Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Testament - comentariu schematic


Testament - comentariu schematic




Testament-comentariu schematic

Introducere: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanti promotori ai modernismului romanesc, a dat nastere unei bogatii literare, alcatuita nu numai din volume de poezie, ci si din opere epice precum : « Icoane de lemn », « Cimitirul Buna-Vestire «  etc, sau dramatice : »Seringa », « La Comisariat »etc. Indelung contestat de unii care vedeau in limbajul sau un model decadent, si aparat de altii care incadrau acest limbaj in categoria estetica a uratului, Arghezi a dat dovada de mult pragmatism, stiind sa . ..indiferent de perioada istorica traita.

Cuprins :




Aparut in anul 1927, volumul « Cuvinte potrivite » debuteaza cu poezia : » Testament »→caracter pragmatic, opera definitorie pentru conceptia despre misiunea poetului si natura poeziei.

Titlul :     Termenul de testament se refera aici nu la o mostenire materiala proprie, ci la una spirituala, mai exact la totalitatea operelor pe care autorul le lasa drept mostenire urmasilor sai.

- Poezia « Testament » este alcatuita din cinci strofe de intindere inegala, cu rima imperecheata si cu masura versului de unsprezece silabe.

Strofa I - sintetizeaza temele principale ale poeziei : succesiunea generatiilor, truda indelungata a creatorului, importanta operei pentru urmasi.

- exprimarea la persoana a II-a «  Nu-ti voi lasa(  . ) » este utilizata de catre poet pentru a se adresa in mod direct fiecarui posibil cititor al sau.

- opera literara este vazuta de poet nu doar ca o punte intre trecut, prezent si viitor : « in seara razvratita care vine, de la strabunii mei pana la tine », ci si ca o oglinda a greutatilor pe care predecesorii sai le-au avut de suferit : »prin rapi si gropi adanci, suite de batranii mei pe branci ». →Poetul nu se vrea decat un liant intre trecut (predecesori), si viitor ( fiul sau, umanitate).

- Tudor Arghezi vede in opera sa doar o etapa in calea desavarsirii omului, in dorinta acestuia din urma de perfectionare: “cartea mea-i, fiule, o treapta” 

Strofa II : -exprimarea ramane una directa, dovada stand utilizarea verbelor la modul imperative: “asaz-o”.

- poetul doreste ca aceasta mostenire nestamata, “cartea”, sa fie asezata precum o Biblie, la capul urmasilor sai, intrucat aceasta sta marturie a trecutului-“ ea e hrisovul (denota valoarea) vostru (adresarea spre urmasi in general) cel dintai”

- Ideea legaturii poetului cu posteritatea este exprimata in metafora osemintelor „varsate' in sufletul acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.→ G. Calinescu surprindea in “Istoria literaturii romane( . )” imaginea de osoar, de cimitir zugravita de T.Arghezi.

Strofa III  - apar primele elemente creatoare ale esteticii uratului : » facui din zdrente muguri si coroane ». T. Arghezi nu isi ascunde originea sa rurala, argumentandu-si limbajul tocmai prin influenta pe care vocabularul taranimii a avut-o asupra sa : « din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite, eu am ivit cuvinte potrivite «. 

- sapa, unalta cu care taranul modeleaza pamantul pentru a rodi se transforma in condei, obiect cu care stramosii au modelat o cultura nationala. Totodata, brazda de care taranul se ajuta atat de des, cunoaste o metamorfozare simbolica in calimara, in izvor pentru inspiratia creatoare.

- metafora: „Sudoarea muncii sutelor de ani' cumuleaza sirul de opintiri existentiale ale strabunilor-tarani, avand drept consecinta aparitia unor generatii de intelectuali, generatie din care si poetul face parte.



Strofa IV poezia, arta in general, are puterea miraculoasa de a vindeca pe creator de orice rau produs de societate: “ Veninul strans l-am preschimbat in miere, lasand intreaga dulcea lui putere”

- utilizarea frecventa a verbelor la perfetul compus denota prezentarea unor actiuni de scurta durata ce au rolul de a dinamiza actiunea poeziei (am luat, am pus etc).

- antiteza tematica a 2 verbe, respectiv «a imbia » si « a injura », reliefeaza capacitatea poetului de promova in poezie atat imagini profunde si calde, cat si unele urate, degreadante.

- se pune accent pe respectul pe care poetul il poarta celor trecuti in nefiinta : «  am luat cenusa mortilor din vatra, si am facut-o Dumnezeu de piatra ». →Imaginea aceasta de confundare a omului cu Divinitatea aminteste de versurile eminesciene din Luceafarul : Si era una la parinti si mandra-n toate cele, precum fecioara intre sfinti, si luna intre stele ».

Strofa V : - primele versuri evidentiaza atat rolul purificator al poziei in genere,

“ durerea noastra surda si amara, o gramadii pe-o singura vioara” care incanta dar si pedepseste cu asprime pe cei cu poarta vina: “pe care ascultand-o a jucat, stapanul, ca un tap injunghiat”( se remarca aici termenul dur folosit in comparatie!)

- ca si in cazul strofelor III si IV, poetul utilizeaza termeni nepoetici precum: bube, mucegaiuri, negi etc. Scopul este acela de a demonstra ca in fapt nu exista cuvinte “urate”, ci ca toata cuvintele pot deveni “frumoase” daca artistul stie cum sa le foloseasca, sa le puna in valoare-« din bube, mucegaiuri si noroi . . . »→ Se cristalizeaza astfel conceptia argheziana conform careia atat limbajul cochet al paturilor superioare, cat si cel vulgar al paturii inferioare au valoare poetica.

- Poezia, in definitie argheziana, e concomitent, pedeapsa si iertare, trecut si viitor, robie si putere, origine joasa si imperiu aristocrat.

Strofa VI : - finalul operei ofera cititorului o definitie a poeziei, vazuta ca o imbinare a spontaneitatii cu profunzimea, a inspiratiei de moment cu efortul creator: « slova de foc si slova faurita, imparechiate-n carte se marita ».

- acesta combinatie reusita este comparata de autor intr-un limbaj veritabil tehnic : « ca fierul cald imbratisat in cleste ».

- versul « Robul a scris-o, Domnul o citeste », poate da nastere unei polemici, cititorul neavand la prima citire siguranta daca Domnul are un sens pur Biblic, referindu-se la ofranda (« cartea ») pe care poetul o face Divinitatii, sau daca termenul se refera la cei care ii vor citi opera in viitor. → dar cum Dumnezeu cunoaste totul pe acest pamant, versurile de final par sa lamureasca chiar si pe cel mai suspicios critic: « far-a a cunoaste ca-n adancul ei zace mania bunilor mei ».








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate