Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Reveniri obsedante


Reveniri obsedante




Reveniri obsedante    

Ce au facut John si Gladys Jordán pentru a exorciza fantomele care le distrugeau linistea sufleteasca? N-a fost usor.    

Dupa citeva saptamini au venit, fara prea multa tragere de inima, sa se programeze pentru o noua sedinta. Sedeau la fel ca prima data, John foindu-se pe scaun, iar Gladys jucindu-se cu miinile in poala. Chipul tras si rigid al lui Gladys nu o arata nici cu o zi mai tinara decit la prima vizita.

Am inceput: "Gladys, data trecuta am vorbit despre tatal tau si despre influenta pe care a avut-o asupra ta despre faptul ca nu auzea niciodata ce-i spui, ca n-a fost nicicind alaturi de tine. Ti-arn sugerat ca ai transferat asupra lui John lipsa de deschidere a tatalui tau, rol pe care iti inchipui ca orice tata il are intr-o familie, desi John nu este o persoana obtuza. Te-ai mai gindit la acest lucru?"




"Da." Isi umezi buzele. "Sincer vorbind, nu vad sa fíe vreo legatura. John nu seamana deloc cu tata. John nu fumeaza, nu bea, e un bun crestin - tata nu era. Singurul lucru care-i apropie este ca nici unul nu asculta ce-i spui. Ei nu te aud cu adevarat. Domnule doctor, dumneavoastra nu intelegeti ce incerc sa va spun."

Intrucit specialistii in terapie sint antrenati sa auda si sa asculte ceea ce li se spune, reactia lui Gladys arata multe despre problema pe care o avea.

"John, deoarece tatal tau a fost atit de inclinat sa te critice si sa nu te accepte asa cum esti, crezi ca ai devenit hipersensibil la asta - auzi critici si cind ele nu exista?"

John pufni. "Usor de spus. Dumneavoastra nu traiti cu Gladys."    

"Inteleg, deci, ca nu sinteti de acord cu interpretarea mea."

"As vrea sa fiu, dar, pur si simplu, lucrurile nu stau asa. Se fac tot felul de glume pe seama nevestelor cicalitoare. Nu sint amuzante."

"Cu asta sint de acord."

Orice musculita impartiala, care ar trage cu urechea la discutiile obisnuite dintre sotii Jordan, ar vedea imediat ca evaluarea noastra fusese corecta. Era evident. Singurii oameni din lume care nu vedeau solutia erau sotii Jordan. De ce?

Factorii din spatele obsesiei

Dorul de casa

In 1960, Sheila Burnford a publicat povestirea cu animale "Incredibila Calatorie". Desi e vorba de o fictiune, a pornit de la intimplari reale. Doi ciini si o pisica, dati in grija departe de casa, in timp ce familia era plecata intr-o vacanta prelungita, au simtit nevoia covirsitoare sa se intoarca acasa. Dorul de casa ii poarta spre vest de-a lungul a cinci sute de kilometri, prin pustiurile nemarginite ale Canadei. Lipsa de confort, pericolele, nenorocirile, nimic nu-i opreste din drum. Trebuie sa ajunga acasa cu orice pret.    

Multi ani dupa ce puii de somon coboara pe firul riurilor unde s-au nascut ca sa ajunga in ocean, chemarea locurilor de origine ii aduce inapoi, in aceleasi ape, in acelasi piriu. Acolo unde s-a nascut, pe acelasi mal, somonul isi depune icrele si moare.

Oamenii dau din cap cu uimire cind li se vorbeste despre misteriosul instinct care le poarta mereu spre casa pe pasari si animale, uitind ca si fiinta umana ratacitoare poseda acest instinct, manifestat insa sub alte forme.

John clatina din cap la aceste exemple. "Instinct? Sa fim seriosi. Gladys s-ar putea rataci in drum spre magazin."    

"Daca n-as fi fost linga tine cu harta, n-ai fi gasit Dallas-ul," raspunse ea.

"Suntem in Dallas."

"Stiu."

La om, instinctul care-l ajuta sa-si gaseasca drumul spre casa / nu are legatura cu geografia. El functioneaza exclusiv in interiorul spatiilor nemarginite ale mintii noastre. Nu este vorba de cautarea in spatiul fizic a locului nasterii si copilariei noastre, ci, mai degraba, de dorinta de a-1 reconstrui in viata noastra de acum. Thomas Wolfe a spus "Nu te poti intoarce acasa."

Nici nu trebuie. Noi ne aducem casa in prezent. Cu totii avem o nevoie fundamentala de a recrea contextul familial originar, circumstantele cunoscute, chiar daca ele se dovedesc a fi dureroase si devastatoare. Acesta este unul dintre cele mai tulburatoare lucruri pe care trebuie sa-1 inteleaga persoana codependenta.

O trasatura caracteristica persoanelor codependente este incarcatura excesiva de sentimente de culpabilitate si elemente de gindire magica. Acesti doi factori (printre altii) joaca un rol important pentru perpetuarea ideii de familie, formata in contextul familial originar, deoarece persoanele codependente simt nevoia covarsitoare de a reitera trecutul, in mult mai mare masura decit oamenii obisnuiti. Se spune ca doar 20% din deciziile noastre sint luate cu ajutorul partii rationale, constiente a psihicului nostru. Restul au radacini mult mai adinci. Iar zonele profunde ale psihicului persoanelor codependente au fost deformate asemeni copacului lovit de trasnet.

Gandirea magica

Gindirea magica poate fi numita si nevoia de a crea universuri compensatorii si se intelege usor prin exemple. Sa analizam cazul lui Louise, ai carei parinti erau alcoolici. Fratele ei, cu doi ani mai mare, a tinut familia sa nu se destrame. Louise nu voia decit sa plece. A avut rezultate bune la scoala, a facut doi ani intr-unui, a absolvit cu un an mai repede si s-a inscris la o scoala de asistente medicale, unde a devenit cea mai buna studenta.

Dupa doi ani de cursuri in cadrul programului de patru ani la Spitalul St. Joseph, a ajuns pacienta a clinicii noastre. Sedea incremenita pe un scaun de linga pat. Obosita. Foarte obosita. Isi legase strins parul castaniu intr-o coada la spate, astfel ca fata ii parea si mai trasa. Avea cam 1,57, miini lungi, gratioase si ochi patrunzatori. Si circa 45 de kilograme.    

"Domnule doctor Minirth," incepu ea, "Nu cred ca am ce cauta aici. Trebuie sa stiti asta de la bun inceput."

"Ma bucur ca esti sincera. Sinceritatea ne pune de la inceput pe calea cea buna." Frank se aseza in coltul camerei, la o distanta buna de ea. "Cum te simti?"

Privirea patrunzatoare poposi o clipa asupra lui ca apoi sa lunece mai departe. "Vreti intr-adevar sa stiti?"

"Te rog."

"In patru zile m-am ingrasat cam doua kilograme. Daca indrumatoarea mea de la scoala de asistente n-ar fi insistat sa vin, n-as mai fi aici."

"Cintareai 43 de kilograme cind te-ai internat. Cam cit mai aveai pina la greutatea ideala?"

"Eram destul de aproape. Ideal ar fi fost sa mai slabesc cinci, si nu mai aveam asa mult." Zimbi cu tristete. "Se spune ca ultimele kilograme sint cel mai greu de dat jos."





"Cu siguranta ca la scoala de asistente ai invatat despre anorexie."

Privirea ei incremeni si ochii i se insufletisera brusc. "Sigur ca stiu ce-i anorexia," pufni ea. "Indrumatoarea mea greseste, nu-i vorba de asta, in cazul meu. Eu imi controlez greutatea. Vreau sa ma mentin in forma. Asta-i bun-simt, nu boala. N-are dreptate." Dadu din umeri. "Dar pina imi faceti toate analizele alea si-i spuneti ca n-are dreptate, eu ramin inchisa aici."   

"Ne-a telefonat ieri. Ti-a laudat mult puterea de munca. Te admira pentru altruismul tau, spune ca esti gata oricind sa-i ajuti pe altii."

"Da, cred ca asa-i."

Frank o privi in tacere o secunda. "Louise? De ce vrei sa te faci asistenta medicala? Zau, de ce?"

Ochii ei isi pierdura din nou stralucirea. Privi tinta pentru o clipa, apoi pleca ochii. Inclina usor capul. "Ca sa scap de acasa. Adica de mama si tata. Betivi inraiti. Tata si-a pierdut slujba cu doua luni inainte ca eu sa termin scoala si mama n-a lucrat niciodata. N-aveam nici un ban. E greu sa rezisti la programul Spitalului St. Joseph, dar, odata ce te-ai inscris, iti asigura cazarea, mesele si o bursa. A fost singura posibilitate de a-mi continua studiile, altfel n-as mai fi avut decit sa ma inrolez in armata. M-am gindit ca m-ar putea duce departe mai repede."

"Parintii tai trebuie sa fíe foarte mindri de tine."

"Tata, da. Mama-i suparata. Crede ca ar fi trebuit sa ramin acasa si sa urmez facultatea acolo."

"Te deranjeaza ca e suparata?"

"Tot ce-am facut vreodata o enerva. Vrea sa stau acasa ca sa-i tin gospodaria, asta-i adevarul. Cred ca atunci cind voi ajunge asistenta, voi cistiga destui bani ca sa-i angajez o menajera. Asa o sa fie totul facut ca lumea. Cind eram in liceu, n-am prea reusit sa ma descurc cu toate treburile casei si cu scoala pe deasupra."

"Ai avut ceva activitati extrascolare?"

"Nu. Tata zicea ca ar trebui sa joc baschet, dar 1,70 nu inseamna cine stie ce inaltime in zilele noastre." Se apleca inainte si buzele ei palide se strinsera intr-o linie subtire. Respira adinc.

"Stiti tata bea din cauza mamei. Mi-a spus-o el. Daca n-ar fi fost ea, el ar fi fost un om foarte dragut."

Iti poti da seama deja care era cauza copilariei pierdute a lui Louise: ambii parinti alcoolici, deci niciodata linga ea cind avea nevoie; prezumtiva victima a unui incest emotional, intrucit si-a asumat un rol care-i depasea virsta; mesajul negativ emis constant de mama ei. Prost hranit, copilul din Louise n-avusese niciodata sansa sa creasca. Rezervorul de iubire era gol.

Dar cum se raporteaza copilul la lume? Sa luam un nou-nascut, pe deplin autocentrat. Mi-e foame. Nu ma simt bine. Vreau. Am nevoie. Pling. Vine mincarea. Vine caldura. Vine tot ce-mi trebuie. Am cerut si mi s-a dat. Eu am facut sa vina mincarea si tot ce am nevoie. Asa e firesc. Dumnezeu S-a referit El insusi la iubirea de sine cind a spus: "Iubeste-1 pe aproapele tau ca pe tine insuti."

Lumea copilului se dilata neincetat, orizonturile lui se largesc pe masura ce creste. Si, oricit de altruisti am deveni, o particica din noi vrea ca lumea sa se invirta mereu si mereu in jurul nostru, asa cum parea sa o faca odinioara.

Cind Galileo s-a opus celor ce sustineau ca Pamintul se afla in centrul universului, conflictul viza mult mai mult decit pozitia stelelor si planetelor: Eu si, prin extensie, intreaga omenire, ma aflu in centrul tuturor lucrurilor. Avem ideea aceasta in singe.

Elementele gindirii magice se intilnesc si dupa prima copilarie. Chiar si atunci cind copilul intelege ca lumea depaseste cu mult limitele a ceea ce el cunoaste, concentrarea asupra propriei persoane ramine. Pentru copil, cum se intimpla si in anumite culturi contemporane, lumea exista literalmente in mintea celui care o contempla - elementele realitatii inconjuratoare sint percepute ca semnificative numai in masura in care ele il afecteaza pe copil. Conform aceleiasi logici, copilul insusi poate influenta lumea inconjuratoare si, daca nu reuseste sa schimbe ceea ce trebuie schimbat, inseamna ca, intr-un fel, el e de vina. Nu numai zinele au baghete magice. Copilul gindeste: "Daca fac asta si asta, se intimpla asa si asa. Daca sint perfect, mami ma iubeste. Daca fac totul bine, tati ma ia in seama."

Un copil nu poate ghici ca mami si tati au si ei problemele lor, care izvorasc din surse pe care el nu le poate banui. Unica legatura afectiva a copilului este cu parintii; logic, singura legatura afectiva a lor are de-a face cu el. Pentru copil, tot ce simte mami si tati este neaparat din cauza lui. "Daca mami e nefericita, eu sint de vina.", "Daca nu i-as fi o povara, tati n-ar bea asa mult."

"Daca fac X, atunci se intimpla Y". Gindire magica. Gindire codependenta. Fals determinism.

Desigur ca in realitate copilul are prea putin control asupra a ceea ce se intimpla in jurul lui. De obicei, nici macar ciinele familiei nu asculta de un copil de cinci ani. Singura lui speranta de a controla situatia se afla in lumea imaginara, de unde poate implini dorinta primordiala de a transforma visul in "realitate".

Parintii vor sa divorteze si copilul isi spune: "Daca m-as putea purta cum trebuie, asta nu s-ar intimpla". Tata este obsedat de munca si micutul isi imagineaza: "Daca ar fi mai placut sa stai cu mine, tati ar sta acasa". Gindirea magica e copilaroasa si adevaratii ei maestri sint copilasii. Tot asa sint si copiii fara copilarie, chiar si atunci cind devin adulti.

Majoritatea actritelor sint frumoase si subtiri. Toate revistele si prezentarile de moda ne arata manechine subtiri. Majoritatea hainelor sint concepute de creatorii de modele pentru persoane subtiri. "Silueta! Jos grasimea!", striga cultura noastra. In coridoarele intunecate ale mintii Louisei se ascunde obsesia: "Daca ajung sa fiu destul de slaba, voi fi fericita si toti ma vor iubi." Si: "Stiu ca pot schimba trecutul daca ma straduiesc mult." Una din ideile fixe: "In sfirsit, mama va gasi ceva sa-i placa la mine daca cumva, nu stiu cum, voi deveni mai demna de a fi iubita si voi avea mai mult succes." Si, cel mai oribil si mai primejdios gind: "Personalitatea si fericirea tatalui meu au fost modelate de ceilalti; deci, si in cazul meu e la fel." Gindire magica, intreaga viata a Louisei este sufocata de ea.     Gindirea magica aduce dupa sine sentimentul de culpabilitate. Vinovatia si gindirea magica se hranesc una din cealalta.



Sentimentul responsabilitatii pentru ceea ce se intimpla ("daca fac lucrurile exact cum trebuie, pot interveni magic pentru ca aceasta situatie neplacuta sa aiba un sfirsit fericit.") are un revers extrem de neplacut: "Daca nu iese totul bine, inseamna ca e vina mea ca nu m-am straduit destul." Deci, ce se intimpla? Oricit de mult s-ar stradui, situatia neplacuta se sfirseste tot rau. Parintii divorteaza. in ciuda celor mai mari eforturi depuse de copil, tatal obsedat de munca nu sta acasa. Cind magia copilului esueaza, sentimentul vinovatiei ii ia locul.

"Daca as fi incercat mai mult, totul s-ar fi sfirsit cu bine. Am esuat."    

"Din cauza mea se cearta mama si tata. Pot sa dovedesc - ii aud vorbind despre mine. E numai vina mea."

Periplurile vinovatiei imaginare    

Nici una dintre aceste afirmatii nu e adevarata, desigur. Copilul nu are nici un mijloc, magic sau de alta natura, de a controla ce gindesc sau fac parintii lui. Nici o fiinta umana, nici copilul, nu poate de una singura sa faca fericit sau sa distruga un alt om. Copilul are mult prea putina influenta din punct de vedere afectiv asupra parintilor lui, mai ales (si de obicei cu acest lucru ne confruntam) daca ei sint persoane codependente care au probleme serioase.

Desigur ca nu e logic, dar sentimentele noastre fundamentale nu sint generate de ratiune.

Vinovatia a reprezentat o puternica forta motrice a periplelor din mintea lui Beryl Mason. Daca tatal, figura paterna coplesitoare, o molesta sexual, trebuie ca acest lucru se intimpla din cauza a ceva ce a facut ea. Altfel, de ce s-o fi tratat asa? In adincul sufletului ei, a simtit ca este ceva ingrozitor de rau. Ceea ce n-a simtit a fost ca numai el e responsabil de intreaga situatie. Valorile morale ale viitorului adult erau in plin proces de formare la acea virsta. Situatia ii scapa total de sub control. Imaginatia a preluat controlul. "Trebuie ca e vina mea!"

Cu totii avem sentimente de culpabilitate, in mod natural si justificat, citeodata chiar fara sa vrem. Nu trebuie sa iei in considerare argumentul pacatului originar pentru a vedea ca acest sentiment exista si la copiii mici. Vina dovedita poate fi iertata. Obisnuitele pacate ale copilariei sint evidente si pot fi usor iertate. Falsa vinovatie este mai putin evidenta si, de aceea, mai greu de detectat. Ea te invenineaza, te roade pe dinauntru.     Dupa ani si ani, neobservata, neiertata, tisneste la suprafata sub cele mai imprevizibile forme.

La maturitate, Beryl Mason nu reusise inca sa depaseasca marea tragedie a copilariei ei. Vinovatia si alti factori au iesit la suprafata sub forma autoflagelarii. Continua sa aiba legaturi cu barbati pe care in adincul sufletului ei considera ca-i merita, barbati care se purtau cu ea la fel de ingrozitor cum facuse tatal ei in acel trecut intunecat si mizer.    

Reveniri obsedante

Sa alaturam nevoia innascuta de a recrea mediul familial originar gindirii magice si falsei vinovatii. Daca situatia in familia in care s-a nascut a fost plina de suferinta (chiar daca copilul nu si-o aminteste ca atare), durerea originara trebuie retraita din mai multe motive.

Primul motiv: Daca evenimentele pot fi retraite, readuse la viata, de data aceasta pot rezolva situatia. Pot vindeca durerea. Stiu ca pot! Gindire magica.

Persoana codependenta simte o puternica nevoie de a merge inapoi in timp si a indrepta greselile. Cu totii facem acest lucru intr-o oarecare masura, atit cind este vorba de lucruri materiale cit si de legaturi sociale. "Daca as putea din nou " este ceva foarte obisnuit. In sine, un lucru bun. Invatam din greselile noastre si reparam ce se poate repara.    

Dar persoanele codependente, ca de obicei, imping acest lucru la extreme. Ele trebuie sa indrepte lucrurile. Ele trebuie sa repare greseala initiala, sa vindece suferinta originara.

Al doilea motiv: Pentru ca am fost vinovat de acea situatie initiala dezastruoasa, trebuie sa fiu pedepsit. Suferinta mi se cuvine. Asistentii sociali, inclusiv cei care lucreaza in clinica noastra, au numeroase ocazii sa spuna: "Cauti necazul cu luminarea! Te pui voit in situatii care nu-ti vor aduce decit suferinta." Noi incercam sa nu spunem aceste lucruri cu voce tare; ii lasam pe pacienti sa-si dea singuri seama de adevarul lor.

Pe linga dorinta ascunsa de a ispasi o vina imaginara, se prea poate ca persoana codependenta sa se desprinda cu greu de nenorocirea ei. Simptomul principal al codependentei este dependenta, si codependentul poate fi la fel de bine dependent de suferinta. N-are importanta cit de mult sufera, cel putin e acasa. Situatia ii e familiara. Se simte bine intr-un fel, chiar daca il doare.

Al treilea motiv: in cele din urma, e acea dorinta de a avea in jur lucruri cunoscute, sigure. Se poate foarte bine ca familia din care provine codependentul sa nu-i fi oferit un mediu sigur, confortabil, dar este singurul spatiu al copilariei pe care el il cunoaste - singura forma de ocrotire pe care a simtit-o vreodata. Chiar mai mult decit adultul normal, persoana codependenta cauta refugiul in situatiile cunoscute.

Adauga gindirii magice si sentimentului de vinovatie acel instinct care iti intoarce pasii spre casa si vei incepe sa intelegi de ce copiii care provin din familii cu probleme sfirsesc aproape intotdeauna prin a se implica in relatii dezastruoase. Dureroasa, ingrozitoare situatie, chiar imposibil de imaginat, dar pentru persoana codependenta, asta inseamna acasa. Este o noua sansa de a indrepta lucrurile. Este ceea ce meriti si ai meritat dintotdeauna.

In acest fel, persoanele codependente ajung, de obicei, sa se angajeze exact in genul de relatii pe care au jurat sa nu le accepte niciodata, sau sa recreeze contexte menite sa reproduca genul respectiv de relatii. Aceeasi piesa jucata de nenumarate ori, in mii si mii de variante .

L-am intrebat pe John sub ce aspect crede el ca seamana Gladys cu tatal lui. Zimbi smechereste. "Amindoi isi taie unghiile de la picioare deasupra toaletei."

"Crezi ca poti sapa ceva mai adinc?"    

Redeveni serios. "Adica, va referiti la lucrurile mai putin vizibile - la faptul ca amindoi sint suciti si vesnic nemultumiti? Ei bine, Gladys tine casa ca o oglinda. Chiar ca o oglinda. Fiecare perna e la fel de umflata, fiecare bucatica de jaluzea e stearsa de praf, fiecare flecustet e mereu in acelasi loc. Tata era la fel in ceea ce priveste chestiunile spirituale. Si daca ma gindesc bine, si in alte privinte. Totul trebuia sa fie exact. Nu m-am gindit niciodata la asta pina acum. Dincolo de diferentele fizice evidente, sint o multime de lucruri care-i apropie."



"Gladys, seamana John cu tatal tau?"

"Amindoi sint inchisi in ei insisi, amindoi distanti. Nici unul n-are timp pentru mine, nici unul nu ma vede cu adevarat. Sunt o matura un robot de bucatarie fara suflet. Pentru amindoi."

Nevoia de a recrea contextul familial originar si, pe cit posibil, de a indrepta post factum situatia de atunci este coplesitoare, indescriptibil de puternica la persoanele codependente. Chiar si atunci cind partenerul nu are cu adevarat caracteristicile recurente (de pilda, John o asculta in realitate, doar Gladys isi imagina ca n-o asculta), el este perceput ca atare pentru a alcatui imaginea dorita. Aceasta este teribila capcana in care cade codependentul: Daca reusesc sa fiu partenerul ideal, atunci pot sa-l fac mai bun si pe tovarasul meu de viata. Astfel imi pot implini acea fantezie din copilarie care spunea ca, daca as fi un copil perfect, as putea cumva sa indrept lucrurile din familia mea.

Nu pentru a-l necaji pe pacient, ci pentru a-l face sa gindeasca, putem pune urmatoarea intrebare: "De fapt, cu cine te-ai casatorit - cu mama sau cu tata?" Cind isi aleg un partener de viata, multi oameni aleg pe cineva care seamana intr-un fel cu mama sau cu tatal lor. De obicei, la maturitate, copilul codependent se casatoreste cu o persoana care il ajuta intr-un fel sa recreeze un anumit tip de legatura afectiva cu parintele de sex opus. Astfel a procedat Gladys Jordan. Dar poate fi vorba si despre parintele de acelasi sex. Un barbat se poate casatori cu o femeie care il ajuta cumva sa recreeze relatia afectiva din trecut cu tatal lui. Si asa a facut John Jordan.

Ceea ce stii deja despre nevoia persoanei codependente de a recrea trecutul iti va arata de ce sotilor Jordan le-a fost atit de greu sa vada solutia pentru care au venit la noi. Acea nevoie de a recrea familia in care au crescut le-a intunecat perspectiva. Umbrele trecutului venisera acolo pentru ca fusesera chemate.

Trebuia sa ne ocupam de trecutul lor - sa-l reparam, daca vreti - inainte de a trece la exorcizarea fantomelor.

De aceea i-am condus pas cu pas, incereind sa-i facem sa realizeze adevarata incarcatura a trecutului lor, sa-i lasam sa-si epuizeze sentimentele de minie legate de ceea ce facuse trecutul din ei, si apoi sa-si consume regretele pentru ceea ce pierdusera. Vindecarea a venit apoi de la sine, rod al acestui proces de curatire interioara.

Acum poti vedea de ce trecutul influenteaza in mod decisiv prezentul. Fiecare om este produsul istoriei sale personale. Ca de obicei, persoana codependenta impinge acest lucru dincolo de orice limita.

Avertisment

In sfirsit, am reusit! L-am ajutat pe tata sa se dezbare de bautura. Merge la intilnirile Alcoolicilor Anonimi si se simte destul de bine acum dar, ce-i asta? Familia lui pare a fi trecut printr-un razboi. Mama e nervoasa si la capatul puterilor. Copiii sint dusmanosi, suspiciosi, surmenati. La sase luni dupa ce tatal s-a vindecat, mama nu mai suporta si pleaca de acasa.

N-ar fi trebuit sa se sfirseasca asa!

Am dat aici exemplul tatalui alcoolic. Dar la fel de bine poate fi vorba despre mama. Am vorbit despre alcool, insa poate fi orice alt tip de dependenta - stupefiante, cheltuieli excesive ori munca, intreaga gama. Detaliile conteaza mai putin; pe noi ne intereseaza cauzele si efectele.    

In timpul terapiei avertizam cuplurile ca, primul an in care alcoolicul renunta la viciul lui, este ingrozitor. La trei-noua luni dupa ce tatal sau alt membru al familiei inceteaza sa mai bea, toata familia se trezeste asaltata de crize. Euforia atingerii scopului principal - vindecarea tatalui - este umbrita de frictiunile zilnice.

Dar daca familia se tine tare, raminind unita de-a lungul acelui prim an furtunos, vindecarea va parea miraculoasa. Minunata. Si iata de ce.

In momentul in care specialistii au identificat si au inceput sa trateze codependenta, ei s-au preocupat exclusiv de tata. Dependenta tatalui de alcool a cauzat codependenta familiei. Actualmente, vedem ca ea este atit cauza, cit si efect; ou si gaina in acelasi timp.

Am vazut ca mama si tatal nu s-au ales unul pe celalalt din intimplare. De la bun inceput, mama aduce ca zestre in casnicie un anumit grad de codependenta. In subconstient, mama are nevoie de dependenta tatalui tot asa cum el are nevoie de bautura. Pentru a complica si mai mult lucrurile, si el are nevoie de codependenta ei. Vindecarea tatalui rupe echilibrul fragil al codependentelor inlantuite.

Alcoolul, depresia mamei, acestia si alti factori, reprezinta simptomele care formeaza primul nivel al reprezentarii noastre, al tortului cu patru foi. Daca dam deoparte aceasta foaie, se arata vederii cea de-a doua. Relatiile. Familia nu mai poate da vina numai pe simptome si nu mai poate fi distrasa de preocuparile de suprafata. Nu-i de mirare ca izbucneste criza. Acum, membrii familiei trebuie sa-si reconsidere relatiile dintre ei, sa se confrunte direct.

O data ce relatiile sint restabilite, daca ei se straduiesc cu rabdare si sirguinta, urmeaza vindecarea. O reprezentare adecvata ar fi o patura facuta din petice. Toate acele ramasite desperecheate, unele ramase din haine vechi, altele taiate din cirpe, alcatuiesc un adevarat haos. Apoi croitoreasa isi incepe lucrul, adunind bucatica cu bucatica, aranjindu-le si punindu-le la locul potrivit. Ia nastere un model armonios si frumos, dar iti trebuie o groaza de timp si de munca.

Obsesiile ce revin sint ciclice. Aceleasi greseli se repeta iar si iar. Aceleasi lucruri se intimpla din nou. Intr-adevar, viata persoanei codependente evolueaza de-a lungul unor cicluri imposibil de controlat, dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate