Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Coordonatele liricii religioase argheziene


Coordonatele liricii religioase argheziene




Coordonatele liricii religioase argheziene

Universul poetic arghezian cuprinde tot ceea ce framanta dintotdeauna conditia umana. Locul lui Argezi in lirica romaneasca este intre trditie si inovatie. În creatia argheziana multi termeni sunt luati din domeniul biblic, religios, fara ca prin asta sa devina poezie religioasa ca a lui Paul Caudel.

Arghezi este o personalitate proteica, un creator proteic, adica nestatornic, care se schimba. El se schimba mereu, cu fiecare volum care-i apare, ramanand identic cu sine insusi. Pentru poet, versul a reprezentat cristalizarea geometrica a poeziei, deci versurile erau realitati de tehnica proteica. Poezia, insa, a repzentat pentru Arghezi miez sufletesc, o stare, un gand, care se actualizeaza prin intermediul versurilor. Arghezi este poetul la care o idee naste sute altele.

In conceptia argheziana poezia trebuie sa fie grea de sensuri, sa exprime sentimente puternice, dar din punct de vedere tehnic sa respecte modalitatea traditionala: rima, ritm. Calitatea de poet inseamna pentru el imbinarea dintre har si mestesug. Poezia poeziei, care este o tema universala, inseamna pentru Arghezi arta poetica, crez artistic, profesiune de credinta.




Poetul se dovedeste nehotarat decenii in sir, tiranizat de intrebari care ravasesc meditatiile pe tema existentei omenesti si a sensurilor ei, de zbuciumul cautarilor, de o infrigurata sete de absolut.

Drama absolutului il stapaneste aproape toata viata, atingand culmi in a doua etapa a creatiei literare, in anii de dupa primul razboi mondial, in care apar cei zece psalmi si alte numeroase poezii.

Drama cautarilor lui Arghezi este lupta dintre credinta si tagada. Poetul se dovedeste a fi nu numai un poet al credintei, ci si al negasirii existentei divine. Poetul nu renunta nicidecum la viata pamanteasca. Frica de moarte, parasirea vietii il determina sa aiba deseori rezerve fata de o existenta viitoare, il face sa aiba indoieli fata de o alta ordine, cereasca, in afara celei pamantesti.

Un loc important in liraca argheziana il ocupa poezia de inspiratie religioasa. Întrebarea fundamentala pe care Arghezi si-o pune de-a lungul intregii sale existente este „Cum traim?”. De la debuturi si pana la finele vietii, poetul incearca sa gaseasca raspuns acestei intrebari. Personalitatea lui Arghezi poate fi incadrata intre ideal si real.

Ideea dumnezeirii este profund patrunsa in constiinta poetului. Uneori i se pare ca dumnnezeirea exista, iar alteori se indoieste profund, total, dorind implinirea idealului suprem „Vreau sa te pipai si sa urlu <<Este>>”. Groaza neantului din poezia „Dahovniceasca”, splendida ilustrare a capacitatilor artistice ale poetului, ia locul multor indoieli din „Psalmi” si al descurajarii din „Intre doua nopti”.

Mai tarziu, poetul considera ca forta divina patrunde in tot ce ne inconjoara, in viata, dar si in vietuitoarele si ierburile pamantului. Dumnezeu e parca aproape de poet, stau impreuna la sfat, e imprejurul sau si in ograda vecinului, fapt care ii aduce o alinare, o atenuare a zbuciumului sau launtric.

Primul volum de versuri al lui Arghezi a fost „Cuvinte potrivite” in urma caruia a fost apreciat ca „cel mai mare poet roman de la Eminescu incoace”, apoi, impunandu-se ca un mare talent in domeniul literaturii romane, publicand diferite volume de versuri si proza.

Astfel, volumul „Icoane de lemn” reprezinta o satira violenta a ipocriziilor religioase, strabatuta de neliniste mistica in „ Poarta neagra” este prezentata o bolgie infernala a vietii zguduite de omenesc „ Florile de mucegai” reprezinta creatii artistice in care hotii si delincventii sunt priviti cu intelegere si omenie de catre poet, fata de care Arghezi isi arata compasiunea, o lume bolnava, de infern social; in „Cartea cu jucarii” gasim acele povesti miraculoase, acel basm al copilariei si al dragostei materne. Ca volume de versuri mai putem mentiona „Tablete din Tara lui Kuty”, „Ochii Maicii Domnului” in care patrundem in lumea pustniciei; „Carticica de seara”, „Cimitirul Buna-Vestire”, „Hore”. Mai tarziu apar    volume ca: „Stihuri pestrite”, „Tablete de cronicar”, „Frunze” etc.

Prin „Psalmi”, Arghezi se dovedeste un spirit zbuciumat, care mereu dramatizeaza si care mereu pune setea de absolut sub semnul „a fi sau a nu fi”, razboindu-se toata viata intre certitudine si incertitudine. Aparentul dialog cu Dumnezeu este defapt un monolog, Arghezi zbatandu-se intre concret si absolut. Daca la Eminescu Luceafarul gaseste un Demiurg – Constiinta universala in cer, unde si ramane Geniul sau, Arghezi isi doreste Dumnezeul sau pe Pamant. Divinitatea cu care poetul intra in relatie cu „Psalmii” capata, din punct de vedere simbolic, o investitura multipla.

Pe o directie, divinitatea este echivalenta cu idealitatea etica morala. In acest sens, Dumnezeu reprezinta o calauza in hatisul existentei. Echivalente ale divinitatii se regasesc intr-o tripla ipostaza: de ordin moral, al artei si al demersului cognitiv. Divinitatea e un simbol al perfectiunii. În evolutia spiritului uman, divinitatea reprezinta o plasmuire a mintii omenesti in care omenirea a concentrat dintotdeauna totul.

In unii psalmi credinta este totala, deplina. Devotamentul merge ca purtator al divinitatii.

În psalmul „Sunt vinovat” ofera imaginea opusa, absenta smereniei. Aici poetul se actualizeaza in ipostaza demonica, luciferica, ce-i marcheaza existenta prin tot ce e violent, dur, aspru.

Aceasta latura a psalmilor exprima gustul pentru primejdie, pentru bucuria infrangerii obstacolelor, nevoia luptei. Arghezi e prin sine un poet razvratit, un poet al marilor elanuri si al marilor elegii, care nu se poate multumi cu un accept al unui semn modest din partea divinitatii.

George Calinescu aprecia, referitor la pendularea poetului intre credinta si tagada, ca „pe Arghezi il tenteaza o opozitie a cerului cu Pamantul, simte atractia spre impuls, spre celest, dar in acelasi timp si o atrctie a teluricului.”

Versurile care echivaleaza divinitatea cu idealul de frumos, de perfectiune sublima reprezinta drama argheziana a cautarii divinitatii. Aceasta drama se naste si din incercarea zadarnica a poetului de a dobandi dovada existentei. Credinta reprezintael relatia dintre sine si divinitate.O alta imagine simbolica a divinitaii e aceea a cunoasterii esentelor, a patrunderii in adancime.





Revenind mai tarziu la problema psalmilor, Arghezi nu va da o solutie in sensul alternativei initiale intre „a fi si a nu fi”, ci in sensul renuntarii la cautare.

Totusi, chiar si in ultimii psalmi poetul exprima temperat, linistit tristetea unei revelatii supreme, tristete, provocata si de sentimentul mortii.

Arghezi incearca sa se apropie de Dumnezeu prin negatie, osciland asadar intre credinta si tagada. În acest sens „Psalmii” arghezieni sunt conceputi sub forma unor dialoguri imaginare cu Dumnezeu, fie cu speranta, fie cu deznadejde cu scopul de a se convinge prin dovezi concrete de existenta abstracta a fortei supreme. În general, in aceste poezii religioase, Arghezi creeaza un raport direct al omului cu divinitatea, percepandu-l pe Dumnezeu in cele mai surprinzatoare ipostaze.

Sursele de inspiratie ale lui Arghezi in scrierea Psalmilor sai au fost cuprinsi in „Psaltirea” lui David.

Arghezi l-a cautat pe Dumnezeu in aer, dar aerul n-a raspuns; in pamant, dar nici acesta n-a raspuns, nu au raspuns nici piatra muntelui, nici izvoarele lui.

Astfel, in poezia „Intre doua nopti”, poetul constata in mod simbolic, conditia tragica a existentei, nevoia de atitudine a cautarilor in interior si negasita. Faptul ca Dumnezeu nu i se arata, nu-i da nici un semn ca dovada ca exista umplu sufletul poetului de mahnire, poezia „Intre doua nopti” reprezentand in acest context o alegorie transformata in cautarea divinitatii.

Poezia exprima nevoie de a deslusi un sens in sine sau in transcendent. Totodata, versurile surprind drama cautarilor lui Arghezi, indoiala sa prin lupta dintre credinta si tagada, dintre recunosterea existentei unei Dumenezeu abstract, cu chip uman, asa cum e poriectat in constiinta poetului, si, paralel, contestarea acestei forte supranaturale. Este deci proiectata ideea dumnezeirii, adanc patrunsa in constiinta poetului. Prin aceasta poezie Arghezi ramane un poet alcredintei, apreciind ca unicul sprijin spiritual in aceasta existenta este Dumnezeu, care nu poate fi cunoscut de catre om. El este numai un gand, o amintire, o conceptie, poetul indoindu-se de existenta lui. Este evidentiata in aceste versuri ideea neputintei ratiunii de a traversa absolutul, sugerata prin imaginea pamantului asvartit din groapa, singurul rezultat al trudei. Altfel spus, mintea care cugeta se intuneca in loc sa se lumineze:

„Am aruncat pamantul din groapa pe fereastra.

Pamantul era negru; perdeaua lui albastra.

S-a ridicat la geamuri pamantul pana sus.

Cat lumea-i era piscul, si-n pisc plangea Isus.”

Cel care-l cauta pe Dumnezeu are impresia ca mintea se frange cand se incumeta sa se masoare cu Tatal:

„Sapand s-a rupt lopata. Cel ce-o stirbise, iata-l

Cu moastele-i de piatra, fusese insusi Tatal.”

Curba deznadejdii se opreste astfel aici pentru ca n-are unde sa mai urce, ceea ce face din aceste versuri o poezie a acceptarii prabusirii, poezia impacarii cu uratul. Poetul se intoarce la locul de plecare, sfarsit, dornic de liniste:

„ Si am voit atuncea sa sui si-n pisc sa fiu

O stea era pe ceruri. În cer era tarziu.”

La Arghezi intalnim durerea spontana, inclinata spre spovedanie a „Psalmilor” si din poaeza „Duhovniceasca”, in care superstitia si naivitatea credintei sunt redate cu nuante de stil biblic.

În poezia „Duhovniceasca” se simte materializarea si acceptia panteista ( conceptia filozofica de a identifica divinitatea cu intreaga natura) a Divinitatii. Dumnezeu e alaturi de noi, e in vegetal si in animal, ca si in spiritul uman. Prin misterioasa forta eterna, viata e multipla, libera si sacra, se desfasoara intr-un mare circuit si de aceea in conceptia argheziana Dumnezeu participa la viata umana.

„Ce noapte geroasa, ce noapte grea!

A batut in fundul lumii cineva.”

Cadrul poeziei este restrans, parand sa fie o imagine de sfarsit de lume, deoarece „Toti au murit de tot”. Totul s-a topit parca, sentimentul care plutest fiind unul de naucire, de incertitudine. Teama de moarte conduce poetul la disperare, pentru ca procesul de dezagregare este lent, moartea fiind dusa pana in regnul mineral:

„Au murit si numarul din poarta



Si clopotul si lacatul si cheia.”

Moartea ii provoaca poetului tristete, spaima si tocmai aceasta frica de moarte, parasirea vietii il determina pe Arghezi sa-si manifeste rezerva fata de o existenta viitoare. Moartea insasi fiind o trecere in alta existenta, iar Dumnezeu reprezinta o calauza in hatisul existentei.

Arghezi ramane poetul care s-a preocupat permanent de problematica filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu, dar si al „ florilor de mucegai” si al „cuvintelor potrivite”

Tudor Arghezi a fost socotit drept cel mai mare poet roman de la Eminescu incoace, fiind un mare creator de limba. El foloseste un mare numar de cuvinte, din toate sectoarele limbii nationale, carora le da sensuri noi, sensuri grele. Cele mai multe cuvinte argheziene isi au originea in „graiul lor cu-ndemnuri pentru vite” al stramosilor poetului. Astfel, mai „peste tot in creatia sa se intalnesc formele „graniti”, „palmi”, „parete”, „trasare”, „sacure”, „pareche” etc. Poetul foloseste cuvantul dur, adeseori colturos, plin de expresivitate, de o mare forta de plasticizare. Arghezi recurge la putine arhaisme, dar cu o larga arie de raspandire: slova, stihuri, hrisov, ceaslov. Un rol insemnat il au cuvintele religioase, folosite pentru continutul lor filozofic-religios.

Apar cuvinte ce denumesc fiinte divinesau obiecte si actiuni ce tin de ritualul religios. Cruce, matanii, rugaciune, a pogori, pre,ceruri. În opera lui Arghezi se descopera o lume poetica alcatuita din mari contraste, din ciudate imperecheri: tepos si fraged, aspru si gingas, amar si dulce. Tudor Arghezi ramane un adevarat artist al cuvantului:

„Facui din zdrente muguri si coroane.

Vecinul strans l-am preschimbat in miere,

Lasand intreaga dulcea lui putere.

Am luat ocara si torcand usure

Am pus-o cand sa-mvie, cand sa-njure.

Din bube, mucegaiuri si noroi

Iscat-au frumuseti si preturi noi.”

Un loc special in poezia argheziana il ocupa expresiile care tin de poezia „boabei si faramei”, de viata intima, de universul marunt evocat de poet. In lexicul arghezian figureaza un numar important de cuvinte ce denumesc elementele cosmice, reflex al viziunii sale poetice: cerul, noaptea, luna, stelele, norii, azurul, lumina.

Arghezi se distinge prin continutul nou, prin semnificatiile noi pe care le confera cuvintelor. Caracterul simbolic constituie una din trasaturile fundamentale ale limbajului poetic arghezian. Expresiile au , in mare lor majoritate, caracter figurat, crescand astfel forta lor de sugestie. Prin epitetele rare, Arghezi stabileste noi relatii intre lucruri, pentru prima data sugerate in cadrul limbii noastre. Poetul gandeste metaforic, unele metafore referindu-se la latura exterioara a lucrurilor devenind in acest fel plasticizante:

„Iata,iarna vine alba,

Sunand turturii din salba,

În odajdii si stihare,

A venit mangaietoare.”

Poetul foloseste deci un mod nou de asociere a cuvintelor. Arghezi sparge si formele vechi ale topicii romane.

Opera lui Arghezi are un profund carcater national si popular, scrisa in cea mai autentica limba romaneasca, neputandu-se inscie in sfera de actiune a vreunui curent literar contemporan. Poetul ramane credincios sie insusi, fapt pentru care a devenit un poet de certa valoare universala, putand fi considerat un poet modern in filiera lui Baudelaire si Mallarme.

Opera argheziana a fost tradusa in multe limbi de circulatie universala, putand fi comparata ca valoare cu cea a lui Gareia Lorca, Claudel, Rilke, Eliot etc.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate