solzii ] si uneori sufera de paraziti intestinali [ Capillaria, etc ].

- Facand parte din marea familie a Cichlidaelor, astronotusii sunt pesti care se reproduc prin icre, ponta fiind depusa pe o suprafata plana, in prealabil bine curatata de cei doi parinti. De pe la varsta de 8 - 9 luni am observat la pestii mei aparitia comportamentului de reproducere, activitati de curtare intensiva urmate de scurte reprize de 'fugareala'. O caracteristica deosebita a reproducerii este atitudinea tip 'S', in care masculul isi 'coboara' operculele, isi ridica semet inotatoarele si, cu gura larg deschisa, isi curbeaza corpul in forma literei 'S', tremurand violent in fata femelei. Desi la astronotusi nu se observa dimorfism sexual aparent [ masculii si femelele aratand aproximativ la fel ], o atitudine repetata tip 'S' ne poate indica cu destula precizie ca pestele respectiv este mascul. Papila genitala poate apare la mascul cu mult inainte ca perechea sa fie pregatita pentru depunere, pestele devenind mult mai agresiv si mai teritorial. Comportamentul specific reproducerii consta in curatarea, de catre femela, unei suprafete ce urmeaza a fi folosite ca substrat al pontei precum si in saparea, de catre mascul, a unor gropi in nisip, pestii carand cantitati mari de nisip de colo-colo, aparent fara vreo finalitate. Aceste actiuni pot incepe cu luni inainte ca depunerea sa aiba efectiv loc, mai ales la inceput, cand perechea este tanara si neexperimentata. Pozitia de 'lupta rituala', fata in fata, cu boturile larg deschise si cu operculele 'lasate' este de asemenea des intalnita, dar nu garanteaza ca cei doi pesti care fac treaba asta sunt pereche aleasa. Pot fi doi masculi care isi stabilesc ierarhia in cadrul acvariului, pot fi doua femele, sau poate fi un mascul si o femela care nu formeaza totusi o pereche. De obicei perechile se aleg singure, de la varste destul de fragede [ la mine au pornit de pe la 4 - 5 luni sa stea impreuna ], dar s-au raportat si cazuri de imperecheri 'fortate' care au fost finalizate cu succes.

- Daca totul merge bine si daca avem o pereche aleasa, dupa o asteptare mai scurta sau mai lunga, ne putem astepta la depunerea pontei. Pestii devin mai nelinistiti inainte de depunere, pofta de mancare le scade inexplicabil [ tinand cont de cat de mult mananca de obicei, este imediat vizibil acest aspect ] si incep sa curete frenetic suprafata aleasa ca substrat al icrelor. Papila genitala a femelei incepe sa devina vizibila cu doua zile inainte de depunere [ la mascul poate sta asa luni de zile ], in momentul depunerii icrelor devenind astfel extrem de vizibila diferenta intre sexe si permitandu-ne sa determinam cu succes sexul pestilor nostri. Ca o ironie a soartei, in cazul meu s-a dovedit ca pestele pe care il 'credeam' mascul era de fapt femela si invers, insa totul s-a terminat cu bine, eu avand totusi o pereche liber aleasa. Daca nu au la indemana nici o piatra sau un alt obiect orizontal pe care sa depuna icrele, dau nisipul la o parte si depun pe sticla de fund a bazinului. La mine asa s-a intamplat prima oara, depunerea avand loc in august 2003, atunci cand pestii aveau varsta aproximativa de 11 luni.

- Icrele sunt destul de mari si imediat dupa depunere au culoarea alba, capatand in scurt timp apoi o culoare galbui-roscata [ culoarea mierii ] daca sunt fecundate si viabile. Pregatirile [ curatarea 'pietrei' si sapatul gropilor ] devin frenetice in ziua depunerii pontei, de dimineata inca pestii fiind foarte agitati si preocupati ; au loc frecvente lupte rituale, pestii se apuca de gura, atitudini de tip 'S', fugareli si lovituri cu coada, etc. Seara a avut loc depunerea propriu-zisa, care s-a desfasurat calm, cu miscari line si incete, mult mai linistita decat ma asteptam. Femela trecea incet pe deasupra 'pietrei alese' si lasa cate un rand de icre pe care masculul apoi le fecunda, trecand cu aceleasi miscari line, in urma femelei. Totul a durat cam doua ore, dupa care masculul a ramas deasupra icrelor ventilandu-le in timp ce femela se invartea in jurul lui ; ulterior rolurile au fost schimbate, pestii facand cu schimbul. Le-am lasat lumina aprinsa peste noapte si am avut bucuria sa vad ca si a doua zi icrele erau la locul lor si ca pestii le pazeau cu strasnicie [ la prima depunere icrele au disparut peste noapte ]. Totusi ceva nu a mers bine deoarece icrele erau albe toate, fara urme de mucegai [ Saprolegnia ], desi masculul paruse ca le fecundeaza in momentul depunerii pontei ; nu m-am ingrijorat, e un fenomen des intalnit la perechile de cichlidae tinere si aflate la primele depuneri. Icrele au ramas pe piatra circa 36 de ore, apoi fiind mancate de catre cei doi pesti. Suspectez ca masculul Samson nu este inca pe deplin maturizat.
- Oricum pestii mei sunt tineri si la inceput de viata, deci nu ma indoiesc ca voi reusi in final sa obtin pui de la Samson si Delilah.

PS : Ulterior am reusit sa-i inmultesc si am vazut ca, la varietatea albino, icrele raman de culoare alba pana la eclozare.

A treia si ultima parte

- Sfaturi si trucuri

- Nu va lacomiti si nu luati mai multi pesti decat puteti intretine - astronotusul este un peste care necesita volum mare de apa si se recomanda sa nu tinem un exemplar in mai putin de 150 - 200 litri apa - iar o pereche matura necesita acvariu de cel putin 300 de litri. Fiind un peste mare si care mananca mult, schimburile frecvente de apa trebuie sa fie ceva obisnuit in viata acvaristului, asa ca daca sunteti o fire comoda, lasati-va pagubas.

- Temperatura apei din acvariu trebuie sa fie in jurul valorilor de 24 - 26 grade Celsius iar in perioada de reproducere putem urca pana pe la 27 - 28 de grade. Nu recomand tinerea in permanenta a pestilor la temperatura ridicata [ 28 grade ] deoarece acestia se obisnuiesc asa si, in cazul unor nevoi medicale, cresterea temperaturii nu mai are efectul scontat. Odata cu cresterea temperaturii aveti grija ca pestii sa nu sufere de lipsa de aer, se stie ca apa, cu cat e mai calda, cu atat e mai saraca in oxigen. PH-ul trebuie tinut in limitele 6.5 - 7 grade, deci o apa usor acida.

- Nu le dati astronotusilor sa manance pesti vii [ carasei sau alte specii ], deoarece acestia au un slab aport nutritional si pot fi vectorii unor boli.

- Ramele de pamant reprezinta in opinia mea cel mai bun aliment pentru astronotus, usor de procurat, cu o excelenta valoare nutritiva, fara riscul transmiterii vreunei boli si usor de stocat. Singura problema poate fi solul din care se recolteaza ramele, trebuie avut in vedere ca ramele au intestinul plin cu pamant, asa ca daca solul respectiv este bogat in substante chimice [ pesticide, ierbicide, ingrasaminte diverse ] atunci si rama in sine este un 'depozit de chimicale'. De aceea recomand ca recoltarea ramelor sa fie facuta, pe cat posibil, din locuri cat mai putin susceptibile a fi tratate chimic.

- Alte varietati de hrana ce pot fi folosite in 'caz de restriste' : inima de vita, peste oceanic alb [ cod, macrou, etc ], creveti, scoici, muste, gandaci, coropisnite [ in general, orice misca si poate fi inghitit cu usurinta de catre pesti ]. Surse de pe net recomanda si folosirea unor vegetale cum ar fi boabele de mazare congelata si spanacul, dar personal nu am incercat, deci nu stiu, vedeti si voi ce accepta pestii vostri.

- Astronotusii distrug plantele, deci daca doriti un bazin olandez, frumos plantat, luati-va gandul sau luati-va guppy. Acesti pesti [ astronotusii ] au idei preconcepute despre ceea ce inseamna 'un lucru placut ochiului' asa ca vor amenaja bazinul dupa bunul lor plac, tragand si mutand de colo - colo toate obiectele din bazin. Deci vor trage si de plantele noastre, mie personal mi-au rupt plante din plastic, asa ca va puteti da seama de impactul asupra unor plante naturale. Se spune ca putem totusi tine plante in locurile pe care le observam 'mai putin frecventate' de catre pesti, dar asta numai in cazul unor pesti maturi si a unui bazin mare, incapator. In apele lor de bastina astrontusii dezradacineaza numai plantele care se afla in imediata vecinatate a ariei lor de depunere a icrelor, dar in conditii de acvariu nu se poate prevedea cu certitudine comportamentul lor.

- Foarte folositoare in chimia acvariului cu astronotusi sunt plantele plutitoare, acestea ofera pestilor umbra astfel incat ei se simt mai protejati si de asemenea, prin ritmul lor rapid de crestere, ajuta la tinerea sub control a algelor [ plantele ajung sa consume substantele nutritive din apa inainte ca acestea sa poate fi folosite de catre alge ].

- Intre pestii de aceeasi varsta si dimensiune au loc frecvente lupte rituale, lupte ce prefigureaza intr-un fel ierarhia viitoare in bazin precum si viitoarele perechi. Principalul argument, forte in lupta pentru suprematie, este marimea - aici vorba 'marimea conteaza' are aplicabilitate imediata si, cu cat pestele este mai mare si mai robust, cu atat va avea mai multe sanse sa devina lider. In lumea lor nu exista notiunea de 'mic si-al dracului', asa ca daca aveti un astronotus deja matur nu introduceti in bazinul lui alti pesti mai mici deoarece riscati sa fie mancati. Cu toate acestea s-au vazut cazuri in care carasi, introdusi in acvariu pe post de hrana, au crescut bine mersi si convietuiesc de minune alaturi de cei care trebuiau sa le fie calai. Totusi aceste cazuri sunt exceptii, asa ca nu riscati !

- Pestii dorm noaptea pe substrat, asezati la rand ca sardelele in cutie, am vazut poze pe net cu astronotusi care dormeau chiar pe o parte !!!

- Daca vedeti ca astronotusii stau pe fundul bazinului in timpul zilei trebuie sa va ganditi la urmatoarele posibilitati : au mancat prea mult [ de cele mai multe ori asta e ], este un comportament de vanatoare [ nu e cazul decat in bazine imense, de peste 1000 litri ], se simt amenintati [ de obicei fac asa cand sunt introdusi pentru prima oara in noul bazin ], apa are caracteristici nepotrivite [ e prea calda sau incarcata cu substante toxice ].

- Filtrarea bazinului cu astronotusi este o problema care trebuie luata foarte in serios, sunt pesti care fac multa mizerie si care strica apa foarte rapid, asa ca filtrul trebuie sa fie cat de mare si de puternic se poate. Imi aduc aminte de cazul celorlalti astronotusi pe care i-am crescut acum cativa ani - am fost obligat sa renunt la ei deoarece nu reuseam sa le asigur o filtrare rezonabila [ aveam doar un filtru Fluval 4 - de interior si un filtru cu burete la un bazin de 180 litri ] astfel ca dupa o hranire abundenta apa se facea in cateva ore tulbure si neclara. Acum folosesc o camera de filtrare construita in interiorul bazinului [ gen bazin Juwel ] in care substratul de filtrare este alcatuit din diversi bureti iar pompa care recircula apa are debitul de 1,400 litri / ora , la care adaug schimburi saptamanale de peste 50 % din volumul de apa [ bazinul actual are 405 litri volum brut ].

- Vacantele sunt foarte comode pentru detinatorii de astronotusi, nu trebuie sa va faceti griji ca pestii dumneavoastra sufera de foame si nu trebuie sa lasati cheia casei vreunei matusi ori vreunei vecine care sa va hraneasca animalele. Astronotusii trec cu nonsalanta peste perioadele de foamete deoarece au destule rezerve de hrana, ei fiind in permanenta supraalimentati. Eu las pestii nemancati o zi pe saptamana si zau daca se observa ceva, sunt grasi ca niste purcei, desi au la dispozitie un bazin de 1,50 m / lungime, bazin in care sa alerge si sa se harjoneasca.

Cu speranta ca nu v-am plictisit prea tare, va doresc 'oscareala' placuta !

PS :
- Acest peste nu se numeste 'astronautus'!!!
- Denumirea sa corecta este Astronotus ocellatus [ 'oscar' ] si nu are absolut nimic in comun cu 'oamenii de pe orbita' !!!

Rramirezi

'Cichlida fluture' a fost descoperita in Aprilie 1947 de catre M. V. Ramirez si de H. Blass. Prima descriere in literatura de specialitate este anonima si a fost publicata in 'The Aquarium', numarul din Aprilie 1948. Pestele se incadreaza taxonomic, alaturi de Altispinosa (originar din Peru) in Ord. Percomorphi, Subord. Percoidea, Fam. Cichlidae, Genul Microgeophagus. Incadrarea initiala in genul Papiliochromis, fost Apistogramma, fiind incorecta, deoarece exista deosebiri atat morfologic cat si comportamental, dar si unele asemenari cu reprezentantii Genului Geophagus, s-a decis infiintarea unui nou gen cu doua specii, Ramirezi si Altispinosa.
Iata cateva diferente: reprezentantii genului Microgeophagus au corpul inalt, comprimat lateral, diferentierea dupa colorit a sexelor este relativ dificila, absenta unui net colorit de averizare la femelele cu icre sau pui, poligamie moderata, ambii parinti avand grija de pui, pe cand reprezentantii genului Apistogramma au corpul alungit, cilindric, femelele cu icre sau pui au un colorit de avertizare distinct, consistand din pete negre pe un fond galben, diferentele de dimensiuni si colorit dintre masculi si femele fiind foarte mari (in general masculii sunt dubli fata de femele ca dimensiune), poligamia este accentuata, masculii avand 'haremuri' de aproximativ 4 femele, care ingrijesc singure puii, masculul aparand teritoriul. Mai nou exista voci care sustin ca de fapt Altispinosa si Ramirezi apartin unor genuri diferite si trebuie clasificati ca atare, Altispinosa asemanandu-se mai mult cu speciile mici de Biotodoma, precum si datorita structurii diferite a dorsalei si a coloritului diferit al capului si corpului.

Arealul geografic: Ramirezi este gasit in vestul bazinului hidrografic al fluviului Orinoco, incepand cu cursul mijlociu al fluviului pana in delta, in asa numitele IGUARAPE - campii inundabile.
Fiind un peste popular, are mai multe forme, dintre care la noi sunt comercializate trei:
Forma salbatica - este cea mai mica din punctul de vedere al dimensiunilor - doar 6,5-7 cm masculul, femela fiind ceva mai mica. Aceasta forma este cea mai colorata. Pestii maturi se recunosc prin faptul ca au inotatoarele dorsala si anala rotunjite, iar caudala este in forma de vasla; a treia radie a dorsalei este foarte inalta, atingand 3,5 cm. Aceasta forma a sosit la noi prin filiera germana, fiind mai rara.
Forma cea mai raspandita la noi este cea voalata.
Pestii sunt mai mari, masculii atingand 7,5 cm. Coloritul lor este mai putin intens decat al formei salbatice.
Inotatoarele neperechi sunt ascutite, coada are forma de evantai, dar este si concava in acelasi timp. Varful inotatoarei dorsale la masculi este rasfrant, caracteristica ce se accentueaza odata cu inaintarea in varsta. Aceasta forma a fost creata de un crescator din Hong Kong.
Exista si forma xanthocromatica, adica aurie, avand numai pigmentii rosu si galben. Este a treia forma care a inceput sa se gaseasca si la noi, ca raritate. Mai exista o forma - aceea 'balon'.

Datorita penibilei degenerari a acestui peste superb, pestii care se gasesc la noi au niste culori spalacite, cel mai ades nuante de gri. Iata cum ar trebui sa arate din punct de vedere coloristic: Buzele sunt de o culoare albastru metalic intens , continuandu-se cu o linie de aceeasi culoare pana dupa ochi, unde se rasfrange in sus. Pe cap mai apar diferite linii si pete de aceiasi culoare. Botul trebuie sa fie rosu,degradandu-se in portocaliu, apoi in galben pana la mijlocul corpului, unde se afla o pata mare de culoare neagra. Un arc de cerc vertical, de culoare neagra traverseaza ochii de un rosu intens.Vazut din fata, pe fruntea pestelui (usor deasupra ochilor) se observa doua pete negre, care pot fi unite, foarte pronuntate cand pestele este excitat. Jumatatea posterioara prezinta irizatii albastre. Cand pestele este stresat, irizatiile dispar, fiind inlocuite cu niste dungi de un gri mai mult sau mai putin intens. Pata rosie de pe burtica este specifica femelelor (criteriu de dimorfism sexual). Inotatoarele pectorale sunt transparente, restul fiind portocalii cu marginile rosii. Inotatoarele dorsala, caudala si anala prezinta puncte albastre. Dorsala are primele trei radii negre. Tot pe dorsala mai poate aparea o pata neagra deasupra peteide la mijlocul corpului. Inotatoarele abdominale au primele radii negre, ce se continua cu cateva radii de un albastru metalizat.

Dimorfismul sexual este destul de pregnant, masculul avand fruntea mai inalta, inotatoarele ceva mai mari. A treia radie a inotatoarei dorsale este mai inalta la masculi.
Femelele au zona pelvica de o culoare rosu carmin, culoare ce devine mai intensa incepand cu perioada prenuptiala. Aceasta culoare este absenta la mascul.

Durata vietii acestui peste (in conditii ideale) este de 3, maximum 4 ani.
Tot in conditii ideale pestii ating maturitatea sexuala la 3-4 luni.

Comportament in acvariu
In general linistiti, Ramirezi pot fi tinuti intr-un acvariu comunitar, desi nu o recomand. Totusi sunt extrem de agresivi fata de membrii de acelasi sex ai propriei specii. Se bat tot timpul, exemplarul dominant 'vanand' neincetat pe ceilalti, in cel mai fericit caz rezultatul fiind inotatore distruse. Drept urmare se va tine DOAR o pereche intr-un bazin cu ascunzisuri, pentru ca femela sa scape de 'atentiile' unui mascul supraexcitat, atunci cand ea nu poate depune. La depunere devin agresivi, dar de regula se linisrsc in cel mult doua zile, timp in care fie ei, fie ceilalti pesti mananca ponta. Pot fi tinuti cu Discus, cu rezerva ca apa este prea calda, scurtandu-se durata de viata, cu characidele mici sud-americane, cu Corydoras si Loriicariidele mai mici. Nu pot face fata celorlalte Cichlidae in disputele teritoriale, asa ca e bine sa fie evitate. Sunt incompatibili cu Ciprinidae-le (chestiile gen carasi si Labeo), precum si cu pestii activi noaptea, care i-ar ucide prin stress acumulat,nelasandu-i sa doarma. La introducerea intr-un bazin comunitar trebuie sa se tina cont de spatiul vital al unai perechi de Ramirezi, si anume 30*40 cm. Bazinul comunitar ideal ar avea deci lungimea minima de 65 cm, latimea minima de 35, iar inaltimea de 45 cm.

Temperatura minima pentru Ramirezi este de 23 gr.C, iar cea maxima 27 gr.C, temperaturile sub 23 gr.C si peste 27 gr.C duc la scurtarea vietii pestelui.
In general, e bine ca temperatura in acvariu sa fie de 24,5 - 25 gr.C, la reproducere crescand-o la 27 gr.C.
Anexez, cu titlu informativ, un tabel cu temperatura medie lunara a apei din bazinul hidrografic al fluviului Orinocco.

Hrana - Hrana - Ca hrana vie recomand numai larvele de Chironomus de apa sarata (cunoscuta ca 'libelule') si Artemia salina. S-ar mai putea administra, cu riscurile de rigoare, dafnii si ciclopi.
Daca exista dubii in privinta lor e bine sa fie congelate.
Viermii tubifex sunt total contraindicati. In primul rand sunt vectorii principali ai bolilor si parazitilor in acvariu.
In al doilea rand datorita poluarii contin metale grele, ceea ce ar putea otravi pestii. In al treilea rand familia Tubicidae nu are reprezentanti in biotop si de altfel intreaga America de Sud.
Artemia salina tanara sau matura, vie sau congelata este un aliment excelent, ce nu prezinta nici un risc. Este echivalentul unor crustacei cu carapace moale (altii decat Daphnia) din biotopul pestelui.
Enchitraeus si larvele de tantar sunt foarte bune, dar trebuie administrate in cantitati mici, de 2 ori pe saptamana. In caz de dubii in privinta hranei vii de provenienta nesigura, este bine ca aceasta sa fie spalata, scursa si congelata. M.R. este foarte reticent in ceea ce priveste hrana uascata, cel mai frecvent ignorand-o. Daca totusi insistati sa le administrati hrana uscata, tineti cont de faptul ca pestele apartine fam. Cichlidae si deci nu va manca hrana de la suprafata apei, ci numai cea de la fund sau din masa apei.

Sunt pesti dificil de intretinut, datorita pretentiilor de hrana si de apa, dar si mai dificil de reprodus.

Au o mare sensibilitate la nitrati si nitriti, la amoniacul solvit, in acest sens fiind folositi, ca si membrii fam. Papiliochromis, ca specie-indicator pentru Discus, fiind mai sensibili la chimismul apei. Daca mor fara vreo cauza aparenta si nu se intervine, atunci Discusii pot muri.

Bazinul pentru Ramirezi trebuie sa fie unul de minimum 25 l.

Valoarea pH-ului trebuie sa fie 6,5, iar duritatea - cat mai mica.
Acest lucru se poate realiza prin filtrarea cu turba neagra si/sau adaos de apa distilata.
Schimburile partiale de apa sunt cruciale: o treime din apa bazinului saptamanal.
S-a remarcat o mare sensibilitate la cloruri si clorati, asa ca folosirea unui produs anticlor ar fi salutara.

Ca substrat se poate folosi nisip grosier inchis la culoare.

Reproducere

Reproducerea in natura

Masculii se separa de card si ocupa un teritoriu de aproximativ 40*40 cm, in mijlocul caruia sapa o gropita. Aceasta faza dureaza 2- 3 zile, timp in care masculul este foarte agresiv, chiar si cu femelele. Doar dupa aceea sunt acceptate si are loc depunerea. Femela insa nu depune toate icrele cu un singur mascul, ci mai depune cu un alt mascul. Masculul are grija singur de ponta si pui.

Reproducerea in acvariu

Activitatea prenuptiala
Culorile se intensifica. Se observa lupte intre viitorii parteneri. Daca unul din ei fuge si incearca sa se ascunda sau sta la suprafata intr-unul din colturi, este bine ca acesta sa fie scos, altfel risca sa fie omorat.

Odata ce lupta s-a incheiat prin remiza - este vorba de o testare a potentialului partener - si perechea stabilita, pestii vor cauta un loc sa depuna, un loc mai retras, unde vor sapa o gropita in substrat sau vor alege o piatra plata. Se poate sa aleaga chiar sticla acvariului, desi foarte rar. .

Reproducerea propriu-zisa
Odata ce locul ales a fost curatat meticulos cu gura de catre ambii parteneri, femela face cateva treceri false, dupa care incepe sa depuna icrele in siruri mici. Masculul o urmeaza fecundand icrele. Ponta are un aspect circular.

Trebuie sa spun ca sunt atipici pentru ciclide, in sensul ca sunt parinti execrabili, pierzandu-si instinctul de a ingriji icrele si puii, astfel ca fie 'uita' de icre, ventilandu-le rar sau manifesta un exces de zel, curatand obsesiv icrele, astfel ca in scurt timp nu mai ramane nimic. Situatia se imbunatateste odata cu aparitia alevinilor, parintii manifestand un oarecare interes. Dar cel mai frecvent icrele sunt consumate din prima sau a doua zi. Sunt foarte nervosi si cel mai mic stress duce la consumarea pontei si alevinilor.

Presupunand insa ca lucrurile merg bine si icrele nu sunt canibalizate sau sufocate de Saprolegnia, acestea eclozeaza in 36-72 ore (in functie de temperatura), aparand alevinii. Acestia inoata liber peste 4-7 zile. Puii sunt foarte mici, neputand manca nauplii de Artemia in primele 2-3 zile.

Trebuie sa spun ca formele standard si voalata difera si prin dimensiunile icrelor si implicit ale alevinilor, in sensul ca forma standard are icrele mai mici, puii neputand manca nauplii de Artemia in prima saptamana de viata.

O mare grija trebuie acordata calitatii apei, cea mai mica variatie ducand la pierderea puilor.Parintii isi apara bine puii, avand grija de ei pana la varsta de trei-patru saptamani, timp in care acestia ating un centimetru lungime si pot sa se descurce si singuri.

Daca au toate conditiile asigurate, puii pot ajunge la maturitate la 3-4 luni.

Molly balon sunt o specie vesela, sociabila si iubitoare de soare. Conditiile generale de intretinere ale acestei specii sunt in mare masura aceleasi cu ale lui molly velifera: este necesar un aport de sare in apa, si hrana variata.


INGRIJIREA

In acvariul populat cu molly balon este bine sa existe alge, iar hrana sa fie alternativ vie si uscata. Aceasta pentru ca unele exemplare au o tendinta mai pronuntata catre obezitate decat ceilalti vivipari.

Temperatura apei nu trebuie sa scada sub 25 grade, si poate ajunge pana la 30 grade, fara a le cauza probleme.

INMULTIREA

In general o femela naste de la doua, trei exemplare, pana la doua zeci de exemplare. Recunoasterea femelelor gestante este mai dificila decat la celelalte specii de vivipari, pentru ca abdomenul este, cum se poate presupune din numele lor, in permanenta bombat, iar dupa nastere de cele mai multe ori nu par mai 'slabe'. De aceea, recomand ca o femela fecundata sa fie separata pana naste, iar apoi separata la fiecare 28 de zile (pentru molly schepnos balon), respectiv 40 de zile (pentru molly velifera balon). Puii sunt mari la nastere, si se dezvolta rapid. In primele saptamani de viata sunt identici cu puii de molly velifera, abia catre maturitate se dezvolta caracteristicile de balon. De cele mai multe ori, femelele nu ataca puii, si nici masculii nu sunt agresivi intre ei.

VARIETATI

Exista mai multe varietati si culori de molly balon. In primul rand, molly balon propriu-zisi, au abdomenul foarte bombat, iar unele din aceste exemplare, ajunse la maturitate, au dificultati la a se ridica de pe substrat, si le poate plezni abdomenul. Exista insa o alta varietate, la care abdomenul nu este foarte umflat.

Pot prezenta toate culorile cunoscute ale celorlalti mollinesia: negri, albi, galbeni, albinosi (galbeni cu ochii rosii), rosii, portocalii, tarcati. Pot avea coada rotunda sau in forma de lira. Unii acvaristi ii incruciseaza cu mollinesia schepnos sau velifera, si obtin molly balon cu abdomenul bombat, insa talia si coada lungi.

Aulonocara baenschi
Sau Sunshine Peacock

Origine - Lacul Malawi (Africa)
Dimensiune - 15 cm(masculul); 9 cm (femela)
PH - 8.1(7,5 - 8,8)
GH - 20
Temperatura optima - 27 grade Celsius(25 - 29)

Renumiti pentru frumusetea culorilor(in special masculii), pot fi considerati cei mai frumosi pesti din familia cichlidelor africane.
Au buzele si ochii foarte mari. Inotatoarele pectorale si pelviene sunt alungite.
Femelele sunt maro sau negre cu dungi mai inchise la culoare.
Le trebuie un acvariu de cel putin 150 - 200 litri cu structuri cu pesteri .
Ca plante, puteti tine Anubias, Cryptocoryne, pestele nu le deranjeaza.
Puteti folosi un filtru care face un current de apa slab . sau fara . Este indicat un schimb de apa mai des.
Hrana: prefera hrana vie. Rame, larve de tantari, crustacee,melci, tubiofex.
Este un peste deosebit care se poate alatura in acvariul dumneavoastra numai alaturi de alti pesti mari.

Denumire populara -Blue Dempsey
Origini - Guatemala, Mexic, Belize
Dimensiuni - 20 cm
PH - 7
GH - 10
Temperatura optima - 27 grade Celsius

Este o varianta superba a originalului Jack Dempsey. Puii sunt albi cu pete albe sau maro, dar odata cu inaintarea in varsta le apare superbul culorit albastru.
Sunt, in general, pesti agresivi. Chiar si cei mai temperati, din cand in cand mai alearga vecinii de acvariu, asa de control . ca sa se stie cine-i seful.
Daca in stadiul de puiet mananca orice, adultii deja sunt mai pretentiosi, prefera hrana vie si, in special, tubifex si creveti.
Dansul nuptial este superb. Ritualurile de imperechere va vor face sa pierdeti mult timp in fata acvariului.
Merita sa aveti asemenea exemplare, dar atentie: Sunt pesti mari si agresivi!!!

Hypancitrus zebra
Raspandire : Brazilia, Para, Rio Xingu
Habitat : Iubitor al apelor curgatoare cu substrat pietros nu insa neaparat in medii cu radacini si mangrove
Acvariu : Pentru un grup mic in care obligatoriu treuie doar un singur mascul, este deja de ajuns un acvariu de 100l, insa in care treuiesc create destule ascunzatori care pot fi folosite pentru refugiu dar si pentru inmultire
Apa : 26-30 C° ; pH 5-7.5 ; dGH 1-8°
Hrana : hrana este in mare parte de origine animala alcatuita din mici crustacee, larve si alte mici vietuitoare; de retinut, hrana vegetala se administreaza doar suplimentar si nu foarte des !
Inmultire : depunator de icre, in diferite ascunzatori, naturale sau artificiale,jumatati de nuca de cocos, tuburi de bambus, sau constructii de argila (de genul celor folosite la Anciturs) ; masculul are grija pe perioda maturizarii de puiet ;desi ca specie, relativ nou introdusa pe piata europeana, reusitele de reproducere nu contenesc, chiar si la acvaristi mai putin experimentati
Socializare : pot fi socializati diferite specii de pestii de dimensiuni mici si mijlocii ce se incadreaza in valorile apei, fiind (H.Z.) un peste pasnic ; doar in cazul popularii bazinului cu mai multi masculi,acestia pot deveni agresivi, uneori chiar si impotriva celorlalte specii,agresivitate totusi moderata
Comentariu personal : este cel mai simpatic peste care mie personal mi-a cazut cu tronc ; din pacate nu am reusit si asta din cauza ca toate cele trei exemplare ce le am sunt femele erau pui cand i-am cumparat ; o alta problema este faptul ca sunt foarte scumpi, exemplare de cca 4-5cm ajung sa depaseasca uneori suma de 35 EUR, si asta daca ai noroc sa-i si gasesti la vanzare ; la mine se simt foarte bine in prezenta Discusilor si cichlidelor de talie mica, hrana lor preferata fiind larvele de tantari de culoare rosie - congelate ; am renuntat la cautarea unui mascul, deocamdata, deoarece mi-e fric aca oricum va fi respins de catre « batrane », dar, imi tot promit ca-mi voi lua un gruap nou atunci cand voi termina proiectul la care lucrez - un acvariu 100% tipic Amazonas .

Am decis sa incerc sa demontez un mit : Ancistrusul este un peste care se reproduce greu.

Este poate, alaturi de Discus si Molly velifera, specia care mi-a produs cea mai mare bucurie cand a fost introdusa pe piata.
Erau ani grei, anii `80, cand o specie noua intra extrem de greu . caci oamenii puteau sa plece extrem de greu, iar notiunea de import nici nu exista. Oaza de fericire s-a numit atunci Germania Democrata care a fost tara din care s-a reusit importul acestor 3 specii aproape in acelas timp.

Din observatiile efectuate atunci, pe o perioada de 3 ani, asupra acestei specii, as intrazni sa afirm ca reproducerea la Ancistrus nu reprezinta nici o dificultate pentru amatorii initiati in reproducerea oviparilor.
Afirm acest lucru intrucat am reusit reproduceri la diferite valori ale chimismului apei, respectand doar factori fizici adecvati, temperatura in jurul valorii de 26 grade C.

Pentru o reproducere reusita trebuiesc respectate insa anumite conditii simple dar fara de care apar rateurile:

1.atat masculul cat si femela sa aibe varsta de peste 1 an.
Am observat ca Ancistrusul se poate reproduce spontan si la varste mai mici, chiar 7-9 luni. In acest caz icrele au un diametru mai mic (1,5-2 mm), larvele proaspat eclozate sunt foarte sensibile iar alevinii se dezvolta greoi atingand 7-12 mm dupa o luna si jumatate de viata. Pierderile in randul larvelor si alevinilor sunt importante. Procentul de supravietuitori de pana la 30% nu va mai atinge dimensiunile maxime la maturitate, facand astfel ca reproducerea acestora sa fie dificila. In acest fel se prelungeste si perioada in care puii vor fi hraniti de 3 ori pe zi din care o masa obligatorie cu spanac sau salata, oparite si tocate marunt. Temperatura trebuie sa fie ridicata la 28-29 grade C.


2.reproducatorii sa fie normal dezvoltati
Nu o data mi-a fost dat sa vad Ancistrusi cu malformatii congenitale sau dobandite in cursul vietii.
Masculul trebuie sa fie binedezvoltat si de preferinta sa fie cu experienta in ingrijirea icrelor si larvelor pe parcursul a cel putin cateva reproduceri. Femela trebuie sa fie de talie mare pentru a putea produce icre cu diametru de 3 mm iar numarul acestora sa fie cat mai mare. Cunosc aici in Romania crescatori care au obtinut si 300 de pui de la o femela .

3.tinerea separata pe sexe.
Am observat ca Ancistrusul se poate reproduce spontan si in acvarii comune fara a li se asigura mediul propice reproducerii. In aceste cazuri masculul cauta un loc ferit in acvariu, in spatele unui filtru, al unei pietre sau radacini si curata intens zona in prealabil.
Ancistrusul nu se reproduce niciodata pe un substrat moale sau ingust, gen burete sau frunze. Femela participa activ la reproducere numai daca icrele sunt mature si nu le mai poate retine. Acest fenomen se intampla numai daca factorii fizico-chimici sunt favorabili, daca nu, icrele isi stagneaza dezvoltarea pe perioada lungi de pana la 7 luni.
Desigur ca, in cazul unor reproduceri intamplatoare, masculul are sanse mici sa isi apere icre si larvele find nevoit sa le paraseasca in repetate randuri pentru a indeparta agresorul. Nu o sa reuseasca intotdeauna si asfel, in timp, descendentii vor fi decimati. Interesant mi s-a parut faptul ca niciodata nu am observat atacuri ale altor Ancistrusi . care respecta astfel teritorialitatea masculului tata.


Asa cum am mai aratat maturitatea sexuala este atinsa la 10 luni, dar totusi reproducatorii sunt cotati ca foarte tineri. Este de preferat folosirea unor perechi in varsta de 14-18 luni.

Masculul foarte dezvoltat atinge 10-12 cmin lungime, iar pe cap are o adevarata coroana bine dezvoltata si ramificata.
Femela, ceva mai mica in dimensiuni, poate sa ajunga insa si ea la 9-10 cm in lungime. Abdomenul era umflat de icre ce atinseserta maturitatea fiind incarcate de material proteic.

REPRODUCEREA

Pentru aceasta pereche am amenajat un bazin de 40 l bine plantat si cu o radacina . Am adaugat apa maturata, dar nu veche, cu pH=7 si dH=8. Temperatura = 27 grade C, iluminare redusa, clar obscura. Am asezat in bazin un tub de ceramica cu diametru de 4 cm si lungime de 25 cm pozitionat de asa natura incat dintr-o pozitie se poate observa reproducerea.
Apa era bine filtrata printr-un filtru cu burete cu o aerare relativ intensa fara a se crea insa curenti puternici in masa apei.
Cu o saptamana inainte reproducatorii au fost tinuti separat si hraniti preponderent cu tubifex si grindal, desi in mod normal alimentatia predominanta este pe baza de vegetale.
Astfel pregatiti reproducatorii au fost introdusi in bazinul pregatit. Timp de cateva ore au studiat fiecare piatra si colt din acvariu, geamurile, radacina si chiar si buretele filtrului.

O data descoperit si tubul de ceramica masculul devine teritorial si incepe fugarirea femelei ori de cata ori se apropie de tub. Intre timp masculul curata intens tubul atat in interior cat si in exterior. Dupa 24 de ore de la introducerea reproducatorilor masculul accepta patrunderea femelei in tub. Apar mici sicanari ale masculului care isi zburleste coroana de tepi fara sa ranesca femela.
De-a lungul mai multor reproduceri am observat ca momentul zilei ( dimineata sau seara) nu este important atat timp cat exista o lumina clar obscura. Astfel am dedus ca in mediul natural prefera o secventa reproductiva la semiintuneric.
Aceste mici sicanari ale masculului le-am pus pe seama unui presupus dans nuptial si nu am intervenit spre a separa reproducatorii chiar daca masculul a ranit usor femela.

Reproducerea propriu-zisa este relativ putin spectaculoasa.
Femela se sprijina in ventuza bucala si in aripioarele abdominale si elimina prin incordarea abdomenului cate 3-5 icre mari de culoare galben-pai deschis, grupate initial in plan pentru ca mai apoi sa fie stratificate. Depunerea dureaza cam o ora. Masculul intervine periodic indepartand usor femela pentru a se aseza peste icre si pentru a le fecunda.
La sfarsitul reproducerii femela paraseste tubul epuizata, iar masculul isi ocupa pozitia protectoare peste icrele proaspat depuse, pe care le ventileaza cu aripioarele.
Femela se retrage intr-un colt al bazinului pentru a se odihni si reface dupa efortul depus. Mentionez ca, dupa o depunere mare, abdomenul femelei este atat de secatuit incat pare lipit de spate.

Acesta este momentul in care recomand scoaterea femelei, caci masculul, in dorinta de a apara ciorchinele de icre, poate provoca rani serioase femelei.

Ramas singur in bazin, masculul nu se mai hraneste si ventileaza in permanente icrele. Icrele sunt cercetate in permanente cu ventuza bucala si sunt eliminate cele nefecundate.
Daca procesul de dezvoltare embrionara se desfasoara normal doar putine icre se altereaza in primele 24 - 48 de ore de la depunere. Uneori, datorita excesului de zel in ventilare, se intampla ca anumite icre care nu au fost bine ancorate in ciorchine sa fie date afara din tub .
Eclozarea icrelor se face dupa 5 zile la temperatura de 27 grade C sau in 5-7 zile la 25-26 grade C.

Este de preferat sa nu grabim acest proces prin ridicarea temperaturii apei pentru a evita surprize generate de eclozare prematura.

Dupa eclozare larvele pastreaza formatia de grup in interiorul tubului, masculul continuand ventilarea.
Cojile icrelor eclozate sunt consumate de catre mascul care isi verifica larvele cu ventuza bucala.
Eclozarea se desfasoara pe parcursul a catorva ore.

Larvele proaspat eclozate au forma icrelor fiind vizibili cei 2 ochi si coada deosebit de fina. Ventuza bucala intra inca de pe acum in functie, fiind folosita la fixarea de substrat.
Dupa resorbirea totala a sacului vitelin, la 36 de ore de la eclozare apare vizibil si cordul, cu miscari de contractie si relaxare rapide.

La 48 de ore se pot distinge pe sacul vitelin vasele sanguine care si-au marit diametrul. Pe toata suprafata sacului vitelin se poate observa o retea sanguna deosebit de bogata. Acest fapt este lesne de remarcat datorita contrastului puternic intre galbenul sacului vitelin si rosul intens al cordului si al vaselor sanguine .

Dupa 72 de ore sacul vitelin este resorbit la jumatate . Larvele au 4-5 mm si se dezvolta rapid.
Dupa 96 de ore sacul vitelin este resorbit complet larvele atingand 6 mm in lungime, aparand totodata si umbre vagi maronii pe dorsala.

Dupa 120 de ore sacul vitelin este resorbit in totalitate. Larvele capata pe deplin forma parintilor . Culoarea se inchide avand de acum o nuanta gri catre maron pal.
Dupa 144 de ore (6 zile) puietul incepe sa se imprastie pe suprafata interioara a tubului ceramic in cautarea hranei. Puii prind curaj si incep micile deplasari pe distante de cativa mm.
Acum este momentul indepartarii masculului. Va previn ca nu va fi o operatiune simpla, adultul pazindu-si inca instinctiv progenitura.

Din acest moment tinerii se regrupeaza in gasti de 4-5 pana la 100 de indivizi pastrand caracterul gregar .

Bazinul poate fi iluminat normal fara sa dauneze puietului. Prima masa, dupa ce masculul a fost indepartat, au fost viermi micro pe care i-am distribuit in zonele unde erau grupati puii.
Datorita faptului ca puii nu se deplaseaza pe distante mari este o conditie esentiala.
Depasind varsta de 10 zile puietul paraseste formatia de grup, cautand mancare individual prin tot bazinul. Tanara generatie se hraneste intensiv cu 4-5 mese pe zi.
La 10-12 zile puietul seamana perfect cu parintii, au 7-8 mm si deja pot fi hraniti cu spanac si salata, oparite si tocate marunt. Pana la 2 luni se dau tubi tocat, micro si grindal si cate o frunza de salata verde oparita.

La 2 luni puietul are 14-16 mm. Se dezvolta uniform in proportie de 90%, sunt vioi si cauta hrana permanent.

Schimbarea apei se face periodic. Mare atentie la clor, caci puietul e foarte sensibil.Odata cu inaintarea in varsta, puii devin mai activi seara. Am observat ca, de obicei, numarul masculilor este mai mare decat al femelelor.

In general am incercat ca sa dovedesc ca se poate reproduce aceasta specie si natural fara alte artificii.
Totusi, majoritatea crescatorilor, dupa depunerea icrelor, extrag apa din bazinul in care a avut loc depunerea, o filtreaza si o pun intr-un bazin mai mic. Acolo muta tubul cu icrele si adauga o piatra de vibrator care sa creeze un curent ce imita ventilarea icrelor de catre mascul.
Atacurile de Saprolegnia in aceste conditii sunt mult mai frecvente. Pe vremuri adaugam albastru de metil . acum gasiti tot felul de medicamente dedicate.

Ca un amanunt mai degraba de ordin istoric, Ancistrusul a patruns in Romania in primavara anului 1984 si a fost reprodus pentru prima data la un an, in 1985.

Am scris articolul cu speranta ca nu o sa mai aud vreo data ca e greu de reprodus aceasta specie in Romania anilor 2000. Nu inteleg de unde aceasta secretomanie a unora legata de tehnicile de reproducere. Ma rog, asta cred ca e o reminescenta a pietarilor de prin Oborul vechi
Cum nu am nici un interes economic legat de acvaristica va garantez ca am descris toate 'secretele reproducerii' acestei specii, asa ca, daca intr-adevar va doriti sa aveti pui de Ancistrus, aveti la dispozitie tot ce va trebuie ca sa reusiti.

Cumparati 10 exemplare de mici. Acordati-le atentie, rabdare si conditii optime ca sa se poata dezvolta corespunzator. Hraniti-le diversificat, nu neglijati vegetalele si, cand o sa vina momentul, imposibil sa nu va bucurati de rezultate.