Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Caracterizarea personajului Nita Ghitescu


Caracterizarea personajului Nita Ghitescu




Caracterizarea unui personaj

Varianta 15

Partea a III-a

Caracterizarea personajului Nita Ghitescu din fragmentul dat la partea I: Triumful talentului de I.L. Caragiale.




Exemplu de raspuns:

1. Stabilirea tipului de personaj si a mijloacelor/ procedeelor de portretizare:

• directe - de catre naratorul-personaj, de catre alt personaj;

• indirecte - carac­terizare desprinsa din ganduri, fapte, atitudini, comporta­ment, din relatiile cu celelalte personaje, din limbaj, din nume etc.

2. Precizarea, in textul selectat, a trei trasaturi ale personajului si a semnificatiei acestora.

3. Ilustrarea trasaturilor, prin raportarea la text

4. Precizarea relatiilor dintre personajul indicat prin cerinta si alt personaj din text

5. Formularea unei concluzii despre personaj

Selectat din schita Triumful talentului, scrisa de I.L. Caragiale, fragmentul dat are ca tema incercarea tanarului Nita Ghitescu de a-si pune in valoare talentul de a scrie frumos.

Nita Ghitescu este personajul principal al textului, deoarece intreaga actiune se concentreaza in jurul trasaturilor si faptelor sale.

Portretul acestuia se contureaza inca din prima fraza printr-o prezentare facuta de catre narator, care-1 descrie, raportandu-1 la camaradul sau, Ghita Nitescu. Apropierea dintre cei doi este evi­dentiata si prin jocul de cuvinte produs de alegerea unor nume cu sonoritate asemanatoare: Nita Ghitescu si Ghita Nitescu.

Prima ipostaza in care este surprins personajul este aceea de elev intr-o scoala de provincie (au fost odata-ntr-o scoala de pro­vincie doi buni camarazi), in care se remarca, nu numai in compa­ratie cu Ghita Nitescu, ci fata de toti ceilalti copii prin talentul lui la scris, de care se minuna toata lumea.

Naratorul insista asupra acestei calitati, prin cuvinte elogioase, semnificativa in acest sens fiind comparatia pe care o face intre caietul lui Nita Ghitescu si perfectiunea scrisului de tipar: puse alaturi, caietul lui ai fi zis ca este modelul de caligrafie tiparit, iar modelul de caligrafie, scris de mana.

Folosirea verbului la persoana a II-a singular accentueaza tonul admirativ, sugerand ideea ca oricine ar putea confirma aceasta afirmatie. Calitatea aceasta iesea insa mai clar in evidenta prin comparatia cu prietenul sau, care scria nu se poate mai urat.

Cea de-a doua voce, care completeaza prin acelasi procedeu al caracterizarii directe portretul personajului, ii apartine dascalului sau, caruia i se atribuie un indemn prin care ii arata calea pe care ar putea s-o urmeze in viata, tinand cont atat de darul cu care este inzestrat, cat si de neajunsurile existentei lui (e fara parinti, nu e prea destept si nici harnic nu e): va trebui sa-si castige existenta cu condeiul. increderea dascalului in reusita lui se bazeaza si pe faptul ca tanarul avea un comportament bun: cum te stiu ca n-ai purtari rele, cu vremea ai sa-naintezi.

O alta ipostaza este aceea a tanarului ajuns in capitala.

Vointa de a-si schimba soarta si simtul realitatii sunt trasaturi evidentiate prin fapte. Astfel, stiind ca fara ajutor nu va izbandi, incearca sa cunoasca multi oameni si sa-si scoata in lumina ta­lentul: A facut cunostinta ba cu unul, ba cu altul, recomandandu-si talentul. Fire optimista, nu renunta la cautari, chiar daca nu se alege din toata stradania lui decat cu complimente si dovezi de admiratiune. Ca o rasplata a rabdarii, pe neasteptate, este anuntat ca are sanse sa ocupe unul dintre cele trei posturi de copisti de la Ministerul de Interne.

Atitudinea de dupa examen dovedeste o umbra de indoiala in privinta reusitei {desi dictarea mersese cam prea iute), dar isi pastreaza, calmul: a zambit multumit de sine, increzator in pri­ceperea sa Faptul ca numele sau nu se regaseste pe lista celor admisi in momentul in care se anunta rezultatele ii provoaca insa dezamagire: Si ce frumos scrisesem, domnule! a zis Nita, mahnit Sentimentul trait de personaj este reliefat atat de exclamatie, cat si de adjectivul mahnit.

Revenirea lui Nita la starea sa optimista este sugerata in ultima parte a fragmentului: N-a trecut o saptamana si iata ca s-a publi­cat concurs pentru un post de perfect caligraf la acel ultim mi­nister Adjectivul ultim accentueaza ambitia baiatului, lasand sa se inteleaga faptul ca acesta umblase pe la toate ministerele pentru a gasi de lucru. Cuvantul dar aduce insa,in prim-plan ideea ca neprevazutul si-a facut din nou loc in viata lui Nita Ghitescu: Dar, in ajunul concursului, se-ntampla, cum se-ntampla in orice poveste intrebarea retorica sa se-ntalneasca - cu cine? si inver­siunile vechea lui cunostinta, bunul sau camarad de odinioara sugereaza parca ghinionul repetat al personajului, amplificandu-1: desi pare a fi pe drumul cel bun, intervine mereu cate ceva care il impiedica sa reuseasca.





Trasaturile lui Nita Ghitescu (statornicia in prietenie, ambitia, rabdarea, perseverenta, simtul realitatii) sunt accentuate in relatia cu celelalte personaje. inca de la inceputul textului, reiese faptul ca Nita a stiut sa fie un bun camarad. Firea sa deschisa, sociabila, se remarca si din bucuria regasirii bunului sau camarad de odinioara.

In relatia cu cei de alt statut social (cu dascalul si, mai ales, cu un domn membru din comisie) dovedeste modestie si simplitate. Comportamentul sau este politicos: apoi a inmanat-o cu mult res­pect unui domn membru.

El stie, de asemenea, sa se adapteze timpului sau, in care nu poate reusi de unul singur: a facut cunostinta ba cu unul, ba cu altul.

Desi admirat pentru talentul deosebit la scris, personajul star­neste compasiune prin ghinionul pe care il are de a nu se putea realiza, in ciuda faptului ca i se recunoaste competenta in domeniul pe care si-1 alege.

Remarca naratorului cum se-ntampla in orice poveste eviden­tiaza caracterul general-valabil al concluziei ce se poate deduce din text: realitatea cu care se confrunta deseori omul in viata dovedeste ca meritele si calitatile cuiva nu sunt intotdeauna suficiente in viata de zi cu zi.

Varianta 20

Partea a III-a

Caracterizarea personajului mos Anania din textul de la partea I: Drum la mos Anania de Mihail Sadoveanu. Exemplu de raspuns:

1. Stabilirea tipului de personaj si a mijloacelor/ procedeelor de portretizare:

- de catre naratorul-personaj, de catre alt personaj;

• indirecte - caracterizare des­prinsa din ganduri, fapte, atitudini, compor­tament, din relatiile cu celelalte perso­naje, din limbaj etc.

2. Precizarea, in textul selectat, a trei trasaturi ale personajului si a semnificatiei acestora

3. Ilustrarea trasaturilor, prin raportarea la text:

4. Precizarea relatiilor dintre personajul indicat prin cerinta si alt personaj din text

5. Formularea unei concluzii despre personaj

Selectat din povestirea Drum la mos Anania, scrisa de Mihail Sadoveanu, fragmentul dat are ca tema conturarea portretului padura­rului sensibil, inimos si devotat muncii sale.

in firul epic, apar trei personaje: padurarul, Damian Puscasul si naratorul-personaj. Implicarea naratorului in actiune este reliefata prin verbe la persoana I: pornii, mi s-aparut, aveam de mers.

Dupa cum se reflecta si in titlu, Anania este personajul principal, atentia citiorului fiind captata de atitudinea impunatoare si de comportamentul prietenos al acestuia pe tot parcursul fragmentului.

Calitatile sale sunt evidentiate atat prin mijloace de caracterizare directa, cat si prin mijloace de caracterizare indirecta. inca de la inceput, naratorul precizeaza ocupatia lui mos Anania: padurarul statului.



Chiar daca este in varsta (idee desprinsa inca din titlu prin substan­tivul mos), impune prin aspectul exterior, prezentat tot in mod direct, prin descriere: Priveam trupu-i nalt si spatos si pletele-i albe ca omatul. Mustatile-i erau albe ca si pletele. Epitetele nalt si spatos, precum si comparatiile contureaza parca tipul inteleptului legendar (aceeasi sugestie fiind dezvaluita si prin metafora din structura iesi in prag portarul cetatii). Semnificativa este apoi culoarea alba, asociata zapezii, care pune in valoare sufletul curat, neintinat de rau, al pa­durarului. Asadar, trasaturile exterioare scot in evidenta si cateva dintre trasaturile lui morale. in ciuda varstei, dovedeste profunzime si agerime intelectuala, calitati care i se citesc in privire: Obrazu-i era ras proaspat si ochii aveau o lucire vie si neagra.

In drum spre casa padurarului, Damian Puscasul, prietenul narato­rului, reflecteaza asupra altor calitati ale eroului. Dragostea pentru lo­curile in care traieste este pusa in lumina de catre acesta prin epitetul metaforic om vechi de padure care sugereaza admiratia sa privind indelunga activitate a lui Anania. Traind printre brazi, printre stanci, in locuri departate, a stiut sa protejeze padurea si a obtinut increderea celor mari in munca sa. Aceasta este semnificatia inversiunilor: bun padurar si mester vanator, insotite de enumeratie si de repetitie: Unde a fost un urs, el l-a stiut; unde-a trecut un cerb, el i-a gasit urma.

Firea calda si primitoare a batranului om de munte este dezvalu­ita atat in mod direct, din cuvintele naratorului, cat si in mod indirect, din fapte si din vorbe. Astfel, prin epitetul prietenos si prin verbe la imperfect, naratorul arata cat de bine au fost primiti intotdeauna la casa lui: ne facea un foc zdravan, ne intindea otava si lavicere si-si scula baba ca sa ne ospateze. Admiratia si dragostea pentru pazni­cul muntilor este relevata prin adjectivul pronominal posesiv, persoana I plural, din structura: Era mos Anania al nostru. forma de plural evi­dentiind caldura cu care este privit de toti cei care il cunosc.

Ospitalitatea ce-1 caracterizeaza transpare si in mod indirect din atitudinea lui si din vorbele cu care ii primeste: Aha! Bine-ati venit!

Dialogul dintre cei trei este elocvent in privinta devotamentului eroului pentru munca sa si a dragostei pentru vietatile padurii. Batranul Anania este o fire sensibila, simte pulsul padurii, se bucura de frumu­setile ei si traieste in consonanta cu aceasta. Ultima replica a padu­rarului contureaza tocmai relatia armonioasa cu universul tainic al inaltimilor: luna-i plina si padurea tace. Iaca asa ies noptile s-ascult. Avem si noi bucuriile noastre cand invie si se incheie codrul, da, iarna-i cu neliniste, cu mare singuratate Compararea salbaticiunilor plapande cu niste frati demonstreaza sensibilitatea lui, vizibila si din felul lui de a vorbi.

Anii adunati in argintul tamplelor ii dau calm si echilibru, dar, ca orice om, traieste regretul trecerii timpului si mediteaza cu nostalgie asupra imbatranirii fiintei in raport cu eternitatea naturii: Ia si noi ne petrecem vremea noastra si scadem si imbatranim, iar muntele creste! il suim tot mai greu Padurea-i tot tanara.

Toate calitatile lui mos Anania (ospitalitatea, sensibilitatea, dra­gostea pentru padure si pentru „locuitorii' ei pasnici) sunt accentuate in relatia cu cei doi calatori. Modul in care ii primeste tarziu in noapte demonstreaza ca acestia ii sunt prieteni vechi si ca se bucura de venirea lor.

Placerea de a vorbi despre imparatia tacerii in care vietuieste se desprinde si din invitatia pe care i-o face naratorului de a iesi oleaca pe-afara. Graind domol, patrunde parca nu numai tainele pamantului, ci si pe ale cosmosului {luna-i plina si padurea tace) si uita de sine, contopindu-se cu singuratatea departarilor. „Mutenia' interlocutorului nu este decat un semn de admiratie pentru „pastorul' cel intelept si sensibil al tinutului de basm pe care il stapaneste.

Departarile tainice par desprinse dintr-o poveste. Pazita de muntii cei inalti, casa lui mos Anania ofera siguranta: Mi s-a parut ca ajung la o cetate de piatra. Descrierea locurilor prin intermediul unor meta­fore creeaza impresia unui spatiu sacru, impunator prin stralucirea omatului imaculat: in lumina zapezii, o casuta abia se zarea. Aparitia unei fiinte asemanatoare celor din basm (Un latrat iute incepu sa sune dupa o usa: parca era cateaua din poveste, cu dinti de fier si cu masele de otel.) intensifica impresia de patrundere intr-un spatiu plasat la granita dintre real si imaginar.

Intr-un asemenea tinut, batranul intruchipeaza imaginea unui per­sonaj legendar. Sensibil, prietenos, priceput si traitor in singuratate, mos Anania este tipul padurarului devotat, stapan al inaltimilor pe care a stiut dintotdeauna sa le fereasca de rautatile oamenilor.








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate