Piata produselor agroalimentare

Piata produselor agroalimentare

Pietele agricole au jucat de-a lungul vremurilor un rol esential in aparitia si dezvoltarea oraselor, indeplinind atat o functie sociala, cat si una economica. Rolul economic al pietelor consta in folosirea lor ca loc de tranzactionare a marfurilor, ca sistem de referinta al relatiilor dintre cerere si oferta, ca mijloc de reglare a schimburilor dintre operatorii filierelor si pe ansamblul sistemului agroalimentar etc. Rolul social al pietelor consta in aportul acestora la dezvoltarea economica a localitatilor in care sunt amplasate, prin dezvoltarea infrastructurii si sistemului logistic, prin crearea de locuri de munca si constituirea unor puncte nodale de atractie comerciala a cumparatorilor din localitatile din apropiere.

Piata este locul de intalnire, mai mult sau mai putin abstract, al cererii cu oferta pentru un produs determinat. Pietele difera in functie de organizarea materiala a acestora, numarul si natura socio-economica a operatorilor, stadiul la care se efectueaza tranzactiile etc.

Uzual, conceptul de piata este interpretat ca:

locul unde vanzatorii si cumparatorii se intalnesc cu scopul de a schimba marfuri; primii pentru a si maximiza profitul, ceilaltii pentru a maximiza satisfactia;

spatiul in care se desfasoara un sistem complex de activitati economice specifice relatiilor de schimb;

forma moderna de organizare a schimburilor, in anumite conditii de

spatiu si timp;

locul de intalnire si confruntare intre cererea si oferta de bun u ri

economice, sub diversitatea formelor lor de manifestare, inclusiv intre dorintele vanzatorilor si cele ale cumparatorilor;

sistem de relatii concurentiale intre vanzatori si cumparatori bazat pe mecanismul preturilor;

ansamblu deciziilor adoptate de cumparator (ce si cat sa cumpere in raport de pret), de producatori (ce, cat si pentru care produse), de posesorii de capital (cat si in ce directie sa investesca si de posesorii factorului munca (ce, cat si pentru cine sa munceasca

In economiile contemporane si cele ale viitorului, “piata este si va ramane institutia centrala in jurul careia graviteaza intreaga viata economica. Aparuta cu mult timp in urma, odata cu economia de schimb, ca un fragil canal de comunicare intre productie si consum, intre prod ucatori specializati, autonomi si consumatori independenti, aceasta a evoluat enorm de-a lungul timpului, devenind o realitate din ce in ce mai complexa“[1]

Definita printr-o diversitate de formulari, piata este considerata o latura indestructibila a vietii economico-sociale, caracterizata prin intalnirea si/sau confruntarea “intre cerere si oferta de diferite bunuri, indiferent de locul unde acestea se desfasoara in scopul de a se realiza schimburi la preturi stabilite prin negociere”[2].

Aceasta desemneaza un sistem de relatii de vanzare-cumparare intre partile contractante ce sunt, pe de o parte, unite prin legaturi de interdependenta, iar pe de alta parte, se afla in raporturi de opozitie, fiecare urmarindu-si propriul sau interes[3]. Partile contractante sunt ofertanti de bunuri materiale si servicii si solicitantii acestora, consumatorii, fiecare constituindu-se intr-un centru de decizie, dar care, in acelasi timp sunt legate printr-o solidaritate functionala, manifestata pe fondul propriilor interese economice. In conceptia lui Alvin Toffler, “piata propriu-zisa nu este altceva decat o retea de schimb, un tablou de comanda prin intermediul caruia bunurile si serviciile asemenea mesajelor sunt dirijate catre destinatia adecvata

Pe piata unei anumite zone teritoriale actioneaza un numar insemnat de intreprinderi, care ofera consumatorilor bunuri economice. Ansamblul relati ilor cerere-oferta determinate de prezenta tuturor intreprinderilor si a bunurilor economice pe care le ofera si a tuturor cumparatorilor, definesc continutul pietei totale a zonei teritoriale, cunoscuta si sub denumirea de piata nationala

1 Tipologia pietelor agroalimentare

In literatura de specialitate exista numeroase clasificari ale pietelor agricole si alimentare. Unii autori propun clasificarea pietelor in functie de veriga circuitului de distributie in care se afla produsul tranzactionat, astfel exista:

- Piete de productie. Pe aceste piete vanzatorii sunt producatorii agricoli iar cumparatorii sunt distribuitorii de gros sau detailistii care au integrata si functia de gros. Exemple de piete de productie: pietele de animale vii, pietele de productie de fructe si legume, pietele de licitatie etc.

- Piete de gros. Pe aceste piete produsele trec din starea distributiva de gros in starea distributiva de detail. Vanzatorii sunt angrosistii, iar cumparatorii sunt detailistii si colectivitatile (restaurante, cantine etc.). Exemple: piata de gros de legume si fructe din Bucuresti, piete tip cash&carry (distributie de gros cu plata cash).

- Piete de detail. Pe aceste piete produsele trec din starea distributiva de detail in consum, vanzatorii fiind detailistii si agricultorii, iar cumparatori consumatorii. Exemple: pietele taranesti din orase si localitati rurale turistice. Desi au detinut o pondere redusa in comertul cu produse agroalimentare, aceste piete au rezistat in perioada economiei de comanda. In prezent, ele se bucura de o imagine buna in randul consumatorilor datorita prospetimii produselor pe care le ofera. Ele nu sunt, insa, standardizate si organizate corespunzator, de aceea, in concurenta cu produsele europene, ofertantii prezenti de pietele taranesti nu vor putea comercializa produsele fara autorizatii si fara o inspectie calitativa a produselor.

Alti autori propun o clasificare a pietelor agroalimentare in functie de localizarea produselor tranzactionate in sistemul agroalimentar. Astfel, exista patru categorii de piete:

- pietele produselor agricole de baza, la nivelul agriculturii;

- pietele produselor industriale si alimentare, la nivelul industriei agricole si alimentare; - pietele de consum, la nivelul menajelor;

- pietele internationale, pentru fluxurile de importuri si exporturi la nivel mondial.

In cadrul filierei, exista legaturi de interdependenta ale producatorilor agricoli cu pietele din amonte, de asigurare cu resurse materiale, si cu pietele din aval, de valorificare a produselor agricole. Prima categorie de piete cunoaste o dezvoltare spectaculoasa in ultimul timp, datorita industrializarii si introducerii progresului tehnic, marfurile tranzactionate fiind: seminte din categoria elita, material seminal de la animale provenind din rase ameliorate, masini, echipamente, servicii, ingrasaminte, pesticide, furaje combinate etc.

In cadrul acesteia se disting doua segmente de piata interdependente:

piata intreprinderii, expresie a unitatii relatiilor oferta-cerere referitoare la bunurile materiale si serviciile oferite si a solicitarilor consumatorilor pentru astfel de bunuri;

piata produsului, expresie a relatiei dintre un bun economic oferit pe piata, indiferent de intreprinderea ofertanta si solicitarile consumatorului pentru acel bun economic.

Componentele corelative ale pietei (oferta si cererea) se concretizeaza intr-o mare diversitate de bunuri economice si de solicitari, nevoi, dorinte ale consumatorilor, ceea ce imprima pietei o structura eterogena. Astfel, dupa natura actelor de vanzare– cumparare, piata se divide in piata bunurilor materiale (produselor) si piata serviciilor care, la randul lor se divid in alte categorii.

Piata produselor in piata bunurilor de productie (prodfactorilor) si piata bunurilor de consum (piata satisfactorilor);

Piata serviciilor, in piata serviciilor de productie si piata serviciilor de consum.

prima divizandu-se in piata locala si piata nationala, cealalta in piata de export si piata de import.

Fig.1. Piata contemporana

La randul lor si aceste tipuri de piete se divid in alte segmente.

Dupa criteriul teritorial se disting piata interna si piata externa

Cele mai complexe raporturi de piata sunt cele dintre piata unui produs si piata celorlalte produse. Aceste raporturi pot fi de:

indiferenta caracteristica pietei produselor care se adreseaza unor nevoi diferite si care intra in consum independent unul de altul, situatie in care modificarea unui produs nu exercita nici o influenta asupra pietelor celorlalte produse (expl. piata tutunului si piata prod uselor ag roalimentare);

asociere, caracteristica pietelor prod uselor care satisfac aceleasi nevoi si intra impreuna in consum (marea majoritate a produselor agroalimentare);

substituire (de concurenta), caracteristica pietelor produselor substituibile, si care se concureaza unul pe altul (ulei de floarea soarelui, ulei de masline, cafea de diferite origini etc.).

Polarizand intreaga viata economica nationala si mondiala, piata joaca un rol esential in economie, constituind un factor de crestere economica a carei valenta se intruchipeaza in functiile sale. Din acest punct de vedere, piata exercita un sistem de functii de natura economica si sociala cum sunt:

ofera informatiile necesare agentilor economici participanti la tranzactiile care se deruleaza pe piata

coordoneaza, valideaza si orienteaza, prin sistemul de preturi, comportamentul si deciziile economice ale prestatorilor ofertei si cererii, sub aspectul utilizarii resurselor economice disponibile;

regleaza viata economica prin adaptarea reciproca a ofertei la cerere, dand cele mai consistente raspunsuri la intrebarile: ce, cat, cum si pentru cine sa se produca ?; ce, cat si cum sa se consume?;

piata functioneaza ca o forta impersonala care, in ultima instanta, regleaza viata economica nationala reliefand concordanta sau neconcordanta dintre productia naturala (oferta agregata si nevoile exprimate prin cererea agregata

verifica gradul de concordanta a ofertelor de cumparare, respectiv de vanzare, ale agentilor economici; prin intermediul ei, vanzatori si cumparatori se informeaza reciproc asupra a ce, cat, cum, la ce pret intentioneaza sa produca, sa vanda, sa cumpere si sa consume;

realizeaza legatura dintre productie si consum, sfere distincte de activitati economice, separate in timp ca urmare a diviziunii sociale a muncii, dar si corelative in procesul satisfacerii nevoilor productive si neproductive si a functionalitatii economiei nationale;

determina in conditii de concurenta si de libertate economica punctul de echilibru, prin care transmite mesaje agentilor economici pe planul alocarii rationale a resurselor rare pe diferite domenii de activitate si categorii de utilizare. In conditiile in care marimea veniturilor este mai mare decat cheltuielile efectuate, resursele economice se orienteaza spre domenii ce se dovedesc a fi mai rentabile si invers, astfel parasesc domeniul de activitate si se orienteaza spre alte domenii ce se dovedesc a fi mai atractive din punct de vedere al castigurilor. Se da astfel raspuns intrebarilor ce si cat sa se produca. Daca acelasi bun este obtinut prin metode tehnologice performante si retete de combinare a factorilor de productie prin compararea veniturilor si cheltuielilor diferitelor variante de combinate, se primeste raspuns si la intrebarea cum sa producem;

in calitate de institutie sociala, reflecta si este purtatoarea  intereselor

individuale ale cumparatorilor si consumatorilor, nefiind purtatoarea intereselor sociale sau comune si nu rezolva probleme cum sunt protectia mediului si a categoriilor sociale defavorizate, facand necesara conlucrarea piata - stat.

Amplificarea rolului si semnificatiei pietei, a functiilor sale scot in evidenta importanta perfectionarii relatiei dintre intreprindere si piata, relatie care constituie obiectul cercetarilor de marketing. Si aceasta deoarece, in conditiile contemporane, marketingul constituie un neofactor de productie de a carui utilizare creatoare depinde succesul in afaceri al firmei, in contextul in care si piata se afirma tot mai mult ca un factor de crestere economica

2 Caracteristicile pietelor agroalimentare

Pietele agricole au particularitati ce tin de specificul concurentei, cerintele consumatorului, gradul de atomizare a celor doua categorii de participanti, de faptul ca agricultura isi autoproduce o parte din input-urile necesare, de specificul produselor destinate consumului, de legaturile cu alte sectoare, de accentuarea procesului de internationalizare a pietelor, de gradul de organizare economica si sociala a sectorului agroalimentar, de nivelul de dezvoltare economica a tarii etc[4].

Piata agricola se caracterizeaza prin instabilitate, insecuritatea aprovizionarilor, incertitudinea vanzarilor, fluctuatii de preturi, mari dezechilibre cerere-oferta, acces diferit la piete si la asigurarea securitatii alimentare pentru anumite categorii de populatie[5].

Caracteristicile cererii de produse agroalimentare

- cererea de produse agricole de baza este putin elastica in raport cu preturile, pe termen scurt, deoarece cresterile demografice si modificarile in modelele de consum alimentar sunt edificatoare doar pe termen lung.

Consumatorii acorda o importanta redusa unui supliment de produse agroalimentare, in comparatie cu alte produse. Coeficientul de elasticitate a cererii pentru produse agroalimentare este estimat a fi cuprins intre valorile 0,20-0,25, ceea ce inseamna ca pretul trebuie sa scada cu 40-50% pentru o crestere suplimentara a cererii cu 10%. Inelasticitatea cererii se explica prin diminuarea utilitatii marginale a consumatorilor manifestata fata de produsele agroalimentare.

- cererea de produse agricole este relativ stabila, daca nu au loc cresteri semnificative ale veniturilor si explozii demografice;

- cererea de produse agroalimentare este continua, pe parcursul anului.

Caracteristicile ofertei de produse agroalimentare

- oferta de produse agricole are un caracter sezonier. Pentru asigurarea continua a pietei cu produse agricole se recurge la mentinerea acestora in spatii de depozitare, in conditii de microclimat sau la procesarea acestora prin conservare, transformare etc.;

- oferta de produse agricole este perisabila. Pentru prelungirea duratei de viata a produselor se recurge la operatiile amintite mai sus, care presupun existenta unei logistici de distributie de-a lungul filierei agroalimentare: depozite frigorifice, mijloace de transport dotate cu sistem frigorific, silozuri etc.;

- oferta produselor perisabile este, in general, rigida, si se impune vanzarea rapida; pe termen scurt, oferta este variabila in functie de factorii climatici si de nivelul stocurilor (pentru produsele stocabile). Producatorii agricoli detin un control limitat asupra productiei. Inundatiile, seceta, ingheturile tarzii de primavara, brumele timpurii de toamna si atacurile de boli si daunatori determina reduceri de recolta; pe termen lung, oferta este, in general, stabila, depinzand de suprafata cultivata, numarul de animale, randamentele medii pe unitatea de suprafata si pe cap de animal (si, implicit, de tehnologiile folosite), efectele politicilor agricole etc.

Pornind de la caracteristicile pietei agroalimentare, vom analiza in cele ce urmeaza cererea si oferta de produse agroalimentare, in Romania, cantitativ, structural si relatiile acestora cu veniturile consumatorilor si preturile.

Comertul de gros cu produse agricole si alimentare

Comertul de gros, sau cu ridicata, cuprinde activitatile de revanzare a marfurilor, fara ca acestea sa sufere transformari esentiale fata de starea in care au fost cumparate, in cantitati mari, catre comerciantii cu amanuntul, utilizatori industriali sau comerciali, colectivitati si utilizatori profesionali, alti comercianti cu ridicata si nu catre consumatorii finali. In comertul de gros se includ si activitatile de comert cu ridicata (activitatile comisionarilor, intermediarilor de marfuri, precum si toate intermedierile care se realizeaza in numele sau in contul altei persoane), indiferent daca vanzarea se face pe piata interna sau pentru export.

Comertul de gros cu produse alimentare indeplineste patru functii principale: cumpararea (in cantitati mari), asortarea (varietate de articole), stocarea (disponibilitate in orice moment) si revanzarea.

Un operator prezent pe filiera poate exercita functiile specifice comertului de gros daca dispune de logistica necesara: depozite (suprafete de stocare), mijloace de incarcare­descarcare automatizate (pentru aprovizionare, livrari). In plus, angrosistul trebuie sa fie implantat in centrul zonelor de gravitatie comerciala a clientilor si sa dispuna de un serviciu comercial dezvoltat si de specialisti in marketing.

Pentru a-si indeplini functiile, angrosistii presteaza anumite servicii pentru ceilalti operatori prezenti pe filiera²⁸:

In comertul cu alimente, functiile angrosistului pot fi asumate de grosistii specializati si de intreprinderile de industrie alimentara. Specializarea se face, de regula, pe o familie de produse: lapte, lactate, branzeturi si cascaval, carne si preparate din carne, fructe si legume, vinuri etc. De asemenea, pentru anumite produse, cum este cazul legumelor si fructelor, exista piete de gros: piata de gros pentru legume, fructe si alte produse proaspete din Bucuresti. Pietele de gros cunosc o dezvoltare restransa in Romania, desi, prin modul organizat de efectuare a tranzactiilor, rolul lor ar trebui reconsiderat in proiectarea filierelor agroalimentare pe criterii de eficienta economica.

Comertul de detail cu produse agricole si alimentare

Comertul de detail, sau cu amanuntul, reprezinta activitatea de revanzare a marfurilor catre consumatorii finali, in general in cantitati mici si in starea in care au fost cumparate (sau cu transformari nesemnificative), precum si vanzarile cu amanuntul prin magazinele proprii ale intreprinderilor producatoare de bunuri.

Comertul cu amanuntul se desfasoara prin magazine specializate, magazine nespecializate, prin corespondenta, standuri in piete, chioscuri si alte forme de comert.

Plasati intre angrosisti si consumatori, detailistii alcatuiesc veriga de distributie cea mai din aval. De regula, detailistii cumpara produse pentru a le revinde consumatorilor in cantitati mici si in starea in care le-au cumparat.

Datorita dimensiunii afacerilor, puterii comerciale si pozitiei strategice pe care o detin pe filiera, detailistii sunt considerati drept „capitanii filierei”. Aceasta inseamna ca ei decid asupra celor mai importante aspecte: cantitatea, calitatea si serviciile furnizate de intreaga filiera. Fiind in contact direct cu consumatorii finali, aceasta pozitie strategica le ofera controlul asupra celei mai importante resurse de marketing: locul si spatiul de plasare a marfurilor in vitrine, vitale pentru succesul afacerilor agricultorilor, procesatorilor si angrosistilor.

Detailistii, mai mult decat alti operatori ai filierei, aplica principiile si conceptele de

marketing si orienteaza activitatile din industria alimentara si agric ultura pentru satisfacerea cerintelor consumatorilor finali.

Aceasta pozitie strategica de coordonator al filierei, detinuta in urma cu cateva decenii de procesatori, a fost castigata de detailisti datorita cresterii dimensiunii afacerilor, mutatiilor structurale si log istice ale lanturilor de magazine, supermarketuri si hipermarketuri si lansarii si dezvoltarii de marci proprii.

Principalele functii ale comertului de alimente cu amanuntul sunt:

˙ formarea asortimentului, pentru a oferi consumatorului o gama cat mai larga de produse; ˙ fractionarea, pentru a oferi produsul (ambala) in cantitati cat mai diferite, in concordanta cu cererea.

Evolutia valorii marfurilor alimentare distribuite prin reteaua de comercializare cu amanuntul este prezentata in Tabelul nr.3. 17. Se observa intensificarea tranzactiilor comerciale prin reteaua cu amanuntul.

Exista patru modalitati de vanzare cu amanuntul: vanzarea traditionala, vanzarea cu autoservire, vanzarea la domiciliu, vanzarea prin distribuitori autorizati.

Vanzarea traditionala este cea mai veche forma de vanzare. Ea presupune prezentarea marfii si a unor informatii legate de utilizarea ei clientului, precum si servirea acestuia de catre vanzator

Vanzarea cu autoservire se caracterizea za prin expunerea marfii, de obicei ambalate si cu pretul pe ea, accesul liber al clientului la marfa, libera alegere a articolelor de catre client, fara interventia vanzatorului, existenta unuia sau mai multor posturi de incasare (case de marcat) special echipate, amplasate la iesirea din magazin, si care permit efectuarea centralizata a platii in cazul cumpararii mai multor produse diferite, punerea la dispozitia clientului a unui cos sau carucior pentru a transporta marfurile pana la casa sau pana in fata magazinului etc.

Vanzarea la domiciliu se poate realiza prin vanzatori ambulanti, vanzarea prin corespondenta si la distanta.

Vanzarea prin distribuitori autorizati se practica, in special, pentru distribuirea bauturilor (cafea, bere, coca-cola, pepsi etc.), dar si a unor produse de patiserie, a dulciurilor si sandvisurilor. Este o modalitate de vanzare a produselor alimentare in crestere, mai ales in tarile dezvoltate, in care consumatorii detin putere ridicata de cumparare (Germania, Japonia, SUA, Franta).

Comertul cu amanuntul este organizat in diferite tipuri de magazine, grupate in doua mari categorii: magazine cu auto servire si puncte de vanzare.

Tipurile de magazine cu autoservire sunt hipermarketul, cu suprafata de vanzare de peste 2500 mp, supermagazinul, cu suprafata de vanzare intre 400-2 500mp, miniautoservirea, cu suprafata de vanzare de pana la 120 mp si magazinul popular, destinat satisfacerii nevoilor curente ale cumparatorilor, incluzand marfuri de rotatie rapida (asa -zisele articole populare), vandute prin autoservire.

Exista si alte tipuri de magazine de desfacere cu amanuntul, de tipul punctelor de vanzare: magazinul specializat pe produse (macelarii, centre de desfacere a produselor de panificatie, vinarii), hala (piata acoperita), centrul comercial, format dintr-un grup de magazine formand un ansamblu integral, conceput si realizat ca o unitate apartinand unei singure firme.

In tarile dezvoltate se inregistreaza o tendinta de crestere a complexitatii distributiei marfurilor agricole si alimentare, precum si a aportului acesteia la formarea produsului intern brut. In acelasi timp, comertul cu alimente a cunoscut transformari semnificative, prin extinderea foarte rapida a formelor de comert asociativ si integrat

3 Cererea de produse agroalimentare in Romania

Cererea de bunuri alimentare este o categorie economica complexa, ce reflecta diferentele de comportament al consumatorilor, atat intre categorii de populatie din cadrul aceleiasi tari, cat si intre tari. Cererea de produse agroalimentare este formata din consumul intern si export.

Consumul intern de produse agroalimentare

Marimea si structura cererii sunt influentate de factori economici (veniturile si preturile), demografici, sociali, geografici, conjuncturali etc.

Dintre factorii amintiti, veniturile au o influenta semnificativa in ceea ce priveste structura si marimea cererii de produse agroalimentare. De exemplu, scaderea venitului determina reducerea nivelul consumului, mai ales pentru produsele cu valoare nutritiva ridicata: carne, lapte, legume si fructe si mentinerea sau cresterea consumului de produse alimentare cu valoare nutritiva redusa: cereale si produse din cereale, cartofi, leguminoase etc.

Cheltuielile totale ale gospodariilor exprima modul de utilizare a veniturilor populatiei. Principala destinatie este consumul alimentar, exprimat valoric prin cheltuielile banesti si contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii. Din totalul cheltuielilor unei gospodarii, din care 76,2% sunt cheltuieli banesti, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii este de 23,8%.

Consumul de cereale, fructe, zahar, vin, carne si peste are o tendinta de stabilizare, dupa o perioada de reducere, in primii ani ai tranzitiei. Consumul de cartofi, legume si oua are o tendinta de crestere, ocupand ponderi importante in modelul de consum alimentar din Romania. Fata de celelalte tari ale Uniunii Europene, in Romania consumul este mai redus la fructe, zahar, vin, carne, lapte, peste si este mai ridicat la cereale, cartofi, legume (inclusiv leguminoase boabe). Structura consumului european de alimente reflecta ponderea ridicata a produselor cu valoare nutritiva ridicata, reprezentate de produsele de origine animala. In structura consumului alimentar romanesc predomina produse de origine vegetala: cereale, cartofi si legume.

O caracteristica a consumului agroalimentar in Romania o reprezinta nivelul ridicat al autoconsumului.

Ponderea autoconsumului, pe grupe de produse agroalimentare si pe medii, in Romania, in anul 2004 (%)

Tabel nr.2

Analiza autoconsumului pe produse, in anul 2004, pune in evidenta urmatoarele:

- ponderea autoconsumului la produsele principale este deosebit de ridicata in mediul rural, dar are niveluri semnifcative si in mediul urban;

- la produsele cumparate exclusiv de pe piata, de exemplu, zahar si ulei, autoconsumul este redus;

- gospodariile din mediul rural consuma din productia proprie, astfel ca instabilitatea productiei determina fluctuatii in consum;

- pe ansamblul gospodariilor, ponderea cea mai ridicata a autoconsumului se inregistreaza la vin (85,5%), fasole boabe (65%), oua (60%), ponderile fiind semnificativ mai mari in mediul rural;

- se remarca, de asemenea, nivelul ridicat al autoconsumului la legume - 46,1% si la fructe - 38,3%, pe total gospodarii, in mediul rural fiind de 67% la legume si 61% la fructe; - la produsele de origine animala, respectiv carne proaspata, lapte, branzeturi si smantana, circa jumatate din consum este din resurse proprii, pe ansamblul gospodariilor.

Ponderea ridicata a autoconsumului in consumul total indica un grad redus de dezvoltare si organizare a pietei produselor agroalimentare, asociat, de regula, cu un standard de viata al populatiei de nivel scazut. In modelul economic actual al gospodariilor din Romania consumul de produse alimentare din productia proprie si a celor primite de la familia largita (parinti, frati) constituie una din modalitatile de acoperire a nevoilor de consum alimentar, fiind totodata un barometru al nivelului de dezvoltare economica.

4 Oferta de produse agroalimentare in Romania

Productiile pe locuitor au avut o dinamica oscilanta la cereale, datorita influentei factorilor climatici asupra productiei anuale de cereale, crescatoare la legume, fructe, lapte si oua. In Romania, fata de tarile Uniunii Europene, productiile de cereale, legume si lana, pe locuitor, sunt mai mari, iar productiile de cartofi, fructe, carne, lapte si vin sunt mai reduse.

Comparand productiiile pe locuitor cu consumul pe locuitor la principalele produse agroalimentare, in anul 2005, se observa decalaje intre cele doua categorii economice, explicate prin destinatiile diferite ale productiei: consum uman, consum animal, export, astfel:

- la cereale, productia (596 kg) depaseste consumul (162 kg) cu 434 kg/pers.;

- la cartofi, productia (181,6 kg) depaseste consumul (95,4 kg) cu 86,2 kg/pers.; - la legume, consumul (177,7 kg) depaseste productia (154,5 kg) cu 23,2 kg/pers.;

- la fructe, productia (96,1 kg) depaseste consumul (59,6 kg) cu 36,5 kg/pers.;

- la carne, productia (78,2 kg) depaseste consumul (60,3 kg) cu 17,9 kg/pers.;

- la lapte, productia (265,7 litri) depaseste consumul (225 litri) cu 40,7 litri/pers.; - la oua, productia (306 bucati) depaseste consumul (239 bucati) cu 67 bucati/pers.;

- la vin, productia este aproximativ egala cu consumul (23 litri/pers.).

Cu exceptia legumelor, la toate produsele nivelul productiei este mai ridicat decat cel al consumului, ilustrand o imagine de eficienta, pe ansamblul economiei agroalimentare.

Surplusul productiei peste consum ar avea ca destinatie exportul, iar balanta agricola a Romaniei ar fi pozitiva. Totusi, balanta este negativa, importurile completand oferta interna in extrasezon.

5 Echilibrul pietei si echilibrul alimentar si nutritional

Teoretic, pe o piata concurentiala, cantitatile cerute si oferite determina formarea pretului de echilibru si a nivelului tranzactiilor. In practica economica, preturile sunt adesea administrate sau se formeaza pe baza raportului de forte ce actioneaza pe filiera agroalimentara. Nivelul tranzactiilor depinde atat de capacitatea de productie si de import, cat si de capacitatea de cumparare a consumatorilor. Aceste elemente sunt cele care, in final, determina cantitatea de produse tranzactionate.

Echilibrul pietei nu implica satisfacerea consumului din punct de vedere alimentar si nutritional. Altfel spus, echilibrul pietei nu presupune realizarea echilibrului alimentar si nutritional. Aspectul alimentar se refera la posibilitatea consumatorului de a alege alimentele, iar aspectul nutritional la compozitia ratiei alimentare. Astfel, mecanismele pietei reale egaleaza cantitatile vandute cu cele cumparate la niveluri diferite de consum. Cantitatea de echilibru a pietei se poate situa sub sau peste nivelul celei recomandate de nutritionisti, in functie de distributia sociala a capacitatii de cumparare.

Romania se afla in perioada de organizare a pietelor agricole pe baza cadrului de functionare a pietei unice europene. Formarea filierelor agroalimentare la produsele de importanta nationala pentru care se va aplica sistemul de interventii comunitare, odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, reprezinta un obiectiv strategic.

Concluzionand, consideram ca pentru proiectarea filierelor agroalimentare pe criterii de eficienta economica, trebuie luate in considerare urmatoarele aspecte:

- nivelul si structura consumului alimentar in Romania reprezinta o provocare, deoarece gradul scazut de organizare a pietelor agroalimentare si ponderea ridicata a autoconsumului constituie piedici pentru valorificarea produselor prin utilizarea canalelor de distributie ale filierei;

- reconsiderarea cresterii productiilor interne la majoritatea produselor. Potentialul de productie agricola al Romaniei nu este valorificat la capacitatea  maxima, randamentele sunt reduse, astfel incat se apeleaza la importuri pentru acoperirea cererii interne;

- cresterea ofertei reale pe piata si reducerea autoconsumului, astfel incat produsele obtinute de agricultori sa „intre” pe canalele filierei catre fabricile de prelucrare. Creste astfel productia de produse procesate si disponibilitatile de export. In structura exporturilor agroalimentare trebuie sa predomine produsele cu inalt grad de prelucrare si nu materiile prime agricole, astfel incat sa fie retinuta in tara o parte cat mai mare din valoarea adaugata pe filiera;

- cererea de produse agroalimentare, in Romania, are un potential de expansiune considerabil, in conditiile cresterii veniturilor (piata este nesaturata).